LUMEA LUI BANCIU, 14 APRILIE 2019. P1/3

http://silethismillennium.blogspot.com2017youtube-broadcast-yourself.html

Prima fotografie făcută vreodată unei găuri negre a fost dezvăluită - 10 aprilie 2019, 16:19 - de Andrei Brînduşescu- National Science Foundation/EHT Press Conference Revealing First Image o.. -sursă : adevărul.ro

http://silethismillennium.blogspot.com2017youtube-broadcast-yourself.html

Prima fotografie făcută vreodată unei găuri negre a fost dezvăluită 

10 aprilie 2019, 16:19 
de 
Andrei Brînduşescu

  Gaura neagră măsoară 40 de miliarde de kilometri - de trei milioane de ori mai mare decât Pământul - şi a fost descrisă de cercetători drept „un monstru“, potrivit BBC. 

   Ea se află la 500 milioane de miliarde de kilometri distanţă, în cadrul galaxiei M87 şi a fost fotografiată de o reţea de opt telescoape din întreaga lume.   ”Găurile negre sunt cele mai misterioase obiecte din Univers”, a declarat Sheperd Doeleman, directorul proiectului, înainte de a dezvălui fotografia.    

     Interpretarea primei fotografii cu o gaură neagră  ”Imaginea prezintă un inel strălucitor, format în timp ce lumina este întinsă în jurul gravitaţiei extrem de puternice din jurul găurii negre, care este de 6,5 miliarde de ori mai masivă decât Soarele”, arată un comunicat al Proiectului Event Horizon. 

   Umbra pe care o vedem prezintă efectele pe care gravitaţia le are asupra undelor radio emise din materia dimprejurul găurii negre, într-o regiune mai largă decât ”graniţa” acesteia.

   Astfel, gravitaţia modifică forma spaţiului şi a timpului, generând această umbră circulară, stranie.   

  Dezvăluirea a fost făcută în urma unor conferinţe de presă desfăşurate simultan, la Bruxelles, Lyngby, Santiago, Shanghai, Tokyo, Taipei, şi Washington D.C. 


   

    Această imagine a fost obţinută în urma a 20 de ani de muncă, în cadrul cărora cercetătorii au studiat găurile negre, au construit cele 8 telescoape şi le-au mutat în diferite părţi ale lumii.   

    Vorbim despre găuri negre din secolul al XVIII-lea, însă niciun telescop nu a reuşit până acum să observe vreuna şi cu atât mai puţin s-o fotografieze.   

    Cum a fost obţinută fotografia Pentru a surprinde o imagine a unei găuri negre, cercetătorii au combinat puterea a opt radiotelescoape din jurul lumii folosind o tehnologie numită Very-Long-Baseline-Interferometry (VLBI), potrivit European Southern Observatory, care face parte din EHT. Aceasta creează un telescop virtual aproape de aceeaşi mărime cu cea a Pământului.   

    Mai bine de un an de muncă a fost necesar în vederea retranscrierii datelor în fotografie. Pentru mai multă siguranţă, munca a fost făcută de patru ori. Toţi obţin aceeaşi imagine frumoasă, un rotund întunecat pe un halou roşu - umbra găurii negre pe discul de materie care-o înconjoară.   

   Procesul obţinerii fotografiei a fost unul dificil, deoarece oamenii de ştiinţă au avut nevoie de vreme bună în toate cele 8 părţi ale lumii în care se aflau telescoapele. Pentru a reduce şansele de ploaie, acestea au fost construite în regiuni aride, precum Polul Sud sau deşertul Atacama din Chile.   

     Cercetătorii au vrut să obţină mai multe detalii în urma acestui proiect despre felul în care găurile negre cresc, şi ce face de fapt ca materia din jurul acestora să fie absorbită. Răspunsul la aceste întrebări ar putea explica de ce materia din jurul găurii negre din galaxia noastră, Sagittarius A, este neobişnuit de întunecată pentru o gaură neagră.   

     Un alt lucru pe care au vrut să îl afle cercetătorii este de ce găurile negre din centrul anumitor galaxii, precum M87, propagă unde masive de particule subatomice în afara galaxiei, în univers.  

   Existenţa găurilor negre este universal acceptată printre astronomi, dar încă există multe lucruri necunoscute despre ele. În iunie 2018, cercetătorii de la Universitatea Naţională Australiană au descoperit gaura neagră cu cea mai rapidă creştere din Univers. Găurile negre sunt alcătuite din cantităţi uriaşe de materie strânsă într-o zonă mică, potrivit NASA, creând un câmp puternic gravitaţional care atrage totul din jur, inclusiv lumina. 

    Gaura neagră supermasivă, cunoscută drept quasar, creşte atât de repede încât poate înghiţi o masă de mărimea Soarelui la fiecare două zile. Iar în ianuarie 2019, oamenii de ştiinţă au depistat cea mai bătrână gaură neagră din univers pentru prima dată.  

     Această imagine reprezintă o reuşită extrem de importantă pentru oamenii de ştiinţă, demonstrând teoria relativităţii a lui Albert Einstein, pe care fizicienii o folosesc ca un ghid al universului.

    În cadrul transmisiunii de mai sus, a fost explicat întregul proces în urma căruia fotografia a fost obţinută, precum şi ce reprezintă aceasta.  
Citeste mai mult: adev.ro/ppqxli

LUMEA LUI BANCIU, 10 APRILIE 2019, P1/3

http://silethismillennium.blogspot.com2017youtube-broadcast-yourself.html

LUMEA LUI BANCIU 2 APRILIE P3/3

http://silethismillennium.blogspot.com2017youtube-broadcast-yourself.html

Autor : Cristian Unteanuult - Titlul articolului : ”Parteneriatul chinez cu Europa sau cel european cu China? - Data :27 martie 2019, 11:14 - Sursa : Adevătul.ro

http://silethismillennium.blogspot.com2019youtube-broadcast-yourself.html

Cristian Unteanu :

Parteneriatul chinez cu Europa sau cel european cu China?

Jean-Claude Juncker, Xi Jinping, Emmanuel Macron şi Angela Merkel FOTO EPA-EFE 

 27 martie 2019, 11:14


Marii jucători au de rezolvat această problemă ce devine presantă, urgentă şi strategic definitorie pentru noua arhitectură de putere a planetei.

Pe măsură ce America lui Trump se retrage de pe marile pieţe, joacă doar la nivelul ofensivei mereu crescânde a sancţiunilor şi ameninţărilor, pieţele îşi caută cu frenezie un nou tip de echilibru, tocmai pentru a evita, pe cât se poate, o apropiere de zona dezechilibrelor generatoare de mari cize financiare şi economice.

Vă spuneam că acesta va fi momentul pentru o ofensivă chineză realmente impresionantă vizând stabilirea, întărirea sau dezvoltarea de noi puncte de ancorare pentru cele două rute, terestră şi navală, din proiectul gigantic al „Noului Drum al Mătăsii“. Iar ofensiva asta este comercială şi economică doar pe unul dintre paliere. Unul care, oricât de mirobolant şi spectaculos ar fi el (comanda chineză de Airbus în valoare de 30 de miliarde de euro este doar un exemplu), nu este decât o consecinţă logică a unei strategii multidimensionale în care, conform tradiţiei multimilenare a Imperiului Soarelui Răsare, cel mai important element este doctrina strategică proiectată pentru un orizont de timp îndelungat sau foarte îndelungat.

Iar în centrul acesteia, punctul său de echilibru, este definirea relaţiei pe care o vor avea cu partenerii din „noile teritorii“. Chestiune esenţială deoarece, dată fiind dimensiunea globală a proiectului Noului Drum al Mătăsii, chinezii încearcă acum să evite cât se poate de multe dintre greşelile de abordare făcute de predecesorii lor în diversele spaţii ce li se deschid acum. Nu vor să repete experienţa eşecului american, care a încercat să impună „modelul civilizaţiei Coca-Cola“, nu vor să urmeze nici exemplul „divide et impera“ dat de puterile coloniale europene, în primul rând cea britanică, adică încercarea de a crea rupturi în societăţile ţărilor cucerite tocmai pentru a le domina mai bine şi a le exploata bogăţiile naturale, dar n-au vrut să reproducă nici partea extrem de supărătoare a relaţiilor UE-Rusia care a dus la redemararea Războiului Rece. Ce-ar vrea, spun ei, este o deschidere reciproc folositoare şi strategic convenabile a pieţelor. Preludiu evident, chiar dacă nu formalizat în acest moment, al începerii marii negocieri a mileniului, adică un Acord de liber-schimb UE-China. Ceea ce ar duce la posibilitatea, cu consecinţe absolut enorme ca, după Japoina, gigantul chinez să intre în combinaţia care, fără probleme, ar domina întreaga planetă prin cumularea unor valori economice uluitoare şi a unei baze de dezvoltare tehnologică mai mult decât impresionante.

Scenariu teorietic fascinant şi nu imposibil mai ales că, astfel, în afara spaţiului bilateral de acţiune, atât China cât şi UE s-ar linişti reciproc şi asupra modalităţilor de acces şi exploatare în viitor a marilor investiţii de care le fac acum în Africa, marele teritoriu de vânătoare al deceniilor următoare, exploatând la maximum atât sentimentul real anti-american în zona Maghreb, cât şi fluctuaţia de securitate din Africa Neagră în ce priveşte prietenia cu Washingtonul, asta în contextul în care, după plecarea ISIS din Siria, se simte din ce în ce mai tare influenţa unei alianţe reînnoite ISIS-Al Quaeda...

Dar ce şi-ar putea dori Europa în acest moment? Ce înseamnă formula lui Macron care se referea la un „multilateralism puternic“? Semnalul îmi pare limpede: relaţiile trebuie reechilibrate în lipsa asumată de piaţă a SUA, ocupată acum, dimpotrivă, de regimul sancţiunilor şi de ineficacitatea loviturilor dorite împotriva economiilor vizate de acestea, precum cea iraniană, pentru a nu mai aminti de reacţiile total adverse politice din principalele economii europene. 

Şi, fiindcă am ajuns aici, să reamintim faptul că vizita Preşedintelui China a început în Italia, prima ţară din G7 care semnează oficial pentru intrarea pe Noul Drum al Mătăsii (v-am oferit toate detaliile în urmă cu ceva timp, reproducând un document intern al Comisiei Europene). Este un act de sfidare directă şi foarte serioasă a presiunilor americane şi a indicaţiilor de a nu se executa mişcări de apropiere de China, act de nesupunere cu atât mai important cu cât guvernul de Roma a decis să păstreze recunoaşterea lui Maduro drept preşedinte legitim ales în Venezuela. 

Am amintit de acest episod deoarece, astfel, chinezii au transmis că există două posibilităţi de a juca pe mai departe. Prima ar fi, ca până acum, semnarea de acorduri individuale cu diverse State Membre (aproape jumătate dintre ele au asemenea contracte, majoritatea ţări din centru şi estul Europei), dar cu riscul de a provoca discuţii neplăcute şi cel puţin neproductive cu instituţiile de la Bruxelles. Al doilea joc ar fi acesta demarat acum prin discuţiile la aceeaşi masă cu singurii actori ale căror voci sunt acum decisive în Europa şi care vor rămâne şi pe viitor tinerii care să dea tonul deciziilor la Bruxelles, oricare va fi forma în care se va consolida viitorul proiect european. Numai că problema centrală rămâne nelămurită pe deplin: care vor fi măsurile reciproce de protecţie ce vor fi agreate, astfel încât „ancorele europene“ ale Chinei să aibă o contrapartidă exactă şi benefică pentru producătorii europeni în China şi pe pieţele africane dominate acum de influenţa dominantă a Chinei? Tehnic, sunt acum negocieri multiple dar, de departe, mă atrage ceea ce am auzit de curând în două capitale europene, tatonări discrete asupra nivelului în care s-ar putea efectua accesul reciproc la tehnologii novatoare, unul dintre subiecte fiind noile generaţii de baterii pentru toate tipurile de utilizări imaginabile, bazate de grafen şi deja dovedind o capacitate enormă de stocare. 

Aici s-ar putea să fie miza uriaşă a discuţiilor începute acum şi care semnalizează, încă discret dar sesizabil, că pe „drumurile mătăsii“ ar putea circula şi alte tipuri de valori, folosind la maximum ceea au de oferit cei doi furnizori şi anunţând o „piaţă a produselor şi tehnologiilor de înaltă performanţă dar şi o bursă comună a materiilor prime ale viitorului“. Dacă această perspectivă s-ar şi putea concretiza foarte rapid, atunci se schimbă întreaga discuţie despre capitolele de negociere ale unui eventual Acord de liber-schimb deoarece, aşa cum Liga Arabă a primit acum un semnal, în negociere vor fi introduse elemente care să favorizeze şi investiţii reciproce UE-China în TOATE ţările străbătute de traseele celor două centre, terestră şi maritimă, din Noul Drum al Mătăsii. 

Şi noi? Teoretic, facem parte din formatul de negociere „16+1“ iniţiat de China care vizează intensificarea şi extinderea cooperării cu 11 state membre ale Uniunii Europene şi 5 ţări balcanice în domeniul investiţiilor, transporturi, finanţe, ştiinţă, educaţie şi cultură. În cadrul iniţiativei, China a definit trei domenii potenţiale prioritare de cooperare economică, respectiv infrastructura, tehnologiile înalte şi tehnologii ecologice. Teoretic, ar fi o şansă. 

Dar, sincer, nu ştiu la ce ne-ar fi de folos din moment ce am fost anunţaţi de doamna Viorica Vasilica Dăncilă că, în calitatea sa de prim-ministru, a reuşit performanţa istorică excepţională „de a repune România pe harta mondială“. Este o veste deosebită că am ieşit din categoria ălora excluşi de pe harta lumii, fapt pe care e bine că-l aflăm măcar acum şi de la o asemenea sursă autorizată, dacă-mi permiteţi expresia. 

Deocamdată, alţii se preocupă de jocuri la un nivel care ne este şi bănuiesc că ne va rămâne aşa în condiţiile actuale în care ne restrângem voluntar relaţiile externe. Condiţia de participare ar trebui să fie înţelepciunea oamenilor noştri politici şi existenţa unor canale profesioniste de conexiune cu ceea ce se negociază pe mize înalte. Va trebui să alegem într-un fel. Cum anume nu ştim, nu vrem să ştim, dar nu-i o nenorocire, avem cine să ne spună, corect, exact şi la timp. Depinde numai de criteriile folosite. Iar ele încep să se diferenţieze cam tare, chiar excentric, de cele folosite în scrierea partiturii de putere pe care va cânta viitoare echipă europeană. 

Nu credeţi? Recitiţi nu intervenţiile de acum ale preşedinţilor Xi. Macron, Juncker sau ale doamnei cancelar Merkel, căci nivelul lor nu ne priveşte. Citiţi-le pe alea care vorbesc direct despre noi şi viziunea asupra performanţelor guvernării de la Bucureşti, atât de la reprezentatul PPE, cât şi al socialiştilor sau ALDE.

 Până la urmă, noi cu cine am vrea să fim partener real?

citeste totul despre: parteneriat china uniunea europeana merkel macron juncker

Citeste mai mult: adev.ro/pp0oy4

Autor :Iulian Chifu - Titlul articolului : Suveranitatea israeliană asupra Înălţimilor Golan: schimbare de politică sau sprijin electoral pentru Netanyahu - Data :27 martie 2019, 10:57 - Sursa : Adevărul.ro

http://silethismillennium.blogspot.com2019youtube-broadcast-yourself.html


Iulian Chifu

Suveranitatea israeliană asupra Înălţimilor Golan: schimbare de politică sau sprijin electoral pentru Netanyahu

 27 martie 2019, 10:57

Preşedintele american Donald Trump şi premierul israelian Benjamin Netanyahu au semnat un act care recunoaşte Înălţimile Golan drept teritoriu israelian FOTO EPA-EFE 

După celebra afirmaţie privind retragerea trupelor americane din Siria, iată că o nouă afirmaţie a Preşedintelui american Donald Trump stârneşte nedumerire şi preocupare în Orientul Mijlociu: anunţul privind perspectiva Washingtonului de a recunoaşte suveranitatea israeliană asupra Înălţimilor Golan

Şi cum Secretarul de Stat Mike Pompeo este în turneu în Orientul Mijlociu, în Israel şi Liban, cu doar o săptămână înainte de vizita oficială a Premierului israelian Benjamin Netanyahu la Casa Albă, afirmaţiile au stârnit controverse şi comentarii multiple.

Încălcarea Rezoluţiei 242 a Consiliului de Securitate al ONU

Este clar că, dacă Preşedintele american şi-a dorit Premiul Nobel pentru Pace, aşa cum a primit predecesorul său, Barack Obama, chiar la început de mandat, pentru politica sa zero arme nucleare, afirmaţia sa faţă de suveranitatea israeliană asupra Înălţimilor Golan tocmai l-au lăsat fără această perspectivă. Recunoaşterea capitalei Israelului la Ierusalim a fost un gest care nu a încurajat pacea, dar nu periclita legislaţia internaţională ce prevedea că Vestul Ierusalimului e israelian, iar Estul arab.


De data aceasta, afirmaţia privind Înălţimile Golan se referă strict la încălcarea Rezoluţiei 242 a Consiliului de Securitate al ONU – deci cu vot American - ce prevedea frontierele din 1967 cu Înălţimile Golan şi Cisiordania - teritorii palestiniene. Ca să nu vorbim de rezoluţii ulterioare sau baza Procesului de Pace din Orientul Mijlociu şi pacea care a dat 3 premii Nobel – Itzak Rabin, Shimon Perez şi Yasser Arafat – înainte de relansarea conflictului cu a Doua Intifadă. 

Ei bine ce a determinat această reacţie? E vorba despre o schimbare fundamentală de politică a SUA în Orientul Mijlociu sau de un sprijin electoral pentru Premierul Netanyahu, aflat în campanie electorală? E greu de spus şi vom vedea paşii următori.

Dumnezeu l-a ridicat pe Donald Trump preşedinte ca să apere Israelul de Iran

Dar Donald Trump ne-a obişnuit cu imprevizibilitatea sa şi cu susţinerea cauzei israeliene în Orientul Mijlociu. Până într-acolo încât Secretarul de Stat Mike Pompeo a anunţat că Dumnezeu l-a trimis pe Trump ca să salveze/să apere Israelul de Iran. O convingere personală, pronunţată într-o 

publicaţie creştină, dar cu costuri relevante. Nu că Mike Pompeo nu ar fi recidivist, el a declarat că Dumnezeu a vrut ca Trump să fie preşedinte.

Dacă realizarea acestui deziderat – ca şi retragerea trupelor americane din Siria – o vom vedea în timp, putem deja să ne uităm cu atenţie la consecinţele şi reacţiile la o asemenea afirmaţie. Astfel, deşi statele arabe au fost rezervate iar Arabia Saudită şi Emiratele Arabe Unite au lăsat Consiliului Golfului sarcina de a califica afirmaţia, făcând-o indirect pentru a nu leza relaţiile cu aliatul american, Turcia lui Erdogan a reacţionat deopotrivă cu Rusia lui Putin, remarcând că gestul nu e în măsură să favorizeze pacea, ba chiar poate relansa violenţa.

În subsidiar, Rusia nu a ezitat să lege afirmaţia de perspectiva recunoaşterii anexării Crimeei, dacă se poate suveranitatea israeliană asupra Înălţimilor Golan şi recunoaşterea liderului opoziţiei venezuelene Juan Guaido ca preşedinte în locul lui Maduro.

Însă, în mod ciudat, chiar dacă o mână de protestatari l-au aşteptat pe Pompeo fluturând pancarte în faţa Ambasadei americane în Beirut, reacţiile populaţiei arabe au fost reduse, în egală măsură cu cele ale autorităţilor, care se simt, totuşi inconfortabil cu aceste evoluţii.

Iranul şiit – duşmanul comun al momentului, opturează aspiraţiile palestiniene


Practic, cetăţenii statelor din Orientul Mijlociu fie s-au obişnuit cu evoluţiile din regiune pe baza politicilor administraţiei Trump, fie se aşteaptă la orice, fie sunt mai preocupate de propriile probleme interne pentru a acorda atât de mare atenţie acţiunilor regionale. În plus, duşmanul iranian şiit e mai important pentru statele arabe sunnite şi sprijinul american e mai necesar pentru a nu disputa direct şi vocal această situaţie, la acest moment, când e vorba despre un simplu anunţ şi o virtualitate.

Totuşi, e de remarcat că abordarea creează probleme majore SUA şi Occidentului în general, deoarece afirmaţiile lui Pompeo combinate cu cele ale Preşedintelui Trump susţin naraţiunea criticilor care vorbesc despre cruciaţii occidentali care martirizează populaţia musulmană din Orientul Mijlociu şi-i impun soluţii ilegale şi discriminatorii. În plus, pentru Bashar al Assad, acesta a fost reinventat de asemenea afirmaţii şi poate să galvanizeze şi unitatea siriană pe o asemenea temă teritorială ce implică duşmanul istoric israelian.

Nu mai vorbim de efectele afirmaţiei asupra dreptului internaţional, a ordinii bazate pe reguli şi a precedentelor, sau a validării criticilor intervenţionismului american. În plus, nu avem încă o reacţie a Uniunii Europene, dar acesta pare a fi un nou subiect ce divide Occidentul pe linia transatlantică. 

Mike Pompeo FOTO AFP

Politica externă a lui Dumnezeu 

Simpla referire la Dumnezeu în teme de politică externă ridică probleme foarte serioase în lumea democratică. Dincolo de înclinaţia conservatoare de dreapta, apropiată de religie, afirmaţiile lui Mike Pompeo, oricât de conjuncturale ar fi ele, încurajează comentarii critice, chiar răutăcioase ce merg până la a chestiona separarea bisericii de politică în SUA sau mesianismul din abordările americane de politică externă, fiind vorba aici despre cel mai mare şi puternic actor global care se raportează în motivarea politicilor sale la Dumnezeu. 

Harul divin sau inspiraţia divină, rolul mesianic sau perspectiva realizării vrerii Domnului, respectiv a alianţei cu Dumnezeu, teme pe care le critică întreaga şcoală a studiilor despre radicalizare islamică. O alunecare pe o pantă cel puţin nepotrivită.

 Pe de altă parte, s-ar putea, într-adevăr, ca explicaţiile cele mai simple să fie şi cele mai bune. Poate că unele nuanţări, relativizări şi condiţionalităţi legate de această recunoaştere să ţină exact de perspectiva anunţării planului american de pace pentru Orientul Mijlociu a lui Jared Kushner, imediat după alegeri. Şi ca aici să apară contra-serviciul pe care Israelul va trebui să-l facă pentru a aduce planul de pace american pentru Orientul Mijlociu în faza de a funcţiona şi de a fi acceptat de către lumea arabă. Cu costurile aferente. Vom vedea.
citeste totul despre: israel inaltimile golan statele unite trump netanyahu iran

Citeste mai mult: adev.ro/pp0o54

Cum și-a luat Donald Trump adio de la Premiul Nobel pentru Pace. Pulsul planetei - Autor: Iulian Chifu | miercuri, 27 martie 2019 - Sursă: Evenimentul Zilei

http://silethismillennium.blogspot.com2019youtube-broadcast-yourself.html

Cum și-a luat Donald Trump adio de la Premiul Nobel pentru Pace. Pulsul planetei

Autor: Iulian Chifu | miercuri, 27 martie 2019 

Înălțimile Golan: schimbare de politică sau sprijin electoral pentru Netanyahu

După celebra afirmație privind retragerea trupelor americane din Siria, iată că o nouă afirmație a Președintelui American, Donald Trump, stârnește nedumerire și preocupare în Orientul Mijlociu: anunțul privind perspectiva Washingtonului de a recunoaște suveranitatea israeliană asupra Înălțimilor Golan. Și cum Secretarul de Stat Mike Pompeo este în turneu în Orientul Mijlociu, în Israel și Liban, cu doar o săptămână înainte de vizita oficială a Premierului israelian Benjamin Netanyahu la Casa Albă, afirmațiile au stârnit controverse și comentarii multiple

Este clar că, dacă Președintele american și-a dorit Premiul Nobel pentru Pace, așa cum a primit predecesorul său, Barack Obama, chiar la început de mandat, pentru politica sa zero arme nucleare, afirmația sa față de suveranitatea israeliană asupra Înălțimilor Golan tocmai l-au lăsat fără această perspectivă. Asta pentru că, dacă recunoașterea capitalei Israelului la Ierusalim a fost un gest care nu a încurajat pacea, dar nu periclita legislația internațională ce prevedea că Vestul Ierusalimului e israelian iar Estul arab, de data aceasta, afirmația privind Înălțimile Golan se referă strict la încălcarea Rezoluției 242 a Consiliului de Securitate al ONU – deci cu vot American- ce prevedea frontierele din 1967 cu Înălțimile Golan și Cisiordania -teritorii palestiniene. Ca să nu vorbim de rezoluții ulterioare sau baza Procesului de Pace din Orientul Mijlociu și pacea care a dat 3 premii Nobel – Itzak Rabin, Shimon Perez și Yasser Arafat – înainte de relansarea conflictului cu a Doua Intifadă. Ei bine ce a determinat această reacție? E vorba despre o schimbare fundamentală de politică a SUA în Orientul Mijlociu sau de un sprijin electoral pentru Premierul Netanyahu, aflat în campanie electorală? E greu de spus și vom vedea pașii următori. Dar Donald Trump ne-a obișnuit cu imprevizibilitatea sa și cu susținerea cauzei israeliene în Orientul Mijlociu. Până într-acolo încât Secretarul de Stat Mike Pompeo a anunțat că Dumnezeu l-a trimis pe Trump ca să salveze/să apere Israelul de Iran. O convingere personală, pronunțată într-o publicație creștină, dar cu costuri relevante. Nu că Mike Pompeo nu ar fi recidivist, el a declarat că Dumnezeu a vrut ca Trump să fie președinte.

Dacă realizarea acestui deziderat – ca și retragerea trupelor americane din Siria – o vom vedea în timp, putem deja să ne uităm cu atenție la consecințele și reacțiile la o asemenea afirmație. Astfel, deși statele arabe au fost rezervate iar Arabia Saudită și Emiratele Arabe Unite au lăsat Consiliului Golfului sarcina de a califica afirmația, făcând-o indirect pentru a nu leza relațiile cu aliatul american, Turcia lui Erdogan a reacționat deopotrivă cu Rusia lui Putin, remarcând că gestul nu e în măsură să favorizeze pacea, ba chiar poate relansa violența. În subsidiar, Rusia nu a ezitat să lege afirmația de perspectiva recunoașterii anexării Crimeii, dacă se poate suveranitatea israeliană asupra Înălțimilor Golan și recunoașterea liderului opoziției venezuelene Juan Guaido ca președinte în locul lui Maduro. Însă, în mod ciudat, chiar dacă o mână de protestatari l-au așteptat pe Pompeo fluturând pancarte în fața Ambasadei americane în Beirut, reacțiile populației arabe au fost reduse, în egală măsură cu cele ale autorităților, care se simt, totuși inconfortabil cu aceste evoluții. Practic, cetățenii statelor din Orientul Mijlociu fie s-au obișnuit cu evoluțiile din regiune pe baza politicilor administrației Trump, fie se așteaptă la orice, fie sunt mai preocupate de propriile probleme interne pentru a acorda atât de mare atenție acțiunilor regionale. În plus, dușmanul iranian șiit e mai important pentru statele arabe sunnite și sprijinul american e mai necesar pentru a nu disputa direct și vocal această situație, la acest moment, când e vorba despre un simplu anunț și o virtualitate.

Totuși e de remarcat că abordarea crează probleme majore SUA și Occidentului în general, deoarece afirmațiile lui Pompeo combinate cu cele ale Președintelui Trump susțin narațiunea criticilor care vorbesc despre cruciații occidentali care martirizează populația musulmană din Orientul Mijlociu și-i impun soluții ilegale și discriminatorii. În plus, pentru Bashar al Assad, acesta a fost reinventat de asemenea afirmații și poate să galvanizeze și unitatea siriană pe o asemenea temă teritorială ce implică dușmanul istoric israelian. Nu mai vorbim de efectele afirmației asupra dreptului internațional, a ordinii bazate pe reguli și a precedentelor, sau a validării criticilor intervenționismului american. În plus, nu avem încă o reacție a Uniunii Europene, dar acesta pare a fi un nou subiect ce divide Occidentul pe linia transatlantică.

Simpla referire la Dumnezeu în teme de politică externă ridică probleme foarte serioase în lumea democratică.Dincolo de înclinația conservatoare de dreapta, apropiată de religie, afirmațiile lui Mike Pompeo, oricât de conjuncturale ar fi ele, încurajează comentarii critice, chiar răutăcioase ce merg până la a chestiona separarea bisericii de politică în SUA sau mesianismul din abordările americane de politică externă, fiind vorba aici despre cel mai mare și puternic actor global care se raportează în motivarea politicilor sale la Dumnezeu, harul divin sau inspirația divină, rolul mesianic sau perspectiva realizării vrerii Domnului, respectiv a alianței cu Dumnezeu, teme pe care le critică întreaga școală a studiilor despre radicalizare islamică. O alunecare pe o pantă cel puțin nepotrivită.

Pe de altă parte, s-ar putea, într-adevăr, ca explicațiile cele mai simple să fie și cele mai bune. Poate că unele nuanțări, relativizări și condiționalități legate de această recunoaștere să fie legate exact de perspectiva anunțării planului american de pace pentru Orientul Mijlociu a lui Jared Kushner, imediat după alegeri. Și ca aici să apară contra-serviciul pe care Israelul va trebui să-l facă pentru a aduce planul de pace American pentru Orientul Mijlociu în faza de a funcționa și de a fi acceptat de către lumea arabă. Cu costurile aferente. Vom vedea.

Tag-uri: trump, nobel, trump nobel