http://silethismillennium.blogspot.com2017youtube-broadcast-yourself.html
Cele două fețe ale României: cum a devenit Bucureștiul ”capitala” NATO, în ciuda lipsei reformelor interne
Analize •
28 Noiembrie 2022
• Cristian Pantazi •
1.644 vizualizări •
8 comentarii
Săptămâna aceasta, Bucureștiul s-a transformat în punctul zero al diplomației globale. Capitala găzduiește summitul miniștrilor de Externe din NATO, o întâlnire G7 și Reuniunea Liderilor de la München. Toate sunt evenimente de prim rang și atestă importanța României în politicile de securitate din cea mai fierbinte zonă a globului. Cum se explică acest premiu, date fiind restanțele majore ale coaliției PSD-PNL moșite de președintele Iohannis în ce privește reformele interne?
Acesta e paradoxul unei țări de graniță care mai mereu a beneficiat de marile evenimente istorice și s-a urcat pe valul schimbărilor, ținând linia corectă. Un singur exemplu din istoria recentă: după atentatele teroriste din New York de la 11 septembrie 2001, România s-a alăturat coaliției conduse de SUA și și-a asigurat un loc în NATO în 2004, în ciuda precarității armatei sale și a lipsei reformelor.
Elitele politice și militare de la București au înțeles că invazia rusă din Ucraina e un moment decisiv. Liderii coaliției – Iohannis, Ciucă și Ciolacu au decis o poziționare fără echivoc: condamnarea Rusiei, susținerea sancțiunilor, sprijin pe toate direcțiile pentru Ucraina, primirea de refugiați ucraineni, sprijin și lobby pentru Republica Moldova.
România s-a înscris pe aceeași linie cu Polonia și țările baltice, dar cu o discreție diplomatică ce încă surprinde acasă. Întrebărilor repetate despre eventuala furnizare de arme către Ucraina, Bucureștiul răspunde evaziv. Răspunsuri mai directe au venit de la președintele Zelenski, premierul Șmîhal și ministrul de externe Kuleba, care au mulțumit României inclusiv pentru ”sprijinul militar”. De ce păstrează România discreția asupra unui eventual sprijin militar? Pentru a evita un răspuns direct al Rusiei, pentru a proteja rutele pe care sunt livrate ajutoarele militare ale Occidentului prin România, dar și pentru a susține cât de mult se poate Republica Moldova.
Chiar fără a semnaliza strident precum Polonia ori țările baltice, România s-a individualizat în rândul țărilor din jur ca un furnizor de soluții în chestiunea ucraineană, spre deosebire de Ungaria ori Bulgaria, spre exemplu. Împins de nevoia stringentă a Ucrainei de a-și exporta mărfurile, guvernul a început un proiect amânat 32 de ani: curățarea Portului Constanța și reabilitarea vechilor linii CFR spre frontiera estică.
Și pe plan diplomatic, România a investit multă energie în chestiunea ucraineană. Face parte din echipa internațională care investighează crimele de război comise de Rusia, a intervenit în favoarea Ucrainei la Curtea Internațională de Justiție în cadrul procedurilor lansate împotriva Federației Ruse, a cerut mereu sancțiuni mai dure pentru Kremlin prin vocea ministrului de externe Bogdan Aurescu.
Toate aceste gesturi au venit dintr-un interes strategic clar: Ucraina să câștige războiul, Rusia să plătească pentru invazie și să fie descurajată să mai pornească un astfel de conflict. Dar și din speranța clară a lui Klaus Iohannis de a prinde o funcție într-o organizație internațională după ce își termină mandatele cam goale de la București. Să nu uităm răspunsul din iulie al șefului statului la întrebarea dacă ar accepta funcția de secretar general NATO: „Dacă mi s-ar face o astfel de propunere, aș evalua situația foarte serios și aș face o declarație publică”.
Cinic, Bucureștiul a înțeles imediat că poate primi dividendele pentru un comportament corect legat de Ucraina, așa cum a făcut-o și în 2004, când în ciuda mimării reformelor interne, a fost primită în NATO pentru că alianța nord-atlantică avea nevoie de întăriri în flancul sud-estic.
Istoria se repetă. Cu o coaliție profund antireformistă la putere ce-l are în frunte pe președintele Klaus Iohannis, Bucureștiul a înțeles că nevoia NATO de stabilitate politică și strategică e mai mare decât oricând. Iohannis, Ciucă și Ciolacu au interpretat corect semnalele venite de la Paris și Berlin și, beneficiind de sprijinul masiv al președinției rotative cehe a UE, au lansat asaltul diplomatic pentru cele două mari obiective: ridicarea MCV și intrarea în Schengen.
România a abandonat rapid orice încercare de reformare reală a Justiției și administrației, deși acestea erau condiții clare pentru ridicarea MCV și intrarea în Schengen. Legile justiției promovate de ministrul Predoiu și susținute in corpore de coaliție au fost demolate de Comisia de la Veneția. Nu a contat însă: Comisia Europeană a ridicat MCV, înlocuindu-l cu mecanismul statului de drept, comun tuturor statelor membre și care are un instrument eficient de sancționare: suspendarea fondurilor europene.
În ce privește aderarea la Schengen, succesul e mult mai îndepărtat. Chiar și cu susținerea clară a Germaniei și Franței, mai trebuie convinse Olande și Suedia – ambele cu obiecții care țin de politica lor internă.
Iar acum o săptămână a mai apărut un o piedică: Austria. Viena e copleșită de numărul enorm de migranți veniți pe ruta balcanică și vrea reformarea Schengen, nu extinderea spațiului pe care îl consideră nefuncțional. Austria vrea aprobarea la nivelul UE a unui nou pact privind migrația și azilul, blocat deocamdată de Ungaria și Polonia, și amenință cu veto la votul pentru primirea României și Bulgariei în Schengen. E șah pentru București, greu de crezut că va putea fi rezolvat până la Consiliul JAI din 8 decembrie.
Pentru o coaliție politică ce detestă reformele, ridicarea MCV și intrarea în Schengen ar fi premii nemeritate. Pentru România, ele sunt benefice. Intrarea în Schengen ar duce la fluidizarea traficului și câștiguri financiare clare pentru firmele de transport, în timp ce ridicarea MCV scoate România dintr-o categorie mai degrabă rușinoasă.
În ce privește evenimentele diplomatice găzduite în această săptămână de București, ele sunt răsplata pentru consecvența și eforturile României pe temele de securitate. Întâlnirile cu miză majoră organizate în capitală arată fața luminoasă a României. Fața întunecată, nereformată a țării o putem vedea în noile legi ale justiției, în proiectele (retrase tactic) serviciilor secrete și în încremenirea din administrația politizată până la refuz.
Iar dosarul de duminică seară al fostului baron PSD de Giurgiu, Niculae Bădălău, e trăsătura cea mai întunecată a unei Românii care mai are drum lung de făcut până la standardele pe care ni le dorim cu toții: corupția de cea mai joasă speță, specifică anilor 90, furtul abject din bani publici care se reflectă în calitatea catestrofală a lucrărilor și serviciilor publice din toată țara.
....................................................................................................................................................................
Disclaimer: G4Media nu a cerut și nu a primit niciodată fonduri guvernamentale direct sau sub forma unor campanii de informare. Acesta este un ajutor de stat mascat care distorsionează piața de media și este inacceptabil. De asemenea, G4Media nu acceptă bani de la partidele politice în afara campaniilor electorale. Publicitatea electorală marcată ca atare este normală în perioada alegerilor.
........................................................................................................................................................................
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu