Poreclă Sile this Millennium Pseudonime sile_this_millennium

sâmbătă, 16 mai 2015

Genocidul tătar comandat de Stalin, la 18 mai 1944 - amănuntele unei istorii cutremurătoare. Marş al tăcerii şi protest la Consulatul Rus de la Constanţa - 16 mai 2015, 06:51 - de Sinziana Ionescu


Genocidul tătar comandat de Stalin, la 18 mai 1944 - amănuntele unei istorii cutremurătoare. Marş al tăcerii şi protest la Consulatul Rus de la Constanţa

- 16 mai 2015, 06:51 

- de 

Sinziana Ionescu

http://silethismillennium.blogspot.com/2009/03/youtube-broadcast-yourself.html
 
Constanta
Genocidul tătar comandat de Stalin, la 18 mai 1944 - amănuntele unei istorii cutremurătoare. Marş al tăcerii şi protest la Consulatul Rus de la Constanţa
16 mai 2015, 06:51
de
Sinziana Ionescu

Tătarii din Crimeea, dezrădăcinaţi din pământul natal
Foto Arhivă Adevărul
           Tătarii din România vor comemora ziua cea mai neagră din istoria poporului lor: 18 mai 1944, data genocidului din Crimeea. În acea zi, toţi tătarii din peninsula aflată sub stăpânire sovietică au fost surghiuniţi de Stalin în pusta din Uzbekistan. Călătoria în trenuri sigilate, care a durat aproape două săptămâni fără oprire, s-a transformat într-un măcel.

          Un marş al tăcerii va fi organizat sâmbătă, 16 mai, la Constanţa, iar luni, 18 mai, un protest va avea loc în faţa Consulatului Rus de la Constanţa. O acţiune similară este programată la Bucureşti. „După Revoluţia din 1989, în fiecare an, la data de 18 mai, sute de membri ai comunităţii tătare din România participau la evenimentele comemorative organizate la Simferopol, în Crimeea. Din cauza situaţiei politice, acest lucru nu a mai fost posibil începând din anul 2014. asatfel că vom recurge la aceste manifestări“, declară reprezentanţii comunităţii tătare din România.

          Marşul de sâmbătă este organizat de UDTTMR, începe la ora 12.00, din Parcul Gării şi va urma traseul Bd. Ferdinand – Bd. Tomis - platoul Prefecturii Constanţa, unde se va ţine un moment de reculegere. Tătari vor cânta cântecele lor de suflet („Ant etkenmen!” şi „Ey, güzel Kirim“) şi vor rosti mesaje de comemorare, dar şi de solidaritate. O altă grupare de tătari va organiza luni, 18 mai, ora 15, un protest la Constanţa şi la Bucureşti. La Constanţa, manifestaţia are loc în faţa Consulatului Rus. Este organizat de Consiliul Civic al tătarilor turco-musulmani condus de Sali Negiat, Omer Chenan şi Cutlacai Ergun.

            „Îi aşteptăm pe toţi membrii comunităţii, dar şi pe toţi prietenii noştri să participe la marşul de sâmbătă, care va fi unul paşnic, al tăcerii. 18 mai este o zi tristă pentru tătarii de pretutindeni. Noi, tătarii din România, deşi suntem nişte privilegiaţi, graţie avantajelor acordate de statul român, nu putem să uităm de istoria care ne-a marcat şi de strămoşii noştri care au suferit atât de mult.

        În această perioadă tulbure, când Crimeea, pământul nostru străbun, este tot mai departe de noi, când veşti contradictorii ne parvin de pe meleagurile acelea, vrem ca tătarii de acolo să ştie că fraţii lor din România şi nu numai sunt solidari cu ei.

        Sâmbătă vom asculta în linişte cântecele noastre de suflet, „Ant etkenmen!” şi „Ey, güzel Kırım”, vom păstra un moment de reculegere pentru victimele tragicelor evenimente din 18 mai 1944 şi ne vom ruga pentru fraţii noştri tătari care trăiesc în Crimeea. Pe această cale condamnăm încă o dată, la unison cu autorităţile româneşti şi liderii internaţionali, anexarea Crimeei şi salutăm poziţia României în această speţă!“, a declarat preşedintele UDTTMR, Gelil Eserghep.

                            Ziua neagră din istoria tătară

             18 mai 1944 este considerată cea mai neagră zi din istoria poporului tătar. La acea dată, Iosif Visarionovici Stalin a comandat surghiunirea populaţiei tătare din Peninsula Crimeea. Sute de mii de tătari - femei, bărbaţi, copii, bătrâni - au fost ridicaţi peste noapte din casele lor de soldaţii Armatei Roşii şi de agenţii poliţiei conduse de Lavrenti Pavlovici Beria. Încărcaţi de-a valma în vagoanele de tren, având voie cu o singură bocceluţă, tătarii au fost închişi şi trimişi în pusta din Uzbekistan. Drumul a durat aproape două săptămâni, timp în care oamenii n-au avut voie să coboare din vagoane decât o dată pe zi, în staţionări de care nu depăşeau jumătate de oră.

           Lipsiţi de aer, hrană, apă, de condiţii umane, deportaţii au murit pe capete. În vagoanele sigilate, supravieţuitorii au stat printre cadavre şi excremente, reuşind să le dea jos doar în minutele de staţionare, când uşile erau deschise, iar ei - supravegheaţi cu arma în mână. La destinaţie au mai ajuns doar jumătate dintre surghiuniţi. Dar şi aceştia au fost supuşi unui regim de teroare şi exterminare.

        Stalin le găsise vina tătarilor de a fi susţinut nemţii în cel de-al doilea Război Mondial. Istoricii arată că acesta era un neadevăr.

           „Sovieticii uitau cu bună ştiinţă că până atunci pieriseră pe frontul antihitlerist mai mult de 50000 de Tătari înrolaţi în armata roşie şi că încă alţi peste 60000 luptau în armata roşie sau în detaşamentele de partizani împotriva ocupaţiei Germane. De asemenea, în armata roşie activau şi au activat până la sfârşitul războiului mii de subofiţeri şi ofiţeri de toate gradele de origine Tătară. Nici familiile lor şi ale eroilor care s-au distins în lupte nu au fost iertate, împărtăşind soarta conaţionalilor lor“, consemnează cercetătorii în Calendarul Intercultural, proiectul realizat cu sprijinul financiar al Guvernului României, de Departamentul pentru Relaţii Interetnice şi implementat de Institutul Intercultural Timişoara.

            Istoricii mai notează că timp de 23 de ani, până în 1967, tătarii crimeeni au suferit multe privaţiuni şi atunci au primit dreptul de a se strămuta, dar nu în Crimeea. „Abia după 14 noiembrie 1986, prin hotărârea Sovietului Suprem al Uniunii Sovietice, Tătarii, ca de altfel toate comunităţile naţionale şi popoarele care au avut de suferit în timpul regimului stalinist, au primit dreptul de a se strămuta în locurile natale din zonele unde au fost surghiuniţi. Până în prezent au revenit în Crimeea în jur de 400.000 de tătari“, afirmă aceştia.

Miza Crimeea, peninsula cu ieşire spre Balcani şi Caucaz


   Profesorul Tasin Gemil (72 ani), istoric de etnie tătară, a fost primul ambasador musulman în România, deţinând funcţia diplomatică în doua foste state sovietice: Azebaijan şi Turkmenistan. Născut la Medgidia, profesorul universitar doctor Tasin Gemil a fost ambasador al României în Azerbaijan (1998-2003), apoi în Turkmenistan (2004-2007). Istoricul este actualmente director al Institutului de Turcologie şi Studii Central-Asiatice din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca. El a analizat raporturile dintre popoarele rus şi tătar de-a lungul secolelor şi interesul sporit pe care Peninsula Crimeea l-a avut în ochii stăpânirilor de la Răsărit. Într-un studio publicat în revista Magazin Istoric, cercetătorul originar din Medgidia vorbeşte despre formele de manifestare a agresiunii ruseşti asupra naţiei tătare. „Începând cu secolul al XVIlea, ţarii ruşi au privit Crimeea nu numai ca o bază de atac către Balcani, Caucaz şi Istanbul, dar şi ca pe o grădină însorită. Atâta vreme cât unitatea de acţiune tătaro-otomană a fost puternică, Rusia nu a îndrăznit să atace Crimeea. În secolul al XVIII-lea, în condiţiile slăbiciunii manifeste a puterii otomano-tătare, trupele ruseşti au început să atace în mod repetat Crimeea, de fiecare dată producând mari distrugeri şi masacre. Înfrântă pe toate fronturile, Poarta a trebuit să accepte Pacea de la Kuciuk Kainargi, din 1774, prin care Rusia proclama independenţa Hanatului din Crimeea. Agenţii ruşi au provocat permanent tulburări în hanat, astfel că, în 1782-1783, trupele ruseşti comandate de cneazul Grigori Potiomkin au bombardat sate şi oraşe din Crimeea, ucigând un mare număr de tătari. La 8 aprilie 1783, Ecaterina a II-a a proclamat anexarea Crimeii şi transformarea ei într-o provincie rusească.


               Populaţia autohtonă tătară a fost supusă sistematic represaliilor, pentru a o obliga să lase locul în Crimeea coloniştilor slavi. În 1784, guvernatorul Grigorie Potiomkin a emis o poruncă prin care cerea «izgonirea din peninsulă a tuturor tătarilor localnici din regiunile de munte şi câmpie»“, scrie profesorul Gemil.

                      Până în anul 1800, mai mult de 500.000 tătari fuseseră nevoiţi să-şi părăsească locurile de baştină, pentru a se refugia între graniţele otomane, inclusiv în Dobrogea. Alţi peste 200.000 tătari au fost izgoniţi în anii de război din 1806-1812 şi 1827-1829, iar imediat după Războiul Crimeii (1853-1856), au plecat din peninsulă, conform datelor oficiale, 192.660 tătari.

             „În realitate, numărul acestora era mult mai mare. Până în anul 1922, 1.800.000 tătari au fost siliţi să părăsească patria străbună. În noaptea de 18 mai 1944, din ordinul lui Stalin, au fost deportaţi toţi tătarii care mai erau în Crimeea (250.000). În acelaşi timp, autorităţile ruseşti au procedat la distrugerea sistematică a monumentelor şi documentelor istorice tătăreşti din Crimeea, inclusiv a cimitirelor şi numelor localităţilor.

             Moştenirea istorico-culturală tătară rămâne încă foarte bogată. În 1983, UNESCO a sărbătorit 800 de ani de la naşterea poetului Kul Ali, fondatorul literaturii tătare clasice. Rusia a urmărit să şteargă toate dovezile care atestau drepturile tătarilor la moştenirea pământurilor străbune. Aceste distrugeri continuă şi astăzi. Un cunoscut istoric şi analist ucrainean, Oleksa Haiworonski, releva recent faptul că tătarii au fost cei care s-au opus ferm noii invazii ruseşti în Crimeea, nu comunitatea ucraineană de acolo, nici guvernul şi armata ucraineană“, conchide istoricul Tasin Gemil.

Vă mai recomandăm
           Fascinanta istorie a turcilor şi tătarilor din România: de la stăpânii Dobrogei otomane la supuşii unei ţări ortodoxe
            Istoricul Tasin Gemil, primul ambasador musulman al României: „Atentatele vor continua. Mii de tineri din fostul bloc comunist au devenit jihadişti“
            Istoricul Kemal Karpat a venit să-şi vadă România. Consultantul preşedinţilor SUA a vorbit tătarilor despre păstrarea rădăcinilor şi a identităţii naţionale
           VIDEO A plecat din România acum 73 ani şi are pe perete harta Dobrogei. Kemal Karpat, la 92 ani: „Am păstrat limba română oriunde m-am dus“
Ey gözəl Kırım_ Ey güzel Kırım
Kırım türklerinin hasret şarkısı
Ant Etkenmen - Crimean Anthem (ATR TV)
Официальный сайт телеканала ATR http://atr.ua http://vk.com/crimeanmusic - Qırım muzıkasınıñ eñ büyük arhivi Крымская музыка, клипы, тексты, переводы, ноты, ...
citeste totul despre:
constanta tatari dobrogea crimeea genocidul tatarilor surghiunul tatarilor stalin beria udttmr tasin gemil mars al taceri protest consulatul rus
Cuvinte cheie :  

Încetare urmărire – Nu mă anunţa prin email când sunt răspunsuri

Niciun comentariu:

https://silethismillennium2019.blogspot.com/

Cine a Furat Banii lui Ceausescu | PODCAST Cristian Sima