http://silethismillennium.blogspot.com/2009/03/youtube-broadcast-yourself.html
România are viitorul amenințat
De vorbă cu scriitorul și profesorul universitar Claude Karnoouh
-
Claude Karnoouh, ne știm de câțiva ani de pe net, și ne prețuim și
respectăm reciproc, dar, curios, nu ne-am întâlnit niciodată
face-to-face. Ce reprezintă pentru tine rețelele de socializare?
- Pentru mine rețelele de socializare reprezintă un mijloc cu trei scopuri:
a) să aibă o informație mai largă în toate sensurile, și geografic și cultural și politic;
b)
să vadă cum ideile și opinile noi sau mai puțin noi se desfășoară,
pătrund sau nu… e un fel de instrument pentru a măsura evoluția
opiniilor;
c) să găsesc oameni cu
care mi se pare că mă împac bine, cu care împărtășesc anumite idei
esențiale, dincolo de criterii imediat politice, un fel de afinitate
electivă...
- Deși ești francez, te
interesează actualitatea politică și socială de ultimă oră de la
București. Până când ai publicat acum, la editura Adenium, romanul
„Autoportretul adolescentului îmbătrânind”, nu știam că te-ai
îndrăgostit la noi de o femeie, și că și aici e de căutat sâmburele
interesului pentru România. Corect?
-
E adevărat că trăiesc de câțiva ani buni cu o doamnă româncă, dar nu e
deloc modelul femeii din roman, femeia mea ar fi, dimpotrivă, modelul
opus… acest mic roman e hrănit parțial din bucăți de experiențe
personale, dar și mai mult de o serie de observații făcute la Cluj, la
începutul anilor 90 (între 91 si 95), din felul cum se jucau și se
purtau străinii cu femeile din România, și cum femeile din România aveau
și ele o strategie cu străinii, și asta nu numai într-un oraș mare, la
Cluj, si în orășele, la Turda, la Huedin, la Gherla, la Dej, la Câmpeni,
la Beclean, și chiar la sate, se vedea foarte bine când veneau grupuri
cu salvarea satului românesc… Am bântuit foarte mult în jurul Clujului,
când eram profesor invitat la UBB, am avut multe de văzut, care, de
obicei, nu îi interesează pe ziariștii sau pe universitarii care stau la
colocvii și plecă a doua zi și cred că știu cum e lumea pe plaiurile
Someșului sau Dâmbovitei…
-
„Autoportretul adolescentului îmbătrânind” este o carte tulburătoare,
după opinia mea. Povestește-mi despre scrierea ei, despre ea...
-
Baza romanului a fost scrisă destul de repede, în toamna lui 93… în
acel moment mă plictiseam mult la Cluj… era și într-o perioadă când
divorțasem de fosta mea nevastă și întâlnirile cu alte femei se rezumau
numai la sex, ceea ce e foarte plictisitor după câteva experiențe… dar,
după prima versiune, cred că l-am relucrat de 10 ori, schimbând planul,
retrăgeam sau adăugam un paragraf; eram, ca și pentru orice text pe care
îl scriu, foarte atent la precizie, la descrieri, ba psihologice, ba
sociologice și jucând pe o temporalitate multiplă, cum, de fapt, noi
toți o trăim… Am lăsat manuscrisul într-un sertar, aveam altceva mai
filozofic de scris… Când l-am dat la citit lui Raoul Weiss, el mi-a
sugerat niște transformări.
Partea
mai sociografică vine de la observația zilnică a vieții pe care o trăiam
la Cluj. Aveam o poziție particulară: eram un universitar străin
invitat la catedra de filozofie, dar un străin care știa ceva din țară,
si mai ales din Ardeal. Am trăit în România ani buni, între 1973 și
1982. Peste tot pe unde mergeam, bântuiam de la vecinii mei de la bloc
la piață și la restaurantul profesorilor. La mesele unde eram invitat am
observat și notat tot ce vedeam și auzeam.. De când sunt adult fac
asta… puține foto, dar multe notițe… În timpul războiului din Algeria
scriam notele zilnice pe un caiet pe care l-am pierdut într-o ambuscadă…
l-am reconstituit parțial, dar am pierdut mult.
E
adevărat c-am avut totdeauna o inclinație pentru Ardeal, cred că este
din cauza splendorii paisajelor sale, să fie Podișul Ardealului, ba
pădurile din Borșa sau din Munții Apuseni (înainte să fie retezate), sau
mai la munte la stâni. Mi-a plăcut și limba cu accentul specific, cu
mulți diftongi… și celebra mișcare lentă a ardelenilor se potrivește
foarte bine la sufletul meu. Dacă adaugi faptul că majoritatea acestor
cinci ani i-am trăit într-o mică vale din Maramureș, îți închipuiești
c-am o relație specială cu Ardealul, chiar cu Ardealul de Nord, începând
cu județul Bistrița- Năsăud, după Maramureș și Oaș. Acolo de multe ori
mă simt ca și la mine acasă.
- Cum am spus, ești la curent cu actualitatea românească. Încerci un prognostic pentru viitorul apropiat al României?
-
Totdeauna m-am ferit să fiu profet. Stiu că mulți intelectuali se
prezintă astfel, dar eu nu. Cum zicea maestrul meu filozof Gérard
Granel, viitorul n-are chip… Ce putem să sugerăm sunt niște tendințe.
Din păcate, tendințele pe care le văd aici sunt și legate de experiența
mea ca dascăl și, bineînțeles, obervator al cotidianului. În primul
rând, trebuie să notăm că emigrația duce cei mai buni studenți în
străinătate și majoritatea dintre ei nu mai revin (vin să-și viziteze
familia, dar viața lor e în afara țării), ceea ce mi se pare, din
păcate, că e datorită nivelului de corupție din toate instituțiile
publice și private. Aici nu se pot promova oameni meritocratic, numai cu
PCR, pile, cunoștiințe și relații… sunt bineînțeles excepții, dar
regula e cum am zis… așa că forțele cele mai bune se duc. A doua
problemă este starea demografică. E evident că România a întrat într-un
proces de mare scădere demografică, si asta amenință viitorul ei. Stiu
că elitei politice post-89 nu-i pasă. Aș adăuga și fenomenul sărăciei
care crește tot mai mult, si care face din România de azi o țară în
stare tipică de lumea a trea: capitala si trei sau patru orașe au
centralizat bogăția, si restul rămâne într-o stare de sărăcie ca a
țărilor mai sărace din Africa. Fostul sistem comunist, cu toate
defectele lui, măcar a încercat să pună pe picioare o dezvoltare
echilibrată în toate colțurile țării, dar azi această voință politică e
terminată, concentrarea capitalului e la București, la Cluj, la
Timisoara și la Constanța; nici măcar la Iasi, din păcate, nu s-a adus
prea mult capital, să nu mai vorbim de orașe ca Huedin, Zalău, Dej etc…
există câteva orașe care trăiesc destul de bine din turism, Brașov,
Sighișoara, Sighetul Marmatiei, Sibiu, dar la Făgăraș e cam jale. Și
când mergeți în Oltenia, la Caracal sau Slatina, e și mai mare jalea…
Efectele acestei politici sunt teribile pentru orașele mijlocii și mici,
unde deșcolarizarea este masivă și amestecată cu dezindustrializarea.
Toate astea înseamnă ruinarea socială a țării. unde o elită smulge cât
mai mulți bani care sunt trimiși în străinătate, pentru reciclarea în
marele business.
- Îți mulțumesc.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu