New York Magazin - Numărul 360 * 8 septembrie 2004 - UN ARTICOL DESPRE ADRIAN NĂSTASE semnat de AUREL SERGIU MARINESCU (scriitor, fost deţinut politic)

http://silethismillennium.blogspot.com/2009/03/youtube-broadcast-yourself.html

Numărul 360 * 8 septembrie 2004

O ISTORIE ADEVĂRATĂ: NĂSTASE SCATIU
Aurel Sergiu Marinescu

Din literatura română clasică, liceenii învaţă despre Duiliu Zamfirescu şi ciclul său de romane: “VIAŢA  LA ŢARĂ”, “TĂNASE SCATIU”, “ÎN RĂZBOI”, “ANA”. În “TĂNASE SCATIU”, este prezentat ciocoiul tipic, setos de avere cu orice preţ şi prin orice mijloace, viclean, rău, semianalfabet (nu cunoştea nici o limbă străină, ci doar româna vulgară. Deoarece învăţase pe apucate, el avea faţă de boierii adevăraţi, intelectuali de rasă, un complex de inferioritate, bine mascat, dublat de o dorinţă pătimaşă de a deveni şi el boier. Tănase Scatiu, prototipul ciocoiului vechi, era o copie de revoluţionar tip 1848, mai precis, un revoltat care îşi dorea parvenire. Tănase Scatiu, însă, nu avea convingeri ferme, ci numai interese. El nu-şi preţuia prietenii. Din nefericire pentru poporul român şi pentru România, această categorie ciocoiască a existat dintotdeauna, şi mai cu seamă azi, când a apărut un alt tip: CIOCOIUL NOU-NOUŢ. El nu mai are complexul inferiorităţii. Trecut prin multe universităţi şi tot felul de alte studii superioare, deţinător de doctorate, el îşi închipuie că întruchipează nu numai intelectualul sadea, ci, mult mai mult, oxigenul unei naţii. Ciocoiul nou nu recunoaşte că ar fi un profitor al momentului, este fudul şi convins că acolo unde se află el este datorită calităţilor şi meritelor sale excepţionale, nicidecum datorită altor factori. El vorbeşte limbi străine, ascunde şiret panglicăriile demagogice şi învârtelile obscure, se crede superior şi invincibil.

          Făcând o comparaţie cu vechea noastră ciocoime, putem observa însă şi unele asemănări: de pildă, Tănase Scatiu adora să fie primit cu lăutari, pâine şi sare, dorea morţiş să fie însoţit pretutindeni de un alai care, lăudându-l continuu, îi menţinea buna dispoziţie şi încrederea în sine. La fel şi ciocoiul nou! Atât Tănase Scatiu cât şi urmaşii  lui nu cunosc sentimentul milei creştine, nici compasiunea pentru cei aflaţi în sărăcie şi suferinţă. Din contra, sadici, prin îngânfare, ei cred în providenţialitatea lor. Ciocoiul nou cunoaşte stări de comportament diferite, pare paşnic, jovial, dar numai ce-i sare ţâfna, folosind un vocabular suburban, vulgar, ţigănesc uneori, afişând aroganţă şI mândrie nelimitată, un parvenit orgolios, un veleitar. Ciocoiul vechi se visa, din arendaş, proprietarul moşiei. Ciocoiul nou, în general, se lansează în politică, este oportunist, fără convingeri ferme, trece din partid în partid, la fiece schimbare de putere, credincios numai partidului acaparatorilor. Prezentăm acum ciocoiul nou numărul 1 al României, NĂSTASE “SCATIU”, care, comparat cu ciocoiul de tip vechi, Tănase Scatiu, pare un Goliat pe lângă un pitic ciocoiesc.

Tărtăşeşti, începutul secolului XX

          La o distanţă egală între Bucureşti şi Târgovişte există un sat din negura               vremurilor numit Tărtăşeşti. A fost şi este o aşezare de tip Bărăgan, cu toate aspectele pozitive şi negative ale satului românesc de câmpie. La marginea lui trăia  o ţigancă, mai focoasă decât alte ţigănci din sat. Şi tot îîn acele vremuri, în acelaşi Tărtăşeşti, trăia un ţăran necăjit, având doar câteva pogoane de pământ, pe numele de familie Dumitru. Acest ţăran a prins drag de ţigancă şi - prin legătura lor nelegitimă - oacheşa, pe numele de familie Năstase, a născut un băiat, căruia i-a pus numele Marin. Cum în vremurile acelea la declararea naşterii unui copil trebuia prezentat actul de căsătorie, în lipsa acestuia, ofiţerul Stării Civile a trecut în certificatul de naştere “copil din flori”, în locul numelui tatălui. Deci Marin Năstase era copil din flori, crescut de o mamă săracă, probabil ajutată cumva şi de tatăl biologic. Ţiganca Năstase nu avea pământ, se întreţinea muncind cu ziua pe la alţii, mai înstăriţi.

          Tot în acele vremuri exista un obicei care a continuat până la instaurarea              comuniştilor la putere: acela al copiilor de trupă. Pentru a ajuta familiile sărace cu mulţi copii, orfanii, văduvele cu copii sau copiii din flori, unităţile militare primeau fiecare câţiva asemenea copii. Din hainele militare reformate li se confecţionau şi lor mici uniforme, iar la cazan se găsea mereu o lingură în plus şi pentru ei. Erau un fel de soldaţi în miniatură, care respectau regulamentele militare, disciplina, regimul cazon. Dacă mergeau la şcoală, tot regimentul le asigura cele necesare (cărţi, caiete, rechizite). Unii erau trimişi la şcoli de muzică şi rămâneau în Armată, la fanfara regimentelor; alţii, la vârsta de 21 de ani, se angajau şi deveneau cu timpul subofiţeri, iar cei mai dotaţi erau trimişi la liceu şi, mai departe, la studii militare superioare. Aşa s-a întâmplat şi cu puradelul Marin Năstase, care, fiind copil din flori, fără tată legal, a fost acceptat copil de trupă la un regiment. Deoarece puradelul s-a dovedit foarte bun la învăţătură, deştept, inteligent şi disciplinat, comandantul a hotărât să-l trimită la Liceul Militar “Mănăstirea Dealu”, pe cheltuiala regimentului.

          Marin Năstase nu i-a dezamăgit pe cei care au investit în el, terminând în fiecare an de studiu primul şi, ca şef de promoţie, ciclul.  Comandantul regimentului a hotărât să-l mai trimită şi la Şcoala de Ofiţeri de Artilerie, pe care Marin Năstase a absolvit-o, tot ca şef de promoţie, după ce an de an a fost primul, dovedind a fi foarte inteligent, cu memorie bună şi extrem de disciplinat. Este promoţia anului 1943 şi, ca proaspăt sublocotenent, a fost invitat, împreună cu toţi ceilalţi şefi de promoţie ai celorlalte arme din promoţia 1943, la un dejun oferit de Regele Mihai, care a dăruit fiecăruia, cu această ocazie, câte o sabie şi tresele cuvenite.

          După regulamentele atunci în vigoare, primii trei (şeful de promoţie şi următorii doi) de la fiecare şcoală militară aveau dreptul să-şi aleagă garnizoana. Sublocotenentul Marin Năstase a dat prima mare lovitură a vieţii sale; în loc să meargă pe front, ca ofiţer de artilerie, el a ales artileria antiaeriană şi garnizoana Braşov, unde domneau pacea, liniştea şi nici un pericol. La Braşov, sublocotenentul Marin Năstase a devenit afacerist, având timp mult liber, şi această nouă preocupare a fost a doua mare lovitură a vieţii  sale: a “românizat” două magazine evreieşti. Aici suntem obligaţi să dăm câteva explicaţii: în regimul Mareşalului Ion Antonescu, una din legile cu caracter antisemit a  fost interzicerea evreilor de a avea magazine. Şi cum românii, ca şi evreii, au simţul dezvoltat al “şmecheriei” s-a găsit şi soluţia: un român (de încredere) devenea legal proprietarul magazinului, cu numele său trecut pe firmă, ca proprietar de drept, dar, în fapt, magazinul aparţinea tot vechiului proprietar, nimic nu se schimba, noul proprietar-paravan nu se amesteca în comerţ, dar primea lunar o cotă de 25-40% din veniturile realizate. De la cele două magazine de încălţăminte, Marin Năstase încasa, ca proprietar-fantomă, sume frumoase, lunar, afacerea fiind înfloritoare, şi devenind, cu încetul, foarte bogat. Trebuie spus că, între timp, ţăranul Dumitru din Tărtăşeşti s-a căsătorit oficial cu ţiganca Năstase - mama sublocotenentului Marin Năstase. Din căsătoria celor doi, au mai rezultat doi copii: un băiat, Constantin (Costel) şi o fată, ambii cu numele de familie al tatălui - Dumitru. Sublocotenentul Marin Năstase a cumpărat câteva zeci de hectare de pământ agricol în Tărtăşeşti, zeci de stupi de albine şi oi, două autoturisme, toate asigurându-i o viaţă trăită din plin, ceea ce un ofiţer tânăr nu-şi prea putea permite doar din soldă. El a dovedit un apetit de îmbogăţire greu de egalat.

Năstase Scatiu are o cădere

          A venit 23 August 1944, cu toate nenorocirile aduse de armata roşie. Slt. Marin Năstase, zis Titi, într-o zi, în Bucureşti, şi-a parcat maşina pe o stradă oarecare şi, când s-a întors, maşina ia-o de unde nu-i! După câteva zile, a văzut-o, cu un sovietic la volan. A ţipat, a strigat “hoţu”, a fugit după maşină şi chiar s-a aruncat pe botul ei. A fost arestat de poliţişti români şi anchetat, sub stare de arest, în subsolul blocului Dragomir Niculescu (Romarta) de pe Calea Victoriei, bloc devenit al MAI. Nu a fost reţinut mai mult decât durata anchetei, l-au eliberat, dar maşina sa a trecut, pentru totdeauna, la sovietici. A doua maşină şi-a ascuns-o, de frică, în ograda părintească, sub o şiră de coceni de porumb, dar în urma unui denunţ i-a fost şi ea confiscată. Pământul l-a împărţit formal între membrii familiei, ca şi stupii, oile sau animalele de povară, aşa, ca să nu mai poată fi acuzat de moşier ori chiabur. Şi, cum o nenorocire nu vine niciodată singură, în 1946 a fost epurat din rândurile Armatei (încă regale), devenind şomer prin voinţa generalului Walter Neuländer, zis mai apoi Roman.

          Conform legilor de atunci, ofiţerii deblocaţi se mai bucurau de unele avantaje. Li se echivalau în majoritate examenele din şcolile militare, urmând a susţine un număr mic de examene de diferenţă, plus înţelegerea profesorilor universitari faţă de aceşti studenţi tomnatici. Şi astfel, foştii ofiţeri de infanterie, jandarmi ş. a. deveneau licenţiaţI în drept, iar foştii ofiţeri de artilerie, geniu, aviaţie, marină se transformau în ingineri. Astfel a devenit în 1947-48 şi fostul slt. Marin Năstase (Titi) inginer.

Inginer Năstase Scatiu , necazuri, bucurii, succese

          Inginer ca inginer, dar sărac, Marin Năstase primise o grea lovitură din partea regimului comunist chiar în trăsătura lui esenţială: aviditatea faţă de puterea banului. A început o viaţă precară, cu un salariu modest, în urma averii pierdute, căsătorit şi repede divorţat, avea de ce să se considere un visceral anticomunist şi antisovietic.  Când discuta cu cei mai apropiaţi, sub impresia pierderilor suferite, devenea nervos, vânăt la faţă de ură şi profera cele mai grave acuzaţii împotriva comuniştilor locali şi  sovietici.

          În 1949, a cunoscut-o, întâmplător, pe aceea care îi va fi soţie până la moarte, domnişoara Elena Dragomirescu, din Bucureşti, fiica lui Gheorghe Dragomirescu,              salariat la “Griviţa Roşie”, şi a Amaliei, născută Gush, de origine germană, din Bucovina. Elena Dragomirescu era forte frumoasă. S-au întâlnit-văzut-plăcut-iubit, căsătorindu-se  în acelaşi an. Elena Năstase, fină, delicată, orăşeancă, nu cunoscuse muncile agricole, a fost repede transformată în mână de lucru, ea, sclavă, şi el, Titi, tiranul. Încă de la începutul căsătoriei s-a purtat abuziv; vara o ducea la Tărtăşeşti, la muncile casnice şi ale câmpului, să facă mămăligă într-un ceaun uriaş pentru lucrătorii zilieri ai pământurilor împărţite formal între rude, sub supravegherea de cerber a soacrei tuciurii, din cale-afară de rea. În 1950, la un an de la căsătorie, s-a născut primul copil, Adrian, alintat Ady de către părinţi. Apoi, după alţi doi ani. |n 1952 s-a născut sora lui, Dana.

          Desigur, se ştie cât de greu se trăia în acei ani. O mamă cu doi copii mici nu putea obţine un serviciu, iar soţul, deşi inginer, primea un salariu care nu îi asigura o viaţă prosperă. Noroc cu ceva zarzavaturi şi alte alimente venite de la Tărtăşeşti. Iniţial, au locuit pe Colentina, în casa cumpărată de Năstase când activa ca ofiţer la Braşov, pe numele surorii sale, după legalizarea relaţiei tatălui său cu ţiganca Năstase, dar sora lui Marin a decedat, tânără şi nemăritată, după care proprietarul real a intrat în posesia imobilului. Comportarea lui ca soţ a fost mizerabilă. Dimineaţa, toată viaţa sa, lăsa o infimă sumă de bani pentru hrana din acea zi, încât copiii au crescut cu cartofi prăjiţi şi ciorbă de fasole. Frumoasa lui consoartă a purtat o haină de iarnă timp de 20  de ani, îmbrăcămintea ei fiind de-a dreptul sărăcăcioasă. Niciodată nu au intrat împreună la vreun restaurant sau spectacol. Chiar mai târziu, când a devenit cadru universitar la nou înfiinţatul Institut de Petrol şi Gaze Bucureşti, financiar sau material, nu s-a schimbat nimic în viaţa de familie, decât că Marin Năstase, care era fumător, a trecut de la ţigara “Carpaţi” la “Kent” şi a continuat să ia prânzul la cantina institutului, la “Coş“ sau la vreun restaurant întâmplător. Aproape a uitat că are o soţie, pe care o neglija total. Dacă  aceasta încerca să-l mângâie cumva sau măcar să-l atingă, el o lovea. Foarte violentă această corcitură ţigănească, mereu irascibilă faţă de soţie. A lovit-o şi a bătut-o, de zeci de ori, pentru motive născute din firea lui agresivă. Când se enerva, mai din nimic, se îngălbenea şi tremura de furie. Rar, la câte 6 luni, ba chiar un an, îşi mai aducea aminte că trebuie să fie şi bărbatul soţiei sale. Atât! Ciudat! Niciodată Elena Năstase nu şi-a explicat de ce Titi al ei este aşa de rece cu ea şi de ce timpul liber şi-l petrece cu “prietenul” său bun, prezentat familiei ca un fost ofiţer, camarad şi amic de-al său. Întâmplător, odată, un cumnat, căutându-l la “prieten” acasă, l-a surprins pe Titi în pat cu amicul său bun, însă nimeni nu-şi putea închipui în naivitatea şi în necunoaşterea de atunci sau în lipsa de educaţie sexuală crasă că ar putea exista relaţii amoroase între bărbaţi. Deci Marin Năstase - Titi, zis Ţapu, de către unii cunoscuţi sau cunoscători, era... BISEXUAL.

          

Şi-a mai făcut un pas: a vândut casa din Colentina, s-a mutat cu chirie într-o locuinţă pe strada 7 Scaune şi şi-a cumpărat o maşină. Şi încă un pas: după puţini ani, s-a mutat iar într-un apartament confortabil, dintr-un bloc cu 4 etaje care, naţionalizat acum, aparţinu-se Fundaţiei “Elias”, bloc situat pe o stradă perpendiculară pe Calea Moşilor, foarte aproape de aceasta, cât şi de Piaţa Moşilor.

          

Fiul lui, Adrian, a urmat cursurile Liceului “Sfântul Sava” (devenit Nr.1) din Bucureşti şi a fost un elev mediocru în primele clase. Vacanţele de vară şi le petrecea la Tărtăşeşti, unde Marin Năstase îşi ducea întreaga familie, an de an. Acolo îl chema casa părintească, renovată şi mărită, acolo îi erau părinţii, unchii, mătuşile, verişorii. Doamna Elena Năstase muncea din greu, Ady zburda împreună cu alţi copii din sat, adică prietenii copilăriei sale: Toma Zaharia (devenit general în regimul Iliescu-Năstase); Grigorian Bivolaru (actualul “guru” al yoghinilor sectei M.I.S.A.); Gabriel Bivolaru (gangsterul deputat PDSR, care, împreună cu escroaca Mona de Frejes, originară din Bacău şi devenită cetăţean englez, au furat statului 2300 miliarde lei); Marin Bucur (noul proprietar de formă al faimosului restaurant CAPŞA, fost naţionalizat). Ady se juca voios cu prietenii lui, vară de vară, printre tot felul de nebunii copilăreşti, păşteau vitele împreună, furau fructe din livezile oamenilor şi toate celelalte. Când a ajuns mare om politic,   Ady nu şi-a uitat prietenii: pe Toma Zaharia, poliţaiul corupt,  care şi-a construit o vilă de miliarde la Tărtăşeşti l-a făcut general, mai marele poliţiştilor pe capitală; pe Marin Bucur, rudă cu familiile Năstase şi Zaharia, l-a folosit drept paravan la cumpărarea restaurantului CAPŞA. Această metodă de camuflare a proprietarului adevărat a utilizat-o şi Marin Năstase, folosindu-şi rudele când a divizat suprafaţa de teren agricol, stupii de albine şi oile cumpărate din biata lui soldă de sublocotenent, ca să nu fie trecut la “chiaburi”.

          Metoda aceasta de camuflare a adevăratului proprietar va fi perfecţionată de Ady în cariera sa financiară şi politică. În cazul lui Grigore Bivolaru, când a fost descoperit ca “inginer financiar” păgubind statul cu 2300 miliarde lei şi a fost invitat la Procuratură, deşi era deputat PDSR, în opoziţie, Ady, prietenul din copilărie ajuns preşedinte de partid şi senator, a organizat la repezeală un marş la Procuratură, cu circa 40 de deputaţi şi senatori PDSR, unde a protestat, considerând actul ca persecuţie politică. După ani de tergiversări şi dispariţii de probe din dosare, în domnia bunului plac a lui Ady, Gabriel Bivolaru s-a ales cu o condamnare de 5 ani închisoare, în vreme ce un hoţ de găini primeşte 2 ani.

          Organizaţia MISA, extrem de periculoasă, a lui Gregorian Bivolaru, se bucura de toleranţa autorităţilor, cu sprijin tacit guvernamental, în ciuda presei din ţară care a dezvăluit multe din activităţile yoghinilor şi ale lui Bivolaru. Deodată însă, ca la un semnal, după mulţi ani de armonie şi pace, autorităţile s-au pornit împotriva  toleraţilor, să le urmărească atent activitatea, să-l ancheteze şi să-l aresteze pe Guru-Gregorian. Părerea generală este că această sectă, incredibil de profitabilă, cu un important venit financiar, şi-a cam uitat protectorii. Gregorian Bivolaru a neglijat să mai dea “darul” prietenului tărtăşeştean, uitând lamentabil zicala mafiot-dâmboviţeană: prieten, prieten, dar brânza-i pe bani! Şi de aici i se trage tot necazul...

Ce naşte din pisică şoareci mănâncă sau aşchia nu sare departe de trunchi

          Anii au trecut în goana lor nebună, Ady a crescut şi a ajuns elev în cursul                superior al aceluiaşi liceu, Nr.1, fost Colegiul Naţional “Sfântul Sava”. Viaţa familiei Năstase a mers în acelaşi fel până prin 1963-64, când Marin Năstase, anticomunistul convins şi antisovieticul şi mai convins, a hotărât să se înscrie în rândurile PCR, spunând celor apropiaţi chiar aşa: “Îmi dau seama că viitorul este al comunismului, mă înscriu în PCR şi la fel îmi voi înscrie şi copiii în partid”. Marin Năstase s-a ţinut de cuvânt, s-a înscris şi a devenit membru PCR. Din acel moment, viaţa lui şi a copiilor săi a luat o nouă direcţie, aceea a imposturii, deoarece el nu a urmărit decât avantajele materiale imediate, nici vorbă de vreo motivare ideologică!

Alesul românilor pentru Preşedintele lor

          Pe măsură ce creştea, Adrian (Ady) afişa evident caracteristicile rasei bunicii                    lui de la Tărtăşeşti: viclean şi hoţ ; în schimb, sora lui, Dana, semăna cu mama ei: blândă, naivă, chiar prostuţă. La 12 ani, Ady şi-a descoperit, subit, bucuria de a se juca la vărul său mai mic cu 6 ani, şi de aceea îl vizita aproape zilnic, după şcoală. Dar nu ca să se distreze altfel decât cu timbrele poştale din cele trei clasoare ale unchiului său. Şi astfel, zi de zi, cum apărea, după ce mătuşa sa îl trata cu sandvişuri, el cerea clasoarele cu timbre, “ca să se joace”. După câteva săptămâni, matuşa a observat că nu mai exista nici un timbru în cele trei clasoare. Aşa a început, cu furtişagul, să colectioneze mărci poştale. Şi, de atunci, i s-a dezvoltat dorinţa de a colecta, mai ales prin acaparare şi furt. Odată cu noua poziţie privilegiată a lui Marin Năstase (Titi), nu numai de membru de partid, cât şi de colaborator al securităţii, sunt indicii că şi Ady a fost, încă de pe atunci, din ultimele clase de liceu, “adoptat” de Securitate. Deodată a devenit elev fruntaş, iar atunci când la liceu venea vreo delegaţie de străini din ţările capitaliste, întotdeauna cuvântul de “bun-venit”, în limbile engleză sau franceză, era rostit de elevul Năstase M. Adrian.

          Când era în ultima clasă de liceu, în revista “Magazin istoric” au apărut, sub semnătura lui, unele comunicări sau precizări privind evenimente ori conducători  din istoria medievală a României, în special din zonele Banatului şi Transilvaniei. Unele comunicări erau inedite, rodul “cercetărilor” elevului Năstase M. Adrian, uneori precise puneri la punct. Probabil că atunci mulţi s-au mirat sau l-au lăudat pe autorul unor asemenea studii serioase, cu toată vârsta sa adolescentină. Nimeni însă nu a ştiut că de fapt contribuţia lui Adrian - elevul minune - nu era decât semnătura, căci autorul adevărat era “iubitul” lui, fostul profesor de istorie Ion D. Suciu, de la Universitatea din Bucureşti, epurat din cadrele universitare în 1946, condamnat politic de trei ori şi binecunoscut ca homosexual, dar şi ca un specialist în istoria medievală a Banatului şi Transilvaniei.

Aşchia nu sare departe de trunchi

          Legătura lor a fost de lungă durată, ba chiar au purtat şi verighete. Deşi Ionică Suciu era mult mai în vârstă, legătura a fost pasională, şi astfel a apărut şi această moştenire de la tatăl său - bisexualitatea. Într-o seară, Adrian a plecat, beat de amor şi de alcool, de la Suciu. Aproape de casă a cazut pe trotuar, poziţie în care l-a găsit taică-său. Acesta, în loc să reclame cazul la miliţie sau să-l confrunte pe Suciu, i-a dat doar un telefon, rugându-l să-i lase băiatul în pace. Ştia el ce ştia!

          Adrian a intrat apoi la Facultatea de Drept şi, ca student, şi-a continuat viaţa                  sexuală dublă. Deseori, invita la el acasă studenţi negri, cu care se închidea în cameră,                 spunându-i mamei sale să nu-i deranjeze, că studiază. Şi biata mamă, în naivitatea femeilor generaţiilor trecute, nu avea decât cuvinte de laudă pentru fiul ei aşa de studios.

Încă de pe la 14-15 ani, Marin-tatăl l-a format pe Adrian prin “spălarea creierului”,   în mod constructiv, spunându-i de o mie de ori că este superinteligent şi că va ajunge mare, dar că trebuie să se căsătorească cu o fată din înalta nomenclatură comunistă. Probabil că aşa sunau indicaţiile de sus. La rândul său, Marin a mai dat o lovitură importantă a vieţii sale - a încercat, mai întâi la Timişoara, să-şi ia un doctorat, dar nu a reuşit. Atunci a pus în mişcare toată mierea stupilor din Tărtăşeşti, pe care a vândut-o, alături de alte produse agricole şi - cu banii adunaţi, plus “o vorbă bună” de la “Secu” - şi-a luat titlul de doctor în “izotopi radioactivi”, la Bucureşti. Aşa că a devenit Doctor Inginer Marin Năstase, fără să ştie ceva despre izotopii radioactivi. Nu că i-ar fi fost foarte necesar acest titlu în cariera sa de cercetător ştiintific sau în cariera universitară - el habar n-avea de fizică atomică. A procurat doar o carte din străinătate, pe care a tradus-o. Titlul i-a trebuit să justifice că nu-i un oarecare ingineraş, ci un om de ştiinţă, adică un doctor-inginer sadea. Şi în această calitate a făcut, ulterior, parte din mai multe delegaţii de oameni de ştiinţă români, care au mers în străinătate, ca invitaţi la diferite ocazii. Iar Marin Titi Năstase participa ca “ochiul şi urechea” vigilentei Securităţi, fără teama ca un ditamai doctor-inginer să fie bănuit de turnător. A fost în delegaţii în Cehoslovacia, China, Franţa, Suedia (6 luni), şi alte ţări; ca rezultat al acestor plecări, situaţia familiei nu s-a schimbat cu nimic; banii primiţi pentru deplasări în străinătate, în valută, i-a cheltuit pentru sufletul său, pentru tabieturile sale: maşina, ţigările “Kent”, mesele la restaurant. Soţia, biata lui consoartă, a purtat acelaşi palton (făcut dintr-o manta militărească transformată şi vopsită) peste 20 de ani. Şi tot cartofii şi fasolea au fost hrana ei şI a copiilor. În toţi aceşti ani de urcuş vertiginos al semi-ţiganului Marin Năstase, el şi-a mai pregătit o lovitură de “imagine”, care i-a adus bani, glorie, grade militare succesive de rezervist (până la cel de general) şi a fost înmormântat, cu onoruri militare, la Cimitirul Ghencea-militar. Cum comuniştii au căutat cu insistentă să-şi aibă eroii lor antifascişti, Marin Năstase şi-a ticluit o poveste mincinoasă, pe care nimeni n-a verificat-o; dealtfel era şi greu de verificat, după aproape 40 de ani de la sfârşitul războiului. Basmul bulibaşei suna cam aşa: a fost odată, ca niciodată, în Braşov, şi se făcea că un tânăr ofiţer de antiaeriană, care şoma, din lipsă de activitate militară, rătăcea de unul singur, a doua zi imediat după 23 August 1944, pe una din străzile oraşului; deodată a apărut o coloană germană de camioane cu soldaţi şi armament, care se retrăgea de undeva, în confuzie şi mare grăbire. Comandantul coloanei, un ofiţer superior, văzând un chipeş ofiţer român, fost camarad de luptă (teoretic), a oprit coloana şi, politicos, l-a întrebat pe ofiţerul român, care s-a întâmplat să fie chiar Marin Năstase, care e direcţia spre vest, spre Cluj. Proastă inspiraţie a ofiţerului german, care, în loc să aleagă un locuitor al Braşovului, oraş care avea pe atunci o bună populatie săsească, l-a preferat pe ofiţerul român ce nutrea în ascuns sentimente de ură faţă de fascişti şi de mare admiraţie faţă de armata şi poporul rus “libertate ne-a adus”. Ca urmare, ofiţerul român i-a indicat o direcţie contrarie, care mergea spre Moldova, şi care ducea, de altfel, spre o fundătură, drum bine ştiut de bulibaşa artileristă. Deci coloana germană a plecat în direcţia indicată de ofiţerul Năstase şi s-a înfundat undeva, unde a fost pe de-a-ntregul capturată de Armata Roşie, biruitoare.

          Prin anii 80, după această poveste, s-a turnat un film, inspirat din lupta contra fascismului. Năstase a fost consilierul regizorului şi a încasat nu numai onorariul pentru munca sa, dar şi o primă suplimentară şi decoraţii. Nimeni nu s-a întrebat în anii turnării acestui film fantezist dacă sublocotenentul Năstase chiar a săvârşit asemenea faptă şi, dacă a făcut-o, atunci de ce în anul 1946 totuşi a fost epurat din armată - fiind în asemenea grad devotat de timpuriu partidului şi comunismului - sau, dacă a făptuit acest lucru, de ce l-a ţinut secret circa 40 de ani? Sfânta impostură! În acei ani s-a considerat el oare curat ca lacrima faţă de partid şi devotat instituţiei cu care colabora? Într-adevăr, a avut grija ca, după izgonirea Regelui, în 1947, să arunce în Dâmboviţa sabia pe care  a primit-o în 1942 din mâna Regelui, şi cu asta a considerat că nu a mai ascuns nimic tovarăşilor, nici măcar averea de la Tărtăşeşti.

          După terminarea Facultăţii de Drept şi obţinerea licenţei, Adrian Năstase (Ady) a lucrat undeva, la Preşedinţia Consiliului de Miniştri, repartizat... ştiţi de cine. Dar a mai deţinut o funcţie: a fost cooptat ca membru al Asociaţiei de Strângere a Relaţiilor cu Străinătatea, respectiv al Asociaţiei de Prietenie Româno-Americană, Româno-Engleză, Româno-Franceză, etc., etc. Astfel, el avea avantajul privilegiat al pătrunderii fără frică (în misiune) în ambasadele acelor ţări, cu ocazia sărbătorilor lor naţionale sau la alte manifestări social-culturale. Acolo se bucura de dublu avantaj, datorită pătrunderii şi cunoştinţelor sale în limbile engleză şi franceză, învăţate cu meditatori, avea posibilitatea să vâneze victime, atât pentru securitate cât şi pentru el. Atunci el a lucrat pentru DIE, serviciul străinilor în trecere prin teritoriul român, adică pe un american, de exemplu, îl cunoştea la Ambasada SUA, unde Ady era invitat cu ocazia sărbătoririi Independenţei SUA, 4 Iulie. Adrian, amabil şi serviabil, americanul, fericit că a întâlnit un localnic cu care se putea înţelege. Adrian îl invita la Operă, la Athenée Palace, şi în alte locuri frumoase, pentru ca, în acest fel, sub masca amiciţiei, să afle scopul precis al vizitei americanului la Bucureşti; putea constata orice din întrebările puse, ce-l interesa. Afla dacă intenţiona să întâlnească o anumită persoană, cetăţean român şi, în acelaşI timp, găsea şi partenere ori parteneri pentru relaţiile sale bisexuale. La un moment dat, s-a pricopsit cu o suedeză, pe care chiar a găzduit-o acasă, în familie; cum putea oare mama lui, în această situaţie, să-l bănuiască pe Adişor al ei că făcea ceva împotriva firii, mai ales că ea nu statea decât acasă şi cunoştea doar drumul spre piaţă. Nu avea prietene, nimeni nu o vizita. Relaţiile cu familia ei erau rupte, la cererea soţului, ca fiind neconforme cu noua lui linie de impostor-colaboraţionist.

          Tot pe la ambasade, la cea a Franţei de data aceasta, a cunoscut un francez distins, partener homosexual, care l-a invitat la Paris (individul fiind o personalitate), aşa că Adişor, pe post de fetiţă, a primit imediat paşaportul şi a plecat pe malurile Senei, unde a avut o “lună de miere” de toată frumuseţea; franţuzul amorezat l-a plimbat prin toată Franţa şi l-a făcut pe deplin fericit. Întors în ţară, el a intrat într-o altă aventură, de data asta ca băiat. La Ambasada USA a întâlnit o tânără naivă, americancă, ai cărei părinţi, evrei, părăsiseră România în 1951, stabilindu-se la New York, unde tatăl profesa medicina. Tânăra, studentă, pregătea o lucrare despre România, iar Ady s-a oferit imediat să o ajute, fapt pentru care a găzduit-o mai multe luni şi cu care a întreţinut nu numai relaţii sexuale normale, dar a şi întocmit planuri serioase de căsătorie. Pe vremea aceea, Adrian Năstase nu nutrea încă dorinţe de a fi conducător al României, i-ar fi plăcut să trăiască în America, sub capitalişti. Tânăra newyorkeză era atât de prostuţă încât a citit notele informative despre ea, făcute de iubitul ei, care, din neglijenţă, le-a uitat în cameră. Când l-a întrebat despre ele, el a liniştit-o că aşa trebuie procedat prin lege când găzduieşti cetăţeni străini şi a convins-o să nu se alarmeze. Între timp, fata s-a îndrăgostit cu adevărat de el, dar tatăl ei a aflat motivul prelungitei sale şederi în ţară şi cine este cel care voia să-i fie ginere, şi şi-a chemat fata urgent la New York, i-a spus totul şi a trimis-o în Franţa, la studii, aşa că ţesătura lui Ady s-a destrămat. Ea a apucat să-i comunice ceea ce ştia tatăl ei. Reacţia imediată a lui Adrian faţă de un prieten a fost: “De unde ştie el? A fost la c... meu?”. Probabil că au mai apărut şi alte asemenea “iubiri”. Iar despre cei descusuţi informativ se va afla doar dacă vreodată vor fi date publicităţii dosarele şi dacă vor mai exista aceste dosare ale lui Năstase (de activitate asiduă în cadrul DIE şi ale procesului Suciu).

          Când, cu câţiva ani în urmă, a izbucnit scandalul Priboi, presa întreagă a              înregistrat acţiunile furioase de apărare a lui Priboi de către primul ministru al României, Adrian Năstase. Ce legătură poate fi (că de rudenie nu este) între un pretins intelectual de rasă, doctor în drept, profesor universitar şi un ofiţer torţionar, dovedit semidoct şi  semianalfabet original, recrutat din drojdia societăţii şi instruit în şcolile poliţiei politice, unde a învăţat ura de clasă, ura de oameni, deci o brută? Priboi i-a botezat lui Năstase primul copil. Priboi a fost ridicat de Năstase în ritmul urcuşului său politic: purtător de cuvânt, deputat PSD, consilier personal. Şi nimeni nu s-a întrebat de ce Năstase urăşte ideea deconspirării securităţii şi s-a opus cu vehemenţă ca dosarul lui Priboi să  fie făcut public. Explicaţia este simplă: Priboi a fost legătura lui Năstase cu Securitatea, a fost îndrumătorul lui. Dacă Priboi este descoperit şi, eventual, adus în faţa justiţiei, atunci el va vorbi şi de Adrian Năstase şi de colaborarea lor. Or, în acest caz, urmează prăbuşirea de pe înaltul soclu pe care şi l-a construit.

          Presa din ţară a anunţat că la examenul de bacalaureat părinţii au fost de acord să se facă publice rezultatele obţinute de elevi, cu o singură excepţie: părinţii elevului Andrei A. Năstase (Adrian şi Dana) de la Liceul “Jean Monet”. Iniţial s-ar putea aprecia modestia şi dorinţa de a păstra un secret familial. Dar n-a fost să fie aşa! La finalul examenului de bacalaureat s-a anunţat, de data asta, că odrasla premierului a obţinut cea mai mare notă şi pe liceu, şi pe Bucureşti. Şi atunci unde ar fi modestia? Faptul a reamintit celor ce cunosc amănuntele o altă asemenea situaţie, petrecută cu câteva decade înainte, dar cu alţi actori pe scenă. Dana, sora lui Adrian, a dat examen de admitere la Facultatea de Filologie (secţia engleză) şi a căzut la examen, fapt pentru  care plângea acasă în hohote, cu toate consolările mamei sale. Tatăl, Marin Năstase, nu era acasă. Când a venit, el şi-a găsit fiica în lacrimi. A aflat cauza, şi-a îmbrăcat pardesiul imediat şi a ieşit în răcoarea serii de toamnă. După o oră s-a întors şi vesel i-a spus fetei: ai reuşit! A doua zi, pe listele celor reuşiţi la admiterea la limba engleză a apărut şi numele Năstase M. Dana. Este de bănuit că tăticul a făcut un târg acolo unde s-a dus, fiindcă la absolvirea facultăţii Dana nu a fost angajată ca profesoară, ci ca salariată a unei firme de comerţ exterior. Or, se ştie de cine aparţineau Comerţul Exterior, Externele, Turismul, ş.a. Dana a fost trimisă imediat în Siria, apoi în Norvegia şi Olanda (în coasta NATO). După 1989, a avut servicii numai în contact cu străinii, la Sofitel, Soros şi la mulţi alţii, la fel de importanţi. Aşa că istoria s-a repetat, între două examene: tatăl a avut timpul să aranjeze ca fiul său să cunoască subiectele (sau altă metodă) pentru evitarea oricărei surprize.

Alte câteva eşecuri

          Au urmat o serie de evenimente care, analizate acum, după scurgerea timpului,  apar nu tocmai plăcute familiei Năstase “Scatiu”. Cu tot doctoratul în izotopi radioactivi, cu toată practica de asistent la Institutul de Petrol şi Gaze, pentru a fi păstrat în Bucureşti (la mutarea din capitală a acestui institut) sau din alte raţiuni, dr. ing. Năstase a fost trimis pe postul de director al învăţământului profesional din Ministerul Învătământului,  un post de birocrat, care ar fi putut fi obţinut de oricare alt inginer, nu de un doctor inginer “specialist” în  izotopi radioactivi, deci nu un post de mare prestigiu ca profesor universitar.

          Prin 1973-1974, prof. dr. ing. a avut din nou o “problemă” cu fiul său, care şi-a continuat vechea relaţie cu I. D. Suciu. De data asta, acest viciat mergea cu Adişor la  porţile fabricilor şi, cu tehnica specifică tuturor corupătorilor, ademenea tineri muncitori, atraşi şi de titlul său de fost profesor. La aceste racolări a participat şi acela care, peste ani, avea să pretindă să conducă România şi pe care, din laşitate, chiar şi fostul rege l-a declarat cea mai importantă persoană a anului 2003. Tinerii racolaţi, aduşi în casa lui Suciu, se întreceau în beţii şi orgii, printre partide de sex şi perversiuni sexuale. Cum a aflat Miliţia, rămâne (încă) o mare enigmă. S-o fi lăudat vreunul dintre tinerei? Vecinii au raportat activităţi suspecte sectoristului? Sau Suciu era deja cunoscut secţiei de Moravuri? Cert este că miliţienii au a căzut în mijlocul unui asemenea dezmăţ, după ce înainte, de pe o scară a unei maşini de pompieri, se fotografiase pe fereastră totul. A urmat ancheta,  în care vinovaţii principali erau I. D. Suciu şi Adrian Năstase, ca racolatori şi corupători. Până în seara procesului, aşa s-a ştiut, dar a doua zi a urmat bomba: acuzat - Ion D. Suciu, martor al acuzării - Adrian  Năstase!

          I.D. Suciu, pentru inversiuni sexuale şi corupere a unor bravi fii ai clasei               muncitoare, a fost condamnat la 8 ani. După executarea pedepsei, au urmat alţi 6 ani deportare în Bărăgan, Suciu fiind considerat un pericol social. Îngerul păzitor, fie el Priboi sau altul, l-a făcut pe Adrian Năstase curat ca lacrima, într-un proces cu uşile închise,  deci fără public, cu numai ceva “lucrători” de miliţie şi securitate, proces ţinut prin 1973. Dar şi “favoritul zeilor” Năstase a avut cumva de suferit. În mod discret, el a fost scos de la Preşedinţia Consiliului de Miniştri şi expediat ca cercetător la Institutul de Drept Penal. Toată această întâmplare a constituit un semnal de alarmă pentru Marin Năstase tatăl. Şi, în liniştea nopţii, a plănuit să-l căsătorească pe Adrian, să-i dea o identitate socială nouă, nimeni nemaiputându-l acuza de “invers”, sperând în acelaşi timp să-i găsească  o viitoare soţie tot aşa de naivă şi necunoscătoare cum îşi alesese el. Problema era însă mai complicată, deoarece, conform dorinţei tată-fiu, viitoarea doamnă Adrian Năstase mai trebuia să fie şi fiică de nomenclaturist, care să pună umărul şi la prestigiul familiei şi la ridicarea politică a progeniturii ţigăneşti, Adrian Năstase. 

          Norocul i-a zâmbit din nou lui Marin Năstase. La Direcţia învăţământului profesional, pe care o conducea, se afla, ca şefă de cadre, soţia fostului ministru de Externe, comunistul ilegalist Grigore Preoteasa, mort în accidentul de avion din 1957 de la Moscova. Tovarăşa Preoteasa avea o fiică, studentă la filologie, în anul 3 sau 4, la Universitatea Bucureşti. Marin Năstase, directorul, a făcut pe peţitoarea, a convins-o pe tovarăşa să-şi mărite fata, el fiind “motorul” care a reuşit să-şi însoare/mărite băiatul, desigur, păstrând secretul despre fiul său, păstrându-l până la moarte şi faţă de soţia sa care, dacă l-ar fi cunoscut, şi-ar fi explicat mai bine propria ei viaţă conjugală.

          Sforile au fost trase, tinerii se zice că s-au plăcut, se zice că s-au şi iubit chiar, oricum, căsătoria lui Adrian cu domnişoara/tovarăşa Preoteasa-fiică s-a aranjat. De toate sforăriile tatălui său, Adrian s-a ţinut departe, dar s-a conformat, ca fiu ascultător. Şi, cum ambele familii erau “comuniste”, s-a aranjat numai căsătoria civilă, nu şi cea religioasă. Pe vremea aceea, Adrian nu ştia să-şi facă nici semnul Crucii, nu frecventa bisericile la slujbele religioase, aşa cum o va face peste 30 de ani.

          Căsătoria civilă a avut loc la Primăria din Piaţa Amzei, în prezenţa unei echipe de ţărani secui (tov. Preoteasa-mama era unguroaică, din secuime), îmbrăcaţi în hainele lor de la ţară tradiţionale şi a altor câtorva persoane, selecţionate cu grijă de Marin (Titi) Năstase, din partea familiei lui: doar fratele său cu soţia, iar din partea Elenei Dragomirescu-Năstase (mama ginerelui), doar o soră cu soţul. După încheierea ceremoniei şi oferirea unei cupe de şampanie cu biscuiţi, a urmat un prânz, la “Coş”,   dar socrul, Marin, s-a îngrijit să elimine dintre invitaţii prezenţi la Starea Civilă pe fratele său cu soţia (fost comerciant, naţionalizat în anul 1948) şi pe sora bună a mamei-soacre a lui Adrian, cu soţul, fost deţinut politic, deşi ar mai fi avut trei fraţi şi părinţii în Bucureşti, nechemaţi, pentru a nu da explicatii tov. Preoteasa despre aceşti “duşmani de clasă” pe care îi invitase (doar ca decor) la ceremonia căsătoriei, unde nu atrăseseră atenţia nimănui.

          A doua zi după căsătoria civilă, Adrian Năstase s-a mutat să locuiască în casa tov. Preoteasa, din Parcul Primăverii, îndeplinindu-se dorinţa combinată (a tatălui său şi  a lui) de a deveni soţ de fiică de nomenclaturist. Totul dovedea că planurile lui Marin-tatăl s-au realizat şi că mergeau pe drumul dorit de el. Dar n-a fost să fie aşa! După câteva zile de om căsătorit cu o tânără frumoasă, atractvă şi foarte simpatică, într-o seară, pe la orele 11, cineva a sunat la uşa familiei Năstase. La întrebarea doamnei Năstase “cine este?” a răspuns fiul Ady. A urmat un dialog scurt:

          “Ce s-a întâmplat, Adişor, mamă?”

          Răspunsul: “Mamă, dacă nu mă primeşti în casă, lasă-mă să dorm în hol, nu vreau să mă mai întorc la ea!”.

          Şi mama a mai întrebat apoi: “De ce, mamă, este o fată bună, frumoasă?”  
 Răspunsul a fost: 
“Eu vreau să studiez, să citesc, şi ea mă solicită prea mult!”

          A doua zi, tov. ministru Preoteasa a vizitat, cu mare scandal, familia Năstase, spunându-le, fără alte explicaţii inutile, că, în noaptea anterioară, Adrian şi-a părăsit tânăra soţie, sărind pe fereastră, bineînţeles fără ştirea cuiva din casă.

          Au continuat discuţiile “între patru ochi”, între Marin (Titi) tatăl şi tov. Preoteasa - mama tinerei doamne Năstase. Nu vom şti niciodată dacă tăticul lui Adişor i-a dezvăluit mamei “victimei” devierea sexuală a fiului. Nu s-a putut gândi că Adişor al ei îşi va schimba “gusturile amoroase” atât de repede. A urmat apoi divorţul. Ceva mai târziu, fiica tov. Preoteasa s-a recăsătorit. Adrian şi-a continuat viaţa lui de burlac, cu aventurile, bucuriile, necazurile şi, mai ales, cu mari succese profesionale, fiind sprijinit, desigur, de “îngerul cu epoleţi”, păzitorul grijuliu, şi ajutat, bineînţeles, pentru randamentul lui.

Ascensiunea spre puterea supremă

          Ca elev şi student, Adrian Năstase a fost întotdeauna scutit de muncile agricole  "voluntare" ori "patriotice", în timp ce colegii lui erau obligaţi să presteze acele servicii, neplătite, pentru "edificarea societăţii comuniste". |n acele perioade ale anului, el se ocupa cu studiul intens al limbilor franceză, rusă şi engleză. Îngerul lui păzitor, Priboi, veghea asupra lui, îl proteja şi avea, de atunci, de timpuriu, planuri mari cu Năstase. După licenţa în drept şi episodul I. D. Suciu (descris în partea a doua a acestei serii de articole), a lucrat ca cercetător la Institutul de Studii de Drept Penal, vreme de 17 ani. În declaraţiile sale încep confuziile: afirmă (ca să-şi justifice cariera viitoare de diplomat) că de fapt a lucrat la Departamentul de Drept Internaţional, care, pe atunci (institutul) aparţinea de Academie, fără să numească anume care dintre ele: Academia Română? Academia Comercială? În realitate, el evită să declare ziariştilor că această Academie se numea Ştefan Gheorghiu şi aparţinea nemijlocit de PCR.  Acolo a obţinut un doctorat în Drept Internaţional.

Necazurile şi bucuriile familiei Năstase

          Din punct de vedere financiar, Marin şi Adrian Năstase au prosperat. În primul rând, şi-au cumpărat locuinţă la aceeaşi adresă: tatăl - un apartament; fiul - o garsonieră în  Str. Naum Romniceanu, nr. 2, bloc 5, et.3, apt. 13 (şi la etajul I), Bucureşti. Este o stradă perpendiculară pe Dorobanţi, pe partea dreaptă, în sensul spre Arcul de Triumf, circa 400 m. de Dorobanţi. Dintr-o cerere făcută de Adrian Năstase, la 23 iunie 1988, către tov. ministru  Ana Mureşan, reiese că susnumitul locuia în str. Jean Texier nr. 4 şi că încă de pe de atunci era nomenclaturist: “Subsemnatul dr. Adrian Năstase, cercetător ştiinţific la Institutul de Cercetări Juridice, vice-preşedinte al Asociaţiei de Drept Internaţional şi Relaţii Internaţionale (ADIRI), domiciliat în Bucureşti, Str. Jean Texier nr. 4, sector 1, telefon 79.39.26., vă rog să binevoiţi a-mi aproba cumpărarea cu prioritate şi cu plata integrală a unui autoturism TRABANT 601 (limuzină). Acest autoturism mi-ar fi deosebit de util pentru numeroasele deplasări pe care le presupun activităţile ce le desfăşor în cadrul ADIRI, (ca preşedinte al Secţiei de Drept Internaţional) în cadrul Academiei de Ştiinţe Sociale şi Politice (Ştefan Gheorghiu, nu?)  a Universităţii din Bucureşti, ca lector al CC al PCR, ca membru al Consiliului Juridic al MAE, ca secretar de redacţie al publicaţiei ‘Revue roumaine des sciences sociales, serie de sciences juridiques’ etc.” (ce o însemna oare acest etc?). În urma acestei intervenţii, putem trage câteva concluzii: A. În acele vremuri, “visul” lui A. Năstase - Scatiu’ nu era un Mercedes, BMW sau Rolls, echipate cu girofar, nici măcar o Dacie, ci un amărât de Trabant; C. Cererea demontează una din marile minciuni ale lui Adrain Năstase care, atunci când şi-a prezentat guvernul în faţa parlamentului, a debitat-o aşa cum manipulează poporul român, bătându-şi joc de inteligenţa românilor. Acest Năstase a declarat atunci că  “nu a făcut parte din nomenclatură”. Or, cu activităţi la Academia partidului (“Ştefan Gheorghiu”) şi lector al CC al PCR mai poate exista îndoială că nu a fost în nomenclatorul CC al PCR? C. În sfârşit, pe cererea sa pentru Trabant, în colţul din dreapta găsim următoarele rânduri: “Tovarăşă ministru Ana Mureşan, vă rog respectuos să binevoiţi a aproba această cerere, Ambasador A. Miculescu”  (Angelo Miculescu-nota autorului). Demn de reţinut este că, în acel moment, Adrian Năstase, vânătorul de mireasă nomenclaturistă, care îşi încercase norocul şi ca să devină ginerele lui Nicolae Ceauşescu (curtând-o pe Zoe), găsise în fine partida râvnită, fiica nomenclaturistului Angelo Romeo Constantin Miculescu. Şi iată-l căsătorit cu Daniela (Dana) Miculescu, locuind la o nouă adresă. Sistemul “intervenţiilor şi pilelor” socrului începuse să funcţioneze pentru el. După prima încercare nereuşită de a fi şi soţ, ambiţiosul Adrian Năstase-Scatiu’ nu şi-a pierdut speranţa de parvenire pe cale matrimonială; învârtindu-se la ceaiurile şi petrecerile date de fiii şi fiicele aristocraţiei nomenclaturiste - cum de altfel proceda de mulţi ani - acolo a întâlnit-o pe  fiica ministrului Agriculturii şi Industriei Alimentare, fost ambasador în China, membru CPEx, Angelo Miculescu. Şi căsătoria s-a aranjat în mod foarte precipitat.

Supărarea pândea

          Dana Maria Năstase, sora lui Adrian, în cele din urmă, s-a îndrăgostit. Mare dragoste mare, planuri de nuntă spectaculoase în care scop viitorul ginere, cu garanţia viitorului socru, viitorului cumnat şi viitoarei soţii - toţi colaboratori apreciaţi ai Securităţii - a obţinut paşaport să meargă în R.F. Germania, pentru cumpărături de nuntă. Nu cunoaştem încă cine a avut această idee nefericită, deoarece atât de îndrăgostitul ginere, odată ajuns în Germania, a uitat de nuntă, de mireasă şi a rămas acolo, cerând azil politic. Evenimentul s-a petrecut  în anii lumină ai lui Ceauşescu. Durerea şi ruşinea celei care trebuia să fie mireasă, devenită oaie neagră a familiei, au afectat cu putere de cutremur pe toţi cei din jur, la care s-a adăugat, desigur, suspiciunea, dezaprobarea şi probabil neîncrederea periculoasă a Securităţii. Îngerul Priboi a reparat cumva prejudiciile apărute. După un timp, Dana Maria Năstase, sora lui Ady, s-a consolat în mai multe braţe, ca să se oprească în ale unuia pe nume Barb, cu care s-a căsătorit şi au avut o fiică. După care, la câţiva ani, au divorţat şi, după cum ştim, a rămas singură, cu toate încercările reunite ale ei şi ale fratelui ei de a găsi un soţ, bineînţeles un “miliardar de carton”. Asta nu înseamnă că duce o viaţă de abstinenţă. Din contra!

          Pentru a ilustra încă şi mai bine profilul moral al lui Marin Năstase (tatăl), redăm un episod din activitatea lui împotriva chiar a membrilor familiei sale prin alianţă (căsătorie). Soţia lui Marin Năstase are patru fraţi în Bucureşti (în acele timpuri tulburi) din care unul, cel mai mare, fost arhitect - deci, cumnatul lui Marin Năstase. Acest arhitect, în anii studenţiei sale, prin '50, a fost arestat de Securitate pentru că în sala de cursuri s-a găsit scrisă o lozincă anticomunistă. Cu el au mai fost arestaţi câteva zeci de studenţi. După câteva luni întregi de anchete sălbatice, bătăi şi toată gama de schingiuiri, la Uranus, a fost pus în libertate, anchetatorii găsindu-l nevinovat. Probabil că ei "descoperiseră" făptaşul printre studenţii arestaţi. Ajuns arhitect, s-a dovedit a fi un profesionist de certă valoare; a condus un atelier  de 12 arhitecţi şi proiectanţi; a proiectat laminorul de la Galaţi, din Tulcea şi alte obiective industriale importante şi, deşi era atât de priceput şi apreciat, nu putea fi numit oficial şef de atelier, deoarece nu era membru PCR, salariul fiind mai mic, funcţia  echivalând cu aceea de şef de atelier. Trebuia să se înscrie în PCR şi, pe motiv de salariu, şi a întocmit o cere în acest sens, de admitere în rândurile partidului.  Pentru referinţe, cum se cerea, a indicat câţiva cunoscuţi, printre care şi pe cumnatul său, Marin (Titi) Năstase. Această acţiune s-a petrecut prin anii '80, adică la circa 25 de ani de la arestarea sa ca total nevinovat. Cererea de primire în PCR i-a fost respinsă şi, după cum a aflat ulterior, cumnatul lui, Marin-Titi Năstase, a dat  cele mai dezastruoase referinţe despre el; niciodată însă nu a aflat ce a putut inventa acel balaoacheş atât de grav, numai ca să demonstreze partidului loialitatea sa şi credinţa peceristă, demascându-şi chiar şi familia.

O afacere murdară

          Dar cea mai perfidă faptă făcută sub îndrumarea lui Marin Năstase şi finalizată de  fiul său, Adrian, care mai demonstrează şi cât credeau aceşti oportunişti în permanenţa regimului comunist, a fost acapararea prin viclenie a vilei naţionalizate din strada Aviator Petre Creţu nr. 60, nu departe de Biserica “Caşin”. Această vilă, aflată într-unul din cele mai selecte cartiere, a aparţinut de fapt şi de drept familiei Mihai şi Elena Ciolan, posesorii actului de vânzare-cumpărare al terenului de 576 m.p. Nr. 32570/14 noiembrie 1930. Mihai Ciolan a fost un strălucit inginer, cu studii la Charlottenburg, în Germania, iar soţia sa, casnică. Mulţi ani, până la instaurarea comunismului, a ocupat funcţia de director al tracţiunii CFR. Ei au construit pe acest teren o vilă (subsol+parter+etaj) de circa 450 m.p. locuibili. În mod abuziv, în 1950, imobilul a fost naţionalizat, prin Decretul nr. 92/1950. Foştilor proprietari li s-a  permis să locuiască în două camere din fosta lor casă. N-ar fi inutil să mai afirmăm că era singura lor proprietate imobilă, considerată “construită pentru a fi exploatată”, iar inginerul specialist M. Ciolan dat afară din serviciu de la CFR a cunoscut apoi tot felul de privaţiuni, persecuţii, trăind din vânzarea bunurilor diferite, ca mobilă ş.a. Statul-proprietar a închiriat restul de spaţiu locuibil.

          Familia Ciolan nu a avut copii. După câţiva ani, Mihai Ciolan a murit. El nu a avut alte rude decât pe fratele său, Antonin Ciolan, dirijor, compozitor şi profesor la Cluj, care nici el nu a avut copii. Şi Antonin Ciolan şi soţia sa, au decedat la puţină vreme de la moartea fratelui şi cumnatului lor. Elena Ciolan a avut însă un frate în Bucureşti, părinte a 5 copii, 3 fete şi 2 băieţi. Cea mai mare dintre fete s-a întâmplat să fie Elena Dragomirescu, cea care, din 1949, devenise soţia lui Marin Năstase-Titi (zis şi Ţapu în familie). Datorită lipsurilor şi mizeriei, sănătatea Elenei Ciolan s-a deteriorat în decursul anilor şi senilitatea i-a avansat. Aflată în incapacitate mintală totală, nepoata Elena Năstase, dirijată de soţul ei, o izolează pe mătuşă de vecini, prieteni de-o viaţă, de restul familiei şi, în 1989, o pune pe mătuşa senilă, deci inconştientă, să semneze un tesatament prin care o lasă pe nepoata sa, Elena Năstase, moştenitoare universală a proprietarei. Astfel, sub îndemnul soţului - vicleanul şi atavicul bolnav de avere Marin Năstase - soţia lui devine proprietara unei vile naţionalizate de regimul comunist, în regimul comunist.

          La 5 mai 1990, Elena Ciolan a decedat, în vârstă de 92 de ani. Nepoata Elena Năstase şi soţul au ţinut în secret decesul ei, ocupându-se de procedurile funerare, ieftin şi rapid, prin incinerare la Crematoriul “Cenuşa”. Nici un alt nepot dintre ceilalţi 4 ai Elenei Ciolan nu a ştiut nimic, nici măcar despre dispariţia ei pământească. Desigur, este o faptă imorală, condamnabilă şi nedemnă aceea de a profita în defavoarea celorlalţi fraţi ai Elenei Năstase, fostă Dragomirescu, care şi ei ar fi avut, din punct de vedere juridic, acelaşi drept de moştenire. Dar acesta este stilul de a face avere şI “a lua cu japca” al tatălui Marin şi fiului Adrian Năstase-Scatiu’. Testamentul semnat de bătrâna în incapacitate mintală are data autentificării Nr. 12008/12/10/1989. Noua  proprietară, Elena Năstase, obţine un certificat de moştenitor,  cu Nr.1240 din 7 august 1990. După 4 ani, conform strategiei celor doi mari rechini, tată şi fiu, Marin şi Adrian Năstase, proprietara de drept (de fapt, proprietar Adişor) dă statul în judecată, revendicând vila (dosar civil cu Nr. 3706/1994). Judecătoria Sectorului I, într-un mod nemaiîntâlnit de rapid (doar solicitanta era mama fostului ministru de Externe şi Preşedinte al Camerei Deputaţilor) pune în posesiune, prin sentinţa civilă Nr. 3842 din 14 aprilie 1994 pe Elena Năstase, cu drept de recurs în 15 zile şi, bineînţeles, ICRAL nu a făcut recurs. Şi astfel, clanul năstăşeştilor lacomi a acaparat vila.

          Este de remarcat faptul că, după hotărârea judecătorească având la bază testamentul autentificat 12008/12/10/89, în 1997 întreg dosarul nr.3706/1994 nu era de găsit la arhiva judecătoriei - testamentul a dispărut. Se pune întrebarea firească: nu cumva şi semnătura de pe testament a fost în fals? Şi ştiind că şi de la o altă judecătorie a dispărut de mult dosarul procesului I.D. Suciu/A. Năstase, putem concluziona cine a fost autorul sustragerilor în scopul de a dispărea orice urmă!

Perfidul Adrian

          Adrian Năstase, de 14 ani, este înalt demnitar neocomunist al PSD-ului actual; în acelaşi timp, a făcut tot ce i-a fost cu putinţă spre a renaţionaliza proprietăţile imobiliare furate de PMR/PCR. Perfidia lui Năstase întrece orice limite; întotdeauna a atacat, la fiecare întâlnire publică, Legea privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv după 6 martie 1945. Politica partidului său, pe care îl şi conduce, întotdeauna a fost ostilă reconstituirii dreptului de proprietate şi dintotdeauna a dorit limitarea serioasă a volumului restituirilor şi despăgubirilor acordate foştilor chiriaşI în propriile case. Concomitent, el, care se opune restituirilor (fapt pentru care poporul român cheltuieşte milioane de euro, condamnat să achite acele amenzi hotărâte de Tribunalul de la Haga), tocmai el se împroprietăreşte cu o vilă fostă naţionalizată ilegal, furând dreptul celorlalţi 4 moştenitori, egali în drepturi ca şi mama sa. Intrând în proprietatea casei, Adrian Năstase, şmechereşte, declară pios: “Am făcut o reparaţie morală unchiului nostru, M.Ciolan”! De ce nu a făcut aceeaşi reparaţie morală şi celor peste 100.000 de adevăraţi proprietari?

          EPILOG la acest act gangsteresc: în primăvara lui 1999, sora lui Adrian, Dana Maria Barb a “cumpărat”, conform actelor, vila din Av. Petre Creţu nr. 60, proprietatea mamei sale, pentru suma de 650 milioane lei. (De unde oare o fi având atâţia bani? Sau a fost o vânzare fictivă?) Ca proprietară de drept, a evacuat pe cei trei chiriaşi, a renovat vila, pe care o locuieşte singură. Nu poate fi nici un dubiu, actul acesta de vânzare între mamă-fiică este un fals, orchestrat de cei doi vicleni, tatăl şi fiul, M. şi A. Năstase. Unii sunt tentaţi să creadă că Dana Maria Barb, divorţată, cu un copil, funcţionară, nu a avut cei 650 milioane lei, plata (!?!) casei. Ea însăşi declară că este “un om cu venituri medii”. În plus, învăţată de parvenitul ei frate, Adrian, mai declară şi o altă uriaşă minciună: “că a avut de suferit de pe urma comunismului, din cauza DOSARULUI...”!. Care dosar? De agentă a securităţii infiltrată într-o firmă de comerţ exterior, cu tatăl Marin şi fratele Adrian, ambii “colaboratori” ai Securităţii, ba încă fratele ei şi nomenclaturist?

          Unele ziare au acuzat-o că a acumulat o avere impresionantă în ultimii ani.  Dana Maria Barb, sora lui Adrian Năstase, a recunoscut numai 3 locuinţe, nu 5, câte se spune: o casă moştenire la Bucureşti, cu 650 milioane, dacă a plătit-o (?); un apartament în Centrul Civic, pe care a spus că l-ar fi vândut (?!?) şi un apartament într-o casă de vacanţă, la Predeal. Ea a mai recunoscut că, în anul 2004, era acţionară “doar la 3 firme”, nu la 7 cum se insinuează; după ce numeşte societăţile de la care are acţiuni - ALMONTE, VOLTERA, ARMS) afirmă că şi-a vândut acţiunile ce le avea de la alte două societăţi (AVANTI şi ODDA). Ştiind-o pe Dana Maria Barb o femeie mediocră din punct de vedere intelectual, chiar prostuţă, fără calităţi de om de afaceri (amoroase, da), desluşim răspunsul la averea impresionantă pe care o declară; este unul din paravanele afacerilor fratelui său Adrian, care “lucrează” la fel ca şi tatăl său, Marin, aşa cum şi-a  trecut averea pe numele rudelor, la Tărtăşeşti. Şi de ce să nu credem că Dana Barb nu şi-a declarat întreaga avere? Iată de ce: controlul averilor nu se poate face!

Cât mai sus, cu orice preţ!

          După a doua căsătorie, Adrian Năstase a fost “instruit” nu numai de tatăl său. A început să-l “dăscălească” şi socrul lui, Angelo Romeo Constantin Miculescu, un alt rechin oportunist care, ca şi Marin Năstase, s-a îmbolnăvit din ce în ce mai mult de putere şi avere, măcinat de cele mai respingătoare ambiţii de parvenire. Avându-l ca model pe Nicolae Ceauşescu, Adrian Năstase începe să creadă despre el însuşi ceea  ce tatăl său îi repetase de mii de ori încă de când avea 14 ani şi ceea ce ştia şi el de la Securitate: că i se pregăteşte o înaltă carieră, plus că era convins că lumea se învârteşte în jurul lui, el fiind soarele Universului, predestinat să fie conducătorul unor fiinţe mai proaste ca el, cărora el le va tolera tot, toate jafurile şi furturile, deoarece ei vor fura şi pentru el, iar prostimea manipulată îl va accepta. De atunci, a început să fie arogant şi îngâmfat. În dorinţa lui de grandoare şi agoniseală, îşi dă seama că pentru  a ajunge cât mai sus pe scara socială nu este suficient să fii ginere de nomenclaturist şi informator-colaborator al Securităţii. De aceea, la sfârşitul anilor 80, echipa colonelului Ristea Priboi îl pregătea în grabă, pentru a-l implanta ca agent acoperit în străinătate probabil ONU. De fapt, Marin Năstase, cu ani în urmă, avansase ideea că fiul său va ajunge la ONU sau conducător în România Socialistă.

        Generalul Neagu Cosma, şeful contraspionajului reserist, la un moment dat, a declarat că între 85-89, printr-un sistem de burse, tinerii bine pregătiţi şi “bătăioşi” au mers la studii la Institutul de Economie Mondială din USA. Se ştie de către contraspionajul român că acest institut, aflat la New York, funcţiona prin acoperire CIA. Prin şcoala asta, toţi au fost recrutaţi de CIA şi mulţi au ajuns apoi în fruntea ţării. Este citat numele lui Adrian Năstase, fost student al acestui institut, împreună cu Mugur Isărescu, Theodor Stolojan, Adrian Severin, Ioan Mircea Paşcu... şi lista conţine circa 30  de nume. Tot generalul Neagu Cosma a mai adăugat: “...era un dosar întreg la Securitate, în care se spunea tot ce se petrecea acolo, la acest institut. Noi nu stăteam numai să ne uităm: pe unii dintre bursierii ăştia îi mai trimiteam şi noi”. Cine ştie acum dacă nu şi Adrian Năstase a fost trimis de Securitate cu bursă americană la susnumitul institut? Şi în acest caz, el a dat o dublă  lovitură: a servit cu informaţii despre acest institut Securitatea RSR şi a lăsat CIA şi pe americani să creadă că poate conta pe el după 1990. În această situaţie conjuncturală l-a găsit lovitura de stat din decembrie 1989, dată de garnitura a doua nomenclaturistă (din care făcea şi el parte), cu sprijinul serviciilor speciale sovietice.

    Schimbarea politică i-a convenit de minune acestui obsedat de setea de îmbogăţire, parvenire şi faimă. Cu toate că şi în regimul comunist al lui Ceauşescu ar fi dobândit o poziţie înaltă datorită susţinerii şi protecţiei Securităţii, nu ar fi putut însă acumula averi ca Harpagon, aşa cum i s-a creat posibilităţi nevisate după 1989. Mai întâi profitase ca ginere al lui Angelo Miculescu, un alt oportunist, care ajunsese în cele mai înalte funcţii de stat pe timpul lui Ceauşescu: ministrul Agriculturii şi Industriei Alimentare, ambasador în China şi ocupant al înaltei funcţii de membru în CPEx, dar care era ataşat de comunism tot atât cât ar fi fost ataşat un român de statul african Burkina Faso. Acest rechin veros a fost “marginalizat” de clanul Ceauşescu, fiindcă, în calitatea sa de ambasador în China, “uitase” pentru ce fusese trimis acolo şi se ocupa numai de afaceri personale, ceea ce atrăsese atenţia organelor speciale chineze, care au sesizat Securitatea. După revoluţia de palat din decembrie 1989, ginerele Adrian Năstase s-a folosit şi de “persecuţiile” suferite de socrul său, Angelo Miculescu, din partea lui Ceauşescu, pentru a putea acoperi parvenitismul lui feroce.

          Imediat după decembrie 1989, Adrian Năstase a scos pe piaţă “persecuţii” (imaginare) suferite de el şi familia lui. Sora lui Adrian, Dana Maria Barb, a “suferit” din cauza “dosarului”, adică a “originii burgheze” (!?!), deşi ea a fost racolată de DIE,  plantată într-o firmă de comerţ exterior (la terminarea facultăţii) şi trimisă în misiune în Siria, Norvegia şi Olanda (în flancul NATO). Marin Năstase a colaborat eficient cu DIE, ca şi  fiul lui, Adrian, care “activa” în cadrul Secţiei de Străini în trecere pe teritoriul României, etc. De aceea, pare hazliu, azi, când instituţia CNSAS, care aparţine de PSD, comunică, simplu, că Adrian Năstase este “curat” şi că nu a lucrat cu DIE (decât cu colonelul Ristea Priboi...), spre ruşinea profesorului Onişoru. După decembrie 1989, Adrian Năstase a avut câteva avantaje faţă de alţii de teapa lui:

     1. A fost profesor la “Ştefan Gheorghiu”, unde era în relaţii foarte bune cu Virgil Măgureanu, şi el profesor acolo (colegi, deci), Măgureanu fiind unul din cei mai importanţi agenţi KGB, complotişti ai loviturii de palat din decembrie ‘89. De asemenea, Adrian Năstase a fost coleg şi cu alţi complotişti, agenţi ai Moscovei, aflaţi şi ei la aceeaşi Academie a PCR;

   2. Căsătorit (în anul 1984) cu Daniela Miculescu, fiica altui nomenclaturist, Angelo Miculescu. Acest socru a lui Adrian Năstase era prieten bun cu Ion Ilici Iliescu (şeful complotiştilor KGB-işti), căruia i-a făcut o caldă prezentare a ginerelui său, după 1989, aşa cum a făcut şi la obţinerea aprobării cumpărării “limuzinei” Trabant. O vorbă bună, spusă la timp, a fost regulă între nomenclaturişti. Sigur, “papa” Angelo a mai intervenit şi pe lângă alţi prieteni nomenclaturişti - foşti ai lui Ceauşescu (până în 1989) şi deveniţi “democraţi” (după 1989) - în favoarea ginerelui său;

 3.Cum Securitatea nu a fost desfiinţată după decembrie 1989 (şi-a schimbat doar denumirea, reţinând toată puterea discreţionară, activând însă după aceleaşi metode, aproape cu aceleaşi cadre, dar cu ceva mai multă discreţie), nu putea să nu susţină un om de-al lor, cum de altfel a făcut-o în cazul Adrian Năstase, ca şi în multe alte cazuri. Susţinându-l pe Năstase cât mai sus în funcţii, Securitatea nouă, SRI, îşi asigura o existenţă durabilă, susţinere financiară câtă solicita, deci o continuitate “fericită”.

  De fapt, această simbioză s-a văzut de nenumărate ori prin atitudinea lui Adrian Năstase de apărare a securiştilor “patrioţi” împotriva deconspirării securităţii, împotriva CNSAS-ului, până când a găsit soluţia: o lichea la conducerea instituţiei, în apărarea lui Ristea Priboi şi alţii. Şi atunci, imediat după lovitura de stat din decembrie 1989, relaţiile socrului Angelo Miculescu, “pilele” puse de acesta “persecutatului lui Ceauşescu”, combinate cu “vorbele de bine” ale unora cu “ochii albaştri” au început să funcţioneze, în ajutorul lui Adrian Năstase, la câteva zile după încetarea “revoluţiei”. Silviu Brucan l-a cooptat în Comisia de politică externă (condusă de el) pe “ginerica” Adrian Năstase - băiat bun. Întrebarea este: cine i l-a recomandat pe Adrian Năstase acestui trădător, zis comunist-ilegalist, care lucrează pentru KGB şi CIA? Şi recomandarea a venit fie de la socrul său; ori de la Securitate; ori de la Ion Ilici Iliescu; ori de la una din cele două, KGB - CIA sau de la toate aceste surse. Misterul rămâne!

 Şi, nu mult după aceea, după primele alegeri falsificate, Adrian Năstase şi-a dat demisia din Colegiul Director al FSN şi a devenit Ministru de Externe, până la alegerile din anul 1996, când a câştigat alegerile “Opoziţia”, în frunte cu o altă pramatie: Emil Constantinescu. În acelaşi timp, Adrian Năstase a fost şi deputat în Adunarea Naţională.

După 1990, Francmasoneria şi-a făcut prezenţa în România, ca de fapt în toate celelalte ţări “eliberate de comunism” din Estul Europei. Această prezenţă timpurie s-a datorat intenţiei conducătorilor masoneriei franceze de a reconstrui masoneria în aceste ţări, în care comunismul a lichidat-o prin interzicerea pe teritoriul RPR a oricărei activităţi a acestei organizaţii oculte internaţionale şi prin pedepsirea gravă a foştilor ei conducători. După anul 1992, contrar regulilor foarte selective de admitere a membrilor, în România au fost acceptaţi şi declaraţi masoni un mare număr de indivizi, fără nici un criteriu de admitere, persoane nu totdeauna la nivelul care ar face cinste acestei organizaţii. Adrian Năstase a devenit şi el, cu această ocazie, mason, alături de Luminiţa, fata “împăratului” ţiganilor, Iulian, de la Sibiu. Astăzi, această masonerie din România este un caz tipic: cu Marele Mason (şeful) - un obscur fost jurnalist la “SCÂNTEIA” -  a ajuns aliată cu partidul de guvernământ, adică cu Adrian Năstase şi, prin lege, este Masonerie de stat - subvenţionată de la buget.

          Din 1990, Adrian Năstase a devenit şi Cavaler de Malta (al Ordinului Suveran Militar al Cavalerilor de Malta). Cu această din urmă organizaţie este o altă istorie, acest ordin fiind unul prin care Vaticanul (ca şi “Opus Dei”) îşi exercită influenţa spirituală în lume. Şi, ca să dea o justificare oarecare - pe care de fapt nu i-a cerut-o nimeni - şi ca să abată atenţia că el nu încearcă prin toate mijloacele de a-şi satisface pofta patologică pentru avere şi putere, Ady a declarat una din marile sale minciuni (ţiganii având spirit inventiv) că el “ar urma tradiţia familiei” (tatăl său, după absolvirea Şcolii Militare de Ofiţeri, ca şef de promoţie, a fost primit în Ordin. Apoi  a mai declarat, tot gratuit, că în România dintre cele două războaie mondiale MAJORITATEA cadrelor militare de elită făceau parte din acest Ordin. Or, noi ştim bine că nici Armata Regală şi nici ofiţerii Armatei Regale NU FĂCEAU POLITICĂ! Lor, prin lege, le era interzisă   apartenenţa la vreun partid sau organizaţie şi nu puteau participa la alte activităţi ce nu prezentau caracter militar-patriotic. Nu cunoaştem punctul de vedere al Patriarhului Teoctist despre modul cum priveşte Biserica Ortodoxă Română masoneria, fie ea de stat, şi Ordinul de Malta.

   Înlocuirea lui Sergiu Celac din funcţia de ministru al Afacerilor Externe cu Adrian Năstase a părut observatorilor scenei politice româneşti inexplicabilă, deoarece Sergiu Celac şi-a terminat studiile la Moscova şi fusese recrutat în 1978 de serviciile sovietice. El a perfectat vizita la Bucureşti a lui Eduard Şevarnadze, la numai două săptămâni de la  “revoluţia din decembrie”; a păstrat şi chiar a mai adus alţi securişti la Externe; avea farmec personal, un înalt profesionalism, datorită unei îndelungate experienţe. Cu toate aceste “calităţi revoluţionare”, Serghei Celac a fost înlocuit cu Adrian Năstase, care, la 40 de ani, devine conducătorul Afacerilor Externe ale României. El a fost unul din vechii “preferaţi” ai lui Ion Iliescu, acesta având nu numai recomandarea socrului, Angelo Miculescu, dar şi faptul că îl remarcase din vremurile trecute, când Năstase fusese preşedintele Uniunii Asociaţiilor Studenţilor Comunişti din Facultatea de Drept  din Bucureşti, iar Ion Iliescu prim-secretarul Comitetului Central al UTC. De asemeni, nu ar fi exclus ca şi Dan Marţian, care în 1990 era preşedintele Camerei Deputaţilor din Parlament - care l-a urmat pe Ion Iliescu, în 1971, la conducerea UTC, să fi fost unul din susţinătorii fostului tovarăş Adrian Năstase la fotoliul ministrului de Externe. Înaintea numirii în această funcţie, Adrian Năstase a fost, chiar în primele zile după “revoluţia” din decembrie 1989, consilierul personal al lui Ion Iliescu, iar la formarea Consiliului    FSN, el a fost purtătorul de cuvânt al acestuia. La alegerile din 20 mai, a fost ales în Parlamentul României pe lista FSN.

  Încă din primele ieşiri pe arena internaţională, Adrian Năstase nu a justificat impresionantele titluri pe care le-a etalat în comunicatul oficial al numirii sale, dat la 28 iunie 1990, când s-a format noul cabinet: şef de promoţie în 1973 al Facultăţii de Drept din Bucureşti; membru asociat al Institutului pentru Drepturile Omului de la Strassbourg; doctor în Drept Internaţional; vicepreşedinte al Asociaţiei Române de Drept Internaţional şi membru al Societăţii Franceze de Drept Internaţional. La 6 iulie 1990, noul ministru de Externe a acordat agenţiei engleze de ştiri “Reuter” un interviu, în care s-a lansat în tot felul de afirmaţii ridicole şi fanteziste. Ideile de bază i-au fost:

   1. Europa are de pierdut şi riscă foarte mult (!?!) dacă nu acceptă România în rândurile ei;

    2. În loc să-l critice pe Ion Iliescu, cel care a avut năstruşnica idee - funestă renumelui României - de a chema minerii, precum şi fărădelegile săvârşite de aceştia (ceea ce a fost aspru criticat în Consiliul Europei şi România a pierdut statutul de observator), Năstase a criticat... Europa;

 3. Încearcă să provoace din partea poporului român o reacţie ostilă Europei şi de sprijin al regimului; el tună şi fulgeră contra Europei pentru că refuză să ajute România (după barbaria minerească!) şi trece la ameninţări, ca de exemplu fraza: “Dacă Europa va continua să se poarte aşa cu România, aceasta se va alătura altor zone ale lumii...” (Alt continent? China? Lumea a treia? El nu o mai spune);

 4. Face afirmaţii fantasmagorice despre anumite cercuri pe care nu le identifică, care ar vrea să limiteze Europa la graniţa de vest a României.
          

          Dar, la 13 iulie 1990, adică după câteva zile de la neproductivul şi hazliul interviu, Adrian Năstase schimbă pervers tonul, şi declară trimisului special al ziarului american “THE NEW YORK TIMES”, Steven Greenhouse, că “România este gata să se integreze în Comunitatea Europeană, chiar şi săptămâna viitoare, dacă aceasta ar fi posibil”. Ceea ce înseamnă nu numai o întoarcere de 180 de grade de la vechea poziţie, dar şi o enormă minciună, căci România era departe de performanţele economice cerute de Uniunea Europeană. Ca să îndulcească puţin impresia lăsată de afirmaţia lui Ion Iliescu, repetată şi idioată, că “să nu ne înveţe pe noi Occidentul ce înseamnă democraţia”, Adrian Năstase, ca să dreagă busuiocul, declară, feciorelnic: “Ceea ce dorim nu este un certificat de bună purtare, fiindcă nimeni nu este perfect, ci doar un sprijin normal din partea ţărilor care au deja o mare experienţă în democraţie, să ne ajute să ne îmbunătăţim structurile democratice”.

În privinţa relaţiilor cu Pactul de la Varşovia, în timp ce ceilalţi miniştri de Externe ai fostelor ţări sateliţi ai Moscovei au rupt legăturile cu Pactul, Năstase, exprimând poziţia lui Ion Ilici Iliescu, declară, cu şiretenie: “Nu este necesar să sari dintr-o maşină care nu mai are suficienţi carburanţi să înainteze. Pactul de la Varşovia nu mai înseamnă prea mult în aceste zile”. Foarte echivoc.

     Adrian Năstase îşi arogă şi dreptul de a emite declaraţii privind situaţia internă.  

   Uzurpând drepturile ministerului de Interne şi explicând violenţele din 13 iunie, el nu acuză nici minerii,  nici “legionarii” (ca protectorul său, Ion Ilici Iliescu), ci susţine că “vinovaţii de violenţe au fost bişniţarii nemulţumiţi că nu mai pot să vândă în Piaţa Universităţii, şi atunci, au organizat perfect câteva mii de oameni decişi să distrugă guvernul ales...”.  Cu alte cuvinte, el creează o nouă dezinformare, cu scopul de a mări confuzia şi a ascunde adevărul asupra celor ce s-au petrecut atunci.

    Ca ministru de Externe, Adrian Năstase continuă, fără ruşine, seria minciunilor, calitate atavică ţigănească, moştenită pe linia tatălui său şi perfecţionată prin şcolile de partid. Astfel, ca nou ministru de Externe, el declară lui George Stanca, pentru ziarul “Expres Magazin” (nr. 19, din 1991), că în funcţia pe care o are face politica ţării, deasupra partidelor, ceea ce nu corespunde realităţii, el fiind atunci şi deputat FSN.  Năstase a făcut - ca proaspăt ministru de Externe - o vizită la Moscova, Kiev şi Chişinău, deci în URSS, unde, printre alte necunoscute, s-a aflat doar că a pregătit vizita lui Iliescu la Moscova. Una din marile lovituri date României a fost semnarea Tratatului cu Rusia de Iliescu-Năstase, care a dus la pierderea definitivă a Basarabiei, Bucovinei de Nord şi Ţinutului Herţa, plus Insula Şerpilor. Şi nu numai atât: Iliescu şi Năstase s-au grăbit în a fi primii care au semnat, în noile condiţii, tratatul cu Uniunea Sovietică, aceea care, de fapt, agoniza. În lichelismul său de neegalat, Năstase explică  astfel: “După dispariţia dimensiunii militare a Pactului de la Varşovia, a apărut ca o nevoie firescă pentru toate ţările din Europa de est să aibe relaţii cu Uniunea Sovietică, un tratat bazat pe valorile europene”.  Şi tot el afirmă aiurea că noi trebuia să fim primii, deoarece, negociind la Moscova, nu aveam pe teritoriul ţării (cum aveau ceilalţi) trupe sovietice. Despre Basarabia, Năstase-patriotul, prin vocea stăpânului său, Ion Ilici Iliescu, zice: “Noi trebuie să ţinem seama de evoluţiile din ultimii 50 de ani din Republica Moldova. De aici pornind, de la aceste evoluţii, respectând această declaraţie, noi, practic ne găsim în situaţia că dincolo de Prut s-a creat un alt stat românesc. Noi putem sau nu să acceptăm acest stat, dar el există. De aici existenţa celor două state româneşti care, sigur, vor merge în paralel în istorie...”.

    Rezultatele politicii neghioabe de atunci a cuplului de ciocli ai României I. Iliescu - A. Năstase se vede bine azi: Basarabia şi Bucovina, în loc de a reveni la ţara-mamă (de unde au fost smulse de Stalin, conform Pactului Ribentropp-Molotov) adică de a urma exemplul Ţărilor Baltice, astăzi sunt rusificate şi neocomunizate în cea mai neagră sărăcie, cu şanse de a se reintegra în imperiul rus al lui Putin. Asta se întâmplă acum cu aceste pământuri româneşti furate (în Deltă, Canalul Briscoe; dispute asupra Insulei Şerpilor; interzicerea limbii române; închiderea şcolilor româneşti ş.a).

  Odată însă cu noile funcţii, creşte apetitul de îmbogăţire a lui Ady şi apare  prima “găinărie”. Adrian şi Dana Năstase erau proprietarii imobilului din str. Aviator Jean Texier nr. 4, sector 1. În noua poziţie de înalt demnitar, având posibilitatea de a ocupa o locuinţă de protocol (ceea ce a şi obţinut), Ady trebuia să mai aibă o locuinţă “corespunzătoare”. Şi atunci a încheiat un act fals de donaţie a imobilului său către  socru şi în acest fel a devenit “homeless”.

  Iată cum reiese falsul din CONTRACTUL DE DONAŢIE încheiat între Năstase Adrian şi Năstase Daniela, soţi, domiciliaţi în Bucureşti, str. Aviator Jean Texier nr.4, sector 1, având un descendent în calitate de donatori şi Miculescu Angelo-Romeo- Constantin, domiciliat în Bucureşti, str. Pictor Negulici nr.18, etaj 1, apt.2, sector 1 (deci avea locuinţă) în calitate de denator,  a intervenit prezentul contract de donaţie, în următoarele condiţiuni: Noi, Năstase Adrian şi Năstase Daniela, declarăm că donăm socrului şi, respectiv, tată, Miculescu Angelo-Romeo-Constantin, apartamentul duplex situat în Bucureşti, str. Av. Jean Texier nr.4, sector 1, care se compune din subsol, parter şi etaj, cuprinzând vestibul, două holuri, cinci camere, baie, bucătărie, debara, WC, oficiu, scară interioară, logie şi pivniţă, şi din terenul existent în suprafaţă de 284 mp se transmite în folosinţă 100 mp. Subsemnatul Miculescu Angelo-Romeo-Constantin declar că primesc cu mulţumiri donaţia ce se face de către Năstase Adrian şi Năstase Daniela şi mă declar de acord cu conţinutul actului. Cunosc situaţia juridică şi de fapt a apartamentului ca fiind cea arătată de donatori. Prezenta donaţie s-a perfectat în baza autorizaţiei de înstrăinare nr.1156/1991, eliberată de Primăria Sectorului 1, în care sunt cuprinse menţiunile “Apartamentul se află în perimetrul construibil al municipiului Bucureşti, într-o zonă de locuinţe neafectată de prevederile planului de sistematizare al municipiului Bucureşti”. Redactat şi dactilografiat în şapte exemplare, la Notariatul de Stat, Sector 1, Bucureşti, astăzi... data autentificării... Semnează - donatori (2), donator (1) şi notarul public cu ştampila oficială.

  Ca urmare a acestui aranjament, A. Năstase, cu soţia şi fiul, s-a mutat în locuinţa de protocol din str. Mareşal Prezan nr. 4, pe care o ocupă, din 1992, în calitate de continuu înalt demnitar. El a adus îmbunătăţiri acestei vile (cu banii de la buget, casa fiind proprietate a statului), apoi a cumpărat-o, când s-au vândut aceste proprietăţi de stat, cu (nimeni nu ştie!) un preţ necorespunzător valorii ei. Apartamentul din str. Av. Jean Texier nr. 4, locuit înainte de 1989 de soţii Năstase, l-au cumpărat, ulterior, desigur, pe un preţ mult sub valoarea lui reală. După fals, casa era sediul “Cabinetului de avocatură” Adrian Năstase şi al Fundaţiei “România Mileniului Trei”, condusă din umbră de Adrian, dar oficial de consoarta sa.

          De atunci, din 1990, de când ţara cunoaşte o nouă bandă politică venită la cârmă, de când lichelele cameleonice s-au tras una pe alta, rapid, printre ele fiind şI bisexualul Adrian Năstase, s-au cimentat relaţii noi, prostind un întreg popor traumatizat de comunism, năucit de dezinformările loviturii de stat, minţit prin “baia de sânge”, de “teroriştii care trăgeau din orice poziţie” şi cei 60.000 de morţi (ai lui Brucan). Şi au venit din urmă securiştii, care îi aveau la mână pe uzurpatorii lui Ceauşescu (dar şi pe noii demnitari) cumpărându-şi astfel iertarea şi neoexistenţa în noua epocă, o epocă a furtului, a jafului naţional, a şantajului şi a nemerniciei. Adrian Năstase a trecut rapid de la un stăpân la altul, de la “nomenclaturistică” la “nesaţiul posesiunii” şi la capitalistizare. Socrul, Angelo Miculescu, după lovitura de stat din decembrie 1989, a lucrat în cadrul firmei “POOLGEC”, proprietatea lui George Păunescu (conducătorul firmei securiste “CRESCENT”). Despre acest domn, tot ţigan, vom scrie cu altă ocazie, în relaţie cu Năstase. George Păunescu a exercitat mari presiuni asupra ministrului Agriculturii şi Alimentaţiei, Ioan Oancea, ca acesta să accepte importul de către “POOLGEC” - imediat - a unui milion tone grâu de panificaţie. Presiunile au fost făcute de “salariatul” firmei, Angelo Miculescu, toate telefoanele s-au dat “pe scurt” din cabinetul lui Adrian Năstase, ginerele lui Angelo Miculescu. Presiunile au continuat, grâul ţăranilor români a putrezit prin podurile caselor sau a fost mâncat de şoareci prin hambare, în loc să fie cumpărat pentru stocul de rezervă al statului. Evident, preţul pâinii pentru populaţie în urma importului făcut de “POOLGEC” s-a majorat corespunzător cu comisionul obţinut de firma “POOLGEC”, tranzacţie din care şi socrul şi ginerele au avut partea lor.

          Ca ministru de Externe, Adrian Năstase a fost criticat de presa din ţară şi străină, fiind acuzat de atitudine ruso-filă. Astfel, cotidianul din Ungaria “Maghyar Nemzet” a  publicat, după semnarea Tratatului cu Rusia de către Adrian Năstase, un articol intitulat “Noul conducător” (semnat de Molnar Gusztav). Articolul conţine o critică vehementă împotriva lui Năstase, considerat de autor ca “al doilea om al celui mai puternic partid român”.  Printre altele, Adrian Năstase este acuzat de “atitudine făţişă antiNATO  şi rusofilă”, de care este acuzat şi comandantul adjunct al contraspionajului militar român. Jurnalistul maghiar îl mai acuză pe Năstase că încearcă să imprime partidului o linie naţionalistă (gen Ceauşescu), bazându-se pe fostele structuri ale Securităţii.

CÂTEVA PRECIZĂRI:

 1. Este greşeala mea, când am trecut numele de familie DUMITRU ţăranului sărac spre mijlocaş, din Tărtăşeşti, tatăl biologic al lui Marin Năstase. Adevăratul său nume de familie a fost GRIGORE, încât cei doi copii rezultaţi din căsătoria lui oficială cu ţiganca din Tărtăşeşti au purtat numele de familie GRIGORE (un băiat, Constantin-Costel şi o fată). Năstase Marin (Titi) a păstrat numele de familie al mamei sale, cât şi trăsăturile rasei mamei;

  2. Nu am fost destul de detailat în legătură cu felul cum a acaparat familia Marin şi Elena Năstase averea compusă din vila din Aviator Petre Creţu nr. 60, cât şi bunurile mobile de mare valoare ale mătuşii sale, sora tatălui Elenei Năstase, Elena Ciolan. După ce Elena Ciolan a pierdut locuinţa (prin naţionalizare) şi soţul ei, inginer M. Ciolan, a fost dat afară din seviciu şi apoi a decedat, ea a beneficiat de o pensie “simbolică” de urmaşă. A trăit foarte greu şi a reuşit la început să vândă câteva piese de mobilier. Atunci a intervenit cu dârzenie nepoata ei, Elena Năstase, simţind prada. Ea i-a interzis mătuşii, din ce în ce mai amnezică, să vândă ceva din fosta ei casă şi, ca să fie sigură, a izolat-o de prieteni, de tot restul familiei, după directivele soţului, Marin Năstase. În 1984, Elena Ciolan ajunsese în stare avansată de demenţă (senilitate); în 1989, i s-a luat semnătura pe un testament (vezi Partea III din acest serial). Înainte însă de moartea bătrânei (mai 1990) şi după, familia acaparatoare, Elena şi Marin, plus Adrian Năstase, au “preluat” mobila de certă valoare, adusă din Franţa (covoare persane, tablouri şi o bogată colecţie de argintărie).

CUMPĂRĂRI ŞI VÂNZĂRI CU PREŢURI DECLARATE MICI, DECI TAXE MAI MICI PLĂ TITE CĂTRE STAT

(Partea a şasea)

    Una din marile lovituri date în sprijinul ascensiunii sale ulterioare şi a apetitului său nestăvilit de îmbogăţire a fost căsătoria lui Ady cu fiica lui Angelo-Romeo Miculescu, el însuşi afacerist şi avid de avere; în plus, nomenclaturist cu relaţii strânse în lumea lui. Aşa cum am relatat anterior, Adrian Năstase, ajuns în funcţii importante de stat şi de partid (FSN-PDSR-FDS), a avut în Angelo Miculescu un partener de nădejde în afaceri dubioase, un paravan în aranjamentele personale, atâta timp cât acesta a fost în viaţă, iar după dispariţia sa pământeană el a livrat o explicaţie plauzibilă de invocat pantry cheltuielile sale de nejustificat. Ca exemplu, taxele fiilor săi, de 20.000 dolari anual (fiecare) la liceul american, justificaţi ca fiind plătiţi de văduva soacră, deci 40.000 anual, pe mai mulţi ani, ca şi când Miculeştii nu ar fi trăit în comunismul pe lei până în 1990.

 În 1996, Daniela Miculescu, devenită doamna Năstase, s-a dus (în luna august) la Biroul Notarial al Eugeniei Cuţaru, ca soţie a preşedintelui executiv al PDSR, Adrian Năstase. Obiectul vizitei îl constituia vânzarea de către familia Adrian şi Dana Năstase a unui teren în suprafaţă de 3.593,50 m.p., situat în intravilanul comunei Cornu, judeţul Prahova. Preţul vânzării - 2.000.000 lei. Soţii cumpăraseră terenul conform a trei contracte (nr.6035/10,07,1995; 9683/19,10,1995 şi nr.6360/23,10,1991), autentificate pe măsura constituirii suprafeţei finale de teren, de Notariatul de Stat Câmpina, în perioada 1991-1995. Cumpărătoarea terenului a fost Irina Miculescu, cumnata Danielei Năstase, adică soţia fratelui acesteia; o afacere în familie, cu un preţ fixat ca între rude, iar statul a primit doar suma cuvenită valorii declarate de părţile contractante.

    În luna noiembrie a aceluiaşi an, Daniela Năstase revine la acelaşi birou  notarial, pentru a cumpăra, de la familia Bichtel Sorin, trei  suprafeţe de teren, şi anume: 6.230 m.p., încă 10.000 m.p. şi alţi 10.000 m.p., terenuri situate în intravilanul comunei Baloteşti, sat Petreşti, judeţul Ilfov, în suprafaţă totală de 26.230 m.p., acoperind parcelele A510/12, A510/13, A510/14, A510/15, A510/16. Terenul vândut nu a aparţinut familiei Bichtel, în urma reconstituirii dreptului de proprietate conform legii 18, ci fusese cumpărat de către aceştia în anii 1995 şi 1996, suprafaţa totală de 26.230 m.p. fiind achiziţionată cu suma de 18.000.000 lei, la preţurile din 1996, plătită INTEGRAL în momentul tranzacţiei - deci, cu aproape 687 lei m.p.

     Prezenta relatare arată că familia Adrian Năstase a derulat operaţiunile de  vânzare-cumpărare terenuri doar printr-un singur birou notarial particular. Preţurile  pentru aceste tranzacţii sunt fireşte ireale şi nu pot păcăli decât pe proşti şi fiscul.  

 Cu alte cuvinte, Adrian Năstase - ditamai preşedintele executiv al PDSR - a declarat fals, şi înşelând, evident cu scopul de a nu plăti sumele cuvenite statului. Mai interesană este şi alegerea notarului, patron al acelui birou, o bună prietenă a ex-şefului pazei de la Camera Deputaţilor, Dănuţ Spătaru, care în timpul mineriadei din 1991 (rezultată, după cum se ştie, cu căderea guvernului) şi-a retras oamenii de pază, asigurând accesul liber al minerilor. Întrebat de afacerea imobiliară, Adrian Năstase a declarat că la Cornu terenul a fost vândut cumnaţilor, pentru ca aceştia, împreună cu socrii lui, să-şi construiască “în timp” o casă. În ceea ce priveşte terenul din Baloteşti, el a declarat că acesta “există” (nu s-a mutat din loc - n.a.), fiind cumpărat “legal”. În legătură cu cazurile Cuţaru şi Stuparu, el a afirmat că sunt “simple coincidenţe” şi că nu-i cunoaşte, adăugând că soţia sa s-a adresat unui birou notarial privat mai puţin ocupat decât unul public.

CÂTE CEVA DESPRE DOAMNA NĂSTASE
 (DANIELA MICULESCU - NĂSTASE)

    Dacă Elena Dragomirescu-Năstase şi-a acceptat cu resemnare viaţa alături de soţul ei, Marin G. Năstase (G, de la Grigore, numele de familie al tatălui, aşa de fapt cum se semna), aceasta s-a datorat pe de o parte dragostei de mamă şi, pe de altă  parte, a crezut ce i-a tot spus, că ar fi impotent - deci, un om bolnav; în rest, nu a ştiut niciodată despre cealaltă viaţă, ascunsă, a soţului ei. Cu totul alta este situaţia cu Daniela Năstase, soţia lui Adrian Năstase, bisexual, ca şi tatăl lui. Daniela aparţine desigur unei alte generaţii, cu alte concepţii despre viaţa sexuală. Este greu de presupus că lungile perioade de abstinenţă nu i-au dat ceva de bănuit, sau şi ea a crezut basmele reinventate cu impotenţa, ori cu munca extenuantă, care-l făcea să vină acasă târziu, în noapte. Sigur, după 1990, ea a aflat secretul, când toată presa i-a supranumit în cor soţul BOMBONEL şi a tot scris despre viaţa lui sexuală; ba chiar la un bal dat de revista “ACADEMIA CAŢAVENCU” i s-a decernat drept premiu un falus de argint. În cazul tinerei doamne Năstase, constatăm altă situaţie: ea acceptă starea de fapt pentru că i s-a oferit ceea ce nici nu a visat vreodată, fie ea fiică de nomenclaturist: o poziţie socială de excepţie, călătorii în lumea largă, sume uriaşe în valută la dispoziţie, posibilitatea satisfacerii tuturor capriciilor. 

  Daniela Năstase nu întreţine nici o activitate productivă, dar primeşte prin telefon sute de milioane de lei, în contul “MILENIUMULUI TREI”, din vânzarea unor produse, frigidere, carne, etc. “MILENIUM TREI” este o fundaţie paravan a soţului, care îşi plasează sediul exact în casa pe care o au, în str. Jean Texier, nr.4. Daniela Năstase adună astfel milioane de dolari pe an. Ea nu fierbe mămăligă şI nu munceşte la ferma de la Cornu, aşa cum a trudit soacra ei; ea împarte mărţişoare de aur unor ziariştii agreaţi, împarte generoasă cadouri, face donaţii şi, mai nou, a devenit element surpriză de campanie electorală pentru Adişor al ei.

O NOUĂ ELENA CEAUŞESCU?

  Preocupându-se de a-i crea o imagine specială soţiei, cu ocazia sărbătoririi publice, la 22 iunie, a zilei de naştere a “bronzatului” Ady, el a transformat-o pe Dana Năstase şi în persoană publică. Această strategie a învăţat-o din alegerile americane, dăscălit de consilieri americani, plătiţi din bugetul ţării româneşti cu sute şi sute de mii de dolari. Campania mediatică a Danielei “Scatiu” este coordonată de specialiştii care   se ocupă de campania lui electorală şi de stafful ei personal. Ea are întâlniri cu soţii de conducători politici (Laura Bush, soţia premierului ceh, etc.) A fost vizibilă ridicarea pe o treaptă înaltă a Danielei, care urmează să joace rolul de invidiat al Elenei Ceauşescu, Nicolae Ceauşescu însuşi fiind modelul soţului ei. În turneul preşedintelui de guvern în SUA, Canada şi Anglia, Dana Năstase a fost însoţită, pe cheltuială oficială, de un stat major personal de campanie, care i-a organizat susţinerea declaraţiilor de presă zilnic - un comunicat de presă cu antetul Guvernului României a confirmat întâlnirea dintre Dana Năstase şi soţia premierului ceh; periodic se anunţă că soţia premierului va apărea în talk-showuri sau va patrona baluri de caritate, numele Danei concurându-l pe acela al lui Adrian Năstase. Dana are o activitate social-politică intensă, deşi nu s-a înscris în PSD, controlată şi dirijată cu multă grijă. Zilele trecute a mers prin ţară, în campanie electorală, alături de soţul şi fiul ei cel mai mic, Mihnea, întocmai lui Bush, Laurei şi fetelor lor.

ALTE AFACERI FOARTE DUBIOASE ALE CLANULUI NĂSTASE - MICULESCU

  În România, conform obiceiului statornicit, orice scandal ţine trei zile, după care se aştern tăcerea şi uitarea. Aşa s-a întâmplat şi cu AFACEREA “FILANTROPIA”: spitalul a fost privatizat, ministrul Sănătăţii din acel timp, Daniela Bartoş, şi-a încasat comisionul în urma “privatizării”, comision gras, care îi va asigura anii de ambasadoriat în Portugalia, cât şi deceniile grele ale bătrâneţii. Ziarele au scris, pe rupte, vreo două zile, s-a încropit însă o anchetă superficială, dar numele “FILANTROPIA” se va mai regăsi doar în scopurile fundaţiei prin care s-a desfăşurat tranzacţia, deoarece banii viraţi de societatea americană de investiţii au ajuns în conturile FUNDAŢIEI “MILENIUM”, patronată de Dana Năstase, nimeni alta decât soţia premierului României, care se declară incoruptibil, şi spune, cu orice ocazie, că va stârpi din rădăcini corupţia.

   Sora lui Năstase, Dana Maria Barb, este implicată în afaceri inimaginabile, de milioane de dolari, ca paravan al fratelui ei. În jurul său se pun la cale marile privatizări frauduloase, ea fiind directoare la firma lui Mark Mayer, un obscur avocat din New York al firmei de consultanţă “MARK MAYER, RUBIN & HERTZFELD”.

    Simona Miculescu, cea care a fost mult timp ataşat de presă la Ambasada Român ă din Washington, s-a stabilit acum într-o funcţie importantă în MAE. Meritul ei esenţial constă în amănuntul că soţia lui Adrian Năstase este sora soţului său, deci sunt cumnaţi. La rândul lui, soţul ei, Ovidiu Miculescu, a trecut şi el prin Washington, în calitate, normal,  de “soţ al soţiei sale”, fiind formal angajat al Studioului “Al. Sahia”, ca să se prezinte acolo drept “corespondent”, în realitate el corespondând, dar în beneficiul altei instituţii...

   Rodica Miculescu, directoarea economică a TAROM, calitate în care taie şi spânzură în aviaţia civilă, este cumnăţica lui Adrian Năstase, sora soţiei lui. Ea a executat un insistent şantaj asupra firmei “EDF”, condusă de Katz, pentru a-i prelungi contractul de închiriere a spaţiilor “Duty Free” din Aeroportul Otopeni. S-a cerut o mită de 300.000 dolari pentru un spaţiu de 15 m.p. Katz nu s-a lăsat, a atacat hotărârea şI s-a revenit asupra ei, declarându-se că se va organiza o licitaţie, de ochii lumii. Între timp, sediul societăţii “EDF” a devenit nefuncţionabil, în urma debranşării abuzive a curentului electric al spaţiilor administrative, a liniilor telefonice şi comunicaţiilor computerizate. Reprezentanţii firmei care deţine 51% din acţiuni (Aeroportul Otopeni - 5%; TAROM - 22%) au fost puşi în imposibilitatea unei apărări corecte, iar tribunalul a fost forţat să emită o sentinţă ilegală. Cel care face traficul de influenţă şi presiuni pentru a elimina societatea “EDF Astro SRL” spre a lăsa calea liberă corupţiei, Miron Mitrea (zis şi “MANIVELĂ”) făcând parte din mafia PSD, este ministrul Transporturilor, un “intim” al lui Adrian Năstase, care l-a transformat dintr-un şofer amărât în vicepreşedinte PSD,ministru şi individ foarte bogat. Abuzurile săvârşite în valuri de Miron Mitrea, ministrul Transporturilor, îl detaşează în postura de cel mai corupt ministru din Cabinetul Năstase. |n privinţa “licitaţiei” de la Otopeni, el a fost “pilotat” în această acţiune de cumnata primului ministru, Rodica Miculescu.

“Operaţiunea” IAS Prejmer

  În 1991, IAS Prejmer, judeţul Braşov, s-a transformat în “SC Agroindustrială” SA. Atunci, deţinea 13 ferme: şase de taurine, cu un efectiv de 12.000 capete; patru ferme vegetale - 7.460 ha; un complex de 1.2000 capete porcine; secţie de industrializarea cărnii şi a laptelui; o crescătorie devenită celebră de păstrăvi şi animale rare de blană. Nicolae Păstârnac, ginerele lui Angelo-Romeo Miculescu şi cumnatul lui Adrian Năstase, dirijat de socrul său, bătrânul mare şacal al agriculturii româneşti, a preluat crescătoria de păstrăvi şi animale cu blană (nutrii, vulpi, dihori) el ajungând astfel patronul firmei “B Lapis” (care, în anul 1997, ajunsese în pragul falimentului). N. Păstârnac, alt ginere gangster sadea, a reuşit, cu tenacitate şi direct interesat, să o distrugă total.

Partea a şaptea  (publicată joi, 4 noiembrie 2004)

DIN NOU PROVERBUL – AŞCHIA NU SARE DEPARTE DE TRUNCHIUL POMULUI

De mici copii, Dana Maria şi Adrian Năstase au moştenit evident defectele rasei bunicii - ţiganca, de la Tărtăşeşti, adică: mincinoşi, hoţi, violenţi şi vicleni. Când Dana avea 10 ani, l-a bătut şi i-a zgâriat faţa până la sânge unui văr mai mic decât ea cu 4 ani. De mică, a fost rea şi agresivă.

Când Adrian era în liceu, Marin G. Năstase, tatăl lui, a întâlnit întâmplător pe stradă, după mulţi ani, un fost ofiţer, absolvent al aceloraşi şcoli militare, şi foşti colegi la Politehnică, după epurările comuniste de după război din armată, pe ing. Eugen Popiştean. În timpul discuţiilor lor, Marin i-a spus fostului coleg că este căsătorit, că are doi copii în liceu, fată şi băiat. La întrebarea colegului - cum merge băiatul cu şcoala?, Mărin Năstase i-a răspuns: "Îi bate pe toţi elevii!". Colegul mirat i-a răspuns: "Aşa educaţie îi dai tu?", la care răspunsul măsliniului a fost: "Eu l-am învăţat, numai aşa, bătându-i pe toţi, va ajunge sus!" Ceea ce l-a lăsat pe ing. Popişteanu cu o impresie nu tocmai frumoasă despre acest gen bătăios de educaţie.

Răutatea a demonstrat-o de mic şi o demonstrează şi acum Adrian. Când era în primele clase de liceu şi venea la vărul lui mai mic cu 6 ani, care avea trei jucării de cauciuc, gonflabile - un iepuraş, un ursuleţ şi un pitic, cumpărate de la un turist cehoslovac, vărul Ady, după o vizită, două, a venit înarmat cu o lamă de ras şi le-a tăiat pe toată lungimea lor... Despre hoţie, am scris în Episodul I, cum a furat timbrele din colecţia unchiului său, manifestând veracitatea proverbului românesc - cine fură azi un ou mâine va fura un bou, aşa că şi el a ajuns la furt de milioane între timp. Deasemeni, de pe atunci, i s-a dezvoltat dorinţa de a tot colecţiona.

La plecarea definitivă din ţară a uneia din mătuşile sale, în 1976, aceasta a lăsat la una din surori, o altă mătuşă de-a lui Adrian, să i se păstreze o icoană de familie, veche de 200 de ani, pe care neputând să o treacă graniţa, din cauza restricţiilor vamale, în speranţa că o va putea scoate din ţară altcândva, nepotul Ady, nu cunosc exact împrejurările, dar, colecţionar fiind, a trecut-o imediat în proprietatea sa.

MINCIUNA STĂ LA MASĂ CU ŞEFUL GUVERNULUI ROMÂNIEI

Aceste "calităţi" de rasă le păstrează şi azi, minciuna în special. Năstase minte de "îngheaţă apele" pentru că se crede prea inteligent, prea superior; minte un întreg popor în mod dispreţuitor, considerând naţia română o turmă uşor de manipulat. Sunt atâtea dovezi de minciuni în declaraţiile preşedintelui de guvern de azi, încât te minunezi de inventivitatea sa ţigănească. Adrian Năstase induce în eroare poporul român în diferite feluri. Cea mai des folosită este tactica prin promisiuni, el promite atât de dese ori o mulţime de lucruri, încât un ascultător neavizat ar putea crede că în România se duce o viaţă prosperă, când realitatea arată că 60% din populaţie se zbate sub pragul sărăciei. A. Năstase minte şi prin răstălmăcire, atunci când prezintă, şi a făcut-o de sute de ori, realitatea altfel decât este. Se conturează astfel una dintre cele mai semnificative trăsături ţigăneşti, moştenite pe linie paternă. Orice critică primită din partea parlamentarilor europeni o prezintă în ţară ca un succes or semnal încurajator. El minte la televizor, în faţa ţării, cât de multe şi măreţe  succese a obţinut, cât de bună este starea economiei naţionale, şi tot ce spune este exact pe dos. O altă tehnică folosită de Năstase Scatiu ar fi minciuna prin omitere, adică aspectele care nu-i convin nu le declară, "uită", iar presa obedientă i le trece cu vederea. Legat de acest stil de a minţi, Adrian Scatiu are şi meteahna diversiunii, răspunzând la un subiect printr-un alt subiect, nu cel în discuţie. Dacă vor urmări cu atenţie, cetăţenii vor observa arta de a folosi minciuna în toate afirmaţiile şi discursurile sale, ca pe ceva foarte normal.

URECHEA SURDĂ A LUI SCATIU-NĂSTASE

El a declarat cândva, de exemplu: "Noi stăm cu urechile lipite de pământ şi ascultăm ce zice poporul!". Dacă ar fi adevărat, ar auzi suferinţele milioanelor de pensionari, care trăiesc o viaţă mizerabilă, ar auzi bolnavii, care nu au medicamente, ar auzi plânsul mamelor care îşi hrănesc ca vai de ele copiii şi care, în jurul Bucureştilor, merg la şcoală cu râie, cu păduchi, nespălaţi din lipsa săpunului. Poate că el pune urechea la Cornu - noul Scorniceşti, unde îşi are ferma, unde se "învecinează" cu doi agenţi ai securităţii externe, Mişu Negriţoiu şi Tinca. Nu de mult, 400.000 euro, cât şi alte sume, s-au alocat comunei Cornu în cadrul "sindromului Scorniceşti", unde uneori Năstase Scatiu îşi petrece sfârşitul de săptămână. Năstase a cumpărat pământ la Cornu, în 1990, un sat amărât. De ce nu şi-a construit ferma la Tărtăşeşti? Simplu, pentru că acolo, lumea ştie originea ţigănească a bunicii din partea tatălui şi alte chestiuni jenante de familie, pe care ziariştii repede le-ar fi aflat.

CORNU A DEPĂŞIT SCORNICEŞTIUL

Azi, Cornu este un orăşel elveţian şi locuitorii aşa-zisei  încă comune sunt fericiţi. Doar în 2002, s-au investit în prima jumătate a anului 1,5 milioane dolari. În 1989, un m.p. la Cornu valora un cent. În 2002, valora 14 dolari. Desigur că după ce Adrian Năstase cu familia s-a pozat în curtea casei cu iepuraşi şi căprioare, şi apoi a pus urechea la pământ a auzit cât de mulţumiţi şi fericiţi sunt consătenii lui. Cornu este prima şi singura comună din România aliniată la standardele europene: centrală telefonică digitală, acoperire pentru toate reţelele de telefonie mobilă, circa 100 de firme mici şi mijlocii. Comuna are reţea electrică, toate drumurile asfaltate, gaze la poartă, cablu tv, şcoli care îi fac şi pe străini să se ruşineze. Cornu a devenit Cornul Abundenţei! De la Câmpina la Cornu, şoseaua a fost asfaltată, în centrul comunei se ridică o şcoală cu laborator de informatică, dotată cu 25 de computere de ultimă generaţie şi deţine program de învăţământ prin computer. Din 1800 de familii, 1400 sunt cuplaţi la telefonie digitală. Locuitorii nu au fost colectivizaţi sub comunişti, fiind comună de deal, texele de proprietate sunt extrem de mici.

Deci la Cornu, nu la Năruja, în Vrancea, sau la Curcani, lângă Olteniţa, punea urechea A. Năstase la pământ. şi astfel, nu aude plânsetele pensionarilor, foşti în colhoz, sărăciţi de comunism, primitori azi de pensii ca pentru milogii-cerşetori.

MINCIUNELE, MINCIUNELE!

  Locuitorilor din Cornu, Năstase Scatiu le-a plasat gogoriţa, ca să le arate că e de-al lor, că fiind copil a vândut pepeni în Obor. Pe când era vice-preşedintele Camerei Deputaţilor, în 1998, în Opoziţie, a plasat o altă minciună - hohovelă, pe ţigăneşte, unei ziariste, căreia i-a declarat că el ar fi învăţat să facă afaceri de mic copil, de când pleca la Bucureşti cu bunicul, "TATăL MAMEI MELE", să vindem legume şi fructe". Bunicul său, zice, avea o grădină imensă. Chiaburi, ce mai! "Plecam de la Tărtăşeşti, unde era casa bunicului, o localitate nu departe de Capitală, cu căruţa, de la 2 noaptea, ca să ajungem dimineaţa la Obor. De fapt, căruţei i se spunea camion. Arăta exact ca o căruţă, dar avea roţi de cauciuc. Cu bunicul am învăţat cum se face comerţ. şi mi-a folosit! Acasă, la noi, în Bucureşti, evident aveam doi cireşi enormi în curte. Tata mi-a spus că, dacă culeg cireşele şi le vând, pot face ce vreau cu banii. şi făceau cireşii sute de kg de cireşe pe an. Aşa am ajuns la 12-13 ani să vând la Obor. TATA M-A ÎNVăţAT Că TREBUIE Să şTIU Să Mă DESCURC ÎN VIAţă." Ultima frază de fapt este singurul adevăr-adevărat, restul fiind minciună, fantezie şi doar puţină realitate. Minciună prin răstălmăcire. Bunicul său din partea mamei locuia în Bucureşti, era român, iar bunica de aici nu era ţigancă. Pe bunicul, cât şi pe unchii şi mătuşile din partea mamei sale, Ady nu i-a prea cunoscut şi nici nu i-a prea vizitat, deşi toţi locuiau în Bucureşti. Explicaţia ar fi că atunci, când Mărin-tatăl a declarat unor membri ai familiei soţiei sale că "viitorul este al comunismului şi că se face comunist, se înscrie în PCR şi îi va înscrie şi pe copii lui" reacţia a fost "este o ruşine, ne faci familia de râs". Din această cauză, cât şi datorită faptului că avea cumnatul, soţul unei surori a soţiei sale, căruia îi fusese şi naş la cununia religioasă de la biserica Caşin, în 1974, fost deţinut politic. Năstase G. Mărin, zis Titi, tatăl lui Adrian, a interzis soţiei sale să-şi mai viziteze familia "reacţionară".

  Într-adevăr, bunicul Grigore din Tărtăşeşti avea o grădină imensă, cumpărată de locotenentul, fiul său şi al ţigăncii, care s-a cuibărit în timpul războiului la Braşov, departe de liniile frontului, aşa cum am mai spus, că a strâns mulţi bani din falsa "romanizare" a unor magazine de încălţăminte evreieşti şi cu banii a adunat pământ, pe care, la începutul venirii comuniştilor, l-a divizat pe numele unor rude, ca să nu apară drept chiabur. Bunicul din partea mamei însă avea o căsuţă modestă în Bucureşti, era salariat la Griviţa Roşie, fără o grădină imensă şi fără a fi legumicultor.

  Este dificil de crezut că în anii de început ai comunismului, bunicul de la Tărtăşeşti vindea zarzavaturi la Bucureşti, împreună cu neptul, copil, şi în căruţă cu roţi de cauciuc, pe vremea aceea folosită numai în Banat şi Transilvania.

Minciună prin răstălmăcire, Adrian Năstase declară fantezia cu cireşii ca veridică, or, până apropape de 4 ani a locuit în Colentina, într-o casă cu curte, unde chiar dacă ar fi crescut cireşii, el era prea mic să îi culeagă. Apoi a locuit într-un apartament pe str. 7 Scaune, când puradelul, cu simţul muzical al ţigăniei, îşi mişca tot corpul în ritmul cântecului brazilian, atunci la modă, CHEMARE. Apartamentul în care locuia Năstase, a avut curtea pavată, fără fir de iarbă, şi din care se ajungea la mai multe apartamente. De acolo, s-au mutat în blocul fost al Fundaţiei ELIAS, despre care am mai scris, care nu avea nici o curte, dădea la trotuar, iar după alţi ani s-a mutat în blocul nou construit, când el deja terminase facultatea, divorţase, bloc pe str. Naum Romniceanu. Unde or fi fost cireşii care dădeau sute de kg de fructe? Sau aşa a vrut să explice sursa averii sale? Căci sute de kg de cireşe anual însemna o sumă deloc de neglijat de bani, înmulţită cu un număr mediu sau mai mare de ani ar fi însemnat economiile cu care şi-a cumpărat de pildă pământul de la Cornu? Căci, dacă socrul Angelo ar fi cumpărat pământ împreună cu ginerele Ady la Cornu, ar fi cumpărat şi pentru Irina Miculescu, nora lui, şi n-ar fi trebuit ca ulterior Dana şi Ady să-i vândă cumnatei 3593 m.p. Aşa că Adrian - puradelul minune, cu soţia sa, a achitat la Cornu costul terenurilor, nu Angelo Miculescu.

ATENŢIE! CÂTĂ VICLENIE ŢIGĂNEASCĂ

  Elena Năstase, fostă Dragomirescu, mama genialului Ady, copilul ei superdotat, are 77 de ani şi locuieşte singură într-un apartament confortabil dintr-un bloc nou, situat pe str. Naum Romniceanu, nr.2, bl.5, ej. 3, apt.13, într-un cartier frumos, bine aprovizionat, piaţa aproape şi doar la câţiva paşi de parcurile de la "şosea". Desigur, ca orice fiinţă, şi mama celui mai puternic om din ţară nu va fi scutită de vama finală, fiindcă totul se petrece în lume aşa cum poetul a spus: "cu-o moarte, toţi suntem datori"! Năstase, sub masca grijii filiale, prin sora sa, Dana Barb, face presiuni şi caută să-şi convingă mama, care se simte bine aşa cum locuieşte, să-şi vândă apartamentul, aducându-i diferite argumente, şi să-şi cumpere o casă mai confortabilă, modernă, mai mare şi mai spaţioasă, ceea ce de fapt nu o interesează încă pe mama lor. Substratul este ca, vânzându-şi casa, să zicem cu 150.000 de dolari, copiii ei să-i cumpere o vilă de sute de mii, sau chiar milioane de dolari. şi astfel, când sfârşitul vieţii sale se va produce inevitabil, Adrian să "moştenească" încă o casă, legal, frumos, cinstit, de fapt o investiţie camuflată de-a sa.

CREDINCIOSUL ORTODOX ADRIAN NĂSTASE

Cine merge azi în Cimitirul militar Ghencea nu poate să nu observe pe partea dreaptă a aleii ce duce spre piaţeta din fund monumentul funerar, din marmoră neagră, al lui Marin Năstase -  o placă mare, pe care nu este săpată nici o cruce şi pe care scrie doar MARIN G(rigore, numele tatălui) NăSTASE, datele naşterii şi morţii, fără gradul de general (rezervă) pe care l-a dus cu el. Lipseşte crucea, cât de mică, nu mai spun că s-ar fi cuvenit ca în loc de placa (bloc) de marmură să fi fost o cruce mare de marmură neagră. Monumentul a fost făcut după dorinţa lui, a fiului, a lui Adrian. Lipsa crucii exprimă clar ateismul marelui politician din România, care acum însă face cruci mari pe la toate sărbătorile religioase, unde poate capitaliza politic. La toate sărbătorile naţionale, când se fac rugăciuni sau te-deumuri, Adrian Năstase îşi inşeală poporul, jucând teatrul  creştinului ortodox cucernic, făcându-şi cruci, în timp ce a crescut ateu şi este ateu convins, dovadă fiind mormântul tatălui său, unde nu a călcat niciodată şi unde vine cu flori, rar, doar mama premierului, însoţită de doi bodyguarzi. Exemplul cel mai elocvent l-a oferit la Putna, la comemorarea a 500 de ani de la moartea lui ştefan cel Mare, unde Iliescu şi Năstase s-au închinat, dând un spectacol dezgustător, sub pază severă pentru ei chiar şi în mănăstire, cu puncte de control corporal la intrare în incintă, cu credincioşi opriţi să intre cu brutalitate fie şi în curte, trataţi ca terorişti sau borfaşi. Acesta a fost adevăratul exemplu de "creştin" dat de cel ce se vrea conducătorul unui popor creştin ortodox, un ateu îmbrăcat azi în straie de credincios.

Nenorocirea României se numeşte Adrian Năstase

(Partea a VII-a)

O BULIBAŞĂ PENTRU COTROCENI

Adrian Năstase, pe măsură ce a urcat treptele puterii, a suferit o transformare care l-a demonizat din punct de vedere spiritual, ceea ce nu a fost greu datorită moştenirii sale ţigăneşti, devenind o persoană lipsită de trăiri umane, interesată numai de afacerile sale, dominat de viciu. Nimic nu îl mai satisface pe acest bulibaşă. Mereu  neîndestulat de averea sa de sute de milioane dolari, nemulţumit continuu de nivelul de putere pe care l-a atins, el se doreşte miliardar în dolari şi preşedinte al săracei Românii.

Că se vrea cu orice preţ Preşedinte al României o cunoaşte azi toată ţara. Sfătuit de consilieri străini, în frunte cu versatul Tal Zilberstein şi alţii, plătiţi regeşte din taxele românilor, nu din buzunarul său, Adrian Năstase străbate ţara în lung şi în lat, minte de îngheaţă apele, promite fiecăruia după ceea ce vrea să audă, promisiuni fără nici o acoperire, ca recalcularea pensiilor, ajutoare diferite pentru tineret, crearea de noi locuri de muncă, prin judeţele noastre, nu la cules de căpşuni în Spania, numai diversiune - de fapt, ţiganul face din minciună o artă cu mulţi audienţi. În fiecare zi, apare la Televiziune, şi-a însuşit bine rolul de vedetă, intră singur prin restaurante, adică fără gardă SPP la vedere şi girofar pe frunte, promite mărirea salariilor, îşi aduce aminte şi de bătrâni, intră în grajduri îmbrăcat în salopetă de lucru, stă la taifas îndelung cu ţăranii în mijlocul uliţei, vizitează gospodării în cătune, etc. etc. etc. O propagandă prost făcută, dar populistă, cu scopuri clare de păcălire a populaţiei în folosul său, de a fi ales musai preşedintele ţării, de unde va putea să-şi mărească inimaginabil averea, singurul lui ţel adevărat în viaţă. De altfel, încă din anul 2002, soţia sa, Dana Năstase, a mărturisit într-un cerc de prietene intime - şi cum în Bucureşti un secret devine informaţie publică în câteva minute, prin radio-şanţ... că până în 2004, la sfârşitul domniei ministeriale a soţului/soţiei sale Adrian - premierul minune, au ambiţia să realizeze o avere de 1 miliard de dolari cash! Cine ştie oare câţi avea până atunci depuşi în bănci străine şi cu cât s-au sporit în răstimp depunerile?

IUBIRI BALAOACHEŞE DINCOACE ŞI DINCOLO DE OCEAN

Şi, pentru că a venit vorba de Dana Năstase, încă nu ştim ce caracterizare merită - deocamdată. Să judecăm prin analogie: Guvernatorul democrat al Statului New Jersey şi-a tot avansat pe treptele puterii partenerul homosexual, Golan Lipel, pe care şi l-a adus din Israel şi l-a numit Homeland Security advizer, de meserie poet necombatant, fără nici o experienţă în problemele de securitate şi luptă antiteroristă, şi pe care l-a salarizat cu 110.000 dolari anual să apere cu spatele de terorişti perverşi statul New Jersey. Când s-au declarat nemulţumiri la vârf de această numire ciudată şi guvernatorul a intenţionat să-l concedieze pe partenerul său gay, acesta a încercat un şantaj neruşinat, cerându-i 5 milioane dolari ca să tacă. Guvernatorul Jim McGreevey, catolic şi de două ori însurat, tată a 2 copii, bisexual, i se aseamănă lui Adrian Năstase, care nu a făcut nimic altceva decât că dintr-un şofer, zis Manivelă, a fabricat un ditamai prim-vicepreşedinte al PDSR, ministru al transporturilor, mânuitor de uriaşe investiţii şi o a doua faţadă, prin care îşi derulează dubioasele afaceri - este vorba de Miron Mitrea. Reactualizând o veche epigramă, putem spune:

Caligula, imperator,

A făcut din cal senator.

Bombonel, şi mai sinistru,

A făcut din bou ministru.

Guvernatorul statului New Jersey a găsit calea onorabilă prin care să iasă din delicata încurcătură. În plină adunare a declarat că este american gay şi a demisionat din postul de guvernator. Nu şi Ady, cel care n-aude, n-a vede, dar nici nimeni nu-l arată cu degetul! Soţia lui Jim McGreevey, Dina, care pesemne că nu ştia nimic din tărăşenie, mamă a unei fetiţe de doi ani, a rămas cu un zâmbet împietrit pe buze, ascultând mărturisirea publică a soţului sub reflectoarele televiziunilor. Au urmat separarea şi divorţul din chiar acel moment. Acestea s-ar numi caracter şi moralitate.

În acelaşi timp, dar la mii de kilometri distanţă (etică), Dana Năstase cunoaşte precis dubla preferinţă a soţului ei. Presa din Bucureşti, marile ziare au scris amănunţit şi despre "prietenia" balaoacheşului ei soţ cu Miron Mitrea, de vizitele dese pe la Constanţa, la o faţă bisericească, şi de unele seri petrecute dulceag de Adrian Năstase în braţele pline de graţii... ale lui "Anca Alexandrescu". şi totuşi, Dana Năstase acceptă această situaţie cu seninătate, rabdă şi tace! Ba mai şi forţează aparenţele, pozând în soţia mult prea fericită a unui soţ ideal! Nu pot fi moralitate şi caracter, când pentru averi sau poziţie socială cineva acceptă o asemenea viaţă murdară. Într-un fel, se numeşte tot prostituţie - prostituţie morală!

CORUPŢIA ARE PICIOARE LUNGI

Lista matrapazlâcurilor, a ilegalităţilor, a gangsterismelor săvârşite pe bandă rulantă de Adrian Năstase - marele bronzat, de când a devenit bărbat politic de seamă, este uriaşă. Astfel, la Bacău, 2 aprilie 1994, s-a semnat un document confidenţial de către Cornel Iacubov, preşedintele FPP II Moldova, Mircea Coşea, ministrul de atunci al reformei, şi Nicolae Lupu, document care cuprindea o strategie ocultă de obţinere a circa 250-300 milioane lei lunar pentru Adrian Năstase şi campania sa electorală. Deci mafia l-a finanţat din gros până la alegerile din 1996, cu miliarde de lei, sustrase din avuţia publică! Poate oare Adrian Năstase să lupte cu adevărat, nu numai cu vorbe umflate, împotriva corupţiei generalizate?!

În 1997, Gabriel Ştefănescu, preşedintele filialei sector 3 Bucureşti, a demisionat din PDSR. Printre altele, în scrisoarea adresată lui Ion Iliescu, el scrie: "Adrian Năstase a promovat în rândul parlamentarilor PDSR persoane corupte, pentru a beneficia de imunitate parlamentară, din care unii au cotizat cu sume fabuloase, iar în prezent, paradoxal, PDSR are probleme financiare. (Adrian Năstase a folosit tehnica ţigănească veche de sute de ani, de a-şi trimite copiii sau nevestele pentru el la furat.) Desigur că aceste persoane corupte au plătit o cotă lui A. Năstase, pentru Protecţie (metodă folosită de ţiganii-cuţitari din Ferentari n.n.), a adunat în jurul său un grup de non-valori, care îşi urmăresc interesele personale sau de grup (înavuţire prin orice mijloace) şi promovează în funcţii politice persoane clientelare. A protejat şi încurajat corupţii din partid. Nu mă pot regăsi alături de persoane ca Hrebenciuc, A. Năstase, Cosmâncă, Mitrea, Bivolaru ş.a. care au profitat de pe urma funcţiilor deţinute, afectând grav linia partidului."

AVERI PRINTRE PARAVANE

Românii de bună credinţă, se pare, nu au înţeles că Năstase este întruchiparea maniei grandorii, a perfidiei şi egocentrismului. El foloseşte viclenia şi minciuna ca să se menţină la putere cu orice preţ, spre a fi şi mai bogat. Deja s-a perfecţionat, dirijează un întreg mecanism cu pârghii originale. A ajuns chiar să nu îl mai afecteze nici senzaţionalele dezvăluiri de tip RAFO- JAFO. Este primul corupt al ţării, specializat în imunizare şi stimularea incompetenţelor juridice, în îngheţarea oricăror anchete penale ameninţătoare. Ca să arate că nu îi mai pasă, că nu va mai da nimănui socoteală, foloseşte aceleaşi metode clasice de camuflare a averii, manevrând terţe persoane paravan sau unele inginerii aranjate chiar de el.

Două persoane foarte apropiate sunt intens impinse să-i facă bani din piatră seacă, prin mijloace dintre cele mai necurate: sora sa, Dana Maria Barb şi Miron Mitrea. De la ceilalţi ia o cotă, mereu ajustată, încurajându-i şi protejându-i să nu respecte legile financiare. În jurul Danei Barb, sora lui, se găsesc majoritatea privatizărilor frauduloase, ea fiind directoare la firma de consultanţă juridică a evreilor new yorkezi Mark Mayer, Rubin şi Hertzfeld, iluştri necunoscuţi, pierduţi printre miile de avocaţi din această metropolă, necunoscători ai limbii române, care până în 1991, când Mark Mayer l-a întâlnit pe Ion Iliescu la New York,  nici nu ştiau unde este ascunsă România pe harta lumii. De atunci, tot scot mulţi bani, ca dintr-o sondă fără sfârşit, cu complicităţile politicienilor români, şi la fel Dana Maria Barb, ghidată din umbră, direct la ţintă,  de fratele ei. Afacerea Mark Mayer, Hertzfeld şi Rubin, plus Camera de Comerţ româno-americană, cu sprijinul lui Adrian Năstase şi al mult prea lacomei sale surori, Dana Barb - să fie clar, o mai spunem o dată, care lucrează direct sub îndrumarea fratelui ei, dijmuiesc TOATE marile privatizări din România!

Al doilea paravan al afacerilor frauduloase ale lui Adrian Năstase se numeşte Miron Mitrea, care azi a devenit pe departe unul dintre cei mai bogaţi oameni ai ţării - case, terenuri, conturi bancare - dintr-un şofer incult, care cu 15 ani în urmă de abia îi ajungea salariul să se descurce.

Miron Mitrea, ca ministru, a debitat sute de minciuni nocive şi a comis zeci de acte de corupţie. A fost clară acţiunea lui, pe care a numit-o "licitaţia internaţională şi transparentă a spaţiilor comerciale duty free din Aeroportul Otopeni", când prin abuzuri şi ilegalităţi a urmărit eliminarea unui investitor străin în folosul cumnatei lui Adrian Năstase, Rodica Miculescu, director TAROM. Atunci, Mironel a impus o blocadă dură asupra presei şi a exercitat, în calitatea sa şi de prim-vicepreşedinte PSD, presiuni inadmisibile asupra justiţiei, în acel caz evident de crasă corupţie..

***

     NOTĂ. Îmi asum întreaga responsabilitate pentru afirmaţiile făcute în acest articol şi îi mulţumesc pe această cale domnului Grigore L. CULIAN (fondatorul şi editorul săptămânalului newyorkez de limba romană “New York Magazin”) pentru curajul, demnitatea şi hotărârea cu care a a luat decizia publicării acestui material. Seria de articole scrisă de mine aduce la cunoştinţa opiniei publice fapte adevărate, legate de ascensiunea politică fulminantă a unui fost nomenclaturist comunist, care, iată, doreşte să devină Preşedintele României.

Aurel Sergiu MARINESCU 
(scriitor, fost deţinut politic)