Joker (2019) online subtitrat e un film controversat încă de când fusese anunțat. Nu știam pe atunci ce să mai credem despre deciziile din spatele filmelor bazate pe universul DC și eram de asemenea intrigați de ideea unui film de origini a personajului Joker care să nu aibă legătură cu restul filmelor, și apoi suspicioși când am aflat că nici măcar pe benzi desenate nu se va baza.
Dacă ar fi să fie catalogat ca benzile desenate, acest film s-ar încadra în colecția DC Black Label, din care fac parte poveștile mai recente cu o abordare mai matură decât de obicei. Joker (2019) online subtitrat nu este pentru toată lumea și nu este un „superhero movie”.
Acum că am spus ce nu este pot începe să-l descriu ca dramă cu tente psihilogice, un mesaj violent despre societate. Joker va fi discutat cu certitudine peste ani, este un clasic instant. De fapt, ar fi cam ușor să-l confunzi cu un film din anii ’70-’80, ca și cum ar trata subiecte din prezentul său. Asta pentru că se inspiră din câteva filme din acea perioadă și până și textul folosit în generic se pretează la stilul acela.
Se simte influența unor filme ca Taxi Driver, Dog Day Afternoon sau King of Comedy. Todd Phillips chiar menționează într-un interviu că intenția lor chiar a fost să-și imagineze că ar lansa filmul în 1979 nu 2019. Vorbim de o perioadă cinematografică în care poveștile se concentrau pe un singur personaj și își provocau publicul să întoarcă caracterizarea complexă a acelui protagonist pe toate părțile.
Deși protagonistul are un comportament puternic deviant, contextele care îl determină să evolueze într-un antagonist sau antierou în cel mai bun caz sunt niște contexte în care nu este dificil să te regăsești. Și când spun de influență mă refer la tot, nu numai la stilul poveștii ci și la imagine (cadre de filmare, colorit, editare, tot tacâmul) și la coloana sonoră care pătrunde în oase.
Arthur Fleck este un nou Joker care nu este ca nici unul de până acum, împrumută numai anumite elemente din anumite variante ale personajului. Interpretarea lui Joaquin Phoenix îl face înspăimântător de relatable în ciuda faptului că suferă de tulburări mentale depresive. S-ar putea ca acest studiu de personaj să fie, repet, discutat mult timp, fiindcă problema neglijenței societății față de astfel de persoane încă există, chiar dacă la intensități mai puțin grave actualmente.
Și nu ar fi de mirare dacă Phoenix ar cel puțin nominalizat la o tonă de premii date pentru interpretare. Joker suferă de nepăsarea societății, este călcat în picioare. Asta nu dă dreptate acțiunilor sale, dar îți dă de gândit.
Singurul Joker cu care îl poți compara e cel jucat de Heath Ledger în The Dark Knight, care-i de asemenea un film care folosește personaje de bandă desenată fără să se încadreze în genul supereroic (eu aș clasifica T.D.K. ca „crime drama”). Și acolo am simțit că pe undeva îi dau dreptate personajului atunci când vorbea despre comportamentul omului în societate. Povestea din Joker însă, fiind un film de tip character study, bineînțeles este mult mai intens adâncit în psihicul personajului, fiindcă nu există eroi care să-l contrazică.
Mă întreb cu oarecare groază prin ce o fi decis Joaquin să treacă atunci când s-a apucat să-și dezvolte personajul. Este deosebit de tulburător comportamenul lui Arthur Fleck. Deși am prevăzut evenimentele majore, înainte ca acestea să aibă loc eram nesigur pe ce urma să facă. Ajungi să te aștepți la orice după momentul în care comite prima crimă. Violența poate fi destul de tulburătoare pentru cei mai slabi de înger, datorită realismului cu care are loc și mentalitatea bolnavă și imprevizibilă din spate.
Poate că de această dată Joker nu va mai inspira atâta simpatie, cum s-a văzut în unele cazuri cu varianta lui Jared Leto, când unele cupluri aspirau la iubirea nebună dintre Joker și Harley. Maniera în care este tratat noul Joker poate inspira poate cea mai multă empatie de până acum, dar într-un fel în care înțelegi cât de bolnav este de fapt acest personaj încă de la originile sale în bandă desenată.
Gotham-ul imaginat de producători este sobru dar complet plauzibil ca atmosferă. Încă din secvența introductivă ni se dă de înțeles cât de tensionată era atmosfera, ca o oală care stă să dea în clocot și era nevoie doar de un imbold mic și inconștient dar de efect din partea protagonistului ca să o ia razna. Este vorba de un oraș a cărui economie merge din ce în ce mai prost din cauza prăpastiei care se cască tot mai adânc între clasa bogată și cea săracă.
Toate personajele secundare au jucat impecabil și nu am reproșuri nici de la recuzită. Stilul vestimentar al epocii este imitat la perfecție și inclusiv costumul final al lui Joker, când Arthur își intră în noul rol, se potrivește peisajului chiar dacă iese în evidență.
Vizionarea la care am participat a avut loc într-o sală bine dotată tehnic așa că muzica s-a simțit în scaun. Însă chiar dacă mergi într-o sală obișnuită, coloana sonoră compusă pentru film îți ridică părul de pe brațe. Intensitatea ei oglindește intensitatea întunericului în care se scufundă încet încet Arthur și o mare parte a populației din Gotham odată cu el.
Melodiile anilor în care se petrece acțiunea sunt alese inspirat. Cover-ul la „Send in the Clowns” e mai puțin creepy decât fredonarea tipilor beți din metrou care își bat joc de Arthur – atât de frumos se îmbină interpretarea excelentă a distribuției cu atmosfera și cadrele care te bagă în anxietate cu lumina sărăcăcioasă care se întrerupe pe traseu.
Pentru cei care se tem că originea lui Joker are vreo întorsătură ciudată și prea departe de caracterizarea sa de până acum, o să spun că totuși rămâne o variantă plauzibilă a înfiorătorului antagonist al lui Batman. Ți se va da impresia că o ia în niște direcții ciudate dar nu e cazul să te temi.
Joker nu este un film pentru toată lumea, este imperativ să nu fie confundat cu un film bazat pe benzi desenate cum suntem obișnuiți de un deceniu deja (deci nu are scenă after credits, este un film de sine stătător care nu se conectează cu alte universuri). Există evident câteva easter eggs și povestea se conectează cu universul DC pe care îl știm, dar nu pune importanță pe asta.
Sunt plăcut surprins de reușita lui Todd Phillips. Cunoscut pentru trilogia Hangover, nu mă așteptam de la el să scoată un asemenea film de artă, macabru și R-rated până la sânge. Se vede și implicarea lui Martin Scorsese chiar dacă a fost ocupat cu al său The Irishman. Ai putea crede că este un film regizat de el însă meritul chiar îi aparține lui Phillips.
Mesajele culturale vor stârni numeroase discuții controversate despre politică și sociologie cu siguranță, și acesta și este rolul unui film ca Joker.
Nota mea este mai degrabă subiectivă decât obiectivă. Sunt conștient că altora nu le va plăcea filmul chiar dacă îl abordează ca atare, și are anumite imperfecțiuni. Recunosc că mă așteptam la mai multe crime odioase, cele care au loc sunt puține și de efect și apreciez asta în detrimentul unui șir neinspirat și superficial de omoruri, numai că build-up-ul cumva mă făcea să mă aștept la ceva și mai teribil. Ultima scenă importantă de exemplu, are în jur de trei secvențe anterioare pregătitoare și cumva ai impresia că trebuia să se mai întâmple ceva. În același timp te frapează realismul și simplitatea cu care totul are loc. Ideea că orice se poate întâmpla oriunde dacă în încăpere se află un psihopat de care nu știai este tulburătoare. Iar Robert de Niro, despre care nici nu am apucat să scriu, este demențial de credibil în acea scenă, în rolul gazdei de show care i se potrivește ca o mănușă mai ales dacă ai văzut înainte King of Comedy.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu