http://silethismillennium.blogspot.com/2009/03/youtube-broadcast-yourself.html
- empress737700s review - StumbleUpon
7:41am
(6 reviews) stumblers, empress737700, tindink http://empress737700.stumbleupon.com/rev..
AlterMedia România: “Cei care au privilegiul de a sti, au datoria de a actiona” (A. Einstein)
Gheorghe Constantin NISTOROIU
„Ţara este în linia întâia elementul naţional şi că e scris în cartea veacurilor că acest element să determine soarta şi caracterul acestui stat” (Domnitorul Matei Basarab)
Măsura spirituală a Naţiunii noastre preaalese este cuprinsă în aceste trei dimensiuni: Credinţa, Nădejdea şi Dragostea. Credinţa precreştină şi apoi cea ortodoxă era de fapt şi este viaţa însăşi a Românilor, ce pulsează în cântec, împliniri şi lumină. Nădejdea are acea pecetluire firească, ce îngemănează sublimul surâsului divin, cu susurul sufletelor lor dătătoare de răbdare şi curaj. Dragostea, crescând a devenit acea măsură a necuprinsului, care îmbrăţişează Dorul celui Drag, dătător de frumuseţe, cu miracolul bucuriei şi uimirii celuilalt. Hărăzit de bucuria cerului şi ursitoarele pământului, ca un Înainte mergător, Mugurele de Dumnezeu, Mihail s-a născut la Candelele luminii…
O legendă culeasă de Valahiel Monahul-Sihastrul de pe Sfântul nostru Munte Rarău, de pe plaiurile Bucovinene, despre naşterea lui Mihail Eminescu ne spune:
„Au venit o dată Mântuitorul Iisus Hristos cu Sfântul Apostol Andrei să vadă Grădina Maicii Sale, în Săptămâna luminată a Invierii, îmbrăcaţi ca nişte ţărani olteni săraci, dar curaţi şi frumoşi la chip. Au colindat pe meleagurile Bucovinei în stânga şi în dreapta, încîntaţi de frumuseţea locurilor, a lăcaşurilor şi dorind apoi să cunoască sufletele oamenilor, au ales la întâmplare casa unor gospodari: el, înalt şi fălos ca un brad, în suman şi iţari albi, cu părul de corb atârnându-i pe spate, ea, frumoasă şi veselă ca o floare, cu cosiţe de aur pe cămaşa lungă înflorată, cu bundiţă şi catrinţă de cicoare, care i-a primit cu dragoste ospătându-i din belşug cu de toate şi odihnindu-i câteva zile, mulţumindu-le apoi că le-a trecut pragul, făcându-le cinstea şi bucuria de a-şi ajuta aproapele… La plecare, văzând Sfântul Andrei că Domnul său este atât de încântat l-a rugat să le dăruiască ceva, din prinosul Său împărătesc. «Ce să le mai dau Andrei? Nu vezi că au de toate: credinţă, copii, frumuseţe, bunătate, dragoste, înţelepciune, bunăstare, costume preaalese, codrii cu plaiuri bogate, ape limpezi şi curate!» Andrei, privind la Femeia înveşmântată în cămaşa lungă de nea, brodată cu atâta lumină şi înconjurată de copii, ca o corolă de flori, în mijlocul câmpului i-a răspuns: “Mântuitorule, dă-le să vadă frumuseţea sufletului românesc!”.
Şi aşa s-a născut Mihail Eminescu…
De la nobila şi sublima Raluca - mama sa, a luat cântecul şi albastrul cerului oglindit în sufletul ei, de la căminarul Gheorghe-tatăl său, a luat lumina, iar de la Neamul daco-geto-român atît de frumos, de harnic şi de înţelept a luat totul: Suferinţa, Doina, Statornicia, Dorul, Jertfa, Dragostea, Biruinţa, dar şi Veşnicia.
Cu firea demnă de Voievod, cu spiritul pur de copil, Eminescu a strălucit deplin în poezie, în întreaga creaţie literară, în publicistică, în activitatea cultural-obştească, dar mai ales în profetismul spiritualităţii româneşti. Ca un vizionar ales a mărturisit temeinicia şi veşnicia Naţiunii, treimic: prin Biserică, prin Cultură şi prin Civilizaţie. Cu alte cuvinte iscusinţa (Civilizaţia) şi spiritualitatea poporului(Cultura), trebuiesc realizate prin Biserică în sfinţenie.
Consemnând însemnătatea Bisericii în cadrul unităţii etnice şi lingvistice, Eminescu se întreabă cu temei:
„Biserica? Creaţiunea aceasta eminamente naţională a unui Iuga Vodă, carele la 1399 încă o face neatârnată de orice ierarhie bisericească, biserica lui Matei Basarab şi a lui Varlaam, Maica spirituală a Neamului Românesc, care a născut unitatea limbii şi unitatea etnică a poporului, Ea care domneşte puternică dincolo de graniţele noastre şi e Altarul de mântuire naţională a Ţării”.
(Mihai Eminescu, Timpul, VII, nr. 63, 1882).
Acordând o valoare inestimabilă cărţilor bisericeşti privind spiritualitatea românească, marele publicist adresează un raport la 16 Martie 1875, ministrului cultelor şi instrucţiunilor publice, în care pleda pentru oportunitatea achiziţionării pentru bibliotecă a unor cărţi şi documente vechi.
“Literatura Română din secolele XVI, XVII şi XVIII e reprezentată prin 2960 topuri, dintre care cele mai multe bisericeşti…Cărţile bisericeşti, ca trebuinţă generală a poporului prevalează. Importanţa scrierilor acestora nu se poate stabili teoretic şi de dinainte, ea se vede abia în curgerea vremii şi se schimbă după punctele de vedere, care predominează la studiul lor”
(M. Eminescu, Despre cultură şi artă. Iaşi, Junimea, 1970, p.72)
Spirit polemic, dar şi academic, necruţător, dar obiectiv, deplânge agonia Limbii Române alterată de “ciripitura de limbă păsărească cu sintaxa cosmopolită”, promovată de unele cercuri contemporane lui.
„Ai noştri tineri…la Paris învaţă/ La gît cravatei cum se leagă nodul, Ş-apoi ne vin de fericesc norodul/ Cu chipul lor isteţ de oaie creaţă./ La ei îşi cască ochii săi nerodul,/ Că-i vede-n birje răsucind mustaţă,/ ducînd în dinţi ţigara lungăreaţă…/ Şi toată ziua bat de-a lungul Podul”.
Mâhnit şi revoltat la culme de aceşti epigoni cosmopoliţi, revendică în sufletul său boieresc, compasiune pentru Voievozi săi, dar mai ales pentru Vlădica.
„Bietul Varlaam, mitropolitul Moldovei şi al Sucevei, care în înţelegere cu domnii de atunci şi c-un sinod general al Bisericii noastre, au Întemeiat acea unitate, care a făcut ca Limba noastră să fie aceeaşi, una şi nedespărţită în palat, în colibă şi-n toată românimea, şi-ar face cruce creştinul auzind o păsărească pe care poporul, vorbitorul de căpetenie şi păstrătorul limbei n-o mai înţelege”.
Şi încheie cu un triumf pamfletar:
„Dar Varlaam e poet. În zilele noastre nici membru la Academie n-ar putea să fie”.
(Biserica în cultura românească, în Timpul, V, 22 Ianuarie, 1880).
Nu studiul tinerilor în străinătate îl deranjează, ci zădărnicia studiului şi caricaturizarea lor, faţă de Ţară, faţă de Tradiţia străbună.
„Ai noştri tineri la Paris învaţă…/ vorbesc pe nas, ca saltimbanci se strâmbă/ Stîlpi de bordel, de crîşme, cafenele/ Şi viaţa lor nu şi-o muncesc-şi-o plimbă./ Ş-aceste mărfuri fade, uşurele,/ ce au uitat pînă şi a noastră limbă,/ Pretind a fi pe cerul ţării: stele”.
Terapeutica culturii româneşti prin tipărirea cărţilor bisericeşti în limba română este salutată cu entuziasm de marele gânditor-profetul spiritualităţii noastre:
„Bisericile şi domnii noştri au… pus a se traduce cărţile bisericeşti în limba românească, au introdus limba poporului în Biserică şi stat, în locul celei străine hieratice. Dacă chiar ar fi existat înclinări de dialectizare a limbii noastre, ele au încetat din momentul în care Biserica au creat limba literară, au sfiinţit-o, au ridicat-o la rangul unei limbi hieratice şi de stat. Din acel moment trăsătura de unitate a devenit şi a rămas limba, naţionalitatea şi Biserica”.
(Biserica în cultura românească, op. cit.)
Luceafărul nostru a fost şi a rămas model de moralitate ca scris, emblematic ca personalitate şi mesianic întru slava Naţiei, întru unitatea ei:
„Ce-ţi doresc eu ţie/ Dulce Românie,/ Ţara mea de glorii,/ Ţara mea de dor…”
Deşi cunoştea aproape toată filosofia şi mitologia vremii, Bădiţa Mihail Eminescu a rămas fidel Sfintei Tradiţii şi Bisericii străbune, născută o dată cu poporul român de a cărui strălucire se minunează.
Între prietenii poetului, locul de frunte îl ocupau teologii Ion Creangă, fraţii Scriban, Nicolae Densuşianu. Cu Nicolae Densuşianu, studentul teolog la Sibiu a fost la Mânăstirea Densuşi. A fost oaspetele drag al părintelui Bratu de la Răşinari. Cu Creangă a petrecut în mijlocul Humuleştenilor dragi admirând enigmatic doina Ozanei, iar cu Veronica a savurat cu nesaţ Perlele nemţene: Mânăstirile Agapia, Văratec, Neamţ, Secu, Sihăstria, etc.
Între cărţile bisericeşti de căpetenie care îl încântau s-au numărat: Psaltirea (1643), Şapte Taine (1646), Cartea românească de învăţătură, ale Mitropolitului Varlaam (Psaltirea purtând unele adnotări ale poetului), Psaltirea în versuri şi Acatistul (1673) ale Mitropolitului Dosoftei, Didahiile - Mitropolitului Antim Ivireanul, Divanul sau Gîlceava înţeleptului cu lumea (1698) al Voievodului-Cărturar Dimitrie Cantemir, manuscrisele isopiei, Istoriei universale de la zidirea lumii până la Constantin şi Iulian (1728), Carte folositoare de suflet a lui Grigorie Dascălul (1799), Iubitorul de înţelepciune al Mitropolitului Veniamin Costach i(1831), Scrieri apologetice ale Mitropolitului Andrei Şaguna (1867), etc. (Augustin Z. N. Pop, Pe urmele lui Mihai Eminescu, Ed. Sport-Turism, Bucureşti, 1978)
Între marii săi Voievozi, Regi şi Împăraţi pe care i-a iubit: Zamolxe, Burebista, Iisus Hristos, Decebal, Constantin cel Mare, Justinian cel Mare, Basarab I, Mircea, Ţepeş, Ştefan, Mihai, Matei Basarab, Vasile Lupu, Brâncoveanu, Cantemir, Tudor, permanent în sufletul său au rămas Mântuitorul Hristos, Ştefan şi Mihai Viteazul-Întregitorul Daciei, pe care atât de mult a râvnit-o. Românul absolut, cum îi spunea Petre Ţuţea ne-a lăsat Dorul şi Doina şi ultimele cuvinte testamentare care au fost: „Iisus Hristos- Regele Daciei!”
Fiecare Ţară românească trebuie să-L aibă Domn pe Hristos, pentru a o purta în biruinţă.
„Noi boierii am ales Vodă în Moldova pe Hristos/ Pîrcălabi suntem cu toţii şi ostaşi ai lui Iisus…”
. (Biserica în cultura românească, în Timpul, V, 22 Ianuarie, 1880).
Putem spune, deci fără tăgadă şi cu bucurie, că Mihail Eminescu s-a născut în braţele Luceafărului, în Grădina Maicii Domnului, Nuni fiindu-i chiar Sfinţii Mihail, Andrei şi Ştefan, iar Năframa-lumină a Sfintei Evanghelii i-a împodobit continuu viaţa şi lucrarea.
Emin!Gheorghe Constantin NISTOROIU
De Sf. Mc. Patrichie
19 Mai-2009
Bucureşti(8 voturi, media: 4.88 din 5)
Tags: Cultura/Contracultura · Identitate
← Comunicat privind ilegalitatea emiterii paşapoartelor biometrice în România16:23Vineri12 iunie 2009CNA CĂTRE ION ANTONESCUIndicativul de ţară ROU în loc ROM nu este obligatoriu!VLAD STAVRICA | AGERPRES/FOTOÎn 2002, ca secretar de stat, Ion Antonescu a propus ca pe toate actele de identitateFostul secretar de stat la Ministerul Culturii şi Cultelor Ion Antonescu a solicitat în zadar Consilului Naţional al Audiovizualului (CNA) să ia măsuri pentru ca în transmisiunile sportive televizate indicativul de ţară al României să nu mai apară sub prescurtarea "ROM", ci "ROU".În sesizarea adresată CNA la începutul lunii martie, Ion Antonescu arată că "în anul 2002, când deţineam în Guvernul României funcţia menţionată mai sus, am propus primului-ministru, domnul Adrian Năstase, ca pe toate actele de identitate ale cetăţenilor români (cărţi de identitate, paşapoarte, diplome de studii ş.a.m.d.) în locul prescurtării ROM, pentru România, să se folosească ROU.
Această menţiune să fie valabilă şi pe posturile de televiziune care transmit evenimente internaţionale, cu participarea noastră, concursuri, competiţii sportive, reuniuni economice sau politice etc. Propunerea mea a fost aprobată printr-o hotărâre de guvern. În pofida acestei reglementări legale, postul naţional de televiziune a continuat să folosească prescurtarea ROM.
Ultima oară în transmisiunea meciului de tennis, din Cupa Davis, România - Rusia (ROM-RUS). Am telefonat şi am atras atenţia asupra acestei inadvertenţe, la Secretariatul de emisie, la Redacţia Sport, la Direcţia Programe (domnul Preşedinte nu a fost de găsit) şi am cerut să se facă modificarea cuvenită. Inutil. Pentru aceasta mă adresez dvs., în scopul emiterii unui avertisment public, care să fie adus la cunoştinţa şi a celorlalte posturi de televiziune, pentru a se conforma legii, de asemenea să fie sancţionată Redacţia Sport".
CE A RĂSPUNS CNA
CNA a răspuns solicitării lui Ion Antonescu după două săptămâni, arătând că potrivit datelor obţinute de la Asociaţia Română de Standardizare (ASRO), indicativele de ţară au fost reglementate de standardul european ISO 3166: 1997, acesta devenind standard naţional în noiembrie 2002, când a fost adoptat ca SR EN ISO 3166:2002. CNA arată totodată că "varianta adoptată avea păstrat indicativul de ţară pentru România, acela de ROM; acest standard a fost rectificat în noiembrie 2004, prin adoptarea standardului naţional SR EN ISO 3166:2002/A91: 2004, în care s-a făcut modificarea indicativului de ţară din ROM în ROU".
Potrivit CNA, deşi în 2006 a apărut un nou standard european şi a fost adoptat ca standard naţional, indicativul de ţară al României a rămas ROU. Numai că, susţine CNA, ca regulă generală, standardele nu mai sunt obligatorii.
"Standardele naţionale devin obligatorii numai în momentul în care sunt preluate în totalitate într-o hotărâre de guvern sau un ordin. În cazul standardului privind indicativul de ţară nu s-a întâmplat acest lucru", subliniază CNA.
Consiliul arată totodată că, dacă pentru alte situaţii, cum ar fi transmisiunile sportive, în care ar putea fi folosit indicativul de ţară ROU, legiuitorul nu a elaborat până în acest moment un act normativ, "rezultă că nu a considerat necesar să facă un asemenea demers".
"Pentru considerentele menţionate, apreciem că avertizarea posturilor de televiziune cu privire la obligativitatea folosirii indicativului de ţară ROU, atât timp cât nu există o prevedere legală care să stabilească în sarcina lor această obligaţie, ar constitui o măsură care nu ar avea la bază un temei juridic. Pentru clarificarea tuturor aspectelor pe care ni le-aţi semnalat, CNA a purtat o corespondenţă cu Societatea Română de Televiziune care ne-a comunicat că nu cunoaşte actul normativ care obligă societatea să folosească termenul ROU în emisiunile difuzate, manifestându-şi interesul ca în situaţia în care acesta ar exista, să i-l comunicăm.
Cu privire la sancţionarea Redacţiei Sport a Televiziunii Române, acest fapt excede competenţei CNA. O astfel de măsură ar putea fi dispusă numai de persoana juridică competentă, respectiv SRTV, în subordinea căreia funcţionează această redacţie", se mai arată în răspunsul CNA adresat lui Ion Antonescu şi semnat de preşedintele Consiliului, Răsvan Popescu."Mass-media continuă
să nu facă nici o distincţie între români şi romi"
Despre confuzia rom-români vorbeşte Mario Deaglio, profesor de Economie Internaţională, editorialist la cotidianul La Stampa într-un interviu acordat Afroditei Carmen Cionchin, profesor de limba română la Universitatea din Padova, interviu preluat recent Romanian Global News, agenţia de presă a românilor de pretutindeni.
În contextul prezent al realităţii româneşti din Italia îndelung disputată şi controversată, dumneavoastră, ca editorialist al cotidianului La Stampa, sunteţi una dintre puţinele voci care au exprimat, în presa italiană, un punct de vedere complex şi articulat, bazat pe date şi informaţii documentate. Citez, în acest sens, articolul din 8 noiembrie 2007 intitulat "Omul negru, Rom şi Român". Cum se prezintă astăzi imaginea românilor în Italia şi cum este ea formată şi deformată de mass-media, inclusiv în cheie identitară, etnică şi culturală?Românii au luat locul albanezilor ca "oameni negri" în imaginarul colectiv, mai ales după intrarea României în Uniunea Europeană, o dată cu afluxul masiv în Italia al cetăţenilor români de etnie romă. Mass-media continuă să nu facă nici o distincţie între români şi romi (chiar şi atunci când etnicii romi - nu sunt români, ci originari din alte zone ale Europei de est) şi, deci, deformează în mod grav realitatea. Iniţial, în ceea ce priveşte românii, predomina un sentiment de stimă în special pentru capacitatea lor de muncă şi facilitatea cu care deprind limba italiană.
Care ar fi, în opinia dumneavoastră, consecinţele a ceea ce, în articolul citat, numiţi "atenţie extremă pentru faptele care îi implică negativ pe români" şi "aplatizare a unei realităţi complexe"?
Consecinţele sunt cele care s-au verificat şi în trecut în ceea ce priveşte "demonizarea" unei minorităţi: se induce, în rândul populaţiei, un sentiment de teamă şi necesitatea crescută de apărare şi reacţie. Trebuie însă notat că în Italia există un puternic antidot care constă în cele câteva sute de mii de români care se comportă legal şi sunt, în general, foarte bine integraţi, ceea ce nu a permis (până acum) ca românul să fie cu adevărat văzut ca "om negru".
Pe de altă parte, observaţi foarte bine "extrema lipsă de atenţie faţă de ceea ce se întâmplă în România, cu siguranţă ţara din Europa de est cea mai apropiată de Italia nu numai prin antica înrudire lingvistică, ci şi prin recentele legături economice". În acest sens subliniaţi că "între Italia şi România s-a realizat o extraordinară integrare". În ce constă aceasta şi care sunt perspectivele de evoluţie în viitor?
Este vorba aici despre integrarea economică care vede, pe lângă transferul forţei de muncă din România în Italia, şi transferul de capital dinspre Italia spre România la scară mult mai mare decât se crede în general. Aceasta este cu precădere opera
→Cărţile de identitate eliberate cetăţenilor români cu rezidenţă în Italia conţin o greşeală. Codul internaţional al ţării noastre a fost scris greşit în actele eliberate compatrioţilor noştri din Peninsulă. În loc de ROU, italienii au scris ROM, pentru a indica naţionalitatea română.
În urma nenumăratelor plângeri din partea cetăţenilor români din Italia, Ambasada României a sesizat Ministerul de Externe italian şi a cerut autorităţilor de la Roma să corecteze codul de ţară de pe noile cărţi de identitate.(+) Click pentru a măriNoile cărţi de identitate italiene eliberate românilor vor trebui să conţină codul corect - ROU Foto: Iulia Maximinian
Consulul general al României la Roma, Ion Calciu, a declarat că a primit marţi, 3 iunie, o notă informativă din partea Ministerului de Externe italian prin care autorităţile italiene recunosc faptul că au făcut o greşeală şi anunţă că aceasta va fi corectată.
„Toate cărţile de identitate italiene care vor fi eliberate de acum înainte cetăţenilor români vor conţine codul corect al ţării noastre, «ROU»“, spune Ion Calciu.
Standard internaţional
I like them 
on holiday
Loading ...