Trump, făcut praf de nepoata sa. „Este instabil psihic. Va arde totul”
„Știe că este într-o situație disperată, așa că va arde totul, va semăna mai mult haos și diviziune dacă va cădea, ne va lua pe toți cu el”, spunea ea cu doar câteva zile înainte de alegeri.
În interviu, Mary Trump s-a declarat șocată de violențele de la Capitoliu
În cazul în care Administrația Biden nu ia măsuri rapide după ce va prelua oficial puterea, va fi profund afectată pe termen lung, mai susține nepoata lui Trump.
„Fiecare persoană care a asaltat – sau ar trebui să spun, s-a plimbat aiurea de colo colo, cu impunitate, aroganță și dispreț – în Capitoliu, trebuie să fie arestată, pusă sub acuzare, condamnată și să primească sentințe grave”, a mai spus ea. „Au profanat fundamentele democrației noastre.”
Mary Trump susține că președintele SUA este instabil psihic.
„Să nu uitați: acesta este omul care a încercat să invalideze buletinele de vot prin poștă în mijlocul unei pandemii. Acesta este omul care a forțat demisia ofițerilor de nivel înalt din Pentagon, înlocuindu-i cu niște lingăi.
Acesta este motivul pentru care Pentagonul a blocat Garda Națională să nu se confrunte cu gloata insurecționistă. Conflictul a durat timp de șase ore. Sistemul nostru a eșuat lamentabil, deoarece acestui om i s-a permis să demonteze fiecare instituție pe care se bazează această țară.” – mai afirmă Mary.
„În mai puțin de două săptămâni, el nu va avea Biroul Oval care să-l protejeze de procese. De falimente și acuzări penale. Nu știu ce va face, dar trebuie să înțelegem că este capabil să facă orice. Iar timpul trece.” – a mai spus Mary Trump, nepoata președintelui Donald Trump.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu