Isabela Vasiliu-Scraba, Noica despre viitorul culturii europene - ALTERNATIVA / THE ALTERNATIVE / L'ALTERNATIVE - Politica, cultura, stiri, publicitate

http://silethismillennium.blogspot.com/2009/03/youtube-broadcast-yourself.html

Isabela Vasiliu-Scraba, Noica despre viitorul culturii europene

Motto: “Idealul european a devenit nu perfecţia câştigată prin meditaţie, umilinţă şi iubire, ci forţa egoistă, forţă câştigată prin toate ingeniozităţile raţiunii, prin acumularea bogăţiilor şi prin luptă, adică prin ură” (Alex. Busuioceanu)

REZUMAT DE IDEI: Un filozof marginalizat gândind la unison cu primul scriitor străin laureat al Premiului Goncourt. Răsfrângeri ale participării platonice în cultul icoanelor bizantine. „Logosul” culturii unei națiuni și autonomia „subsistemelor”. Un formalism descărnat înălțat la rangul de „model cultural”. Mandaririi mediilor academice și „Cristoforul” Eliade. „Timpul devorator” (apud.Noica) al „abrutizaților” (apud. Cioran) unui secol pe cât de amoral, pe atât de antifascist (apud. Th. Cazaban). „Reinventarea” Europei în enclave de supraviețuire a Paradisului (apud. Cioran).

Folosind un stil subversiv spre a nu trezi suspiciuni cenzurii ateist-comuniste, Constantin Noica (1909-1987) a scris despre situaţia contemporană articolul Încheiere la o cultură ce nu se încheie. A fost ultimul său articol, apărut în “România literară” (1). Titlul indică domeniul filozofiei culturii, “încheierea” fiind concluzia unei meditaţii despre sensul culturii contemporane de la Galilei şi Leonardo încoace. Deși inculții închinători la zeul ban tind să considere cultura un fenomen pe cale de dispariție, scriitorii de valoare știu că adevărata cultură nu poate fi „nici înfrântă, nici îngenunchiată” (2). Concluziile marginalizatului Noica (3) nu diferă de ideea exprimată de laureatul Premiului Goncourt (4). Chiar din titlul articolului din “România literară”, cultura apare ca un fenomen care nu se „încheie” pentru că nu se poate încheia. Constantin Noica rezumă povestea Europei interesat de “logos-ul istoric”, una din căile abandonate prin “limitarea” interesului contemporan la cunoaşterea ştiinţifică.

De pe poziţia celui care participă la cultura europeană, filozoful a desemnat tipul de cunoaştere propriu ştiinţei prin accentuarea “formalismului matematic”. In meditaţia sa asupra desfăşurării spiritului european în timpul liniar al istoriei, Noica nu uită a sublinia rolul Bizanţului la cultura europeană, idee susținută de figuri proeminente ale culturii românești, precum istoricul Nicolae Iorga și filozoful Nae Ionescu.

Iată cât de sintetic și de limpede exprimă Noica acestă opinie pe care întâiul creator de Școală filozofică românească o împărtăşea în interbelic studenţilor săi (5). Filozoful de la Păltiniș începe povestea Europei regăsind platonismul “participării” în eikon-ul care a dat “icoana” bizantină. Următorul moment edificator al Europei ar fi fost unitatea latinei medievale din care s-au diferenţiat în epoca Reformei limbile europene, studiate de lingvistica secolului XIX. Filozoful neacceptat de învăţământul românesc de după reforma rusească din 1948, mai scria că secolul XIX a fost şi secolul naţiunilor. Cel intrat după gratii pentru că a vrut să publice în 1957 un manuscris despre Hegel (6) ştia însă că “naţionalismele” nu sînt pe placul foștilor cenzori de genul lui Ion Ianoşi, cu liceul său pe puncte (Omagiu I. Ianoşi-70, Buc., Crater, 1998, p.524) ajuns “una din instanţele ultime ale culturii noastre” (7). Spre camuflarea ideilor sale, Noica foloseşte un limbaj destul de încriptat. El scrie despre “sistemele autonome de valori”, centrate pe logos-uri diferite ca rostire, care “tind, într-o cultură împlinită, să capete autonomie”.

Într-adevăr, „dacă civilizația se poate împrumuta, cultura nu este marfă de import” spunea Sextil Pășcariu. Ceea ce se numește cultură occidentală nu poate fi privit independent de creația de vârf a fiecărei națiuni europene. Făcând trimitere la Mircea Eliade care susţinea că orice creaţie o reface pe cea originară a lumii, Noica introduce ideea de “subsisteme de valori cu matematica în frunte” care aspiră şi ele la autonomie. Aşa s-ar fi instituit domnia logos-ului matematic. Acesta, în ciuda formalismului său ce-l face să semene cu o umbră, a ajuns a prinde “realitate” instituindu-se ca “model cultural”.

Semnificativ pentru spiritul european (adică pentru acea creație culturală nedesprinsă de “real”, de lumea lui Dumnezeu) este faptul că “nu se sperie de eşecuri”. Ieșită din fundătura modelului matematic o ia de la capăt, fiindcă istoria se repetă și Zeus mereu o să-l învingă pe Cronos.

Intr-o cultură participând la formalismul matematic, așa cum este de pildă cultura americană, Mircea Eliade ar fi fost un “Cristo-for”, ca purtător al creştinismului cosmic românesc. Chiar în America, istoricii religiilor și-au dat seama de poziția singulară a lui Eliade și au vorbit (la un Colocviu dedicat gândirii eliadești ) de o “eră Eliade”. Noica scrie în articolul său că între “mandarinii” reprezentanţi ai mediilor academice occidentale, Eliade făcea figură de “salvator” (8).

După filozoful retras la Păltiniș, adevărata cultură a aflat de mult calea de a se sustrage istoricităţii: Nu devenind “planetară” fiindcă ideea de cultură planetară nu se poate susţine, ci „în luptă cu zeii” (Noica), prin situarea omului de cultură “în orizontul misterului şi întru revelarea lui”, cum spunea Lucian Blaga, pe care ocupantul sovietic l-a trecut pe linie moartă, având grijă, prin mercenarii săi, a-şi manifesta dezacordul cu propunerea ca un filozof fără drept de semnătură să primească Premiul Nobel (9).

Constantin Noica vorbea de lupta lui Zeus care-l înfrânge pe Cronos, timpul devorator. In eseul despre viitorul culturii occidentale scris cu puţin înainte de marea trecere, exprimarea filozofului trăirist (cum se considera pe sine Noica, în ciuda ostilității oficiale față de unica Școala românească de filozofie datând din interbelic) pare extrem de sibilinică. Cititorul este rătăcit în vastele “unităţi sintetice” ale gramaticilor generative care “eliberate de sub tutela naturii încep a gândi, a vorbi şi a sta de vorbă cu zeii”.

Un prilej de abatere de la înţelesul livrat la vedere îl aduce cu sine precizarea că spre a ajunge la zei, “sistemele autonome de valori” au nevoie de timp: “nu atât un timp al extazului sau un timp pur al desfăşurărilor logice, ci timpul real, timpul istoric”.

Se remarcă aici dublul înțeles al timpului, fiind invocat un timp istoric linear urmând a mai curge până la „reinventarea Europei”, dar si acel timp-netimp al meditației, umilinței și iubirii („ca instrument de cunoaștere”, apud. Nae Ionescu) în care timpul istoric devine tangent eternității, moment kairotic în care odinioară „valorile autonome” înfrângeau timpul „cu timp cu tot”. Intr-un eseu despre treierul timpurilor Noica asocia unei legende indene cu Buddha „ritmarea” timpurilor extrinseci și intrinseci omului printr-o „pulsație unică” (10).

Filozoful creștin (11) pentru care omul ar fi o “fiinţă căutătoare de Dumnezeu” (12) se întreba în ultimul său articol dacă „se poată înfrânge timpul cu el cu tot” doar pentru ca să afirme răspunsul neîndoios: „Cultura europeană a arătat că se poate” (C. Noica, Încheiere la o cultură ce nu se încheie).

E drept că optimismul filozofului marginalizat (de profitorii regimului de teroare ideologică) implica o amânare de un secol: “N-am nici o îndoială că omenirea va ştii să se redreseze, chiar dacă nu va reuşi în secolul XXI” (13). Edificată prin dezvoltarea unilaterală a “logosului matematic” şi prin rolul hotărâtor acordat instituţiilor economico-financiare, Europa “untului” era dispreţuită de la Păltiniş de Constantin Noica, şi de la Paris de Emil Cioran care scria că pasiuni joase îi determină pe „abrutizații vremurilor noastre” să gândească șablonard, refuzând „obiectivitatea” (14). Pentru Constantin Noica, secolul XXI n-ar urma să fie foarte diferit de secolul XX, ceva îndreptări fiind de aşteptat pentru secolul XXII. O părere cumva similară exprimase si Theodor Cazaban. După autorul romanului Parages (Paris, Gallimard. 1963), secolul XXI „sera antifascist et coquin”. Ceea ce s-a văzut cu prisosinţă din inexplicabila întârziere a editării operelor complete în cazul lui Noica și a lui Eliade (15). Dar, mai ales din etichetarea nedreaptă a lui Noica, Eliade și Cioran uzuală în mediul universitar post-comunist.

Se pare că prin 1978 Noica fusese ceva mai optimist, fiindcă el este înregistrat spunând: “Cred că secolul XXI va fi unul al regăsirii spiritualităţii, după ce secolul XIX a fost unul al istorismului, iar secolul XX al ştiinţei” (16). Însăși afirmaţia nietzscheniană că “Dumnezeu a murit” mergea la Noica mână în mână cu presupunerea că spirtualitatea poate dispărea, cum poate dispărea şi viaţa. Dar “Dumnezeu n-a murit încă”, preciza Constantin Noica în camera sa „microfonizată” din stațiunea Păltiniș (J.P., 1983, p.98). Cu gândul la opera științifică a prietenului său devenit „cel mai mare istoric al religiilor din secolul XX”, Noica observase în 1975 că “sacralitatea e însăşi legea spiritului”. De aceea nu pot fi închipuite culturi lipsite de componenta sacralității în sens larg: „Acolo unde e profanitate, ca în marea cultură europeană din vest, este în fapt o uitare a sacrului şi apoi o neîncetată căutare şi tentativă de regăsire a lui pe căi derivate” (C. Noica).

Prietenului său Cioran, Noica îi scria pe 6 sept. 1980 că nutreşte speranţa unei „reinventări” a Europei. Nepărăsind scepticismul său de toate zilele, amicul de la Paris i-a replicat: “De loin, cette perspective est concevable; non de pres”. Apoi plasează întregul aport noician la filozofia contemporană într-o enclavă a Europei care a regăsit spiritualitatea abandonată de cultura europeană din vest: “Vu d’ici, Păltinişul paraît la derniere survivance de Paradis”. Probabil acel rai al perioadei “Criterionului” din care-și trage seva filozofia trăiristă noiciană, evocându-i lui Cioran două figuri memorabile (una a profesorului Nae Ionescu, despre care prin anii şaizeci încă îi mai povestea lui Virgil Ierunca ceasuri întregi, și cealaltă a filozofului Mircea Vulcănescu), dar și răgazul vacanțelor petrecute în împrejurimile Sibiului, nu departe de Păltiniș.

Gândul enclavei paradisiace în care Noica “reinventează Europa” de dinainte de înstăpânirea “logosului matematic” este scos în evidență de parizianul Cioran prin ideea naeionesciană a „căderii în timp”. Căci desprindere din Rai ar fi (metaforic vorbind) însăși exilarea lui Cioran din paradisul României natale: “Je suis bien puni d’avoir voulu a tout prix m’en eloigner” (Cioran către Noica, 22 dec. 1980).

Note și considerații marginale:

1. Constantin Noica, Încheiere la o cultură ce nu se încheie, în “România literară” , an XX, 15 oct.1987, nr. 42, p.19.
2. apud.Vintilă Horia, vezi înregistrarea video*, Târg Gaudeamus, lansare vol.: Vintilă Horia, Contra naturam, Criterion Publishing, 2010, https://www.youtube.com/watch?v=-fK9Q9HL5lI .
3. vezi Isabela Vasiliu-Scraba, Filozoful Noica, un marginalizat al culturii comuniste și post-comuniste, pe hârtie în rev. „Tribuna”, Cluj-Napoca, nr. 282, 1-15 iunie 2014, pp. 23-25, on-line https://isabelavs2.wordpress.com/constantin-noica/isabelavs-noicalistaneagra8/ .
4. vezi înregistrarea Isabelei Vasiliu-Scraba despre Vintilă Horia, Domnița Ileana/ Maica Alexandra, Noica, Eliade, Steinhaerdt, Părintele Arsenie Boca de la Universitatea „1 decembrie 1918” din Alba Iulia, https://www.youtube.com/watch?v=w0O_gLroSCk .
5. vezi vol.: Isabela Vasiliu-Scraba, Metafizica lui Nae Ionescu în unica și în dubla ei înfățișare , Slobozia, Ed. Star Tipp, 2000; https://fr.scribd.com/doc/132110995/IsabelaVasiliuScrabaNaeMetafizica .
6. vezi Fenomenologia spiritului de Hegel, istorisită de C-tin Noica, Paris, Centre Roumain de Recherches, 1962, prefață Oct. Buhociu, carte apărută când filozoful era schingiuit în pușcăria politică pentru ideile din volumul publicat apoi în formă cenzurată în 1980: Noica, Povestiri despre om. După o carte a lui Hegel (Fenomenologia spiritului), Ed. Cartea românească, București, 1980.
7. apud. Noica, iulie 1980; vezi Isabela Vasiliu-Scraba, Pelerinaj la Păltinișul lui Noica, în rev. „Discobolul”, Alba Iulia, august-sept.-oct. 2010, http://www.romanianstudies.org/content/2010/09/isabela-vasiliu-scraba-camera-13-a-vilei-noica-de-la-paltinis/ ; sau https://fr.scribd.com/doc/226457834/IsabelaVasiliuScrabaInculturaPaltinis .
8. vezi Isabela Vasiliu-Scraba, Noica despre arheul istoric întrupat de Mircea Eliade, în rev. “Conta”, Piatra Neamț, Nr.10/2012, p.126-131, on-line https://isabelavs2.wordpress.com/constantin-noica/isabelavs-8noica-tabor/ sau https://fr.scribd.com/doc/200152049/IsabelaVScrabaNoicaEliadeArheu .
9. vezi textul Urma paşilor lui Eliade, în vol.: C. Noica, Istoricitate şi eternitate,1990, pp.242-244, scris de Noica la moartea lui Mircea Eliade, cuprinzând afirmaţia explicită că secolul XX, este un “veac care şi-a nesocotit glasurile”. Se poate bănui aici o aluzie la permanenta blocare prin minciuni a premiului Nobel care ar fi trebuit să-i numere în secolul XX printre laureaţi pe românii Lucian Blaga şi Mircea Eliade. Dar poate să fi fost şi o aluzie la complicitatea Occidentului la „crucificarea” României –vezi vol. N. Baciu, Yalta și crucificarea României -, care a dus la asasinarea lui Mircea Vulcănescu şi a multor altor scriitori români în temniţele generalului NKVD Boris Grumberg, alias Nicolschi/Nicolau, coordonator al „experimentului Pitești” (a se vedea S. Rădulescu-Zoner, Poporul Român antisemit? în rev. „Căminul Românesc” din Elveția, an 30, nr.2/ 117, iunie 2011) torționar aflat 12 ani în structurile de vârf ale aparatului represiv fără ca numele lui să fie menționat în Dicționarul de istorie a României, Ed. Meronia, București, 2007, prefață de acad. Dinu Giurăscu (vezi si Mircea Eliade, Teroarea istoriei şi destinul României, în „Cuvântul Românesc”, anul IX, nr.99, iulie 1984, precum și art. Isabela Vasiliu-Scraba, Mircea Eliade și brațul lung al Inchiziției comuniste, on-line https://isabelavs2.wordpress.com/mircea-eliade/isabelavs-eliadewikipedii5/ ).
10. vezi C. Noica, Despre timp și treier, în „România literară”, An IV, dec. 1970, inclus în vol.: Eminescu sau gânduri despre omul deplin al culturii românești, Ed Eminescu, 1975, pp. 138-143.
11. Așa cum singur o știa foarte bine, Noica (prin scrierile sale) făcea parte din Scoala Trăiristă inițiată de Nae Ionescu, vezi vol.: Isabela Vasiliu-Scraba, În labirintul răsfrângerilor. Nae Ionescu prin discipolii săi: Petre Țuțea, Cioran, Noica, Eliade, Mircea Vulcănescu și Vasile Băncilă, Slobozia, Ed. Star Tipp, 2000, on-line https://fr.scribd.com/doc/153762785/IsabelaVasiliuScrabaNaeDiscipoli .
12. p. 105 din manuscrisul pentru care Noica a făcut șase ani de închisoare în regim de exterminare, manuscris dat spre publicare la ESPLA în 1957 redactorului Zigu Ornea care l-a dat pe ascuns Securității (vezi Noica în vizorul Securității, în „Observatorul Cultural”, nr. 20 (277) din 14 iulie 2005; precum și Ion Spânu, Cine l-a turnat pe Noica la Securitate?, în „Ziua”, 7 aprilie 2007, precedat de articolul pe aceași temă scris de Luciana Pop și publicat în „Ziua” din 31 martie 2007).
13. reproducere a spuselor lui Noica în Jurnalul de la Păltiniş, Ed.Cartea românească, 1983, p. 180.
14. vezi Isabela Vasiliu-Scraba, Două traduceri trădătoare în cărțile lui Cioran, pe hârtie în rev. „Tribuna”, Cluj-Napoca, Anul XIII, 16-30iunie 2014, nr. 283/2014, p.26, sau http://www.omniscop.ro/doua-traduceri-tradatoare-in-cartile-lui-cioran/ .
15. vezi înregistrarea Isabelei Vasiliu-Scraba despre Mircea Eliade și Părintele Arsenie Boca la Al III-lea Festival „Mircea Eliade”, Pitești, 27 martie 2010 https://www.youtube.com/watch?v=GUvdVrPmFbs .
16. vezi Noica în Jurnalul de la Păltiniș, Ed. C.R., 1983, p. 62. Despre redarea celor spuse de Noica în Jurnalul de la Păltiniș am scris în art.: Isabela Vasiliu-Scraba, O carte premiată sub șocul sperieturii cu termeni grecești, pe hârtie în rev. „Tribuna”, Cluj-Napoca, Anul XIII, 16-31dec. 2014, pp. 19-20; URL https://isabelavs2.wordpress.com/articole/isabelavs-ciomostimpeternitate5-2/ .

*Această inregistrare https://www.youtube.com/watch?v=GUvdVrPmFbs a scriitoarei Isabela Vasiliu-Scraba postată de utilizatorul „mirelvv” a fost -ca si alte conferințe înregistrate ale Isabelei Vasiliu-Scraba-, în mod abuziv „legată” împreună cu înregistrări video din alte surse, adăugate probabil ca un fel de „represalii dictatoriale” pentru a aduce discursul meu pe linia gândirii „oficiale”, prezentă în celelalte înregistrări adăugate. La o superficială trecere în revistă a unor astfel de „securiste” grupaje video (pe care greața provocată de asemenea abuzuri m-a împiedicat să le văd, deși componența grupajelor este înșirată pe coloana din dreapta), se remarcă mai multe tendințe: (1) îngreunarea căutării după „Isabela Vasiliu-Scraba”, întrucât lanțurile de înregistrări video mai oferă oricare alt video din grupaj ; (2) prin unele dintre înregistrările adăugate de inchiziția internetului se urmărește plasarea ( în preajma puținelor mele conferințe publice) unor foști ideologi comuniști (a căror neștiință într-ale filozofiei e compensată de titlul de doctor in filozofie) care prezintă varianta prefabricată a discursului de la care eu, gândind pe cont propriu, mă depărtez; (3) alte înregistrări plasate cu de-a sila urmăsesc o anume sugestionare subliminală: aceea că, abătându-mă de la gândirea „oficială”, aș face politică „legionaroidă”, cum scria într-un comentariu un profitor al regimului comunist și post-comunist ascuns după pseudonim. In ultimul caz abuzurile cuplării forțate a înregistărilor mele postate pe youtube urmează stilistica anchetatorilor de genul torționarului Alexandru Nikolschi/ Nicolau/ Grumberg din închisorile comuniste care asociau cu de-a sila oameni apoi îi schingiuiau să recunoască a fi complotat împreună într-o formațiune politică indicată de ei, spre a confecționa GRUPURI chiar din inși care nu avuseseră nimic in comun. Așa cum nici eu nu am nimic in comun cu inregistrările adăugate „din umbră” pe care nu le-am văzut si probabil nu le voi vedea, mai ales forțată a o face prin astfel de practici securiste.

ALTERNATIVA / THE ALTERNATIVE / L'ALTERNATIVE - Politica, cultura, stiri, publicitate