Ce e un om , ori un an ,sau un mileniu? Toate trecătoare luate implacabil de valul timpului și cu valul laolată se vor risipi înghțite câte unul în câte unul în uitarea neagră a orizontului din zare care va fi în briză mării fără tine . D.Sin.
vineri, 16 aprilie 2021
Cele mai recente sfaturi și știri de la echipa Blogger
Dacă nu doriți să vizitați această pagină, puteți să
Traducere
Arhiva Armatei e cu noi! - Madalin Hodor - 13.04.2021- Sursă : Revista22
Arhiva Armatei e cu noi!
În decembrie 1989, ministrul apărării, Vasile Milea, era informator al Securităţii, iar următorul (Stănculescu) fusese şi el. Chiar Milea îi semnase referinţele lui Stănculescu ca să devină informator.
Prima persoană care s-a gândit la soarta arhivei Securităţii în istoria noastră recentă a fost Iulian Vlad. Aţi spune că era firesc şi nu aţi greşi. Totuşi, date fiind circumstanţele, nu poţi să nu recunoşti că şeful Securităţii anticipa corect dimensiunea problemei. Ştia el ce ştia. Pe de altă parte, ar fi greşit să îl înzestrezi pe Iulian Vlad, chiar şi după 31 de ani, cu harul vizionarului, pentru că ideea i-a venit abia după ce s-a convins că partida era definitiv pierdută, adică imediat după ultima şedinţă a CPEx din 22 decembrie 1989. În realitate, motivaţiile lui erau menite să răspundă unor evenimente imediate. Şeful Securităţii se alăturase celor care îl asiguraseră pe secretarul general că „vor lupta până la capăt” şi care fix în acelaşi moment au început să se gândească la variante de fugă. Dovadă că, imediat după finalul şedinţei, s-a repezit pe telefonul operativ şi a transmis tuturor unităţilor de Securitate ordinul de a începe arderea dosarelor. Cu alte cuvinte, să înceapă ştergerea urmelor.
La ora 10.45, pe 22 decembrie 1989, generalul Ţencu, şeful Unităţii Speciale „T” şi ofiţer de serviciu pe DSS la data respectivă, a transmis ordinul pe linia de comunicaţii speciale. Ulterior, pe 30 decembrie 1989, din „însărcinarea” ministrului apărării, Nicolae Militaru, Iulian Vlad „a revenit” şi a precizat că „potrivit ordinelor transmise anterior verbal şefilor unităţilor centrale şi telefonic (da!) şefilor unităţilor teritoriale (foste de securitate, actualmente în structura Ministerului Apărării Naţionale) se interzice cu desăvârşire distrugerea oricărui document privind activitatea informativ-operativă.” Totuşi, aşa cum spuneam, subordonaţii lui Iulian Vlad primiseră cu totul alt ordin pe 22 decembrie 1989. Şi au trecut la executarea lui imediat. În unităţile Securităţii, teritoriale şi centrale, ofiţerii au trecut la arderea sau distrugerea dosarelor şi documentelor aflate în fişete şi birouri imediat. Operaţiunea a continuat şi în zilele ulterioare, cu excepţia acelor locuri în care Armata a ocupat efectiv sediile. S-au ars, dar urmele din Cartoteca General-Documentară şi din CID (Centrul de informatică şi documentare, UM 0680) au rămas. Cu alte cuvinte, informaţia s-a păstrat, chiar dacă ani de zile gura curioşilor a fost închisă cu replica: „ce să mai căutăm? s-au ars”.
Securiştii lui Vlad nu au reuşit însă să ardă şi să distrugă pe cât şi-ar fi dorit. Circumstanţele le-au fost potrivnice. Beneficiind de sinuciderea lui Milea, de jocul politic al lui Stănculescu şi de nevoia noii puteri de a o avea alături, Armata a devenit în câteva ore „a poporului”. Şi o parte importantă a acestei metamorfoze în kaki a însemnat şi capturarea arhivelor fostei, deja, Securităţi. De fapt, nici nu a fost nevoie de un formalism excesiv la data respectivă, deoarece Securitatea s-a topit la propriu în cadrul Armatei. Cum avea să spună un fost ofiţer „Armata a fost mamă bună pentru noi”. Desigur, el nu făcuse parte dintre acei securişti care o încasaseră, ci dintre aceia care imediat în decembrie primiseră echipament de infanterist, numere cu „A” la maşini şi au fost protejaţi de furia populară cu pază militară.
Protecţia nu a venit însă gratis. Stăpâni incontestabili ai arhivelor Securităţii în zilele acelea şi o perioadă după, generalii de la vârful ierarhiei militare au fost foarte preocupaţi de soarta lor, împărtăşind aceleaşi motive de îngrijorare ca şi Iulian Vlad la vremea lui. Anume că civilii „ar putea afla”. Motiv pentru care au încărcat în camioane arhiva Direcţiei a IV-a (Contrainformaţii Militare), Direcţiei a V-a (Securitate şi Gardă), cea a UM 0110 (Contrainformaţii în ţările socialiste), ba chiar şi arhiva Securităţii Municipiului Bucureşti şi au transportat-o „în custodie” la Piteşti, în propria arhivă. „Captură de război”, s-a spus. Şi asta s-a spus foarte târziu, când primele informaţii că Armata deţine ilegal arhivă a Securităţii au început să apară, ici, acolo.
Ce anume interesa la arhiva Direcţiei a IV-a este uşor de intuit. Putem doar specula asupra numărului de ofiţeri MApN cu dosare din perioada anterioară lui decembrie 1989. De reţinut doar că la data respectivă, ministrul în funcţie (Milea) fusese informator al Securităţii, iar următorul (Stănculescu) fusese şi el. Chiar Milea îi semnase referinţele lui Stănculescu pentru ca acesta să poată fi recrutat. Inutil să ne întrebăm câţi foşti maiori, colonei sau generali MApN erau direct interesaţi ca respectiva arhivă să rămână închisă. Dat fiind procesul accelerat de avansări din 1990, vorbim de câteva sute de actuali şi foşti generali. Suficient motiv ca MApN să ţină cu dinţii de respectivele dosare şi astăzi? Suficient cred.
Să adăugăm documentele „capturate” din birourile şefilor Securităţii arestaţi pe 31 decembrie 1989? Informaţii, sinteze, note telefonice din zilele respective, care nu au mai urmat fluxul normal şi nu au mai apucat să fie arhivate niciunde. Să ne gândim la ele? Să ne gândim ce anume ne-ar putea ele aduce nou în lămurirea eternelor noastre întrebări? Mai bine nu. Sunt „în custodie” la Armată şi suntem asiguraţi de procurorii SPM (aflaţi în subordinea Armatei, nu?) că nu prezintă interes.
Dacă documentele recente sunt neinteresante, imaginaţi-vă cât de inutile sunt cele privind implicarea Armatei în Holocaust în timpul campaniei din Est, luate şi ele „la pachet”. Arhiva Securităţii conţinea şi arhiva SSI, a Jandarmeriei etc. Neinteresant, desigur.
Şi ar mai fi ceva. Armata a câştigat meciul de imagine contra Securităţii în decembrie 1989 şi a reuşit să inducă ideea că a fost o instituţie independentă şi neimplicată în arhitectura represivă a statului comunist. A reuşit să păcălească pe toată lumea. A făcut-o strălucit. Nu se face să dai acum arhiva din care s-ar putea să rezulte că „meciul Dinamo-Steaua” nu a existat decât pe terenul de fotbal. Şi până şi acolo se ajungea la înţelegere, ca să câştige câte ceva fiecare. //
marți, 13 aprilie 2021
Cine se mai teme de secretele Securității. Mădălin Hodor, despre cum și de ce blochează SIE și MApN accesul la arhive - Editor : Mihnea Lazăr - 13.04.2021 08:00- Sursă : DIGI24
Cine se mai teme de secretele Securității. Mădălin Hodor, despre cum și de ce blochează SIE și MApN accesul la arhive
Fosta Securitate comunistă încă mai are secrete care nici în acest moment, la mai bine de 31 de ani de la Revoluție, nu pot fi cunoscute de către cetățenii români. Deși arhiva a fost predată în mare parte Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor fostei Securități (CNSAS), în urma unei decizii CSAT din 2006, anumite documente ale principalului organ de represiune al statului comunist sunt încă ținute departe de ochii publicului, în anul 2021, sub pretextul „siguranței naționale”. În acest moment, SIE blochează complet accesul la arhiva fostei Direcții de Informații Externe a Securității, în vreme ce arhiva fostelor trupe de Securitate încă se mai află la Jandarmerie și nu integral la CNSAS. De asemenea, Ministerul Apărării deține în continuare dosare ale fostei Securități pe care încă nu le-a predat CNSAS deoarece dezvăluirile „ar putea aduce atingere securității naționale”. Digi24.ro a discutat cu istoricul CNSAS Mădălin Hodor, despre natura acestor „secrete” care rezistă de mai bine de trei decenii și despre ce fel de „securitate a statului” vorbim atunci când ea este invocată de către actualele instituții pentru blocarea accesului total la dosarele fostei Securități a statului.
Recent, Mădălin Hodor alături de alți doi cercetători ai CNSAS, Mihai Demetriade și Andrei Ursu, cercetător asociat și fiul disidentului Gheorghe Ursu, au susținut, într-o scrisoare deschisă adresată ministrului Apărării, Nicolae Ciucă, faptul că de-a lungul timpului Ministerul Apărării Naționale a trimis „selectiv și parcimonios” anumite documente către CNSAS.
Cei trei cercetători au acuzat Ministerul Apărării de „tăcere arogantă” și „lipsă de voință în restituirea in integrum a arhivelor capturate în contextul Revoluției române”.
„Ascunzând memoria represiunii, domnule ministru, deveniți complice cu răul. Prin gestul continuu și ilegal al ministerului pe care-l conduceți, pagini dureroase și infame din istoria principalului actor represiv al regimului totalitar sunt excluse circuitului civil, dezbaterii democratice și înfăptuirii juridice a dreptății. Ați antrenat, prin lipsa dumneavoastră de voință, un lung șir de consecințe nefaste. Un trecut odios a fost ascuns privirii victimelor, potențialele acțiuni în instanță reglementate de lege au fost anulate înainte de a fi putut să existe, voința însăși a statului privind decomunizarea prin deschiderea arhivelor represive a fost scandalos încălcată”, se arată în scrisoarea celor trei cercetători CNSAS.
În replică, Ministerul Apărării Naționale a anunțat formarea unei comisii comune MApN - CNSAS care va analiza documentele din arhiva ministerului legate de activitatea fostei Securități. MApN a adăugat că „în anul 2006, toate documentele care privesc fosta Securitate din arhiva Ministerului Apărării Naționale au fost predate Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS), cu excepția celor a căror dezvăluire ar putea aduce atingere securității naționale, în conformitate cu prevederile Hotărârii CSAT nr. 60/2006”.
Cercetătorul CNSAS, Mădălin Hodor, a declarat, pentru Digi24.ro, că arhiva fostei Securități care se află în prezent în custodia MApN, poate desluși, în parte, multe din misterele încă neelucidate ale perioadei Revoluției române din decembrie 1989 dar poate deschide, în același timp, o „cutie a Pandorei” care să dezvăluie o imagine a Armatei pe care Ministerul Apărării a încercat, în toți acești ani, să o ascundă opiniei publice.
Plapuma „siguranței naționale” - subterfugiul folosit pentru a nu fi predate dosarele sensibile ale fostei Securități
Cum explicați că, după 31 de ani, România încă mai deține la „secret” arhiva fostei Securități?
Mădălin Hodor: Este o discuție care ține de strategia de comunicare și de exorcizarea trecutulului comunist a statului român, care nu există. Interesul real al societății există în continuare pentru problemele trecutului, pentru deslușirea ițelor legate de Securitate, colaboratori, ofițeri, torționari șamd. În prezent, avem însă agende diferite: societatea are agenda clară, pentru transparentizare și aflarea lucrurilor ținute la secret, în vreme ce unele instituții ale statului sunt tributare unei mentalități moștenite dinainte de 1989.
În urma deciziei CSAT din 2006, s-a dispus predarea în masă a arhivelor. O parte din aceste arhive a continuat să fie păstrată de către deținători sub această rezervă a „siguranței naționale”.
Este rezervă sau pretext?
Mădălin Hodor: Eu, cel puțin, cred că e o chestiune împărțită. Cred că existau la momentul respectiv dosare ce țineau de siguranță națională: probleme externe, spionaj, rețele teroriste, care e de înțeles. Însă sub această plapumă s-au ascuns și altele lucruri care nu au niciun fel siguranță națională și cred că acest subterfugiu a fost folosit ani de zile de către foștii deținători de arhivă pentru a nu preda anumite dosare sensibile.
Predarea arhivei spionajului extern e complet blocată de SIE. CNSAS încă așteaptă de la Jandarmerie arhiva Trupelor de Securitate
Mădălin Hodor: SRI, principalul deținător al arhivei Securității, moștenitorul legal al acestei părți a arhivei, a predat masiv dosare, de-a lungul timpului. Asta și pentru că a existat atenție publică. În consecință datorită acestei atenții excesive, foarte direcționate, treptat, treptat, a predat, astfel încât, nu mai are așa multe dosare. Ultimele sunt în curs de predare.
La polul opus se află SIE care are și el arhivă consistentă. Arhiva fostei DIE (Direcția de Informații Externe) sau CIE (Centrul de Informații Externe), arhiva spionajului, practic, era separată de arhiva Securității /DSS (Direcția Securității Statului). Pe cale de consecință, această arhivă este un subiect foarte sensibil. SIE e unul dintre cei mai opaci parteneri de discuții. Nu avem, de exemplu, inventarele referitoare la ce există în arhiva SIE, procesul de predare e, la ora actuală, complet blocat, nu se mai ia nimic de acolo.
În ceea ce privește Ministerul de Interne, lucrurile sunt mai amestecate. Există o arhivă la Jandarmerie a fostelor Trupe de Securitate, există arhiva Miliției, arhiva Direcției de Pașapoarte. Nu sunt însă lucruri insolvabile, iar disponibilitatea de discuție există la MI.
Ce fel de arhivă a Securității se află acum în custodia MApN și de ce e atât de importantă
Ce interes ar avea MApN-ul să țină secrete niște secrete ale Securități, o instituție cu care teoretic nu are legătură?
Mădălin Hodor: Haideți să spargem mitul și această bubă, și anume că MApN-ul nu a avut nicio legătură cu Securitatea. Ei bine, a avut. Ideea că Armata nu a avut nicio legătură cu Securitatea e un construct post-90. Un construct lansat și susținut de Armată în disputa ei începută încă din decembrie 89 cu Securitatea. Armata a fost foarte inteligentă în a-și construi o imagine că ar fi fost separată de Securitate și că între ea și Securitate existau niște rivalități de moarte.
Existau rivalități și - să spunem - ostilitate reciprocă. Însă Armata funcționa împreună cu Securitatea pe aliniamentele ei. S-a văzut la Revoluție că armata a fost o structură represivă care a tras în oameni.
În mod evident, Armata încearcă să se sustragă de răspunderea pentru represiunea inițială din dec 1989 și vorbesc aici de lucrurile care se cunosc, de până în 22 decembrie, când armata a funcționat împreună cu Securitatea și a participat direct la reprimarea manifestanților.
Despre ce arhivă a Securității vorbim acolo? De ce se află arhiva Securității la MApN?
Mădălin Hodor: Imediat după 22 decembrie și până pe 31 decembrie, când Securitatea a fost desființată și o parte din șefii ei, în frunte cu Iulian Vlad, au fost arestați, Armata a procedat efectiv la ridicarea documentelor și a întregului mobilier din birourile șefilor Securității. În birourile șefilor securității erau documente și ordine emise în perioada respectivă, note telefonice, note de analiză, informații primite din teritoriu, practic documente de nivelul zero de importanță. Erau documente care nu au apucat să fie arhivate, să intre în circuitul arhivistic, ci care au rămas pur și simplu în birourile șefilor. Plus agendele de lucru, plus notițe. Toate astea au fost luate de MApN și duse la Pitești, avem documente care probează lucrul ăsta.
Acele documente considerate clasificate de MApN sunt din acest tip de „arhive”?
Mădălin Hodor: Sunt din acest tip de arhive dar și din alt tip. Această arhivă a Securității ridicată de MApN conține documente și dosare ale Direcției a IV-a a Securității, de Contrainformații Militare, care supravegheau ofițerii MApN. Conține documente ale fostei Direcții a V-a de Securitate și Gardă, SPP-ul de atunci, conține documente ale unității 110 care era de „contrainformații în spațiul socialist”. Mai conține, am aflat ulterior, documente aparținând Securității Municipiului București, care era o unitate centrală a Securității.
E o ilegalitate flagrantă a MApN-ului. Pentru că el nu este emițătorul acestei arhive. Emițătorul e Securitatea. Continuatorul legal al DSS-ului e SRI-ul, nu MApN-ul. Aici nu vorbim despre arhiva Armatei. Noi nu cerem arhiva Armatei. E vorba despre o arhivă ținută ilegal de Armată, luată cu titlul de captură de război în decembrie 1989.
Hodor: „Nu vor să deschidă această arhivă pentru că se deschide o cutie a Pandorei și că oamenii vor afla, șocați, că nu a existat niciun meci Dinamo-Steaua”
MAPn-ul spune că dosarele aduc atingere siguranței naționale. Cum poate MApN-ul să spună despre niște dosare care nu-i aparțin că știe el că aparțin de siguranța națională?
Mădălin Hodor: Este o întrebare la care nu am răspuns și care ar trebui adresată domnilor de la MApN. Ce calitate au dânșii să se pronunțe referitor la aspecte de siguranță națională pe niște dosare care nu le aparțin?
MApN-ul spune că am făcut o comisie cu reprezentanți ai CNSAS și o să analizăm dosarele astea, ne uităm prin ele și vedem ce e de siguranță națională și ce nu. E o chestie bună să faci comisii dar problema e că MApn-ul nu are cădere să participe la această comisie. Pentru că fizic există la ei această arhivă, nu înseamnă că se pot pronunța pe documentele respective, dacă sunt sau nu de siguranță națională. De când face Armata muncă de evaluare?
E ceva din perioada 22-31 dedembrie 1989 pe care MApNul nu îl vrea cunoscut opiniei publice și vrea să îl țină secret?
Mădălin Hodor: Dacă ne uităm pe ceea ce există în rechizitoriul procurorilor militari din dosarul Revoluției, pentru perioada 22-27 decembrie, există elemente evidente care arată că Armata a fost implicată în fenomenul acela diversionsit. Asta spun procurorii militari.
Ei (procurorii) au spus lucrul ăsta cu subiect și predicat. În rechizitoriu se spune că armata a făcut război electronic, de la comandamentul Aviației, cu ținte false. Explicit spun asta. Bănuiesc că procurorii militari se întemeiază pe niște documente. Documente pe care noi încă nu le-am văzut, pentru că sunt acolo, în această arhivă.
Există un interes în a ascunde carierele unor ofițeri ai MApN. Vă dau un exemplu: fostul ministru al Apărării, Vasile Milea, care s-a sinucis pe 22 decembrie, fusese recrutat de Securitate, are dosar de rețea, dosar de informator. Stănculescu, care i-a preluat funcția, fusese și el recrutat de Securitate. Dacă ierarhia de top a Armatei din decembrie 1989 avea relații de colaborare explicită cu Securitatea, ce imagine ne putem face? Era o o armată de securiști îmbrăcată în altă culoare, kaki. Lucrul ăsta e, iarăși, o problemă de imagine. Cred că nu vor să deschidă această arhivă pentru că se deschide o cutie a Pandorei și că oamenii vor afla, șocați, că nu a existat niciun meci Dinamo-Steaua, decât pe teren.
