Poreclă Sile this Millennium Pseudonime sile_this_millennium

sâmbătă, 14 decembrie 2019

ADEVARUL.RO VIDEO : Omul care l-a trădat pe Putin se teme pentru viaţa sa: Povestea de Oscar a doctorului care i-a ruinat pe ruşi carus | Official Trailer [HD] | Netflix

http://silethismillennium.blogspot.com2017youtube-broadcast-yourself.html

Omul care l-a trădat pe Putin se teme pentru viaţa sa: Povestea de Oscar a doctorului care i-a ruinat pe ruşi

  Grigory Rodchenkov, fostul şef al laboratorului antidoping de la Moscova, e cel de la care a pornit scandalul colosal de dopaj care tocmai a eliminat Rusia din sportul mondial. Acum, Rodchenkov stă ascuns în SUA, fiind luat în celebrul program pentru protejarea martorilor.

   Rusia a fost „rasă“ de pe harta sportului mondial şi, în aceste zile, oficialii ţării îşi pregătesc temeinic apelul care va fi depus la Curtea de Arbitraj pentru Sport (CAS) de la Lausanne.

    
Dacă demersul ruşilor nu va avea însă câştig de cauză, steagul ţării va dispărea de la toate evenimentele sportive de anvergură până la începutul anului 2024! Ceea ce va fi o pedeapsă fără precedent în sportul mondial. De unde a plecat însă acest scandal colosal? De la un singur om: Grigory Rodchenkov (61 de ani). Povestea sa e demnă de un film şi chiar a făcut subiectul unui documentar de mare succes, Icarus, realizat de Netflix în 2017, şi premiat cu Oscar!


A creat celebrul cocktail cu substanţe interzise, „Ducesa“

  Rodchenkov a fost numit în fruntea laboratorului antidoping de la Moscova (RUSADA) în 2005. Au urmat zece ani în care Grigory şi sora sa, Marina, fostă alergătoare de elită, s-au specializat în pregătirea unor cocktail-uri care fie să îmbunătăţească capacitatea de efort, fie să accelereze refacerea. „Capodopera“ lor a fost celebrul cocktail numit „Ducesa“, un amestec de substanţe interzise şi whiskey (în cazul bărbaţilor) şi Martini (în cazul femeilor). Alcoolul era folosit pentru ca steroizii să fie absorbiţi mai uşor de corp, iar urmele lor să dispară din organism cât mai repede.

  Deşi pare incredibil, primii care au început să-l ancheteze pe Rodchenkov pentru implicarea sa în operaţiunile legate de dopaj au fost chiar ruşii! În 2011, cazul a luat o amploare atât de mare, încât şeful RUSADA a avut o tentativă de sinucidere şi a ajuns să fie spitalizat şi diagnosticat cu paranoia! Ulterior, ancheta a „murit“, dar, potrivit lui Rodchenkov, oficialii ţării l-au scăpat cu promisiunea că va susţine puternic programul prin care sportivii ruşi erau dopaţi în vederea Jocurilor Olimpice din 2012 şi 2014! Dacă Grigory a scăpat de ancheta ruşilor, nu la fel s-a întâmplat şi cu sora sa, Marina fiind condamnată la un an şi jumătate de închisoare. Ulterior, s-a spus că însuşi Vladimir Putin ar fi semnat documentele achitării lui Grigory. De altfel, după JO 2014, Putin l-a şi decorat pe Rodchenkov cu „Ordinul de Prietenie“.

A fugit din ţară cu tone de dovezi


   Nici până în ziua de astăzi nu e clar ce l-a îndemnat pe Grigory să-i trădeze pe ruşi, însă cert e că, în 2015, şeful RUSADA a fugit din ţară. Şi a luat cu el tone de dovezi legate de susţinerea şi promovarea dopajului în Rusia. Ajuns în faţa oficialilor Agenţiei Mondiale Antidoping (WADA), Rodchenkov a mărturisit tot ce ştia, declaraţiile sale fiind înregistrate în cadrul unor interviuri care au ajuns la 15 ore! La scurt timp, în noiembrie 2015, laboratorul antidoping de la Moscova a fost suspendat de WADA. Apoi, echipa de atletism a Rusiei a fost interzisă la Jocurile Olimpice din 2016, iar la Jocurile Olimpice de Iarnă din 2018, delegaţia rusă a fost eliminată cu totul! Drept urmare, sportivii ruşi, cei consideraţi „curaţi“, au concurat în diverse probe sub steagul olimpic.


 Doi directori RUSADA au murit în condiţii suspecte   În 2016, după „uraganul“ declanşat de mărturiile lui Rodchenkov, Putin l-a catalogat pe fostul său aliat drept „un om cu o reputaţie scandaloasă“. Iar în februarie 2016, doi dintre foştii colaboratori ai lui Rodchenkov, Vyacheslav Sinyev şi Nikita Kamaev, amândoi directori în cadrul RUSADA, au murit în condiţii suspecte! De aceea, Grigory a fost cooptat în celebrul program american pentru protejarea martorilor, fiind, practic, ascuns de ochii lumii. 

1.417 probe „murdare“ a distrus Grigory Rodchenkov, potrivit mărturiilor sale, pentru a proteja sportivii ruşi care au folosit substanţe interzise.    „

”Boxerii ruşi renunţă la JO 2020! „

     Dacă verdictul CAS nu va anula suspendarea Rusiei din sportul mondial, atunci toate echipele şi atleţii acestei ţări vor fi nevoiţi să concureze în diverse competiţii, fără să aibă steagul şi însemnele Rusiei. Un astfel de scenariu e însă respins de Federaţia de Box. Preşedintele Umar Kremlev a anunţat pentru agenţia guvernamentală de ştiri RIA Novosty că, în cazul în care suspendarea impusă de WADA va rămâne în vigoare, boxerii ruşi nu vor merge la Tokyo pentru a concura sub steagul olimpic. „Cel mai important lucru pentru noi e să luptăm sub steagul Rusiei, ascultând imnul naţional al ţării. Dacă nu putem concursa aşa, n-are rost să mai participăm“, a declarat Kremlev. 


Citeste mai mult: adev.ro/q2hk9p

ADEVARUL.RO
Grigory Rodchenkov, fostul şef al laboratorului antidoping de la Moscova, e cel de la care a pornit scandalul colosal de dopaj care tocmai a eliminat Rusia din sportul mondial. Acum, Rodchenkov stă ascuns în SUA, fiind luat în celebrul progr



am pentru protejarea martorilor.

Niciun comentariu:

https://silethismillennium2019.blogspot.com/

Cine a Furat Banii lui Ceausescu | PODCAST Cristian Sima