Ce era de zis s-a zis, ce era de făcut s-a făcut. E un bun moment ca ”Strada” să îşi ia un moment de respiro. Ieşirea în stradă a prăbuşit un Guvern înţepenit la Palatul Victoria, a şters din cărţile politice un partid dubios, fără de care nu se putea niciun joc politic, şi a trimis la puşcărie candidatul cel mai bine plasat în sondajele pentru Primăria Capitalei (chiar dacă aici a ajutat şi Justiţia). Este o performanţă uriaşă şi e suficient, scrie publicistul Dan Ionescu pe blogul său de pe adevarul.ro.