http://silethismillennium.blogspot.com/2009/03/youtube-broadcast-yourself.html
Un interviu interesant: Sebastian Lazaroiu despre starea presei romanesti, intre mogulime si comenzi externe. AUDIO
Asculta mai multe audio Evenimente
Asculta mai multe audio Evenimente
Despre presa ticalosita si papusarii lui Geoana – Vintu si Voiculescu
-Domnule consilier prezidenţial, cum vedeţi evoluţia presei în această perioadă electorală foarte agitată?
-Trebuie să recunosc că treburile au mers din rău în mai rău. Eu am atras atenţia şi chiar am tras semnale de alarmă în urmă cu câteva luni de zile că se întâmplă un lucru grav în presă şi anumite evenimente care s-au întâmplat au confirmat îngrijorările, pe care eu le-am transmis public, tot prin intermediul presei. Mi-amintesc acum, de pildă, de schimbarea echipei de la „Cotidianul“, când a venit Cornel Nistorescu. Eu cred că, cu o săptămână înainte, am spus că există o presiune foarte mare din partea proprietarilor de presă, marilor trusturi, pentru a schimba sau impune o linie editorială.
- Am simţit-o şi eu pe propria-mi piele…
- Exact. Stenograma discuţiei dintre Sorin Roşca Stănescu şi şeful de la ANI, pe care aţi publicat-o în „Curentul“, a venit după ce eu şi alţii am atras atenţia că în presă se practică şantajul, şi la un nivel foarte înalt. Sigur, nu toată lumea, n-a spus nimeni că toţi ziariştii practică şantajul, dar se ştia, n-a fost nimeni surprins…
- Deci, practic, a venit ca o confirmare…
- Da, a venit ca o confirmare, şi sunt convins că în perioada următoare or să mai apară şi alte lucruri, care să confirme că lucurile merg foarte prost în presa din România, că patronii din presă încearcă să strângă foarte tare şurubul, şi profită de faptul că e criză economică pentru a le impune angajaţilor jurnalişti să urmeze o anumită linie editorială care lor le foloseşte.
- Linia e foarte clară, ne-a fost dată şi nouă, tuturor jurnaliştilor, când lucram la ziarul „Ziua“: Anti-Băsescu.
- Exact. Cred că lucurile se spun explicit, mulţi ştiu despre e vorba; sigur, nu le cunosc, şi asta e cel mai supărător, îi vezi pe urmă pe televizor sau în ziare, cum ţipă toţi iritaţi, cum pot să spun eu, că am spus la un moment dat că presa falsifică jocul democratic, falsifică democraţia şi mimează, mimează libertatea presei, mimează democraţia la televizor, mimează faptul că sunt liberi şi nimeni nu-i constrânge.
Există în presă un centru unic de coordonare anti-Băsescu
- Dar, într-un fel, nu credeţi că se autodecredibilizează? De ce, pentru că românii nu sunt idioţi, ei văd realitatea cu proprii lor ochi şi pot să gândească, nu?
- Ceea ce nu înţeleg oamenii ăştia e că România s-a schimbat mult în ultimii 20 de ani şi, mai ales, oamenii s-au schimbat foarte mult, la nivelul mentalităţii, sunt mult mai critici cu ceea ce văd la televizor, cu ceea ce citesc în ziare. Eu am curajul să spun că, undeva în ‘96, când lucrurile erau cu totul altfel, o asemenea campanie, cum este cea anti-Băsescu, probabil că l-ar fi dus pe Geoană, care este favoritul trusturilor Realitatea şi Antena, la un 80%…
- Cum a ajuns Iliescu, cu 87%…
- Da. Să ne amintim că, în ‘90, Iliescu a câştigat cu 87%…
- Cu ajutorul televiziunii unice, TVR-ul de atunci.
- Erau mult mai puţine mijloace de informare în masă, iar ele funcţionau atunci cam cum funcţionează azi Realitatea şi Antena…
- Credeţi cumva că putem vorbi de un centru unic de comandă, un centru de coordonare…
- În mod sigur există o coordonare, este iarăşi un lucru pe care l-am spus şi mulţi jurnalişti m-au acuzat că sunt nedrept, dar se vede foarte bine, după modul în care sunt preluate ştirile. Aceleaşi ştiri, acelaşi mod de prezentare, de multe ori am surprins aceleaşi titluri şi pe Antena 3, şi pe Realitatea, şi, desigur, în toate publicaţiile trusturilor, deci e greu de crezut că nu există o coordonare, ca să apară simultan acelaşi tip de poveste, acelaşi tip de acuzaţii, ş.a.m.d. Dacă mi-amintesc de cazul lansat recent, de fumigena cu fratele preşedintelui şi armamentul – a fost suficient ca Roşca Stănescu să iasă cu povestea aceea însăilată şi toate posturile, toate publicaţiile trusturilor Realitatea şi Antena au sărit imediat pe ea, nici măcar nu au făcut o minimă verificare, au titrat-o, dat-o şi au încercat să facă oamenii să creadă că preşedintele, chiar preşedintele e implicat în afaceri cu armament, cu terorişti, ş.a.m.d.
- Dar s-au făcut de râs…
- S-au făcut de râs în final, dar să ne amintim ce coordonare a fost atunci.
- Asta vroiam să spun, că şi din stenograma publicată de noi în „Curentul“ apare această organizaţie: „noi, noi“ – i se spune lui Macovei…
- Exact, e foarte interesant.
- „…dacă eu, eu şi cu Bogdan îţi garantăm, nu mai apari nicăieri“, spune Roşca Stănescu. Nicăieri, în toată presa română!
- Domnule Roncea, noi ne ferim de foarte multe ori, sigur, publicul nu ştie, dar noi, în lumea asta mai mică, a politicienilor, a jurnaliştilor, noi ştim foarte bine: ştiam că Bogdan Chirieac şi Roşca Stănescu sunt stâlpii trustului Realitatea-Caţavencu, sunt oamenii pe care domnul Vîntu îi foloseşte în tot felul de afaceri de genul acesta, de intimidare, de aruncat materiale-n presă, poveşti împotriva preşedintelui…
- Deşi, într-un fel, Vîntu a încercat să se spele pe mâini, punându-l pe Răzvan Dumitrescu să afirme că cei doi „nu sunt angajaţi ai trustului Realitatea-Caţavencu“.
- Au fost mai multe faze, în prima fază trustul Realitatea-Caţavencu n-a spus nimic despre scandalul acesta.
- Omerta.
- Exact, nu s-a vorbit deloc, deşi Internetul era plin, toată lumea asculta înregistrările. Iar în a doua fază, tot centrul de greutate s-a mutat pe şeful ANI, care ar avea nu ştiu ce probleme, şi pe cei trei politicieni despre care se spunea că ar avea conturi în străinătate. Deci asta a fost mişcarea a doua. Abia ulterior, sigur, când presiunea publică a fost foarte mare asupra Realităţii, au încercat să prezinte echilibrat cazul, dar, iniţial, vă amintesc că l-au ignorat.
- Mai există o fază, cea în care aşa-zisa societate civilă atacă ziariştii care au publicat documentul.
- Da, se vorbeşte foarte mult de faptul că înregistrările sunt ilegale.
- Se pune accentul pe acest lucru.
- Este o prostie, am mai auzit asta şi în cazul înregistrării de la Comisia pentru Elena Udrea, la fel, s-a mutat centrul de greutate.
- Sau în cazul caltaboşilor, scandalul Remeş.
- Exact, în cazul caltaboşilor. M-aştept să aud asta de la politicieni, dar să aud asta de la jurnalişti, e ruşinos. Dacă ţie îţi vine o astfel de înregistrare, care are elemente explozive, de interes public, despre un politician sau despre un ziarist…
- Care reflectă un tip de presă interlopă.
- Exact, e presa interlopă. Cum ziceaţi, funcţionează de prea multe ori Omerta, mi se pare, în zona asta, de aia zic, lucrurile merg din rău în mai rău. Sigur, după alegerile prezidenţiale probabil că o să vedem nişte schimbări majore.
- Multe publicaţii probabil că o să dispară de la sine.
- Da, pentru că eu ştiu foarte bine, şi se ştie foarte bine în lumea asta în care ne învârtim, că există publicaţii sau chiar televiziuni aparţinând trusturilor care merg pe pierdere. Cât îşi vor permite să meargă pe pierdere?
Presa interlopă a lui Vîntu se extinde în Moldova
EXCLUSIV. Eliberarea lui Dan Diaconescu si primirea facuta de prietenii si colegii sai la sediul OTV. Din celula, Dan Diaconescu Direct in studio. VIDEO
EXCLUSIV. Procesul DDD – DNA. AUDIO INTEGRAL. Pledoariile avocatilor Mateut si Budusan (I). Avocatul Fenechiu, aberatiile procurorului Bocsan si ultimul cuvant al “inculpatului” Dan Diaconescu plus cel al lui Doru Parv (II)
Avocatii lui Dan Diaconescu in fata presei dupa judecarea recursului in cauza DNA contra OTV. VIDEO. Maestrii Gheorghe Mateut si Ovidiu Budusan dupa cele patru ore de proces, consternati de prestatia procurorului DNA
Avocatii Gheorghe Mateut si Ovidiu Budusan dupa cele patru ore de proces.
Apel catre Federatia Internationala a Jurnalistilor si organizatiile europene si americane de aparare a libertatii presei privind cazul arestarii abuzive a lui Dan Diaconescu. Acum se judeca recursul la Tribunalul Bucuresti (fostul magazin Junior), Etajul 2, Sala 243. Sedinta este publica
Diaconescu devine "noua stea a politicii" din Sistemul ticalosit "desavirsit ca stat mafiot in EPOCA BASESECU.
Adaugat la 26.06.2010 09:30:42
Din rau in mai rau ne meritam soarta daca alegem escrocii sa conduca Romania.Magistratii trucheza "actul de justitie".Televiziunea de nisa face dreptate in locul institutiilor statului.
Ce spunea presedintele despre reforma statului?
Ce spunea domnul Fota ,consilierul prezidential despre pericolele care submineaza statul roman?
Un comentariu:
Romanika lui Diaconescu fondata de Ion Ilici Iliescu, VA deveni Caracal
Trimiteți un comentariu