joi, 24 noiembrie 2016

Henry Kissinger on meeting with Donald Trump 11/19/2016

http://silethismillennium.blogspot.com/2009/03/youtube-broadcast-yourself.html

ZIUA Z 2016.11.12 EDITIE SPECIALA

http://silethismillennium.blogspot.com/2009/03/youtube-broadcast-yourself.html

Israelul între Trump şi Putin - 21 noiembrie la 18:52 · Adevarul.ro

http://silethismillennium.blogspot.com/2009/03/youtube-broadcast-yourself.html

Dumitru G Sin a distribuit un link.

21 noiembrie la 18:52 ·

Adevarul.ro

Israelul între Trump şi Putin

Periodic poposeşte pe plaiurile mioritice un interlocutor care cutreieră lumea în căutarea unui adevăr aparte. A scris mii de pagini ca jurnalist, scriitor şi istoric, multe publicate şi în cărţi editate, în condiţii grafice excepţionale, în ţara unde locuieşte acum, deşi mai este…

adevarul.ro

Ion Petrescu Ion Petrescu Israelul, între Trump şi Putin 21 noiembrie 2016, 13:49 Citesc mai târziu download pdf print article Articol Comentarii 9 citeste totul despre: israel statele unite rusia vladimir putin donald trump +7 (9 voturi) 82 share 5 inShare 1 Live Aboneaza-te la newsletter Abonare Israelul, între Trump şi Putin Rabinul, scriitorul, istoricul şi jurnalistul Eliyahu Caufman iubeşte România. Periodic poposeşte pe plaiurile mioritice un interlocutor care cutreieră lumea în căutarea unui adevăr aparte. A scris mii de pagini ca jurnalist, scriitor şi istoric, multe publicate şi în cărţi editate, în condiţii grafice excepţionale, în ţara unde locuieşte acum, deşi mai este legat sentimental de oraşul Huşi, iar când vine la Bucureşti preferă să locuiască lângă Cişmigiu, în apropierea statuii căpitanului Valter Mărăcineanu. De acelasi autor Relaţiile transatlantice şi apărarea europeană Demilitarizarea serviciilor secrete VIDEO Pierd românii alegerile din Republica Moldova? Jurnalistul, scriitorul şi istoricul despre care am oferit, mai sus, unele repere, este rabinul Eliyahu Caufman, un cetăţean al Israelului care iubeşte România, chiar crede că merită o soartă mai bună, într-o lume în care se reaşează piesele pe tabla de şah geopolitică. Orice nouă prezenţă a sa, pe micul ecran, este aidoma unei vizite în palatul lucrurilor mai puţin cunoscute pe mapamond, fiecare interogaţie deschizând o uşă spre alte adevăruri, ce merită a fi ştiute şi de marele public, atent la jocurile puterilor nucleare, la interesele unor state vecine, la opţiunile unor pământeni, din alte ţări, pentru înlocuirea celor încremeniţi în proiecte trecute ale unei puteri valabilă ieri, dar schimbată democratic, de alegători. Eliyahu Caufman, legat, în egală măsură, de pământul mioritic şi de credinţa propriilor predecesori, are temeritatea de a gândi şi rosti cuvintele potrivite unor realităţi neştiute de mulţi, sau intuite de cei care nu pot proba părerile lor, în absenţa recursului la arhive mai puţin cercetate. Cu o francheţe marcată, uneori, de cuvinte fără ocolişuri, Eliyahu Caufman rămâne un orator care atrage prin pitorescul argumentaţiei sale, care intrigă prin interpretări neaşteptate, care îşi încurajează auditoriul să vadă lumea de azi cu ochii lucidităţii, nu cu ochelarii deformaţi ai propagandei unor metropole. Iată mai jos atât unele fraze antologice, rostite de rabinul, scriitorul, istoricul şi jurnalistul Eliyahu Caufman, cât şi dialogul integral cu acesta, în înregistrarea video. ELIYAHU CAUFMAN: * Până acum, după părerea mea, era un preşedinte în SUA, Obama, care era interesant pentru că era primul preşedinte de culoare, dar nu era un om tare. La multe lucruri el nu a mers, cu nimic, până la capăt. * Acum a venit un conducător tare, în America, respectiv Donald Trump. * Trump vrea să readucă SUA la poziţia de numărul 1 în lume. * Să fie lumea cum era şi nu să fie ocupată de migranţii noi, acesta poate să fie ţelul coaliţiei dintre Marea Britanie şi SUA. * Majoritatea evreilor ortodocşi care trăiesc în America au votat pentru Trump. * Eu am fost pentru victoria lui Trump, din două motive. Trump este singurul om care poate să îl oblige pe Netanyahu să facă un stat palestinian. Al doilea motiv este unul religios. Doamna Clinton a venit în Israel, în urmă cu câţiva ani, şi a făcut ceva care nu a făcut nimeni. Atunci a afirmat că nu îi place cum sunt considerate femeile în religia evreiască. Asta a fost un amestec în probleme religioase. * Oamenii când vin la putere se schimbă. * Israelul aşteaptă noua politică a lui Trump. * Uniunea Sovietică, când a ţinut cu statele arabe, a tăiat legăturile cu statul Israel, în 1967. Şi toate ţările socialiste, afară de România, care a jucat alt rol, erau împotriva Israelului. * Acum, ruşii nu sunt contra Israelului. Este şi un drum (o conexiune) între Avigdor Lieberman şi Putin. Sunt mulţi migranţi ruşi şi ucraineni în Israel. * Melania Trump este a doua soţie a preşedintelui ales al SUA. Donald Trump are cu ea un copil de zece ani, Barron William Trump. De la prima soţie el are pe fata aceea care acum este de credinţă evreiască, ortodoxă, adică ţine strict religia asumată. Înainte, fata aceasta era creştină. A avut prieteni evrei şi s-a convins că este bine să treacă la credinţa evreilor. * Trump de la început era cu Israelul, pentru că nu a creat probleme. * Eu cred că problema Siriei va fi rezolvată între SUA şi Rusia şi o să fie un stat sirian potolit şi liniştit. * Arabia Saudită este... America, nu este ceva independent. Kuweitul este la fel. Iranul este altfel, dar Iranul de azi este diferit de cel condus de Ruhollah Khomeini sau de Mahmoud Ahmadinejad. Toate aceste state vor accepta ca Siria să fie un stat normal. * Refugiaţii sirieni nu se vor întoarce niciodată în Siria. Cine a trecut printr-o spaimă nu vrea să o mai repete. Eu am întâlnit sirieni în Belgia, unde au loc de muncă. Pentru ce să se reîntoarcă în Siria? * Poporul arab este unul singur. Cine a făcut naţiunile arabe? Imperialismul de afară. * Şi în România şi în Republica Moldova trăieşte un singur popor. * Oamenii, de peste Ocean, care au făcut buclucul în Siria, nu mai sunt la putere. * Putin înţelege cine este acum în faţa lui. Şi Trump înţelege asta. O să fie o înţelegere. Nu o să fie o iubire mare, dar nu cred că o să fie şi un război mare. Că niciunul dintre cei doi nu vrea război. Trebuie priceput că Putin era mai iute, că a văzut că în faţa lui este Obama... * Relaţia dintre Trump şi Putin va fi de suspectare şi…preţuire reciprocă. * Relaţiile dintre România şi Israel au fost tot timpul bune. România trebuie să se vadă precum ceva independent, că depinde de ea însăşi şi nu de alţii. * Dacă românul tot timpul o să se uite cum îl văd alţii... mic, nu este bine. * România trebuie să fie un stat ceva mai independent. * Trebuie găsit un conducător român. Eu nu îl văd în... fereastra asta, de timp, unde suntem acuma.

Citeste mai mult: adev.ro/ogzpra

Ana Blandiana: Corectitudinea politică pune grav libertatea sub semnul întrebării | Ziarul Metropolis

Public

Dumitru G Sin a distribuit postarea publicată de Ionut Popescu.

13 minute ·

Ionut PopescuUrmăreşte

19 ore ·

Ana Blandiana!

Ana Blandiana: Corectitudinea politică pune grav libertatea sub semnul întrebării | Ziarul Metropolis

Poeta Ana Blandiana a susținut pe 20 noiembrie o conferință la Teatrul Național din București, în cadrul „Conferințelor TNB”, intitulată „Orologiul fără ore”. O

ziarulmetropolis.ro

http://silethismillennium.blogspot.com/2009/03/youtube-broadcast-yourself.html

Ana Blandiana: Corectitudinea politică pune grav libertatea sub semnul întrebării

1994 Google +3 5

„Orologiul fără ore” – o discuţie aprinsă cu poeta Ana Blandiana despre situaţia Europei, despre corectitudinea politică şi despre despiritualizare, în cadrul Conferinţelor TNB.

Un articol de Monica Andronescu|22 Noiembrie 2016

Despre timp

Nu știu ce-ar trebui să se știe în plus despre mine. Poate faptul că trăiesc o dramă – și eu și soțul meu – aceea de a fi intrat ca într-un mixer în viața publică și, în ultimii 20 de ani, în construcția Memorialului de la Sighet și, în felul acesta, de a ne fi pus piedici propriului nostru destin de scriitori. Iar acum, când știm că nu mai avem jumătate de secol înainte – poate nu mai avem nici jumătate de deceniu – și știm că am rămas cu capul plin de idei care n-au fost scrise, suntem conștienți că ar trebui să stăm numai la masa de scris, dar în același timp n-avem curajul să părăsim o operă precum Memorialul, care se bazează pe numele noastre. Iar asta ne face să împărțim în permanență puținul timp care ne-a rămas.

Europa nu mai crede în nimic

Situația Europei în ultimul timp este chiar mai gravă decât a României. Ceea ce susțin eu – și nu sunt prima voce care spune asta – este că tot mai mult actualitatea noastră europeană, seamănă cu sfârșitul Imperiului Roman. N-are legătură doar cu migrația sau cu ce se întâmplă în mod concret, ci, mai ales, cu ceea ce se întâmplă în mentalul colectiv. Roma ajunsese la o situație în care nu mai credea în propriii zei pe care-i și uitase și îi înlocuise cu zei importați de la popoarele pe care le cucerise. Părerea mea este că în momentul în care începi să-ți infirmi definiția – ceea ce a făcut Roma și ceea ce face Europa acum – ești pierdut, pentru că atunci când se ciocnesc două forțe întotdeauna câștigă cea care crede cu adevărat în luptă, indiferent dacă e bine sau rău. În povestea cu Europa și islamul nu contează cine are dreptate, contează că europenii nu mai cred și fac un adevărat tapaj din faptul că nu mai cred, sunt mândri că nu mai cred aproape în nimic. Spun că ar crede în libertate, dar corectitudinea politică pune grav libertatea sub semnul întrebării. Pe când ceilalți, islamiștii, cred din toată inima. Sigur, o să spuneți: „Sunt fanatici, sunt fanatici!”. Da, dar au forța unei credințe absolute. Ca să nu mai discutăm de raportul fizic care face ca la opt nașteri pe familie la ei și 1,2 în cazul europenilor să ne permitem să vedem în câteva generații o Europă aproape fără europeni.

Mondializarea nu e o invenție a secolului 21

Alexandru cel Mare și Cezar dovedesc cel mai bine că mondializarea nu e o invenție a secolului 21, că fiecare putere a încercat să se mondializeze pe măsura forțelor ei și a lumii cunoscute. Alexandru cel Mare și Cezar au fost cei doi care au făcut ceea ce se încearcă acum: adică amestecarea popoarelor. Ei au amestecat popoare, le-au schimbat limba, credința, au creat o lume nouă. Tot ce ne lipsește nouă acum este să știm numele celui care a hotărât asta. Paradoxal, deși noi vorbim tot timpul de o mărire a transparenței puterii, de fapt puterea e din ce în ce mai puțin transparentă. Nu știm cine a hotărât acum mondializarea. Presupunerea este că interesele economice, marile concerne, dar toate rămân presupuneri și imediat ce începi să te gândești cazi ca într-o căldare cu fantezii și povești despre cei care aranjează lumea.

Despre putere și PR

O poveste interesantă e cea care susține că acum nu știu câte mii de ani, înainte de Buddha și de Hristos, în India exista un consiliu făcut din nouă înțelepți care hotărau soarta lumii. Ce m-a impresionat în această poveste este că, atunci când am citit care erau specialitățile celor nouă, am văzut că primul era înțeleptul care se ocupa de convingerea maselor, ceea ce noi am numi azi comunicare, PR, cel care se ocupă cu influențarea psihologiei maselor. Și s-a văzut în Uniunea Sovietică, se vede acum în alegerile americane, în ce măsură capacitatea de a influența masele și de a vorbi în numele lor determină totul.

Drepturile omului au devenit, practic, o religie

Problema este stranie. Europa susține că se poartă cum se poartă – și aproape se sinucide – pe baza respectului față de drepturile omului care au devenit practic o religie. Drepturi ale omului care în mod straniu nu sunt absolut suprapuse peste demnitatea umană… Nu toate drepturile omului dau valoare omului. Unele dintre ele îl coboară. În numele acestor drepturi ale omului, Germania a ridicat toate frontierele în fața migrației, dar paradoxul este că cei care vin declară într-un mod absolut clar că ei nu respectă drepturile omului. Nu e niciun secret în asta… Iar în măsura în care Europa va dispărea, vor dispărea și drepturile omului. Deci însăși ideea în numele căreia s-a sacrificat.

Despre distrugerea Europei

Nu-mi place să fac scenarii, dar am descoperit de curând ceva care m-a tulburat teribil. În anii 20, exista așa numita Școală de la Frankfurt, o școală de filosofie de culoare marxistă. După ce a venit Hitler la putere, filosofii de la această școală au emigrat în America. La această oră toată viața universitară americană este dominată de filosofia Școlii de la Frankfurt. Adică universitățile americane sunt niște sedii de extremă stângă. Dar, mă rog, asta e o banalitate, toată lumea știe. Ce-am descoperit eu acum este că unul dintre promotorii Școlii de la Frankfurt a scris o cărticică în anii 20, înainte de a părăsi Germania, care se numea „De ce trebuie distrusă Europa”. E o carte pe care n-am citit-o, am citit doar niște referiri la ea. Ei bine, se pare că ea dă apă la moară acelor scenarii conform cărora nimic nu e întâmplător și totul e programat. Adică Europa cu religia ei iudeo-creștină și cu filosofia ei greacă era privită ca o entitate care împiedică dezvoltarea lumii în general prin faptul că domină cultural lumea. Deci trebuia distrusă, pentru ca lumea să se dezvolte…

Despre globalizare și „familia tradițională”

Probabil mulți nu sunt de acord cu mine, dar vreau să spun că discuția despre introducerea în Constituție a unei părți care să spună că familia trebuie făcută dintr-un bărbat și o femeie nu mi se pare o chestiune care ține de extremism religios. Am auzit voci spunând: „S-au strâns 3 milioane de semnături de extremiști ortodocși…”, dar nu asta e problema. Problema este că asta e o chestiune de natură, nu de religie – religia evident, o susține și ea, pentru că Dumnezeu a făcut un bărbat și o femeie. Dar asta vine pe planul doi deja. Pe planul întâi e faptul că un copil se naște numai dintr-un bărbat și-o femeie. Aici, în România, suntem încă mai aproape de natură și în sensul ăsta cred că trebuie să avem grijă să rămânem europeni, e clar că e singura noastră definiție și singura noastră șansă. Dar în același timp cred că n-ar trebui să renunțăm la ceea ce avem noi specific, cum cred că n-ar trebui să renunțe niciun popor. Acum 40-50 de ani când se vorbea de globalizare și nu prea se știa cu ce se mănâncă, mi-o imaginam ca pe ceva absolut minunat, în care fiecare să-și păstreze entitatea, dar să facă schimb, să se înțeleagă, nu să fie toți băgați într-o mașină de măcinat din care să iasă o pastă fără culoare și până la urmă puțin dezgustătoare.

Despre misterul poeziei

Atunci când scriu poezie, nu am sentimentul total că eu sunt autorul, pentru simplul motiv că-mi vin în minte un vers, două, trei, la care nu m-am gândit niciodată. Sigur, probabil că ele există undeva pe alte straturi în mine, dar vin formulate ca și cum mi-ar fi dictate. Țin minte perfect, odată când am scris o poezie, eram foarte tânără, eram singură acasă, era noapte și am scris-o așa, dintr-o suflare, iar când am terminat-o, am citit și am fost atât de mândră, nu-mi venea să cred că eu am scris-o, încât n-am mai putut sta pe scaun și-mi venea să mă ridic și să dansez. Și pe urmă am zis Doamne Dumnezeule, dar mă văd din blocul de-alături… S-a petrecut totul cu mulți ani în urmă și încă țin minte acel sentiment de fericire care era de fapt o mirare. O să spun ceva blasfemator, dar cred că Maica Domnului asta a simțit când i s-a spus c-o să fie Maica Domnului.

Despre scrisul de mână și scrisul pe computer

Nu pot să scriu literatură pe computer, pentru că pe computerul se șterge, ce nu e bine dispare, în timp ce manuscrisul e minunat pentru că e mâzgălit, totul rămâne acolo.

Despre publicul de poezie din România

Un moment absolut extraordinar pentru mine a fost când, cu puțin timp înainte de a fi interzisă, am fost invitată la Biblioteca „Calistrat Hogaș” din Piatra Neamț să citesc versuri. M-am dus la bibliotecă cu vreo cinci minute înainte să-nceapă. Și-n fața clădirii erau vreo 20 de oameni. Eu am dat să trec printre ei ca să intru în sală. Ei au început să râdă și m-au întrebat unde merg. „Vreau să intru”, le-am răspuns. „Dar ce? Noi suntem proști? Și noi vrem să intrăm, dar nu se poate.” Și eu am răspuns: „Păi atunci n-o să se țină, că eu trebuia să citesc”. Era arhiplin înăuntru și nu se putea trece… Așa că a fost o întreagă problemă să fie convinși câțiva să iasă din sală ca să mi se facă loc să intru. După care am fost interzisă… Asta a fost cea mai luminoasă amintire a mea în perioada în care eram foarte deprimată. Dar niciodată n-am crezut atunci că ea va fi cea mai luminoasă amintire și în continuare, pentru că acum nu-ți mai poți închipui un asemenea public de poezie în România. Din punctul ăsta de vedere există o diferență între Europa și noi, în sensul că europenii au obosit de materialitate, de societatea de consum și au ajuns să simtă că mai e nevoie și de altceva. Noi suntem încă lacomi de fast-food-uri, de mall-uri și n-am ajuns încă la a descoperi că secolul 21 va fi spiritual sau nu va fi deloc. De-abia aștept să obosească și românii de a mânca mai mult decât trebuie și de a se relua această tradiție a întâlnirii cu poeții, ca să pot recita și eu în românește și acasă la mine.

Despre corectitudinea politică

În țările fost-comuniste corectitudinea politică devine foarte greu dominantă. Deocamdată e mai mult temă de bancuri, pentru simplul motiv că noi am trăit atât de mult sub cenzură și ne-a fost mai frică de cenzura interioară decât de cenzura propriu-zisă. Or, corectitudinea politică asta e. Există doi universitari americani care au publicat o listă de cuvinte și expresii care e recomandabil să nu fie folosite. Comuniștii n-au ajuns chiar până acolo… Sigur că nu te bagă la închisoare dacă le folosești, dar încet-încet te marginalizează.
Foto: Florin Ghioca

Citiți în Ziarul Metropolis > http://www.ziarulmetropolis.ro/ana-blandiana-corectitudinea-politica-pune-grav-libertatea-sub-semnul-intrebarii/