http://silethismillennium.blogspot.com/2009/03/youtube-broadcast-yourself.html
Analiza 22
Cultura strategică a Germaniei
Elitele germane rămân extrem de reținute în asumarea de riscuri militare și ostile politicii externe de tip hard power.
Cultura strategică este un concept larg utilizat în științele
politice pe parcursul ultimelor două decenii, datorită amplei sale
forțe explicative, dar care nu este folosit în mod uzual în analiza
cotidiană a politicii externe. Înțelegerea culturii strategice a unei
națiuni, caracteristicile sale principale explică opțiunea pentru o
anume politică externă, determină continuitatea transpartinică a
politicii externe și, nu în ultimul rând, explică motivația din spatele
unor decizii cheie luate de un stat în relațiile sale internaționale.
Cu alte cuvinte, cultura strategică este utilizată ca instrument
conceptual pentru a explica în mod cuprinzător interesele naționale și
politica de securitate a unei țări, dar și pentru a înțelege
identitatea sa națională. În acest ultim sens, cultura strategică se
poate referi și la maniera specifică în care se percepe o țară,
înțelegerea de sine a unui stat, autodefinirea sa. Această autodefinire
implică analiza factorilor materiali și, mai important, a celor
ideatici, precum normele și valorile. Inițial, conceptul de cultură
strategică a fost utilizat pentru a explica de ce (mari) puteri,
comparabile din punct de vedere al resurselor, pot avea viziuni și
comportamente (uneori fundamental) diferite, în raport cu aceleași
probleme internaționale.
Elementele care constituie cultura strategică a unei țări sunt
atât de origine internă, cât și externă. Mediul internațional, prin
antreprenorii săi normativi (precum Uniunea Europeană), are un
impact semnificativ asupra manierei în care evoluează cultura
strategică. De asemenea, regimul statului respectiv - o democrație sau
un regim autoritar, de exemplu - este determinant pentru cultura
strategică. În consecință, istoria țării respective, cu precădere
istoria modernă, joacă un rol cheie în formarea și modificarea
conceptului.
Teama de free riding
Printre studiile încă prea puțin diferențiate privind multitudinea
de culturi strategice, Germania este un caz analizat pe larg. Pe de o
parte, deoarece Federația reprezintă în mod netăgăduit o mare putere
şi, pe de altă parte, pentru că, deși fiecare stat are o cultură
strategică unică, Berlinul în sine, ca forum de conducere, reprezintă un
caz paradoxal și foarte specific.
Principalul motiv pentru specificitatea culturii strategice a
Germaniei este caracterul de putere civilă. În urma boom-ului economic
și a propagării în fruntea puterilor economice a unei țări care se afla
în ruină la sfârșitul celui de-al doilea război mondial, acest nou
statut de lider economic nu s-a transferat și la nivel politic.
Dimpotrivă, din cauza experiențelor din război, politica externă și de
securitate a Germaniei a devenit rapid cunoscută drept „putere
civilă“. Berlinul a decis constituțional să se abțină de la
participarea în orice fel de intervenții militare și să se ancoreze
într-o rețea amplă de instituții multinaționale, care să asigure
integrarea amplă a statutului său în sistemul internațional și să
prevină tentative de free riding ale statului.
Teama de free riding, determinată de antecedentele
istorice, a generat o politică externă și de securitate a Germaniei
prudentă și oarecum greoaie, care s-a menținut ca atare pe parcursul
ultimilor 50 de ani. Această politică s-a impregnat și în mentalitatea
germanilor, la nivelul opiniei publice, dar și în rândul decidenților.
Germania a devenit, astfel, o putere exclusiv civilă: puternic
economică, dar prin definiție kantiană, care și-a impus să militeze
pentru soluții nonmilitare și pentru democratizarea prin soft power.
Integrarea profundă în structurile instituționale internaționale a
creat, de asemenea, o politică externă și de securitate caracterizată
de un multilateralism profund. În politica germană, orice decizie
majoră trebuie să implice în mod ideal consensul comunității
internaționale, dar în special pe cel al statelor democratice și să
corespundă normelor internaționale, atât a celor scrise, cât și a celor
morale.
Nevoia Germaniei de integrare și de multilateralism a generat, prin
efect contrar, reprobarea gândirii în termenii interesului național –
în opoziție cu definiția clasică a marilor puteri și a modului în care
acestea își construiesc politica externă și de securitate. Interesul
național, ca termen de referință, este aproape în totalitate absent
din discursurile federale; negarea acestuia la nivel normativ reflectă
tocmai această teamă a Berlinului de free riding.
Sistem de checks and balances
Mai mult, fenomenul descris se reflectă și în proiectarea procesului
decizional al statului privind politica externă și de securitate.
Procesul presupune un sistem complex și greoi de control reciproc și
echilibru (checks and balances), care implică toate palierele
decizionale legislative și executive, inclusiv nivelul local, în unele
cazuri. Acest sistem este dominat de controlul marcat al
Legislativului asupra activității militare naționale. Astfel, deciziile
privind participarea statului la orice misiuni internaționale
necesită aprobarea Parlamentului (Bundestag). Mai mult, spre diferență
de alte state NATO, Legislativul are puterea de a retrage în
orice moment trupele dintr-o misiune și poate modifica elementele
operative ale participării Germaniei într-o misiune. În schimb,
puterea Executivului este comparativ extrem de redusă.
Bundessicherheitsrat, Consiliul de Securitate federal, nu are
prerogative în domeniul politicii externe și de apărare, nu are în
componența sa niciun militar, iar rolul său este strict limitat la
controlul exporturilor de armament.
Amplele prerogative dau Legislativului puteri unice asupra politicii
naționale de apărare a Germaniei. Astfel, Bundestagul poate să
intervină nu numai asupra modului în care se desfășoară activitatea
armatei germane în afara granițelor, ci și în procesul de proiectare a
politicii per se. Controlul parlamentar strict asupra
acțiunilor militare permite Legislativului să impună o politică de
apărare foarte precaută, proiectată cu scopul de a evita riscul și de a
promova pacifismul.
Acest tip de politică este generată de o elită germană extrem de
reținută când vine vorba de riscuri militare și ostilă politicii externe
de tip hard power. Elita este marcată de o educație
pacifistă, cu o viziune clară privind rolul Germaniei ca lider
european în plan economic, dar nu și în planul apărării. Astfel, în
mentalitatea germană, viziunea privind rolul major al Federației în
Europa, alături de Franța, este marcată de proiectarea unei Europe
pacifiste și inclusive, care stabilește un model de guvernare
nonagresiv, definit printr-o rețea internațională de legături strânse cu
alte puteri, dar cu o politică externă prudentă.
Rolul opiniei publice
Această viziune a politicienilor germani oglindește în fapt poziția
opiniei publice. Cu un procent copleșitor în favoarea unei politici
pacifiste și un public participativ și foarte interesat de probleme de
securitate și de apărare, politica externă joacă un rol cheie în
alegerile germane și, în consecință, a dus în mod repetat la alegerea
unui candidat considerat inițial drept nefavorit. Poziția pacifistă a
germanilor a generat, la rândul său, un fenomen, dacă nu unic, atunci
specific Germaniei: o clasă politică caracterizată printr-un înalt grad
de reticență față de operațiuni militare și extrem de potrivnică
asumării de riscuri. În plus, această poziție și impactul opiniei
publice determină adeseori restrângerea substanțială a opțiunilor
decidenților în cadrul negocierilor de politică externă.
Astfel, poziția opiniei publice cu privire la temele esențiale de
politică externă joacă un rol fundamental în direcția dată de aceasta
decidenților, cât și în spațiul de negociere al acestora. Cel mai clar
exemplu în acest sens este poziția tradițional favorabilă Rusiei, un
fenomen vizibil în special în contextul ocupației Crimeei, când
publicul german s-a arătat extrem de reticent în impunerea
sancțiunilor. O mentalitate diferită ar fi putut determina, în
contextul leadership-ului german la nivel european, un rezultat mai
drastic privind măsurile luate împotriva Rusiei. Un alt exemplu este
actuala poziție cu privire la refugiați: politica, pentru mulți
europeni șocant de deschisă, a cancelarului Merkel a fost posibilă
datorită toleranței și deschiderii intrinseci a opiniei publice,
formată în urma celui de-al doilea război mondial.
Cultura strategică pacifistă, formată în baza trecutului și a
susținerii din partea opiniei publice, a generat o politică națională
de nonintervenție militară. Până la începutul anilor 1990, Berlinul a
avut legiferată interdicția de a acționa militar în afara spațiului NATO.
De abia după reunificare, în contextul războaielor din Balcani,
Germania a modificat legea, sub presiunea Aliaților, printr-o decizie
a Curții Constituționale, permițând o politică de
intervenție mai largă, dar totuși selectivă. Astfel a fost posibilă,
de exemplu, participarea Germaniei alături de Aliați la misiunea din
Afganistan. Totuși, mandatul acordat contingentelor militare germane a
fost în repetate rânduri aspru criticat de către parteneri pentru
caracterul său extrem de restrictiv.
Impactul asupra politicii externe și de apărare a țării
În concluzie, cultura strategică a Germaniei constituie un factor
fundamental în politica externă și de apărare a țării. Opinia publică
extrem de reticentă la implicarea în conflicte militare continuă să
încline balanța în defavoarea apelurilor din partea Aliaților pentru
un Berlin mai implicat militar la nivel internațional. Exemple precum
veto-ul Germaniei în Consiliul de Securitate al ONU privind
misiunea din Libia în 2011 sau faptul că, până de curând, conflictul
din Afganistan nu a fost considerat în Germania drept „război“, pentru
a nu risca decizia Bundestagului de a retrage trupele germane, confirmă
o cultură strategică federală dominată de un sistem robust de control
interinstituțional și de un Legislativ puternic și, de asemenea,
marcată de opinia publică, care joacă un rol de impact în politica
externă, cât și de reticența proeminentă privind acțiunile militare în
afara granițelor.
* Iulia Joja este absolventă a programului de masterat concentrat pe studiul conflictelor internaţionale oferit de King’s College (Londra).
