http://silethismillennium.blogspot.com/2009/03/youtube-broadcast-yourself.html
2007-08-03
4
In
pofida blocajului mediatic si placiditatii opiniei publice occidentale,
o tema isi face loc incet spre prim-planul dezbaterii publice. Exista
in acest moment in lume sute de milioane de oameni asupra carora
planeaza continuu abuzul sau violenta, pentru simplul fapt ca au o
anumita credinta religioasa: mai precis, pentru ca sunt crestini. Altfel
spus, crestinii reprezinta grupul cel mai persecutat din lume. Supusi
discriminarii legalizate, violentei, inchisorii, deportarii si
convertirii fortate, soarta acestor oameni ramane un secret bine ferit
de atentia opiniei publice globale. Tema nu face prima pagina niciodata.
Magnitudinea fenomenului ar cere-o. Prioritatile par insa altele. In
ultimele sase luni s-a scris mai mult despre soarta ursilor polari decat
despre soarta acestor semeni. La varful piramidei, in marile trusturi
media occidentale, unde se da tonul si acolo unde se afla principala
sursa a acestui blocaj informational, tema este considerata ca prea
incorecta politic si prea subversiva pentru noua ideologie a stangii
liberale promovata de aceste institutii. In lumina acestei ideologii,
tot mai influenta in redactiile si studiourile de pe toate meridianele,
crestinii sunt, alaturi de evrei, agresorii si exploatatorii acestei
lumi. Prin definitie, nu pot fi victime. Iar daca realitatea contrazice
dogma, cu atat mai rau pentru realitate! La baza piramidei, jurnalistii
din organizatiile nationale si locale defileaza mesmerizati dupa ritmul
impus la varf. Superficialitatea, lipsa oricaror principii in afara
asimilarii instinctive a unor vagi ecouri ale stangismului liberal, la
care se adauga pura si simpla lipsa de profesionalism, conduc toate in
aceeasi directie. Si totusi, evidenta pare sa fie covarsitoare: traim o
epoca de mari persecutii anticrestine. Iar acestea se intampla,
paradoxal, cu tacerea complice a mass-media occidentale si sub ochii
popoarelor crestine, abulice in fata agresivitatii purtatorilor altor
credinte si resemnate in fata edictelor liberalismului corect politic.
O realitate frapanta
Situatia
este atat de frapanta, incat, pentru a nu parea de domeniul fabulatiei,
orice discutie trebuie sa inceapa lasand pur si simplu faptele sa
vorbeasca. Sa privim numai la saptamana trecuta si la ceea ce a scapat
atentiei opiniei publice globale, focusata in ale directii, mai
confortabile si corecte politic. Un preot crestin decapitat in Manipur,
India. Politia egipteana aresteaza si tortureaza in Cairo o crestina de
26 de ani, recent convertita de la islamism. Atacuri asupra unor
biserici din regiunea Punjab in Pakistan, rezultat al unor inscenari
puse la cale de o grupare musulmana. In Coreea de Nord, un preot
condamnat la moarte isi asteapta executia. Si acestea sunt doar o
mostra. S-ar putea spune ca vorbim despre acte izolate. Despre
evenimente ce nu sunt relevante ca indicatori de trend sau ca simptome
ale unui fenomen social de mare anvergura. Datele contrazic insa aceasta
teza. Conform Consiliului Mondial al
Bisericilor, in Orientul Apropiat, populatia crestina a scazut in
ultimii 10 ani de la 12 milioane la 2 milioane. Libanul, o tara care
pana recent era majoritar crestina, este acum doua treimi musulmana. In
Bethleem, populatia crestina era de 85%. Azi este de 20%. Coptii din
Egipt, o biserica milenara ce se revendica de la Apostolul Marcu,
reprezentau 10% din populatie. Persecutia autoritatilor egiptene i-a
injumatatit. 70 de milioane de crestini chinezi se afla sub presiunea si
arbitrariul guvernului comunist, iar in Coreea de Nord, executiile
membrilor comunitatii crestine - o comunitate de marime necunoscuta -
sunt evenimente obisnuite.
Toate
acestea exemplifica in cel mai inalt grad exact tipul de situatii ce in
mod normal ar trebui sa starneasca mania stangii liberale justitiare
occidentale. Care poate sa fie atunci explicatia tacerii paradoxale a
publicatiilor si posturilor dominate de aceasta? Poate, ar putea spune
cineva, nu vorbim despre cazuri reale de abuz si discriminare, ci despre
o contrareactie la ceea ce este perceput drept o agresiune
occidental-crestina. Sa privim din nou la evidenta factuala, urmandu-l
de data aceasta pe Anthony Browne, unul dintre putinii jurnalisti din
marile trusturi de presa interesat de chestiunea persecutiilor crestine
si care, mai mult, ateist declarat fiind, nu poate fi acuzat de
partinire. Cei preocupati de eradicarea discriminarii, scrie el, pot
usor gasi in Malaysia singura politica de actiune afirmativa in care o
majoritate este privilegiata in fata unei minoritati. Este vorba de
majoritatea mahomedana, ce are asigurat accesul privilegiat la slujbe,
case si la educatie. In Pakistan, peste 5 milioane de crestini traiesc
ca paria, aspirand la cariere cum ar fi curatatul toaletelor. Tot acolo,
potrivit legislatiei, un mahomedan poate sa depuna marturie in justitie
impotriva unui crestin; invers, nu. In Indonezia, peste 10 mii de
crestini au fost omorati in ultimii ani de catre musulmani in campanii
de islamizare. In Egipt, coptilor le este interzis prin lege accesul la
functia de sef al statului, accesul la universitatea de elita a tarii si
sunt impiedicati in mod legal sa patrunda in randurile politiei si
armatei. De facto, le este interzisa orice functie politica sau
economica mai inalta. Pentru a-si repara o biserica, coptii trebuie sa
ceara aprobare de la presedintele tarii. Televiziunea publica promoveaza
deschis propaganda anticopta, fara a da drept la replica acestora.
Convertirea la crestinism este interzisa prin lege, iar tinerele
crestine si chiar sotiile de preoti sunt rapite si convertite cu forta
la Islam. In Nigeria, 12 regiuni au introdus sharia, obligandu-i pe
crestini sa se conformeze ei. In aceeasi tara, mii de crestini au fost
asasinati in ultimii ani si numarul violentelor anticrestine este in
crestere.
Persecutia
crestinilor nu este insa un monopol al campionilor musulmani. In Sri
Lanka buddhista numai anul trecut peste 50 de biserici au fost
vandalizate si 140 inchise. In India, nationalistii hindu au incitat
sute de atacuri impotriva comunitatii crestine care, trebuie amintit, se
afla acolo inca de la anul 100 d.H. Statul indian are programe de
actiune afirmativa pentru castele inferioare si saracii hindu si
buddhisti, dar nu si pentru cei crestini. In China, in 2006, peste 100
de case de rugaciune au fost inchise de autoritati si zeci, poate sute
de preoti au fost trimisi in inchisori. In Coreea de Nord, crestinii nu
numai ca sunt inchisi, dar sunt folositi drept cobai in experimentele cu
arme biologice. Situatia crestinilor nu este dificila numai in China,
Nigeria sau Egipt. Chiar si in asa-zisul Occident crestin, crestinismul
este in defensiva, fiind continuu obiectul ridiculizarilor,
"demitizarilor" si subminarii institutionalizate prin mass-media si in
cultura populara promovata de aceasta. Dublul standard si ipocrizia
troneaza. Nenumaratii occidentali afluenti ce-si gasesc o identitate si
un sens vietii dedicandu-se unor cauze precum "apararea drepturilor
omului" sau "salvarea mediului" par sa accepte in mod senin ideea ca
discriminarea, lipsa de respect si violenta verbala sunt acceptabile,
atat timp cat este vorba despre crestini si credintele lor. Imaginile
sfinte ale crestinilor pot fi batjocorite - aceasta se numeste "arta" si
"libertate de expresie". Ale musulmanilor, nu - aceasta se numeste
"respect multicultural" si "acceptarea diversitatii". Discriminarea este
rea. Exceptand atunci cand cei discriminati sunt albi crestini. Atunci
se numeste "actiune afirmativa" si este laudabila. Daca lucrurile suna
caricatural, este pentru ca probabil asa si sunt, inainte de a depasi
pragul in care devin tragice.
Fetele ipocriziei
Elocventa faptelor brute este incontestabila. In lume sunt, conform estimarilor Centrului
pentru Libertate Religioasa, "peste 200 de milioane de crestini aflati
sub amenintarea violentei din cauza credintei lor" si "aproximativ 350
de milioane care sunt discriminati in mod legal in ceea ce priveste
accesul la locuri de munca, locuinte si conditii de viata". Dupa cum
concluzioneaza Alianta Evanghelica Mondiala intr-un raport inaintat in
2005 Comisiei ONU pentru Drepturile Omului: "crestinii sunt cel mai mare
grup din lume caruia ii sunt refuzate drepturi fundamentale din cauza
credintei". Problema nu este absenta datelor privind aceste incalcari
ale unor drepturi elementare, ci diseminarea si interpretarea acestor
date. Fapt este ca dramatica realitate reflectata de ele nu are un ecou
semnificativ nici macar in tarile crestine. Daca pentru fiecare treizeci
de articole scrise despre Guantanamo si Abu Ghraib ziarele marilor
capitale din Occident ar fi publicat macar un singur articol despre
crimele curente impotriva adeptilor lui Iisus Hristos, azi tema
persecutiei crestinilor in secolul XXI n-ar continua sa ramana o
stupefianta noutate absoluta pentru imensa majoritate a crestinatatii
occidentale. Dar, asa cum s-a spus, prioritatile par a fi altele.
Si
aici, de obicei discutiile pe aceasta tema revin la problema
ipocriziei, implicite in toata aceasta ciudata situatie.
Multiculturalismul ce promoveaza un antioccidentalism agresiv, spune
directorul unei organizatii dedicate ajutorarii crestinilor persecutati,
nu face decat sa intareasca vechi stereotipii si suspiciuni
interconfesionale: "In afara Occidentului,
crestinii sunt tot mai mult vazuti ca elemente straine si dusmanoase -
suspicioase transplanturi ale Occidentului". Mai mult, in vreme ce
mahomedanii ii ajuta doar pe mahomedani in mod programatic, explicit si
fara retinere, un crestin ajutand un alt crestin, in virtutea
coreligiozitatii, a ajuns sa fie perceput in Vest ca ceva incorect
politic. De aici poate si paradoxul lipsei de reactie. Occidentalii sunt
partasii unui consens tacit: toata lumea stie ca, daca undeva in lume
crestinii s-ar deda unor acte de agresiune sau discriminare mult mai
putin grave decat cele indreptate impotriva lor, toate canalele de stiri
ar vui. CNN, BBC si celelalte avanposturi ale propagandei stangii
liberale ar recircula stirea non-stop, iar New York Times si The
Guardian ar editorializa frenetic. Toata lumea pare sa stie aceasta si
cu totii par sa o accepte ca un dat. Unii neutru, altii resemnat. In
ultima instanta, pana si cei ce inteleg si sunt revoltati de situatie
par sa spuna: ce altceva am putea face? Pana la urma este o lume in care
BBC, organizatie creata si finantata de o tara crestina, cultiva
ridiculizarea Bibliei si interzice orice referire ireverentioasa la
Coran. O lume in care istoria recenta este rescrisa sub ochii nostri ca o
"mare naratiune" a exploatarii imperialiste, avandu-i in rolurile
principale negative pe evrei ("neconservatorii") si crestini
("fundamentalistii"). O lume in care obsesia elitelor de stanga
occidentale sunt inchisorile CIA din Romania, si nu faptul ca soldatii
romani le apara in Irak si Afganistan libertatea si confortul de care se
bucura in mod parazitar.
Responsabilitati si intrebari
A
incerca un raspuns la intrebarea "cum s-a ajuns aici?" cere o discutie
separata. Cert este ca influenta masiva pe care stanga liberala o are in
mass-media joaca un rol decisiv. A arunca insa toata responsabilitatea
in bratele marilor trusturi media occidentale si a elitelor academice si
politice de stanga este usor. Dar, in acelasi timp, si incorect. O
parte la fel de mare de responsabilitate se datoreaza crestinilor
insisi. Modul in care accepta actuala situatie, felul in care gasesc
pretexte pentru a se uita in alta parte, elocventele sterile si
afundarea in varii forme de escapisme si "chemari sociale" ecumenice,
lasandu-si coreligionarii singuri in fata persecutiilor si martiriului
sunt prea vizibile ca sa scape neobservate. Si toate sunt cu atat mai
stupefiante, cu cat nici macar scuza neputintei nu poate fi invocata.
Datorita inteligentei, credintei si fortei inaintasilor lor, popoarele
civilizatiei iudeo-crestine occidentale sunt mostenitoarele unor resurse
care fac din ele azi superputerile militare, politice si economice ale
veacului.
Iata
de ce, pentru cei ce, desi au o relatie indeobste neutra cu religia
instituita, nu pot ramane indiferenti la nedreptatile si agresiunile
anticrestine, atitudinea crestinilor practicanti din Occident ramane un
mister: Cum poate fi explicata pasivitatea lor? Cat din aceasta se
datoreaza unui masochism intrinsec crestinismului? Este crestinismul
socialmente predestinat persecutiei? Este dorinta crestinilor de a se
identifica cu patimile lui Hristos un motiv al atitudinii relaxate fata
de actele de martiriu? Dar aceasta poate explica in cel mai bun caz
motivatiile martirilor, dar nu si resemnarea si indolenta potentialilor
martori. Sunt crestinii aflati la adapost in SUA si Europa impacati cu
soarta coreligionarilor lor din China, Egipt sau Nigeria? Nu le pasa? Ce
le spune credinta lor? Ce se petrece in mintile lor? Ce gandesc
publicistii autodeclarati crestini care, altfel, peste tot in lume,
insista sa fie o prezenta atat de vocala in dezbaterile privind teme
culturale si politice de interes secular si secundar? Sunt intrebari al
caror raspuns nu-l pot da cei care, oarecum excentrici acestei
comunitati de har si credinta, asista intrigati la o situatie a carei
complexitate paradoxala o face greu de inteles si a carei nedreptate
profunda o face imposibil de acceptat.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu