Poreclă Sile this Millennium Pseudonime sile_this_millennium

duminică, 13 septembrie 2015

Cum si-a mintit Ponta cainele - de Dan Tapalaga - HotNews.ro - Vineri, 11 septembrie 2015, 12:49

http://silethismillennium.blogspot.com/2009/03/youtube-broadcast-yourself.html

Cum si-a mintit Ponta cainele

      HotNews.ro

Vineri, 11 septembrie 2015, 12:49  
 | Esenţial

Dan Tapalaga
Foto: Hotnews
Victor Ponta s-a aflat in cursul zilei de joi in Turcia. Aceasta informatie este confirmata din mai multe surse si nu exista dubii asupra ei. A fost publicata de BN24 in premiera la ora 15:38, Digi 24 a difuzat-o in jur de ora 18.00. HotNews.ro a confirmat-o din mai multe surse si a publicat-o in jurul orei 18.30.  Informatia a inceput sa circule printre jurnalistii acreditati pe guvern inca din cursul diminetii de joi. Se stia si in alte redactii TV ca Ponta a plecat din nou din tara, dar au dat informatia fie foarte tarziu, fie au ingorat-o complet.

Ponta a plecat din Romania miercuri noaptea si a revenit din Turcia, dupa toate informatiile obtinute de HotNews.ro, in cursul serii de joi cu o cursa Turkish Airlines. Extrem de atent cu orice se publica despre el, daca era in tara asa cum pretinde, ar fi dezmintit informatia in jumatate de ora de la prima publicare, in nici un caz dupa cateva ore bune. Abia joi seara la ora zece, dupa un scurt dialog cu propriul caine, Ponta decide sa publice pe Facebook urmatorul text:

"LILO, cea mai buna prietena a Irinei si al 5 lea membru al familiei noastre, a vazut la televizor ca sunt fugit in Turcia / ca ma operez si nu ma va vedea mult timp!!! A venit uimita sa ma intrebe ce fac?? Sunt acasa, ma pregatesc sa ma uit la meciurile din seara asta de la Campionatul European de Baschet, si apoi sa ma culc pentru ca maine am treaba multa la Guvern! Va rog nu mai speriati bietul caine?!"


De remarcat viclenia pisicutului luat la rost de un caine usor nelinistit. Scurta recapitulare. LILO se holba linistita la stiri, cand afla pe nepusa masa ca stapanul a sters-o in Turcia, la fel ca data trecuta, in mare taina. Patrupedul intra in panica, latra, schelalaie, se invarteste in jurul cozii.  La televizor se anunta Ponta a plecat/a fugit/s-a dus la operatie, ma rog, fiecare ce a inteles din disparitia lui. In plina harmalaie, premierul intra senin pe usa. Cainelui ii cade falca si intreaba pe bune dreptate ce naiba face, pe unde umbla.


Sursa foto: Facebook - Victor Ponta

Cu naturaletea binecunoscuta, Ponta ii raspunde senin, bine, sunt acasa, ma pregatesc sa ma uit la baschet si dupa aia ma culc. De data asta minte prin omisiune. Nu-i marturiseste  tot adevarul. Nu zice de unde vine, ce a cautat in Turcia, ci il abureste cu ceva ce pana si un biet caine poate lesne vedea cu ochii lui. Anume, ca a ajuns acasa si ca se va uita la TV.

LILO ridica o spranceana, amusina pun in jurul servietei si se tranteste  pe covor. Ponta ii face o poza si se repede la tastatura sa povesteasca tarii intregi cum a reusit sa-si trompeze animalul. L-a facut din vorbe si pe asta. LILO este, la urma urmei, singura care mai pune botul la minciunile lui.

PS: Premierul a cautat sa genereze confuzie si sa puna la indoiala credibilitatea unor surse de stiri mintind prin omisiune. Deja e patologic. Interesant, totusi, de aflat ce ascunde aceasta noua vizita fulger in Turcia si de ce atata secretomanie in jurul ei


Citeste mai multe despre   

CRISTOIU; Criza Refugiaților are un mare câștigător: Rusia, cu ajutorul Germaniei




CRISTOIU; Criza Refugiaților are un mare câștigător: Rusia, cu ajutorul Germaniei

http://silethismillennium.blogspot.com/2009/03/youtube-broadcast-yourself.html




CRISTOIU; Criza Refugiaților are un mare câștigător: Rusia, cu ajutorul Germaniei





Sunt unii care cred că Rusia profită de Criza refugiaților pentru a-l salva pe Assad.Aiurea!Rusia profită de Criza refugiaților pentru a se salva pe ea însăși în planul imaginii după Afacerea Ucraina.Mai precis pentru a se prezenta Europei occidentale drept cea care a salvat-o de dezastrul care e Noua Migrație.Cine îi dă o mînă de ajutor pentru a-și atinge scopul?Cum cine? Germania!, afirmă sâmbătă seară pe blogul său jurnalistul Ion Cristoiu.
INTEGRAL POSTAREA LUI ION CRISTOIU:
Nu mai încape nici o îndoială că Rusia și-a sporit în ultimul timp ajutorul dat lui Assad în lupta acestuia cu Statul islamic.
De precizat că forțele loiale regimului Assad controlează doar 25 la sută din Siria. Cu excepția unor mici teritorii controlate de rebelii sirieni anti-Assad și de kurzi, restul Siriei se află sub stăpînirea ISIS. De altfel, Statul islamic, stat fantomă, nerecunoscut de nimeni în lume, dar implementat zdravăn în zonele ocupate din Siria și Irak, deține o suprafață cît cea a Marii Britanii.

Deși continuă să lupte și cu rebelii, regimul Assad e concentrat cu războiul de pe teren pentru eliberarea Siriei de sub ISIS.
Federația rusă a acordat și pînă acum ajutor militar și politic Regimului Assad. În privința ajutorului militar, s-a păstrat o anume discreție.
Și asta din simplul motiv că pînă acum acest ajutor era un fel de contracarare a ajutorului militar dat de americani rebelilor anti-Assad.
Ajutorul din ultimul timp se definește printr-un efort uriaș al Rusiei de demonstra întregii lumi că Rusia îl ajută pe Assad.
De ce?
Ne răspunde declarația de vineri, 11 septembrie 2015, a lui Serghei Lavrov, ministrul de Externe al Rusiei:
„Noi sprijinim lupta Guvernului Sirian împotriva așa numitului Stat Islamic , care nu reprezintă Islamul și nici nu se întîmplă să fie un stat”.
Explicația renunțării la discreție, ba mai mult caracterul ostentativ al ajutorului dat regimului Assad stă, așadar, în deosebirea dintre cele două feluri de ajutoare:
Ajutorul dat de Rusia lui Assad pentru a-i înfrînge pe rebeli era stînjenitor cîtă vreme rebelii erau prezentați în Occident drept luptători pentru democrație împotriva dictaturii lui Assad.
Ajutorul dat de Rusia lui Assad pentru a-i înfrînge pe cei din Statul Islamic e în favoarea Moscovei, cîtă vreme Statul Islamic e văzut în Occident drept Răul absolut.

E în favoarea Moscovei pentru că întreaga Europă e tulburată de miile de refugiați din Siria.
Acești refugiați nu sunt puși de liderii europeni pe seama dictaturii lui Assad, ci pe seama ISIS.
Președintele Comisiei Europene, o spune cît se poate de clar în Discursul din Parlamentul european de joi 9 septembrie 2015:
„De la începutul anului, 500.000 de persoane au început să vină în Europa, majoritatea o reprezintă cei care fug din calea terorii dezlănţuite de către organizaţia Statului Islamic în Siria şi Libia sau din calea dictaturii din Eritreea. (…) Noi luptăm împotriva Statului Islamic. De ce nu suntem gata să îi acceptăm pe care care fug de SI? Noi trebuie să îi acceptăm pe aceşti oameni pe teritoriul european.”
Chiar dacă în capitalele europene se organizează manifestații pro-refugiați, opinia publică din Occident, convinsă că dezastrul e provocat – cum spune Claude Junker – de teroarea dezlănțuită de ISIS, se întreabă de ce nu face nimic Occidentul pentru a lichida Statul islamic.
Pe acest fond, toate agențiile de presă transmit în flux continuu știri despre uriașul ajutor militar dat de Rusia lui Assad pentru a-i învinge pe teroriști.

E limpede că aceste știri n-ar fi existat dacă Rusia însăși n-ar fi făcut tot ce i-a stat în putință pentru a arăta lumii că trimite în Siria arme, tancuri, lansatoare de rachete.
Mai mult, printr-o abilă manipulare planetară, Rusia lasă impresia că trimite și oameni care să se bată cu cei care au destabilizat Europa prin crearea exodului.
Poate că impresia unei intervenții militare a Rusiei împotriva Statului Islamic n-ar fi fost atît de puternică, dacă americanii, nătărăi cum sunt cînd e vorba de Rusia, nu se apucau să facă scandal planetar că Rusia intervine în Războiul civil din Siria.

Sunt unii care cred că Rusia profită de Criza refugiaților pentru a-l salva pe Assad.
Aiurea!
Rusia profită de Criza refugiaților pentru a se salva pe ea însăși în planul imaginii după Afacerea Ucraina.
Mai precis pentru a se prezenta Europei occidentale drept cea care a salvat-o de dezastrul care e Noua Migrație.

Cine îi dă o mînă de ajutor pentru a-și atinge scopul?
Cum cine?
Germania!
Iată cum sună o depeșă a Agenției Reuters de sîmbătă seara:
Germania si alte puteri europene vestice trebuie sa colaboreze cu Rusia, precum si cu Statele Unite, pentru a rezolva criza din Siria, a declarat sambata cancelarul german Angela Merkel, potrivit Reuters. Sefa cancelariei de la Berlin a facut aceste afirmatii inaintea unei întîlniri intre miniștrii de Externe ai Germaniei, Rusiei, Franței si Ucrainei care urmează sa se desfasoare in aceasta seara la in capitala germana.”
Dacă merg pînă acolo cu bănuielile încît să susțin că aici ar fi o explicație a campaniei duse de Angela Merkel pentru a atrage spre Europa cît mai mulți refugiați, credeți că încep să bat cîmpii?
Înainte de a răspunde, mai țineți cont de un lucru:
De la declanșarea Crizei refugiaților, Războiul civil din Ucraina nu mai există pentru opinia publică occidentală. Și dacă nu mai există Războiul civil din Ucraina, nu mai există nici implicarea Rusiei, care poate să obțină în liniște ceea ce a vrut declanșînd Războiul civil: Stăpînirea mascată asupra Estului Ucrainei.

AFACEREA REFUGIAŢILOR/ Criticul Alex Ştefănescu, atac la Alina Mungiu: Proști sunt de obicei cei care îi consideră pe alții proști

http://silethismillennium.blogspot.com/2009/03/youtube-broadcast-yourself.html



AFACEREA REFUGIAŢILOR/ Criticul Alex Ştefănescu, atac la Alina Mungiu: Proști sunt de obicei cei care îi consideră pe alții proști





Criticul Alex Ştefănescu a reacţionat sâmbătă seară pe facebook la declaraţia Alinei Mungiu Pippidi mediatizată de FLUX 24. 
"Se invocă mari temeri identitare, de îți vine să crezi că o să le fure cineva pe Sfânta Paraschiva sau tirajele neepuizate din Dan Puric. Că așa vezi că prostia și neînțelegerea nu vin de la Dumnezeu, ci de la oameni", scria Pippidi care amintește că "nu generozitatea lipsește țărilor mai bogate" pentru că oamenii din Germania "sunt altfel, au învățat ceva din trecutul lor", referitor la faptul că mulţi români se opun primirii de refugiaţi.

Proști sunt de obicei cei care îi consideră pe alții proști, afirmă Ştefănescu.
CITIŢI ŞI:Alina Mungiu despre cei care nu vor refugiați în România: PROȘTI
POSTAREA LUI ALEX ŞTEFĂNESCU:

ALINA MUNGIU CONSIDERĂ CĂ E O DOVADĂ DE PROSTIE SĂ AI REZERVE ÎN LEGĂTURĂ CU ACCEPTAREA REFUGIAȚILOR ÎN ROMÂNIA
Proști sunt de obicei cei care îi consideră pe alții proști. Problema în cazul refugiaților este una singură, alta decât aceea melodramatic-umanitară pe care o aduce în discuție Alina Mungiu. Și anume, nu se poate accepta ca niște necunoscuți să intre în țară cu forța, fără acte, nerespectând legile în vigoare în România. Atât și nimic mai mult. Toată retorica umanitaristă cade pe alături. NIMENI NU ESTE MAI PRESUS DE LEGE - scrie în Constituția noastră. Alina Mungiu îndeamnă la nerespectarea legii și este generoasă pe seama altora. Ea însăși ar primi în locuința ei persoane neidentificabile și care s-ar instala în spațiul locuit de ea fără să-i ceară voie?

vineri, 11 septembrie 2015

Cârtițe Categorie: Bref Creat: Joi, 10 Septembrie 2015 19:28 Scris de Tia Şerbănescu

http://silethismillennium.blogspot.com/2009/03/youtube-broadcast-yourself.html


Cârtițe

Cota de refugiați alocată României de CE (total 6351 persoane) a întrecut cu mult așteptările noastre. Ceea ce ne doream noi, în modestia noastră, erau 1785. La nevoie, acceptam și 1786, ca să fie cu soț – dar oferta CE e mult prea generoasă. Noi nu putem absorbi nici cota de bani europeni alocată de CE darmite cota de imigranți – deși, la rece vorbind, șase mii de persoane la douăzeci de milioane de locuitori n-ar fi ceva de speriat. Devenit un critic al UE, dl. Băsescu susține că nu trebuie să primim niciun refugiat fiindcă și UE „ne-a făcut de râsul lumii” când ne trimitea romii acasă. Adică UE ne-a făcut de râs și nu cerșetorii și hoții. Cotele propuse de CE l-au nemulțumit pe dl. Iohannis care le-a respins iar acum rămâne să vedem dacă putem să negociem și să rămânem la „cotele voluntare” pe care ni le-am stabilit. Altfel din cei 6000, potrivit procentului de 1% lideri islamiști calculat de dl. Băsescu și confirmat de presa occidentală, vreo 60 ar fi periculoși. Criteriul propus pentru identificarea teroristului (bărbat, tânăr, vorbitor de engleză) e depășit. Ar fi suspect dacă ar ști rusește. Sau românește. În Europa au intrat deja 4000 de lideri islamiști strecurați printre refugiați – pe care însă Germania și Franța i-au primit cu flori ca pe niște eliberatori. Să sperăm că facerea de bine nu va duce la rezultatele binecunoscute. Adevărul e că nu știi pe cine bagi în casă nici când vine primarul sau preotul: de Sf. Maria, Patriarhia a anunțat pe site că e nașterea Domnului. Respectiv Crăciunul. A confundat mama cu fiul – ceea ce e ciudat. Nu tocmai bucuroși de oaspeți, președintele și premierul ne-au atras atenția să nu ne isterizăm, să nu fim xenofobi sau rasiști. Să fim și noi europeni, solidari și toleranți. Chiar suntem. O adevărată casă de toleranță. Uite tronsonul de autostradă Sibiu-Orăștie, inaugurat de Ponta în nov. 2014, a și fost închis pentru reparații întrucât autostrada o lua la vale. În ce țară se tolera așa ceva? La gazoductul Giurgiu-Ruse a dispărut „cârtița” care săpa tunelul: „a dispărut utilajul” a recunoscut ministrul Tudose precizând că „ori s-a pierdut, ori a dispărut”. Ori a fost furat, ori a fost vândut. Ce guvern ar tolera așa ceva? Și cine ar tolera (și vota) la nesfârșit personaje corupte, trecute prin închisori (sau arest) care revin de la zdup gata să ne dea lecții de parcă ar veni de la Sorbona? Supărată pe cei care vorbesc urât despre ei, senatoarea Cristiana Anghel vrea o lege pentru reincriminarea insultei și calomniei cu care Dragnea nu e de acord: „asta ar mai lipsi, să băgăm oamenii la închisoare pentru că se înjură între ei”. Corect. Câți politicieni ar mai rămâne în libertate? Cine mai face rating la televiziune?

Şefa DNA şi Antena3, în faţa magistraţilor Tribunalului Bucureşti. Laura-Codruţa Kovesi, pentru EVZ: Dacă voi câştiga procesul cu Antena 3, voi folosi banii în scopuri umanitare sau caritabile - Autor: Anca Lupescu | vineri, 11 septembrie 2015 |


14-01/15_Codruta_Kovesi_ND_-465x390

http://silethismillennium.blogspot.com/2009/03/youtube-broadcast-yourself.html
 EVZ

Justiţie

Şefa DNA şi Antena3, în faţa magistraţilor Tribunalului Bucureşti. Laura-Codruţa Kovesi, pentru EVZ: Dacă voi câştiga procesul cu Antena 3, voi folosi banii în scopuri umanitare sau caritabile

Autor:  

Anca Lupescu |

 vineri, 11 septembrie 2015 |

 
 Sefa DNA- Laura Codruta Kovesi a dat in judecata postul Antena3 
 Şefa Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Laura Codruţa Kovesi, şi postul de televiziune Antena3 sunt aşteptaţi, vineri, în faţa magistraţilor Tribunalului Bucureşti într-un nou termen al procesului intentat de procurorul şef al DNA împotriva Antena3 privind afirmaţiile făcute de mai mulţi jurnalişti ai postului în emisiunea prezentată de Mihai Gâdea în iunie 2014.
 Pe 12 iunie, magistraţii de la Tribunalul Bucureşti l-au audiat pe judecătorul ÎCCJ Valentin Şelaru, martor propus de Kovesi, şi pe jurnalista Adina Anghelescu, martor din partea lui Răzvan Savaliuc, în sala de judecată fiind prezentă şi şefa DNA. 
În ianuarie 2015, Judecătoria Sectorului 1 a decis declinarea competenţei de judecare în favoarea Tribunalului Bucureşti a procesului în care şeful DNA, Laura Codruţa Kovesi, a dat în judecată postul Antena 3 şi alte persoane pentru afirmaţii privind viaţa sa personală. Conform EVZ, Judecătoria Sectorului 1 a admis excepţia necompetenţei materiale a instanţei şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei in favoarea Tribunalului Bucureşti, decizia fiind definitivă. Excepţia privind necompetenţa materială a instanţei a fost ridicată de avocatul lui Mihai Gâdea.

Citeşte şi: Tribunalul București va judeca procesul Laura Kovesi vs Antena3

În iunie 2014, Procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Laura Codruţa Kovesi, a dat în judecată postul Antena 3, Mugur Ciuvică, preşedintele Grupului de Investigaţii Politice, Mihai Gâdea, directorul postului Antena 3, analistul politic Radu Tudor, jurnaliştii Răzvan Savaliuc şi Bianca Nae.

Minciuni spuse pe post

Kovesi, susţine, în acţiunea depusă în instanţă împotriva Antenei 3, că, în cadrul emisiunii ''Sinteza Zilei'' din data de 19 iunie, s-a acreditat ideea că ea a muşamalizat timp de câteva zile dosarul în care se efectuau cercetări faţă de fratele preşedintelui ţării, iar exprimarea folosită pentru prezentarea acestor neadevăruri a fost iresponsabilă.
 
Citeşte aici alte detalii!


Potrivit Laurei Codruţa Kovesi, emisiunea prezentată de Antena 3 şi susţinerile persoanelor angajate sau invitate au încălcat: ''pe latură socială - necesitatea unei informări corecte şi obiective a opiniei publice, pe latură legală - normele privitoare la dreptul la viaţă intimă, familială şi privată, dreptul la propria imagine, privitoare la accesul liber al persoanelor la informaţiile de interes public''.

În 25 iunie 2014, şefa DNA a declarat pentru EVZ ce intenţionează să facă cu banii dacă va câştiga acest proces.


„Orice persoană care face afirmaţii minicionase sau defăimătoare să-şi asume responsabilitatea pentru ce afirmă şi să suporte cosecinţele legale ale acestor fapte ilicite. Suma pe care o cer este de fapt o sancţiune pe care o va suporta personal orice persoană care face afirmaţii mincinoase sau denigratoare la adresa. Dacă voi câştiga, voi folosi banii în scopuri umanitare şi caritabile,” a declarat Laura-Codruţa Kovesi. Citiţi aici tot articolul!





Neagu Djuvara: Din păcate, Europa de mâine va aparține arabilor și țiganilor!

http://silethismillennium.blogspot.com/2009/03/youtube-broadcast-yourself.html



Neagu Djuvara: Din păcate, Europa de mâine va aparține arabilor și țiganilor!




Din păcate, Europa de mâine va aparține arabilor și țiganilor. De aceea consideram ca cea mai gravă crimă făcută împotriva europenilor de baștină și a culturii europene este deschiderea largă a porților Europei hoardelor barbare și hămesite de foame din Asia și Africa, hoarde care vor transforma Europa creștină, civilizată și prosperă de astăzi în Euro-Indo-Arabia de mâine, în care urmașii noștri vor putea, probabil, supravietui pentru câteva generații în „rezervații”…  Iar noi, europenii de rând, stăm cu brațele încrucișate și ne văicărim de toate ticăloșiile care se petrec sub soare fără a întreprinde nimic. Așa încât ne merităm soarta, spre rușinea noastră, a tuturor !” -  www.totpal.ro
Foto document: Neagu Djuvara - militar în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial
Djuvara2 Djuvara-1
V.M.: Prin urmare se schimbă în bine mersul istoriei ?
Neagu Djuvara: Dacă modelul este Imperiul Roman spre sfârșit, când nu existau războaie decât la periferie, într-adevăr semănăm cu acesta. Dar ce mă îngrijorează pe mine este că am intrat deja într-un nou Ev Mediu. Adică, moare definitiv civilizația occidentală. Încet, dar sigur.
V.M.: Care sunt simptomele ?
Neagu Djuvara: Simptomele le simțim deja demult, printr-o dezordine morală care nu a existat niciodată. Vă dau un singur exemplu: tineretul care se revoltă astăzi nu are absolut nici un ideal. Nu se revoltă pentru un ideal, se revoltă ca să dărâme. Asta înseamnă că s-a stricat ceva. Tineretul, care în general trebuie considerat ca purtător de idealuri viitoare, chiar greșite, așa cum a fost cu comunismul, astăzi nu mai are nici un ideal…
Al doilea simptom nevăzut până acum: bizareria cu marea cotitură în artă și gândire (care în general se petrece cu zeci sau sute de ani după ce a căzut un imperiu) în civilizația occidentală a început între 1905-1913, deci înainte de ivirea imperialismului american. De exemplu, în sculptură, Brâncuşi al nostru rupe complet tradiţia care merge de la Michelangelo la Rodin. La fel în muzică, unde dodecafonia, școala de la Viena şi Bela Bartok, toate sunt complet în ruptură cu marea muzică de la Monteverdi și până la Debussy. În toate domeniile artei şi gândirii avem un viraj brutal la începutul veacului 20. Acesta ar fi semnul că începem un nou Ev Mediu.
Asta înseamnă că hegemonia americană , care asigura un fel de pace mondială, nu va dura cinci secole precum imperiul roman, ci probabil doar o sută de ani. Gândiți-vă că doar pe parcursul unui secol Europa va deveni metisă. Mie îmi este clar că indo-europenii se sinucid încet, dar sigur. Adică nu mai fac copii, nu mai au nici o ambiţie. De zeci de ani. Noi nu suportăm un „atac” al lumii a treia. Dimpotrivă, noi am creat un gol, pe care cei din lumea a treia, extrem de prolifici, vin să-l umple.

V.M.: Și idealul Uniunii Europene ?
Neagu Djuvara: Tinerii nu prea știu ce este idealul european. Tinerii nu întrevăd ce poate să fie o Europă Unită. Nici eu nu o văd unită deloc, nu o văd cu un guvern și un președinte. Mai cu seamă dacă intră şi Turcia, atunci Europa avortează.
V.M.: Sunteți foarte pesimist. Atunci ce viitor are civilizația europeană care a dominat lumea vreme de câteva secole ?
Neagu Djuvara: Tocmai de aceea este menită să dispară. Asta este o lege universală. Când ai avut atâta splendoare de creativitate în știință și artă, precum și putere economică și politică ca să te întinzi pe întregul glob terestru, trebuie să plătești prin dispariție.
V.M.: Va dispărea și România, împreună cu civilizația europeană ?
Neagu Djuvara: Bine înteles. Dacă noi am intrat atât de târziu într-o horă care se strică, ne stricăm impreună cu ea. Asta e clar.
V.M.: Trebuia să nu intrăm în hora asta? Avem vreo şansa de scăpare ?
Neagu Djuvara: Nu, nici una. Dimpotrivă. Puţinul de creativitate care ne rămâne îl vom dezvolta tot în sânul Europei. De cele mai multe ori, încă din trecut, talentele noastre cele mai mari nu s-au putut manifesta decât în străinătate. Este ca un fel de blestem asupra acestei ţări. Începând de la Cantemir, pîna la Eliade şi Cioran, toţi s-au remarcat în străinătate.
V.M.: În astfel de condiţii, de ce să mai rămână tinerii români în ţară ?
Neagu Djuvara: Tocmai, nu numai ca îi sfătuiesc să stea aici, dar îi rog pe cei care sunt stabiliţi deja în străinătate să se întoarcă, în măsura posibilului, pentru a crea o nouă elită intelectuală, care s-o înlocuiască pe cea de-acuma.
V.M.: De ce s-ar întoarce într-o barcă a cărei scufundare tocmai ați descris-o ?
Neagu Djuvara: Dar barca noastră nu se duce mai la fund decât restul Europei, aşa că mai bine să se scufunde cu barca noastră decât cu cea germană sau franceză…
V.M.: Ce ați făcut pe 1 Decembrie, de ziua națională a României ?
Neagu Djuvara: Am dat interviuri zicând un lucru care supără pe mai toată lumea: că nu sunt de acord cu alegerea lui 1 Decembrie ca sărbătoare națională. În primul rând, nu este bine să modifici la fiecare schimbare de regim o sărbătoare naţională. Am avut timp de aproape un veac 10 Mai, care este ziua independenţei ţării. Prin urmare, data intrării României în concertul european. Că 10 Mai a coincis cu venirea prinţului Carol, ceea ce i-a făcut pe acei domni din 1990 să se teamă, înteleg. Dar, pe de altă parte, 1 Decembrie nu este data României mari. Este data cînd două provincii, Transilvania şi Banat , au cerut să intre în Regatul României. Cu doua zile înainte ceruse Bucovina . Cu şase zile înainte ceruse Basarabia. Şi toate patru au fost acceptate de şeful statului, adică de Regele Ferdinand, la 24 Decembrie. Deci data când s-a născut România Mare este 24 Decembrie, nu 1 Decembrie !
Pe de altă parte, mai există un motiv foarte practic. O sărbătoare națională e bine sa fie ținută intr-un anotimp cu soare, în care vremea să te îndemne la bucurie, oamenii să poată dansa în stradă. Ce te faci la 1 Decembrie, când se văd aburii vorbitorilor ieșind din gură și când bieții ostași îngheață ?

V.M.: V-ați întors în România după 45 de ani de exil, în februarie 1990. Ați
scris că în primele zile petrecute la București v-ați tot întrebat: „Ce cauți aici, Neagule ?”. Ați aflat răspunsul la întrebare ?

Neagu Djuvara (râde limpede și cu poftă): Culmea este că risc să îmi pun întrebarea și după 19 ani. Din când în când îmi pun încă întrebarea asta și astăzi. Dar constatând cu câtă căldură sunt primit de tineret, consider că nu m-am întors degeaba în țară.
Când am întocmit această mică lucrare făcută în grabă și sub îndemnul altora, căci nu am avut personal intenția să scriu „Scurtă istorie a românilor povestită celor tineri”, ea s-a vândut în 39.000 de exemplare. Iar când m-am oprit la o farmacie, un domn foarte amabil mi-a spus: „Mă iertați că mă adresez Dumneavoastră, dar doream să vă mulțumesc. Am o fiică la liceu care avea o totală inapetență pentru istorie; i-am cumpărat cartea Dumneavoastră și de atunci e pasionată de istorie”. Acestea sunt lucruri care mă bucură și îmi dau seama că, totuși, nu am venit degeaba în România.

V.M.: Sunteți patriot ?
Neagu Djuvara: Patriot ? Ascultă (pufnește furios). Nu merit să-mi fie pusă o asemenea întrebare. Se întorcea cineva care nu e patriot ? Soția mea, care e franțuzoaică, când a văzut ce fac în România a spus: „Trebuie să ai patriotismul bine înșurubat în cap ca să suporți să trăiești acolo”.
V.M.: De 19 ani tot suportați. Mai suportați mult ?
Neagu Djuvara: Păi da. Voi suporta până la moarte, asta e clar. Vreau să fiu înmormântat aici. Dar mi-aș dori să mor pe un vapor. Când nu voi mai putea să scriu am să încerc să-mi găsesc un loc pe un vas cu pânze care face înconjurul lumii. Atunci, dacă mori pe drum, te aruncă în mare. Să terminăm cu poveștile acelea cu înmormântări complicate, cu alaiuri și cu discursuri.
Din păcate (și în context expresia este cu adevărat potrivită), Europa de mâine va aparține arabilor și țiganilor. De aceea consideram că cea mai gravă crimă făcută împotriva europenilor de baștină și a culturii europene este deschiderea largă a porților Europei hoardelor barbare și hămesite de foame din Asia și Africa, hoarde care vor transforma Europa creștină, civilizată și prosperă de astăzi în Euro-Indo-Arabia de mâine, în care urmașii nostri vor putea, probabil, supraviețui pentru câteva generații în „rezervații”…
Iar noi, europenii de rând, stăm cu brațele încrucișate și ne văicărim de toate ticăloșiile care se petrec sub soare fără a întreprinde nimic. Așa încât ne merităm soarta, spre rușinea noastră, a tuturor !



1,372

STRATEGIA LUI MERKEL. GERMANIA vrea să-și mențină creșterea economică cu ajutorul a 800.000 de refugiați. Dezvăluirile ministrului economiei lămuresc graba lui Jean-Claude Junckers de a impune cote obligatorii.- Departamentul Politic | vineri, 11 septembrie 2015 | Sursa : Evenimentul Zilei

http://silethismillennium.blogspot.com/2009/03/youtube-broadcast-yourself.html
 EVZ

Actualitate

STRATEGIA LUI MERKEL. GERMANIA vrea să-și mențină creșterea economică cu ajutorul a 800.000 de refugiați. Dezvăluirile ministrului economiei lămuresc graba lui Jean-Claude Junckers de a impune cote obligatorii.

Departamentul Politic 

 | vineri, 11 septembrie 2015 | 

15-09/10merkel-epa-agerpres-465x390

 În timp ce multe țări europene spun că solicitanții de azil ar putea deteriora economiile lor în cazul în care lăsa prea mulți să intre, Germania se bazează pe cifrele record venite din afara granițelor sale pentru a salva propria economie.

Guvernul condus de Angela Merkel estimează că populația sa capabilă de muncă se va micșora cu 6 milioane de oameni până în 2030 întrucât numărul de decese îl depășește pe cel al nașterilor, ceea ce face grea misiunea guvernului de a menține economia în creștere.
"Dacă reușim să-i calificăm rapid pe cei care vin la noi și să-i integrăm în muncă, atunci vom rezolva una dintre cele mai mari probleme pentru viitorul economic al țării noastre: deficitul forței de muncă," a spus Ministrul Economiei, Sigmar Gabriel  parlamentului în cursul zilei de joi.
Păstrarea unei balanțe între lipsa de experiență profesională a refugiaților, lipsa de personal calificat, păstrând în același timp populația de pe partea sa, va fi o provocare pentru guvern. Dar multe companii germane deja se uită cu interes  la potențialul estimat de 800.000 de oameni așteaptați în acest an, susține a analiză publicată pe siteul Channel News Asia.

Potrivit acesteia, Marcel Fratzscher, șeful institutului economic DIW, a declarat că imigranții au umplut mai mult de două treimi din cele aproape 1,5 milioane de noi locuri de muncă create în cea mai mare economie a Europei în ultimii cinci ani.
"Avem nevoie de lucrători, dacă vrem să mențină puterea economică a Germaniei", a spus el.
Situat în WEstfalia, cel mai populat stat din Germania, care a preluat în jur de o cincime dintre noii sosiți, Dortmund găzduiește aproximativ 4.000 de refugiați și se așteaptă ca numărul să se dubleze până la sfârșitul anului. Orașul industrial a suferit un declin în mineritul de cărbune și rata șomajului a crescut la 12,7 la sută, de doua ori media națională.
Un șir de lideri europeni au citat rata ridicată a șomajului ca un motiv pentru refuzul de a lua chiar și doar câteva mii din sutele de mii de refugiați în Europa pentru a scăpa de război și a sărăcia din Orientul Mijlociu și Africa. Dar, în Dortmund, Camera locală de meserii (HWK) vede diferit, spunând aproape un sfert din întreprinderile din oraș au avut posturi libere.
"Locurile de muncă sunt acolo, dar nu sunt întotdeauna adecvate solicitanților care nu au calificările potrivite," a spus un purtător de cuvant al HWK , menționând că ucenicia nu-i mai tentează pe mulți germani, care au preferat să meargă la universitate după școală.

Pentru a umple golul, a invitat 85 de refugiați pentru a da testele de limbă germană și matematică la inceputul acestui an, alegând 15 din Siria, Congo și Eritreea pentru a-i instrui ca opticieni, electricieni, mecanici, muncitori în metal și montatori de parchet.
Unul dintre ei a fost Abraha, care a fugit din Eritreea pe jos în 2012, după șase ani în armată. El a ajuns în Germania în noiembrie și a început de un curs de învățare a limbii germane la adăpostul în care stătea ca refugiat.
Purtatorul de cuvant al HWK a declarat ca unele companii au oferit locuri de formare suplimentare pentru refugiați. Ucenicii nu primesc salariul minim de 8.50 euro (US $ 9.52) pe oră. Sindicatele au declarat grijă că trebuie să fie luate măsuri pentru a preveni ca emigranții să fie exploatați ca forță de muncă ieftină.
Întrebat dacă un aflux de refugiați ar putea duce la scăderea salariului minim, purtatorul de cuvant al HWK a spus că remunerația pentru ucenicie este stabilită prin acorduri salariale colective și nu a existat nici o negociere separată de salarii.
Berthold Schroeder, șeful HWK în Dortmund, care a inițiat proiectul-pilot, a declarat companiile mici pot acționa uneori ca un substitut pentru familii și de a ajuta nou-veniți se stabilească în Germania.
Dar există și alte bariere în calea afluxului de refugiați care oferă un răspuns rapid la dilema demografică a Germaniei.
În timp ce mulți sunt foarte educați, în special cei din Siria, în jurul valorii de 20 la sută sunt analfabeți, a spus ministrul de interne Thomas de Maiziere. Ministrul Muncii, Andrea Nahles a declarat ca numărul de beneficiari de prestații ar putea crește cu până la 460.000 de refugiați.
Pentru a accelera accesul la piața forței de muncă, guvernul Germaniei a redus timpul de asteptare în așa fel încât de solicitanții de azil să poată lucra și a eliminat obligația de a solicita aprobarea din partea autorităților de muncă înainte de a începe perioada de ucenicie.
 Tag-uri:
 Angela Merkel, Ministrul Economiei, Sigmar Gabriel, Channel News, Marcel Fratzscher, Orientul Mijlociu, Berthold Schroeder, Ministrul Muncii, Andrea Nahles

Articole similare - "Andrea Nahles"

STRATEGIA LUI MERKEL. GERMANIA vrea să-și mențină creșterea economică cu ajutorul a 400.000 de refugiați. Dezvăluirile ministrului economiei lămuresc graba lui Jean-Claude Junckers de a impune cote obligatorii.

DATA: vineri, 11 septembrie 2015
În timp ce multe țări europene spun că solicitanții de azil ar putea deteriora economiile lor în cazul în care lăsa prea mulți să intre, Germania se bazează pe cifrele record venite din afara granițelor sale pentru a salva propria economie.
....................................................................................................................................................................

https://silethismillennium2019.blogspot.com/

Șase eroi moldoveni i-au răspuns lui Ciolacu. Mafia TV a ascuns știrea. ...