Ce e un om , ori un an ,sau un mileniu?
Toate trecătoare luate implacabil de valul timpului
și cu valul laolată se vor risipi
înghțite câte unul în câte unul în uitarea neagră a orizontului din zare care va fi în briză mării fără tine .
D.Sin.
Poreclă Sile this Millennium Pseudonime sile_this_millennium
miercuri, 6 ianuarie 2016
Globul de cristal al CIA de Gabriela Anghel , 05 ianuarie 2016
- stire actualizata la ora 08:38, 06 ianuarie 2016
Globul de cristal al CIA
Palantir este
probabil cea mai importantă întreprindere despre care nu se vorbeşte
niciodată, un produs al Silicon Valley care ajută CIA să vâneze
teroriştii şi băncile să adune bani. Cu sediul la
Palo Alto, în California, discreta firmă Palantir Technology a conceput
instrumente de analiză a datelor la scară amplă, preferate de serviciile
secrete americane şi de Apărare. Se spune că fără tehnologiile Palantir
de analiză a datelor, Ben Laden nu ar fi căzut în plasă. Acest licorn
californian, creat în 2003 în sânul serviciilor secrete americane după
atentatele din 11 septembrie 2001, are ambiţia de a fi un instrument de
prevenţie mondială contra terorismului cibernetic. Nu caută să te facă
să intri pe site-ul lui sau să împărtăşească ceea ce ştie şi nu face
publicitate. Dispune de o tehnologie şi un model de business foarte
inovator. Ordinatoarele Palantir analizează cantităţi enorme de date
ne-structurate pentru a permite analiştilor să răspundă problemelor
spinoase. Calculatoarele sale au fost utilizate pentru analizarea
atentatelor din Bagdad şi deducerea celor mai sigure drumuri pentru
convoaiele armatei americane, pentru analizarea fraudelor lui Bernie
Madoff, la apărarea băncii JP Morgan de hackerii chinezi şi chiar la
depistarea lui Osama ben Laden. La mai puţin de doi ani
după atacurile teroriste asupra turnurilor gemene ale World Trade Center
şi asupra Pentagonului, la 11 septembrie 2001, startup-ul Palantir
Technology a fost creat de co-fondatorul PayPal, Peter Thiel (prin
intermediul Founders Fund), de omul de afaceri miliardar Alexandre Karp
şi alţi investitori, cu fonduri primite în special de la societatea
In-Q-Tel, care investeşte în startup-uri de înaltă tehnologie în contul
CIA.
Detectarea fraudelor
Astăzi,
în pofida rezultatelor nepublicate, cifra de afaceri a Palantir
depăşeşte un miliard de dolari, faţă de 500 milioane în 2012. Nu este
întâmplător că această societate a luat numele unui artefact legendar
prezent în cartea „Stăpânul inelelor”. Palantir este un soi de piatră
magică în formă de glob de cristal care permite celui care o deţine să
vadă în timp şi spaţiu şi să dialogheze cu un alt utilizator de
palantir. În acest spirit, Palantir Technology a plecat în război
tehnologic contra criminalilor şi teroriştilor. Peter Thiel, care a
devenit preşedintele societăţii, a ştiut să reutilizeze tehnologiile
ordinatoarelor PayPal, unde a fost unul din co-fondatori în 1998,
înainte de a vinde acest pionier de plată on-line către e-Bay, patru ani
mai târziu. Tehnicile dezvoltate pentru detectarea fraudelor bancare
combinând inteligenţa artificială cu inteligenţa umană – combinaţie
numită „inteligenţă crescută” – au permis Palantir Technology să
construiască „bula sa de cristal” în serviciul luptei antiteroriste.
„Licornii“
Nu
este cotată la vreo Bursă, dar Palantir valora 20 miliarde dolari la
finele lunii octombrie 2015, potrivit Wall Street Journal, care ţine la
zi lista „licornilor” care depăşesc miliardul de dolari ca valoare.
Palantir se află pe a patra poziţie mondială în categoria sa, în spatele
Uber (51 miliarde), al fabricantului chinez de smartphone-uri Xiaomi
(46 miliarde) şi după Airbnb (25,5 miliarde). Clientela firmei
Palantir, în mare parte americană, este la originea succesului său – NSA
(Agenţia de Securitate Naţională, arătată cu degetul din cauza
ascultărilor ilegale), CIA, FBI, US Marines, US Air Force, US Socom.
Fondurile primite s-au adunat cu mai multe zeci sau chiar sute de
milioane dolari, acumulând peste 2 miliarde de dolari de la crearea sa.
La 23 decembrie 2015, Securities and Exchange Commision, jandarmul
bursier american, a fost anunţat de Palantir că și-a majorat capitalul
printr-o nouă colectă de fonduri în sumă de 880 milioane dolari.
Identitatea investitorilor nu a fost dezvăluită. Operaţiunea s-a
efectuat pe baza unei valorizări uşor superioară celei de 20 miliarde
dolari. Discreta întreprindere are 2.000 de angajaţi în lume. Palantir
Technology, al cărei sediu social este situat în Silicon Valley, la
Palo Alto, dispune de un cap de pod la Londra pentru a răspândi spiritul
securitar al „palantirienilor” - după cum numeşte managementul
comunitatea sa – în întreaga Europă, nu numai în Marea Britanie, ci şi
în Franţa, Suedia sau Polonia. În Franţa, unde atentatele din ianuarie
şi din noiembrie 2015 au amintit de cele din 11 septembrie 2001, acest
startup vizează implantarea durabilă şi caută „coordonatorul de
operaţiuni” pentru Paris, care se va raporta la cartierul general
londonez.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu