http://silethismillennium.blogspot.com2017youtube-broadcast-yourself.html
Punct. Şi de la capăt
Nu a durat prea mult să ne întoarcem la luptele politice. Cele două luni de pandemie par astăzi o paranteză pe care principalele partide au acceptat-o de nevoie.
Madalin Hodor02.06.2020
Liberalii, pentru că sunt la guvernare şi au avut de administrat criza, ceilalţi, pentru că oricum nu aveau alte idei şi este mult mai comod să speculezi greşelile adversarului în situaţii de criză. Au existat atacuri politice şi în timpul pandemiei, dar ele au fost destul de reţinute. PSD a ieşit de câteva ori la rampă şi atunci doar pentru a puncta, destul de neconvingător de altfel, pe linia: „Iohannis şi PNL ne conduc spre dictatură”. Alianţa USR-Plus a preferat să se remarce prin anunţarea unei „celule de criză paralelă” (care apoi a dispărut cu tot cu activitate în bulele interne) şi prin activitatea europarlamentarilor săi. Importantă, dar nu foarte vizibilă.
Pentru că nu este puţin lucru, nu ar trebui să trecem peste activitatea guvernului PNL din această perioadă. PNL a intrat la guvernare într-o conjunctură favorabilă, marcată de degringolada guvernării Dăncilă şi de luptele interne din PSD, dar mai degrabă împins de la spate, şi nu ca rezultat al unei strategii. De la bun început, liberalii şi-au asumat faptul că vin după o succesiune de guvernări pesediste, una mai catastrofală decât alta, şi că vor avea de gestionat un haos. În toate domeniile. Şi că există riscul ca ei să plătească toate oalele sparte de predecesori. Un risc electoral pe care USR-Plus, de exemplu, nu şi l-a asumat. A existat şi presiunea societăţii civile şi a unei părţi a presei, ambele exasperate de ireala doamnă Dăncilă.
Foarte mulţi au subliniat cât de riscant este să îţi asumi puterea politică după perioada Dragnea, înainte ca toate deconturile şi consecinţele să fie rezolvate sau măcar aduse la lumină. Cu un guvern minoritar, cu o susţinere subţire şi fluidă în Parlament şi cu mari probleme de rezolvat. Peste toate, a venit pandemia.
Bineînţeles că se pot reproşa multe guvernului Orban în această perioadă, majoritatea nu ţin neapărat de măsurile luate, ci mai curând de modul în care ele au fost comunicate. Când ai pe post de comunicator un Vela, nu poţi să te aştepţi să nu stârneşti nervozitate, asta când nu te faci de râs. Poate tocmai pentru a mai lua din presiune şi pentru că a intuit vulnerabilitatea guvernului, preşedintele Iohannis a făcut în această perioadă un tur de forţă şi a ieşit aproape zilnic pentru a comunica decizii, a corecta greşeli şi chiar a întoarce din drum unele idei cu potenţial dezastruos (vezi chestiunea protocolului MAI-BOR).
Ceea ce au ratat comunicatorii din guvernul Orban a fost că în România tonul face muzica. A te răsti la populaţie, la miezul nopţii, într-o situaţie extrem de stresantă, fără precedent şi cu un ridicat grad de imprevizibil, nu este tocmai un mod inteligent de a linişti spiritele. Pe de altă parte, nu este foarte sigur că ordonanţele militare şi măsurile de carantină ar fi avut vreun efect dacă s-ar fi bazat exclusiv pe buna-credinţă a cetăţenilor. Aş înclina să cred că nu, dacă e să ne uităm la ceea ce s-a petrecut în cele trei zile pe care guvernul „le-a scăpat” din neglijenţă. Ar fi funcţionat carantina fără ca populaţia să fie speriată de amploarea pandemiei şi de măsurile luate? Ideal, probabil că da. Realist, probabil că nu.
Dar să revenim la măsurile luate şi la critica lor. Este uşor ironic faptul că aceia care subliniază astăzi că nu erau necesare sau că au fost prea dure se bazează tocmai pe efectul lor. Avem, spun ei, un număr mic de infectaţi şi un număr mic de decedaţi faţă de alte ţări, aşadar de ce a fost nevoie să fim speriaţi în halul ăsta? Ca să instaureze Iohannis dictatura, spun conspiraţioniştii alimentaţi de pe margine de PSD, ca să ascundă incompetenţa guvernului, spun vocile critice de dreapta. Nu includ aici curentul care neagă cu desăvârşire existenţa virusului, deoarece pentru aceştia este evident că dacă nu există ameninţarea, orice măsură este inutilă.
Să calculăm. Nu e vreo noutate că sistemul sanitar românesc este la pământ. O ştim toţi, o ştiu şi guvernanţii. Cum ieşim din asta? În niciun caz fix în timp ce ai nevoie de el, aşa cum este, când ai pe cap o epidemie de proporţii. Raţional, singurul mod în care lucrurile nu scapă de sub control este acela în care iei nişte măsuri pentru ca sistemul ăsta să nu clacheze de tot. Aşa cum s-a întâmplat în Lombardia. Cu, apropo, cel mai performant sistem medical pe ATI din Europa. Aşadar, aritmetica de criză a fost simplă: prevenţie. Cu cât cetăţenii conştientizează pericolul, cu atât mai predispuşi vor fi să respecte regulile. Cu cât vor respecta mai mulţi regulile, cu atât mai puţini se vor îmbolnăvi și vor ajunge în spitale, iar riscul ca spitalele să clacheze va fi mai mic și un dezastru de amploare poate fi evitat. Cam atât. Nu cred că poţi arunca pe umerii lui Orban vina că nu am ieşit chiar atât de rău dintr-o criză care a adus ţări mult mai puternice la limită.
Deşi nu s-a terminat încă pandemia, chiar dacă majoritatea covârşitoare se comportă ca atare, politica, aşa cum spuneam, a revenit în forţă. Episodul pozei cu Orban și cu miniștrii fumând şi fără să poarte măşti în clădirea guvernului anunţă ofensiva PSD-ului şi a aliaţilor săi pentru răsturnarea guvernului liberal. Pesediştii îşi fac un calcul simplu: trebuie să atace într-un moment de vulnerabilitate. Şi acest moment pare să fie acum, când mare parte din populaţie a ieşit din carantină cu varii nemulţumiri şi nervozităţi. Dacă poate călări acest val şi îl poate direcţiona în folosul său, PSD o va face.
Urmează o perioadă grea. Am luat-o de la capăt. //
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu