Se întâmpla în iunie 2017, iar unul dintre cei care au amendat derapajul a fost  vicepreședintele PNL, deputatul Florin Roma, care a solicitat conducerii UDMR să se delimiteze public de declarațiile deputatului UDMR de Covasna, Kulcsar Terza Jozsef, care a afirmat că în 2018, când se împlineau 100 de ani de la Marea Unire, era un „an de doliu” pentru comunitatea maghiară.

Mihai Lasca a încins spiritele pe axa UDMR-AUR

Astfel, după ce Odon i-a transmis că a fost văzută „în gara din Oradea împreună cu un infractor condamnat”, despre care a spus ulterior că este Mihai Lasca, deputat de Bihor pe listele AUR, Şoşoacă a reacţionat în forţă. Avocata i-a amintit parlamentarului UDMR că nu deţine toate informaţiile cu privire la persoana lui Mihai Lasca.

Despre cel care a fost condamnat în două dosare –  unul pentru lovire şi altul mai vechi, pentru constituirea unui grup infracţional care spărgea bancomante, cauze care se află în faza judecării apelului –, Şoşoacă a spus că nu este condamnat definitiv. Totuşi, conform Antena 3, despre cel în cauză judecătorii au menţionat că Lasca este recidivist în sentinţa pronunţată cu privire la al doilea dosar.

Scandal uriaş la Antena 3 între Şoşoacă şi Odon

Redăm în continuare schimbul de replici dintre deputatul UDMR şi senatoarea AUR. De menţionat este faptul că Diana Şoşoacă a răspuns întrebărilor rivalului politic, în timp ce Odon n-a fost capabil să ofere o explicaţie pentru derapajul colegului din UDMR cu privire la ziua de „doliu” pe care comunitatea maghiară o trăieşte la 1 Decembrie, Ziua Naţională a României.

„Diana Şoşoacă: Dumneavoastră unde eraţi de 1 Decembrie? De ce nu sărbătoriţi Ziua Naţională a României? Nu, nu vă permit să vorbiţi, în condiţiile în care distrugeţi Ziua Naţională a României.

Szabo Odon : Doamna avocat, fiţi calmă. Aţi fost cu un infractor în gara din Oradea, am poza. Diana Şoşoacă: Unde eraţi pe 1 Decembrie? Noi eram în horă!

Szabo Odon: Doamna avocat, sunteţi cu un infractor în poză şi în Parlament! Diana Şoşoacă: Nu puteţi spune că este infractor, câtă vreme nu are o condamnare definitivă. Dacă nu cunoaşteţi termenii juridici, veniţi la mine şi vă dau o consultanţă gratuită.”

Lasca e condamnat definitiv sau nu?

Prezent în emisiunea de la Antena 3, redactor şef-adjunct la Evenimentul Zilei, Mirel Curea, i-a întrerupt la un moment dat pe cei doi întrebând dacă Lasca are condamnare definitivă. Pentru Diana Şoşoacă lucrurile erau clare şi colegul ei nu avea, în timp ce pentru Szabo Odon, Lasca e condamnat definitiv.

„Diana Şoşoacă: Dumneavoastră nu sărbătoriţi Ziua Naţională a românilor şi mă întreb de ce. Şi atunci, cum să vă doresc eu în funcţia de ministru al Educaţiei, când dumneavoastră aveţi 7 la sută iar noi, 10%?

Szabo Odon : Doamna avocat, nu fiţi o ţaţă la televizor! Diana Şoşoacă: Dumneavoastră sunteţi un om care vă bateţi joc de români şi de România Măsuraţi-vă cuvintele, pentru că nu aţi demonstrat decât că sunteţi în statul paralel statului român. Vă rog să vă identificaţi etnia şi apartenenţa. Sunteţi cetăţean român.

Szabo Odon : Aveţi puţin bun-simţ… Diana Şoşoacă: Dumneavoastră să aveţi bun simţ faţă de cetăţenii români. Nu eu am afirmat că 1 Decembrie este zi de doliu naţional.

Szabo Odon : Aşa vorbiţi şi acasă, cu soţul?  Diana Şoşoacă: Dumneavoastră aţi depăşit toate limitele bunului-simţ. Nu vă las să vorbiţi, pentru că nu aţi dovedit că (Lască) este condamnat definitiv.

A făcut-o ţaţă de la piaţă pe Şoşoacă

În continuarea scandalului, deputatul UDMR a trecut la jigniri şi a insultat-o pe Diana Şoşoacă: „Sunteţi o ţaţă de la piaţă în momentul de faţă.

Diana Şoşoacă: Ţaţe sunt persoanele din partidul dumneavoastră, care militează împotriva poporului român. Szabo Odon : Închideţi puţin ochii, ieşiţi din film…

Diana Şoşoacă: Ieşiţi dumneavoastră din statul paralel…” În cele din urmă, spiritele s-au mai calmat de abia după ce moderatorul Mihai Gâdea a reuşit intervină între cei doi.

foto: Szabo Odon, Diana Şoşoacă şi Mirel Curea în dialog la Antena 3

foto: Szabo Odon, Diana Şoşoacă şi Mirel Curea în dialog la Antena 3

 

11 decembrie 2020, 08:24