Poreclă Sile this Millennium Pseudonime sile_this_millennium

luni, 6 iulie 2020

VIDEO. Horia-Roman Patapievici: Europa a murit, America a cucerit-o / Luni, 06 Iulie 2020, ora 11:19 - Autor :Daniela Ratiu / Sursa:Ziare.com

http://silethismillennium.blogspot.com2017youtube-broadcast-yourself.html

VIDEO. Horia-Roman Patapievici: Europa a murit, America a cucerit-o

VIDEO. Horia-Roman Patapievici: Europa a murit, America a cucerit-o
foto: Paul Buciuta
Un dialog-eveniment - Radu Vancu si Horia-Roman Patapievici - a avut loc, la finele saptamanii trecute, in cadrul Cercul, un proiect Carturesti in parteneriat cu CINEPUB.

Dialogul a fost un adevarat tur de forta prin filosofia politica, piata ideilor, rememorari istorice ale anilor '90 si ai obsedantilor ani '80, dar si despre amprenta istorica a lui Ceausescu, sufocare ideologica, despre Europa astazi si America. Horia Roman Patapievici afirma ca "Europa a murit, America a cucerit-o". Despre "Omul recent", ajuns la a sasea editie, aparut acum 20 de ani, si unul dintre pretextele dialogului din cadrul discutiei, scriitorul Radu Vancu a declarat ca este "cel mai discutat eseu de filosofie politica dupa 1990". Tema dialogului a fost "Carti si viata dupa pandemie".
Pentru generatiile care s-au format in anii '90, aparitia lui Horia-Roman Patapievici in spatiul public a avut un rol formator. Intelectualul public a fost inexistent inainte de 1989. Debutul publicistic si angajamentul public al lui Horia-Roman Patapievici in acei ani '90 au reconfigurat harta publica. Eliberati dintr-o dictatura in care cultul personalitatii eliminase orice forma de dezbatere publica, aparitia lui Horia-Roman Patapievici a scurtcircuitat gandirea publica si discursul public. In ultimii ani, intelectualii publici au parasit spatiul public, aparitia lor fiind mult redusa, ca efect al restauratiei pesediste care a dinamitat nu doar spatiul public, ci intreaga arhitectura institutionala, aruncand Romania intr-o deriva politica-morala-economica cu efecte pe termen lung. Spatiul lasat liber a fost acaparat de incompetenta si de o amoralitate care depaseste orice alt timp istoric.
In acest context de deriva morala, un astfel de dialog precum cel care a avut loc zilele trecute intre scriitorul Radu Vancu si Horia-Roman Patapievici repune in discutie rolul pe care intelectualul public il are/poate avea intr-o societate democratica. Dialogul a fost cu adevarat un eveniment, insa Horia-Roman Patapievici a incheiat intr-o nota pesimista dialogul declarand ca nu va mai scrie texte politice.


Cultura si literatura nu sunt scop in sine, ci individuatie personala

In desfasurarea dialogului, scriitorul Radu Vancu a propus un "incadrament cronologic", povestind cum la varsta de 17 ani a citit febril "Zbor in bataia sagetii", o alta carte "absolut formidabila", complexa, despre care Vancu spune ca l-a impresionat la aceea vreme mai ales pentru "convingerea lui Horia-Roman Patapievici si anume: cultura este individuatie personala, literatura si cultura nu sunt un scop in sine, ci cultura este individuatie radicala, ea te schimba. (...) Tine de calitatea existentei tale, te schimba complet. (...) Exista cezuri radicale in viata, iar daca mintea gaseste un aparat sa performeze, atunci va fi un salt superior de constiinta".
Omul recent, o carte osedata de libertate

Despre "Omul recent", Radu Vancu avea sa declare ca "Omul recent este o cartea obsedata de libertate, este despre vointa de libertate. (...) Omul recent se desface din nevoia omului de a fi liber, iar libertatea", spune Vancu, "este o alta supratema a cartii lui Horia-Roman Patapievici. (...) Omul recent este tot despre libertate, despre viata ideilor, despre nevoia de a te articula etic si moral".




Publicarea volumului "Zbor in bataia sagetii" se datoreaza Monicai Lovinescu

Cum se raporteaza astazi Horia-Roman Patapievici la "Omul recent"? Acesta a marturisit ca "Zbor in bataia sagetii", scrisa la sfarsitul anilor 80, "este o lunga scrisoare despre modul in care ne-am zidit ca sa supravietuim. (...) O data pe luna ne intalneam si faceam semninarii. Practicam cultura nu pentru a deveni autori, nutream un dispret pentru aceasta nevoie pe care o numeam "autorlac"". Cartea, marturisea Patapievici, este "despre inocenta transformarii personale", precizand ca publicarea ei se datoreaza Monicai Lovinescu care a scos manuscrisul dintre alte manuscrise aflate in biblioteca acestuia, deschizand-o, citind-o si propunand-o spre publicare.
Constiinta politica nu se poate forma intr-un regim totalitar

Horia-Roman Patapievici a mai povestit despre teribila experienta a armatei intre anii 1976 - 1977, care a fost "o experienta cruciala, o lovitura de ciomag". Cat priveste experienta dictaturii, Patapievici a spus ca era insuportabil discursul public dublu despre patriotism in conditiile unui totalitarism sufocant si abrutizant. El a mai spus ca in comunism nu exista acces la lecturile politice, iar singura cale de acces era morala, etica. Momentul in care undeva intre anii 1987 - 1988 l-a auzit la Radio Europa libera pe Matei Calinescu care ar fi spus ca "nu se poate forma o constiinta politica intr-un regim totalitar pentru ca aceasta poate duce la rasturnarea unui regim". Declaratia lui Calinescu a fost pentru Horia-Roman Patapievici zguduitoare si formatoare.
In dialogul celor doi, s-a vorbit si despre experienta anilor 90, despre episodul Fortul 13, bataile de la Jilava unde Horia-Roman Patapievici era retinut. Dupa 1990, Horia-Roman Patapievici s-a definit "instinctiv, ca om de dreapta".

Cultura europeana s-a construit identitar dupa tiparul Renasterii

Dialogul celor doi a atins si subiectul modernitatii si al culturii europene. Pentru Horia Roman Patapievici, "cultura europeana este o cultura in care Renasterea nu e o exceptie, ci este regula. Europa poate fi definita ca acel tip de cultura care se construieste identitar dupa un anumit tipar, al Renasterii. (...) Crestinismul latin este cel care a incorporat mecanismul Renasterii. (...) Definitia identitara a Europei este construita pe Renasteri succesive. (...) Europa a fost moderna de la inceput. Modernismul este rezultatul succesiunii unor Renasterii succesive. (...) Nu e admisibil in morala si politica sa folosesti denumiri peiorative/derogatorii/stigmatizante, Bizantul este un termen devalorizant".
Cat priveste "Omul recent", Horia Roman Patapieivici considera ca "noi suntem in epoca Omului recent". Intrebat de Radu Vancu ce crede despre teoria antropocentrismului si amprenta speciei umane, singura data in istoria cand o specie preia controlul total al planetei, daca "exista o modernitate antiumana?", Patapievici a raspuns ca aceasta "este o inventie a Omului recent. Nu exista dimensiunea profunzimii in Omul recent. (...) Eu sunt un modern pur sange, produs al civilizatiei europene".

In contextul discutiei despre literatura de sertar scrisa inainte de 1989, si faptul ca Patapievici a debutat dupa 90, publicand literatura de sertar (Zbor in bataia sagetii, spre exemplu), Radu Vancu a precizat ca, desi au fost mari asteptari in spatiul public in ceea ce priveste literatura de sertar, "nu exista atat de multa literatura de sertar cat ne-am fi asteptat, au publicat Steinhardt, I.D. Sirbu si Horia-Roman Patapievici. (...) Anii 90 sunt anii expresiei publice".
In finalul dialogului, Horia-Roman Patapievici a declarat ca nu va mai publica texte politice, ca textul publicat pe Ziare.com despre America l-a scris pentru ca nu s-a putut "abtine", dar ca "acum ca se limpezesc lucrurile, nu se poate dragoste cu de-a sila". Vancu l-a intrebat pe Patapievici ce crede totusi ca a castigat din actiunea sa publica.

Horia-Roman Patapieivici a contextualizat raspunsul, declarand ca, poate ca "in timpul vietii noastre, nu vedem clar timpul in care traim, pierdem splendoarea vietii care ni se arata nemijlocit, poate pentru ca noi nu vedem totalitatea firelor active din timpul nostru". Cat priveste America, Patapievici crede ca "America e parte din civilizatia occidentala, dar ea s-a reconstruit diferit. (...) In Europa exista un masiv tronson de public cultivat, avem publicul general-cultivat. In SUA, partea de mijloc nu exista, nu exista acel public-general cultivat. (...) Europa a murit, America a cucerit-o. (...) Suntem o specie pe cale de disparitie".

 Luni, 06 Iulie 2020, ora 11:19
 Sursa:Ziare.com
 Autor:Daniela Ratiu

Niciun comentariu:

https://silethismillennium2019.blogspot.com/

Cine a Furat Banii lui Ceausescu | PODCAST Cristian Sima