Ce e un om , ori un an ,sau un mileniu?
Toate trecătoare luate implacabil de valul timpului
și cu valul laolată se vor risipi
înghțite câte unul în câte unul în uitarea neagră a orizontului din zare care va fi în briză mării fără tine .
D.Sin.
Poreclă Sile this Millennium Pseudonime sile_this_millennium
Joker, o demonstrație a Principiului al III-lea al mecanicii
Florin Vedeanu | 10.12.2019
Exaltarea indusă de filmele cu supereroi și-a găsit, în sfârșit, corespondentul de sens opus.
Acum simpatizăm cu Joker, opusul lui Batman, cel căruia, în alte filme, îi pune bețe-n roate și îi justifică existența.
Poveștile din toate culturile, inclusiv Biblia, ne spun că tot ce este bun este bun pentru că există ceva rău. Mai puțin discutat, Newton propune în Principiul al III-lea al mecanicii că atunci când un corp acționează asupra altui corp cu o forță, cel de-al doilea corp reacționează asupra primului cu o forță de aceeași mărime și direcție, dar de sens contrar. În cinema, aceste cupluri de forțe se pot numi Superman și Lex Luthor, Avengers și Thanos, Spiderman și Doctor Octavius, Batman și Joker etc.
Tendința ultimilor ani, în materie de supereroi, este aceea de a ne prezenta și latura lor mai puțin eroică, chiar vicioasă. Thor (gras, bețiv, blazat, couch potato) sau Logan (îmbătrânit, slăbit, cu serviciu) sunt exemple bune. Mai mult, Thanos, ultimul mare dușman al supereroilor, este convingător în acțiunile lui distructive, lăsându-ne să credem, pe alocuri, că nu este chiar atât de rău. Eroii, buni sau răi, nu mai sunt doar eroi. Ei, chiar dacă au superputeri, au devenit mult mai umani și vulnerabili la lucrurile pământești.
În Joker, Todd Phillips, regizor și scenarist, ne povestește cu empatie transformarea lui Arthur Fleck (Joaquin Phoenix) într-unul dintre cei mai charismatici antieroi ai pop-culture-ului contemporan.
Filmul începe cu Arthur râzând, în timpul unei ședințe de consiliere psihologică. Râsul, tulburat și tulburător, dureros, compulsiv, grotesc, pare a fi al unui personaj din Bruegel. Știm că el va deveni Joker, dar mai aflăm că râsul se afla, oricum, în destinul său: este angajat la o companie care închiriază clovni și încearcă să devină comediant.
Ne aflăm în Gotham, cunoscut până acum drept orașul lui Batman, o parabolă a New Yorkului anilor ’80. Prezentul e marcat de inegalitate socială și o populație în prag de revoluție, iar Thomas Wayne (Brett Cullen), tatăl lui Batman, candidează la primăria orașului.
Arthur Fleck, dependent de medicamente antipsihotice, locuiește cu mama lui, Penny (Frances Conroy), la rândul ei labilă, și au o relație complicată. Doamna Fleck este pasionată de talk-show-ul lui Murray Franklin (Robert De Niro) și încearcă să ia legătura cu Thomas Wayne, cel care, în tinerețe, i-a fost angajator și iubit.
Arthur, modest și emotiv, adeseori batjocorit, își pierde serviciul și, mai grav, află că medicamentele și consilierea psihologică nu mai sunt subvenționate.
Întâmplător, descoperă că mama lui și înstăritul domn Wayne au avut o relație, lucru care îl face să creadă că este fiul acestuia. Este momentul în care filmul începe să ne provoace, sugerând că acela care avea să devină Joker este, de fapt, fratele celui ce avea să devină Batman – Bruce Wayne. Noi, privitorii, rămânem cu o întrebare despre noi înșine: de ce am fost tentați să credem că Joker și Batman sunt frați? Probabil că unul dintre cele mai importante merite ale lui Joker este că ne face să ne punem întrebări despre cum suntem noi, ca oameni: în cea mai mare parte a poveștii, simpatizăm cu Arthur, iar când acțiunile lui devin condamnabile, avem tendința de a-l înțelege și de a ne spune că, în condiții similare, am fi procedat la fel. Mai mult, filmul nu spune clar dacă anumite întâmplări au avut loc în realitate sau doar în mintea personajului, lăsându-ne să alegem, fără a greși, ceea ce preferam.
În drumul spre profesia de comediant, Arthur performează într-un club, iar rezultatul este amuzant de penibil. Murray Franklin difuzează înregistrarea în emisiunea lui, numindu-l joker, și îl invită în platou. Fleck, deși jignit și rănit de idolul său și al mamei sale, își însușește, aparent îndurerat, acest pseudonim.
Gotham, tulburat de mișcări sociale unde protestatarii poartă măști de clovn, devine locul perfect în care anonimul Arthur Fleck devine faimosul Joker pe care mulțimile și-l asumă ca reprezentant. Deși această situație sugerează că Joker este un produs al societății, consider că filmul nu este o critică socială, ci este, mai degrabă, un film despre umanitate. Aici, omul (Arthur, doamna Fleck, Thomas Wayne, societatea etc.) nu este judecat după faptele sale, ci după emoțiile pe care le are. Este remarcabilă scena în care mulțimea interacționează cu Joker într-un mod biblic. Publicul devine părtaș la toate acestea prin investigarea propriilor trăiri, comparate cu cele ale personajului. Joker ne ajută să facem pace cu propriile neîmpliniri, spunându-ne că alegerile pe care le facem țin, în mare parte, de hazard.
Există critici care spun despre Joker că este un film despre lumea de azi, cu referiri la contextul socio-politic global. Alții îl discută din perspectiva referințelor nefericite la lucrările lui Martin Scorsese – Taxi Driver și The King of Comedy, ambele cu Robert De Niro. Se mai spune că este lipsit de profunzime, că Arthur Fleck este un degenerat charismatic de care, până la urmă, trebuie să ne ferim. Indiferent care dintre aceste interpretări va câștiga mai mulți adepți, probabil că Joker va intra în rândul celor mai văzute filme din istorie, printr-o promovare făcută de la om la om: cei care au văzut filmul le recomandă insistent și altora să-l vadă. După ce am citit critica, interesat fiind, i-am întrebat pe necriticii cunoscuți care au văzut filmul ce părere au, iar răspunsurile au fost întotdeauna diferite. Mai mult, fiecare dintre ei a avut păreri care nu coincid cu ale altcuiva. O opinie comună, totuși, este aceea că fiecărui privitor îi sunt amplificate anumite emoții la care este predispus.
Există oameni cărora nu le-a plăcut Joker, dar au votat în unanimitate efortul lui Joaquin Phoenix. În acest caz, interpretarea unui om tulburat este ea însăși tulburătoare. Construcția acestui personaj a implicat, pe lângă multe kilograme pierdute, travaliu. Silueta scheletică a lui Phoenix și mișcările nefirești care evidențiază clar osatura rimează cu starea psihică a lui Arthur. Ne aducem aminte de transformarea lui Christian Bale pentru The Machinist. Vizual, filmul aduce cu cele ale anilor ’80, iar Gotham, oraș fără soare, i se potrivește bine lui Joker.
Regizorul și scenaristul Todd Phillips, controversat pentru această lucrare, a dat lovitura din punctul de vedere al încasărilor. Realizat cu un buget modest, filmul a generat venituri fabuloase.//
„The Irishman ”| Câți oameni au văzut pe Netflixfilmul lui Scorsese
The Irishman e cel mai recent film regizat de Scorsese și a apărut pe Netflix la sfârșitul lunii trecute. Au apărut și niște cifre referitoare la interesul pentru producție.
The Irishman e cam ce te puteai aștepta de la Scorsese. E un film cu mafioți, cu greii de la Hollywood în rol principal – Robert De Niro, Al Pacino și Joe Pesci. E un film cu mafioți, dar nu e neapărat un filme despre mafioți. A apărut pe Netflix la sfârșitul lunii noiembrie.
În primele cinci zile, a fost deja vizionat de milioane de oameni. Cifrele oficiale nu au fost încă divulgate de Netflix, dar există o analiză Nielsen făcută pe Statele Unite. Care te ajută să-ți faci o idee despre cum a prins cel mai recent film al lui Scorsese, cu care Netflix caută să dea lovitura și la premiile Oscar de anul viitor.
Ca să-ți faci o idee despre cât interes a existat în Statele Unite pentru The Irishman, trebuie să te raportezi la numărul de abonați ai Netflix peste ocean. La finalul trimestrului 3, erau undeva la peste 60 de milioane de americani care plăteau abonament la platforma de streaming.
Dintre aceștia, Nielsen arată că 17,1 milioane au fost privitori unici în primele cinci zile de la lansare. Adică undeva la 29% din total. Vârful a fost de 13,2 milioane, adică cei care au oferit o audiență medie de un minut în același timp pe platformă.
Dintre cei 13 milioane de americani, doar 18% au văzut filmul fără întrerupere, adică puțin peste 2,3 milioane. E important acest aspect dacă ții cont că producția lui Scorsese are nu mai puțin de trei ore și jumătate.
Dacă te raportezi la cei 17,1 milioane de americani, înseamnă un pic mai bine decât El Camino, filmul inspirat de Breaking Bad – care a adunat 11 milioane de privitori, dar The Irishman nu s-a descurcat atât de bine precum Bird Box, care a adunat 26 de milioane de privitori. De precizat că analiza e doar pe Statele Unite. Cifrele oficiale, atunci când vor fi prezentate de Netflix (dacă vor fi făcute publice), ar putea arăta cu totul altfel la nivel global.
Netflix împarte abonații în trei categorii: “starters”, “watchers” și “completers” Prima categorie urmărește doar primele două minute dintr-un show, a doua categorie se duce spre 70%, iar a treia categorie se uită până la final.
VIDEO România, alungată de Trudeau, Macron şi Johnson de la „masa ţărilor bune“ din NATO, într-un scheci SNL 8 decembrie 2019, 18:19 de Lizeta Oprea Un român este personajul unui material apărut în show-ul „Saturday Night Live”, ce ironizează o întâlnire a liderilor Boris Johnson, Emmanuel Macron şi Justin Trudeau în cantina NATO, cu trimitere la momentul surprins la dineul de la Buckingham Palace. O înregistrare video de 25 de secunde a surprins momentul în care un grup de lideri mondiali par să comenteze ironic ultima conferinţă de presă a preşedintelui american Donald Trump, la dineul oferit de regina Elizabeth a II-a la Buckingham Palace cu ocazia summitului NATO, scrie stirileprotv.ro În imagini apar premierii canadian Justin Trudeau, britanic Boris Johnson şi olandez Mark Rutte, dar şi preşedintele francez Emmanuel Macron. Cei patru, cu paharul în mână, par să comenteze comportamentul lui Trump la summit. Pornind de la această înregistrare, realizatorii “SNL” au gândit un scheci cu ce se întâmplă de fapt în “culisele” unui summit NATO.
Românul, alungat de cei trei lideri mondiali din cantina NATO
Prezentat sub titlul “Bad Boys” inNATOCafeteria”, materialul începe când cei trei lideri mondiali, interpretaţi de Jimmy Fallon (premierul Canadei), Paul Rudd (preşedintele Franţei) şi James Corden (premierul britanic) îşi fac intrarea în cantina summit-ului
“Haideţi să mâncăm prânzul, poate şi un pic de vin, pentru că noi suntem “Băieţii răi”″, spune Macron.
Apoi, premierul Canadei alungă de pe scaun un român (interpretat de actorul Mikey Day): “Românule, dispari!”. “Românul”, îmbrăcat în costum şi cu o ceaşcă de cafea în mână, se ridică de pe scaun şi spune: “Scuze, îh, îmi plac economiile voastre”, în ceea ce pare a fi o engleză stâlcită.
La rândul său, preşedintele Macron îi spune “românului”: “Au revoir, geek”, în timp ce premierul Boris Johnson face o glumă despre Brexit: “Ya, why you don’t Brexit out of here?” (Da, de ce nu Brexit de aici?).
Românul pleacă plângând, iar în scenă îşi face apariţia preşedintele Donald Trump, jucat de actorul Alec Baldwin.
Cei trei glumesc pe seama lui, spunând că a vorbit timp de 45 de minute, deşi ar fi trebuit să facă doar o poză.
“Dacă aş arăta ca el, aş încerca să-i distrag atenţia şi fotografului”, a glumit, la rândul său, premierul Canadei.
Trump îşi manifestă intenţia de a sta la masă cu cei trei, dar aceştia îl respins, invitându-l să stea la masa alături, alături de Lituania, “care pare mai mult pe viteza lui”.
cuvinte cheie:saturday night live ironie macron johnson trudeau
