Poreclă Sile this Millennium Pseudonime sile_this_millennium

joi, 9 februarie 2012

Misterele masoneriei, la Constanţa Cavalerii Ospitalieri, refuzul pentru înfiinţare şi afaceristul Giuglea

http://silethismillennium.blogspot.com/2009/03/youtube-broadcast-yourself.html

Misterele masoneriei, la Constanţa
Cavalerii Ospitalieri, refuzul pentru înfiinţare şi afaceristul Giuglea

cap_5.jpg Asociaţia Cavalerilor Ospitalieri a solicitat înfiinţarea asociaţiei cu sediul în Constanţa, strada Havana, judeţul Constanţa, unde figurează şi firmele Balcan Control Grup şi Balcan Logistic, de care se leagă numele lui Alexandru Lucian Giuglea

Mai multe asociaţii cu afinităţi mai mult sau mai puţin masonice au luat fiinţă la Constanţa, în ultimii ani. Rând pe rând, asociaţiilor şi fundaţiilor le-au fost aprobate de judecătorii constănţeni cererile de acordare a personalităţii juridice. Singura excepţie pare a fi, până la acest moment, Asociaţia Cavalerilor Ospitalieri, care în două rânduri le-a solicitat judecătorilor constănţeni să fie de acord cu înfiinţarea asociaţiei şi de două ori a fost refuzată. Foarte interesant, la momentul la care au cerut înfiinţarea, Cavalerii Ospitalieri au declarat sediul pe strada Havana din Constanţa. Întâmplător sau nu, la adresa respectivă figurează două firme, Balcan Control Grup şi Balcan Logistic, de care se leagă numele afaceristului constănţean Alexandru Lucian Giuglea. Totuşi, unul dintre motivele pentru care a fost respinsă cererea de înfiinţare este că nu s-a făcut dovada sediului. ZIUA de Constanţa vă prezintă considerentele pe care le-a avut în vedere completul prezidat de magistratul Andreea Cecilia Vlad în momentul în care a respins cea de-a doua cerere de înfiinţare a Asociaţiei Cavalerilor Ospitalieri, precum şi aparentele conexiuni dintre Cavalerii Ospitalieri şi afaceristul constănţean.

Aşa cum precizam în ediţiile anterioare, Cavalerii Ospitalieri s-au adresat în două rânduri instanţei Judecătoriei Constanţa, solicitând acordarea personalităţii juridice, fiind refuzaţi de tot atâtea ori. Prima dată, reprezentanţii Ordinului Cavalerilor Ospitalieri au cerut aprobare pentru înfiinţarea asociaţiei pe data de 14 mai 2010, cererea fiind înregistrată sub numărul 19448/212/2010. În proces, parte era Asociaţia Cavalerilor Ospitalieri, însă pe 25 mai 2010 reprezentanţii Cavalerilor au avut neplăcuta surpriză să constate că li s-a respins cererea ca neîntemeiată. Perseverenţi din fire, probabil, aceştia s-au adresat din nou Judecătoriei Constanţa, după aproximativ o lună de la hotărârea nefavorabilă. Noua cerere a fost înregistrată tot pe rolul Secţiei civile a Judecătoriei Constanţa, sub numărul 25575/212/2010.

Sediul, pe strada Havana

masoni_-_judecatoria_constanta.jpg

În hotărârea instanţei se arată că „prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 30.06.2010 sub nr. 25575/212/2010, petenta Asociaţia Cavalerilor Ospitalieri a solicitat înfiinţarea acestei asociaţii cu sediul în Constanţa, strada Havana, judeţul Constanţa". De asemenea, se mai arată că la cererea de înfiinţare au fost anexate actul constitutiv şi statutul asociaţiei autentificate în dublu exemplar, contract de comodat, copie de pe foaia de vărsământ a sumei de 600 de lei emisă de CEC, certificate de cazier fiscale şi copii ale actelor de identitate ale membrilor fondatori, dovada disponibilităţii denumirii. Şi totuşi, se pare că aceste documente nu au fost de ajuns. Mai exact, la două termene consecutive judecătorii le-au pus în vedere să depună la dosar trei exemplare originale ale Actului Constitutiv şi ale Statutului, fără alte ştampile ori semnături, anexa la contractul de comodat (actul de proprietate al comodanţilor), originalul foii de vărsământ a sumei de 600 de lei, emisă de CEC şi două exemplare ale contractului de comodat. Chiar şi cu două termene la dispoziţie, s-ar părea că reprezentanţii Asociaţiei Cavalerii Ospitalieri nu s-au conformat solicitărilor instanţei, actele nefiind depuse la dosar. „Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa constată că, deşi petenta a depus la dosar două exemplare ale actului constitutiv şi alte statutului autentificate la notar, acestea conţin ştersături şi ştampile în plus faţă de cele necesare pentru autentificare", se arată în motivarea hotărârii de respingere a cererii de înfiinţare.

Rezervarea pentru denumire, expirată

Chiar mai mult decât atât, „instanţa constată că petenta nu a făcut dovada sediului în care îşi va desfăşura activitatea, nedepunând la dosar actul de proprietate al comodanţilor asupra imobilului din Constanţa, strada Havana. Adresă la care, aşa cum am menţionat anterior, figurează firmele Balcan Control Grup şi Balcan Logistic, care se leagă de numele afaceristului Alexandru Lucian Giuglea. Revenind însă la Cavalerii Ospitalieri, aceştia nici nu au probat „existenţa patrimoniului iniţial al asociaţiei, neprezentând în original foaia de vărsământ a capitalului de 600 de lei emisă de CEC". „Mai reţine instanţa şi că, din menţiunile dovezii disponibilităţii denumirii emisă de Ministerul Justiţiei, rezultă că rezervarea pentru denumirea Asociaţia Cavalerilor Ospitalieri a expirat la data de 24.05.2010, înainte de înregistrarea cererii petentei pe rolul instanţei la data de 30.06.2010". Dat fiind că, potrivit legislaţiei române în vigoare, instanţa acordă personalitatea juridică dacă cererea este însoţită de actul constitutiv, statutul asociaţiei, actele doveditoare ale sediului şi patrimoniului iniţial, precum şi de dovada disponibilităţii denumirii eliberată de Ministerul Justiţiei, solicitarea Cavalerilor Ospitalieri a fost respinsă de Judecătoria Constanţa, în completul prezidat de judecătoarea Andreea Cecilia Vlad.

Firmele şi Giuglea

Dincolo însă de aceste aspecte, aşa cum am menţionat, la sediul social pe care l-au menţionat reprezentanţii Cavalerilor Ospitalieri figurează două firme, respectiv Balcan Control Grup şi Balcan Logistic. De ambele afaceri se leagă numele particularului Alexandru Lucian Giuglea. Conform www.vrajitorul.eu, firma Balcan Control Grup a fost înfiinţată în 2001 şi are sediul social declarat pe strada Havana, zona Faleza Nord Poligon 15 nr. 7. Obiectul de activitate era reprezentat de „activităţi de servicii anexe transportului pe apă", iar administrator figura ca fiind Alexandru Lucian Giuglea. Conform sursei citate, afaceristul figura asociat al firmei, alături de Camelia Giuglea. În ceea ce priveşte Balcan Logistic, aceasta a fost înfiinţată în 2009 şi se ocupă de „lucrări de construcţii a altor proiecte inginereşti nca". Firma are sediul tot pe strada Havanei la numărul 7, în zona Faleză Nord, Poligon 15, iar Giuglea figura ca asociat, potrivit Monitorului Oficial nr. 4255/2011. Menţionăm că am încercat să luăm legătura cu reprezentanţii celor două firme, însă ni s-a spus că numerele de telefon nu mai erau valabile.

17:00:35
Joi, 9 Februarie 2012
Editia Nr. 3259

Niciun comentariu:

https://silethismillennium2019.blogspot.com/

14 NOIEMBRIE 2024. SRI și SIE, târâte în campania prezidențială