”Joker, o demonstrație a Principiului al III-lea al mecanicii ” de Florin Vedeanu | 10.12.2019 - Sursă: Revista22

http://silethismillennium.blogspot.com2019youtube-broadcast-yourself.html

Joker, o demonstrație a Principiului al III-lea al mecanicii

Florin Vedeanu | 10.12.2019

Exaltarea indusă de filmele cu supereroi și-a găsit, în sfârșit, corespondentul de sens opus.

Acum simpatizăm cu Joker, opusul lui Batman, cel căruia, în alte filme, îi pune bețe-n roate și îi justifică existența.

Poveștile din toate culturile, inclusiv Biblia, ne spun că tot ce este bun este bun pentru că există ceva rău. Mai puțin discutat, Newton propune în Principiul al III-lea al mecanicii că atunci când un corp acționează asupra altui corp cu o forță, cel de-al doilea corp reacționează asupra primului cu o forță de aceeași mărime și direcție, dar de sens contrar. În cinema, aceste cupluri de forțe se pot numi Superman și Lex Luthor, Avengers și Thanos, Spiderman și Doctor Octavius, Batman și Joker etc.

Tendința ultimilor ani, în materie de supereroi, este aceea de a ne prezenta și latura lor mai puțin eroică, chiar vicioasă. Thor (gras, bețiv, blazat, couch potato) sau Logan (îmbătrânit, slăbit, cu serviciu) sunt exemple bune. Mai mult, Thanos, ultimul mare dușman al super­eroilor, este convingător în acțiunile lui distructive, lăsându-ne să credem, pe alocuri, că nu este chiar atât de rău. Eroii, buni sau răi, nu mai sunt doar eroi. Ei, chiar dacă au superputeri, au devenit mult mai umani și vulnerabili la lucrurile pământești.

În Joker, Todd Phillips, regizor și scenarist, ne povestește cu empatie transformarea lui Arthur Fleck (Joaquin Phoenix) într-unul dintre cei mai charismatici antieroi ai pop-culture-ului contemporan.

Filmul începe cu Arthur râzând, în timpul unei ședințe de consiliere psihologică. Râsul, tulburat și tulburător, dureros, compulsiv, grotesc, pare a fi al unui personaj din Bruegel. Știm că el va deveni Joker, dar mai aflăm că râsul se afla, oricum, în destinul său: este angajat la o companie care închiriază clovni și încearcă să devină comediant.

Ne aflăm în Gotham, cunoscut până acum drept orașul lui Batman, o parabolă a New Yorkului anilor ’80. Prezentul e marcat de inegalitate socială și o populație în prag de revoluție, iar Thomas Wayne (Brett Cullen), tatăl lui Batman, candidează la primăria orașului.

Arthur Fleck, dependent de medicamente antipsihotice, locuiește cu mama lui, Penny (Frances Conroy), la rândul ei labilă, și au o relație complicată. Doamna Fleck este pasionată de talk-show-ul lui Murray Franklin (Robert De Niro) și încearcă să ia legătura cu Thomas Wayne, cel care, în tinerețe, i-a fost angajator și iubit.

Arthur, modest și emotiv, adeseori batjocorit, își pierde serviciul și, mai grav, află că medicamentele și consilierea psihologică nu mai sunt subvenționate.

Întâmplător, descoperă că mama lui și înstăritul domn Wayne au avut o relație, lucru care îl face să creadă că este fiul acestuia. Este momentul în care filmul începe să ne provoace, sugerând că acela care avea să devină Joker este, de fapt, fratele celui ce avea să devină Batman – Bruce Wayne. Noi, privitorii, rămânem cu o întrebare despre noi înșine: de ce am fost tentați să credem că Joker și Batman sunt frați? Probabil că unul dintre cele mai importante merite ale lui Joker este că ne face să ne punem întrebări despre cum suntem noi, ca oameni: în cea mai mare parte a poveștii, simpatizăm cu Arthur, iar când acțiunile lui devin condamnabile, avem tendința de a-l înțelege și de a ne spune că, în condiții similare, am fi procedat la fel. Mai mult, filmul nu spune clar dacă anumite întâmplări au avut loc în realitate sau doar în mintea personajului, lăsându-ne să alegem, fără a greși, ceea ce preferam.

În drumul spre profesia de comediant, Arthur performează într-un club, iar rezultatul este amuzant de penibil. Murray Franklin difuzează înregistrarea în emisiunea lui, numindu-l joker, și îl invită în platou. Fleck, deși jignit și rănit de idolul său și al mamei sale, își însușește, aparent îndurerat, acest pseudonim.

Gotham, tulburat de mișcări sociale unde protestatarii poartă măști de clovn, devine locul perfect în care anonimul Arthur Fleck devine faimosul Joker pe care mulțimile și-l asumă ca reprezentant. Deși această situație sugerează că Joker este un produs al societății, consider că filmul nu este o critică socială, ci este, mai degrabă, un film despre umanitate. Aici, omul (Arthur, doamna Fleck, Thomas Wayne, societatea etc.) nu este judecat după faptele sale, ci după emoțiile pe care le are. Este remarcabilă scena în care mulțimea interacționează cu Joker într-un mod biblic. Publicul devine părtaș la toate acestea prin investigarea propriilor trăiri, comparate cu cele ale personajului. Joker ne ajută să facem pace cu propriile neîmpliniri, spunându-ne că alegerile pe care le facem țin, în mare parte, de hazard.

Există critici care spun despre Joker că este un film despre lumea de azi, cu referiri la contextul socio-politic global. Alții îl discută din perspectiva referințelor nefericite la lucrările lui Martin Scorsese – Taxi Driver și The King of Comedy, ambele cu Robert De Niro. Se mai spune că este lipsit de profunzime, că Arthur Fleck este un degenerat charismatic de care, până la urmă, trebuie să ne ferim. Indiferent care dintre aceste interpretări va câștiga mai mulți adepți, probabil că Joker va intra în rândul celor mai văzute filme din istorie, printr-o promovare făcută de la om la om: cei care au văzut filmul le recomandă insistent și altora să-l vadă. După ce am citit critica, interesat fiind, i-am întrebat pe necriticii cunoscuți care au văzut filmul ce părere au, iar răspunsurile au fost întotdeauna diferite. Mai mult, fiecare dintre ei a avut păreri care nu coincid cu ale altcuiva. O opinie comună, totuși, este aceea că fiecărui privitor îi sunt amplificate anumite emoții la care este predispus.

Există oameni cărora nu le-a plăcut Joker, dar au votat în unanimitate efortul lui Joaquin Phoenix. În acest caz, interpretarea unui om tulburat este ea însăși tulburătoare. Construcția acestui personaj a implicat, pe lângă multe kilograme pierdute, travaliu. Silueta scheletică a lui Phoenix și mișcările nefirești care evidențiază clar osatura rimează cu starea psihică a lui Arthur. Ne aducem aminte de transformarea lui Christian Bale pentru The Machinist. Vizual, filmul aduce cu cele ale anilor ’80, iar Gotham, oraș fără soare, i se potrivește bine lui Joker.

Regizorul și scenaristul Todd Phillips, controversat pentru această lucrare, a dat lovitura din punctul de vedere al încasărilor. Realizat cu un buget modest, filmul a generat venituri fabuloase.//