Poreclă Sile this Millennium Pseudonime sile_this_millennium

joi, 28 ianuarie 2021

Dezvăluiri din dosarul Dragnea-SUA. Scenariile DNA - Autor: Iulia Moise - 28 ianuarie 2021, 10:58 - Sursă : Evenimentul zilei

http://silethismillennium.blogspot.com2017youtube-broadcast-yourself.html

Dezvăluiri din dosarul Dragnea-SUA. Scenariile DNA



Jurnalista Adina Anghelescu a prezentat informații „proaspete” despre cel mai nou dosar al lui Liviu Dragnea și vizita acestuia în SUA.

Miercuri seară, la Antena 3, jurnalista Adina Anghelescu a prezentat informații „proaspete” despre cel mai nou dosar al lui Liviu Dragnea, fostul lider al PSD, și vizita acestuia în SUA.

În urmă cu două săptămâni, DNA anunța că fostul președinte al PSD Liviu Dragnea este urmărit penal de procurori într-un nou dosar, în care este acuzat de trafic de influenţă şi de folosire a influenţei sau autorităţii în legătură cu prezenţa sa la ceremonia de inaugurare a preşedintelui Donald Trump de la începutul anului 2017.

Potrivit documentelor de la dosar, înainte de evenimentul în care Donald Trump a fost învestit în funcția de președinte al SUA, afaceristul Cristian Burci i-a oferit lui Elliot Broidy oportunități de dezvoltare a unor afaceri în România în schimbul accesului lui Liviu Dragnea la evenimentele lui Trump.

Potrivit acuzării, în timpul vizitei neoficiale a lui Liviu Dragnea în America la învestirea lui Donald Trump, ar fi avut loc mai multe discuții între Carlo Burci și Loglisci cu mai multe persoane din MApN sau din anturajul politic al lui Liviu Dragnea. Cei doi lobby-iști urmăreau câștigarea unui procent din viitoare afaceri ce urmau a se derula în urma unor achiziții militare.

În data de 14 ianuarie 2017, după imprimarea celor trei email-uri primite în seara precedentă de la Steve Loglisci, Carlo Burci și Cristian Burci s-au întâlnit cu Liviu Dragnea, căruia i-au remis invitația primită de la Elliot Broidy. În cadrul acestei întâlniri, Liviu Dragnea a acceptat să se deplaseze la Ceremonia de Inaugurare a Președintelui SUA, dar a refuzat categoric să fie însoțit de Gabriel Leș -ministrul  Apărării și Marian Sima, șeful Informațiilor Militare din MApN”.

Dosar Liviu Dragnea-SUA. Un nume greu din lobby-ul american, implicat

„În data de 5 februarie 2017, în contextul în care presa occidentală aborda subiectul protestelor din România, Elliot Broidy l-a pus în legătură pe Cristian Burci cu Barry Jackson, consultant politic american, căruia i-a prezentat situația din România și i-a cerut să accepte angajamentul în această țară”. (…)

„În data de 22 februarie 2017, ora 10.03, Carlo Burci le-a trimis lui Elliot Broidy, Cristian Burci și Steve Loglisci un email cu titlul , în care se precizează că angajarea lui Barry Jackson este finalizată, urmând ca acesta să trimită contractul, iar 90 % se va finaliza și angajarea societății americane de lobby Brownstein Hyatt Schreck pentru Guvernul României, urmând ca aceasta să primească în jur de 200-250.000 USD pe lună. (…) În data de 22 februarie 2017, Barry Jackson l-a întrebat pe Cristian Burci către cine trebuie să se adreseze și cine va face plata”.

Acuzarea susține că Barry Jackson ar fi fost plătit de Cristian Burci. Astfel, autoritățile din Cipru au răspuns unui ordin european pus în executare de DNA, transmițând în România documente bancare  din care rezultă transferul a 30.000 de dolari, din 24.05.2017, făcut de asociatul fiului lui Cristian Burci în conturile lui Jackson.

S-a promis sprijinirea demersurilor Circinus în România

„La data de 2 martie 2017, Carlo Burci i-a informat pe Elliot Broidy, Cristian Burci și Steve Loglisci că s-a întâlnit cu Primul ministru Sorin Grindeanu, ocazie cu care acesta din urmă l-a asigurat că în perioada următoare va întreprinde mai multe acțiuni în sprijinirea demersurilor Circinus în România”.

„În perioada în care delegația MAPN s-a aflat la Washington, respectiv în data de 19 septembrie 2017, Circinus LLC a organizat un eveniment privat la Hotelul International Trump din Washington DC, la care au fost invitați membrii delegației din România, ambasadorul SUA în România, Hans Klemm, ambasadorul României în SUA, George Maior, oficiali americani din cadrul Departamentului Apărării precum și alți reprezentanți ai unor companii americane din industria de armament. Elliot Broidy a fost gazda acelui eveniment, la care a participat ca invitat și Cristian Burci”.

Pe ce s-a bazat punerea sub acuzare a lui Liviu Dragnea în noul dosar SUA

Punerea sub acuzare a lui Liviu Dragnea Dragnea s-a bazat pe întâIniri derulate între americani și și mai multe nume din politica românească. Aceste întâIniri au avut loc la vila lui Cristian Burci de la Snagov, dar și la MApN, unde ministrul Gabriel Leș a primit o delegație a firmei Circinus, în aprilie 2017. Alte întâlniri au mai avut loc la Hotel Athenee Palace, unde Broidy s-a întâlnit cu ambasadorul George Maior și i-ar fi spus că „are deja sprijinul lui Liviu Dragnea”.

De asemenea, DNA a avut acces la informații legate și de alte întâlniri ale lobbyștilor sau afaceriștilor americani la sediul Guvernului cu Sorin Grindeanu, Vladimir Ionaș, Carlo Burci și Horia Mihălcescu, a cărui firmă s-a ocupat de consultanță pentru PSD.

Toate aceste întrevederi, corespondențe și discuții stau la baza acuzării din dosarul Dragnea-SUA, scrie Antena 3.

 

Niciun comentariu:

https://silethismillennium2019.blogspot.com/

Cine a Furat Banii lui Ceausescu | PODCAST Cristian Sima