Uitare sau confruntare? Elitele republicane după Trump
Gruparea „uitării” și facțiunea „confruntării” vor intra în ample dispute în următorii patru ani.
Dacă mai rămăsese vreo urmă de bunăvoință pe care elita republicană s-o arate președintelui Trump, ea a dispărut complet în primele zile ale lunii ianuarie. Atunci, gloata care a luat cu asalt Capitoliul, alimentată de teoriile conspiraționiste împinse de Trump, le-a pus viața în pericol. Cele opt săptămâni de revoltă și contestare întreținute de Biroul Oval i-a costat pe republicani cele două mandate din Georgia, precum și controlul Senatului. Văzut odată ca inițiatorul unei noi ordini, Trump este primul președinte care din 1932 încoace pierde simultan Camera Reprezentanților, Senatul și Casa Albă. Evenimentele din primele zile ale lunii ianuarie și începutul epocii Biden vor genera o ruptură între cea mai mare parte a liderilor republicani și fostul președinte. Dar interpretarea acestei emancipări și poziționarea față de moștenirea ultimilor patru ani a condus la formarea a două facțiuni.
Tabăra „concilierii și a uitării”, care vrea pur și simplu să scape de ultimii patru ani. Se recunosc în treacăt victoriile înregistrate de Trump în conformitate cu obiectivele politicilor conservatoare – în special în chestiunea impozitării, a justiției, a Chinei și a Orientului Mijlociu – precum și costurile retoricii sale și ale nesăbuinței postelectorale. Se va încerca păstrarea loialității alegătorilor lui Trump fără a imita cele mai dăunătoare trăsături ale fostului președinte. Pentru „conservatorii liberali”, sau „tabăra confruntării”, 6 ianuarie și narațiunea fraudelor electorale nu au fost o anomalie, ci un avertisment asupra creșterii iliberalismului la dreapta.
Gruparea uitării și facțiunea confruntării vor intra în ample dispute în următorii patru ani. Procesul lui Trump din Senat va aduce în prim-plan și va expune aceste fracturi: pe de o parte, senatorii care văd comportamentul de după alegeri al lui Trump ca fiind deplorabil, dar nu un motiv suficient pentru punerea lui sub acuzare și, pe de altă parte, cei care îl consideră demn de condamnarea Senatului și descalificant pentru o nouă candidatură prezidențială.
În alte momente, aceste facțiuni se pot alia, în special împotriva republicanilor încremeniți în loialitatea față de epoca Trump și ale căror obsesii persistente privind frauda electorală vor continua să afecteze brandul partidului în rândul electoratului flexibil. Și întrucât aceste tabere nu sunt despărțite în chestiuni precum: politica publică, unitatea față de China, taxare, sistemul judiciar, atunci dereglementarea va fi dominantă. Dar în următorii patru ani, aceste filosofii și strategii vor concura pentru inima și mintea oricărui conservator cu capul pe umeri, care fie nu și-a arătat loialitatea față de Trump, fie a abandonat GOP definitiv pe fondul ultimilor patru ani.
Victorie sau noroc?
Pentru tabăra uitării, ororile din 6 ianuarie cu greu pot fi trecute cu vederea, dar nici rezistența elitei republicane în fața lui Trump nu poate fi neglijată. Procurorul general Bill Barr nu a sprijinit niciun moment eforturile lui Trump de a răsturna alegerile. Judecătorii conservatori ai Curții Supreme și ai instanțelor inferioare au respins pe bandă tentativele legale ale campaniei Trump. Guvernatorii republicani din Arizona și Georgia și tehnocrații care gestionează sistemele electorale și-au menținut poziția pe fondul intimidărilor prezidențiale.
Majoritatea covârșitoare a republicanilor din Senat și vicepreședintele Pence au refuzat să susțină eforturile lui Trump de a răsturna numărătoarea voturilor din Colegiul Electoral pe 6 ianuarie. Pentru facțiunea uitării, perioada care s-a scurs din noiembrie 2020 până acum nu a demonstrat dominația lui Trump, ci mai degrabă capacitatea puterii conservatoare de a-și păstra poziția împotriva oricărei amenințări existențiale la adresa democrației liberale din partea populismului de dreapta.
Pentru tabăra confruntării, această interpretare benignă a ultimelor luni trece cu vederea exemplele evidente de complicitate ale elitei. Dar această facțiune conservatoare liberală este puternic bântuită de elemente contrafactuale. Ce s-ar fi întâmplat dacă aparatul Trump s-ar fi dovedit mai priceput în construirea unei strategii politice și juridice pentru răsturnarea rezultatelor? Dar dacă victoria lui Biden ar fi fost mai strânsă? Ar fi putut senatorii republicani să reziste presiunilor extremei drepte dacă un singur stat ar fi fost decisiv în determinarea rezultatului?
Dar oare un val suplimentar de violență al stângii sau de mișcări urbane – sau un candidat democrat mai „radical” decât Biden – ar fi făcut manifestările republicane de independență față de Trump prea costisitoare? Aceste ipoteze îi fac pe conservatorii liberali să se întrebe dacă nu cumva ultimele luni au fost o amânare norocoasă a unor rezultate încă și mai sinistre, nicidecum o justificare a capacității elitelor republicane de a înfrunta populismul de extremă dreapta atunci când miza este prea mare.
Eclipsă sau dominație?
Izolarea lui Trump de puterea politică reală îi face pe cei din tabăra uitării să se îndoiască de capacitatea președintelui de a-și păstra influența permanentă asupra partidului. Fără acces la Twitter, lipsit de autoritatea Biroului Oval și de capacitatea de a proiecta la nesfârșit frica de progresism, Trump nu se poate prezenta în fața votanților republicani ca fiind singura lor alternativă împotriva democraților, a politicilor identitare, a puterii progresiste din mass-media, din universități sau din Silicon Valley.
Trump poate cocheta la nesfârșit cu planurile de înființare a unui „al treilea partid” și cu contestarea republicanilor care nu i-au respectat cererile de anulare a alegerilor. Dar în această interpretare, Trump nu va avea disciplina necesară pentru a crea un aparat politic eficient care să bage groaza în fiecare parlamentar republican. Iar celor care încearcă să imite politica președintelui, fie că este Josh Hawley, Ted Cruz sau Donald Trump Jr., le lipsește un lucru fundamental – charisma sa.
Pentru facțiunea uitării, următorii patru ani înseamnă un răstimp suficient pentru a vedea emergența unor personalități care să corespundă politicilor fundamentale ale establishmentului republican, să răspundă frustrărilor votanților din suburbii care au abandonat GOP-ul și să energizeze baza combativă a trumpismului.
Conservatorii liberali nu văd altceva în această imagine plină de speranță decât o potențială salvare. Sondajele CNN făcute după revoltele de la Capitol Hill au constatat că „75% dintre alegătorii republicani nu cred că Biden a câștigat alegerile în mod legitim”. Aceste cifre vorbesc despre un sentiment de trădare care nu poate fi ușor satisfăcut prin atacuri republicane tradiționale asupra agendei lui Biden. Mai mult, rolul central pe care îl ocupă tema fraudei electorale care domină imaginarul republican contemporan pune la îndoială teoria conform căreia trumpismul era esențialmente un populism economic căruia i s-ar putea răspunde prin abordări „naționaliste” asupra imigrației, politicii fiscale sau globalizării. 48% dintre alegătorii republicani au declarat că îl vor sprijini pe Trump (sau pe fiul său) în alegerile primare din 2024. Nominalizarea lui Trump pare asigurată, dacă o dorește.
Cu excepția cazului în care membrii conciliatori ai partidului votează pentru a-l condamna pe Trump în Senat interzicându-i să mai candideze, Trump va bântui partidul și în următorii patru ani și nu va da spațiul necesar politicienilor care doresc să canalizeze în mod responsabil preocupările alegătorilor lui Trump. Alternativ, umbra persistentă a lui Trump îi va bântui pe republicanii conciliatori, forțând propriile lor flirturi cu iliberalismul, fie prin intermediul unor legi noi de combatere a „fraudei electorale”, fie în descrierea lui Biden ca „un instrument cripto-socialist corupt, ezitant” care amplifică temperatura pasiunilor politice.
Stabil sau disruptiv?
Înainte de ororile din 6 ianuarie, tabăra conciliatorilor privea cu speranță rezultatele alegerilor din noiembrie. Evitând materializarea unui „val albastru”, avansul republican din Cameră le-a dat democraților o lovitură pe măsură – cea mai mică majoritate pe care au avut-o din anii ‘30. Mai mult, republicanii și-au dublat numărul de femei pe care le-au trimis în Camera Reprezentanților. Totodată, a crescut susținerea în rândul americanilor musulmani, negrilor, latino-americanilor și asiaticilor americani, respingând verdictul că sub Trump, GOP-ul ar fi devenit toxic pentru comunitățile de culoare. Aceste rezultate, combinate cu datele clare care arată preferința electoratului flexibil pentru Biden însuși, dar nu și pentru Partidul Democrat, oferă conciliatorilor speranța recuperării terenului pierdut. Conservatorii liberali nu văd rezultatele din noiembrie 2020 ca o justificare a unei coaliții electorale republicane capabile să mizeze pe trumpism fără să fie copleșite de acesta. Fundațiile tradiționale ale infrastructurii politice republicane – în special Camera de Comerț și rețeaua de libertarieni Americans for Prosperity – au luat distanță față de partid pe fondul evenimentelor din 6 ianuarie și al campaniei „Stop the Steal”.
America corporatistă a retras prompt donațiile către parlamentarii republicani după 6 ianuarie. Amprenta lui Trump asupra GOP a forțat și retragerea timpurie a senatorilor republicani populari din Pennsylvania, Carolina de Nord și Ohio – toți modele de conservatorism serios. Iar rezultatele competiției pentru Senat din Georgia arată situația imposibilă a celor care mai speră la conciliere. În aceste alegeri decisive, candidații republicani au fost prinși într-o capcană, incapabili să capteze pe deplin energia lui Trump sau să convingă alegătorii albi din suburbii de angajamentele față de democrația liberală și o guvernare performantă.
Între timp, filiale republicane cheie s-au dezintegrat. GOP-ul din Arizona, care-l dădea cândva Americii pe John McCain, o blamează acum pe soția sa, Cindy McCain, pentru susținerea „cauzelor stângiste”.
Spre deosebire de partidele de centru-dreapta din țările occidentale, liderii republicani, deși în teorie au nevoie de cel puțin 50% pentru a guverna, sunt prinși în capcana stimulentelor financiare alternative ale presei conservatoare, unde Fox News și noii rivali precum Newsmax și One America News Network se concentrează pe consolidarea loialității a 1 din 3 americani (sau mai puțin). Pentru conservatorii liberali, actuala rețetă electorală a partidului – unde dependența de baza trumpiană este esențială, dar insuficientă pentru victorie și profund alienantă pentru electoratul tânăr, minoritar sau cu studii superioare – este nesustenabilă. Etica politică și rațiunile strategice pe termen lung impun o ruptură mai clară cu ultimii patru ani, chiar dacă astfel de dispute fratricide ar putea aduce victoria democraților în 2022 și 2024. Pentru confruntaționiști, astfel de pierderi temporare sunt costuri mici în raport cu obiectivul de fond – reconstrucția nucleului de centru-dreapta demn de o mare națiune. //
TAGS:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu