Ce e un om , ori un an ,sau un mileniu?
Toate trecătoare luate implacabil de valul timpului
și cu valul laolată se vor risipi
înghțite câte unul în câte unul în uitarea neagră a orizontului din zare care va fi în briză mării fără tine .
D.Sin.
Poreclă Sile this Millennium Pseudonime sile_this_millennium
- stire actualizata la ora 15:54, 17 februarie 2016
Fosta șefă DIICOT o atacă pe șefa DNA, Laura Codruța Kovesi. Cum se contrazice Bica
Fosta șefă DIICOT, Alina Bica, cercetată în mai
multe dosare privind retrocedări frauduloase la ANRP, a acuzat,
miercuri, în publicația EU Reporter, că a intrat în vizorul Direcției
Naționale Anticorupție pentru că ancheta compania Transgaz, condusă de
Sergiu Lascu, fratele Codruței Kovesi, șefa DNA. Bica a spus că ancheta
compania Transgaz în toamna lui 2012, însă o decizie publicată pe
site-ul Consiliului Concurenței arată că DIICOT a sesizat instituția în
2011 privind licitațiile trucate de la Transgaz. Practic, ancheta a fost
demarată mai devreme de termenul anunțat de Bica. Alina
Bica a declarat, în interviul acordat, că toate anchetele deschise
împotriva ei vin ca urmare a nerespectarea ordinelor directorului
adjunct al Serviciului Român de Informații (SRI), Florian Coldea: ”De
exemplu, mi-a cerut să arestez o anumită persoană în luna august și,
când am refuzat, spunându-i că nu sunt suficiente probe, mi-a spus: ”Nu
ești potrivită pentru poziția pe care o ocupi. Ar trebui să-ți schimbi
ocupația sau nu o să sfârșești bine”. Fosta șefă
DIICOT a mai spus că, în urmă cu o săptămână, a aflat că Sergiu Lascu,
care se afla la conducerea Transgaz în 2012, ar fi fratele șefei DNA,
Laura Codruța Kovesi, iar DIICOT îi ancheta activitatea. Astfel, a susținut ea, anchetele DNA ar fi făcute din acest motiv: ”Acum
am o explicație pentru modul în care am fost atacată. Dar nu mă ajută
prea mult”, a mai spus Bica. Ea a fost întrebată și dacă ar fi acționat
diferit dacă ar fi știut că fratele șefei DNA era la Transgaz: ”Nu. Îmi
făceam meseria. Dar poate l-aș fi informat pe procurorul-general despre
această situație sau aș fi pregătit un raport în care să arăt că
atitudinea doamnei Kovesi nu era corectă procedural”. Pe de altă parte, șeful Consiliului
Concurenței, Bogdan Chirițoiu, a precizat, în septembrie 2015, că
instituția a demarat o anchetă la Transgaz în 2014, în paralel cu
ancheta DIICOT, pe baza informațiilor oferite de DIICOT. Astfel, conform unei decizii publicate pe site-ul Consiliului Concurenței, din noiembrie 2012, DIICOT a sesizat Consiliul Concurenței în 2011 ”în
legătură cu posibile înţelegeri existente între mai multe
întreprinderi, prin intermediul factorilor de decizie
(asociaţi/preşedinţi/administratori) ale acestora, constând în
participarea cu oferte trucate la unele proceduri de achiziţie publică
organizate de S.N.T.G.N. TRANSGAZ S.A. (denumită TRANSGAZ) şi S.N.G.N.
ROMGAZ S.A. (denumită ROMGAZ), în perioada anilor 2009-2011. Sesizarea
D.I.I.C.O.T. viza comportamentul acestor întreprinderi, care erau
suspectate că s-ar fi înţeles să participe, la respectivele proceduri,
astfel încât să-şi împartă prin rotaţie contractele de lucrări. Aceste
înţelegeri s-ar fi realizat prin perfectarea informală a unor acorduri
asupra conţinutului ofertelor pe care le prezintă şi asupra modului în
care, ulterior, pe parcursul derulării procedurilor, îşi susţin aceste
oferte, astfel încât, simulând concurenţa, contractele să fie adjudecate
conform convenţiilor prealabile.” Alina Bica este
cercetată în mai multe dosare de corupție. Ea este acuzată de luare de
mită pentru a soluționa mai multe dosare de despăgubiri frauduloase, pe
vremea când făcea parte din comisia ANRP.
Fie
că este vorba de lideri marcanți, artiști sau oameni simpli, când vine
vorba de sentimentele pentru persoana dragă, toți oamenii sunt la fel.
Astfel, răpuși de pasiuni mistuitoare, până și oamenii de stat, ale
căror acțiuni au schimbat în mod profund societățile în care au trăit,
devin vulnerabili și temători. De exemplu, corespondența dintre Napoleon
și soția sa, Josephine, dezvăluie o față complet nouă a
generalului care a reușit să cucerească până și Egiptul, iar o scrisoare
trimisă de Adolf Hitler Evei Braun arată un bărbat care tânjește să se
afle în brațele iubitei sale.
1. Michelangelo și Marchiza de Pescara, Vittoria Colonna
În
jurul vârstei de 60 de ani, în 1538, Michelangelo a cunoscut-o pe
Marchiza de Pescara, Vittoria Colonna, în vârstă de 45 de ani. Văduvă a
generalului imperial Ferrante Francesco d’Avalos, descendent al uneia
dintre cele mai vechi familii din Italia, ea a avut o relație platonică
cu renumitul artist, până când la moartea ei, în 1957. Marchiza a fost
persoana cea mai apropiată de artist și singura de sex feminin. Cei doi
obișnuiau să facă schimb de scrisori, unde discutau despre religie,
politică și artă. Mai mult, prietenia cu Vittoria i-a permis lui
Michelangelo să intre în cercul ei social. La moartea marchizei,
Michelangelo a scris un poem care reflectă relația strânsă pe care a
avut-o cu Vittoria Colonna.
Sonetul 47: „Pieri acea ce mi-a smuls suspine,/Pieri ei, mie, celor ce-o știură/și a simțit puternica natură./Ce ne găsise demni de ea, rușine.../Că-ar fi stins soarele-ntre sori, e bine/ Să lase moartea lauda ei dură,/Azi când e-nvinsă de iubire!... pură/ și vie-i pe pământ și-n rai și-n mine!/ Nedreapta moarte, moartea criminală/ Credea că stinge faima-ntru virtute/ și frumusețea inimii... se-nșală!/ Căci opera-i, contrar celor știute,/Mai mult ca-n viață crește triumfală,../ Azi are bolțile, ieri neavute/ ---
biruința iubirii asupra morți” pe verso, Michelangelo a schițat
un desen cu profilul unui bărbat bătrân și bustul unei femei mature.
2. Michelangelo și Tommaso Dei Cavalieri
Despre
Michelangelo se mai spune și că a fost îndrăgostit de un tânăr italian
nobil, Tommaso Dei Cavalieri, care avea 23 de ani atunci când artistul
l-a cunoscut, în 1532. La acel moment, Michelangelo avea 57 de ani. Se
spune că Tomasso era un tânăr foarte chipeș, iar fizicul său corespundea
cu idealul de frumusețe masculină al lui Michelangelo. Artistul
i-a dedicat tânărului Tomasso aproximativ 30 de poeme din cele 300
scrise. În toate, tema centrală este iubirea artistului pentru tânăr. O
scrisoare adresată de Michelangelo tânărului Tommaso, în prima zi a
anului 1533, dezvăluie pasiunea mistuitoare pe care i-o poartă.
„Prea
scumpul meu domn, am simțit necugetat îndemnul să vă scriu, nu pentru a
răspunde scrisorii primite de la dumneavoastăr, ci dintr-un prim
imbold, când parcă aș fi avut de pășit doar peste un râuleț sau de
trecut un vad cunoscut și cu prea puțină apă. Însă după de am trecut
țărmul, mi-a apărut înainte nu un râuleț, ci oceanul cu valuri uriașe.
Astfel, dacă aș puteam m-aș întoarce bucuror la țărm, ca să nu fiu întru
totul acoperit de valuri. Dar pentru că mă aflu aici, îmi voi preface
inima în stâncă și voi merge înainte dacă nu mă voi pricepe să navighez
pe apele neprețuitului dumneavoastră geniu, mă veți ierta și nu veți
arunca dispreț asupra neegalității dintre mine și dumneavoastră, nici nu
veți dori ceea ce în mine nu se află: cel unic în toate nu-și află
pereche în nimeni. De aceea, lumina dumneavoastră, lumină unică în lume
a veacului nostru, nu puteți fi mulțumit de opera unui alt om, deoarece
nu există om să vă semene, nici om care să vă egaleze. Și totuși, dacă
printre lucrările mele, pe care sper și făgăduiesc să le fac, vă va
plăcea vreuna, o voi socoti mai mult norocoasă decât bună. Dacă vreodată
voi afla că un lucru oarecare a putut să vă placă, vă voi dărui tot
prezentul și întreg timpul cât îl mai am înainte. Si foarte mult mă
doare faptul că nu-mi pot redobândi trecutul ca să vă pot sluji și mai
mult timp. Ori așa că pot sluji numai cu viitorul, care va fi scurt,
pentru că sunt prea bătrân. Altceva nu mai am de spus. Citiți inima și
nu scrisoarea, deoarece pana nu poate exprima buna vrere”.
Totodată,
el îi laudă trăsăturile fizice și morale, în sonetul 41, unde îl
descrie ca având un „spirit nobil” și un trup „drag, frumos peste
măsură”. „Ce-ntârziată sau grăbită lege nu-ngăduie cumplitei morți să
ierte lucrare de-o așa desăvârșire?”, se întreabă, Michelangelo retoric.
3. Napoleon Bonaparte și Josephine
Napoleon
a cunoscut-o pe Joséphine de Beauharnais în 1795. Cu șase ani mai în
vârstă, ea a devenit amanta lui. În ianuarie 1796, el a cerut-o în
căsătorie, iar pe 9 martie a avut loc nunta. Înainte să-l cunoască pe
Napoleon, Josephine era cunoscută sub numele de Rose. Familia lui
Napoleon nu a primit foarte bine vestea, din cauză că era mai în vârstă
și avea și copii. În 1796, Josephine a început o aventură cu un tânăr
locotenent, Charles Hippolyte, la Paris. După aflarea veștii,
sentimentele lui Napoleon s-au răcit.
„M-am
trezit intoxicat de tine. Imaginea ta și plăcerile de seara trecută nu
îmi lasă simțurile să se odihnească. Dulce și neasemănată Josephine. Ce
efect ai tu asupra inimii mele. Ești furioasă pe mine? Ești nefericită?
Ești supărată? Sufletul meu e distrus de mâhnire, iar iubirea mea îmi
interzice repaosul. Dar cum să mă odihnesc când cedez în fața
sentimentului care îmi stăpânește adâncul sufletului meu, când sorb de
pe buzele tale și din inima ta o flacără mistuitoare? Da, o noapte m-a
învățat cât de insignifiant e portretul tău în comparație cu tine.
Pornești la amiază. În trei ore te voi revedea. Până atunci, 1000 de
sărutări, mio dolce amor. Dar să nu-mi dai niciunul înapoi, pentru că
îmi aprind sângele”, îi scrie Napoleon, în 29 decembrie 1795
Într-o
altă scrisoare din 3 aprilie, 1796, Napoleon pare să fie mistuit de
intensitatea sentimentelor pe care le are pentru soția sa. „Ce
sentimente arăți! Sunt ca focul și îmi ard biata inimă. A mea Josephine,
când sunt departe de tine, nu există fericire. Departe de tine, lumea e
un deșert unde sunt singur și nu îmi pot deschide inima. Mi-ai luat mai
mult decât sufletul. Ești singurul gând pe care îl am. Când sunt obosit
de muncă, când simt consecințele, când oamenii mă enervează, când îmi
vine să îmi blestem zilele, pun mâna pe inimă – portretul tău atârnă
acolo. Mă uit la el și iubirea îmi aduce fericire, și totul este mai
ușor de îndurat, mai puțin timpul pe care trebuie să îl petrec departe
de tine. A trăi pentru Josephine este istoria vieții mele după care
tânjesc. Încerc să mă apropii de tine. Naiv! Nu realizez că mă
îndepărtez. Câte țări ne separă. Cât timp va trece până vei citi
cuvintele astea. Expresia plăpândă a unui suflet captiv. Unde ești,
regină? [...] Obișnuiam să spun că oamenii nu pot răni pe cei care mor
fără regret, dar azi, a muri fără să fiu iubit de tine, fără să știu, ar
fi un chin în flăcările Iadului, imaginea pustietății. Simt că mă
sufoc. Draga mea, tu, căreia soarta i-a scris să traverseze drumul greu
alături de mine, ziua în care îți voi pierde sentimentele va fi ziua în
care natura își va pierde căldura și ziua în care îmi voi pierde viața.
Mă voi opri, prietenă dragă, sufletul mi-e trist, corpul obosit,
spiritul persecutat. Bărbații mă plictisesc. Cred că îi urăsc pentru că
mă scot din inima mea”, îi confesează Napoleon soției sale.
4. Zelda și Scott Fitzgerald
Cei
doi scriitori s-au întâlnit, pentru prima oară, în iulie 1918, când
Scott F. Fitzgerald s-a înrolat în armată. El a început să o sune zilnic
și să o viziteze în zilele sale libere. Îi vorbea despre planul său de a
deveni faimos și i-a trimis un capitol din romanul la care lucra. Cei
doi și-au scris constant, iar în martie 1920 s-au logodit, nunta având
loc în 3 aprilie. Romanele lui Fitzgerald descriu perfect spiritul
anilor ’20 și relația celor doi. După publicarea romanului „Marele
Gatsby”, soții Fitzgerlad au intrat în vizorul publicului, stârnind
multe critici negative din cauza dependenței lui de alcool și a căderii
psihice a Zeldei.
„Dragule, nu fi
depresiv, te rog. Ne vom căsători curând și toate nopțile pustii se vor
încheia, pentru totdeauna. Și până se va întâmpla asta, iubesc, iubesc
fiecare minut din zi și din noapte. Poate nu vei înțelege, dar uneori,
când îmi lipsești cel mai tare, îmi e extrem de greu să scriu. Dacă am
fi fost împreună, ai fi simțit cât de puternică este durerea mea. Ești
așa dulce când ești melancolic. Îți iubesc tandrețea tristă, mai ales
când te fac să suferi. Acesta e unul din motivele pentru care nu voi
regreta niciodată certurile noastre. Acele certuri când încerc să te
sărut și să te fac să uiți. Nu există nimic să îmi doresc pe lumea asta,
cu excepția ta și a iubirii tale prețioase. Niciun bun material nu
reprezintă nimic. Aș urî să trăiesc o existență sordidă, lipsită de
culoare, dacă m-ai iubi tot mai puțin. Și aș face orice, absolut orice,
să știu că inima ta e a mea. Nu vreau să trăiesc – vreau să iubesc, mai
întâi, și să trăiesc în mod accidental. Să nu te gândești niciun moment
la ce nu îmi poți oferi. Mi-ai încredințat inima ta și e al naibii de
mult față de orice a avut vreodată cineva din lumea asta. Dacă ai muri,
dragul meu, ar fi ca și cum aș orbi. Nu aș mai avea niciun țel în viață.
Nu crezi că am fost făcută pentru tine? Mă simt de parcă m-ai fi
comandat tu și eu aș fi fost livrată ție, să mă porți precum un ceas sau
un buton, în văzul lumii. Și când vom fi singuri, vreau să te ajut. Să
știu că nu poți face nimic fără mine”, i-a scris Zelda iubitului ei în
primăvara anului 1919.
Într-o altă
scrisoare, din toamna aceluiași an, Zelda descrie relația pe care o are
cu scriitorul: „Tot focul și dulceața – forța emoțională de care suntem
capabili crește - și crește doar pentru că echilibrul mental și
înțelepciunea se dezvoltă și ele. Și ne construim castelul iubirii pe o
fundație solidă. Nimic nu e pierdut”.
5. Franz Kafla și Milena Jesenská
În
1919, Milena Jesenská a descoperit o poveste scrisă de Kafka și i-a
trimis o scrisoare pentru a o traduce din germană în cehă. Scrisoarea a
fost cea care a dus la o corespondență intensă și amplă între cei doi.
Jesenská and Kafka s-au întâlnit de doar două ori: au petrecut patru
zile în Viena și o zi în Gmünd. În cele din urmă, Kafka a încheiat
relația cu traducătoarea sa, pentru că ea nu plănuia să își părăsească
soțul. Cei doi au încetat să mai scrie în noiembrie 1920, însă și-au mai
trimis câteva scrisori în 1922 și 1923.
Într-o
scrisoare din 1 iunie 1920, scriitorul îi dezvăluie, femeii iubite că
emoția provocată de scrisorile primite: „E minunat să primesc
scrisoarea ta, să trebuiască să îți răspund cu mintea mea insomniacă. Nu
am nici o idee ce aș putea să îți scriu, așa că mă plimb printre
rânduri, sub lumina ochilor tăi, în răsuflarea gurii tare, ca în unele
zile fericite, care rămâne fericită și frumoasă chiar și când mintea mea
e bolnavă, obosită și chiar dacă trebuie să plec, luni, din Munchen”.
Cu
toate acestea, dintr-o altă scrisoare din 3 iunie 1920, descoperim că
relația celor doi este complicată, din cauză că Milena este căsătorită.
„Suntem
atât de timizi și agitați că fiecare scrisoare e diferită, aproape
înspăimântată de cea anterioară și chiar mai înspăimântată de un
răspuns. Este ușor de văzut că nu suntem așa de la natură și, probabil,
nici eu nu sunt așa de obicei, dar aproape că a devenit natura mea,
astfel că îmi trece doar când sunt disperat sau nervos, să nu mai zic
speriat. Uneori simt că împărțim o cameră cu două uși pe pereți opuși și
fiecare dintre noi ține un mâner și, la primul clipit al unuia dintre
noi, celălat se ascunde în spatele ușii, iar dacă prima persoană scoate
un singur cuvânt, a doua închide ușa după ea, să nu mai fie văzută. Cu
toate acestea, sunt șanse mari să redeschidă ușa, pentru că este o
cameră din care nu se poate ieși. Măcar de prima persoană nu ar fi ca a
doua, dacă el ar fi calm și ar pretinde să nu îi pese deloc de al
doilea, ar putea să domine camera în același mod în care o face cu orice
altă cameră. Însă el repetă același lucru la ușa sa, iar ocazional
amândoi se ascund, simulta, în spatele ușilor, astfel că respectiva
cameră rămâne pustie. Și rezultatul nu e altceva decât acela al unor
neînțelegeri agonizante. Gândește-te, Milena, cum am ajuns la tine, la
călătoria de 38 de ani pe care am străbătut-o și dacă, la ceea ce pare a
fi o cotitură de drum, te văd pe tine, pe care nu te așteptam să te
văd, mai ales acum, atât de târziu, Milena, nu pot să mă plâng și nici
interiorul meu nu plânge, dar nici nu voi rosti 1000 de cuvinte naive,
ele nu se găsesc în mine și îmi dau seama că îngenunchez pentru că îți
văd picioarele în fața ochilor și le mângâi”.
6. Salvador Dali și Federico Garcia Lorca
Pictorul
Salvador Dali și poetul Garcia Lorca s-au cunoscut în Madrid, în 1923.
În timpul studenției, ei au avut o prietenie trainică cu Luis Buñuel și
Pepín Bello, locuind la Residencia de Estudiantes. Unii
critici susțin că între Dali și Lorca ar fi fost vorba, însă, de mai
mult decât o prietenie.Totul a început cu Lorca, impresionat de stilul
vestimentar neconvențional al lui Dali, descris de acesta ca un „fenomen
poetic”. Prietenia lor a durat până la asasinarea lui Lorca, în 1936.
„Tu
ești o furtună creștină și care are nevoie de niște păgânism din partea
mea. O să merg să te prind și îți voi da niște tratament de litoral. Va
fi frig și vom face focul. Bietele bestii vor tremura de frig. Tu îți
vei aminti că ești un inventator de lucruri extraordinare și vom trăi
împreună o mașinărie care tipărește portrete”, i-a scris Dali lui Lorca
în 1928.
7. Frida Kahlo și Diego Riviera
Cei
doi pictori au avut o iubire tumultoasă, datorată nu doar diferenței de
vârstă de 21 de ani dintre ei, ci și temperamentelor puternice. La
momentul căsătoriei, în 1929, Frida avea 22 de ani, iar Diego 43 de ani.
Cei doi au avut o relație deschisă, ambii implicându-se în numeroase
relații extraconjugale. Furia pictoriței a atins cote maxime atunci când
a aflat că Diego a avut o relație cu sora sa, Cristina. Ei au divorțat
în noiembrie 1939, însă s-au recăsătorit în decembrie 1940.
Iubirea mistuitoare și gelozia pictoriței este ilustrată într-o scrisoare adresată soțului ei, în 23 iulie 1935.
„S-a
întâmplat să dau peste o anume scrisoare, într-un anume sacou, care
aparține unui anume bărbat și care provine de la o distinsă doamnă din
Germania. Mă gândesc că ea trebuie să fie Willi Valentiner care a fost
trimisă aici să se amuze și cu scopuri „științifice”, „artistice” și
„archeologice”. M-a înfuriat și, să îți spun sincer, m-a făcut geloasă.
De ce tebuie să fiu așa încăpățânată și persistentă încât să nu înțeleg
că scrisorile, fustele, profesoarele de engleză, modele, ajutoarele
interesate de „arta picturii”, femeile trimise din locuri îndepărate,
sunt simple glume și că, în adâncul sufletelor noastre, eu și tu ne
iubim nespus de mult? Chiar dacă suntem supuși unor aventuri nesfârșite,
crăpături în uși, mențiuni cu privire la mamele noastre și plângeri
internaționale, nu ne iubim noi unul pe celălalt, întotodeauna? Cred că
ceea ce se întâmplă e că sunt puțin prostuță și naivă, pentru că toate
astea s-au întâmplat și au continuat să se repete în cei șapte ani cât
am trăit împreună. Toată mânia m-a făcut să înțeleg mai bine că te
iubesc mai mult decât îmi iubesc propria piele și, chiar dacă tu nu mă
iubești la fel de mult, mă iubești măcar puțin, nu? Dacă nu e adevărat,
voi fi întotdeauna pe cât de optimistă voi putea fi, și asta mi-e
suficient. Iubește-mă puțin. Te ador, Frida”, îi scrie ea pictorului.
Într-o
altă scrisoare, ce amintește de scrisorile trimise de scriitorul Franz
Kafka traducătoarei sale, Milena, Frida îi declară soțului ei: „Nu se
compară nimic cu mâinile tale, nimic ca ochii tăi verzi. Corpul mi-e
plin de tine zile îndelungate. Tu ești oglinda nopții, lumina violentă a
fulgerului, umezeala pământului. Brațele tale sunt adăpostul meu,
degetele mele îți ating sângele”.
8. Jean-Paul Sartre și Simone de Beauvoir
Tot
în 1929, Jean-Paul Sartre a întâlnit-o, la École Normale, pe Simone de
Beauvoir, care studia la Sorbona. Cei doi au devenit inseparabili, fiind
împreună pentru tot restul vieții, deși nu au fost monogami.
„În
seara asta, te iubesc într-un mod în care nu mă cunoști: nu mă simt
nici obosit de călătorii, nici consumat de dorința pentru prezența ta.
Îmi perfecționez iubirea pentru tine și o redirecționez sspre interior
ca un element constituent al sinelui. Asta mi se întâmplă mult mai des
decât ți-o spun, dar arar când îți scriu ție. Încearcă să mă înțelegi:
te iubesc, în timp ce accord atenție unor aspect exterioare. La
Toulouse, te-am iubit pur și simplu. Azi, iubesc într-o seară de
primăvară. Te iubesc cu fereastra deschisă. Îmi aparții și lucrurile îmi
aparțin, iar iubrea alterează lucrurile din jurul meu și lucrurile din
jurul meu îmi alterează iubirea”, îi scrie el.
Într-o
altă scrisoare, Sartre notează: „Draga mea, poate că există numeroase
momente frumoase, însă ăsta ne aparține. Uită-te înapoi, uită-te
înainte, uită-te cu atenție. Poate că există mai multe momente prospere,
mai multe momente inteligente, mai multe momente spirituale, mai multe
momente fericite, însă acesta, acest moment micuț din istoria
universului ne aparține. Să facem asta cu totul. Totul”.
9. Adolf Hitler și Eva Braun
Eva
Braun a fost alături de dictatorul nazist Hitler pentru o perioadă
îndelungată, deși căsătoria lor a durat mai puțin de 40 de ore. Cei doi
s-au cunoscut când ea avea 17 ani și lucra în Munchen ca asistent și
model pentru fotograful personal al dictatorului. Timp de doi ani, ei
s-au văzut periodic. În 1936, Eva Braun locuia la Berghof. Deși era o
figură prezentă în cercurile restrânse ale dictatorului, ea nu a
participat la evenimente publice până la jumătatea anului 1944. Ce doi
s-au căsătorit în 29 aprilie 1945, iar după mai puțin de 40 de ore s-au
sinucis. Eva Braun avea 33 de ani, iar Adolf Hitler, 56.
„Nu
te îngrijora în privința mea. Sunt bine, deși mă simt cam obosit. Sper
să mă întorc acasă curând și să mă odihnesc în brațele tale. Tânjesc
după odihnă, dar am o datorie față de poporul German, care este pe
primul loc. Nu uita că pericolele pe care le am de înfruntat nu se
compară cu suferințele soldaților noștri de pe front. Îți mulțumesc
pentru dovada de afecțiune și te rog să le mulțumești și părinților tăi
pentru gândurile bune. Sunt foarte mândru să am onoarea de a poseda
iubirea unei femei care vine dintr-o familie așa distinsă. Din toată
inima, al tău Adolf Hitler”, îi scrie dictatorul într-o scrisoare din
iulie 1944.
10. Johnny Cash și June Carter
June
Carter și Johnny Cash s-au cunoscut prin intermediul familiei. În 1968,
Cash a cerut-o pe June în căsătorie, în timpul unui concert la London
Ice House, în Canada. Ei s-au căsătorit în 1 martie, în Kentucky și au
rămas împreună până la moartea lui June, în mai 2013. După nici patru
luni, s-a stins din viață și cântărețul.
„La
mulți ani, prințesă! Îmbătrânim și ne obișnuim unul cu celălalt. Gândim
la fel, Ne citim gândurile. Știm ce vrea celălalt fără să întrebăm.
Uneiri, ne irităm unul pe celălalt, dar puțin. Poate doar uneori ne luăm
unul pe celălalt în serios. Dar azi, meditez și mă gândesc ce noroc am
să îmi înnpart viața cu cea mai grozavă femeie pe care o cunosc. Încă mă
fasicinezi și mă inspiri.Mă influențezi într-un mod pozitiv. Ești ceea
ce îmi doresc, motivul pământesc pentru care exist”, i-a transmis Jimmy
Cash soției sale, în 1994, cu ocazia celei de-a 65-a aniversări a lui
June.
Specialiştii îi dau dreptate lui Băsescu! „Importul de URANIU din Canada subminează 