http://silethismillennium.blogspot.com2017youtube-broadcast-yourself.html
INTERVIU Aurora Liiceanu, psiholog: „Calin Georgescu n-are decat doua posibilitati. Ori este nebun, adica nebun de spital, ori este impostor! E ca o eprubeta goala care are inauntru un fel de fum. Cred ca e strictamente impostor!”
Calin Georgescu nu este nebun, este doar un impostor, un escroc care speculeaza cu siretenie superficialitatea romanilor si obiceiul lor de a nu se obosi sa citeasca si sa gandeasca, afirma Aurora Liiceanu, doctor in psihologie. In interviul acordat aktual24.ro, celebra scriitoare – are nu numai numeroase carti de specialitate, dar si despre anumite evenimente si perioade din comunism – il compara cu o eprubeta goala pe politicianul venit aparent de nicaieri pentru a fi acum pe primul loc in sondaje.
Psiholoaga spune ca, dupa ce l-a urmarit pe Calin Georgescu in mai multe emisiuni, si-a format parerea ca nu poate fi decat nebun intr-o stare indeajuns de grava incat sa necesite spitalizare ori sarlatan. A doua varianta i se pare Aurorei Liiceanu cea corecta.
Intr-o alta societate, fenomenul Calin Georgescu n-ar fi fost posibil, spune interlocutoarea. Oamenii ar fi fost curiosi si ar fi cautat sa afle cine este personajul. In Romania, insa, poporul n-are acest obicei. Ii lipseste curiozitatea. Iar Calin Georgescu stie aceasta slabiciune, exploatand-o din plin.
Aurora Liiceanu compara romanii, dintr-un anume punct de vedere, cu filipinezii. Capacitatea a multi compatrioti de a uita raul facut de comunism si de Ceausescu, pentru a fi azi nostalgici dupa acea epoca, este frapant de asemanatoare cu capacitatea filipinezilor de a uita si ierta regimul odios al dictatorilor Imelda si Ferdinand Marcos, cei care au jefuit tara si s-au purtat tiranic zeci de ani. Azi, fiul celor doi este presedinte in Filipine, iar Imelda Marcos, la 95 de ani, este bine-sanatoasa, imparte pungi de orez cu chipul sau si ia cina la palatul prezidential in fiecare zi, alaturi de fiul sau, presedintele.
In alte circumstante, Aurora Liiceanu crede ca ar fi fost posibil si in Romania sa vedem o scena asemanatoare, cu Nicu Ceausescu, fiul dictatorului Nicolae Ceausescu, ales presedinte.
Viitorul pe termen mediu nu arata foarte optimist, in opinia psiholoagei ajunsa la 83 de ani. In urmatoarele decenii, Romania va ramane tributara traditiilor. Asta, in timp ce peste noi va veni epoca virtuala si dezindividuatia, unde „fiecare individ va fi o mica piesa intr-o retea uriasa, de un haos total, in care nu se cunoaste nimeni cu nimic“.
Matei Udrea: Doamna Aurora Liiceanu, va multumesc pentru amabilitatea de a-mi acorda acest interviu. Cum ati descrie dumneavoastra, ca psiholog, ceea ce se intampla acum in Romania, la nivelul societatii, pornind de la rezultatele primului tur al alegerilor prezidentiale din 2024? Cum va explicati ce s-a intamplat si ce se intampla in continuare, cu aparitia unui candidat aparent de nicaieri, care dintr-o data devine mare favorit?
Aurora Liiceanu: Eu cred ca, in ceea ce ne priveste – daca e sa vorbesc despre o stare a mentalului, intelegand prin mental atat mintea, cat si emotiile, deci o stare mentala colectiva –, traim intr-o epoca in care s-a raspandit la nivelul fiecarui individ o stare de incertitudine si de tulburare, o stare de lipsa a oricarui reper stabil, care bineinteles este dezvoltata si pe seama imprevizibilului care ne loveste. Adica daca pana acum societatea, buna-rea, asa cum era, traia intr-o stare de… Poate nu neglijenta de a vedea in viitor, dar mai degraba un fel de stare de a nu lua in considerare foarte tare lucrul acesta, acum oamenii traiesc intr-o atmosfera de frica de viitor, de spaima, de nesiguranta si de tulburari care se intampla in toata lumea, nu numai la noi, si care fac ca, din aceasta perspectiva, sa fim intr-o situatie de confuzie, de instabilitate, de lipsa de certitudini. Si, bineinteles, de aceasta lipsa de control pe care credeam ca-l avem. Adica stim ca viata este incerta, ca exista imprevizibil, dar exista totusi o siguranta in controlul personal, adica puteai sa te gandesti ca poti sa-ti controlezi viata. Ori, acum este o cultura a fricii atat de mare, incat foarte multa lume se plange – eu vorbesc de omul de pe strada, profanul – ca totul este in termeni negativi. Se vorbeste numai de criminalitate, de boli, de cazuri patologice, de virusuri si de amenintari. Adica specia noastra este o specie amenintata. Ori, in aceste conditii, este foarte greu ca sa poti sa faci o buna impartire intre contributia rationalului si irationalului si sa iei decizii pe care sa le consideri ca sunt demne de luat in consideratie. Deci, asta este o situatie cu care nu ne-am mai intalnit. E adevarat ca daca citim Huizinga, de exemplu, el spunea despre „caracterul aprig al vietii“. Oamenii, in general, uita acest lucru, despre caracterul aprig al vietii sau latura intunecata a existentei. Pentru ca a trai numai in latura intunecata inseamna sa pierzi optimismul, sa pierzi bucuria de a trai, sa pierzi ideea de planificare, de proiecte s.a.m.d. Ori noi, in situatia de fata, traim intr-o lipsa de coerenta, de transparenta si de siguranta extraordinare. Pe acest teren atat de nisipos si de subred poate sa apara orice nebunie.
Matei Udrea: E foarte interesant cum explicati dumneavoastra situatia. Ma gandeam, in timp ce ofereati acest raspuns, daca starea de frica permanenta si de nesiguranta sunt naturale sau induse.
Aurora Liiceanu: Cateodata nu-mi vine sa cred ca se schimba lumea chiar asa, peste noapte. Vorbesc de clima. Adica ce inseamna 10 ani la nivel planetar? Nimic! Dar chiar nimic, nimic! Eram obisnuiti cu ideea ca, daca se schimba ceva la nivelul planetei, asta dureaza mii de ani. Deci, nu generatia mea si nici a copiilor mei. Dupa aia, cine mai stie ce o sa fie! Pe cand acum, permanent, este o presiune. Iti sufla in ceafa permanent media, social media. Iti sufla schimbarea. Ori, in conditiile in care se schimba, este imposibil sa te aperi de ideea de instabilitate si de identitate fluida. Si uitati ce s-a intamplat in America cu binarismul femeie-barbat, care a fost atat de haituit de LGBT si de toate versiunile, de toate nuantele, nebunia de atatea identitati – cum s-a spus, ca sunt 60. Dupa parerea mea, niciun om nu se putea adapta foarte usor. E foarte greu sa te adaptezi cand te-ai format si ai trait intr-o traditie, chiar daca este negativa, intr-un fel, si n-ai mai fi de acord cu ea. Dar, totusi, traditia si trecutul, ne dam seama, cum a spus si Faulkner, nu moare! Trecutul nu moare! Trecutul este extraordinar de puternic, chiar daca noi, la nivel constient, il renegam.
„Oamenii nu fac deosebirea dintre dictatura si autoritate! A avea autoritate inseamna a propune ceva gandit, bine structurat, solid, cum nu e cazul lui Calin Georgescu. De la autoritate porneste respectul, nu de la dictatura! De la dictatura pleaca frica“
Matei Udrea: Exista un foarte puternic discurs revizionist in ultimii ani, in Romania. Un discurs care il transforma pe Ceausescu intr-un erou si o victima. Revolutia n-a mai fost revolutie, oamenii au murit ca prostii, de fapt a fost lovitura de stat in 1989, noi ne-am impuscat intre noi, iar perioada comunista a fost intr-adevar o epoca de aur. E un bombardament pe Facebook cu mesaje de tipul „ce bine era pe vremea cand totul era romanesc“. De ce credeti ca are loc acest trend si cu ce scop? Ca trebuie sa spunem, acele sute de pagini care genereaza aceasta ostalgie, cum a fost denumita – ost, de la Est, si stalgia de la nostalgie –, nu apar din nimic. Cineva munceste la ele, le gandeste, pune titlurile, le posteaza, le promoveaza. Nu sunt niste chestii care pica din pom.
Aurora Liiceanu: Da, si eu m-am gandit daca este cineva. Ca, pana la urma, gasesti pe cineva care face, care are ideea. Nu care lucreaza pentru, ci caruia i-a venit ideea, care pleaca cu ideea inainte. Nu pot sa-mi dau seama, dar vreau sa spun, pentru ca vorbiti de revizionism, eu cred ca oamenii – si eu m-am gandit ca parinte, in general, nu numai ca individ, m-am gandit la acest lucru – nu fac deosebirea dintre dictatura si autoritate! A avea autoritate inseamna a propune ceva gandit, bine structurat, solid, de a avea dreptul sa spui ce vrei si sa arati ce vrei – cum nu e cazul lui Georgescu (Calin Georgescu – n. red.), ca nu se stie ce e in capul lui si cine e. El este o enigma, pana la urma. Pe cand dictatura este cu totul altceva! Pana si copiii mici au nevoie de autoritate, ca daca n-ai autoritate pare ca nu-ti pasa! Si daca nu-ti pasa, indiferenta-i mai rea decat orice. Si atunci copiii prefera autoritatea. Adica parintele trebuie sa aiba autoritate. Nu sa fie dictator, dar sa fie autoritar. Pentru ca de la autoritate porneste respectul, nu de la dictatura! De la dictatura pleaca frica, iar de la autoritate pleaca respectul. Asta e o problema. Nu stiu cum s-a intamplat, ca asa se fac facaturile astea intre idei, dar m-am uitat peste istoria Filipinelor. Si stiti ce mult seamana cu Romania? Nici nu mi-a trecut prin cap! Poate ca toti oamenii seamana intre ei! Dar, in orice caz, ideea era urmatoarea: ca in Filipine exista o cultura a uitarii si iertarii. In general, trecutul ne incomodeaza, daca nu e fericit. Si daca e fericit, e foarte simplu, ca n-ai ce sa spui mare lucru decat ca ai fost fericit. Negativul e plin de descrieri, de amanunte, de detalii s.a.m.d. Si se tine mai mult minte! Oamenii uita. Unii iarta sau nu iarta. Deci, e adevarat, cum spuneti dumneavoastra, ca multa lume a trait in comunism si-si aduce aminte. E adevarat! Numai ca uita! Lucrurile astea se uita! Pentru ca uitarea, totusi, are o latura de adaptare la viata. Trebuie sa uiti, la un moment dat, pentru ca daca ramai fixat pe ceva care a fost negativ multa vreme – si sa stiti ca negativul, in general, are mai mare putere mnemonica, de memorie, decat pozitivul! –, atunci viata isi pierde din nebunia pozitiva pe care o are: dorinta de a trai si de avea proiecte si de a vedea viitorul. Deci, ma uitam la Filipine si ma gandeam, am facut un calcul. Elena Ceausescu ar avea acum 105 ani. Imelda Marcos, care a fost peste oricine, ea si cu Ferdinand Marcos, regimul Marcos – corupt, cleptomanic, au furat bugetul tarii, au distrus tara aia. Ce s-a intamplat? Imelda e foarte bine la 95 de ani, iar fiul ei, dupa niste incercari si intrarea in viata politica, e acum presedintele statului! Deci, daca am merge asa, pe o chestie imaginara, Elena Ceausescu n-ar avea 105 ani, iar Nicu (Nicu Ceausescu, fiul cel mare al dictatorilor comunisti Nicolae si Elena Ceausescu – n. red.) traia, pana la urma, dupa diferite miscari si schimbari, ar fi ajuns presedintele tarii!
Matei Udrea: Vedeti posibil asa ceva? Adica va imaginati in vreun scenariu ca Romania…
Aurora Liiceanu: Pai, daca ma uit la Filipine, vad ca este adevarat. Este adevarat! Cine ar fi crezut vreodata ca, dupa ce au fost exilati si tarati in procese si vai de capul lor, ea se intoarce bine-mersi in tara, vorbeste cu lumea, face cu mana, isi serbeaza 80 de ani dand pungi cu orez cu portretul ei colorat si ajunge la putere din nou! Si fiu-sau, presedinte! Ei, cum va explicati, istoric? Si societatea e divizata exact ca la noi: unii care sunt nostalgici si spun „ce aveti cu ei, ca tara era cum era“, iar altii care au spus „au fost niste hoti, au fost lacomi patologic, au furat tara, au lasat tara un dezastru! Un dezastru!“. Bine, la noi nu putem spune ca au lasat tara un dezastru, dar reprosuri li se fac in acelasi fel. Au lasat o tara saraca, vai de capul ei…
Matei Udrea: Cea mai saraca din Europa.
Aurora Liiceanu: Da, cea mai saraca, dar fara nicio datorie!
„Astazi, daca nu ai bani, ori ramai fara scoala, ori mori in fata spitalului. Pe cand inainte astea nu contau. Toata lumea era egal de sarantoaca si egal de bolnava“
Matei Udrea: Dar tot ei facusera datoriile, pana la urma. Tot Ceausescu le-a facut, nu le-a facut altcineva. El le-a facut si poporul roman le-a platit.
Aurora Liiceanu: Pa, da, le-a facut, dar sa stiti ca a dat… Acum sa nu credeti ca eu ii tin partea, dar a facut o droaie de lucruri de genul asta, cum ii place omului! Blocuri nesfarsite, apartamente gen cutiute, sosele, gradinite! Tot felul de chestii care, totusi, au costat bani. Nu?
Matei Udrea: Asa este, dar uitati, discutia cu dumneavoastra ma duce intr-un loc pe care nu-l anticipam. Am facut un podcast acum aproape un an cu profesorul Bogdan Murgescu, istoric. Tema exact asta a fost, epoca de aur, ce-a fost bine, ce-a fost rau. Si, la un moment dat, dansul ne-a spus ca resursele tarii s-au cheltuit atunci absolut aiurea pe cel putin doua proiecte megalomanice care nu au avut niciun fel de justificare economica. Unul a fost Casa Poporului si celalalt, Canalul Dunare-Marea Neagra, la care nici inca 50 de ani de aici inainte n-o sa se reuseasca amortizarea cheltuielilor. Deci, acolo s-au dus banii. S-au pompat in niste gauri negre. Si vedem ca astazi sunt foarte multi oameni care rezoneaza la un alt canal pe care il propune Calin Georgescu. Sa facem noi un canal intre Marea Neagra si Marea Caspica, prin Georgia si prin Azerbaidjan. Pare de necrezut. Depaseste capacitatea de intelegere…
Aurora Liiceanu: Sunt niste ganduri absolut paranormale! Sigur, erau megalomani si nu se pricepeau, ca erau si prosti, erau incompetenti, erau inculti, agramati, cum spuneti. Cum sa se priceapa? Ca nici dumneavoastra, nici eu nu ma pricep la un canal atat de mare si ce se face acolo. Dar, oricum, iti iei niste specialisti. Dar astazi, de exemplu… Ma uitam la partea psihologica. Acum stiti ca se mai inchid gazele. Domnule, m-am enervat atat de tare ca se inchid 5 ore gazele! Si ma gandeam, uite, in timpul lui Ceausescu obisnuinta frigului ajunsese normalitate. Nu ma mai miram ca e frig. Era firesc sa fie frig, era firesc sa n-ai gaze. Asta pentru ca un lucru cu care te-ai obisnuit, negativ sau pozitiv – nu conteaza –, face ca organismul sa se adapteze. Pentru ca este rutina. Ori acum, cand ma astept sa am gaze tot timpul, ma trezesc ca n-am gaze, vedeti, m-a deranjat mult mai tare decat inainte!
Matei Udrea: Categoric!
Aurora Liiceanu: Pe de alta parte, au existat unele avantaje care astazi nu mai exista. Adica privatizarea, la noi… Romanul vrea repede sa se imbogateasca, sa-si scoata investitia si, eventual, sa aiba si profit mare. Nu se poate din plecare sa le ai pe toate! Trebuie sa sacrifici ceva ca sa incepi o afacere. Trebuie sa investesti! Si totusi, uitati-va! Gradinite nu sunt! Gradinite private, cate vrei! Dar cine poate sa dea 3.000 lei la o gradinita privata? Cati oameni? Asta ar insemna ca, daca sunt 4 persoane in casa X 3, trebuie sa aiba 12.000 lei pe luna. Si nu are lumea! Dar, totusi, foarte multe gradinite din acesta, ca si multe cabinete medicale, s-au privatizat. Si odata ce s-au privatizat, au plecat pe un drum in care nu-i mai opresti din ideea de a face profit. Deci, lucrurile astea supara foarte mult populatia. Pentru ca s-a ajuns asa. Inainte, toata lumea era cum era. Asta-i gandul profanului. Astazi, daca nu ai bani, ori ramai fara scoala, ca scoala ati vazut cum merge, ori mori in fata spitalului sau, hai sa zicem, in spital. Sau nici n-ajungi la spital. Sau nici nu poate sa-ti faca perfuzii, ca n-ai bani. Deci va dati seama, astazi trebuie sa ai bani ca sa fii cultivat si sa capeti o cultura. O cultura de gen academic, adica cultura, nu diplome! Sa ai cunostinte! Pe cand inainte astea nu contau. Toata lumea era egal de sarantoaca si egal de bolnava. Adica egalitarismul ala este atat de mult provocat astazi, incat… Cum sa va spun, si eu m-am bucurat de ciupercaraia aia, cand au inceput cu facultati particulare sau ONG-urile care lucrau s.a.m.d. Dar, dupa aceea, cand mi-am dat seama ca, de fapt, sunt afaceri personale si nu cu scopuri cum trebuie, am ramas foarte deprimata. Ca si astazi, cand vedeti: dupa 35 de ani, romanul isi da seama ca pe un PSD-ist si un PNL-ist in politica nu-i desparte ideologia. Nu se bat in idei si in argumente! Nu spun: „Domnule, eu vreau toata lumea sa munceasca!“ sau „eu nu vreau sa munceasca toata lumea!“. Nu! Ci in bani, afaceri si salarii. Si pozitii.
Matei Udrea: Da, asa este.
Aurora Liiceanu: Eu asa am crezut initial, ca fiecare partid va avea o ideologie, ceva! Uite, cum a fost in Franta Simone Veil, care a zis: „Avortul! Avortul!“. A luptat, a avut o idee, a tinut-o creanga cu avortul, dar a spus ceva! Dar mie puteti sa-mi spuneti ceva, ce-mi ramane in cap dupa discursurile hazlii, oarecum strengaresti, ale lui Ciolacu sau Ponta? Pai, ce ma intereseaza daca a fost la petrecerea lui Trump sau nu? Ma intereseaza ce vrea el de la viata, cum vedea pe viitorul, ce proiecte are, ce propune ca ideologie! Diversitatea ideologica! Dar dupa asta, toata lumea si-a dat seama ca la noi este un fel de, cum sa spun eu, interes transpartinic de imbogatire!
Matei Udrea: Cam asta este.
Aurora Liiceanu: Si banul leaga mult mai mult decat orice idee.
„Calin Georgescu asta este o enigma, e ca o farsa! Si vedeti ca se bazeaza foarte mult pe lipsa de rationalitate a omului! Omul oboseste sa gandeasca. Omul prefera sa reactioneze emotional, decat rational“
Matei Udrea: Mai am o curiozitate. Voiam sa va intreb daca ati urmarit vreuna dintre nenumaratele emisiuni cu Calin Georgescu.
Aurora Liiceanu: Am urmarit, da! Pentru mine este un tip… Ma gandeam la Florin Tudose (celebrul psihiatru roman decedat in 2014 – n. red.)… Cu el puteai sa vorbesti orice. Ce bine ar fi fost daca traia!
Matei Udrea: Ce impresie v-a lasat dumneavoastra, ca psiholog, Calin Georgescu?
Aurora Liiceanu: Calin Georgescu asta este o enigma, e ca o farsa! Si vedeti ca se bazeaza foarte mult pe lipsa de rationalitate a omului! Omul oboseste sa gandeasca. Omul prefera sa reactioneze emotional, decat rational.
Matei Udrea: Dar este ingenuu sau prefabricat?
Aurora Liiceanu: Pai, n-are decat doua posibilitati. Ori este nebun, adica nebun de spital, ori este impostor! Una din astea doua! Altceva… Unul care vrea sa zica ca e trimis sa salveze Romania, dar el nu spune nimic, nimic, nimic si totul este gol. E ca o eprubeta goala care are inauntru un fel de fum. In orice caz, noi nu stim nimic. Este si ciudatenia asta, ca romanul nu e curios! Inainte de a se lansa incet, tiptil-tiptil in toata nebunia asta, ca e foarte siret, oamenii nu stiu ce a facut el in Austria, ce studii are, ce a muncit, a avut salariu, n-a avut salariu? Nu se stie nimic!
Matei Udrea: Si nici nu pare sa conteze pentru oameni.
Aurora Liiceanu: Si pare ca nici nu conteaza lucrul asta! Conteaza numai ce peroleaza el absolut ca nebunii. Eu, personal, nu cred ca e nebun! Eu cred ca e strictamente impostor!
Matei Udrea: Stiti ce mi-a dat mie de gandit? Am vazut la un moment dat o inregistrare din 2022. Era inca pandemie, era un miting al antivaccinistilor la Universitate si acolo Calin Georgescu a tinut un discurs in care a repetat cuvant cu cuvant ce a spus Ion Antonescu pe 6 octombrie 1940, la aniversarea unei luni de cand preluase puterea impreuna cu legionarii. Exact cuvant cu cuvant. Si nu numai atat, dar si frazarea propozitiei si datul din mana. Dupa care a fost al doilea episod in care l-am vazut recitand frazele de inceput din filmul „Stapanul inelelor“.
Aurora Liiceanu: Da, am vazut. Dar el se bazeaza pe faptul ca oamenii nu citesc si nu stiu si nu se obosesc.
Matei Udrea: Asta ma intreb. E nebunie sau impostura?
Aurora Liiceanu: Nebunia si impostura nu sunt chiar la fel!
„Calin Georgescu este impostor! Adica el isi construieste o imagine din asta blurata. O imagine din asta neclara, confuza. Pe care pica toata lumea care nu are rabdare sa mearga pana la capat cu un rationament. Dar nu trebuie sa ne miram de starea natiunii si de cat de curios e romanul. Pentru ca, in general, romanul nu e deloc curios, metodic sau sistematic! Nici vorba! Romanul este superficial si grabit si comod“
Matei Udrea: Pai, asta intreb!
Aurora Liiceanu: Este impostor! Adica el isi construieste o imagine din asta blurata. O imagine din asta neclara, confuza. Pe care pica toata lumea care nu are rabdare sa mearga pana la capat cu un rationament. Este ca… Stiti cum este in Briciul lui Occam (principiul conform caruia cea mai simpla explicatie pentru un fenomen este, de obicei, cea reala – n. red.). Ceva simplu. Cu cat e mai simplu, cu atat e mai adevarat. El este o persoana complet enigmatica! Dar nu trebuie sa ne miram de starea natiunii si de cat de curios e romanul. Pentru ca, in general, romanul nu e deloc curios, metodic sau sistematic! Nici vorba! Nici vorba! Romanul nu este! Romanul este superficial si grabit si comod si cum vreti dumneavoastra! Intr-o cultura, intr-o tara din asta mai dezvoltata, exista un numar puternic de oameni care ar fi scotocit foarte mult la biografia lui. Nu apari din senin, de pe cer, ca nu esti Luceafarul! Pe cand la noi asa s-a intamplat! Iar daca in strainatate media sociala este cum este, mai normala, la noi media sociala este de neconceput. Nu stiu, ajungi la concluzia ca toti ziaristii sunt platiti sa tina cu unul sau cu altul.
Matei Udrea: Exagerati aici, va spun eu!
Aurora Liiceanu: Ei, sigur ca exagerez! Dar nu da impresia unei categorii profesionale solide, pe care te poti paza! Nici vorba!
Matei Udrea: Credeti ca este pregatit poporul roman pentru un nou Ceausescu? Asta, apropo si de ce mi-ati spus dumneavoastra mai devreme, paralela aceea cu Filipine.
Aurora Liiceanu: Eu cred ca da. Eu cred ca iarta! Atata vreme cat la noi un primar iese din puscarie, isi pune banderola cu steagul, sau funda aia, si jura pe Constitutie, iar pe urma se intoarce la puscarie, ce vreti mai mult? Ce pretentie aveti de o tinuta morala verticala la om? Sigur ca ar uita! Sigur ca ar incepe sa planga, sa-si aminteasca si… E foarte interesanta chestia asta: nimeni nu spune sa se intoarca Elena Ceausescu! Daca nostalgicii viseaza la un Ceausescu sau la cineva ca Ceausescu din nou, Ceausescu ar fi singur! Singur, vaduv, dar fara ea! Ea este vazuta 100% negativ.
Matei Udrea: De ce credeti treaba asta?
Aurora Liiceanu: Nu stiu! Ma gandeam ca ne obsedeaza chestia asta cu Elena. Elena Lasconi, Elena Ceausescu, Elena Basescu, Elena Udrea. N-avem cam multe Elene din astea?
Matei Udrea: Avem si Elena din Troia! Elena din Troia este Elena primordiala.
Aurora Liiceanu: Da, da… Ei, sigur ca e greu de gandit intre consecinta si intamplare. Nu poti sa stii daca e intamplare sau… Coincidentele sunt intamplari sau ne-intamplari? In sfarsit… Dar chestia cu Filipinele seamana foarte bine. Va dati seama? Numai ca, oricati mai sunt in viata dintre cei care au trait in comunism, la noi nostalgicii sunt minoritari. Nu este o sciziune a societatii in parti egale. Pe de alta parte, in Filipine s-a lucrat puternic la reabilitarea lui Marcos.
Matei Udrea: Si aici s-a lucrat puternic la reabilitarea comunismului, a Securitatii si a lui Ceausescu.
Aurora Liiceanu: Da, si aici s-a lucrat, dar nu chiar atat puternic ca acolo! Iar acolo ei zic ca toti banii aia sunt bine pusi si, cand o sa se intample – si o sa se intample la un moment dat! – sa fie gasiti, atunci se vor imparti la oameni si…
Matei Udrea: Ce naivitate!
Aurora Liiceanu: Iar tabara opusa spune ca Imelda Marcos ar trebui sa iasa pe furis din scena politica. Ea este membra in Parlament, a candidat pentru pozitia de presedinte. Vedeti? Iti sta mintea-n loc! Si gandeste-te ca in fiecare seara vine limuzina presedintelui, care e fiul sau cel mare, si o duce la palatul acela minunat in care sa ia cina cu el, cu presedintele. In acel palat in care ea a domnit 20 de ani. Ei, care ar fi problema sa apara cineva in Romania, sa se duca exact in locul in care a stat Ceausescu si s-o luam de la capat? Ca si cand n-am avea memorie. Dar sa stiti ca seamana romanii cu filipinezii! Au si ei aceasta predilectie catre uitare. Si poate ca, psihologic, se explica, asa cum v-am spus, prin faptul ca uitarea te face sa te adaptezi la viata. Ca daca stai gramada pe ceva negativ toata viata, nu e nici asta o solutie. O uitare rationala, dar nu o uitare emotionala.
„Sunt absolut convinsa ca aspectul asta autistic al lui poate sa vina si dintr-un fel de stanjeneala si stangacie provinciala! Asa cred eu! Ma gandesc si la treaba asta. Nu-l duce capul. Este ca si cand te-ai duce dintr-o mahala la nu stiu ce petrecere simandicoasa la cel mai inalt nivel. Nu poti!“
Matei Udrea: Profit de ocazie, daca tot v-am prins, si v-as ruga sa mai faceti un portret. Sigur v-ati facut in 10 ani o idee despre Iohannis. Ce-i cu omul asta care a venit, a promis 7 ani ca face…
Aurora Liiceanu: E marea pacaleala a romanilor!
Matei Udrea: Dar ce o fi in capul lui? Ce-a fost in toata perioada asta? A fost impostor de la inceput?
Aurora Liiceanu: Stiti ca asta i se reproseaza si lui Ciolacu si nu stiu mai cui. Sunt provinciali! Provincialul are un gard stramt in care se misca cu ideile. Nu merge mai departe, nu poate sa judece mai departe. Asa este si Ciolacu! Ciolacu o fi bun el la Buzau, acolo, in mica lui bula de-aia teritoriala. Dar ca presedinte de tara… Cand spui presedinte de tara, spui ceva cu un aer de global, de general, de viziune inalta. Esti in avionul avioanelor. Nu esti cu picioarele in caruta! Eu cred ca si acest provincialism… Exista un provincialism la tot poporul. Tot poporul roman e provincial, in felul lui, dar intre romani exista unii extrem, extrem de provinciali! Ei bine, Iohannis e provincial! Eu cred ca nu-l duce capul mai departe! El nu e rau intentionat. Nu poate! Cand nu poate cineva, intelege ca nu poti sa-i ceri! El a fost luat pe sus, a inteles situatia. Nici nu i-a trecut prin cap ce inseamna sa fii presedinte! Sunt absolut convinsa ca aspectul asta autistic al lui poate sa vina si dintr-un fel de stanjeneala si stangacie provinciala! Asa cred eu! Ma gandesc si la treaba asta. Nu-l duce capul. Este ca si cand te-ai duce dintr-o mahala la nu stiu ce petrecere simandicoasa la cel mai inalt nivel. Nu poti!
Matei Udrea: Ti-e frica sa nu te faci de ras acolo si atunci stai in banca ta.
Aurora Liiceanu: Da! El e stingher. Eu cred ca timiditatea lui se datoreaza faptului ca nu stie ce sa faca! Si asta pe langa faptul ca nu este cine stie ce extrovert si vorbaret. Dar cred ca, in orice caz, in alte situatii, cu nevasta-sa, cu prieteni mai apropiati, mai trancane si el putin! Eu asa cred!
Matei Udrea: E greu de imaginat!
Aurora Liiceanu: Dar asa, eu cred ca el este stingherit! L-a dat peste cap. De fapt, el este un evitant. El evita sa se exprime pentru ca nu stie sa se exprime, nu stie ce sa faca.
„In urmatorii 20 de ani inca o sa ne bantuie traditia. Dar mainstream-ul va fi un concept nou care se numeste dezindividuatia. Adica fiecare individ va fi o mica piesa intr-o retea uriasa, de un haos total, in care nu se cunoaste nimeni cu nimic“
Matei Udrea: Foarte interesant! Ultima intrebare. Cum vedeti viitorul Romaniei pe termen mediu? Sa zicem, urmatoarea generatie? 20 de ani!
Aurora Liiceanu: Inca o sa ne bantuie traditia si o sa tina cont lumea de traditie! Pentru ca la noi oamenii inca sunt geologic aranjati. Adica exista nunti unde se danseaza sarba si exista sarbatori din astea facute numai in retele. Adica suntem foarte diferiti, ca straturi, in raport cu virtualitatea. Dar mainstream-ul va fi – in psihologie se vorbeste si ma gandesc ca si pe noi o sa ne atinga – un concept nou care se numeste dezindividuatia. Adica fiecare individ va fi o mica piesa intr-o retea uriasa, de un haos total, in care nu se cunoaste nimeni cu nimic. Fiecare o sa fie autonom, o sa se invarta in jurul cozii, dar o sa fie o piesa mica intr-un tablou urias de virtualitate. Nu stiu… Si la noi am vazut ca astia tineri sunt extraordinar de legati de… Sunt pro-imagine exagerat! Acum, sigur, poate Galaxia Gutenberg se termina si intram in alt stadiu. Dar nici imaginea nu poate sa taie complet cuvantul! Vedeti cum se spune, ca o imagine este cate 1.000 de cuvinte. E adevarat, dar cateodata si un singur cuvant e o lume intreaga!
Matei Udrea: E adevarat. Este acea carte a lui Giovani Sartori, „Homo videns. Imbecilizarea prin televiziune“, in care dansul explica faptul ca televiziunea amputeaza capacitatea de abstractizare a omului. Pentru ca imaginea este ceea ce este. Daca ti se arata o pisica, este o pisica. Pe cand cuvantul, o carte, poate sa te introduca in niste nuante la care imaginea in sine nu are acces.
Aurora Liiceanu: Da, asa este! Adica imaginea te baga in lumea concretului. Pe cand cuvantul te duce si catre abstractizare. Este adevarat, dar astazi se lucreaza numai in poze! Oamenii isi trimit numai poze! Am observat la astia tineri, cam de 16 ani, o saracie lingvistica, de lexic, teribila! Nu folosesc adjective! Exact cum spuneau francezii. Francezii spun, una-doua, „genial!“. La noi e „super!“. Super e si vacanta, si un pupat, si o carte, si o prajitura. Totu-i super! Ei bine, nu poti sa le aduni pe toate, sa generalizezi in halul asta!
Matei Udrea: E adevarat.
Aurora Liiceanu: N-au cuvinte! N-au vorbe. Deci, este foarte interesant. Asta cu dezindividuatia. Sa stiti ca este o carte foarte interesanta, „Identitatea virtuala“, a lui Mihnea Maruta…
Matei Udrea: Am citit-o.
Aurora Liiceanu: Ati vazut ca el scrie de dezindividuatie si ca miza viitorului este legata de controlul mintii. Cine va controla mintea… Si ai de ales. Desi eu cunosc oameni, nu spun nume, oameni cunoscuti, care nici sa nu auda de Facebook si de Instagram! Admit emailul, ca este un fel de hibrid, e si epistolar, e si vorbit. E hibrid. Dar Facebook si celelalte… Si e si o corvoada nemaipomenita, pentru ca la moment dat nu poti sa iesi din retea dupa ce te-ai plictisit. Ca la inceput te arunci! Ma duceam la email cu geanta pe umar, sa vad ce e. Acum, cand intorc apul si vad computerul, ma gandesc ca „vai, trebuie sa ma duc, sa trimit niste email-uri“.
Matei Udrea: Va multumesc foarte mult pentru amabilitate!
Aurora Liiceanu: Cu multa placere!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu