Poreclă Sile this Millennium Pseudonime sile_this_millennium

vineri, 20 martie 2020

Verdict Dana Budeanu, EP18 - ”Centrul FILIA, plângere la Parchet pe numele Danei Budeanu pentru instigare la violenţă ” - 20 martie 2020, 11:36de Alexandra Constanda - Adevărul.ro

http://silethismillennium.blogspot.com2020youtube-broadcast-yourself.html

„Centrul FILIA, plângere la Parchet pe numele Danei Budeanu pentru instigare la violenţă„ 
Centrul FILIA, plângere la Parchet pe numele Danei Budeanu pentru instigare la violenţă
20 martie 2020, 11:36
de
Alexandra Constanda

Centrul FILIA, care luptă împotriva discriminării şi inegalităţii de gen, a făcut o sesizare la Parchet pe numele Danei Budeanu, după ce în emisiunea sa online aceasta a instigat la violenţă domestică.

Dana Budeanu stârneşte noi controverse după ce, în cel mai recent episod al emisiunii online „Verdict“, a declarat că femeile ar trebui „altoite“ de bărbaţi, mai ales dacă îi persiflează sau le diminuează masculinitatea în public.


  „În secunda aia tu trebuie să iei un pumn să-i spargi gura. Nu există, bă, aşa ceva! Bă, ce vă spun eu, bă, ăsta e instinctul masculin. Ele trebuie altoite! «Instigi la violenţă...» Nu instig, tâmpito! Sunt figuri de stil. Deci, urmează o figură de stil: altoială! Nu se poate să ajungi sclavete, vă ceartă alea în public. Prima dată când te-a certat aia, te-a perisflat sau ţi-a răspuns la vreo masă în public sau pe undeva, jap! De faţă cu toată lumea! «Jap»-ul nu e ceva nasol, din greşeală ţi-a scăpat mâna. În secunda doi şi ameţitele celelalte iau aminte. Tu o faci pentru binele comunităţii, tu aşa trebuie să gândeşti. Tu nu o altoieşti pe ea. Tu o altoieşti pe ea puţin, aşa... te faci că-ţi scapă, înţelegi? Nu trebuie să o atingi neapărat.  Că tu dacă te duci spre ea aşa, ea oricum se fereşte. Tu oricum ai vrut, intenţia a existat, frica se intalează, dar se instalează la toate celelalte. Tu faci un bine comunităţii. Bă, tu devii eroul găştii, la ceilalţi fătălăi, eşti şmecherul şmecherilor!“, a spus, printre altele, Dana Budeanu în episodul 18 al emisiunii, care are ca disclaimer: „Acest video este un pamflet şi se va trata ca atare!“.    


 În urma acestor afirmaţii, Centrul FILIA a decis să depună plângere penală pe numele Danei Budeanu pentru instigare la violenţă domestică.   „Sunt nenumărate momente în care aceasta instigă la violenţă şi ură împotriva femeilor în acest episod. Prin urmare, Centrul FILIA a decis să facă o sesizare la Parchet. Vă invităm şi pe voi să faceţi sesizare către Parchetul General. Împreună suntem mai puternice! Condamăm orice formă de violenţă, orice formă de instigare la violenţă sau ură împotriva femeilor şi orice formă de denigrare a femeilor“, a anunţat ONG-ul.  

 Nu este pentru prima dată când Dana Budeanu reuşeşte să-şi atragă critici dure. La finalul anului 2019, ea le-a ironizat pe Oana Gheorghiu şi Carmen Uscatu, fondatoarele Dăruieşte Viaţa, care construiesc din fonduri private un spital pentru copiii bolnavi de cancer. Scandalul a fost atât de mare încât Pro TV, un susţinător declarat al iniţiativei ONG-ului, a anunţat că încheie colaborarea cu Dana Budeanu, care avea o rubrică în cadrul matinalului „Vorbeşte lumea“.

Niciun comentariu:

https://silethismillennium2019.blogspot.com/

Cine a Furat Banii lui Ceausescu | PODCAST Cristian Sima