Poreclă Sile this Millennium Pseudonime sile_this_millennium

marți, 14 decembrie 2010

luni, 13 decembrie 2010

Romanul implicat in scandalul de spionaj din Anglia are birou si in Constanta

Romanul implicat in scandalul de spionaj din Anglia are birou si in Constanta

http://silethismillennium.blogspot.com/2009/03/youtube-broadcast-yourself.html
Livreaza personal bazei americane de la Kogalniceanu, dar si piese pentru fregate

Romanul implicat in scandalul de spionaj din Anglia are birou si in Constanta

Sediul firmei IDS Operations - biroul de la ConstanţaCălin HumăEkaterina Zatuliveter Mike Hancock
Românul Călin Humă, care apare în scandalul de spionaj de la Londra, unde asistenta parlamentarului Mike Hancock a fost arestat de MI5 pentru că recruta agenţi pentru serviciile ruse de informaţii, are legături strânse cu judeţul Constanţa. Humă lucrează chiar şi pentru americanii de la baza Mihail Kogălniceanu, cărora le procură personal de specialitate şi îi învaţă engleză pe cei care urmează să lucreze pentru americani, dar livrează şi piese de schimb pentru cele două fregate româneşti, în timp ce una din companiile sale din Anglia vinde elicoptere civile şi militare. De altfel, colaborarea dintre US Army şi Călin Humă era la un moment dat elogiată de o parte a presei, afaceristul român stabilit în Anglia fiind văzut unul din exemplele gen „aşa da” în relaţiile româno-americane.

Humă conduce în prezent o serie de firme specializate în consiliere politică, reprezentare şi lobby, dar şi în furnizarea de echipamente militare, de protecţie nucleară, biologică şi chimică, precum şi pentru „administrarea platformelor de armament”. În plus, asociaţii lui Humă, din IDS Operations, firma de consultanţă şi resurse umane pe care o conduce, pe numele lor Dragoş Moisescu şi Mircea Crăciun, au biroul în Constanţa, pe strada Călugăreni nr. 2. IDS Operations LTD Hampshire Sucursala Bucureşti şi celelalte societăţi controlate de românul Călin Humă nu se pot compara cu prea multe firme din România, ţinând cont de faptul că au domenii de activitate precum „repararea şi întreţinerea aeronavelor şi navelor spaţiale”, cum e în cazul Indes Aviation SRL şi Romanian Aerospace Centre of Excellence SRL, ambele controlate de Călin Humă, de 45 de ani şi Dragoş Florin Moisescu, de 40 de ani. Pe lângă acestea, românul care a lucrat în paralel atât pentru US Army, cât şi pentru un parlamentar britanic bănuit de spionaj în favoarea Rusiei, mai are în România SC Indes Forum SRL (editarea de programe), în timp ce principalul său asociat, Dragoş Florin Moisescu controlează şi SC Scott Investments & Projects SRL, SC Maxim Group SRL şi SC Agricola Bucureşti 2001 SRL.

Proiectele imobiliare marca Humă au dat faliment

Nu toate proiectele lui Humă au mers însă bine; astfel, SC Anglo- Romanian Consultancy SRL, prin care intenţiona să dezvolte mai multe proiecte imobiliare în Bucureşti şi Braşov a dat faliment. Călin Humă este unul dintre est-europenii care au lucrat pentru parlamentarul britanic Mike Hancock, a cărui asistentă, rusoaica Ekaterina Zatuliveter, a fost arestată săptămâna trecută, după o anchetă a MI5 ce a durat şase luni. Sunday Telegraph a descoperit că tânăra în vârstă de 25 de ani, care a primit un ordin de expulzare pe motive de securitate naţională, este unul dintre cei cel puţin şase imigranţi - dintre care o parte din foste ţări comuniste - care au lucrat pentru Hancock de când acesta a devenit parlamentar, în 1997. Primul dintre ei a fost Humă, de origine română, care a lucrat ca voluntar pentru Partidul Liberal Democrat la scurt timp după ce a absolvit Universitatea Southampton, în 1999. El a colaborat cu Hancock atât în Camera Comunelor, cât şi în circumscripţia acestuia din Portsmouth, timp de doi ani.
Humă şi Hancock, împreună la Constanţa, în 2004

În noiembrie 2004, Humă şi Hancock au fost fotografiaţi la Constanţa, unde parlamentarul ar fi condus o delegaţie a Consiliului Europei, iar Humă reprezenta o companie care furniza programe informatice pentru societăţile de căi ferate. Contactat de Sunday Telegraph, Humă a declarat că îşi aminteşte cu plăcere de perioada în care a lucrat pentru Hancock. „A fost puţin timp. L-am ajutat numai cu activităţile de birou şi cu scrisorile către membrii circumscripţiei sale. După ce am absolvit universitatea, m-am implicat mult în muncă şi am pierdut legătura cu Hancock”, a spus el. „Ar trebui să spun clar că (în perioada în care a lucrat Humă pentru parlamentar - n.red.) nu am fost niciodată în faţa unor informaţii interesante sau sensibile. Nu ştiu dacă (Ekaterina Zatuliveter - n.red.) s-a aflat în această poziţie. Nu cred că parlamentarii au acces direct la informaţii sensibile. Nu cred că, în calitate de asistent, ai avea acces la prea multe. Existau proceduri foarte precise în Camera (Comunelor - n.red.) privind cum sunt administrate documente şi nu cred că nimeni ar putea să aibă acces la astfel de informaţii. Eu cu siguranţă nu am avut”, a explicat Călin Humă.

vineri, 10 decembrie 2010

joi, 9 decembrie 2010

Pionen - Bahnhof's computer facility movie1



http://silethismillennium.blogspot.com/2009/03/youtube-broadcast-yourself.html

VIDEO Serverele Wikileaks, mutate intr-un buncar inspirat din filmele cu James Bond

de I.R. HotNews.ro
Joi, 9 decembrie 2010, 11:40 Actualitate | Internaţional

Dupa ce organizatia Wikileaks a fost nevoita sa isi plaseze site-ul pe servere necunoscute din Europa pentru ca accesul la Wikileaks.org a fost blocat saptamana trecuta, iar Amazon a renuntat sa il mai gazduiasca, Julian Assange a decis sa mute o mare parte din fisierele confidentiale pe servere aflate intr-un buncar nuclear din Suedia, potrivit publicatiei online a MIT, Technology Review, citata de Huffington Post.

"Pionen" White Mountains este un fost centru de aparare civila construit in anii 1970 pentru protectie contra unui atac nuclear, detinut in prezent de providerul de internet suedez Bahnhof.

Buncarul se afla la 30 de metri sub pamant, protejat de roca impermeabila, nu departe de centrul orasului Stockholm. Sediul are, printre altele, o sala de conferinte "plutitoare" si generatoare luate de pe submarine nemtesti. Directorul general al Bahnhof, Jon Karlung, a recunoscut ca filmele James Bond au inspirat compania cand au realizat edificiul.

Vezi aici un tur al centrului din ianuarie 2009, prezentat de Karlung



Wikileaks a mai fost gazduit de Bahnhof in august 2010, cand Karlung a declarat pentru Forbes ca este mandru sa colaboreze cu Assange.

"Internetul ar trebui sa fie o sursa deschisa pentru libertatea de expresie, si rolul unui ISP (Internet Service Provider) este sa fie o unealta tehnologica neutra, nu un instrument pentru colectarea de informatii de la clienti", a spus el, citat de Forbes.

Mutarea a avut loc in aceeasi zi in care accesul la Wikileaks.org a fost blocat. Assange a fost arestat in urma cu doua zile si se afla in arest in Londra, dupa ce justitia britanica i-a refuzat eliberarea pe cautiune.



Citeste mai multe despre


duminică, 5 decembrie 2010

Tom Waits - Chocolate Jesus



http://silethismillennium.blogspot.com/2009/03/youtube-broadcast-yourself.html

Contributors » Blog Archive » WikiLeaks si inconstienta jurnalismului FaceBook (+UPDATE)

Contributors » Blog Archive » WikiLeaks si inconstienta jurnalismului FaceBook (+UPDATE)

http://silethismillennium.blogspot.com/2009/03/youtube-broadcast-yourself.html

WikiLeaks si inconstienta jurnalismului FaceBook (+UPDATE)

decembrie 3, 2010 Alin Fumurescu Dezbatere, Global / Europa, Justitie/Ordine publica
78 comentarii 5,683 Vizualizari

…ca jurnalist, am aflat inca din 1990 cat de importante sunt “sursele” pentru a semnala (si implicit controla cat de cat) derapajele puterii. Ca jurnalist, am militat intotdeauna pentru protectia surselor. Dar tot ca jurnalist am inteles si ca meseria asta se cuvine abordata cu responsabilitate. Ca jurnalist, trebuie sa fii pregatit sa sacrifici o “bomba de presa” pentru ratiuni ce depasesc criteriul audientei. Ca sa spun asa, un jurnalist se cuvine sa poata sacrifica jurnalismul de dragul responsabilitatii. Asa ca va spun, cu toata responsabilitatea, ca ultima isprava a lui Julien Asange de la WikiLeaks, nu e jurnalism. Sau, daca e, e unul iresponsabil, de tip FaceBook.

Si-acum sa detaliem. Publicarea unor informatii confidentiale, secrete sau strict-secrete e o decizie ce se cuvine cantarita cu toata seriozitatea. Exista cateva criterii de baza pe care informatiile cu pricina sa le indeplineasca, dincolo de calitatea de a fi … secrete. Sigur, e tentant sa scoti la lumina zilei un secret, oricare va fi fiind acesta, dar aceasta tentatie in sine nu este (sau nu ar trebui sa fie) suficienta: vorba Apostolului Pavel, “totul imi este ingaduit, dar nu totul imi este de folos“. Dezvaluie respectiva informatie un abuz (al administratiei, unei corporatii, unei persoane, s.a.m.d.)? Un act de coruptie? Vreo incalcare a legii? Daca la primul set de intrebari raspunsul e “da“, lucrurile nu sunt inca limpezi. Pentru ca intrebarea “care sunt posibilele consecinte ale acestei dezvaluri?” nu trebuie scapata nici o clipa din vedere. Ca jurnalist, ai responsabilitati ce depasesc “nevoia de informare a publicului”.

Cazul “Pentagon Papers“, care-a fost readus in discutie dupa ultimele dezvaluiri WikiLeaks este, din acest punct de vedere, exemplar, atat din partea “sursei” cat si din cea a jurnalistilor implicati. Daniel Ellsberg, “sursa”, lucrase la studiul comandat de McNamara despre razboiul din Vietnam si mostenit de succesorul sau, Clifford. Era perfect familiarizat atat cu studiul cat si cu volumele de declaratii ce il insoteau. Realizand ca are de-a face cu dovada faptului ca mai multi presedinti au incalcat constitutia, au mintit Congresul si opinia publica, etc, a calculat consecintele si a considerat ca dezvaluirea merita facuta publica. A contactat mai intai mai multi congressmeni si oameni din administratia Nixon, printre care si pe atunci consilierul Henry Kissinger. Nici unul dintre ei nu s-au aratat interesati de subiect.

In februarie 1971, Ellsberg contacteaza un reporter de la New York Times, Neil Sheehan. In martie, ii da volumele de declaratii. Informata despre intentie, Casa Alba incearca sa opreasca legal publicarea documentelor. In baza traditiei britanice, in care “prior restraint“, i.e., cenzura ideilor inainte de publicare este inadmisibila, Curtea Suprema decide in cazul New York Times Company v. United States, ca actiunea este ilegala, incalcand primul amendament al Constitutiei. In 13 iunie, Times incepe publicarea. In 29 iunie, senatorul Mike Gravel depune in subcomisia la care lcureaza 4100 de pagini ale raportului pe care anunta ca vrea sa le discute, dat fiind ca in baza Articolului 1, sectiunea 6 din Constitutie, nici un senator sau deputat nu poate fi tras la raspundere pentru cele discutate in Congres. Ca la carte. In 1989, Congresul adopta the Whistleblower Protection Act, prin care membrii unei agentii guvernamentale ce denunta abuzuri sau incalcari ale legii din agentia in care lucreaza nu pot fi trasi la raspundere.

Cand WikiLeaks a dat publicitatii in aprilie inregistrarea ce demonstra uciderea a 12 civili nevinovati (printre care doi reporteri Reuters) intr-o suburbie a Bagdadului, mi-am spus ca Asange a procedat corect. Cand in iulie a publicat asa-numitele “jurnale din Afganistan“, mi-am spus din nou ca omul isi face treaba. Cu “jurnalele din Irak“, publicate in noiembrie, am inceput sa ridic din sprancene. Nimeni nu poate tria atat de repede peste 391,000 de rapoarte, pentru a vedea daca exista in ele ceva ce ar putea pericilita situatia oamenilor de pe teren.

Ultima isprava, insa, depaseste limitele inconstientei. Aici nu mai e vorba despre dezvaluirea unor acte de coruptie, nici despre vreun gest de bravura. Aici, foarte probabil un pusti de 23 de ani a sters niste CD-uri cu muzica adusa de-acasa si s-a apucat sa copieze in nestire fisiere secrete. Nu urmarea ceva anume, pentru ca a copiat, precum un copil scapat la borcanul cu dulceata, tot ce-a apucat, fara nici un discernamant si fara vreo noima. Si a apucat – peste 250,000 de comunicatii dintre ambasadele Americii si Secretariatul de Stat. Iar Asange le-a publicat ca atare, pe nemestecate si fara o secunda de ezitare.

Nimic, dar absolut nimic din ceea ce a aparut pana acum – si ma indoiesc ca vom asista mai tarziu la ceva mai spectaculos decat cererea lui Clinton (si Rice) de a obtine ADN-ul si amprenta de retina a unor inalti oficiali de la UN, sau de Angela teflon, etc – nu reprezinta vreun secret decat eventual unul de-al lui Polichinelle. Oamenii se barfesc, oamenii incearca sa se supravegheze reciproc de cand e lumea. Pana si aterizarea unor “inchisori-zburatoare” CIA in Romania nu mai e de multisor un secret. Am fost primul care a scris despre asta acum cativa ani, dar si atunci am facut-o pentru ca informatia era deja publica in media occidentale. Secretul, cum ar veni, nu mai era nici un secret.

Nu asta e grav, asadar. Si nici impactul asupra relatiilor SUA cu restul lumii. Dupa cum a declarat, usurel cinic, secretarul Apararii, Robert Gates, “The fact is governments deal with the United States because it’s in their interest, not because they like us, not because they trust us and not because they think we can keep secrets.” Ana are mere, Xenia are pix. Asange insa nu are nici o farama de responsabilitate.

Printre cele 250,000 de documente se puteau gasi unele care, odata facute publice, sa puna in pericol viata unor oameni nevinovati sau, mai rau, sa conduca la un razboi sangeros, soldat cu mii sau zeci de mii de morti. Intereseaza asta? Da, daca esti cat de cat un om cu scaun la cap. Nu, daca esti doar un jurnalist in cautarea faimei cu orice pret.

Faptul ca gestul nu a socat nici pe jumatate pe cat ar fi fost de asteptat are o explicatie cat se poate de simpla. Traim in era FaceBook, in care a-ti da poalele peste cap (sau, dupa caz, a te fotografia descheiat la slit) a devenit norma, nu exceptia. Secretele se dezvaluie pentru ca sunt secrete, nu din alte motive. Un sot si-o sotie facand dragoste sunt filmati pe gaura cheii si postati pe internet nu pentru c-au savarsit ceva ilegal, ci pentru ca e un secret care se cere dezvaluit.

Daca in procesul dezvaluirii nu mai ramane nimic de ascuns, nimic privat de care sa-ti fie rusine sa faci public, daca pruncii respectivului cuplu vor ramane socati vazandu-si parintii facand dragoste (pardon, sex), e treaba lumii si a lor personal. Inseamna ca nu sunt inca suficient de moderni. Inseamna ca n-au atins inca inconstienta lui Asange.

Nu-i nimic. Putintica rabdare. E totul doar o chestiune de timp.

UPDATE: Cu scuzele de rigoare, dar nu am timp sa traduc.

Assange said that all of the cables had already been distributed in a heavily encrypted form to tens of thousands of people.

If something happened to him, he suggested, then the password needed to unencrypt the data would be released and all the secrets would go out at once. (…)

Amazon booted the site on Wednesday after U.S. Congressional staffers started asking the company about its relationship to WikiLeaks. The company later said it ousted WikiLeaks because WikiLeaks doesn’t own its content and Amazon claimed it could be endangering innocent people by publishing unredacted material.

WikiLeaks has rejected the charge, and says it’s fighting to remain online.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro

vineri, 3 decembrie 2010

WIKILEAKS: Julian Assange, omul care a stors lumea de secrete - WikiLeaks > EVZ.ro

WIKILEAKS: Julian Assange, omul care a stors lumea de secrete - WikiLeaks > EVZ.ro

http://silethismillennium.blogspot.com/2009/03/youtube-broadcast-yourself.html
Eveniment

WIKILEAKS: Povestea omului care a stors lumea de secrete

Autor: Andrei Udişteanu, Vlad Odobescu

CINE SE AFLĂ ÎN SPATELE WIKILEAKS. Julian Assange, un australian de 39 de ani fără locuinţă, a întors pe dos politica mondială cu documentele găzduite de site-ul WikiLeaks. De două zile, a intrat pe lista "most wanted" a Interpol.


Contorul WikiLeaks arăta ieri după-amiază aşa: 597 de documente cu informări de la ambasade publicate dintr-un total de 251.287 capturate şi 366.424 de suporteri pe Facebook. Pe aceeaşi pagină, un citat din revista "Time", vechi de aproape patru ani: "(WikiLeaks - n.r.) poate deveni o unealtă jurnalistică la fel de importantă precum Legea libertăţii de informare".

Telegramele confidenţiale sau strict secrete apărute pe acest site cu "înfăţişare" anostă umplu zilnic paginile ziarelor şi tulbură somnul puternicilor planetei. În spatele întregii operaţiuni se află un australian insomniac de 39 de ani, fără locuinţă stabilă.


Julian Assange, omul care ar putea redesena pânza de păianjen a diplomaţiei mondiale, a devenit una dintre cele mai căutate persoane din lume. Nu pentru vreo "crimă informatică", ci pentru o presupusă agresiune sexuală petrecută la Stockholm (Suedia), în vara acestui an. "Coincidenţa" face ca anunţul Interpol să vină imediat după ce informaţiile de-acum celebrului "Cablegate" au început să curgă, spre supărarea Casei Albe.

Pe drumuri


Assange, un băiat deloc obişnuit. Copil purtat prin toată Australia de părinţi, actori ai unui teatru ambulant. Obicei care nu poate fi decât de ajutor acum, când zboară dintr-o capitală a lumii într-alta, nu ca să se ascundă - din câte spune avocatul său suedez, când se ridică problema acuzaţiilor de abuz sexual -, ci pentru că modul ăsta de viaţă e mai util pentru a face ce face el. Aşa e mai sigur să-şi lanseze operaţiunile.

În 1979, când Julian n-avea decât 8 ani, mama lui, Christine, se recăsătorea cu un muzician băgat printr-o trupă New Age. Îl trimitea la şcoli nenumărate, băiatul se educa, în adolescenţă, în spargerea siteurilor. Aceeaşi Christine a lăcrimat pentru un post de radio australian zilele trecute când In terpol l-a pus pe lista "most wanted": "Sper să nu-l vâneze acum. E fiul meu, îl iubesc", a spus Christine. Cuvinte de mamă care îi vrea binele copilului.

Ca un om vânat apărea Julian Assange şi într-un reportaj din revista "New Yorker", din iulie 2010. Un Julian suprins la Reykjavik, înainte de a face publice imaginile video de pe elicopterul Appache de luptă. Un Julian trăgând draperiile şi minţind proprietarii locuinţei închiriate că se află acolo ca să scrie despre vulcanul islandez care blocase traficul aerian.

În "buncărul" improvizat, Assange şi echipa lui de voluntari coceau un enorm scandal. Puseseră mâna pe o serie de imagini filmate de la bordul unui elicopter american, în timpul unui raid desfăşurat în Bagdad. Mai mulţi civili, între care doi ziarişti Reuters, sunt ucişi ca într-un joc video. În prezentarea materialului, Assange a ales să nu fie imparţial, pentru că "a fi complet imparţial înseamnă să fii idiot". A numit clipul "Crimă colaterală". Lumea e plină de astfel de "buncăre". Sunt case închiriate, case ale prietenilor sau ale prietenilor prietenilor.

Tot în "New Yorker", Assange povestea cum, timp de două luni, n-a ieşit dintr- o cameră de hotel din Paris. Doar el, un computer, multe coduri de descâlcit şi ceva mâncare trimisă - cine ştie cum - tot de "prieteni". Absorbit de "opera" sa, aproape n-are nevoie de somn. I se întâmplă însă adeseori să uite: nu-şi plăteşte biletul de avion după ce-a făcut rezervarea, iar când plăteşte i se întâmplă să uite să mai plece spre aeroport.

Bărbatul de 39 de ani, contactat pentru interviuri de marile instituţii de presă ale lumii, seamănă cu un android imperfect.

Crezul lui Assange


E greu de crezut că jurnalismul va semăna cu cel de azi după ce seria de scandaluri declanşate de WikiLeaks îşi va consuma efectele. Assange se declară adeptul unui "jurnalism ştiinţific": atât timp cât publică materialul-sursă, "pur", judecata pe marginea lui este permisă. Şi totuşi, de ce face Julian Assange toate astea? De ce "toarnă" on-line toate neregulile astea şi se expune apoi public?

Într-un interviu din "Time", acordat chiar acum două zile, trasează un fel de crez. "Nu e scopul nostru să înfăptuim o societate mai transparentă. Scopul nostru e să înfăptuim una mai corectă". Un visător? Poate, însă unul care, în apariţiile TV, este recunoscut pentru discursul pragmatic, rostit cu sânge rece.

În cei patru ani de când conduce organizaţia, avea să răpundă tot în "Time", nimic din ce a făcut nu a rănit vreo persoană nevinovată. "Asta zic eu că e un record dacă e să comparăm cu anumite or ga nizaţii pe care vrem să le expunem".




"Să fii complet imparţial înseamnă să fii un idiot. Asta ar însemna să tratăm praful de pe stradă la fel ca vieţile oamenilor care au fost ucişi."

"Nu e scopul nostru să înfăptuim o societate mai transparentă. Scopul nostru e să înfăptuim una mai corectă. Transparenţa duce la asta."

JULIAN ASSANGE, cofondator WikiLeaks

MECANISM

WikiLeaks funcţionează cu bani din donaţii şi conexiuni ultra-sigure


Pentru a crea WikiLeaks, Julian Assange s-a baricadat în 2006 într-o casă de lângă Universitatea din Melbourne, spunea el în "New Yorker". A umplut pereţii cu scheme, a apelat la ajutorul celor care stăteau temporar la el. Avea nevoie de un site cu siguranţă maximă.

În momentul de faţă, WikiLeaks este găzduit de un furnizor suedez numit PRQ.se, care rezolvă simultan trei probleme: asigură site-ul în faţa eventualelor presiuni legale, în faţa atacurilor virtuale, respectiv protejează identitatea clienţilor. Documentele apar pe WikiLeaks după ce sunt "transportate" prin intermediul PRQ pe un server din Belgia, apoi către o altă ţară cu legislaţie "blândă".

Nici Assange n-are acces la toate informaţiile legate de arhitectura sistemului, atât pentru propria-i siguranţă, cât şi pentru protecţia celorlalte "rotiţe". Cert e că informaţia curge către WikiLeaks pe "tuneluri virtuale" extrem de bine codate. Adevăratele documente sunt strecurate printre alte sute de mii false. Există şi vulnerabilităţi, recunoaşte Assange, însă sistemul rămâne mult mai sigur decât al oricărei bănci.

Banii care hrănesc acest "monstru" vin din donaţii: numai după publicarea filmuleţului din Irak au venit către WikiLeaks câteva sute de mii de dolari.

URMELE LĂSATE DE WIKILEAKS ÎN SPAŢIUL PUBLIC

"Aflăm ce bănuiam sau ar fi trebuit să bănuim: că împăratul e gol"

Andrei Udişteanu


Indiferent dacă a fost considerat le fel de periculos ca un act de terorism sau pur şi simplu o expresie a libertăţii pe care o aştepta omenirea, Wikileaks, "copilul" lui Assange, a crescut gradual ca importanţă în spaţiul mediatic. Lovitura dată de "Cablegate" – cum şi-au numit cei de la Wikileaks colecţia de documente diplomatice "sifonată" în ultimele zile online – a fost doar ceea ce pare a fi punctul culminant.

Publicaţia "Time" creionează câteva consecinţe ale "bombei mediatice". Una dintre ele, scriu jurnaliştii americani, este că Kim Jong Il a aflat din telegrame că aliatul său, China, ar fi de acord cu o unire dintre cele două Corei, sub un guvern sud-coreean. Apoi, preşedintele Iran-ului Mahmoud Ahmadinejad a putut afla din "scurgeri" că vecinii arabi, care îi zâmbeau în faţă, ajunşi al ei acasă îi rugau pe americani să atace programul nuclear iranian.

"Ceea ce e însă clar, atât în Iran sau în oricare altă parte a lumii, e că revelaţiile WikiLeaks ar putea schimba istoria", scrie prestigioasa revistă.

"Afirmarea piraterească a unei noi puteri"

Din punct de vedere strict mediatic, documentele puse la dispoziţie gratis pe platforma online Wikileaks au fost în ultimele zile punctul central al unui show, tratat diferit de canale media din întreaga lume, la graniţa dintre interesul uman şi senzaţionalism.

Unele publicaţii s-au aruncat cu sete asupra caracterizărilor unor oameni de stat, directe şi ridicole adesea, prezentate de diplomaţi în telegrame, altele au extras "marile probleme" din spatele unor conflicte internaţionale.

Julien Assange însuşi a devenit invitatul marilor televiziuni şi ziare pentru a fi intervievat, subiectele atinse trecând însă, pe modelul unui adevărat spectacol, dincolo de documente şi de consecinţele lor (la Londra, Assange a plecat din mijlocul unui interviu CNN deoarece moderatorul se axa mai degrabă pe problemele sale cu legea în Suedia decât pe Wikileaks şi politică mondială).

În ce priveşte operaţiunile WikiLeaks în spaţiul public, analistul media Bogdan Ghiu crede că "ar putea să fie în totalitate simpatice". Ceva însă, explică acesta, transpare dincolo de campania mediatică.

"Aduce prea mult cu o demonstraţie de forţă, cu afirmarea piraterească a unei noi, viitoare puteri. Ele sunt de interes public doar în măsura în care aduc confirmarea modului frivol, "uman, prea uman", în care se face politică externă la cel mai înalt nivel. Aşa politică, aşa dezvăluiri, deci! Prin intermediul acestor "scurgeri" aflăm ce bănuiam sau ar fi trebuit să bănuim: că împăratul e gol", spune Ghiu.

Tentaţia trădării


"Împăratul gol"
clar vizibil de pe Wikileaks este de fapt, în opinia analistului, o replică pe măsură dată politicii mondiale actuale. "O politică ce se ascunde după morga demodată a "raţiunii de stat" suverane". Iar însuşi faptul că sunt online, gratis şi la vedere pentru toată lumea aduce în prim-plan întreaga situaţie ridicolă în care se află autorităţile din întreaga lume. "Are ceva de... gag, de performanţă artistică ironică, de film mut. Seamănă cu alunecarea pe un săpun sau cu tragerea scaunului de sub fund: e o clovnerie care atrage atenţia asupra lipsei generale de seriozitate şi de responsabilitate, asupra degradării generale a climatului public", îşi explică Bogdan Ghiu punctul de vedere.

Formarea mediului de comunicare reprezentat de Wikileaks, în care acest tip de documente pot fi făcute publice gratis, trimite însă şi mesaje care ar putea fi interpretate greşit de anumite persoane. "Dacă există Wikileaks, va exista şi tentaţia de a trăda, de a te face cunoscut prin intermediul acestui canal care vine şi le ia locul celor tradiţionale printr-o revoluţie tehnologică, dar fără nicio schimbare morală, de caracter, din păcate". Wikileaks devine astfel, în opinia lui Ghiu, un alt element ce se supune, "cinic, aceleiaşi logici senzaţionaliste de piaţă, aceeaşi degradare generală a presei", arată Bogdan Ghiu.

Retrezirea marilor ziare

În mod normal, astfel de documente n-ar trebui să afecteze relaţiile dintre state, continuă acesta. "Ci mai degrabă relaţiile dintre state şi societăţi, dintre societate şi clasa politică mondială, denunţând politica mult prea personalizată, depinzând de toane şi umori, de păreri. Sunt o comedie, deoarece ţin de aceeaşi logică a spectacolului mediatic în care, din păcate, orice lovitură este permisă, dar niciuna nu este cu adevărat ucigătoare: media-wrestling". Faptul că telegramele au fost trimise şi către mai multe ziare aşa-zis "tradiţionale" de pe întreg mapamondul, cum sunt "New York Times", "El Pais". "Le Monde" sau "Der Spiegel", aduce "retrezirea lor la viaţă". Ghiu vede în acest element "un alt mod, aparent mai profesional, de tabloidizare a presei, de căutare cu orice preţ a scoop-urilor". Aceste mari publicaţii introduc însă dincolo de informaţia brută livrată de Wikileaks un filtru. "Încadrează şi explică documentele livrate inform, în vrac. Noua operaţiune, noul desant media marca Wikileaks îmi aduce aminte de dosarele SRI din groapa de la Berevoieşti, de la începutul anilor ’90: interesantă ca lovitură en gros, destul de lipsită de interes en détail", concluzionează analistul.


https://silethismillennium2019.blogspot.com/

Cine a Furat Banii lui Ceausescu | PODCAST Cristian Sima