Foto Ziua de Constanţa şi Cuget liber
http://silethismillennium.blogspot.com/2009/03/youtube-broadcast-yourself.html
Un crater urias a inghitit o masina in America
Fagadau: „Fara mall-ul de pe Traian, valea portului s-ar fi prabusit de mult”
[...]
Fagadau: „Fara mall-ul de pe Traian, valea portului s-ar fi prabusit de mult”
În ciuda acestei măsuri, craterul s-a mărit, fapt care a creat panică printre localnicii din zonă. Pentru că se impun măsuri urgente de consolidare, iar responsabilii situaţiei actuale trebuie traşi la răspundere, Inspectoratul Teritorial în Construcţii, prin Gigi Chiru, inspectorul-şef teritorial, a depus în cursul zilei de luni o plângere penală la Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanţa, împotriva Fondului de investiţii Imoaeast, mai exact S.C Harborside Hotel şi S.C Harborside Imobiliara, în calitate de investitori ai mall-ului Trident Plaza, care trebuia să fie construit în această zonă. Între timp, lucrările au fost sistate, însă, conform specialiştilor, nu au fost luate toate măsurile necesare pentru conservarea lucrării.
Celor două firme li se impută faptul că, în urma controlului efectuat în data de 28.06 2010, a reieşit faptul că au fost încălcate prevederile legale. Astfel, ,,investitorul nu a acţionat în vederea soluţionării neconformităţilor, a defectelor apărute pe parcursul execuţiei lucrărilor conform prevederilor Legii 10/1995. Nu au fost asigurate fondurile necesare desfăşurării activităţii de urmărire specială şi investitorul nu a asigurat aparatura de măsură şi control prevăzută prin proiectul de urmărire specială, conform Normativului P130-1999". ,,Am luat această decizie întrucât în cadrul realizării construcţiei prin nerespectarea reglementărilor tehnice şi a dispoziţiilor proiectantului privind stabilitatea şi rezistenţa au apărut neconformităţi care pot produce consecinţe grave, pierderi de vieţi omeneşti, vătămare gravă a integrităţii corporale, distrugerea parţială sau totală a construcţiei şi a construcţiilor învecinate", a precizat Gigi Chiru.
În faţa „vestigiilor“ fostului restaurant „Pescăruş“, lupoaica oraşului i-a scăpat pe Romulus şi Remus de la ţâţă. Priveşte spre primărie şi trage un urlet de indignare. Se simte jignită că a fost chemată de la Roma să străjuiască ruinele şi jegul zonei peninsulare.
Peisaj de război
Un cârd de copii veniţi în tabără, la mare, se încumetă să străbată peisajul de război. Cu fereală, calcă pe sub zidurile sparte, prin ale căror găuri imense se zăreşte cerul. Trebuie să păşească cu grijă, dacă vor să ajungă teferi la Muzeul de Istorie.
Câţiva întreprinzători curajoşi au scos mesele şi umbreluţele în stradă. Dacă ruinele nu sunt înlăturate, în schimb pot fi exploatate. Sunt şi dintre cei care se opresc să bea o bere, doar pentru a putea admira, pe îndelete, dezastrul. Uite, domnule, că şi mizeria urbană poate aduce succesul în afaceri!
Ciulinii au crescut din belşug printre zidurile vechii cetăţi Tomis. Siturile arheologice din peninsulă vor da o recoltă bogată de bălării. Un străin fotografiază de zor vestigiile antichităţii şi pe cele ale contemporaneităţii locale. Va avea amintiri extraordinare despre noi, constănţenii. O să le arate celor de acasă cât de mult îşi iubesc băştinaşii oraşul şi istoria.
În piaţa care-i poartă numele, Publius Ovidius Naso a împietrit cu pumnul sub bărbie. Mă-ntreb de ce i s-o fi înverzit bronzul: de indignare, de furie, de neputinţă sau pentru că edilii l-au neglijat?
Îmi face un semn discret şi, când sunt destul de aproape, lasă să-i cadă un sul de papirus. Din priviri îmi spune că ar vrea să-l trimit la destinaţie.
Îi promit că îi voi îndeplini dorinţa, dar că voi folosi internetul. Poşta electronică este mai rapidă şi mai puţin costisitoare.
Scrisoare către Împăratul Augustus
Ajuns în faţa computerului, deschid misiva şi încep să transcriu:
„Cetatea Tomis, anul 2010
Către Augustus Imperator, la Roma
Salve Cezar,
Au trecut exact 2002 ani de când m-ai exilat în această cetate îndepărtată, de la Pontul Euxin. Drept să-ţi spun, până acum n-am prea regretat faptul că atâta amar de timp n-am mai văzut Roma şi însorita Sulmonă, locul naşterii mele. Localnicii m-au respectat, m-au venerat, iar conaţionalul meu, sculptorul Ettore Ferrari, mi-a ridicat o mândreţe de statuie în 1887. Pe soclu este încrustat epitaful scris chiar de mine:
Sub astă piatră zace Ovidiu, cântăreţul
Iubirilor gingaşe, răpus de-al său talent,
O, tu, ce treci pe-aice, dac-ai iubit vreodată,
Te roagă pentru dânsul: să-i fie somnul lin.
De-ai şti Mărite Augustus, câte codane au venit să se roage şi să recite versurile, câte au lăcrimat, câte au depus flori la picioarele mele. O mulţime de îndrăgostiţi m-au luat drept martor când şi-au jurat iubire veşnică, ori când s-au cununat. De-atâta dragoste şi frumuseţe, inima mea de bronz era cât pe ce să se înmoaie.
Am avut parte şi de distracţie. Timp de peste un secol, piaţa asta a fost animată din zori până în noapte. Era vad bun pentru comercianţi şi loc de atracţie pentru turişti, marinari şi localnici. Terasele restaurantelor erau pline de lume şi muzica se revărsa în valuri. Câte petreceri, câte serbări populare nu s-au încins în jurul meu! Pe toţi zeii, îţi mulţumesc Cezar pentru că mi-ai oferit un exil atât de încântător!
De vreo doisprezece ani încoace, de când s-a schim-bat ocârmuirea acestor ţinuturi, instaurându-se Republica Mazăre, cetatea Tomisului a decăzut. În jurul meu văd numai ruine, iar piaţa ce-mi poartă numele e moartă. Turiştii trec foarte rar, iar îndrăgostiţi n-am mai văzut de un cincinal. Şi dacă dragoste nu e…
Am auzit că nici Mihai Eminescu, poetul naţional al românilor, şi iubita lui, Veronica Micle, nu o duc prea bine. Ocupă amândoi un soclu mai la vale, pe faleză, în vecinătatea Farului Genovez. Se simt abandonaţi şi se tem să nu fie furaţi precum alte statui din această cetate, care au dispărut pur şi simplu. S-a spus că au fost luate pentru a fi recon-diţionate, dar au trecut lunile şi anii în goană, vorba lui George Topârceanu, şi nu au fost repuse pe socluri. Un trecător mi-a spus că Eminescu ar fi atât de trist încât nici pescăruşii nu mai îndrăznesc să-l mângâie cu aripile, în zbor.
Luminate Cezar, înţeleg că ocârmuirea locală nu le are cu poezia, cu cultura, dar nici cu tehnica? Uite, statuia impunătoare a inginerului Anghel Saligny, constructorul portului Constanţa şi al podului de peste Dunăre, care a scos Dobrogea din izolare, nu se vede de tinichelele panourilor publicitare, plantate cu voia edililor chiar sub nasul lui. De altfel, toată cetatea asta e împănată cu astfel de drăcovenii, de a ajuns să i se spună: oraşul de tinichea.
Augustus Imperator, în încheiere îţi cer, cu lacrimi de bronz sub pleaope, ca măcar acum, după 2002 ani de exil, să-mi permiţi să mă întorc la Roma. Nu pentru totdeauna; doar până când cetatea Tomisului va scăpa de Republica Mazăre. Vezi bine, mă tem să nu dispar şi eu, cu soclu cu tot.
Prea plecatul tău supus,
Publius Ovidius Naso”
Transcrierea scrisorii a fost floare la ureche. Greul a venit abia când a trebuit să găsesc o adresă la care să o trimit. Împăratul Augustus e mort încă din anul 14 după Hristos, iar urmaşii săi contemporani nu sunt înregistraţi ca atare la Evidenţa Populaţiei. Nu cred că preşedintele Italiei, Silvio Berlusconi, se numără printre ei, deşi are certe apucături de imperator. Aşa că am ales să transmit mesajul prin intermediul presei. Poate că, dacă nu se aude până la Roma, cel puţin se va auzi la Bucureşti, la Guvern. Cineva trebuie să vegheze ca Ovidius să nu dispară, cu soclu şi cu zona peninsulară cu tot.
Post Scriptum
Redacţia ziarului „Cuget Liber” continuă campania „Luaţi-i Peninsula lui Mazăre!”. Până în prezent s-au strâns 373 de semnături din judeţul Constanţa, din celelalte judeţe ale ţării, din SUA, Marea Britanie, Africa de Sud, Spania, Irlanda, Franţa, China, Canada şi Germania. Puteţi susţine şi dumneavoastră această iniţiativă la adresa: http://www.petitieonline.ro/petitie/luati_i_peninsula_lui_mazare_-p49166053.html.
|
r Casa cu lei, un alt monument naţional de categoria a II-a, se degradează treptat, cu lacătul la uşă, sub privirile constănţenilor. Pentru a nu fi dat cu totul uitării, îi prezentăm istoricul, în cadrul campaniei „Luaţi-i Peninsula lui Mazăre”
Edificiul rezidenţial Casa cu lei a fost construit la începutul secolului trecut de către un membru respectat al Comunităţii Armene, Dicran Emirzian. Aflăm, din lucrarea „Constanţa 1878 – 1928. Spectacolul modernităţii târzii” (vol. II, ed. Arcade, 2006), realizată de dr. Doina Păuleanu, că edificiul, „în stil eclectic nuanţat cu elemente de renaştere şi baroc elveţian” (p. 306), a fost, în 1921, sediu de bancă. Aici a locuit fiul lui Dicran Emirzian, Bebi, până în 1941, după care casa a fost închiriată până în 1950, când a fost naţionalizată, aşa cum arată Simion Tavitian, în cartea „Armenii dobrogeni în istoria şi civilizaţia românilor”, citat de dr. Doina Păuleanu.
Pe baza unor argumente stilistice şi arhivistice, dr. Doina Păuleanu avansează numele lui Ion D. Berindei ca arhitect al construcţiei.
Însuşi marele colecţionar Krikor Zambaccian, pe când avea 18 ani, a fost impresionat de colecţia adăpostită în Casa cu lei de Lazăr Munteanu: „În 1907, pe când Zambaccian avea doar 18 ani, a intrat vrăjit în apartamentul unde era etalată colecţia pe care o văzuse prin geam. În anii săi de formare, colecţia Lazăr Munteanu, coborâtă parcă dintr-un basm oriental, a constituit modelul, desprins de contingent, pe care îl va întrupa el însuşi, după ezitări şi abateri, mult mai târziu”, (Titus Rusu, citat de dr. Doina Păuleanu, p. 308).
Există chiar o mărturie aparţinând lui Krikor Zambaccian care punctează momentul în care colecţionarul a privit acele tablouri: „Pe vremuri, Lazăr Munteanu era preşedinte de Tribunal la Constanţa, oraşul meu de baştină, unde locuia într-o proprietate a unui văr al meu, o clădire mai arătoasă în exterior, cu patru coloane înalte de piatră, deasupra cărora păzeau falnici patru lei, ciudată fantezie a arhitectului, care s-a gândit probabil să reamintească pe ţărmurile Pontului Euxin ceva din somptuozitatea palatelor negustorilor veneţieni de altădată.
Într-o zi, zărind prin fereastra locuinţei domnului preşedinte nişte picturi, am rugat pe îngrijitoarea casei să-mi permită să privesc puţin acele tablouri prin deschizătura uşii. În urma acestei indiscreţii, mă simţeam vinovat faţă de domnul preşedinte şi treceam cu sfială pe lângă dânsul” (K. H. Zambaccian, în „Însemnările unui amator de artă”, citat de dr. Doina Păuleanu, p. 309).
Colecţionarul Lazăr Munteanu, secretar general în Ministerul Justiţiei, iar apoi judecător la Înalta Curte de Casaţie, s-a dedicat unor mari pictori precum Luchian, Tonitza, Petraşcu, şi, mai ales Pallady. Era nepotul doctorului Nicolae Kalinderu, posesor al unui număr impresionant de opere semnate de Nicolae Grigorescu.
„Faţada casei este orientată către piaţa Ovidiu, cu trufia iluzorie de a putea fi contemplată din multiplele ei unghiuri, iar laturile clădirii alcătuiau aliniamentul celor trei străzi ale căror colţuri le delimita: Titulescu, Dianei şi Ovidiu. Faţada principală spre strada Dianei este ritmată pe verticală prin cele patru coloane de ordin colosal, cu socluri înalte de piatră. Fusul lor are suprafeţe cu caneluri şi inele plate, în alternanţă: capitelele din piatră sunt decorate sub cornişa pe console, cu ove, brâu cu frunze de laur, volute, palmete, frunze de acant şi cartuş, susţinând patru lei, aşezaţi la rândul lor pe socluri înalte”, arată dr. Doina Păuleanu (p. 311).
Casa cu lei, sau, mai degrabă, Casa cu L, grupul „EI” abandonând, între timp, echipa, este încă unul dintre simbolurile părăsite ale Constanţei.
Mădălina Manole a fost găsită moartă în această dimineaţă în locuinţa sa din Otopeni. Potrivit primelor informaţii, tragedia s-a petrecut la ora 6.30, prima ipoteză fiind sinuciderea.
Artista a fost găsită de soţul ei lângă baie, într-o baltă cu sânge, cu capul spart. Potrivit Mediafax, lângă ea s-a găsit un bidon cu o substanţă chimică, pe hol mirosea puternic a această substanţă. Soţul artistei, inginerul de sunet Mircea Petru, a fost cel care a chemat autorităţile şi le-ar fi spus acestora că soţia lui ar fi luat mai multe pastile.
Cea mai apropiată ambulanţă a ajuns la ora 6.01 şi a găsit-o în stop cardiorespirator, fiindu-i făcută o manevră de resuscitare, iar apoi fiind chemat medicul, care a ajuns în trei minute.
În urmă cu trei săptămâni Mădălina Manole ar fi avut o tentativă de sinucidere, cu ibuprofen şi paracetamol. În locuinţa respectivă locuiesc soţul Mădălinei şi soacra acesteia.
Mădălina Manole ar fi împlinit azi 43 de ani şi avea un băieţel de 2 ani.
| ||
|