Poreclă Sile this Millennium Pseudonime sile_this_millennium

vineri, 13 decembrie 2019

Structura de comandă a Departamentul Securităţii Statului (DSS) la 22 decembrie 1989 (VI) vineri, decembrie 13, 2019 9:10- Sursă - A șaptea dimensiune În memoria părinţilor mei

http://silethismillennium.blogspot.com2019youtube-broadcast-yourself.html

Structura de comandă a Departamentul Securităţii Statului (DSS) la 22 decembrie 1989 (VI)

vineri, decembrie 13, 2019 9:10


Securitatea comunistaDirectoratele Interne ale Securităţii
Direcţia I de Informaţii Interne (UM 0610)
Comandant: colonel Gheorghe Raţiu
Adjuncţi: colonel Ilie Merce, locotenent-colonel Gabriel Anastasiu, locotenent-colonel Elena Moca
Direcţia I avea ca atribuţii identificarea manifestărilor ostile regimului, documentarea lor în colaborare cu serviciile specializate ale Securităţii (Tehnic şi Filaj) şi, după caz, înaintarea dosarelor de urmărire informativă (cu avizulu conducerii DSS) către Direcţia VI de Cercetări penale, sau dispunerea unor “măsuri de avertizare” a celor vizaţi (convocarea la Securitate, intimidări, obţinerea unor declaraţii de fidelitate faţă de regimul comunist etc.).
Direcţia I era responsabilă şi cu întocmirea unor buletine privind starea de spirit a populaţiei, ca şi de gestionarea unui important segment al reţelei informative a Securităţii.
La nivel central, număra 98 de ofiţeri, 8 subofiţeri şi 8 angajaţi civili, la care se adăuga personalul Serviciului I de Informaţii interne din unităţile teritoriale ale DSS, cu aceleaşi atribuţii şi acţionând în legătură cu cei din Direcţie.
Comandantul acesteia, colonelul Gheorghe Raţiu, a urcat în această funcţie în 1987, înlocuind în funcţie un general din “vechea gardă” (Aron Bordea, născut în 8 mai 1928, general-maior din august 1979). Ca şi şefii săi ierarhici, Raţiu şi-a pierdut cumpătul în zilele sfârşitului de decembrie din anul 1989.
După arestarea lui Iulian Vlad, a lui Gianu Bucurescu şi Aristotel Stamatoiu, a dispărut din România în Germania Occidentală şi a revenit în ţară tocmai din China (comunistă – n.m.), după cum se susţine în Raportul Armaghedon 7.
Se afirmă despre colonelul Gheorghe Raţiu că a devenit unul dintre consilierii lui Sorin Ovidiu Vîntu (mafiotul care a furat banii Fondului Naţional de Investiţii (FNI), păgubind mii de oameni, deponenţi la acest fond; este încă o dovadă clară a faptului că securiştii criminali au contribuit din plin la jaful de după decembrie 1989 – n.m.).
Despre locotenet-colonelul (lt.-col.) Elena Moca nu deţinem date.
În zilele revoluţiei, mult mai puţin norocos decât şeful său, Raţiu, a fost lt.-col. Gabriel Anastasiu, care fusese trimis în 17 decembrie, cu echipa Securităţii condusă de Macri, la Timişoara. Judecat în lotul Timişoara, a fost ulterior achitat.
Anastasiu lucrase pe linia informaţiilor interne, provenind de la Inspectoratul de Securitate Dolj (la fel ca borfaşul puşcăriaş Liviu Dragnea, 30 de ani mai târziu, dictatorul criminal prea târziu împuşcat Nicolae Ceauşescu şi-a adus toţi oltenii la Bucureşti şi le-a dat funcţii, doar România era ţara moştenită de la alcoolicul de taică-şu, din cauza căruia Ceaşcă a fugit de acasă pentru a fura portofele şi a ajunge în temniţă sun acuzaţia, greşită, de mic agitator comunist – n.m.), unde în 1981 era maior, şeful Serviciului I (corespondentul teritorial al Direcţiei I).
În 1985 îl regăsim cu gradul de locotenent-colonel, şef de serviciu în Direcţia I la Bucureşti, unde se ocupa între altele de “cazul” Doina Cornea. Nu avem date despre activitatea sa după 1989 – spre deosebire de celălalt adjunct al colonelului Raţiu, Ilie Merce, care astăzi (în 2004, în plină guvernare PSD = ciuma roşie = mafia, n.m.) este o prezenţă publică activă – cu toate că implicarea sa în acte de poliţie politică este notorie.
Merce (născut la 18 iunie 1939 în Bihor) a venit la Bucureşti de la Reşiţa, unde a condus Securitatea locală. În centrala DSS, la Direcţia I, a răspuns mai întâi de compartimentul “Eterul” (de cei care ascultau “Europa Liberă” – n.m.) şi apoi de sectorul artă-cultură.
A recunoscut public că în acea perioadă nu era străin de percheziţii efectuate fără acordul procuraturii, de violarea corespondenţei sau de instalări de microfoane în domiciliile celor urmăriţi.
După decembrie 1989, a fost mai întâi comandant-adjunct al şcolii de Poliţie “Al. I. Cuza”, apoi a lucrat în Serviciul Român de Informaţii (SRI), fiind decan al Facultăţii de Psihosociologie a SRI.
A fost îndepărtat din serviciu “datorită unor numeroase malversaţiuni şi sabotajului deschis la adresa conducerii instituţiei”, după ce a mai lucrat scurtă vreme ca şef de sector învăţământ la şcoala de perfecţionare a cadrelor SRI de la Grădiştea (ca să vedeţi cine îi “perfecţiona” pe cei din SRI în timpul mandatelor KGB-istului criminal Ion Iliescu: foştii torţionari ai Securităţii comuniste – n.m.).
Trecut în rezervă, s-a alăturat Partidului România Mare (PRM = grupare a securiştilor comunişti criminali, condusă de pupincuristul Elenei Ceauşescu, Corneliu Vadim Tudor – n.m.).
Ilie Merce este în prezent (februarie 2004 – n.m.) secretar executiv al partidului şi deputat PRM de Dâmboviţa, membru în Comisia pentru cercetarea abuzurilor, corupţiei şi pentru petiţii a Camerei Deputaţilor (cu alte cuvinte, în Şparlamentul României, securiştii comunişti torţionari se ocupau cu “cercetarea abuzurilor” – hăăăă, hăăăă, hăăăăă, n.m.).
Un citat dintr-o declaraţie politică pe care Ilie Merce a făcut-o în Parlament (cică Parlamentul României democratice – hăăă, hăăă, hăăă) este sugestiv: “De 13 ani, nişte oameni fără ţară şi fără Dumnezeu (securiştii criminali erau şi religioşi; între două bătăi aplicate vuctimelor îşi făceau şi nişte cruci, probabil – n.m.) înjură de mama focului fosta Securitate. Nu există apariţii în presă, la posturile de radio şi televiziune, nu există zi lăsată de la Dumnezeu în care să nu scoată din puţul gândirii lor seci judecăţi de valoare despre această instituţie. Obsedaţi până la agonie de un mit pe care nu-l pot înţelege, aceşti clevetitori bolnavi iremediabil de securită au devenit nişte fiinţe complexate social. În criză de imaginaţie şi talent, îşi caută subiecte de senzaţie prin arhivele Securităţii, pe care le violează cu mâinile lor nespălate”.
Citeste si articolele:

Asa-zisul colonel Mircea Dogaru, un KGB-ist in solda criminalului Ion Iliescu” sursa :A șaptea dimensiune :În memoria părinţilor mei -

interlink.ro%20




http://silethismillennium.blogspot.com2015youtube-broadca
st-yourself.html

Asa-zisul colonel Mircea Dogaru, un KGB-ist in solda criminalului Ion Iliescu


sâmbătă, februarie 21, 2015 16:37
Asa-zisul colonel Mircea Dogaru nu are o zi de armata, toata „munca“ sa a avut loc in cadrul sectiei propaganda militara (a se intelege de partid) alaturi de Ilie Ceausescu, la Directia Propaganda din Sectia Politica Superioara a Armatei
Serviciile sovietice au o stransa legatura cu haina militara imbracata „la apelul bocancilor“ de tanarul Dogaru, care si-a primit uniforma datorita socrului sau, generalul-colonel Vasile Petrut, cadru de baza al GRU, Glavnoe Razvedivatelnoe Upravlenie – adica serviciul de informatii al Armatei Rosii. Dogaru, fost si pe la Tarom, pe un post gras, „afara“, tot via tata-socru, desi nu are o zi de armata si desi „munca“ sa a avut loc in cadrul sectiei propaganda militara (a se intelege de partid) alaturi de Ilie Ceausescu, la Directia Propaganda din Sectia Politica Superioara a Armatei, se pretinde acum purtator de cuvant al cadrelor militare.
Ienicerul Dogaru si tatucu’ sau moscovit
Denumirea de ienicer este derivata din limba turca si inseamna „noul corp (de armata)“, ienicerii fiind recrutati de otomani din råndurile odraslelor celor ocupati, dupa practici ce includeau sodomia, batul si morcovul (zaharul). Mircea Dogaru, actualul sef al celor care vin de ziua Unirii in fata Palatului Victoria, a fost imbracat cu haina militara de socrul sau, care nu era otoman, ci ienicer al altor ocupanti vremelnici ai Romåniei, care au sodomizat romånii in grup, respectiv colaborator al GRU, serviciul de informatii al Armatei Rosii.
Generalul-colonel Vasile Petrut, fost comandant de graniceri, desi a fost prins ca lucra pentru rusi, si-a gasit un culcus bun alaturi de Ilie Ceausescu, la Directia Propaganda din Sectia Politica Superioara a Armatei, unde l-a adus alaturi si pe ginerele fara o zi de armata, tranformat in cadru, din profesor de istorie la liceu, actualul colonel Mircea Dogaru.
La Dogaru nu a fost nevoie decat de zahar, imbracand uniforma primita via tata-socru pe baza eternului sistem oportunistic ce purta numele de PCR (pile, cunostinte, relatii). Generalul-colonel Vasile Petrut, fost comandant de graniceri, desi a fost prins ca lucra pentru rusi, si-a gasit un culcus bun alaturi de Ilie Ceausescu, la Directia Propaganda din Sectia Politica Superioara a Armatei, unde l-a adus alaturi si pe ginerele fara o zi de armata, tranformat in cadru, din profesor de istorie la liceu, actualul colonel Mircea Dogaru.
Povestea cea mai interesanta este legata de haina sa militara, uniforma istoricului – bun de altfel ca istoric – care nu a executat o zi macar de armata si a carui uniforma provine de la un cadru al GRU, generalul Vasile Petrut, socrul sau. Povestea sa o cunosc personal si incepe cam acum vreo 20 de ani, imediat dupa ce revista „Romania Mare“, respectiv „Partidul“ – unde colabora intens Dogaru – au fost infiintate cu sprijinul direct al lui Andrei Plesu si Petre Roman, ministrii „intelectuali“ fesenisti de la stanga si de la dreapta lui Ion Iliescu.
Iliescu si Militaru, cartite ale KGB-GRU
In urma cu 20 de ani, intr-un parc nu departe de Academia Militara, ii inmanam personal lui Mircea Dogaru fisa-sinteza – in original – a dosarului de kaghebist (in fine, GRU) a socrului sau, generalul-colonel cu trei stele Vasile Petrut, cu rugamintea sa-l „retraga“ pe acesta din diversele platforme ale societatii civile in care acesta activa, „patriotic“. Ceea ce s-a si intamplat. Aveam acele documente, sustrase din arhivele demantelate ale Securitatii deoarece lucram in acea vreme in cadrul unei grupari – „Patriot“ se chema – care hingherea securistii kaghebisti.
Eu cel putin din acest motiv ma aflam acolo. Cel care a initiat organizatia a fost identificat si cumparat de rusi cu un milion de dolari – de la Lukoil, dupa care au urmat alte milioane de euro de la Sistemu’ Ticalosit.
Acum se afla in tabara lui Ion Iliescu, desi a fost apropiat al celor care i-au documentat pe Iliescu si Militaru, dovedind ca sunt cartite al KGB-GRU, respectiv in contact cu generalul Mot (fost loctiitor la Directia a IV-a a DSS, de contrainformatii, in subordinea generalului Nuta, lichidat de gasca Militaru- Rus la „revolutie“. Generalul Mot, fostul amic al fostului meu amic, cel reprofilat, a mai condus si unitatea DIE UM 0195 Y, de contrainformatii externe).
Mircea Dogaru era atunci un tanar ofiter, imbracat in uniforma militara de socrul sau, kagebistul, in fine, GRU-ist. Cand i-am dat dosarelul, in parc, si l-a citit se facuse alb la fata. Evident, cariera si credibilitatea tanarului Dogaru ar fi avut de suferit, mai ales ca la vremea aceea societatea romaneasca era sensibila la kaghebisti si urmasii acestora. L-am asigurat ca nu voi publica Nota-sinteza si m-am tinut de cuvant. Au trecut insa 20 de ani si-l vad acum pe ginerele fostului cadru GRU, foarte civic si clamoros pe partea militara, desi a devenit cadru la „apelul bocancilor“, fara o zi de armata si fara sa conduca niciodata nimic, un pluton, o companie, un batalion ceva sau macar un tractor militar, desi nu a „mirosit“ macar un camp de batalie, desi nu a tras cu arma si nu stie cum e sa-ti vajaie gloantele pe la urechi.
Mircea Dogaru, de la tata-socru KGB-ist la tataia Iliescu
Mircea Dogaru a lucrat inainte de ‘89 la „Viata Studenteasca“, a absolvit istoria, s-a casatorit cu Viorela Petrut, fiica generalului-colonel Vasile Petrut, apoi a fost profesor de istorie de liceu, dupa care a intrat in armata, ca istoric militar, in colectivul lui Ilie Ceausescu (la vremea aceea in armata se manca o leafa buna si uniforma arata frumos). Generalul-colonel Vasile Petrut a fost recrutat de GRU in anii ‘50 in timpul stagiului militar la Moscova (studii la Academia Frunze). Petrut a fost comandant al trupelor de graniceri, fiind ulterior promovat in Directia Propaganda din Sectia Politica Superioara a Armatei, datorita legaturii sale stranse de prietenie cu generalul Ilie Ceausescu, seful Consiliului Superior Politic.
Generalul Neagu Cosma, pe care l-am cunoscut bine in aceea vreme, via generalul Dumitru I. Dumitru, fost sef al informatiilor militare, mi-a povestit ca in perioada cand conducea UM 0920A a venit pe o sursa informatia ca se pregatea un plan de invazie a Romaniei dinspre Republica Moldova, ce urma sa fie executat de Armata Rosie. Dupa mitingul celebru al lui Ceausescu din august 1968 de condamnare a agresiunii sovietice la adresa Cehoslovaciei, rusii au trecut la contraatac si au reactivat „conservele“.
Generalul Vasile Petrut, in calitate de comandant al Trupelor de graniceri, avea intinse legaturi oficiale cu omologii sai sovietici din Tratatul de la Varsovia si a fost prins in 1968, in cadrul unei actiuni complexe de demantelare a retelei sovietice din Romania, alaturi de generalul Floca Arhip, adjunct al ministrului apararii nationale, si de generalul Ion Serb, fost ministru-adjunct din Ministrul de Interne, transferat in Ministerul Apararii Nationale, ajungand sef al trupelor de graniceri, unde s-a combinat strans cu colegul sau de GRU, generalul Petrut. Serb lua parte la actiuni pe linia Tratatului de la Varsovia, ceea ce ii permitea sa aiba contacte oficiale cu ofiteri superiori sovietici. In 1968, Serb era comandant al Armatei a 2-a Bucuresti si a fost surprins de contrainformatiile militare in timp ce le oferea agentilor sovietici planurile de dislocare a fortelor militare din Moldova, aplicatii militare si tipurile de armament ale Armatei Romane.
Dupa ce a fost depistat de contraspionaj, Serb a fost numit adjunct la Comandamentul trupelor de infanterie si tancuri, organism ce exercita comanda doar la nivel logistic si nu la trupe reale. Generalul era atat de sigur de intrarea trupelor sovietice pe teritoriul Romaniei, situatie in care i se promisese functia de ministru al apararii, incat nu i-a pasat ca este filat si, bazat pe convingerea ca va ajunge mare mahar, a intrat cu un taxi in curtea oficiului diplomatic sovietic de la Bucuresti. In 1971 abia a fost arestat si degradat in simplu soldat.
Gasca generalilor rusi – adica cadre si la noi si la rusi – numara peste 200 de nume din varful Armatei Romane
Un alt caz interesant este al prietenului gen. Petrut, gen. Stefan Kostyal de la GRU, de etnie maghiara, nascut la 15 august 1920 la Timisoara. A participat si el la actiuni conspirative dirijate de Moscova imediat dupa momentul 1968, cand rusii s-au enervat ca Ceausescu s-a proptit impotriva invaziei Cehoslovaciei. Gasca generalilor rusi – adica cadre si la noi si la rusi – numara peste 200 de nume din varful Armatei Romane, pe langa Serb, Vasile Petrut, Arhip, etc
Kostyal ca si alti agenti GRU a intrat in supraveghere dar intrucat agentii rusi nu puteau fi incarcerati sau omorati, a fost lasat sa zburde in continuare. Prin decretul nr. 278 din 4 iunie 1970, generalului-maior in rezerva Stefan Kostyal i s-a retras gradul si a fost trecut in evidența rezervistilor cu gradul de soldat. Ulterior a facut parte din complotul impotriva lui Ceausescu, dar care a esuat (Dosarele „Corbul I” si „Corbul II”) impreuna cu Ion Ionița si Nicolae Militaru si Ion Iliescu, mai in fundal.
Gen. Kostyal a fost incarcerat in anii ’80 – sub acuzația oficiala de furt de energie de la contorul de acasa si trafic de valuta. La puscarie a ajuns coleg de celula cu Sorin Ovidiu Vintu. Ce o fi invatat Vantu de la el nu se stie, cert este ca ceva-ceva s-a lipit, daca ne uitam in ce directie bat toate afacerile lui Vintu.
Printre primele actiuni desfasurate de Ion Iliescu s-a numarat recompensarea colegului sau de conspiratie moscovita. Astfel prin Decretul nr. 108 din 8 februarie 1990 semnat de Ion Iliescu, i s-a redat gradul de general-maior si a fost trecut in evidența cadrelor militare in rezerva cu acest grad. Pensie babana desigur desi Kostyal mai incasa de la Glavnoe Razvedivatelnoe Upravlenie (GRU adica serviciul de informatii al Armatei Sovietice) inca un salariu care se ducea la familia sa din Rusia (avea un copil cu o rusoaica pe care o vizita o data pe an). In 1996 pleaca din Romania definitiv si se stabileste la vatra, in Rusia.
Pentru cei care nu stiu d’astea, trebuie precizat cadrul ideologic si institutional in care activa intreaga retea GRU – printre altii, la varf, socrul lui Dogaru. In anii ‘50, abia intors de la Academia Frunze, a Armatei Rosii, colonelul – pe atunci – Vasile Petrut, in calitate de membru al Consiliului Militar Superior, s-a remarcat prin sustinerea acerba a infiintarii Batalioanelor Disciplinare, idee draga lui Bodnaras, seful Armatei RPR. Gruparea Bodnaras, din care facea parte Vasile Petrut, facea legea pe atunci in armata.
Emil Bodnaras, fost dezertor din armata regala romana, in 1932, a ajuns in 1951 intr-una dintre cele mai importante functii din statul comunist – ministru al Fortelor Armate ale Republicii Populare Romane, general-colonel si l-a avut drept adjunct pe generalul Walter Ernst Neulander, evreu maghiar – devenit Valter Roman prin „romanizare“ – tatal lui Petre Roman.
Tanarul capitan Bodnaras – fost sef de promotie al armei sale – trecuse atunci la rusi in 1932 cu cifrul armatei romane, urmase un curs de spionaj la Arhanghelsk, apoi revenise in Romania dirijat de NKVD. Ulterior Bodnaras – cunoscut in timpul loviturii de stat din august 1944 sub numele de „inginerul Ceausu“ – a fost cel care i-a transportat pe Antonescu si pe ceilalti arestati atunci, de la Palatul Regal in casa conspirativa din cartierul Vatra Luminoasa, le asigurase paza si, ulterior, asigurase predarea lor rusilor care i-au transportat la inchisoarea Lublianka din URSS. Timp de doi ani, pana in 1946, acestia s-au aflat sub ancheta sovietica, dupa care au fost executati de „Tribunalul Popular“ moscovit.
Acolitii lui Dogaru, politruci si servi umili ai lui Ion Iliescu
Pe langa Dogaru, la conducerea asa-zisului sindicat – Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate, in Rezerva si in Retragere – infiintat in 2009 (numara doar 1.000 de membri) se afla Valeriu Pricina, „jurnalist militar“ (reporter, redactor si redactor-sef) la Televiziunea si Radiodifuziunea Romana, din 1972 pana la revolutie.
Absolvent in 1972 al Facultatii de filologie, a fost „parasutat” imediat la TVR, ca politruk al emisiunii pentru armata “De straja patriei”, cu gradul de locotenent, unde a prostit poporul cu televizorul prin panegiricile aduse “Comandantului Suprem”. Din emisiunile sale pupincuriste nu au lipsit laudele desantate, superpropagandistice, aduse sistemului militar comunist, cel care transformase soldatii in termen in zilieri fara plata pentru agricultura socialista si constructiile megalomanice ale lui Ceausescu.
Pe 22 decembrie 1989, la Timisoara, a sosit o echipa de “teleasti” de la Bucuresti, in frunte cu maiorul Valeriu Pricina, “pentru a imortaliza victoria armatei timisorene asupra anticomunistilor din Banat”. In fapt, echipa condusa de Pricina avea misiunea de a filma si, apoi, de a transmite, pe postul national de televiziune, “atitudinile indignate ale cadrelor militare si ale soldatilor fata de huligani si fata de elementele declasate”, astfel incat sa se creeze o imagine falsa asupra realitatii evenimentelor petrecute in Timisoara si, in acelasi timp, sa instige armata la violente impotriva celor rasculati, sa stimuleze inabusirea demonstratiilor ce aveau loc in alte localitati din tara.
Dupa revolutie, avansat colonel, fostul “cronicar” Pricina prezenta, la emisiunea armatei, in calitatea de redactor sef, “eroismul si luciditatea de care au dat dovada, pe timpul revolutiei, bravii nostri generali si ofiteri superiori ai armatei.” Dupa ‘89, a fost director pentru mass-media in Trustul de Presa al Armatei. S-a pensionat in 2001.
Cei doi curlingai ai PCR sunt secondati de un al treilea politruc, militian la baza, inca mai detestabil, cu care m-am confruntat deschis personal pe televiziune acuzandu-l in 2009 ca este o rusine si o pata jegoasa pentru onoarea militara existenta sa: lt.-generalul Pavel Abraham, seful Departamentului juridic al sindicatului, cu o pensie de 220 milioane lei vechi.
Fost cadrist in MAI, Pavel Abraham a fost, pe rand, seful IGP in guvernarea CDR, secretar de stat in cabinetul Nastase si, din 2003, seful Agentiei Nationale Antidrog (ANA). Asta pana in noiembrie 2008, cand la cererea ministrului Cristian David, presedintele Basescu l-a trecut in rezerva. In 2009, Abraham a candidat ca independent la alegerile pentru Parlamentul European, alegandu-si ca tinta atacul la adresa Elenei Basescu, pentru a avea acces pe televiziuni. Cu o astfel de ocazie, televizata, am avut prilejul de a arata rolul sau in actiunea de ucidere si maltratare a demonstrantilor din Piata Universitatii, in iunie 1990, si am afirmat ca este o rusine pentru haina militara activitatea sa de cadru in slujba lui Ilici. Afirmatie pe care o mentin si astazi.
Generalul Pavel Abraham, cel cu dosar penal pentru activitatea sa din timpul Mineriadei, nefinalizat desigur niciodata, era cel care ne dadea in cap la ordinul lui Tataia Ilici, pentru a ne inchide gura.
Ce strigam noi atunci?: „FSN-FSN, du-te in URSS, nu mai vrem niciun pic presedinte bolsevic, FSN-FSN, agentura KGB“!! – au trecut 20 de ani si s-a confirmat bunul nostru simt, al generatiei noastre care s-a luptat in strada, cum a putut, cu agentura KGB. In timp ce cadrele burduhanoase, stipendiate de agentura KGB-FSN, ca sereistul umflat Aurel Rogojan, bunul amic al lui frate-miu si Abraham, ridica pensii acum de sute de milioane.
Intreg sistemul politic romanesc postdecembrist a servit prioritar interesele Moscovei, autoarea schimbarii de palat din ‘89. Institutiile aferente – si mai ales SRI, mana inarmata a SFN/PDSR/PSD – au fost pe deplin subordinate lui Ion Iliescu si gastii sale de cadre GRU – de la Militaru la Vasile Ionel.
Diversi generali din servicii care, ca si Aurel Rogojan, acum se dedau „memorialisticii“ ar trebui sa o faca numai si numai punandu-si cenusa in cap si reliefand in primul rand rolul lor de slujbasi ai Antenei Moscova si, implicit, de tradatori ai intereselor romanesti.
Radacinile comunismului romanesc nu au disparut doar prin eliminarea lui Ceausescu, dimpotriva ele au ramas si vor ramane bine infipte in pamantul romanesc, datorita slugilor din SRI care l-au servit ani de-a randul pe Ion Iliescu fiind recompensati gras de tot, cu grade si pensii mari. Ei sunt beneficiarii pensiilor grase asigurate de Ilici, pentru devotamentul cu care i-au aparat inalta functie! Pentru modul in care au participat la omorarea oamenilor atat la lovitura de stat din 1989 cat si la Represiunea si Mineriada din ’90.
Securistii au fost membri ai unei politii politice (un fel de gardieni ai Dogmei Ateiste) care a aparat interesele partidului comunist. Inainte de ’89 ofiterii de securitate printre care si Rogojan, cel care da din gura ca si politrucu de Dogaru unde vrei si unde nu vrei au beneficiat de un regim privilegiat, cu gratuitati, masa, diurne, imbracaminte, intr-un regim de austeritate ridicata pentru restul romanilor!
El si colegii sai au tot tras sforile-n Romania vreo doua decenii, cat a fost stupid people poporul roman. Securistii din tagma lui Rogojan au jucat constient si voit dublu: si cu PCR si cu KGB (recte URSS).
Serviciul din care a facut parte Rogojan si inainte si dupa 1989 a fost o adunatura de tradatori de tara, pusi in slujba unor hoti ca Voiculescu, Vantu, Patriciu, Iacubov, Bivolaru, Tender etc unelte prin care s-a devalizat economia nationala si s-au transferat valorile nationale in mainile altor securisti/kaghebisti corupti pana in maduva oaselor. Cat de vanduti sunt ofiterii de informatii de teapa unora ca generalul Rogojan de-au adus tara la dezastrul asta? Caci Vantu o fi bolnav dar slugile care l-au servit sunt si bolnave si nebune!
Cat despre curlingaul de Dogaru asta e doar un intinde mana la firfiricile lui Vadim, un parlit scos in fata ca paduchele pe fruntea lui Voiculescu, alt mare patrihotz de securist borat, coleg de breasla cu Rogojanul.
Urmasii celor care l-au lichidat pe Antonescu scriu acum istorie militara, conduc rezervisti si fac mitinguri…



Posted in category Dictatura comunistăIliescu KGBIstorie

LUMEA LUI BANCIU, 12 DEC 2019, P1/3

http://silethismillennium.blogspot.com2017youtube-broadcast-yourself.html

Starea Nației 12 decembrie 2019

http://silethismillennium.blogspot.com2017youtube-broadcast-yourself.html

joi, 12 decembrie 2019

Cele mai proaste filme lansate în ultimul deceniu, potrivit The Hollywood Reporter - 11 decembrie 2019, 17:49 deAlexandra Constanda -Sursă : Adevărul.ro

http://silethismillennium.blogspot.com2017youtube-broadcast-yourself.html

Cele mai proaste filme lansate în ultimul deceniu, potrivit The Hollywood Reporter

Cele mai proaste filme lansate în ultimul deceniu, potrivit The Hollywood Reporter
 Abonare Adam Sandler, în filmul „Just Go with It“ FOTO Sony Pictures
11 decembrie 2019, 17:49

de

Alexandra Constanda
  Prestigioasa publicaţie americană The Hollywood Reporter, specializată în cinematografie şi televiziune, a ales cele mai proaste filme lansate în ultimul deceniu.

  Lista The Hollywood Reporter include „o trilogie erotică ruşinoasă, comedii romantice total lipsite de umor, sequel-uri şi reamke-uri îngrozitoare şi alte câteva producţii dezastruoase“.

  Criticul de film Frank Scheck, autorul topului, a precizat că ar fi fost o misiune mult mai uşoară să aleagă cele mai bune filme ale ultimului deceniu, având în vedere că numărul producţiilor excelente nu este atât de mare, spre deosebire de numărul infinit al celor mediocre care au invadat cinematografele în ultimii ani.

Aproape toate filmele cu Adam Sandler


   Deşi anul acesta este un concurent puternic la galele hollywoodiene graţie interpretării excepţionale din „Uncut Gems“, Adam Sandler a avut parte de o întreagă paletă de filme penibile, precum „Just Go with It“ (2011), „Jack and Jill“ (2011), „That's My Boy“ (2012), „The Cobbler“ (2014), „Pixels“ (2015).

„Abraham Lincoln: Vampire Hunter“ (2012)

https://youtu.be/wZp7eBStN1U
. „Cowboys and Aliens“ (2011)

Prezentat drept un thriller de acţiune inovator, filmul cu Daniel Craig şi Harrison Ford în rolurile principale are acţiunea plasată în Vestul Sălbatic, unde cowboy-ii nu se mai războiesc cu indienii, ci cu o teroare venită din altă lume. „De când Sean Connery a purtat un bikini de bărbaţi în «Zardoz» niciun alt actor care l-a jucat pe James Bond nu a mai apărut într-un film atât de stupid precum acest mix de sci-fi şi western, care reprezintă o gravă eroare de judecată din partea actorului Harrison Ford şi a regizorului Jon Favreau. În plus, filmul cu un buget extrem de mare a fost un eşec total de box office“. 
https://youtu.be/zH7KZD5vGBY
Trilogia „Fifty Shades“ 

Povestea filmului – inspirat de bestseller-ul mondial al autoarei britanice Erika Leonard, care semnează cu pseudonimul E.L. James – îi are în centru pe studenta Anastasia Steele şi un cuceritor şi misterios om de afaceri, Christian Grey, între care se leagă o relaţie plină de erotism, dar şi de secrete întunecate. 

„Succesul comerical nu scuză cât de plictisitoare şi prosteşti sunt cele trei filme «Fifty Shades of Grey» (2015), «Fifty Shades Darker» (2017) şi «Fifty Shades Freed» (2018). Reuşind cumva să transforme sadomasochismul în ceva extrem de anost, aceste filme i-au făcut să se simtă ruşinaţi inclusiv pe protagonişti, actorii Jamie Dornan şi Dakota Johnson, care nu au afişat absolut nicio chimie în numeroasele lor scene semi-nud. Dacă Christian Grey şi-ar fi dorit cu adevărat să-şi tortureze partenera, atunci ar fi pus la nesfârşit aceste filme în Camera Roşie“, a glumit criticul de film.    

https://youtu.be/glfBurdSUS8




Trilogia „The Human Centipede“

 „Aparent, un singur film nu a fost suficient pentru a explora conceptul unui doctor nebun care a cusut gurile de anusurile unor victime. Această trilogie cu adevărat dementă a regizorului olandez Tom Six a reuşit să-i jignească chiar şi pe cei mai înfocaţi fani ai genului horror. Actorii care au format «centipedul uman» au primit masaje la finalul fiecărei zile petrecute pe platouri, având în vedere că au filmat tot timpul stând în mâini şi genunchi. Ar fi trebuit să li se asigure şi consiliere emoţională şi de carieră“, arată THR

https://youtu.be/glfBurdSUS8

„Movie 43“ (2013)

Cu nu mai puţin de 14 regizori şi o distribuţie din care fac parte nume grele, precum Halle Berry, Gerard Butler, Richard Gere, Hugh Jackman, Emma Stone, Kate Winslet, Seth MacFarlane şi mulţi alţii, prea mulţi pentru a fi menţionaţi, această comedie reprezintă „gaura neagră a filmelor proaste“. E genul de film care îi face pe critici să renunţe la profesie şi pe membrii distribuţie să se înscrie într-un program de protecţie a martorilor. „Movie 43“ a fost şi învingătorul galei Zmeura de Aur 2014, câştigând trofee la categoriile Cel mai prost film, Cel mai prost regizor şi Cel mai prost scenariu. 
https://youtu.be/A9fBCkwDW8c

„This Means War“ (2012)

Chris Pine şi Tom Hardy sunt cei mai buni agenţi operativi ai CIA, care sunt şi parteneri inseparabili şi cei mai buni prieteni, totul până ce se îndrăgostesc de aceeaşi femeie (Reese Witherspoon). „Pentru că atunci când te gândeşti la o comedie romantică, în mod cert nu te gândeşti la Tom Hardy. Acest film este cel mai jos punct al carierei celor trei actori. Nu e de mirare că Hardy a simţit apoi nevoia să poarte o mască în «The Dark Knight Rises».

citeste totul despre: filme filme proaste top filme proaste fifty shades adam sandler

Citeste mai mult: adev.ro/q2ctgu
https://youtu.be/oleuD8479uM

Lungmetrajul „The Irishman” al lui Scorsese, vizionat de peste 26 de milioane de utilizatori Netflix în prima săptămână - 11 decembrie2019 - ANALIZE- REDACȚIA - . G4Media.ro


http://silethismillennium.blogspot.com2019youtube-broadcast-yourself.html

Lungmetrajul „The Irishman” al lui Scorsese, vizionat de peste 26 de milioane de utilizatori Netflix în prima săptămână

Ion Iliescu dă cărțile pe față, într-o ultimă reacție maraton: Precizări pentru ISTORIE Autor: Roxana Ghiorghian Publicat: 11/12/2019 11:20 Actualizat: 11/12/2019 22:20 Sursa foto: libertatea.ro

logo
http://silethismillennium.blogspot.com2019youtube-broadcast-yourself.html
ion iliescu

Ion Iliescu dă cărțile pe față, într-o ultimă reacție maraton: Precizări pentru ISTORIE

 libertatea.ro

  Ion Iliescu consideră că a trecut suficient timp de la evenimentele din decembrie 1989 pentru a analiza, de o manieră obiectivă, cauzele și consecințele Revoluției. De asemenea, pe blogul personal, fostul președinte susține că societatea românească este suficient de matură pentru a accepta toate punctele de vedere, și a judeca faptele, și nu etichetele lipite de unii sau de alții pe aceste fapte.

     ''A trecut suficient timp de la evenimentele din decembrie 1989 pentru a analiza, de o manieră obiectivă, cauzele și consecințele Revoluției, analiză care va fi pusă în contextul acelei perioade. Nu intenționez să răspund tuturor clișeelor care țin loc de evaluare a faptelor din urmă cu treizeci de ani. Cred sincer că societatea românească este suficient de matură pentru a accepta toate punctele de vedere, și a judeca faptele, și nu etichetele lipite de unii sau de alții pe aceste fapte.


   Inevitabil, o astfel de analiză implică și o doză de subiectivism. Asta nu înseamnă rescrierea istoriei, pe care o practică atâția cu sârg, când este vorba de Revoluția Română, dar și de contextul în care a apărut și s-a impus. Sunt un martor și un participant la evenimente, am datoria de a fi onest, și sunt onest, în legătură cu lucrurile pe care le-am văzut, și le cunosc. Dar este imposibil pentru cineva, chiar aflat în centrul unui sistem, să cunoască direct tot. Au fost milioane de oameni care, într-un fel sau altul, au făcut posibilă schimbarea politică de sistem, care schimbare a adus cu ea schimbări radicale în economie și în societate, în arhitectura instituțională a statului, în 

       De treizeci  de ani auzim invariabil întrebarea: ”A fost, sau nu a fost, Revoluție?” Nu sunt multe definiții despre ce înseamnă o Revoluție. Și oricum în istoria umanității nu avem prea multe episoade revoluționare, care să genereze schimbări atât de profunde în politică, economie și societate. Până la urmă apelul la Revoluție, ca metodă de schimbare, este unul de ultimă instanță, atunci când toate celelelte metode de transformare eșuează. Revoluția este consecința cea mai gravă a eșecului puterii politice în exercițiu de a răspunde nevoilor și cerințelor societății.
Factorul declanșator al Revoluției Române a fost, până la urmă, încercarea de a-l muta cu forța pe pastorul Laszlo Tokes de la Timișoara în altă parohie. Cetățenii s-au solidarizat cu el, dar nu doar atât: au considerat că este un bun moment pentru a-și exprima public nemulțumirile și nevoia de schimbare. Intervenția violentă a forțelor de ordine a declanșat riposta cetățenilor, care au început să formuleze cereri explicite de schimbare a sistemului politic. Succesiunea evenimentelor s-a accelerat, și rezultatul se cunoaște: regimul totalitar al lui Ceaușescu a căzut, după protestele din București, din 21-22 decembrie 1989.

   Înainte de orice, Revoluția Română a fost una pentru democrație, drepturi și libertăți, garanții pentru ele, o guvernare bazată pe Constituție și pe legi, nu pe bunul plac al unora care se cred stăpânii țării!

   Da, Revoluția Română a fost un moment de violență socială, care are explicațiile lui, despre care am vorbit nu o dată. Istoria nu a fost clementă cu România, și trebuie să spunem lucrurile acestea, dacă vrem să înțelegem de ce a trebuit să încheiem violent un capitol de istorie, cel al totalitarismelor românești, început, din păcate, tot violent, odată cu instaurarea dictaturii regale, în 1938, dictatură pregătită de multe și variate încălcări ale drepturilor și libertăților cetățenești, care au avut ecouri puternice în epocă. De fapt, întreaga perioadă interbelică a fost marcată de violență socială, dominată de sărăcie și de consecințele Marii Crize economice din perioada 1929-1933.

   Am experimentat, în materie de guvernare, până în 1989, atât democrația (una extrem de limitată, de imperfectă și de disfuncțională), cât și regimul partidului unic, la fel de disfuncțional, de limitat și de imperfect. E drept, ne-am dezvoltat, cu eforturi disproporționat de mari față de rezultate, s-au schimbat în bine niște lucruri. Doar că s-a dovedit că schimbarea a fost fragilă, că structurile de subdezvoltare din perioada interbelică reapar în tranziție, că avem încă multe de făcut pentru a reduce decalajele de dezvoltare, mult mai evidente acum, când suntem în Uniunea Europeană.

   Revine permanent în discuție acest fapt, anume că noi am ieșit violent din comunism, că pentru a ne recâștiga libertatea a fost nevoie de jertfa unor oameni. Da, ceea ce s-a întâmplat în jurul nostru, în anul 1989, a contrastat cu situația din țara noastră: toate țările foste comuniste au avut parte de o schimbare pașnică de sistem. De ce noi am fost excepția? Motivul este simplu, dar în același timp extrem de complicat, și el explică multe dintre evenimentele care au urmat prăbușirii ceaușismului. Este vorba despre lipsa unei alternative politice la regimul existent. Nu pentru că n-ar fi avut cine s-o construiască, încercări au fost, și de natură politică, și de natură civică, și de natură sindicală.

   Regimul totalitar ceaușist a avut o caracteristică: intoleranța extremă la diversitate, la orice însemna abatere de la dogmă, de la linia oficială. Intoleranță care a fost abil justificată, atât prin prezentarea celor care se îndoiau de dogmă, care încercau și altceva-atât dinspre dreapta ideologică, dar și dinspre stânga ideologică-drept dușmani ai ,,mărețelor realizări ale poporului român”, cât și ca un fel de coloană a cincea, la început a imperialismului american, apoi a Moscovei, spre sfârșitul epocii ceaușiste.
Până spre începutul anilor 80 a existat un fel de consens intern, implicit, legat de dezvoltare. Oamenii au susținut regimul, câtă vreme a fost relativ performant economic, iar efectele sociale au fost importante. De asta nu era nevoie de o alternativă, de asta a fost respinsă crearea ei de către cetățeni. Când eșecul economic devenise evident, spre mijlocul anilor 80, nu a mai fost timp pentru crearea unei alternative, iar furia și disperarea oamenilor au dus către o soluție violentă, nu către o schimbare negociată, ca în Cehoslovacia, Ungaria și Polonia. Țări care au avut timp-și oarecare libertate-de a construi astfel de alternative, și conducători care au înțeles că lumea se schimbă, că vrea libertate, pluralism, democrație.


  Faptele care au dus la căderea regimului ceaușist sunt cunoscute. Oricât ar căuta unii ”lovituri de stat”, ”conspirații” și ”intervenții străine”, adevărul este mult mai simplu, și îl știm toți: nu se mai putea, ne ajunsese tuturor cuțitul la os, după cea mai dură perioadă de austeritate din perioada postbelică, dintr-o țară europeană. Trebuie s-o spunem: decizia lui Ceaușescu, de a plăti datoriile externe într-un timp scurt a dus la reducerea drastică a consumului intern, la raționalizarea alimentelor, energiei, combustibililor, la mizeria din școli și spitale, la forțarea exporturilor, la reducerea investițiilor în momentul în care aparatul productiv, construit în anii 60 și 70, avea nevoie de modernizare, când trebuia introdus progresul tehnologic în diverse domenii.

  Nu avea cum să se termine bine o astfel de perioadă de lipsuri, ce a dus la sărăcirea multor români, care abia gustaseră din fructele unei relative bunăstări.

   Orice mișcare radicală de acest gen, orice revoluție, are niște forțe motrice. În 1989 ele au fost muncitorimea din marile orașe industrializate și embrionul de clasă de mijloc, constituit din intelectualitatea tehnică, economică și umanistă, pe de altă parte. De menționat prezența masivă, în stradă, a tinerilor. Acest lucru era evident încă de la revolta socială de la Brașov, din 15 noiembrie 1987. Se năștea un fel de conștiință civică, într-o țară cu o structură socială premodernă, până după cel de-al Doilea Război Mondial, când la sat locuia circa 80% din populația țării. Iar intelectualitatea se extinsese ca număr, și ca importanță socială, abia după 1960, odată cu accelerarea urbanizării. Fiecare dintre cele două forțe avea propriile nevoi și propriile frustrări, dar și propriile viziuni despre viitor.

  Faptul că Timișoara a fost punctul de pornire al evenimentelor care au dus la căderea ceaușismului are o explicație: diversitatea sa, nu doar etnică și religioasă, ci și industrială, intelectuală, culturală. Istoric vorbind, Timișoara a fost un spațiu al libertății și al toleranței, al ideilor și al solidarităților. Solidarizarea comunității cu pastorul Laszlo Tokes a fost firească, în spiritul Timișoarei. Cum la fel de firești au fost cerințele timișorenilor, în zilele ce au urmat zilei de 16 decembrie 1989. Printre care alegeri libere, chintesența democrației.

Prezența muncitorilor în stradă atat la Timișoara, cat și la București a fost momentul determinant, care a dus la căderea regimului dictatorial al lui Ceaușescu. Toate aceste proteste, și cele dinaintea lor: Brașov, Valea Jiului, au fost anti-totalitare. Etichetele au mai puțină importanță: esența contează.

  Revoluția Română a fost un mare moment de demnitate al poporului român. Și ne lasă o moștenire: democrația, care însă nu este un dat. Pentru ea trebuie luptat permanent. Pentru că știm ce înseamnă lipsa ei. Și nu putem accepta revenirea la totalitarism. La fel de periculos este procesul de golire de conținut a democrației, marginalizarea instituțiilor ei fundamentale, Parlamentul, în special, transformarea partidelor politice într-un soi de spectatori, menite doar să dea impresia de pluralism politic, și, ceea ce nu putem accepta, deposedarea poporului de suveranitatea sa, prin anularea, pe diverse căi, a votului său.

   Ne aflăm într-un moment critic în dezvoltarea regimului politic românesc. Și el nu are cum să nu se reflecte în plan economic și social.

   Nu voi obosi să vorbesc despre Comunicatul către țară al CFSN, din seara zilei de 22 decembrie 1989. Evoluția României în următorii 30 de ani care au urmat prăbușirii ceaușismului este raportată la acel proiect politic, programul Revoluției Române:
”Scopul Frontului Salvării Naționale este instaurarea democrației, libertății și demnității poporului român.Din acest moment, se dizolvă toate structurile de putere ale clanului Ceaușescu. Guvernul se demite, Consiliul de Stat și instituțiile sale își încetează activitatea. Întreaga putere de stat este preluată de Consiliul Frontului Salvării Naționale.

  Ca program, Frontul propune următoarele:

Abandonarea rolului conducător al unui singur partid și statornicirea unui sistem democratic pluralist de guvernământ.

Organizarea de alegeri libere…

Separarea puterilor legislativă, executivă și judecătorească în stat și alegerea tuturor conducătorilor politici pentru unul sau, cel mult, două mandate. Nimeni nu mai poate pretinde puterea pe viață.

Consiliul Frontului Salvării Naționale propune ca țara să se numească pe viitor România. Un comitet de redactare a noii Constituții va începe să funcționeze imediat.
Restructurarea întregii economii naționale pe baza criteriilor rentabilității și eficienței. Eliminarea metodelor administrativ-birocratice de conducere economică centralizată și promovarea liberei inițiative și a competenței în conducerea tuturor sectoarelor economice.

Restructurarea agriculturii și sprijinirea micii proprietăți țărănești. Oprirea distrugerii satelor.

Reorganizarea învățământului românesc potrivit cerințelor contemporane. Reașezarea structurilor învățământului pe baze democratice și umaniste.

Eliminarea dogmelor ideologice care au provocat atâtea daune poporului român și promovarea adevăratelor valori ale umanității. Eliminarea minciuni și a imposturii și statuarea unor criterii de competență și justiție în toate domeniile de activitate.

Așezarea pe baze noi a dezvoltării culturii naționale.

Trecerea presei, radioului, televiziunii din mâinile unei familii despotice în mâinile poporului.

Respectarea drepturilor și libertăților minorităților naționale și asigurarea deplinei lor egalități în drepturi cu românii.

Organizarea întregului comerț al țării, pornind de la cerințele satisfacerii cu prioritate a tuturor nevoilor cotidiene ale populației României. În acest scop, vom pune capăt exportului de produse agroalimentare, vom reduce exportul de produse petroliere, acordând prioritate satisfacerii nevoilor de căldura și lumină ale oamenilor.

Întreaga politică externă a țării să servească promovării bunei vecinătăți, prieteniei și păcii în lume, integrându-se în procesul de constituire a unei Europe unite, casa comună a tuturor popoarelor continentului.Vom respecta angajamentele internaționale ale României și, în primul rând, cele privitoare la Tratatul de la Varșovia.

Promovarea unei politici interne și externe subordonate nevoilor și intereselor dezvoltării ființei umane, respectul deplin al drepturilor și libertăților omului, inclusiv al dreptului de deplasare liberă.

Constituindu-ne în acest Front, suntem ferm hotărâți să facem tot ce depinde de noi pentru a reinstaura societatea civilă în România, garantând triumful democrației, libertății și demnității tuturor locuitorilor țării.”

   Este un program eminamente democratic. Și, în tot ceea ce am făcut, în acești ani, în demnitățile pe care le-am ocupat în acest timp, m-am raportat la acest program. Cu toate greutățile-imense!-pe care a trebuit să le înfruntăm, în tranziție, în reconstrucția democratică a României, ne-am atins obiectivele strategice: integrarea europeană, asigurarea securității externe, prin aderarea la NATO, crearea unei economii de piață, libera circulație a cetățenilor români. Nu idealizez: am avut și vom avea în continuare mari probleme de natură socială. Cu toate progresele din ultimii ani, când creșterea economică s-a accelerat, sărăcia este principala amenințare internă, de natură economică și socială. Suntem dezbinați, uitând că solidaritatea a fost arma în lupta cu totalitarismul. Avem nevoie mai mult ca oricând de solidaritate socială și națională.
Toate aceste probleme se pot rezolva doar dacă rămânem o democrație funcțională, și fiecare își face datoria de cetățean. Refuzul politicii este o falsă soluție. El nu va face decât să accentueze criza democrației. Din păcate, spiritul civic este marele absent al ultimilor ani, care coincid cu cea mai gravă degradare a vieții politice. Să nu ne iluzionăm: nu vom avea o democrație funcțională cu partide care sunt, în tot ceea ce fac, și în modul în care se raportează la societate, totalitare, intolerante cu diversitatea ideilor și proiectelor politice.

    România s-a schimbat mult în ultimii treizeci de ani. Și, cu toate greșelile, și eșecurile, schimbarea a fost una în bine. Binele nu este nici atât de mare, precum ni-l dorim, dar nici atât de mic pe cât ne place să spunem. Binele este operă colectivă, așa cum Revoluția și schimbările care au însoțit-o au fost operă colectivă. Este momentul să încetăm să căutăm vinovați în orice situație în care este nevoie de soluții. Să ne asumăm responsabilități, ca niște cetățeni conștienți de drepturile, libertățile și obligațiile noastre.

   Am parcurs, împreună, un drum lung de la totalitarism la Președinția prin Rotație a Consiliului Uniunii Europene. Este imaginea sintetică a progresului nostru timp de treidecenii. Poate că unora li se pare că ne-a luat prea mult timp să ajungem aici. Timpul istoric ne spune altceva.

   Aderarea la Uniunea Europeană și la NATO a fost proiectul strategic al națiunii române în acești ani. Acum proiectul este epuizat și, împreună, prin consens, dincolo de convingerile noastre politice, trebuie să dăm națiunii un nou proiect strategic, axat pe consolidarea democrației, redefinirea misiunilor statului, reducerea decalajelor de dezvoltare și combaterea inegalităților economice și sociale, continuarea creșterii economice în ritm înalt.

   Am încredere în judecata sănătoasă a românilor, în capacitatea lor de a se mobiliza, atunci când este pus în discuție interesul național. Am încredere în instituțiile democratice pe care le-am construit. Sunt convins că ele vor rezista tuturor celor care cred că întoarcerea la totalitarism este soluția problemelor societății românești. Dacă ar fi așa, ne-am pune iarăși în afara lumii democrate.

  România este și va fi operă colectivă. Toți suntem responsabili față de prezentul și viitorul ei. Cei care au făcut posibilă prăbușirea ceaușismului și-au asumat responsabilitățile lor. Cei care au lucrat pentru reușita tranziției democratice și-au asumat, la rândul lor, responsabilitățile care le reveneau. Este momentul unei alte asumări de responsabilitate, pentru dezvoltarea României și pentru un viitor mai bun.'', a scris Ion Iliescu.



https://www.stiripesurse.ro/ion-iliescu-da-cartile-pe-fata-intr-o-ultima-reactie-maraton-precizari-pentru-istorie_1411907.html?fbclid=IwAR2suDygY7sEaaJpfFygHeO4cOTiaHPO2n4YOK-AeNHqeX_dVjEd7MVqlaI#

raporturile între indivizi, și între aceștia și stat.

https://silethismillennium2019.blogspot.com/

Cine a Furat Banii lui Ceausescu | PODCAST Cristian Sima