Poreclă Sile this Millennium Pseudonime sile_this_millennium

joi, 6 februarie 2020

Cazul Ursu, o sentință care ne face captivi în propriul trecut Germina Nagat | 04.02.2020 - Sursă : Revista 22


http://silethismillennium.blogspot.com2020youtube-broadcast-yourself.html

Cazul Ursu, o sentință care ne face captivi în propriul trecut


Germina Nagat | 04.02.2020

În sentința penală în cazul Gheorghe Ursu se înfruntă două viziuni opuse asupra comunismului românesc, prin două „bibliografii” concurente.

Implicațiile „cazului Gheorghe Ursu” și ale procesului în care sunt judecați ofițerii de Securitate care l-au anchetat în 1985 sunt greu de înțeles în lipsa unor detalii pe care le consider esențiale. Până să se ajungă la trimiterea în judecată, în august 2016, o parte a poveștii s-a scris la CNSAS, cu ajutorul unor colegi excepționali, care au jucat rolul „buturugii mici” și au urnit din loc ditamai carul înțepenit în mijlocul drumului încă din 1990. Sentința penală a cărei motivare o citim azi cu toții, într-o stare de perplexitate vecină cu groaza, nu mă încurajează să fac publice numele lor, ba dimpotrivă.
Dosarul care probează ancheta politică întreprinsă asupra lui Gheorghe Ursu în 1985, de către Direcția VI Cercetări Penale a Securității, a fost găsit abia în 2014, în arhiva CNSAS. Andrei Ursu făcea greva foamei la sediul GDS, încercând cu disperare să redeschidă cauza după ce, aproape un sfert de secol, fusese „declinată” (adică plimbată), conexată, disjunsă și, în final, închisă. Până la apariția acestei probe esențiale care este „penalul politic”, adică dosarul anchetei politice, cazul Ursu fusese doar un neprevăzut „deces în timpul arestului”, un omor comis de un deținut de drept comun (Marian Clită) asupra altui deținut de drept comun, Gheorghe Ursu, arestat pentru „deținere de mijloace de plată străine”.
Teoria asta, numai bună să le ofere imunitate securiștilor în anii în care faptele lor nu erau încă prescrise, s-a bazat pe absența „penalului politic”, suplinită foarte convenabil de un dosar penal de drept comun (deschis sub pretextul că la percheziție s-a găsit în casă niște mărunțiș, rămas din excursiile în străinătate). În lipsa dovezilor că ancheta a fost motivată politic, Babu Ursu a rămas pentru procurorii și judecătorii români doar un ghinionist, care a murit nu în urma torturii din arest, ci în urma unui „accident nefericit”. Nicio instituție a statului nu a oferit vreun răspuns la întrebarea unde s-a rătăcit atâția ani „penalul politic”, singura probă scrisă că Gheorghe Ursu a murit ca deținut politic, și nu ca deținut de drept comun. Istoria misterioasă a acestui dosar dovedește într-adevăr că „o perioadă îndelungată de timp, organele de urmărire penală nu au depus diligențele necesare și nu au efectuat o anchetă efectivă menită să stabilească toate persoanele, din toate instituțiile și structurile statului, responsabile de uciderea victimei Ursu Gheorghe Emil, tragerea la răspundere penală a acestora pentru infracțiunile prescriptibile, ce eventual puteau fi reținute în sarcina acestora”. Cu această frază din motivarea sentinței penale nr. 196/F/, pronunțată de doamna judecător Mihaela Niță la 17.10.2019, sunt întru totul de acord. Restul motivării însă mă trimite cu gândul la recenta declarație a polițistului britanic, participant la ancheta în cazul Țăndărei: „Mă tem pentru poporul român”.
Prin această sentință, cei doi anchetatori de Securitate care au instrumentat dosarul politic au fost exonerați de orice răspundere penală. Din perspectivă civilă, lucrurile stau cu totul altfel. În martie 2015, Andrei Ursu a cerut CNSAS să-i verifice pe toți ofițerii care figurează în „penalul politic” și în dosarul de urmărire al tatălui său – cât a mai rămas din el, fiindcă doar primul volum din șapte mai are o legătură cu dosarul creat de Securitate. Restul sunt niște „substitute”, care au înlocuit (după 1990!) volumele originale. Radiografia acestei mistificări a dosarului de urmărire și, implicit, a manipulării probelor esențiale pentru desfășurarea anchetei o puteți citi pe site-ul Fundației Gheorghe Ursu. Prin două sentințe definitive și irevocabile (nr. 2115/03.09.2015, pronunțată de judecătorul Daniel Marian Drăghici în acțiunea CNSAS împotriva lui Vasile Hodiș, și nr. 2299, pronunțată de judecătorul Georgian Davidoiu în acțiunea CNSAS împotriva lui Marin Pârvulescu), s-a constatat că acești doi anchetatori penali de Securitate au încălcat drepturile și libertățile fundamentale ale omului, în urmărirea și anchetarea penală a lui Gheorghe Ursu. Nu în ultimul rând, cele două sentințe definitive, care însumează 47 de pagini, atestă fără dubiu că Gheorghe Ursu a fost urmărit și anchetat exclusiv din motive politice, și nu de drept comun: „Urmărirea, cercetarea și punerea sub învinuire a domnului Ursu Gheorghe Emil, sub pretextul unei fapte de drept comun, maschează reprimarea unei persoane animate de concepții anticomuniste și antitotalitare /.../”.
În 2015, am crezut cu toții că prin aceste două sentințe civile justiția română a constatat definitiv și irevocabil niște lucruri certe, evidente pentru orice persoană înzestrată cu rațiune și bună-credință. Mai întâi, se confirmase, în sfârșit, că Gheorghe Ursu a fost un contestatar autentic al dictaturii lui Ceaușescu, pe care a denunțat-o prin scrisori transmise la Europa Liberă încă din anul 1978, prin redactarea de texte pamfletare și prin discuții liber asumate, purtate în cercurile intelectuale bucureștene. În al doilea rând, se confirmase că ancheta Securității, pusă în operă de Marin Pârvulescu și Vasile Hodiș, a fost „mascată” (termenul aparține chiar judecătorului) sub aparența unei infracțiuni de drept comun. Ei bine, sentința penală din octombrie 2019 a Curții de Apel București a transformat aceste certitudini în contrariul lor, arătând nu doar că uneori justiția n-are nicio legătură cu dreptatea, ci și că uneori justiția nu are legătură nici cu ea însăși.
Concret, din motivarea sentinței penale nr. 196/F din 17.10.2019, aflăm că „este totuși dificil de considerat că victima a fost un adevărat dizident politic”. Îmi reprim cu greu impulsul de a comenta valoarea hermeneutică a acestui „totuși”. Remarc doar că, în opinia doamnei judecător, scrisorile de protest trimise la Europa Liberă, pamfletele anti-Ceaușescu declamate în fața scriitorilor, în stațiunea 2 Mai, citatele cu referiri explicite la dictatori și dictatură, lipite pe pereți la locul de muncă, punerea în discuția colectivului, concedierea și ancheta penală exclusiv din motive politice (toate, susținute de documente) nu sunt suficiente pentru a-l încadra pe Gheorghe Ursu în categoria „adevăraților dizidenți politici” sau a persoanelor „căzute sub puterea adversarului”, criteriu esențial pentru încadrarea juridică în categoria infracțiunilor împotriva umanității. Dosarul penal, dosarul de urmărire informativă și cele două sentințe definitive la care m-am referit mai sus nu sunt dovezi că Gheorghe Ursu a fost un „adevărat dizident politic”? Oare ce „dizidentometru” s-a folosit? Aștept o nouă decizie judecătorească, tot în materie penală, care să corecteze marile lexicoane, unde disidentul este definit foarte simplu, drept „o persoană care dezaprobă și critică în mod public guvernarea” (vezi, de pildă, Cambridge Advanced Learner`s Dictionary). Nu știm ce înseamnă „a critica public”, în cazul Ursu. Niște scrisori de protest citite la un post de radio interzis în România (chiar dacă pe post nu i s-a dat numele, jurnalul l-a dat de gol că el le-a scris) or fi însemnând că a criticat în mod public guvernarea?
Transformarea lui Gheorghe Ursu într-un „non-disident”, dincolo de a fi o insultă post-mortem la adresa unei victime a statului român, a fost primul pas către respingerea încadrării juridice în categoria infracțiuni împotriva umanității. Al doilea pas s-a materializat în fraza „un conflict limitat la câteva persoane nu poate fi considerat situație-premisă”. Din nou, nu se precizează câte persoane sunt cuprinse în adjectivul nehotărât „câteva”. Ce știm precis este că, în viziunea doamnei judecător, raporturile Securității cu populația României în anul 1985 nu erau în niciun caz de conflict, și cu atât mai puțin de reprimare a opoziției față de regim. Ni se explică metodic că „suprimarea fizică și psihică a unui număr foarte mare de români” s-a petrecut doar în intervalul 1948-1965, ulterior fiind utilizate alte metode pentru „temperarea și controlarea” opozanților politici – de pildă, se folosea „influențarea pozitivă”.
Afirmația este cât se poate de surprinzătoare, fiindcă apare într-un text al cărui autor nu pare să știe că în timpul regimului comunist Poliția se numea „Miliție”, iar polițiștii se numeau „milițieni”: în sentință ni se spune că Gheorghe Ursu a fost anchetat „nu numai de organele de poliție” și că „Stănică Tudor și Creangă Mihail aveau calitatea de lucrători de poliție” (v. p 21 și 24 din motivare). Cu toate acestea, în același text se folosește cu dezinvoltură un termen foarte tehnic, din limbajul specializat al Securității: „influențarea pozitivă”. Surprinzător, „expertiza” autorului motivării sporește brusc când trece la evoluția instituției Securității din 1965-1989 și la modul de lucru în perioada în care a fost ucis Gheorghe Ursu: „După anul 1965, deși se practica controlul informativ al populației active a României /.../, nu au existat acte multiple îndreptate împotriva populației /.../, respectiv reprimarea formelor de opoziție față de regimul comunist prin comiterea unor multiple acte în modalitățile normative prevăzute de lege”. Un punct de vedere identic putem citi, de pildă, în numeroasele studii publicate de generalul Vasile Mălureanu, fost ofițer al Direcției I a Securității: „În etapa 1965-1989, noua concepție de muncă fixată organelor de Securitate de către PCR s-a bazat pe intervenția preventivă, în sensul prevenirii încălcării legilor prin mijloace de influențare obștească /.../” (Apărarea ordinii constituționale, Ed. Paco, 2016, p. 82).
E limpede că în această sentință penală se înfruntă două viziuni opuse asupra comunismului românesc, prin două „bibliografii” concurente. Pentru susținerea situației-premisă și încadrarea uciderii lui Gheorghe Ursu în categoria infracțiunilor contra umanității, CNSAS a anexat la rechizitoriu mii de pagini din dosarele Securității, plus o listă de 1.113 nume publicate până în 2016 în Monitorul Oficial (alte câteva sute de nume s-ar fi putut adăuga, dacă aveam destui bani la buget). Sunt numele foștilor ofițeri de Securitate pentru care instanțele din România au constatat definitiv și irevocabil că au încălcat drepturile omului, majoritatea fiind activi în perioada 1965-1989, în care doamna judecător crede că „nu au existat acte multiple îndreptate împotriva populației”. Tot domnia sa ne spune că „niciun alt lucrător de Securitate, astfel implicat, nu a fost trimis în judecată pentru infracțiuni similare celor din prezenta cauză”. Sunt din nou nevoită să-i dau dreptate. Judecând după motivarea sentinței în cazul Gheorghe Ursu, nici nu va fi. Dar noi vom rămâne definitiv și irevocabil căzuți sub puterea adversarului, captivi în propriul trecut. //
TAGS:
CAZUL URSUGHEORGHE URSUCNSASSENTINTA











COMENTARII

1

emil - 02-04-2020
Securitatea care ucide astazi - Tudori Ionut Alexandru, Colonel Rândunel Bădescu, Liliana Mihailescu, Mirela Nicolaescu, Carmen Adeluta Mateescu, Elena-Rozalia, Gheorghe Stan, General Iamandi Dan-Paul, Francu, Orban, Iohannis, etc, care au contribuit la matuirea disparitiei de probe si dosare, avize false si antedatate, ISU, ISC, M.L.P.A.T, disparitii martori si dosare penale pentru ”distrugere” - este identica cu securitatea care asasinat pe inginerul Ursu. SS intimideaza UE prin deschiderea dosarului penal impotriva domnului Timmermans si musamalizeaza acte teroriste la sigurantei populatiei in loc sa destructureze aceste structuri de crima organizata statale.


Un moroi umblă prin Oltenia lui Tudor Gheorghe: stafia Securității comuniste By Vladimir Munteanu miercuri, 5 februarie 2020 - Sursă : ZIARIȘTII



http://silethismillennium.blogspot.com2020youtube-broadcast-yourself.html

Un moroi umblă prin Oltenia lui Tudor Gheorghe: stafia Securității comuniste


By Vladimir Munteanu

Parafrazând începutul „Manifestului Comunist” al lui Karl Marx, cuprindem în câteva cuvinte un scandal cu miros de ceaușism securist declanșat chiar la Craiova, capitala Olteniei natale a lui Tudor Gheorghe.

Îl știți: e menestrelul care, prin concertul „Degeaba 30”, a dovedit că merită să fie considerat unul dintre cei mai eficienți propagandiști anti-UE și, implicit, anti-democrație care au infestat România în ultimii ani.
În atmosfera toxică provocată în agora românească de (a)vânturile naționalist-comunistoide ale menestrelului Tudor Gheorghe, la Craiova, fieful cuplului PSD-ist Lia Olguța Vasilescu – Claudiu Manda, a irupt un nou scandal în care sunt implicați turnători ai fostei Securități comuniste și membri importanți ai organizației locale a PSD, deținători de înalte funcții în administrația orașului Craiova și a județului Dolj.
Scandalul lovește comunitatea craioveană la puțin timp după un alt scandal, în care preoții Gheorghe Zamfir și Alexandru Isvoranu, foști profesori ai Facultății de Teologie din Craiova și colaboratori apropiați ai Mitropolitului Olteniei, Irineu Popa, au fost reclamați la Consistoriul bisericesc pentru a fi scoși din preoție pentru faptul că au colaborat, ca informatori, cu Securitatea comunistă.
Publicația online PRO-OLTENIA informează, în articolul cu titlul „Conducerea CJ Dolj îi promovează pe foștii turnători ai Securității comuniste?”, că în ședința Consiliului Județean Dolj de joi, 30 ianuarie 2020, atmosfera a devenit extrem de tensionată în urma discuțiilor aprinse dintre consilierii PNL Laurențiu Ivanovici și Cosmin Călin, pe de o parte, și Ion Prioteasa (PSD – președintele CJ Dolj) și Lucian Dindirică (PSD – managerul Bibliotecii Județene „Alexandru și Aristia Aman” din Craiova), pe de altă parte. Tema confruntătii: un apel lansat de un ONG local prin care se cerea demiterea, în regim de urgență, a managerului Bibliotecii Județene pe motiv de găzduire a unui eveniment „cultural” de reabilitare a imaginii Securității comuniste. 

Lansare de carte cu securiști la prezidiu

Pe 14 decembrie 2019, sub egida Consiliului Județean Dolj și a Bibliotecii Județene „Alexandru și Aristia Aman” din Craiova, la sediul bibliotecii a fost organizată lansarea cărții „Celula 0”, scrisă de Ion Dascălu, implicat (se pare ca ofițer de Securitate) în evenimentele sângeroase din Decembrie 1989. În prefață, cititorii sunt informați că în carte vor afla „fața nevăzută a organelor abilitate cu securitatea statului și a conducerii lui”. Evident, „organele abilitate” este un termen sub care se ascunde Securitatea comunistă.
La eveniment au participat, ca invitați și vorbitori, doi indivizi care au fost demascați de către CNSAS, în instanța de judecată, ca turnători la Securitate: Dan Lupescu și Mihai Marcu.
Dan Lupescu este cunoscut în Craiova ca fost jurnalist comunist la ziarul „Înainte” (organ al Comitetului Județean Dolj al PCR și al Consiliului Popular Județean) și fost director, după 1989, al Direcției Județene de Cultură Dolj. La sesizarea CNSAS, Curtea de Apel București, prin Sentința Civilă Nr. 4252 / 25.06.2012, constată calitatea de colaborator al Securității în cazul lui Lupescu Dan. Acesta a turnat la Securitate, ca informator, sub numele conspirativ de „Toma Alexandru/Alex”.
Paradoxal, fostul informator al Securității, Dan Lupescu, a vorbit despre Decembrie 1989 în incinta instituției pe ai cărei salariați îi turna la Securitate cu trei decenii în urmă. Conform Dosarului Fond Informativ nr. I 603 (cotă CNSAS), deschis asupra unui bibliotecar de la Biblioteca Județeană Dolj, monitorizat de Securitate pentru „grave manifestări dușmănoase la adresa orânduirii socialiste”, o notă informativă despre acesta era semnată de Dan Lupescu, sub conspirativul „Toma Alexandru”.
Dan Lupescu, informatorul Securității, un „de-al casei” la Biblioteca Județeană din Craiova
Dan Lupescu, informatorul Securității, un „de-al casei” la Biblioteca Județeană din Craiova
Turnătorul Dan Lupescu informa Securitatea că bibliotecarul a manifestat „o atitudine total deplasată, trădând grave convingeri politice. (…) Văzând vitrina cu lucrări ale șefului partidului și statului, acesta s-a exprimat batjocoritor, după care a îngenuncheat și s-a înclinat în fața volumului «Omagiu» publicat în 1978, comentând pe un ton zeflemitor că așa ar trebui să ne comportăm în fața operei șefului de partid și de stat”.
Mihai Marcu, un alt personaj dubios, a fost demascat de CNSAS, în instanță, ca informator. Astfel, Tribunalul București, prin Sentința Civilă nr. 2559 / 07.10.2008, constată calitatea de colaborator al Securității în cazul lui Marcu Mihai. Acesta a turnat la Securitate, în perioada 1979-1989, sub numele conspirativ de „Constantin Gheorghe”.
Marcu Mihai (al doilea din stânga), informatorul Securității comuniste, la lansarea cărții „Celula O”
Mihai Marcu (al doilea din stânga), informatorul Securității comuniste, la lansarea cărții „Celula O”
Turnătorul Mihai Marcu a lucrat cu o eficiență deosebită în slujba Securității comuniste. Astfel că, după ce a executat, ca persoană de sprijin, două misiuni în cadrul cărora „a furnizat date verbal cu conținut bun și complet (…), ca urmare a aportului informativ deosebit, la numai un an de la recrutare s-a propus trecerea lui în rândul categoriei de rezidenți”. Altfel spus, Mihai Marcu, alias „Constantin Gheorghe”, a fost un foarte zelos turnător al Securității comuniste.
Acești doi indivizi, complici ai Securității, instrumentul de teroare și crimă al dictaturii comuniste, au fost onorați ca invitați oficiali la o acțiune „culturală” organizată într-o instituție publică de cultură din subordinea Consiliului Județean Dolj.

PSD-istul Prioteasa bagă sub preș mizeria securistă

Conform articolului din PRO OLTENIA, Asociația PRO DEMOCRAȚIA Craiova a reacționat la mișelie și a transmis către președintele și membrii Consiliului Județean Dolj un Apel intitulat „Dindirică Lucian Costin, managerul Bibliotecii Județene «Alexandru și Aristia Aman», continuă să batjocorească memoria eroilor asasinați în Decembrie 1989”, semnat de Carla Stoica, președinta Clubului Craiova al PRO DEMOCRAȚIA.
PRO DEMOCRAȚIA Craiova atenționează că este „inacceptabil ca o instituție publică, finanțată din banii cetățenilor unei țări care este membră a Uniunii Europene, să găzduiască activități publice la care să participe, în calitate de invitați oficiali, foști ofițeri sau turnători ai Securității comuniste”.
Conform PRO DEMOCRAȚIA Craiova, „conducerea Bibliotecii Județene «Alexandru și Aristia Aman» din Craiova nu este la prima acțiune de sfidare a memoriei jertfei celor asasinați în Decembrie 1989, în aceeași instituție, în ianuarie 2018, fiind găzduită lansarea unei cărți elogioase dedicată ultimului șef al Securității comuniste, Iulian Vlad”.
În consecință, asociația a solicitat Consiliului Județean Dolj să-l demită pe Dindirică Lucian Costin din funcția de manager al Bibliotecii Județene „Alexandru și Aristia Aman” din Craiova.
Ion Prioteasa (PSD) - președintele Consiliului Județean Dolj
Ion Prioteasa (PSD) – președintele Consiliului Județean Dolj
Conducerea Consiliului Județean Dolj a oferit PRO DEMOCRAȚIA Craiova un răspuns în „limbă de lemn”, într-o penibilă încercare de a ascunde sub prevederi de regulament ticăloșia cu securiști săvârșită în instituția din subordine, exact în perioada în care se împlineau trei decenii de la asasinatele comise în Decembrie 1989. În documentul respectiv, se face referire la Regulamentul de organizare și funcționare al Bibliotecii Județene, care, la art. 3 (1), stabilește că „Biblioteca Județeană «Alexandru și Aristia Aman» este bibliotecă publică și îndeplinește funcții culturale și educațional-științifice, asigurând egalitatea accesului la informații și la documentele necesare informării, educației permanente, petrecerii timpului liber și dezvoltării personalității utilizatorilor, fără deosebire de statut social ori economic, vârstă, sex, apartenență politică, religioasă ori etnică”.
Cum se asigură „educația permanentă” și „dezvoltarea personalității utilizatorilor”, organizând sub egida Consiliului Județean Dolj și în spațiul Bibliotecii Județene o lansare de carte în care este spălată imaginea Securității comuniste cu ajutorul a doi foști turnători ai Securității, numai președintele Ion Prioteasa și subalternul său, managerul Dindirică, pot să explice. Un om decent și demn înțelege că nu există nicio legătură între cele două realități – educația în spiritul democrației europene și spălarea imaginii Securității comuniste.
Conducerea Consiliului Județean Dolj, în răspunsul oferit PRO DEMOCRAȚIA Craiova, se îngrijește și de apărarea celor doi foști turnători ai Securității, despre care precizează: „Cele două persoane la care faceți referire nu au nicio interdicție legală sau de altă natură care să-i priveze de participarea la evenimente culturale organizate sau găzduite de o instituție publică”. Altfel spus, faptul că cei doi ticăloși au nenorocit viețile oamenilor pe care i-au turnat la Securitate nu este defel vreun impediment în a fi invitați să participe, într-o instituție publică de cultură, la evenimente de reabilitare a imaginii Securității comuniste.
La final, în documentul emis de Consiliul Județean Dolj, se face un discret elogiu managerului Lucian Dindirică, amfitrionul de securiști și turnători, în a cărui activitate, „în cei 10 ani de când a ocupat prin concurs funcția de conducere, nu a existat nicio sincopă în exercitarea actului managerial”.
Fam. Lucian Dindirică (consilier local PSD) și Anca Dindirică (manager TVR Craiova)
Familia Lucian Dindirică (consilier local PSD) – Anca Dindirică (manager TVR Craiova)
Aparatul administrativ din subordinea Consiliului Județean Dolj (controlat de PSD) nu ar fi avut cum să vorbească altfel despre managerul Lucian Dindirică, un personaj important al protipendadei locale a PSD. Dindirică este nu numai conducătorul Bibliotecii Județene. El este și unul dintre membrii grupării controlate de Lia Olguța Vasilescu în PSD Craiovaconsilier din partea PSD în Consiliul Local Craiova, iar soția lui, Anca Dindirică, este manager al TVR Craiova (vestită prin fake-news-ul promovat la televiziunea publică, privind „inaugurarea” lucrărilor la drumul expres Craiova-Pitești de către o delegație de PSD-iști condusă de actualul pușcăriaș Liviu Dragnea, eveniment în urma căruia au rămas trei borduri așezate în câmp).
Apropo de TVR Craiova: de câțiva ani, acolo și-a găsit un loc confortabil ca jurnalist Simona Ștefania Mușuroi (fostă Lupescu), nimeni alta decât fata turnătorului Dan Lupescu și prietenă veche a actualei directoare, Anca Dindirică. Probabil că și acest fapt explică generozitatea cu care managerul Lucian Dindirică îl promovează pe fostul turnător al Securității ca oaspete de seamă la activitățile culturale organizate la Biblioteca Județeană.
Președintele Ion Prioteasa (PSD) a omis să informeze membrii Consiliului Județean Dolj despre Apelul înaintat de PRO DEMOCRAȚIA, însă „secretul” a fost aflat de consilierii PNL, care l-au interpelat pentru clarificări în ședința de consiliu din 30 ianuarie 2020. Detaliile schimbului acid de replici între consilierii PNL și reprezentanții PSD, Prioteasa și Dindirică, au fost redate în articolul din PRO OLTENIA.
Managerul Bibliotecii Județene „Alexandru și Aristia Aman” nu a fost nici măcar mustrat de șefii săi – de partid și din CJ Dolj – pentru că a găzduit lansarea de carte cu turnători ai Securității. Iar cei doi turnători se fudulesc, în continuare, prin Craiova, pozând în „oameni de cultură și de carte”.

În loc de concluzie, un paradox: Tudor Gheorghe, menestrelul anti-UE, a fost turnat la Securitate?

Printre documentele care atestă activitatea de turnător la Securitate a lui Dan Lupescu – un „obișnuit al casei” la acțiunile așa-zis culturale organizate de Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” din Craiova – există o notă informativă semnată de acesta, din data de 25.09.1986, prin care semnala atitudinea necorespunzătoare conform normelor PCR a actorului T. G.
„Referitor la recitalurile lui T.G., se impune să precizez că mi-a atras atenția următorul aspect: În momentele când recită versuri din ciclul «La lilieci», de Marin Sorescu, face anumite pauze – le-aș zice cu tărie –, pauze pe care textul nu le conține. Prin această rostire a versurilor se deschid «porți» de înțelesuri noi, pe care textul nu le conține. De pildă: «Nici mălai nu mai e…» – recită făcând o pauză semnificativă și continuă: «… cum era pe vremuri». De aici, spectatorii sunt «stârniți» să se gândească la situația specifică datorită carențelor în organizarea aprovizionării, ei rămânând, având impresia, în fapt furnizată de interpretarea actorului, că astfel se critică anumita stare de lucruri”.
Tudor Gheorghe - menestrelul anti-UE și propagandist PSD
Tudor Gheorghe – menestrelul anti-UE și propagandist PSD
Să fie acest actor T.G., pomenit în nota informativă a turnătorului Dan Lupescu, una și aceeași persoană cu menestrelul anti-UE al vremurilor noastre, anume Tudor Gheorghe?
Dacă da, atunci istoria îi oferă lui Tudor Gheorghe cel mai solid argument că tinerii și copiii uciși în Decembrie 1989 nu au murit degeaba, ci, dimpotrivă, i-au oferit libertatea inclusiv lui, menestrelului ocrotit de „oamenii deștepți din Securitate”.
Tenebrele din trecutul relației lui Tudor Gheorghe cu Securitatea se vor risipi, mai devreme sau mai târziu. Până atunci, capitala Olteniei lui natale, vopsită în roșul PSD, partidul pentru care menestrelul făcea campanie electorală cu ceva ani în urmă, rămâne o primitoare gazdă de securiști. O enclavă bizară, în care slujitorii Securității și ai PCR supraviețuiesc confortabil și feriți, deocamdată, de judecata Istoriei.

LUMEA LUI BANCIU, 5 FEBRUARIE 2020, P1/3

http://silethismillennium.blogspot.com2020youtube-broadcast-yourself.html

marți, 4 februarie 2020

ENSII SPECIALE PENTRU MAGISTRAȚI , DE CE ?!
CITEZ : ” judecătoarea Niţă consideră că au existat acte represive în regimul comunist, însă nu 1985, în perioada în care Gheorghe Ursu a fost ucis în închisoare, ci în perioada 1945-1965.” merită doamna judecătoare Niță PENSIE SPECIALĂ , STAU ȘI MĂ ÎNTREB ȘI VĂ ÎNTRB ȘI PE DOMNIILE VOASTRE ?!
Observator cultural
Un nou număr al revistei noastre este, de astăzi, la chioșcuri. Și de această dată, ne-am străduit să vă propunem articole relevante, proaspete, care să provoace reacții și implicare. Este ultimul număr din Ianuarie, cu multe bunătăți, vă garantăm. Nu-l ratați, așadar și ... lectură plăcută!

http://silethismillennium.blogspot.com2020youtube-broadcast-yourself.html

Cazul Ursu și Justiția din România



Procesul de demitere a lui Donald Trump, virusul ucigaș din China, alegeri anticipate în două tururi – toate se pot dovedi întîmplări/fapte irelevante în fața gravității și a pericolului potențial pentru sănătatea morală a unei națiuni, în urma unei motivaţii judecătorești precum cea publicată, pe 22 ianuarie 2020, de judecătoarea Mihaela Niță de la Curtea de Apel București de a achita doi ofițeri de Securitate, maior(r) Marin Pârvulescu și colonel(r) Vasile Hodiș (oare ce pensii babane au, ca și fostul director de penitenciar de la Pitești, ca și legenda vie a Justiției românești din ultimii ani, faimosul Augustin Lazăr?). Cei doi sînt ofițeri ai fostei Direcției a VI-a Cercetări Penale din cadrul Departamentului Securității Statului.
Cei doi ofițeri au fost acuzați de a fi „complici la delicte neomenoase“ (cele omenoase, care or fi fiind, nu știm…), și nu de crime împotriva umanității, prin uciderea „neintenționată“ – cum se scrie în motivarea sentinței – a inginerului și scriitorului Gheorghe Ursu. Un caz din 1985, cînd un inginer este turnat de două colege la conducerea instituției unde lucra că tot scrie într-un jurnal, ce-l ține la birou. Acesta este furat și adus la cunoștința conducerii instituției, care alertează, la rîndul ei, Securitatea. Inginerul scriitor – prieten cu prietenii mei, regretatul Radu Albala, vecin în mahalaua Moșilor, mereu elegant și distins într-o lume de oameni cenușii, și Radu Cosașu, un martor prețios al atîtor procese ale comunismului, care ar fi putut avea loc și fără contribuția nefastă a lui Traian Băsescu, scriitor care va face cît de curînd 90 de ani și ne bucurăm că este printre noi, căci abia acum, în 2020, începem să rezistăm cu adevărat prin cultură – este reținut, arestat, anchetat, umilit, bătut cu barbarie și ucis în 1985.
Sîntem în 2020 și cei vinovați de moartea lui Gheorghe Ursu sînt mereu absolviți. Ultima filă a acestui dosar – care nu se închide datorită abnegației și tenacității cu care Andrei Ursu, fiul celui ucis mișelește sub pretextul că a posedat 15 dolari și 10 mărci, un fiu care apără nu doar memoria unui părinte, ci, mai ales, ideea de adevăr. Și dreptate, dacă o fi existînd și așa ceva pe lumea asta. Personal, avem mari rezerve și despre dreptatea, și despre Justiția din România. Așa cum sînt, mai ales, cum funcționează ele. Cazul Ursu, trist și sinistru, este dramatic prin uciderea unui om și absurd prin eforturile pe care le fac autoritățile române de a dezvinovăți criminalii. Și de a-i absolvi de vreo vinovăție pe slujbașii Departamentului Securității Statului. De ieri, precum și pe urmașii lor de azi.
Motivarea deciziei judecătoreşti a Mihaelei Niță lezează nu bunul-simț, ci chiar logica elementară. N-avem cum să nu ne indignăm la cele cîteva propoziții nu doar mizerabile în sine, dar care jignesc însăși victima. „În speță, este totuși dificil de a considera că victima a fost un adevărat disident politic“. Bravo! „Nu numai că nu a fost dat afară din serviciu, dar a făcut toate concediile în străinătate.“ Halal argumentație! „La nivelul anului 1985 nu se poate considera că exista do­rința clară de exterminare sistematică a oricărui opozant din partea autorităților Statului român.“ Și atunci cine i-a făcut fractură de mandibulă poetului Rolf Bossert, cine a bătut-o cu barbarie pe Monica Lovinescu, cine o ancheta la Securitate pe Herta Müller, de ce a murit în condiții suspecte istoricul Vlad Georgescu sau de ce au ajuns în spital – după 1989, nota bene! –, bătuți pe stradă, regretații Petru Creția și Banu Rădulescu? Cine îl lovea cu bestialitate pe Paul Goma cu pumnii și picioarele în timp ce era arestat? Vă spune ceva numele generalului Nicolae Pleşiţă?
Decizia Mihaelei Niță – care nu e definitivă, cazul Ursu va fi rejudecat peste o lună la Înalta Curte de Justiție și Casație – ne ajută să resuscităm propria memorie, dar și pe cea colectivă şi să fim solidari cu Andrei Ursu, în lupta sa sisifică cu sistemul judiciar românesc. Orice derapaj și injustiție, orice nedreptate comisă perpetuează sentimentul de nesiguranță, frică, spaime de tot felul, inoculează ideea că fantomele fostei (?) Securități românești sînt încă active. ʼGeaba parteneriate strategice cu Statele Unite, ʼgeaba creșteri de pensii și salarii, dacă mizeria morală a unei Justiții românești temătoare și mefiente în fața adevărului continuă. Avem, personal, mari rezerve că dreptatea și adevărul vor fi asigurate în țara pe care nu doar o iubim, dar în care am și trăit. Dincolo de sistemele politice. De ideologii. Așa cum am putut. Fiecare dintre noi. Ca și Gheorghe Ursu, pasionat literat, meloman și bonom cetățean – să citim și două articole de la Deutsche Welle, ale lui Petre Iancu și George Arun, să ascultăm şi un comentariu al lui Gelu Ionescu, aflat pe net, difuzat la Europa Liberă chiar în anul 1985 –, care îşi dorea o Românie mai presus de minciună și nedreptăți.
Nu, doamnă Mihaela Niță, nu au fost acțiuni „excesive, particulare, conjugate“, a fost o crimă oribilă de-a dreptul. Astfel de crime nu se pot prescrie. Stat de drept? Independența Justiției, cu generalii Aurel Rogojan, Vasile Mălureanu, Filip Teodorescu în sală, cînd pensia (babană!) e la orizont? Să fim serioși. Și sîntem. Chiar triști, doamnă Mihaela Niță.

LUMEA LUI BANCIU, 3 FEBRUARIE 2020, P1/3

http://silethismillennium.blogspot.com2020youtube-broadcast-yourself.html
Cazul Ditrau - D-l Asztalos demiisia !

https://silethismillennium2019.blogspot.com/

De ce nu pierde (încă) Rusia războiul, Ce a vrut Biden de la Iohannis