Poreclă Sile this Millennium Pseudonime sile_this_millennium

vineri, 12 februarie 2010

Cum a denunţat Adrian Marino stabilimentul literar românesc « BOOKiseala – Magazin de cărţi


Cum a denunţat Adrian Marino stabilimentul literar românesc « BOOKiseala – Magazin de cărţi

http://silethismillennium.blogspot.com/2009/03/youtube-broadcast-yourself.html

Cum a denunţat Adrian Marino stabilimentul literar românesc

autor:Ilă Citilă , 09.02.2010

Viata unui singur om Adrian Marino copertaToţi se întreabă de ce regretatul critic de la Cluj, Adrian Marino, a preferat să-şi publice postum volumul de memorii „Viaţa unui om singur”? De ce i-a încondeiat atât de tăios, cu atâta venin, pe corifeii culturii române, fie de stânga, fie de dreapta? De ce şi-a ales momentul denunţului fix după cinci ani de la moartea sa?

Celebrul europenist din convingere, nu din oportunitate, a explicat încă din prefaţa cărţii de ce nu a făcut-o atunci: „Aş provoca doar atacuri şi insulte, ridiculizări şi controverse, pe care doresc să le evit, în mod radical, mai ales acum, la sfârşitul vieţii”. La nici o zi după publicarea “versetelor,” demolatoare în expresie şi dure în conţinut, Dinescu, poetul moşier de Galicea Mare şi pastor peste stăreţia cu dosarele Securităţii, s-a grăbit să-l acuze, tocmai pe cel care a stat şase ani în puşcăriile comuniste, de colaborare cu sistemul criminal. Şi asta pentru că l-a descris ca: “Amuzant, pentru o clipă, dar odios în esenţă. Fiindcă poluează şi trivializează totul. Terfeleşte toate valorile, bagatelizează toate intenţiile bune”.

Nu scapă de pana înmuiată în venin a clujeanului nededulcit la “binele” comunist, nici George Călinescu, căruia i-a fost o vreme asistent la Universitatea din Iaşi, criticul pervertit la noua ideologie. Rămas singur într-o lume opusă opulenţei criticului, adaptat compromisurilor epocii, „cu o ipocrizie şi cu un cinism, în forme uluitoare şi cabotine”, aşa cum l-a descris în carte, Marino îi minimizează opera lui Cioran la o singură carte şi-l portretizează pe Eugen Simion ca pe un “carierist feroce”. Doar Nicolae Manolescu scapă nealtoit sub joarda de cuvinte.

Plăvanilor din solda “căpitanului filosofic al naţiunii” (Ctin Noica) le reaminteşte cum Măria Sa a luat urma lui Cioran pentru a-l convinge să-l susţină pe Ceauşescu la candidatura pentru Premiul Nobel.

Psiho-esteticianul de la Cluj descoperă la istoricul religiilor, savantul de renume mondial, Mircea Eliade, o preocupare obsesivă, “aproape maniacală”, pentru publicitate. Ne tot miram pe timpul comunismului cum de i se publica opera.

Adrian Marino s-a retras demult în cochilia sa universitară. Nu prea l-au plăcut chibuţurile literare, în care scriitorii se aghesmuiau reciproc prin revistele naţionale şi trăiau din canon, fără a face c

eva consistent.

A condus ani de zile revista “Echinox”, unde printre alţii l-a avut ca şi colaborator pe Emil Hurezeanu, de care mi-a spus să mă feresc. Şi aşa am făcut-o. “Agentul Hari, un spirit viu, dar un speculant notoriu, ştie să calce valurile”. Aşa am aflat de colaborarea lui Hurezeanu, când nevoit să plece la studii în străinătate, a semnat un angajament cu defuncta Securitate. Ulterior, Marius Oprea şi Traian Băsescu au întârit afirmaţiile lui Marino.

Plagiatul lui Pleşu

Theodor Adorno_coperta_Minima_moralia plagiata de Andrei PlesuPlesu coperta 1 Minima moraliaBucuros, nevoie mare, că Liiceanu a devenit “conştinţa naţiunii” cu <>, s-a simţit incomodat cu monopolul cultural impus de “supremul manual de etică civică”. Dar şi tulburat că Andrei Pleşu a fost descoperit cu minus la cântar, uitând să menţioneze sursa atunci când a copiat titlul “Minima moralia.”

Adrian Marino este considerat frustrat de înălţimile culturale româneşti. Aceleaşi care i-au simţit pe propria piele lama ascuţită a cuvintelor sale tăioase. Despre Noica şi colaboraţionismul său, el scria încă din 1993 prin “22″. Pentru cei care l-au cunoscut, cartea nu este o noutate, pentru ceilalţi o dinamită publicistică.

Pentru contemporani, Adrian Marino n-a existat decât ca hermeneut şi teoretician. De acum, pentru generaţiile care vin, va fi o conştiinţă vie, o fire tăioasă şi un singuratic care s-a judecat pe sine mai întâi pentru a judeca lumea mai apoi. Era mai cunoscut în Occident în anii ’70-’80, mai publicat şi mai admirat decât oriunde acasă. La Bucureşti era respectat, dar primit cu răceală. Ţinuta sa rituală de domn nu rezona cu hăidămăcia din cultura bucureşteană. Venea rar şi era premiat des. Aşa din lucrare estetică, pentru că dădea bine pe afară. Se dorea un creator de stil şi de metodă. Un einzelgänger răsăritean. Autentic, dar retras, taciturn dar cu verva contradicţiei, timid şi învăluit într-o aură de mister, avea privirea celui iniţiat care are o energie drămuită. Nu era deloc empatic, stârnea mai mult polemici. Dar toate după plecarea sa Seniorală. În puşcărie i se zicea chiar aşa, Seniorul. Se remarca prin impozanţă şi se detaşa de lumpencultura.

Avea o demnitate neacreditată la Bucureşti. Scara sa de valori nu urca în acelaşi Babel de construit cariere. A preferat şoapta, hormolaiei scenei lirico-dramatice. Nu s-a afişat pe sine pentru că l-au răstignit alţii în locul sihăstriei sale. A fost un neadaptat şi un vicios al singurătăţii. Nici o clasă de discipoli nu şi-a creat.

Adrian Marino a fost si ramâne un declasat din canonul vremii, dar calificat la titlul de bun european. La fel ca şi alţi deschizători de drum, de la Cantemir la Titu Maiorescu, şi de la Ioan I.C. Brătianu, la Corneliu Coposu, a adus şi el Europa mai aproape de noi. Acest europenism obsesiv al său era deranjant pentru seminţiile vremurilor sale. La fel ca şi gândirea democratică a Doinei Cornea. Temeinicia muncii sale a fost, totuşi, validată cu unul dintre marile premii ale continentului, Premiul Herder”, în timp ce detractorii săi nu se califică nici la poziţia de aspiranţi.

Ce vremuri din zodia câinelui trăim…

Sile this MillenniumNo Gravatar says:

Mortul e “viu ” ca si biblioteca sa ca si scrierile sale ….si din locul “care este” isi permite sa faca detasat o “istorie recenta” asupra “cooperativei literare ” pivatizata si ea dupa 1989 ca si editura “Politica ” care a devenit presigioasa “Humanitas” ca si “Scanteia” care a devenit peste noapte “Adevarul” ziar obedient Frontului Salvarii Nationale si azi un ziar liberal in care Parohul CNSAS ,Mircea Dinescu “disidentul nostru cel de toate zilele ,cu voie de la Secu`”

Omorati mortul, maestre Dinescu, sa vedem puteti ?

Niciun comentariu:

https://silethismillennium2019.blogspot.com/

Cine a Furat Banii lui Ceausescu | PODCAST Cristian Sima