Poreclă Sile this Millennium Pseudonime sile_this_millennium

joi, 11 februarie 2021

I Asked Bill Gates What's The Next Crisis? - Bill Gates: Trei inovații care vor ajuta America (și nu numai) să înfrunte cu succes următoarea pandemie de A.Th.C. - Sursă : HotNews.ro Miercuri, 10 februarie 2021, 21:43




Bill Gates: Trei inovații care vor ajuta America (și nu numai) să înfrunte cu succes următoarea pandemie

de A.Th.C.     HotNews.ro
Miercuri, 10 februarie 2021, 21:43 Actualitate | Internaţional


Bill Gates
Bill Gates
Foto: Profimedia Images
Deși pandemia Covid continuă să facă ravagii, miliardarul filantrop are soluții pentru ca lumea să facă față cu succes următoarei pandemii. Bill Gates, a cărui fundație a angajat până acum 1,75 miliarde de dolari în lupta cu Covid, a scris că omenirea trebuie să aloce zeci de miliarde în fiecare an pentru pregătirea împotriva pandemiilor.

„Cred că este cea mai bună și eficace poliță de asigurare pe care o poate cumpăra omenirea”, spune el.

Acestea sunt strategiile la care se gândește Bill Gates și le-a publicat în scrisoarea anuală a Fundației Melinda & Bill Gates:


„Mega-testare” și tratamente mai rapide


La începutul pandemiei, SUA au rămas în urma multor țări în capacitatea de testare a diagnosticului.
„Până la următoarea pandemie sper că vom avea ceea ce numesc eu o „mega-platformă” de diagnosticare, care să poată testa până la 20% din populația globală în fiecare săptămână”, a scris Gates. (În trecut, Gates a vorbit despre nevoia de teste mai eficace, precum cele rapide pentru acasă).

Pe lângă testare, Gates enumeră și tratamentele terapeutice promițătoare, cum sunt anticorpii monoclonali, care și-au dovedit eficacitatea prin reducerea riscului de deces și a spitalizărilor. Anticorpii monoclonali sunt molecule produse în laboratoare care imită îndeaproape capacitatea sistemului imunitar de a lupta cu antigeni dăunători ca virusurile.

Succesul vaccinurilor ARN mesager (atât Pfizer, cât și Moderna sunt vaccinuri ARN) este un alt motiv de speranță. „Ele vă transformă corpurile în producătoare pentru propriile lor vaccinuri”, a scris Gates în aprilie 2020 pe blog. Iar vaccinurile ARN sunt mai versatile și pot fi produse mai repede decât cele convenționale.

Eficacitatea vaccinurilor ARN va crește: „Prevăd că ele vor deveni mai ușor de dezvoltat, mai ușor de produs în masă și mai stabile pentru stocare în următorii cinci până la zece ani”, scrie Gates în scrisoarea anuală a fundației. „Aceasta va fi o realizare uriașă, atât pentru viitoarele pandemii, cât și pentru alte probleme globale de sănătate”.


„Pompierii pandemiilor” care observă focarele


La începutul lui decembrie, Gates a spus că este nevoie de o echipă de 3.000 de experți în sănătate cu sarcina de a identifica o pandemie și să ia măsuri. „Mă gândesc la acest corp ca la o brigadă de pompieri”, scrie Gates în scrisoare. „Ca pompierii, sunt profesioniști bine pregătiți care sunt gata să răspundă la crize potențiale cu rapiditate. Când nu vor fi în acțiune contra unei pandemii, se vor perfecționa lucrând contra unor boli ca malaria și polio”.

Ar trebui să existe un sistem extins de „alertă globală” în care personalul din sănătate să înregistreze datele pacienților, să identifice tendințe și în cele din urmă să recunoască mai repede o pandemie, a adăugat el. (Există sisteme decentralizate mai mici pentru a observa răspândirea unei boli infecțioase. De exemplu, start-up-ul canadian BlueDot și-a utilizat platforma de inteligență artificială pentru a sesiza un focar de cazuri de pneumonie la Wuhan înainte ca pandemia să fie declarată).

„Jocuri de-a microbii” și simulări


Pentru a fi pregătiți, Gates propune organizarea de „jocuri de-a microbii” la scară mondială și sofisticate „simulări care să permită experților să se antreneze, să analizeze și îmbunătățească răspunsul la izbucnirea de boli, așa cum jocurile de război le permit militarilor să se antreneze pentru confruntări reale”.
Înainte de pandemie, SUA nu aveau o experiență amplă în abordarea pandemiilor respiratorii, acesta fiind un motiv al răspunsului întârziat și fragmentat al țării. Simulările pot ajuta la formarea și pregătirea echipelor de experți în boli respiratorii.

„Viteza contează într-o pandemie”, spune Gates. „Cu cât acționezi mai repede, cu atât mai repede stăvilești creșterea exponențială a virusului”. (CNBC)

PS.
Bill Gates avertizează că lumea se va confrunta cu alte două dezastre: „Vor fi mai mulți morți decât în această pandemie“. Într-un interviu cu Derek Muller, gazda canalului de YouTube Veritasium, șeful Microsoft a făcut o nouă predicție sumbră. El crede că schimbările climatice și „bioterorismul“ reprezintă cele mai mari viitoare amenințări la adresa omenirii.„Una este schimbarea climatică. În fiecare an, aceasta va provoca un număr de morți mai mare decât am avut în această pandemie“, spune Bill Gates, definind apoi un alt pericol, pe care el îl numește „bioterorism“: „Cineva care dorește să provoace daune mari ar putea să creeze un virus mortal. Probabilitatea de a ne confrunta cu acesta este mult mai mare decât epidemiile cauzate în mod natural, precum cea actuală“. Gates susține că nu există nicio modalitate prin care oamenii să poată opri viitoarele pandemii, deși a adăugat că „am putea să ne pregătim, astfel încât să nu mai avem niciodată un număr de morți ca acum“, scrie Alephnews.ro



https://silethismillennium2019.blogspot.com/

Cine a Furat Banii lui Ceausescu | PODCAST Cristian Sima