Poreclă Sile this Millennium Pseudonime sile_this_millennium

joi, 18 februarie 2010

Fred despre sine sau simularea unui jurnalul de idei pe baza unui dicţionar de idei - Cititor de Proză


Fred despre sine sau simularea unui jurnalul
de idei pe baza unui dicţionar de idei
- Cititor de Proză

http://silethismillennium.blogspot.com/2009/03/youtube-broadcast-yourself.html
partea întîi


Fred despre sine sau simularea unui jurnalul
de idei pe baza unui dicţionar de idei
- Cititor de Proză

http://silethismillennium.blogspot.com/2009/03/youtube-broadcast-yourself.html
partea întîi



Grecul Diogene[i], un alt

nebun care locuia într-un butoi ,

spunea despre spirit , că

„dintre toate cîte există,[….]

e cel mai iute, căci el

aleargă pretutindeni“.


Povestască-se !”[ii]

ar decreta dom’ profesor ,

după ce ar lua pieptiş [1]

dealul Păltinişului:


Povestea Eu-lui şi visul său
, începe ca orice poveste , că
deh ! de n-ar fi nu s-ar povesti
: A fost odată un Eu ,

singurul copil al Sinelui lui ,
într-o lume psihică nedefinită şi nelimitată care-i era

mamă , asemenea Sophiei
[2]fecioara de lumină [3].


Din care vis? – bineînţeles

nu din visul

obişnuit al omului

din fiecare noapte ,

nici din visul ,

paranormalului ca fereastră

deschisă într-o

viaţă anterioară ,

sau visul tifosului

science-fiction ca poarta

deschisă spre o altă dimensiune

ocolind teoria

freudiană carerelevă visul

ca o intimitate refulată a Sinelui ,

mai degrabă adoptînd

o teorie dezidentă

a acesteia în care

nu este important ce
visezi
, sau cum visezi

ci cum te comporţi

în interiorul visului

- cum acţionează

Sinele , sursă a visului

- modul în care

rezolvi conflictul de viaţă

instalat în vis .
Braţ la braţ cu

continuatorii lui Jung [iii]

vom evalua un studiu de caz :

visul lucid al unui Eu pestriţ ,

care în stare de levitaţie ,

cu ochii deschişi la

Poarta de Vest

a Europei acţionează

şi iată se insăilează , o autobiografie a ideii [iv] de

Eu ”, este un vis apolinic[v],

inspirat din evoluţia

entităţii Eu-lui .


Eu”-ul oniric eşti

şi tu cel ce visează

odată cu mine cititorule! .


Undeva în

Jurnalul său de idei

Constantin Noica

spunea cu modestie că
este un spermatozoid

la poarta consacraţilor

- mergînd pînă-n

transparenţa ideii

...................


Autorul după cum

s-a observat este ceea

ce generic numim :

un boem bine temperat ,

care speră să revine occidental

pe zi ce trece ,

în ciuda faptului că

s-au ivit nişte probleme

privind atît condiţiile

cît şi şi a

termenului de

aderararea la UE [4]]

El spune tuturor

în gura mare

că are verii

îndepărtaţi

bine situaţi ,

în ginta

latină , în a cărei

configuraţii evolutive

se regăseşte ....


Două teorii fac obiectul

acestor presupuneri

evoluţioniste despre om :

Ca cetăţeni ai lumii

suntem în aceiaşi

măsură interesaţi

în identificarea

strămoşilor prezumtivi

şi comuni .

Două teorii evoluţioniste

despre om :

una , în care , a evoluat

o specie

intermediară de hominizi

un soi de maimuţe

care trăiau în Africa ,

înainte ca strămoşii

noştri să se desprindă din

rîndul marilor maimuţe

dintre care se disting

„ doi părinţi[vi]

afropitecus şi turcanopitecus

ca cele mai evoluate hominide ,

ale căror fosile

au fost descoperite

pe malul de vest

al lacului Turkana ,

Kenia (Kalodirr)

homo habilitis[vii],

homo erectus[viii],

cele mai evoluate

dintre hoimide ,

din care a

fost selecţionat prototipul

uman homo neandertalis .

Dar omul modern

– mai precis rasa negroidă

şi europoidă

- Homo sapiens

prototipul omului actual ,

care se presupune

că a descins din vatra

africană a strămoşilor

noştri , descoperirea

de pe malul lacului

Victoria stă

şi ea mărturie ,

cu nişte oase de

sinantropi [ix]

sunt aduse ca argument

în teoria lui homo sapiens

care a migrat din Africa ,

conform primei variante ,

în restul terrei , în

sprijinul celei

de a doua variante :

a lui homo sapiens
sapiens
[x] antropologii

susţin că acest

homo decro-magnon

este produsul

unor specii

de homo sapiens

încrucişat

cu alte subspecii

un amestec

rasial a rezultat din

aceste combinaţii care

şi-a făcut

apariţia

nenderthalieni[xi]
în mai multe

locuri deodată ,

şi care reprezintă cu

adevărat prototipul omului
modern [xii].
Românii au semnalat

şi ei alături de francezi

şi spanioli pe

Homo pimigenius
[xiii]drept strămoşul nostru .

În sprijinul acestor

idei antropologi

i vin cu o nouă
descoperire ,

un mormînt al strămoşilor

comuni , osemintele

găsite într-o

peşteră din munţii Spaniei .


Eu-l nostru atît

de încercat de secole păgîne ,

peregrinarile sale în

vremurile vitrege apuse…

a evoluat se spune

dupa caderea lui Adam [xiv]

Autorul vă invită în muzeul depresupuneri
despre omul troglodit
[xvi]

, recrutat din şirul

primiilor antropoizi [xvii].

Pe marginea acestei
idei s-a croşetat

un trecut ipotetic al omului ,

în care hominizii misterioşi ,
cînd apar ,

cînd dispar brusc în fundături ,

ale protoistoriei [xviii].


Darwin vorbeşte

despre ceva care nu este .”[xix]

afirmă Constantin Noica

Cînd a fost posibil Darwin ?

[xx]
”se întreabă el , parafrazîndu-l , pe filozoful român ,

încercăm să conducem
ideea în folosul nostru deci :

nu troglodiţii mor, ci
trogloditatea ?

după ce Linneus

fixase speciile

(Statuile se
mişcă )
[xxi]
Ӕncheiat citatul .


Nouă celor cu

Eul sub presiunea timpului[5]
nu ne este indiferentă

această chestiune aşa că

printr-un efort de imaginaţie
vom încerca să lămurim

lucrurile în felul nostru .


Un Eu , domnule cititor ,

doamnă cititoare ,

aşteaptă pitit

în ascunzişurile

memoriei …

de ce n-ar încerca

acum conducătorul

jocului tastatura şi

conectat la internet

să lase slobod un

roman interactiv, să navige

nemijlocit ,

fără escala în

aceasta editură virtuală

într-un dialog public

simultan ! .

Captivat de panorama defileelor săpate de
apele repezi în trupul munţilor Eu-l din visul candidatului
rătăceşte cu
încăpăţînare prin văile ferite de vînt cu preţii perforaţi ,
schweizer de caverne şi grote , din văluri de aburi apar fantomatic ,

primele imagini

cu triburile de

vînători şi culegători .

Cîteva zeci de
asemenea indivizi

preumani care

s-au adăpostit

pentru a supravieţui

în peşteri .

Cea mai importantă

descoperirea acestei

epoci a fost focul [xxii].

Omul de Neanderthal experimentînd cu

două bucăţi de cremene ,

apoi cu două bucăţi de lemn

, a obţinut scînteia şi a trecut

la producera focului de către

om

(un soi de Prometeu) ,

putem spune deci că

tocmai am asistat la

primul foc
ca urgent s-a şi trecut

la producţia de serie ,

practia a demonstrat

că este necesară ,

construirea în prealabil

a unei vetre care să

izoleze focul şi să

protejeze

mama Natură

de dezastrul pe care o

flacără nepăzită

l-ar fi provocat ,

de unde se vede

că ideea de PSI

este o preocupare

mai veche decît o atestă

broşurile de spcialitate ,

tot aşa au probabil şi ideea

de badygoard ,

pentru că nu pare

a fi o mare

diferenţă între

paznicul acesta

înaramat cu un ciomag ,

acoperit de blănuri ,

şi scrutînd împrejurimile

cu o privire cruntă , şi un

badyguard înarmat

cu o bîtă debaseboal

care-şi face iarna

rondul în jurul focului .

Aceşti indivizi

s-au jucat caluşari

şi de-a v-aţi ascunselea

cîteva sute de ani şi

ultima dată după cum

ştiţi s-au ascuns

atît de bine

încît au fost daţi dispăruţi .


...................................


Cu ajutorul focului

această creatură

a devenitmai abilă ,

mai îndrăzneaţă ;

plasat dincoace de bine

şi de rău , omul primitiv,

stă chircit cu

Eul din dotare ,

lîngă rugul aprins din

vatra strămoşească

a devenirii .

„Noaptea e frumos să

crezi în lumină ” [xxiii],

în acestă poveste ,

presupune că
varianta acestui

prototip de computer

bologic [xxiv]

la veioza unei

flăcării jucăuşe ,

va fi prelucrat datele

din informaţiile de peste zi ,

va fi scanat şi stocat

flash-uri din

Universului cel viu ,

va a inventat

calcul binar cu două unităţi
, primul deget opozabil :

Unul din drapta

şi

Unul din stînga simetrică

,unu prim .

.......................................................................................................................................

Focul va fi tot mai

des prezent în Natură

semnalizînd lumii

şi vieţuitoarelor

necuvîntătoare ,

că prin apropiere locuiesc

oameni[6], astfel putem

spune că în această

fază homo naturalis

a inventat primul

mijloc de comunicaţie ,

prin care informa ca acolo

este el ,focurile aprinse

motivat pe măguri

(de unde si numele de

Măgureanu primul

SRI-ist care informa

prin semnalizarea cu focuri ),

sau , cu bunăvoinţă ,

putem spune că

focul era internetul

neoliticului[7].

........................................................................................................................................

Odată cu îmblînzirea focului omul primitiv
a devenit conştient de sinele său , s-a familiarizat
cu propria-i
fire şi o emanaţie personală a fiinţei
a devenit o entitate extrem de familiară
şi confortabilă .
Această entitate
, personalizată , cu multiplefaţete ,
reprezintă sinele conştient
Eul care este eroul din visul
despre noi .
Va
fi existat din timpurile omului de neanderthal acest erou ?
ba bine că nu ! Din moment cel ni l-am imaginat :

este un fel de

Fred care vieţuieşte

într-un loc neadarthalizat

ca Flinstones

[xxv]
, un Fred nu atît de înapoiat

pe cît am fi fost înclinaţi să

ni-l imaginăm , ipoteză

sprijinită şi de o

descoperire recentă[8],

din Franţa[9]

- e vorba de alte oase ,

de data asta nişte

falangele atribuite

omului de neanderthal ,

care supuse analizei

cu imagini tridimensionale ,

duc la concluzia

arătătorul putea atinge cu

uşurinţă buricul degetului mare –

ceea ce ne face să credem

că acest Fred

era un "macho"[10]

de prima mînă ,

un vînător experimentat

care putea executa cu

ajutorul mînilor operaţiuni de mare precizie ,

ca şi jumătatea lui ,

Wilma ,

o bucătăreasă excelentă

ale cărei degete dintre

care degetul mare deja

opozabil ,ei mînuiau dibaci ,

fleici de carne sfîrîindă ,

un barbecu acolo , pentru
Fred şi Barney pentru acum

avea şi prieten şi odată

cu cu socializarea,

în lipsa unui

canal tv privat

instalat în grotă ,a

semenea PRO-TV

care să te îndemne

din generic

„ gîndeşte liber ”

au făcut maţul gros

au rîgîit mulţumiţi

şi au trecut la

o partidă de sex urmată

înevitabil de o porţie de somn .

Aşa se face că din

vremuri legendare îi apare

Eului nostru din vis ,

ca într-un
clişeu , spectrul arhetipal ...

una din acele

rare nopţi de insomnie

cînd ceva n-a mers ,

în timpul zilei ,

s-au pur şi simplu

din cauza unor crampe ,

se va fi produs minunea

de a observa capriciile

unui gînd slobod ...

Fiecare separat ,

cu mult înainte ,

v-a fi avut

revelaţia propriului lui sex

„pentru că ce poate

fi mai personal decît un trup ?”

(Spinoza) ,

şi implicit a propriului lui Eu .


Nu putem depista cu precizie

cînd cei doi îngemănaţi ,

animal şi imaginea sa in detaliu

au devenit conştienţi ,

dar cu puţină imaginaţie

îi putem urmării

cum străbat veacurile

în căutarea împliniri

la dogoarea vetrei ,

trupul şi Eul său ,

va fi fost supus

unor miraculoase

transformări lăuntrice ,

imaginaţia încinsă

a autorului nu vede ,

totuşi , o Wilma ,

care în lipsa lui Fred[11], e invadată

de gînduri feministe ,

o Wilma care evocă la nesfîrşit

extazul născut din

delice şi cunoaştere[xxvi]

o Wilma care se refuleză

cu desene rupestre[xxvii]

sau o Wilma aflată

în acele clipele de indispoziţie ,

obsedată de condiţia

cel [-lui] de-al doilea sex

[xxviii]

– Nu !................

Evident Wilma ,

nu este o Simone de Bevoir ,

ea nu este nici eroina sondajului

de opiniea realizat de revista

„ Elle ”în care 70%

din femeile lumii de azi ,

se declară îndrăgostite ,

iar din care

două treimi declară

că dragostea
este condiţia indispensabilă

pentru viaţa sexuală şi aşa

cum Fred nu este
Jean-Paul Sartre

sau vreunul din

acei bărbaţi

"metrosexuali"

("barbaţi

heterosexuali

din marilemetropole


cu tendinţe uşor narcisiste

şi cu venituri suficient de

mari încit să-şi permită

să aloce

fonduri importante

pentrua-şi modela silueta

şi înfăţişarea"[xxix] )

care populează megapolisurile de azi .

Bine observa înînsemnările

sale Constantin Noica [xxx],
femeia de Neandertal are

tutela speciei şi

răspunderile procreaţiei.


Înlăuntrul lui Fred

gîndirea s-a recunoscut pe sine ,

a fost o realizare deosebită

( autorul forţează

cît poate imaginaţia , dat fiind

că este imposibil să

avem un "Jurnal de idei"

scris a lui Fred

sau mărturie scrisă

a vreunui biograf ,

ori vreun autor de

" Dicţonar de idei de literatura "

vis a a vis de această
acest rebus autorul a dezlegat şarada cu un speraclu

german existenţialist

întrodus

în rădăcinile gîndirii ,

şi astfel a găsit

determinarea cauzei gîndirii

[xxxi] .

Dezlegarea problemei a demonstrat dacă mai

era nevoie Bărbatului de

Neanderthal

a devenit trestiea gînditoare

[xxxii]

a speciei care a dispărut

asemeni Elodiei.

.................................................................................................................................................................

Holbîndu-se în unda

apei după peşti Fred

recte homo naturalis[12]
s-a zărit pe sine absolut din întîmplare .

[Stop! intervine nepoftit cu un mesaj tipărit într-un

dreptunghi

galben- Calculatorul

personal al autorului


a fost botezat de către acesta ,

în derîdere Dino .

Acest Dino a fost
prevăzut

de către creatorii Microsoft

un soi de Eu al ului:

un vrajitor, un magician,

un Einstein de catroon

vioi şi activ

care a rupt

din gîndirea

de-o viaţă savantului

cu acelşi nume cîteva


fraze haioase ,

intervine în text

în momentele de blocaj

ale redactorului

punîndu-i acestuia

perspicacitatea la încercare

-


Nu vă scufundaţi

niciodată în ape întunecoase "

... no comment ! ]

Pe Fred l-a stîrnit

propria-i figură răsfrîntă

în unda netulburată a apei,

a declanşat în el o pofta

de nestăvilit a cunoaşterii

de sine .


[–Stop Einstein-ul
breloc
arată cu

braţul spre

yellow submarin

[xxxiii]:
Împresionant

cum se reflectă

realitatea în mintea
omenească ! ”


banalitatea

asta nu cred că

a mai spus-o el ,

probabil urechistul,

respectiv

I.T-istul a prins

momentul cînd

marele om trăgea apa

şi a trecut la planul B ,
interpolarea

- Legende vechi spun că dintre

toate animalele

omul a fost ursit

ca atunci cînd se va

recunoaşte în oglinda

să fie sedus de

propria-i imagine

-

se poate presupune suprafaţatranslucidă

a apei a servit drept cadru

magic pentru

autodeocherea lui

Fred de Neanderthal

-

o imagine virtuală de

neatins cu neputinţă

de reţinut iată

o vrăjitorie adevărată

şi apoi cine este bătrînul

cu părul sur străbătut de presentimentul morţii ?

Este un alt Fred

cu trăsăturile feţei surpate

peste gingiile ştirbe ,

dar cu acelaşi

suflet al tînarului Fred!

Bintuie pretutindeni

o întrebare

nedescoperită încă :

To be or not to be ,

that is the question

[xxxiv].


Efectele

magice ale acestei vrăji de

apa ,

vor deveni înţelesuri logice ,

peste veacuri, grecul Tales va spune trezit pentru


o clipă din vrajă :

totul este apă ,

în penumbra

aceste gîndiri spuse ,

se vor construi

dedeucţiile şi

reducţiile logice:

de la totul sau nimic,

la unul şi

principiul unicităţii

conform

căruia EU ,Fred,

sunt unul dintre ceilalţi...

tu , Barney

eşti al doilea

după mine

dar tot unul dintre ceilalţi

aşa cum tu Wilma

eşti a doua după mine Fred

dar şi una din mulţimea,

cetei noastre ,

şi toţi îndiferent de sex

vor folosi pentru a se

identifica cu ei

înşişi

convenţionalul Eu

[13]
e prima dată în lume

cînd omul a folosit

fără să ştie

- asemeni personajului
lui Moliere

care nu ştia că vorbeşte în proză -
incepuse standardizarea

sinelui …a Eului fiecaruia

note

[1]la dom’profesor urcarul pe lîngă exerciţiul fizic presupune

şi un exerciţiu spiritual deci peripatetic ca la scoala lui Aristotel

[3] [3] * *„ Elementul semnifcativ care a impregnat cu feminitatea sa ,

Gnoza , a fost Sophia figură abstractă căreia i s-a dat curînd

o personificare romanescă .

Se ştie că ea reprezenta inţelepciunea,

[…] “ [pag.56 ]
„[…] pentru majoritatea gnosticilor , Sfîntul Duh se identifică cu o
femeie imaterială ,

soră şi soaţă a lui Hristos ; sufletul ar fi o tînără
închisă în

trupul bărbatului ..

”[ pag.55,56]

ALEXANDRIAN

„ Istoria filosofiei
oculte ” ,

editura ,

Humanitas ,

Bucureşti , 1994 .

[4] născut în unul dintre statele Occidentului ,

autorul se consideră

un cetăţean al

Occidentului,

adică cetăţean

europeano-american ,

stat federal care începe de la Sud-Est de

la Marea Neagră şi se prelungeşte pînă-n

Nord-Vest pe malul Atlanticului de Nord ,

în SUA deci un Eu aparţinînd

Statelor Unite ale Europei şi Americii ,

pentru conformitate mai trebuie o formalitate

şi poate spune că este cetăţean europeano-american ,

deci occidental

[5] data 2007este data la care expiră

cererea de aderare a României l

UE

[6] cu tată , mamă , fraţi , surori , verişori şi verişoare , veri îndepărtaţi etc

[7]aprinsul focurilor pe măguri , internetul din zona Maramureşului ,
este un obicei atestat de acum 2000 de ani
,(rugăm să fie consemnat
acest fapt indubitabil în caitul de şedinţă privind aderarea în UE mai ales că
o ramură din din arborele inventatorului internetului , Nicolas Negropontes
ajunge pe la Pontul Euxin, cînd grecii erau persecutaţi de Poarta Otomană ,

pe la 1870 s-au despărţit

în3 ramuri , luînd drumul exilului : o ramură în Franţa , una Ţara Românească şi
alta în Elveţia din cea din urmă au descins fraţii Negropontes : John ambasador
al Americii la ONU...şi Nicolas , inventatorul internetului amândoi verişori [ apropiaţi ! ]cu
Sanda Necropontes Tătărăscu , fiica fostului prim –ministru liberal Tătărăscu )

[8] cam cînd a începeut războiul în Irak

[9] ţara verişorilor noştri îndepărtaţi

[10] cuv. care azi desemnează un barbat de toata isprava ,

sinonim cu virilitatea.

[11] – veşnic Fred absorbit de profesie la vînătoare !

[12] strămoşul prezumtiv al omului

(deci şi al canditatului nostru)

[13] în franceză « Je »


[i] - nu afost ales întîmplător pentru a fi citat simpaticul
Diogene din Sinope (c.404-323 î..Hr.) filosof cunoscut Grecia antică ,

care a promovat ideea că omul trebuie să fie “ cetăţean al universului

ci şi datorită faptului că într-un moment al preaderării noastre ,

crucial pentru noi românii , se află în exerciţiu la preşedinţia
UE , ministrul grec de externe

Georgios Papandreu care a declarat că integrarea
României în UE

nu este numai obiectivul guvernului de la Bucureşti ci şi al UE


[ii] cuvînt luat epilog din cartea «povestiri despre om ;

După o carte despre Hegel » apărută în anul 1980 ,

şi greu de găsit, a fost imprumutată de la

un ofiţer de miliţie iubitor de Noica şi
copiată în caiete dictando de cîte o sută de pagini ,

de autor lucrării de faţă , dintr-un astfel

de caiet a fost luat cuvîntul citat

[iii] In fruntea acestora îl recunoaştem pe

Dr. Strephon Kaplan-Williams , unul din cei mai
renumiţi specialişti contemporani

în domeniul oniric , fondator al Institutului
de Explorare a Viselor JUNG-SENOI , din California

şi al Asociaţiei Americane
pentru Studiul Visului .

[iv] Constantin Noica voia să realizeze

o carte intitulată “Autobiografia unei idei “

care să oglindească , ipostaza propriului gînd ,

care a fost realizată
postum de cei care l-au iubit , care au stabilit

textul după cum urmează
: Thomas Kleininger , Gabriel Liiceanu ,

Andrei Pleşu , Sorin Vieru carte
postumă care se numeşte nu întîmplător

“Jurnal de idei “, Ed. Humanitas , Bucureşti ,
1991.

[v] In sensul pe care îl atribuie Nietzche ,

acestui termen


[vi] [idem ]

[vii] idem ,


[ix] referitor la acest subiect recomandăm şi alte completări :

propunem cititorului să intervină şi cu alte mostre din imaginaţia sa ,

sau ale altui autor aflat ca şi noi pe călător pe
drumul unui presupus trecut
, din raniţa unui asemenea

călător am extras următorul pasaj :

” Descoperirile făcute pe malul lacului Victoria au permis

să se tragă concluzia că. Este îndeobşte cunoscut faptul

sinantropii care trăiau cu 40.000 de ani în urmă ,

stăpîneau deja focul . Vetrele de foc descoperite

de oamenii de ştiinţă din Africa au însă

o vechime de c.c.a 1.400.000 de ani.

Faptul face să fie reconsiderată întreaga istorie a folosirii
focului de către om .”

[ , cules din publicistica scriitorului Dan Apostol ,

v. cartea „ Neştuta Natură ”


[x]


[xii] Referitor la vîrsta omului modern ţinem cont de

informaţiile uni pasionat al genului pe care l-am mai citat :

„ adică cei aproape 600.000 de ani ,

vîrsta de actuală a umanităţii ,

afirmaţia poate suferi unele rezerve ”

George Cuşnarencu ,

[conspecte culese din caietul autorului pag 33

: „Scurt film despre umanitate ” ,

” George Cuşnarencu
, „Revuie des deux Mondes ”

Revista celor două lumi ” ]

[xvi] de la Trogbolii(din gr . trogle = cavernă , bios = viaţă , BIOL * ref animale
) animale a căror supravieţuire este asigurată de peşteră , termenul a fost
introdus de Emil Racoviţă

[xvii] .Darwin « Originea speciilor» (1859) şi « Descendenţa omului şi selecţia naturală »
(1871) Darwin a demonstrat pentru prima oară că omul provine dintr-o specie
de maimuţe dispărute , [Caiete,]

[xviii] altă mostră de imaginaţie din din raniţa tovarăşului de drum :

[xix] Op. Cit. ( II ,[160 ], pag. 85 )C.Noica

[xx] Op. Cit.., (II, [104] , pag. 62 )C.Noica

[xxi] ibidem

[xxii] CONTINUARE la proba de imaginaţie :

Următorul capitol a debutat în urmă cu vreo 200.000 de ani ,

cînd omul a făcut prima cucerire tehnică , focul.

Atunci trebuie să fi fost cam 500.000 totalul populaţiei mondiale ” ,

[cules din publicistica scriitorului GeorgeCuşnarencu , v. „Scurt film despre
umanitate ” ]

[xxiii] vorba francezului (vărul nostru îndepărtat ! )

în orig (franc.) „ C’est la nuit qu’il est beau de croire a la lumiere ”
Edmond Rostand (1868-1918 ) Chantecler , II , III , 240 ,[1920 ]

[xxiv] v. biol.( lat. ) substanţa nobilă a creierului ] care înveleşte crestele mintale ale
miraculoasului un hard cu ţesuturi nervoase
care antrenează programul software din cele două emisfere :

în care cea dreaptă lipsită de cuvînt sintetizează datele şi cea stîngă analitică
fişează operaţiile lingvistice , simbolice , numerice , cu lobi parietali

care informaează organismul si-l orientează
spaţial şi temporal , sistemul video
la bordul căruia funcţionează doi ochi simetrici , fereastre prin care
organismul captiv priveşte şi scanează spaţiul înconjurător , cu irisul
ochiului drept component al sistemului de autocontrol care avertizeză,

starea ficatului , a vezicii biliare , cu irisul ochiului stîng
care monitorizeză funcţionarea cordului , a pancreasului şi a splinei ; cu inima
, un motoraş longeviv de 250gr , cu
trapa esofagului pe unde alunecă combustibilul
, cu doi plămîni simetrici , două foale care asigură respiraţia
organismului , cu stomacul , o cambuză ale cărei provizii de acid clorhidric
sunt suficiente pentru a găurii o placă metalică , cu splina un termostat , cu
ficatul un laborator care fişază cca 500 de substanţe chimice , cu tunelul
alunecos al uretrei ,un eject pentru
substanţe toxice şi terminînd cu uterul pe post de imprimantă dar tot acest
organism , trebuia susţinută de ceva
această sarcină a fost preluată membrele inferioare dotate cu tălpici ,
piciorul organ complex constituit din 26 de oase , cu peste 30 de atriculaţii ,
cu un număr mare de ligamente , vase saguine , şi 7200 de articulaţii nervoase
devine instrumentul de precizie al corpului uman , puternic dar suplu ,
specializat în pentru multiple acţiuni fizice responsabil cu deplasarea
corpului în spaţiu , călcătura pătrată va lăsa urme semnate în vreme :
călcătura egipteană , asemenea formei tălpii egiptene sau greacă asemenea
formei greceşti este cel care dar şi forma americană cu călcătura sofisticată
de astronaut care va atinge solul lunar

[xxv]« The Flinstone » sau «Aventuri în epoca de piatră »

serial de desene animate pentru televiziune realizat în

sistem computerizat (1958 ) de către animatorii americani

William Hanna şi Joseph Barbera

[xxvi] Despre iubire , vers , din poezia lui Budelaire

[xxvii] enciclopedia cinematografului menţionează anul 12000 î. Hr

.anul în care omul primitiv
utilizează în reprezentările sale :desene şi

gravuri pe pereţii peşterilor

[xxviii] sintagmă care face aluzie la cartea

“Cel de-al doilea sex ” [ Le deuxieme sexe ]

publicată de scriitoarea existenţialistă de origine

franceză Simone de Beauvoire care
pledează cu insistenţă pentru emanciparea femeii

[xxix] sursă “Evenimentul Zilei “,

pag.3, DOSAR , Diana Evantia Barca /
„ Ev.Z...” nr. 3515/5.09.2003/Ev.Z

[xxx] Op. Cit.

[xxxi] vezi , termeni-cheie din gîndirea filozofului

existenţialist german Martin Heidegger

Repere pe drumul gîndirii “,[

« Notă introductivă »,

cu subtitlu«Context şi tradiţie » ,

(pag 18, ) semnează traducătorii ]

traducere şi note introductive

Thomas Kleininger şi Gabriel Liiceanu ,

1988 ,Ed. Politică , Bucureşti ,(actuala editura Humanitas)

[xxxii] corect « Omul nu este decît o trestie ,

cea mai fragilă din natură , dar este o trestie gînditoare »

în orig . fran.

«L’homme n’est qu’un roseau , le plus faible

de la nature mais c’est un roseau pensant »

Pascal , Pensees, VI ,347,

[xxxiii] Submarinul galben

cîntec la modă deceniul ‘60 al sec XX în cu acelaşi titlu

[xxxiv]« A fi sau a nu fi iată : întrebarea » W. Shakespeare , Hamlet , III ,
1.

[Din ciclul eS-eu-rile lui Sin ]

va continua

Publicat
de 8sin49

vineri, 12 februarie 2010

Cum a denunţat Adrian Marino stabilimentul literar românesc « BOOKiseala – Magazin de cărţi


Cum a denunţat Adrian Marino stabilimentul literar românesc « BOOKiseala – Magazin de cărţi

http://silethismillennium.blogspot.com/2009/03/youtube-broadcast-yourself.html

Cum a denunţat Adrian Marino stabilimentul literar românesc

autor:Ilă Citilă , 09.02.2010

Viata unui singur om Adrian Marino copertaToţi se întreabă de ce regretatul critic de la Cluj, Adrian Marino, a preferat să-şi publice postum volumul de memorii „Viaţa unui om singur”? De ce i-a încondeiat atât de tăios, cu atâta venin, pe corifeii culturii române, fie de stânga, fie de dreapta? De ce şi-a ales momentul denunţului fix după cinci ani de la moartea sa?

Celebrul europenist din convingere, nu din oportunitate, a explicat încă din prefaţa cărţii de ce nu a făcut-o atunci: „Aş provoca doar atacuri şi insulte, ridiculizări şi controverse, pe care doresc să le evit, în mod radical, mai ales acum, la sfârşitul vieţii”. La nici o zi după publicarea “versetelor,” demolatoare în expresie şi dure în conţinut, Dinescu, poetul moşier de Galicea Mare şi pastor peste stăreţia cu dosarele Securităţii, s-a grăbit să-l acuze, tocmai pe cel care a stat şase ani în puşcăriile comuniste, de colaborare cu sistemul criminal. Şi asta pentru că l-a descris ca: “Amuzant, pentru o clipă, dar odios în esenţă. Fiindcă poluează şi trivializează totul. Terfeleşte toate valorile, bagatelizează toate intenţiile bune”.

Nu scapă de pana înmuiată în venin a clujeanului nededulcit la “binele” comunist, nici George Călinescu, căruia i-a fost o vreme asistent la Universitatea din Iaşi, criticul pervertit la noua ideologie. Rămas singur într-o lume opusă opulenţei criticului, adaptat compromisurilor epocii, „cu o ipocrizie şi cu un cinism, în forme uluitoare şi cabotine”, aşa cum l-a descris în carte, Marino îi minimizează opera lui Cioran la o singură carte şi-l portretizează pe Eugen Simion ca pe un “carierist feroce”. Doar Nicolae Manolescu scapă nealtoit sub joarda de cuvinte.

Plăvanilor din solda “căpitanului filosofic al naţiunii” (Ctin Noica) le reaminteşte cum Măria Sa a luat urma lui Cioran pentru a-l convinge să-l susţină pe Ceauşescu la candidatura pentru Premiul Nobel.

Psiho-esteticianul de la Cluj descoperă la istoricul religiilor, savantul de renume mondial, Mircea Eliade, o preocupare obsesivă, “aproape maniacală”, pentru publicitate. Ne tot miram pe timpul comunismului cum de i se publica opera.

Adrian Marino s-a retras demult în cochilia sa universitară. Nu prea l-au plăcut chibuţurile literare, în care scriitorii se aghesmuiau reciproc prin revistele naţionale şi trăiau din canon, fără a face c

eva consistent.

A condus ani de zile revista “Echinox”, unde printre alţii l-a avut ca şi colaborator pe Emil Hurezeanu, de care mi-a spus să mă feresc. Şi aşa am făcut-o. “Agentul Hari, un spirit viu, dar un speculant notoriu, ştie să calce valurile”. Aşa am aflat de colaborarea lui Hurezeanu, când nevoit să plece la studii în străinătate, a semnat un angajament cu defuncta Securitate. Ulterior, Marius Oprea şi Traian Băsescu au întârit afirmaţiile lui Marino.

Plagiatul lui Pleşu

Theodor Adorno_coperta_Minima_moralia plagiata de Andrei PlesuPlesu coperta 1 Minima moraliaBucuros, nevoie mare, că Liiceanu a devenit “conştinţa naţiunii” cu <>, s-a simţit incomodat cu monopolul cultural impus de “supremul manual de etică civică”. Dar şi tulburat că Andrei Pleşu a fost descoperit cu minus la cântar, uitând să menţioneze sursa atunci când a copiat titlul “Minima moralia.”

Adrian Marino este considerat frustrat de înălţimile culturale româneşti. Aceleaşi care i-au simţit pe propria piele lama ascuţită a cuvintelor sale tăioase. Despre Noica şi colaboraţionismul său, el scria încă din 1993 prin “22″. Pentru cei care l-au cunoscut, cartea nu este o noutate, pentru ceilalţi o dinamită publicistică.

Pentru contemporani, Adrian Marino n-a existat decât ca hermeneut şi teoretician. De acum, pentru generaţiile care vin, va fi o conştiinţă vie, o fire tăioasă şi un singuratic care s-a judecat pe sine mai întâi pentru a judeca lumea mai apoi. Era mai cunoscut în Occident în anii ’70-’80, mai publicat şi mai admirat decât oriunde acasă. La Bucureşti era respectat, dar primit cu răceală. Ţinuta sa rituală de domn nu rezona cu hăidămăcia din cultura bucureşteană. Venea rar şi era premiat des. Aşa din lucrare estetică, pentru că dădea bine pe afară. Se dorea un creator de stil şi de metodă. Un einzelgänger răsăritean. Autentic, dar retras, taciturn dar cu verva contradicţiei, timid şi învăluit într-o aură de mister, avea privirea celui iniţiat care are o energie drămuită. Nu era deloc empatic, stârnea mai mult polemici. Dar toate după plecarea sa Seniorală. În puşcărie i se zicea chiar aşa, Seniorul. Se remarca prin impozanţă şi se detaşa de lumpencultura.

Avea o demnitate neacreditată la Bucureşti. Scara sa de valori nu urca în acelaşi Babel de construit cariere. A preferat şoapta, hormolaiei scenei lirico-dramatice. Nu s-a afişat pe sine pentru că l-au răstignit alţii în locul sihăstriei sale. A fost un neadaptat şi un vicios al singurătăţii. Nici o clasă de discipoli nu şi-a creat.

Adrian Marino a fost si ramâne un declasat din canonul vremii, dar calificat la titlul de bun european. La fel ca şi alţi deschizători de drum, de la Cantemir la Titu Maiorescu, şi de la Ioan I.C. Brătianu, la Corneliu Coposu, a adus şi el Europa mai aproape de noi. Acest europenism obsesiv al său era deranjant pentru seminţiile vremurilor sale. La fel ca şi gândirea democratică a Doinei Cornea. Temeinicia muncii sale a fost, totuşi, validată cu unul dintre marile premii ale continentului, Premiul Herder”, în timp ce detractorii săi nu se califică nici la poziţia de aspiranţi.

Ce vremuri din zodia câinelui trăim…

Sile this MillenniumNo Gravatar says:

Mortul e “viu ” ca si biblioteca sa ca si scrierile sale ….si din locul “care este” isi permite sa faca detasat o “istorie recenta” asupra “cooperativei literare ” pivatizata si ea dupa 1989 ca si editura “Politica ” care a devenit presigioasa “Humanitas” ca si “Scanteia” care a devenit peste noapte “Adevarul” ziar obedient Frontului Salvarii Nationale si azi un ziar liberal in care Parohul CNSAS ,Mircea Dinescu “disidentul nostru cel de toate zilele ,cu voie de la Secu`”

Omorati mortul, maestre Dinescu, sa vedem puteti ?

EVZ.ro -- Ultimul interviu al lui Adrian Marino

EVZ.ro -- Ultimul interviu al lui Adrian Marino

http://silethismillennium.blogspot.com/2009/03/youtube-broadcast-yourself.html

DOCUMENT

Ultimul interviu al lui Adrian Marino

Mihai Şoica
Vineri, 12 Februarie 2010
CAZUL „MARINO”. Criticul literar de la Cluj, laureat al Premiului Herder, acorda extrem de rar interviuri. Probabil, ultimul a fost pentru „Evenimentul zilei”.

Adrian Marino a vorbit în EVZ, probabil în ultimul său interviu, despre proiectul de a scrie cartea de memorii care a zdruncinat lumea culturală în ultimele zile.

Interviul i-a fost acordat poetului Ioan Mureşan (pe atunci editorialist EVZ, ediţia de Transilvania) în luna noiembrie 2002, cu trei ani înainte de decesul criticului literar. „Dacă te simpatiza, era de acord să îţi vorbească. Dacă nu, puteai să aştepţi mult şi bine”, rememorează Mureşan.

„Două piedici au stat în calea realizării interviului: o dată, sfiala noastră de a rămâne singur în camera cu o «biblioteca vie», care, credeam, mă va privi din mii de cărti deodată, apoi, faptul că Adrian Marino, fusesem prevenit, accepta cu greu să dea interviuri”, scria Mureşan în 2005, atunci când a aflat vestea despre trecerea în nefiinţă a lui Marino.

„Oamenii mari sunt de o simplitate dezarmantă. M-a primit prevenitor, zâmbind. Un zâmbet copilăros, de genul «nu te teme, nu muşc!». (...) Când grav, când jucăuş, Adrian Marino a fost un interlocutor admirabil”, povestea editorialistul.

EVZ: O întrebare „surpriză”: câte cărţi aţi scris?
Adrian Marino:
Păi, cred că în româneşte vreo 25. Iar în limbi străine, parte originale, parte traduse, 12. Două, trei au fost scrise direct în limba franceză, plus o contribu ţie la o lucrare masivă în limba engleză, care echivalează cu un volum şi care nu este încă tradusă în româneşte. Poate cea mai originală e cea din ’82, „Etienble et le comparatisme militant”, unde făceam teoria comu nicaţiilor libere, sub Ceauşescu, teoria relaţiilor între Est - Vest, vorbeam despre imperialism, referindu-mă la cel rusesc. Iar asta în plină cenzură. Cartea am publicat-o în semiclandestinitate şi nu este încă tradusă în România.

Este apoi „Comparatisme et theorie de la literatture” care e si ea inedită. „Etiemble...” a fost tradusă şi în japoneză şi a fost luată la ochi de serviciile secrete specializate. Am descris eu ceva în „Al treilea discurs”: o doamnă a venit la mine cu stampe japoneze, cu bibelouri, cu caligrame, cu tot ce vrei pentru a mă descoase ce legături am eu la Tokyo, căci, vezi Doamne, nu e ceva în regulă...

Mă iertaţi pentru o altă întrebare abruptă: aţi avut vreodată carte de muncă?

Niciodată. Din 1963, de când am fost eliberat, sunt un liber profesionist, integral. N-am semnat un stat de plată. N-am carte de muncă şi mă simt foarte bine. N-am putut fi dat afară de nicăieri, fiindcă nu am lucrat nicăieri.

Cum aţi ajuns la Cluj?

Din cauza soţiei mele, care-i clujeancă. (...) Am cunoscut-o în perioada celor trei luni cât am stat aici. (...) Familia mea era aici. Lucrau la Carbochim. Atunci am cunoscut-o şi între noi s-a creat o legătură foarte puternică, şi ea a venit pe urmă în Lăteşti, şi-a sacrificat toată cariera universitară, a avut mari neplăceri din cauza mea.(...) Mă acceptă aşa cum sunt, şi nu sunt un om foarte comod. (...)

Chiar Goma spune într-un interviu că eram invidiat de toţi în Lateşti din pricina Lidiei. Când, acolo, la Lăteşti, săptămânal veneau hotărâri de divorţ, de despărtire, Lidia nu m-a abandonat, 6 ani. A venit tot timpul. Am fotografii cu ea de acolo, fotografii făcute de Goma, care era fotograful satului. Nu pot dovedi că erau făcute de Goma, căci nu sunt semnate, altfel le-am putea edita, am putea scoate un album cu text şi fotografii de Paul Goma.

E dificil să trăieşti din scris.
Oarecum. Totuşi, pe vremea aceea, onorariile literare erau mai consistente. Dacă v-aş spune că la lichidarea „Dicţionarului de idei literare” am luat o sumă enormă, vreo 250.000 de lei? Asta echivala vreo două-trei „Dacii”. (...)

Apoi am luat Premiul Herder, vreo 20.000 de mărci, apoi onorariile pentru ediţiile străine. Aşa am început să fiu un liber profesionist, foarte modest, de altfel, dar real. Cam aşa văd eu un scriitor independent. Scriitorul funcţionar de stat este o calamitate.

V-aţi scris memoriile?
Da, se cheamă „Viaţa unui om singur”. Evoc puşcăria şi domiciliul obligatoriu care pentru mine au fost enorme decepţii, pe diverse planuri, dar nu intru în detalii acum. Cartea va fi publicată, probabil, după cinci ani de la moartea mea, când va fi o perspectivă mai calmă asupra lucrurilor, când se va privi cu alţi ochi. Alţii lasă clauze de 40-50 de ani, eu, fiind mai liberal, pun o clauză mai mică, de numai cinci ani.

Din puşcărie v-aţi întors cu altceva decât cu suferinţa şi amintirea mizeriei?

O amintire la vedere este acest deget rupt. Probabil că nu era vocaţia mea să fac balamale în fabrica Aiudului. Trebuie să spun că în puşcărie am intrat cu o naivitate şi cu o lipsă de experienţă socială totală. Nu ştiam exact pe ce lume trăiesc. Acolo am cunoscut adevărata Românie. Am cunoscut adevarata clasa politică românească. Am cunoscut mica burghezie, câtă mai era şi, în general, temperamentul românesc. A fost traumatizant pentru mine. (...)

Sunteţi, domnule Marino, laureat al Premiului Herder...

Eram la Roma când am aflat vestea, într-o sală cu mai mulţi scriitori. Şi, la un moment dat, vine cineva de la ambasadă, foarte radios, să-mi spună şi să comunice asistentei că Adrian Marino a luat Premiul Herder. Şi atuncea se întâmplă ceva extraordinar, aproape neverosimil. Marin Sorescu se scoală în două picioare şi spune: „Acest premiu mi se cuvenea mie!”.

A provocat o situaţie şi o impresie penibile. Acest poet care a mers cu cobiliţa prin Europa în căutarea Premiului Nobel... A luat şi el, până la urmă, Herderul, după doi sau trei ani. Eu eram, totuşi, autor cu nişte cărţi scrise în franceză şi publicate la „Gallimard”, ceea ce domnul Sorescu nu prea era. E o diferenţă între a publica poezii şi a publica volume groase, cum publicam eu. Mă opresc aici.

Nu avem Premiul Nobel fiindcă nu vrem să-l avem. Cum comentaţi faptul că noi nu avem niciun Premiu Nobel?
Cărtărescu a scris odată foarte bine în legătură cu Premiul Nobel: nu-l avem fiindcă nu vrem să-l avem. Nu-l avem fiindcă sunt prea multe Premii Nobel la Bucureşti. Câţi n-au luat Premiul Nobel la Bucuresti: Gellu Naum, Breban, Nichita Stănescu, Sorescu. Toţi erau premiabili.

Mă rog, sunt nişte filiere, fie de natură etnică, fie homosexuală, fie masonică, legături care definesc viaţa literară occidentală şi determină aceste premieri. Sunt atâţia obscuri care au luat acest premiu. Dar l-au luat fiindcăa sunt agreaţi şi promovaţi. Nu m-aş mira să auzim într-o bună zi că Norman Manea a luat premiul, căci are o publicitate foarte bună.

„Cartea va fi publicată probabil după 5 ani de la moartea mea, când va fi o perspectivă mai calmă asupra lucrurilor, când se va privi cu alţi ochi. Alţii lasă 40-50 de ani, eu, mai liberal, pun o clauză mai mică.”,
ADRIAN MARINO, scriitor

CITIŢI ŞI:
Dinescu vorbeşte, CNSAS tace
Dinescu: „Marino minte şi mort”
EDITORIALUL EVZ: Provocarea unui om care a fost singur
Cartea care aruncă în aer lumea culturală din România

EVZ.ro -- Dinescu vorbeşte, CNSAS tace

EVZ.ro -- Dinescu vorbeşte, CNSAS tace

http://silethismillennium.blogspot.com/2009/03/youtube-broadcast-yourself.html

RIPOSTĂ
EVZ Special
De acelasi autor
Dinescu vorbeşte, CNSAS tace

Mirela Corlățan
Joi, 11 Februarie 2010
Mircea Dinescu nu riscă nicio sancţiune pentru acuzaţiile neprobate la adresa fostului critic literar. Mircea Dinescu, membru în colegiul CNSAS, nu riscă nimic după ce a afirmat, fără probe, că Adrian Marino ar fi fost informator al Securităţii. „Există la CNSAS documente care dovedesc faptul că Adrian Marino a fost informator în Direcţia a III-a”, a declarat Dinescu pentru EVZ, adăugând că Marino ar fi lucrat şi pentru Direcţia de Informaţii Externe (SIE) în perioada ’71-’72, când a urmat o specializare în Elveţia.

Cu astfel de acuzaţii, Dinescu a ripostat la caracterizarea deloc măgulitoare pe care Marino i-o face în cartea sa de memorii, care urmează să apară la Editura Polirom şi din care EVZ a publicat în premieră fragmente. Criticul literar nu mai este în viaţă, deci nu mai poate fi verificat de Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS).

„CNSAS nu are secrete”


Ca membru al Colegiului CNSAS, potrivit legii, Mircea Dinescu nu poate răspunde decât în faţa parlamentului, căruia i se subordonează instituţia. Pentru declanşarea unei anchete oficiale, CNSAS trebuie să facă o sesizare.

Însă, în şedinţa de marţi, spune Dinescu, niciun membru al Colegiului nu i-a reproşat că a făcut publice informaţiile despre Marino. „CNSAS nu are secrete”, motivează el, invocând un episod din biografia lui Adrian Marino: „În timp ce eu eram arestat la domiciliu, Marino se plimba liber în străinătate. În 1977, a fost în şapte ţări”.

Precedentul Marino


Singura dată când CNSAS a decis să sesizeze parlamentul a fost în 2006, când ex-premierul Călin Popescu-Tăriceanu a fost acuzat că a fost informator al Securităţii de Corneliu Turianu (atunci, membru al Colegiului).

„Figurează ca informator, că a organizat reuniuni conspirative. (...) Informaţiile provin din alte dosare cercetate de CNSAS”, suna acuzaţia lui Turianu. În final, acesta nu şi-a dovedit spusele, fiind ridiculizat, la acea vreme, chiar de Mircea Dinescu.

„Este o declaraţie sinucigaşă. Turianu nu ştie nici unde sunt clanţele la CNSAS. Poate a văzut aşa ceva sub plapumă la domnul Boc. În cei şase ani studiaţi aici nu a apărut nimic despre Tăriceanu. Am crezut că Turianu este gargară, dar e şi nebun. Nu se poate arunca aşa ceva pe piaţă. E inadmisibil”, se revolta Dinescu. Scandalul s-a stins după ce Turianu s-a scuzat, reclamând că a fost „intoxicat” cu un document fals.

„Dinescu, acces neîngrădit”

Cu toate acestea, în 2007, în iureşul creat după moartea Patriarhului Teoctist, Dinescu a călcat pe urmele lui Turianu. El l-a acuzat pe ÎPS Antonie Plămădeală (mort în 2005), că i-ar fi cerut în scris lui Ceauşescu să-l avanseze general „pentru că a stat suficient timp colonel”.

Fraţii mitropolitului, Mihai şi Alexei, au cerut imediat CNSAS documentele cu pricina şi să li se spună în ce calitate a văzut Dinescu dosarul lui Plămădeală. Instituţia a răspuns că Dinescu, potrivit legii, „are acces neîngrădit în spaţiile de arhivare la toate documentele”, dar că „cetăţeanul Dinescu nu a consultat dosarul ÎPS Antonie”.

În 2009, nemulţumiţi de faptul că CNSAS nu a luat poziţie faţă de afirmaţia neprobată a lui Mircea Dinescu, Mihai şi Alexei Plămădeală au protestat din nou.

„Domnul Dinescu este membru al Colegiului, dar la numirea dânsului a procedat parlamentul. Ca atare, deşi la nivelul Colegiului a fost analizat cazul în speţă, s-a concluzionat că nu se întrunesc toate condiţiile care impun notificarea forului legiuitor”, le-a răspuns Ladislau Csendes, preşedintele CNSAS de atunci.

ANUL 1990. Adrian Marino, fotografiat în timpul unui miting al Frontului Democratic Antitotalitar
FOTO: ARHIVA FAMILIEI

INTERVIU

„Soţul meu nu putea fi turnător, a vrut să rămână întotdeauna curat”

Mihai Şoica

Profesoara universitară Lidia Bote a fost soţia lui Adrian Marino. Acum se ocupă de ultimele pregătiri ale cărţii care va apărea în luna martie, la cinci ani de la moartea criticului literar, şi care va fi o adevărată bombă pentru lumea culturală românească.

La cei 80 de ani ai săi, Lidia Bote a acceptat să vorbească despre Adrian Marino, despre care spune că a fost o personalitate cum rar mai există astăzi, şi dă o replică acuzaţiilor făcute de Mircea Dinescu.

„Ne-am cunoscut la bibliotecă”

Cum l-aţi cunoscut pe Adrian Marino?

Eram la Bibliotecă, în Cluj. La catedră nu aveam cursuri şi eram toată ziua în bibliotecă. Într-o zi, o doamnă bibliotecară mi-a cerut să îl ajut pe un domn care întreabă de cărţi care nu era accesibile studenţilor.

Cum a fost viaţa dv. împreună?
Toată viaţa a fost plină de răutăţi şi greutăţi. Eram singura cu doctorat şi publicaţii de la catedră, dar lector am rămas toată viaţa şi asta doar pentru că eram soţia lui Marino.

CUPLU. Adrian Marino împreună cu soţia sa, în perioada persecuţiei comuniste
FOTO: ARHIVA FAMILIEI

„Sunt minciuni fără margini”

A fost Adrian Marino informator al Securităţii, aşa cum spune Mircea Dinescu?
Noi tot timpul am fost urmăriţi de Securitate. Stătea ofiţerul în faţa casei cât era ziua de lungă. La bibliotecă şi oriunde ne duceam, erau prezenţi după noi. Îmi spuneau studenţii că întreabau mereu de mine şi de soţul meu.

Cum explicaţi atunci contraatacul lui Mircea Dinescu?
Lasă-l să contraatace. Sunt nişte minciuni fără margini. Soţul meu a fost închis politic, apoi a avut domiciliul forţat în Bărăgan, la colonia Lăteşti, vreme de şapte ani. În carte scrie totul! Nu putea fi turnător, a vrut întotdeauna să râmănă curat.

Singurătatea lui Adrian Marino de unde venea?

Citea tot timpul, era în permanentă legătură cu străinătatea, în vreme ce aici, în ţară, lumea era destul de mediocră. Parcă vorbea o altă limbă. Cei de aici nu citeau şi, dacă nu citeau, nu aveau ce să comenteze. Când am susţinut eu teza de doctorat, cu o parte dintre eseuri pe care le publicasem deja la Paris, decanul Mircea Zaciu a spus, ironic, în gura mare, de faţă cu o mulţime de profesori, doar pentru că ştia că suntem urmăriţi de Securitate: „Ce crede Lidia Bote, că dacă ar veni acum Montaigne, ar fi aşa de bucuros despre ce a scris ea despre el?”.

A refuzat să fie membru al Academiei Române Chiar nu a fost angajat vreodată?

Nu, niciodată. A vrut o dată să îl angajeze domnul profesor Radosav, de la Biblioteca Centrală Universitară. Tocmai când trebuia să facă asta, de acolo a ieşit un ofiţer de securitate care i-a spus că, dacă îi trebuie serviciu, poate să îl angajeze la fabrica de bere, să umple sticlele cu bere. Toate acestea sunt scrise în cartea lui.

E adevărat că i s-a propus să facă parte din Academia Română şi că el a refuzat?

Da, a refuzat. A spus în permanenţă că nu are nevoie de nimic. Nu voia să facă parte dintr-un for din care a făcut parte şi Elena Ceauşescu.

Era Adrian Marino foarte critic şi exigent?
Soţul meu nu făcea concesii şi avea alt stil de viaţă. Aaparţinea altei culturi şi avea alt mod de a clasifica oamenii. Este născut în zodia Fecioarei, şi Fecioarele sunt mai dure.

Cum l-aţi caracteriza acum, pe scurt?

Era un om dintr-o bucată. Corect, cinstit, egal cu sine însuşişi. Nu avea aroganţă şi era supărat pe toţi aceia care nu studiau lucrurile aşa cum trebuie, ci doar ca să se laude.

"Noi tot timpul am fost urmăriţi de Securitate. Stătea ofiţerul în faţa casei cât era ziua de lungă. Oriunde ne duceam, erau după noi."
LIDIA BOTE soţia lui Adrian Marino


DOMICILIU. Casa din Bărăgan, unde a fost deportat timp de şapte ani, alături de soţie
FOTO: ARHIVA FAMILIEI


EI L-AU CUNOSCUT


INDEPENDENT. „A fost un om independent, cu coloană vertebrală. Nu cred că a fost colaboraţi onist, nu acesta era felul lui de-a fi.

Dar, bineîneţes, doar cercetările de arhivă vor scoa te adevărul la iveală, nu declaraţiile la plesneală ale lui Dinescu, care, fără dovezi, pune anatema pe Marino.

L-am susţinut în 2004, când a fost atacat în presa culturală, într-o campanie de denigrare şi de minimalizare a operei lui, dar am fost catalogaţi amândoi drept «autori nesemnificativi».”
Ion Bogdan Lefter, critic literar


OM LIBER.
„A fost victima regimului comunist, a făcut puşcărie, dar s-a comportat tot timpul ca un om liber, puţin dispus spre compromis.

A fost un om singur fiindcă era de o desăvârşită moralitate într-o epocă profund imorală. Vedea în jurul lui prea mult compromis. Nu are nicio importanţă dacă a colaborat sau nu a colaborat.

Se ştie că toţi deţinuţii politic erau obligaţi să semneze la eliberare o declaraţie de anumit gen «Era un om dificil, cu care nu se putea tranzacţiona nimic».”
Ion Cristofor, poet


INTELECTUAL. „Avea o exigenţă aparte şi, orice spunea, argumenta. Nu îi plăceau ideile neargumentate. Era un pic înăcrit, era un singuratic.

S-a izolat singur, poate că şi puşcăria l-a făcut să fie singur şi poate se ştia urmărit de Securitate. Nu era un om de genul «singur împotriva tuturor».

Era un intelectual de rasă, dar nu i s-a oferit nimic. Nu a fost chemat la universitate, de exemplu. Ce oraş e ăla care are un intelectual de talia lui Marino şi nu îl cheamă să ţină cursuri?”
Ion Mureşan, poet

DESTIN

Amintire din anii de deportare în Bărăgan

  • Născut pe 5 septembrie 1921 la Iaşi, Marino a fost arestat în 1949, pentru difuzare de texte ale „Şcolii de cadre” din cadrul Tineretului Universitar Naţional Ţăranist.

  • A fost închis până în 1957, apoi deportat în Bărăgan timp de şase ani. A debutat ca scriitor la 44 de ani, în 1965, cu două cărţi esenţiale despre viaţa şi opera lui Alexandru Macedonski.

  • Critic şi istoric literar, Marino a fost primul autor al unei cărţi româneşti şi franceze despre Mircea Eliade. A fost laureat al Premiului Herder (1983) şi a documentat şapte volume din prima enciclopedie românească literară completă, „Biografia ideii de literatură” (2003).


ÎNCHIS. Fişa de penitenciar, cu poză şi număr de înregistrare

CITIŢI ŞI:

Dinescu: „Marino minte şi mort”

Cartea care aruncă în aer lumea culturală din România

EDITORIALUL EVZ: Provocarea unui om care a fost singur

https://silethismillennium2019.blogspot.com/

De ce nu pierde (încă) Rusia războiul, Ce a vrut Biden de la Iohannis