Istoria secretă a celei mai puternice femei din lume. Angela Merkel are un trecut spectaculos
După 15 ani de guvernare, istoria ei personală rămâne un mister de nepătruns. Mai repede găseşti Sfântul Graal decât să afli ceva despre viaţa privată a celei mai puternice femei din lume, ajunsă acum în ultimul an de mandat. În spatele acestei cortine stau, totuşi, frici nebănuite şi poveşti de iubire intense.
Primul cancelar de sex feminin al Germaniei, cea mai puternică femeie din lume, şefa de facto a Uniunii Europene. Multe descrieri i s-au atribuit Angelei Merkel, dar foarte puţine lucruri se ştiu despre ea cu adevărat. Chipul său inflexibil rar îi trădează emoţiile. Discursurile sale, considerate de mulţi de-a dreptul plictisitoare, sunt rostite pe o voce monotonă. Deşi de hotărârile sale depinde, practic, soarta Europei, Angela Merkel se prezintă mis-terioasă ca o nălucă. Este o enigmă nu doar cum a reuşit să se infiltreze în poli-tică, având pregătire de chimistă, dar şi cum reuşeşte să-şi păstreze viaţa privată secretă, în era social media. Pe germani pare să nu-i intereseze foarte tare aceste aspecte, atâta vreme cât liderul lor, aflat la putere din 2005, gestionează cu succes crizele ţării. Pandemia de coronavirus este un exemplu elocvent. Graţie măsurilor impuse de Angela Merkel, Germania este una din puţinele ţări ce ţin sub control virusul. Metoda sa de a alterna relaxarea restricţiilor cu măsuri dure, în funcţie de cifrele flagelului, a dat roade. Însă au mai rămas doar câteva luni până când Angela Merkel se va retrage din viaţa politică, respingând un nou mandat, aşa cum a anunţat încă din 2018.
Privind în urmă la traseul Doamnei de Fier, totul a stat sub semnul improbabilului.Merkel s-a născut în Hamburg, într-o familie modestă, cu un tată pastor luteran şi o mamă profesoară de latină şi engleză. Deloc surprinzător, nu se ştiu multe amănunte despre copilăria sa, însă un detaliu interesant este acela că, potrivit unor speculaţii, ar fi început să meargă târziu, după vârsta de 3 ani. După ce a deprins darul mişcării, nu s-a mai oprit, însă, din cucerit redute. A absolvit Facultatea de Fizică din Leipzig, în 1986 şi-a luat Doctoratul în Chimie cuantică, a început să lucreze ca cercetător într-un laborator ştiinţific, iar apoi a căzut Zidul Berlinului. Un pas mare pentru istorie, un pas gigantic pentru destinul său personal. Profitând de ocazie, Merkel a abandonat chimia şi a intrat în politică unde, printr-o evoluţie continuă şi tactici inteligente, în 2005 a devenit prima femeie cancelar a Germaniei. Fireşte că drumul nu a fost uşor, ba chiar se ştie că Doamna de Fier a avut mari dificultăţi în a deprinde tainele vorbitului în public. În rest, îşi merită pe deplin titulatura, singura ei mare slăbiciune recunoscută fiind frica de câini, ajunsă fobie după ce a fost atacată de un patruped în 1995. Slăbiciune de care marele rival, Vladimir Putin - faţă de care are, de asemenea, fobie – a profitat în două rânduri. La prima ei vizită oficială în Rusia, acesta i-a făcut cadou, total nesolicitat, un căţel de pluş, iar la a doua i-a dat lovitura de graţie, lăsându-şi absolut „întâmplător“ câinele de companie, un uriaş Labrador, să circule liber în peisaj. Fotografiile arată o Merkel împietrită de frică şi un Putin rânjind satisfăcut. Cancelarul Germaniei nu a lăsat lucrurile aşa, desigur. Conform New Yorker, Angela le-a relatat jurnaliştilor: „Pot să înţeleg de ce a procedat astfel. Ca să dovedească cât este de bărbat. Îi e frică de propria slăbiciune.“ Fabulos că Merkel este bine merci după o astfel de afirmaţie, nu? Pare că până şi Putin rămâne fără replică în faţa sa.
La capitolul slăbiciuni poate ar fi nimerit să pomenim şi cele două mari iubiri ale sale. Numele Merkel provine de la primul ei soţ, Ulrich, cu care s-a măritat în studenţie, pe când avea doar 23 de ani şi de care a divorţat cinci ani mai târziu. Pe actualul soţ, chimistul Joachim Sauer, l-a cunoscut în 1981, dar s-au căsătorit abia în 1998. Cu siguranţă nu este uşor să fii partenerul de viaţă al celei mai puternice femei din lume şi nici presa nu-l ajută foarte mult. Joachim, care a preferat să nu ia parte la ceremonia de învestire a soţiei drept cancelar în 2005, este supranumit de jurnalişti „fantoma de la Operă“, pentru apariţiile sale meteorice la braţul Angelei. „O moleculă este mai vizibilă ca el“, nota, la un moment dat, un ziar german despre pasionatul de Operă ce a absolvit Universitatea de Chimie cu cea mai înaltă distincţie, Summa Cum Laude, şi care nu dă niciodată interviuri. Angela Merkel a fost foc şi pară pe jurnaliştii germani după ce o echipă de paparazzi a surprins-o în costum de baie, alături de soţ, într-o vacanţă în Italia. O fisură în scutul ei de războinic, un gest care nu s-a mai repetat după ce cancelarul a atras atenţia că viaţa sa privată nu e treaba nimănui. Într-una dintre foarte rarele ocazii când Sauer şi-a însoţit partenera într-o călătorie oficială, acesta a preferat să dea bani pe o cursă de linie decât să meargă cu avionul gu-vernamental, evitând astfel să cheltuiască din bugetul statului.
De altfel, Merkel şi soţul său sunt poate cel mai modest cuplu prezidenţial. Locuiesc în acelaşi apartament din centrul Berlinului unde locuiau şi înainte ca Angela să devină cancelar, nu epatează nicicum, nu etalează averi şi îşi fac cumpărăturile întotdeauna la supermarketurile din cartier. Sunt celebre deja vizitele Doamnei de Fier la supermarket, unde plăteşte întotdeauna cash. Deşi nu beneficiază de călătorii oficiale alături de influenta soţie, Joachim beneficiază de talentul ei de bucătar. Unul extrem de priceput, ce se laudă cu trei reţete stăpânite la perfecţie: supă de cartofi, drob din carne tocată şi tort de prune. E greu să ne-o închipuim pe Angela Merkel făcând un tort de prune, dar chiar ea a recunoscut că, atunci când găteşte pentru soţul ei, încetează să mai fie cancelar şi uită de orice obligaţii. Nu se ştie exact de ce a ales ca în noiembrie anul acesta să renunţe la un nou mandat, însă acum ceva vreme Angela Merkel a traversat câteva episoade îngrijorătoare în timpul unor apariţii publice, când mâinile au început să-i tremure necontrolat. Cancelarul a explicat că era doar deshidratată, asigurându-şi poporul că e bine. Rămâne de văzut cât de bine va fi Germania după ce Doamna de Fier va spune „Adio” guvernării.
Foto: Profimedia
cuvinte cheie:angela merkel
Citeste mai mult: adev.ro/qt4n79
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu