Bruxelles, 1-2 martie 2012: un Stalingrad politic pentru Romania
Bruxelles, 1-2 martie 2012: un Stalingrad politic pentru Romania
De marti, 27 februarie, pana vineri, 1 martie, 2012, au fost trei zile, exact cat tine o minune la romani, si exact numarul de cantari ale cocosului inainte ca Petru sa se lepede de Iisus.
Si tot atat a tinut si singura tentativa a Bucurestiului oficial de a marca faptul ca in Uniunea Europeana exista o tara numita Romania ale carei interese trebuiesc luate in considerare.
Sa fie foarte clar: nu este vorba aici de "Romania" si "Serbia", nici de poporul roman sau de poporul sarb, nici de "nationalisme de secol 19" cum s-au grabit sa debiteze "surse diplomatice" (anonime desigur) de la Bruxelles prin diferite publicatii. Este vorba, ca in multe alte cazuri, de un joc dur intre cei care detin puterea in doua state. In cazul de fata, la Bucuresti, respectiv la Belgrad.
"Bucurestenii" beneficiaza de statutul Romaniei de membra cu drepturi depline in UE si NATO, care le ofera multiple drepturi de veto si parghii de influenta, dispun de parteneriate strategice cu cateva (mari) puteri mondiale, dintre care se detaseaza cel cu SUA, si ocupa o pozitie geopolitica care nu sufera comparatie cu cea a Serbiei. Un portofoliu de avantaje de calibru greu.
"Belgradenii" nu sunt membri UE dar aspira sa devina, nu sunt membri NATO si nici nu doresc sa devina, au o problema inca nerezolvata cu Kosovo, si se pot baza doar pe parteneriatul strategic cu Rusia, care doreste sa-i vada la Bruxelles, asezati la marea masa a Europei cu acelasi drept de veto pe care Romania il are, dar pe care nu stie sa-l foloseasca.
In ciuda acestui raport de forte favorabil Bucurestiului, in "marea bataile politica de 3 zile" pentru salvarea identitatii nationale si culturale a celor 2-300.000 de romani din Serbia, Belgradul a obtinut o victorie majora, iar Bucurestiul a pierdut pe linie. Un astfel de rezultat nu poate avea decat o singura explicatie: "ai nostri" si-au jucat cartile in mod lamentabil.
Datele problemei, pe scurt
Serbia oficiala incalca, in mod brutal, drepturile romanilor din Valea Timocului, aplicand o politica deliberata si evidenta de asimilare, fara egal in Europa. Romanii de acolo nu au nicio singura scoala la care sa-si trimita copii sa invete in limba materna si aproape nicio biserica care sa tina slujbele in limba lor.
Daca n-ar fi fost vorba de romani, si nici de "baietii" de la Belgrad care au devenit peste noapte frecventabili la Bruxelles, Paris, Berlin, Haga, Stockholm etc., o astfel de politica fata de o minoritate ar fi fost imediat condamnata ca "discriminare etnica", "discriminare religioasa" sau chiar "rasism". In cazul romanilor, Europa trece insa cu vederea. Olanda si Franta au demonstrat-o deja, de ce n-ar face-o si Serbia?
Dupa dezastrul in care fortele pseudo-nationaliste si retrograd-comuniste din Serbia au impins poporul sarb in 1999, Belgradul a inceput sa "discute" cu Bucurestiul problema minoritatii romane din Serbia. A facut-o fiindca se afla cu spatele la zid si nu-si putea permite complicatii cu Romania cand intreg Occidentul era impotriva sa.
Oricine poate constata ca "distinctia" pe care Belgradul o face intre romani si "vlahi" seamana ca doua picaturi de apa cu "distinctia" pe care Chisinaul o facea (atunci cand Vladimir Voronin era presedinte) intre romani si "moldoveni".
"Prietenii" de la Belgrad ai multor politicieni de la Bucuresti considera ca populatia de pe Valea Timocului este alcatuita din "vlahi", nu din romani. Sa admitem o clipa, prin reducere la absurd, ca au dreptate. De ce, atunci, autoritatile sarbe nu le ofera scoli in limba "vlaha", pentru a raspunde standardelor in materie de minoritati ale Uniunii Europene la care vor sa adere?
Simplu: fiindca nu exista limba "vlaha", ci doar limba romana, iar scolile din regiune predau in limba sarba, ca vehicule politice de asimilare etnica fortata, exact dupa cum faceau scolile din Transilvania prin anul 1912, in limba maghiara.
Cine se afla la originea acestei diversiuni bine coordonate si aplicate pe teren? Daca urmam logica infailibila a lui "quid prodest" si incercam sa urmarim firele afacerii, cine se incurca incontinuu, de pe la 1856 incoace, de blocul politic si etnic romanesc in incercarea sa de a-si promova interesele in Europa de sud-est? Ce capitala a dezvoltat o adevarata obsesie fata de Romania, dupa aderarea ei la NATO si, mai ales, dupa incheierea parteneriatului strategic cu SUA?
Din pacate, in marea confruntare geopolitica care determina astazi, sub ochii nostri, noua ordine din Europa pentru cel putin urmatoarea suta de ani, interesele Romaniei sunt prost aparate. Nu doar ca raportul de forte extern este defavorabil, dar Bucurestiul face si greseli in serie, si - bonus - mai este si sabotat din interior.
Dovada? Nici n-a apucat bine actualul ministru de Externe sa rosteasca idea (absolut corecta) ca Europa ar trebui sa se obisnuiasca cu o Romanie activa, ca vocea i-a si fost acoperita de corul apologetilor "prieteniei traditionale romano-sarbe". Unii dintre indignati (Ion Iliescu, Gyorgy Frunda, Victor Ponta).
Adevarata "prietenie traditionala" care trebuie salvata
Urmarind halucinantele rataciri prin istoria relatiilor romano-sarbe ale unor ingineri hidrotehnisti, avocati sau procurori, nu ne ramane decat sa ne intrebam daca n-ar fi mai degraba urgent sa ne preocupam de salvarea prieteniei traditionale dintre statul roman si natiunea pe care (pretinde ca) o reprezinta.
In politica, greselile se platesc intotdeauna, iar greselile grave se platesc foarte scump. Romania a decontat la acest inceput de martie, la Bruxelles, cascada de greseli facute in relatia cu Serbia, dupa anul 2000, de toti liderii de la Bucuresti.
Ani de zile, politicienii romani au ramas surzi si orbi la toate semnalele politice primite de aliati importanti ai Romaniei (SUA, Marea Britanie, Germania, Italia, Turcia si Polonia, printre altii) pe tema Kosovo si, in numele "prieteniei traditionale romano-sarbe" (care de fapt nu exista) si a "principiilor de drept international" (care sunt, dintotdeauna, ceea ce marile puteri mondiale interpreteaza din ele), si-au autoasumat rolul de avocati ai Serbiei in dosarul respectiv, aliniindu-se astfel implicit la pozitia Moscovei.
Drept "multumire", Belgradul si-a intensificat politica de intimidare la adresa romanilor din Valea Timocului, si-a asmutit serviciile de informatii asupra lor, infiltrandu-le cu agenti organizatiile etnice, amenintandu-le si intimidandu-le adevaratii lideri, pana la limita agresiunilor fizice si incendierilor nocturne. Un fel de Ku Klux Klan in inima Europei secolului 21 pe care, ciudat, Bruxelles-ul nu il vede. Se mai mira cineva, in aceste conditii, ca unii romani de acolo nu au curaj sa vorbeasca cu presa si sa-si spuna "romani", acceptand ridicolul termen medieval de "vlahi"?
Recent, totul a basculat. "Baietii" de la Belgrad au incheiat, oportunist, un soi de "acord" cu liderii kosovari, ceea ce a permis liderilor vest-europeni o la fel de oportunista iesire din corzile acestui dosar, prin anuntarea unei "mari victorii" in Balcani. In timpuri de grava criza economica si sociala, o mica laudaroseniei de consum intern face cat o mare victorie militara din alte vremuri. Iar Romania, in aceasta combinatie, a ramas intr-un mare ofsaid.
Astfel se explica primirea ostila, in UE, a tentativei de 3 zile a Romaniei de a-si proteja conationalii din Serbia. Datorita seriei incedibile de greseli facute de liderii sai incepand de prin 2000-2001, Romaniei i s-a spus ca "nu manifesta spirit european" cand incearca sa apere o minoritate persecutata, in timp ce Olanda, care utilizeaza dreptul sau de veto in mod absolut abuziv, nu sufera, de fapt, nicio consecinta din partea puterilor occidentale si institutiilor europene, fiind mangaiata parinteste pe crestet. Ce daca incalca flagrant Tratatul european? Este Olanda si i se permite.
Rezultatul: un dezastru
Delegatia Romaniei s-a intors de la Bruxelles cu un asa-zis "protocol" referitor la protectia minoritatilor din Romania si Serbia. Care este semnat de ambasadoarea Serbiei la UE (impresionant nivel de reprezentare!), si nu este insotit de un calendar de implementare, cu termene si responsabilitati precise. Comisia Europeana a "recomandat" si ea Serbiei sa aplice prevederile din documentul respectiv.
Una din mantrele la moda la ultimul Consiliu European a fost ca presedintele sarb, Boris Tadici, este un "pro-european care trebuie sprijinit". Nu stim exact cat de "pro-european" este domnul Tadici, dar stim sigur ca nu domnia sa detine puterea reala in Serbia, ci serviciile de securitate mostenite de la Tito. Domnul Tadici este "pro-european" pentru ca acestea au decis ca, in etapa actuala, interesele le sunt mai bine servite prin aderarea Serbiei la UE.
Dupa ce Belgradul s-a jucat cu UE de-a capturarea criminalilor de razboi din Bosnia peste 10 ani, in conditii net defavorabile, crede cineva la Bucuresti ca odata ce Serbia a primit statutul de candidata la aderare la UE, va mai exista vreo parghie de presiune asupra autoritatilor sarbe pentru a apara minoritatea romana din Serbia? Este usor de intuit ce vor face oficialii sarbi cu "protocolul" semnat de ambasadoarea lor la Bruxelles, chiar daca "operatiunea" nu poate fi explicitata printr-un limbaj civilizat.
"Angajamentul" Belgradului fata de "protocolul" de la Bruxelles s-a vazut, chiar in aceeasi zi, cand preotul Boian Alexandru, un roman timocean curajos, a fost bruscat de granicerii sarbi la revenirea din Romania, pentru ca "indraznise" sa declare la stirile TVR din ziua precedenta ca este roman. Teribila "infractiune" in ochii "prietenilor sarbi" de grija carora se agita Ion Iliescu, Gyorgy Frunda si Victor Ponta.
Traian Basescu trebuia sa-si foloseasca dreptul de veto in Consiliu, indiferent de parerea celorlalti sefi de stat, nu pentru "ca putea" (cum face Olanda), nu din "nationalism" (termen irelevant in context), ci pentru ca asa era corect, etic si conform cu principiile fondatoare ale UE, de care oficialii de la Bruxelles si din alte capitale fac mare tapaj, atunci cand le convine. Pentru ca nu a facut-o, romanilor din Valea Timocului le mai ramane acum doar protectia divina.
Este evident ca nu putem fi nemti, dar daca tot am semnat parteneriate strategice cu Polonia si Turcia, n-am putea sa fim, macar putin, polonezi sau turci cand ne aparam interesele la Bruxelles?
Si tot atat a tinut si singura tentativa a Bucurestiului oficial de a marca faptul ca in Uniunea Europeana exista o tara numita Romania ale carei interese trebuiesc luate in considerare.
Sa fie foarte clar: nu este vorba aici de "Romania" si "Serbia", nici de poporul roman sau de poporul sarb, nici de "nationalisme de secol 19" cum s-au grabit sa debiteze "surse diplomatice" (anonime desigur) de la Bruxelles prin diferite publicatii. Este vorba, ca in multe alte cazuri, de un joc dur intre cei care detin puterea in doua state. In cazul de fata, la Bucuresti, respectiv la Belgrad.
"Bucurestenii" beneficiaza de statutul Romaniei de membra cu drepturi depline in UE si NATO, care le ofera multiple drepturi de veto si parghii de influenta, dispun de parteneriate strategice cu cateva (mari) puteri mondiale, dintre care se detaseaza cel cu SUA, si ocupa o pozitie geopolitica care nu sufera comparatie cu cea a Serbiei. Un portofoliu de avantaje de calibru greu.
"Belgradenii" nu sunt membri UE dar aspira sa devina, nu sunt membri NATO si nici nu doresc sa devina, au o problema inca nerezolvata cu Kosovo, si se pot baza doar pe parteneriatul strategic cu Rusia, care doreste sa-i vada la Bruxelles, asezati la marea masa a Europei cu acelasi drept de veto pe care Romania il are, dar pe care nu stie sa-l foloseasca.
In ciuda acestui raport de forte favorabil Bucurestiului, in "marea bataile politica de 3 zile" pentru salvarea identitatii nationale si culturale a celor 2-300.000 de romani din Serbia, Belgradul a obtinut o victorie majora, iar Bucurestiul a pierdut pe linie. Un astfel de rezultat nu poate avea decat o singura explicatie: "ai nostri" si-au jucat cartile in mod lamentabil.
Datele problemei, pe scurt
Serbia oficiala incalca, in mod brutal, drepturile romanilor din Valea Timocului, aplicand o politica deliberata si evidenta de asimilare, fara egal in Europa. Romanii de acolo nu au nicio singura scoala la care sa-si trimita copii sa invete in limba materna si aproape nicio biserica care sa tina slujbele in limba lor.
Daca n-ar fi fost vorba de romani, si nici de "baietii" de la Belgrad care au devenit peste noapte frecventabili la Bruxelles, Paris, Berlin, Haga, Stockholm etc., o astfel de politica fata de o minoritate ar fi fost imediat condamnata ca "discriminare etnica", "discriminare religioasa" sau chiar "rasism". In cazul romanilor, Europa trece insa cu vederea. Olanda si Franta au demonstrat-o deja, de ce n-ar face-o si Serbia?
Dupa dezastrul in care fortele pseudo-nationaliste si retrograd-comuniste din Serbia au impins poporul sarb in 1999, Belgradul a inceput sa "discute" cu Bucurestiul problema minoritatii romane din Serbia. A facut-o fiindca se afla cu spatele la zid si nu-si putea permite complicatii cu Romania cand intreg Occidentul era impotriva sa.
Oricine poate constata ca "distinctia" pe care Belgradul o face intre romani si "vlahi" seamana ca doua picaturi de apa cu "distinctia" pe care Chisinaul o facea (atunci cand Vladimir Voronin era presedinte) intre romani si "moldoveni".
"Prietenii" de la Belgrad ai multor politicieni de la Bucuresti considera ca populatia de pe Valea Timocului este alcatuita din "vlahi", nu din romani. Sa admitem o clipa, prin reducere la absurd, ca au dreptate. De ce, atunci, autoritatile sarbe nu le ofera scoli in limba "vlaha", pentru a raspunde standardelor in materie de minoritati ale Uniunii Europene la care vor sa adere?
Simplu: fiindca nu exista limba "vlaha", ci doar limba romana, iar scolile din regiune predau in limba sarba, ca vehicule politice de asimilare etnica fortata, exact dupa cum faceau scolile din Transilvania prin anul 1912, in limba maghiara.
Cine se afla la originea acestei diversiuni bine coordonate si aplicate pe teren? Daca urmam logica infailibila a lui "quid prodest" si incercam sa urmarim firele afacerii, cine se incurca incontinuu, de pe la 1856 incoace, de blocul politic si etnic romanesc in incercarea sa de a-si promova interesele in Europa de sud-est? Ce capitala a dezvoltat o adevarata obsesie fata de Romania, dupa aderarea ei la NATO si, mai ales, dupa incheierea parteneriatului strategic cu SUA?
Din pacate, in marea confruntare geopolitica care determina astazi, sub ochii nostri, noua ordine din Europa pentru cel putin urmatoarea suta de ani, interesele Romaniei sunt prost aparate. Nu doar ca raportul de forte extern este defavorabil, dar Bucurestiul face si greseli in serie, si - bonus - mai este si sabotat din interior.
Dovada? Nici n-a apucat bine actualul ministru de Externe sa rosteasca idea (absolut corecta) ca Europa ar trebui sa se obisnuiasca cu o Romanie activa, ca vocea i-a si fost acoperita de corul apologetilor "prieteniei traditionale romano-sarbe". Unii dintre indignati (Ion Iliescu, Gyorgy Frunda, Victor Ponta).
Adevarata "prietenie traditionala" care trebuie salvata
Urmarind halucinantele rataciri prin istoria relatiilor romano-sarbe ale unor ingineri hidrotehnisti, avocati sau procurori, nu ne ramane decat sa ne intrebam daca n-ar fi mai degraba urgent sa ne preocupam de salvarea prieteniei traditionale dintre statul roman si natiunea pe care (pretinde ca) o reprezinta.
In politica, greselile se platesc intotdeauna, iar greselile grave se platesc foarte scump. Romania a decontat la acest inceput de martie, la Bruxelles, cascada de greseli facute in relatia cu Serbia, dupa anul 2000, de toti liderii de la Bucuresti.
Ani de zile, politicienii romani au ramas surzi si orbi la toate semnalele politice primite de aliati importanti ai Romaniei (SUA, Marea Britanie, Germania, Italia, Turcia si Polonia, printre altii) pe tema Kosovo si, in numele "prieteniei traditionale romano-sarbe" (care de fapt nu exista) si a "principiilor de drept international" (care sunt, dintotdeauna, ceea ce marile puteri mondiale interpreteaza din ele), si-au autoasumat rolul de avocati ai Serbiei in dosarul respectiv, aliniindu-se astfel implicit la pozitia Moscovei.
Drept "multumire", Belgradul si-a intensificat politica de intimidare la adresa romanilor din Valea Timocului, si-a asmutit serviciile de informatii asupra lor, infiltrandu-le cu agenti organizatiile etnice, amenintandu-le si intimidandu-le adevaratii lideri, pana la limita agresiunilor fizice si incendierilor nocturne. Un fel de Ku Klux Klan in inima Europei secolului 21 pe care, ciudat, Bruxelles-ul nu il vede. Se mai mira cineva, in aceste conditii, ca unii romani de acolo nu au curaj sa vorbeasca cu presa si sa-si spuna "romani", acceptand ridicolul termen medieval de "vlahi"?
Recent, totul a basculat. "Baietii" de la Belgrad au incheiat, oportunist, un soi de "acord" cu liderii kosovari, ceea ce a permis liderilor vest-europeni o la fel de oportunista iesire din corzile acestui dosar, prin anuntarea unei "mari victorii" in Balcani. In timpuri de grava criza economica si sociala, o mica laudaroseniei de consum intern face cat o mare victorie militara din alte vremuri. Iar Romania, in aceasta combinatie, a ramas intr-un mare ofsaid.
Astfel se explica primirea ostila, in UE, a tentativei de 3 zile a Romaniei de a-si proteja conationalii din Serbia. Datorita seriei incedibile de greseli facute de liderii sai incepand de prin 2000-2001, Romaniei i s-a spus ca "nu manifesta spirit european" cand incearca sa apere o minoritate persecutata, in timp ce Olanda, care utilizeaza dreptul sau de veto in mod absolut abuziv, nu sufera, de fapt, nicio consecinta din partea puterilor occidentale si institutiilor europene, fiind mangaiata parinteste pe crestet. Ce daca incalca flagrant Tratatul european? Este Olanda si i se permite.
Rezultatul: un dezastru
Delegatia Romaniei s-a intors de la Bruxelles cu un asa-zis "protocol" referitor la protectia minoritatilor din Romania si Serbia. Care este semnat de ambasadoarea Serbiei la UE (impresionant nivel de reprezentare!), si nu este insotit de un calendar de implementare, cu termene si responsabilitati precise. Comisia Europeana a "recomandat" si ea Serbiei sa aplice prevederile din documentul respectiv.
Una din mantrele la moda la ultimul Consiliu European a fost ca presedintele sarb, Boris Tadici, este un "pro-european care trebuie sprijinit". Nu stim exact cat de "pro-european" este domnul Tadici, dar stim sigur ca nu domnia sa detine puterea reala in Serbia, ci serviciile de securitate mostenite de la Tito. Domnul Tadici este "pro-european" pentru ca acestea au decis ca, in etapa actuala, interesele le sunt mai bine servite prin aderarea Serbiei la UE.
Dupa ce Belgradul s-a jucat cu UE de-a capturarea criminalilor de razboi din Bosnia peste 10 ani, in conditii net defavorabile, crede cineva la Bucuresti ca odata ce Serbia a primit statutul de candidata la aderare la UE, va mai exista vreo parghie de presiune asupra autoritatilor sarbe pentru a apara minoritatea romana din Serbia? Este usor de intuit ce vor face oficialii sarbi cu "protocolul" semnat de ambasadoarea lor la Bruxelles, chiar daca "operatiunea" nu poate fi explicitata printr-un limbaj civilizat.
"Angajamentul" Belgradului fata de "protocolul" de la Bruxelles s-a vazut, chiar in aceeasi zi, cand preotul Boian Alexandru, un roman timocean curajos, a fost bruscat de granicerii sarbi la revenirea din Romania, pentru ca "indraznise" sa declare la stirile TVR din ziua precedenta ca este roman. Teribila "infractiune" in ochii "prietenilor sarbi" de grija carora se agita Ion Iliescu, Gyorgy Frunda si Victor Ponta.
Traian Basescu trebuia sa-si foloseasca dreptul de veto in Consiliu, indiferent de parerea celorlalti sefi de stat, nu pentru "ca putea" (cum face Olanda), nu din "nationalism" (termen irelevant in context), ci pentru ca asa era corect, etic si conform cu principiile fondatoare ale UE, de care oficialii de la Bruxelles si din alte capitale fac mare tapaj, atunci cand le convine. Pentru ca nu a facut-o, romanilor din Valea Timocului le mai ramane acum doar protectia divina.
Este evident ca nu putem fi nemti, dar daca tot am semnat parteneriate strategice cu Polonia si Turcia, n-am putea sa fim, macar putin, polonezi sau turci cand ne aparam interesele la Bruxelles?
Citeste mai multe despre
Sambata, 03 Martie 2012, ora 11:45
Sursa:
Ziare.com
Cuvinte cheie :
1-2, 2012:, Bruxelles, Romania, Stalingrad, martie, pentru, politic, un
Unii vin, alţii pleacă. Supranumită „loja foştilor ofiţeri", Farul Ospitalier din Constanţa îşi modifică actele constitutive. Concret, pe rolul Secţiei civile a Judecătoriei Constanţa a fost înregistrat dosarul cu numărul 3041/212/2012, al cărui obiect este reprezentat de o cerere de acordare a personalităţii juridice. 
