SMART
Poreclă Sile this Millennium Pseudonime sile_this_millennium
vineri, 9 octombrie 2009
Holocaustul din Romania si mastile aceluiasi diavol - Esential - HotNews.ro
"Holocaustul din Romania si mastile aceluiasi diavol
de
Vlad Mixich
Hotnews.ro
Deutsche Welle
Joi, 8 octombrie 2009,
16:37 Actualitate |
Esenţial
Memorialul Holocaustului din Bucuresti
Foto: HotNews.ro
La propunerea unui deputat al FSN, in 1991 Parlamentul Romaniei pastra un moment de reculegere in memoria maresalului Ion Antonescu ca semn de multumire pentru “serviciile” aduse statului roman. Abia iesite de sub poala unei dictaturi comuniste absurde, institutiile noului stat democratic se grabeau sa-l recupereze pe un alt dictator, ale carui decizii au influentat tragic viata a sute de mii de romani.
Mai multe masti
In 1940, statul condus de maresalul Ion Antonescu promulga prima lege cu caracter antisemit, urmata de o serie de pogromuri, la Bucuresti, Iasi, Galati sau Dorohoi, si de deportari ale evreilor si tiganilor din Romania. Rezultatul? Peste 250.000 de evrei romani si cateva zeci de mii de tigani au murit in acei ani. O tragedie care, in urma curgerii istoriei, a devenit unul dintre cele mai sensibile subiecte ale Romaniei post-comuniste.
Disparitiei dictaturii antonesciene i-a urmat in scurt timp impunerea unui sever regim comunist. Vreme de 50 de ani, ideologii comunisti au inlocuit criteriile rasiale folosite de catre guvernarea Antonescu cu criteriile luptei de clasa. Fascismul era in primul rand anticomunist si antimuncitoresc, abia in ultimul rand fiind amintit antisemitismul de catre manualele de istorie ale Romaniei anilor ’80.
Beneficiind de sprijinul miliardarului roman Iosif Constantin Dragan, un colaborator apropiat al dictaturii comuniste, imaginea regimului Antonescu este remodelata in Romania de dupa 1989. Proces sprijinit de revigorarea partidelor nationaliste a caror ideologie de extrema dreapta echivala in fapt cu imaginea aceluiasi diavol, care si-a schimbat doar masca. Caci poetii de curte ai dictatorului Ceausescu devenisera, dupa 1989, inflacarati suporteri ai memoriei dictatorului Antonescu.
Trei presedinti, o singura parere
Purtat insa de dezideratul integrarii europene, care beneficia de un larg suport popular, statul roman intra, dupa cateva ezitari provocate de presiunile exercitate de partidele extremiste, in normalitatea recunoasterii si asumarii greselilor din trecut.
Tonul a fost dat de presedintele Emil Constantinescu, in aprilie 1997, apoi de presedintele Ion Iliescu care a infiintat in 2004 Comisia pentru Studierea Holocaustului in Romania.
Alexandru Florian, directorul Institutului National pentru Studierea Holocaustului din Romania, a rezumat concluziile raportului rezultat: “In ceea ce priveste soarta evreilor originari din Romania incepand cu toamna anului 1940, comisia Wiesel a concluzionat ca soarta evreilor romani si ucrainieni, pentru ca in teritoriile respective erau si evrei de origine ucraineana, a fost sub directa responsabilitate a guvernului Ion Antonescu si ca, in cadrul unora dintre evenimentele grave care au dus la exterminare ceea ce s-a intamplat pe teren s-a putut petrece datorita colaborarii dintre institutiile romanesti, in special Jandarmeria si Armata, si trupele germane aflate in acele zone”.
In vara lui 2006, sub mandatul presedintelui Traian Basescu, se lanseaza competitia de proiecte pentru construirea Memorialului Holocaustului la Bucuresti, gest simbolic prin care guvernul Romaniei „si-a asumat partea de responsabilitate a statului roman din urma cu 60 de ani pentru victimele Holocaustului”.
Alexandru Florian limpezeste un subiect care a fost multi ani munitie pentru discursuri de un anume tip: „Responsabilitatea politica este indiscutabil a guvernului Romaniei din acea perioada. Daca exista o vina a natiunii romane, in nici un caz nu este vorba despre o responsabilitate care s-ar putea traduce in termeni juridici. Dupa parerea mea, Holocaustul este un proces istoric care a angrenat in sine trei componente care au relationat: pe de o parte victimele, pe de alta parte cei responsabili si pe de alta parte martorii, acele persoane care au asistat la diverse evenimente si fac parte din categoria martorilor pasivi”.
Criminali ghinionisti, criminali norocosi
Desi in Romania a existat un curent important de negare a Holocaustului, acesta “este din ce in ce mai putin vizibil dupa aparitia raportului Ellie Wiesel, deci dupa 2004”, afirma Florian. Teorie confirmata si de Peter Jacobi, sculptorul care a creat monumentul Holocaustului de la Bucuresti: „Noi am putut sa lucram fara sa fim deranjati, nimeni nu ne-a amenintat, nimeni nu ne-a deranjat, n-au fost proteste”.
Daca ignoram extremele, asa cum si merita, intrebarea aflata inca pe masa societatii romanesti se refera la existenta la Bucuresti a unui Memorial al Holocaustului, dar absenta unui Memorial dedicat victimelor comunismului. Este un subiect ce nu trebuie privit prin lentila competitiei, ci prin cea a exemplului.
Dar este un fapt ca in timp ce calaii din perioada antonesciana sunt morti, o buna parte dintre criminalii comunisti traiesc, beneficiind chiar de pensii consistente.
Citeşte mai multe despre iosif constantin dragan • ion antonescu • alexandru florian • monumentul holocaustului • peter jacobi
Click here to find out more!"
http://silethismillennium.blogspot.com/2009/03/youtube-broadcast-yourself.html
nsarea cartii “Ion Antonescu”, de Petre Turlea
October 8th, 2009 / Comentati (1 comentariu)
Trimite prin email Print This Post
·
Vineri, 9 octombrie, de la ora 11.00, la Casa Titulescu, Şos. Kiseleff 47, va avea loc lansarea cartii lui Petre Turlea “Ion Antonescu”.
Vor lua cuvântul: cad. Dan Berindei, prof. univ. Gheorghe Buzatu, acad. Florin Constantiniu, prof. univ. Ioan Scurtu.
ion_antonescu_turlea
1 Star2 Stars3 Stars4 Stars5 Stars (7 votes, average: 4.71 out of 5)
Loading ... Loading ...
Share/Bookmark
→ Comentati (1 comentariu) Tags: Cultura/Contracultura · Identitate
Holocaustul din Romania si mastile aceluiasi diavol - Esential - HotNews.ro
http://silethismillennium.blogspot.com/2009/03/youtube-broadcast-yourself.html
joi, 8 octombrie 2009
Herta Muller :„Promit că nu voi mai pune piciorul peste pragul ICR Berlin – şi nu voi fi singura.”
Herta Müller
îl atacă
pe Patapievici
în presa germană
"Ce va fi contat
în grila
de selecţie,
pentru nemţi
şi români?
Relaţiile,
competenţa,
un
CV profesional
beton?"
Dani Rockhoff
a conferenţilor Andrei Corbea Hoisie şi Sorin Antohi.
„E un scandal că România se prezintă în
aceste două persoane, care în timpul dictaturii au
colaborat cu Securitatea“ spune Herta Müller.
I se alătură în protest fostul ei soţ,
scriitorul Richard Wagner, în Tagesspiegel
din 17 iulie.
Intervenţia celor doi este preluată imediat
în mass-media culturală germană.
Democraţia neputincioasă
Sub titlul „Vom Spitzel lernen“ (Invăţând de la turnător),
Wagner relatează povestea celor doi presupuşi
colaboratori ai Securităţii care au făcut cariera
în România postcomunistă,
istoricul Sorin Antohi şi germanistul Prof. Dr. Andrei Corbea-Hoisie,
fost ambasador al României la Viena, laureat al premiului Herder
în 1998 şi al Premiului Grimm al Oficiului German
de Schimburi Academice (DAAD), dotat cu 10.000 DM si
1 lună de cercetare la institutele superioare germane, în anul 2000.
Acest premiu este acordat anual de preşedintele DAAD
„unui savant dintr-o
s-a preocupat în mod deosebit de Germania,
în cercetările şi activitatea sa pedagogică“.
In cadrul unor „cariere academice şi cetăţeneşti exemplare
“ Antohi ar fi predat în timpul din urmă la Universitatea
Central-Europeană de la Budapesta, fondată de George Soros,
fiind ales şi în consiliul director al fundaţiei, spune Richard Wagner,
scriitor german născut în Banatul românesc (1951)
şi care trăieşte din 1987 la Berlin.
In toamna lui 2006, în urma dezvăluirilor din presa referitoare la trecutul
său de colaborator, Antohi şi-ar fi făcut publica povestea colaborării cu
Securitatea, sub numele de cod „Valentin“, mai relatează Wagner.
El menţionează faptul că Antohi s-ar fi folosit de un titlu de Doctor
„pe care nu l-a dobândit niciodată, cel puţin
nu de la Universitatea ieşeană în cauză“.
Wagner presupune, ca urmare a dezbaterilor publice la temă,
că lui Horia-Roman Patapievici, directorul centralei Institutului Cultural Român,
de la Bucureşti, şi care a fost până în 2005 membru al consiliului de conducere
al Consiliului Naţional pentru Studiul Arhivelor Securităţii (CNSAS)
i-ar fi fost cunoscut încă din anul 2002, trecutul securist al lui Antohi.
Acesta figureazăîn programul
Academiei de Vară de la ICR Berlin nu doar ca ş
i conferent, ci şi ca director de program,
alături de Klaus Bochmann şi Jorn Rusen.
Conferinţa şi scoala de vară au fost concepute ca program
integrat pentru studenţi avansaţi, doctoranzi şi post-doctoranzi
buni cunoscători de germană, engleză şi română si
interesaţi de tematica "Germania şi România
- Transferuri academice, culturale şi ideologice”.
Proiectul Institutului Cultural Român „Titu Maiorescu”,
Berlin în colaborare cu Arbor-Mundi, Institutul pentru
Studii Avansate de Umanism Intercultural (Bochum)
şi Institutul Moldova -Universitatea Leipzig, ar urma
să fie finalizat prin publicarea unui volum colectiv.
Anticipând discuţiile de la Sommerakademie,
Wagner spune:
„Se va vorbi, ca pe vremuri, despre
între Est şi Vest,
între idioţi folositori şi
informatori ai serviciilor secrete,
despre schimburi culturale,
influenţe şi metode de cercetare.
Asa, ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat
şi ca şi cum nu contează.
Contează însă, în Germania,
ca şi în România.
Abia s-a început acolo
cu prelucrarea trecutului,
că se cade din nou în amnezie.
Democraţia rămâne, fără valori
de referinţă, neputincioasă.”
Strigoii trecutului
Herta Müller, în tonul ei caracteristic, mult mai emfatic
decat al echilibratului ei fost soţ, consideră
„un scandal, faptul că Romania se prezintă
în Germania cu aceste două persoane”,
respectiv Sorin Antohi şi Andrei Corbea Hoisie.
Ea consideră, în scrisoarea deschisă către Patapievici, că
„Dacă ICR se prezintă în Germania cu aceste persoane,
se va auto-blama definitiv, iar participanţii germani
vor fi folosiţi la lustrul turnătorilor“.
Născută în 1953 în Niţchidorf , scriitoarea Herta Mülle
r părăseşte Banatul în 1987 şi se stabileste în
unde scrisul îi rămâne bântuit de strigoii Securităţii.
In vizita din martie 2008 la Bucureşti, interviul acordat
Evenimentului Zilei n-a mai avut loc în holul unui hotel,
deoarece scriitoarea ar fi fost avertizată că are după ea „cozi”.
„Crede ICR că traieşte pe o alta planetă,
pe care nu există noţiuni ca demnitate personală şi integritate morală a ştiinţei?”
întreabă retoric Müller în scrisoarea către Patapievici.
„Promit că nu voi mai pune piciorul
peste pragul ICR Berlin – şi nu voi fi singura.”
continuă ea, încheind cu „salutări prieteneşti”,
dupa tipicul epistolar german.
Protestele celor doi scriitori
germani originari din Banat
au fost transmise
ca informaţie de presă,
înmiit, prin mail.
Preşedinta unei
asociaţii de români din Berlin
spune că există intenţia unui
protest solidar, adresat Guvernului României.
ICR nu şi-a exprimat încă, public, poziţia.
Academia de Vară de la Berlin e în desfăşurare,
cei doi contestaţi la catedră.
Ce va fi contat în grila de selecţie,
pentru nemţi şi români?
Relaţiile, competenţa,
un CV profesional beton?
Din câte se pare, moralitatea mai puţin.
Aici însă, răspunsul vine de mai sus.
20.07.2008
Dani Rockhoff
http://www.fr-online.de/in_und_ausland/kultur_
sid=0256f8fb26108a47379d1de4f4908e3e&em_
Herta Muller, scriitoare germana de origine romana, a cistigat Premiul Nobel pentru Literatura - Cultura - HotNews.ro
Shared via AddThis
|
DEZAMĂGIRE |
Cultura |
Nobel pentru o scriitoare de origine română
|
| ||||
| ||||
|
Scriitoarea germană Herta Müller, născută în Banatul românesc dar plecată de 20 de ani în România, se află în aceste zile la Bucureşti. Ea va susţine duminică, de la ora 11, la Sala Atelier a Teatrului Naţional, conferinţa intitulată “E mereu aceeaşi zăpadă şi mereu acelaşi neică”, în care va pune în paralel experienţa deportării în Uniunea Sovietică, pe care a suferit-o mama ei, în 1945, şi cea a propriei emigrări în Germania, în anii ’80. Întâlnirea pe care trebuia să o avem în holul hotelului unde era cazată s-a “mutat” la sediul Colegiului Noua Europă (NEC). Motivul: scriitoarea se simte urmărită şi ameninţată şi, la sfatul lui Andrei Pleşu, a renunţat la “serviciile” hotelului.
EVZ: Ce s-a întâmplat aseară? Sunteţi vizibil marcată...
Herta Müller: Persoana cu care aveam întâlnire în antreul hotelului mi-a spus că trebuie să scăpăm de “coadă”, adică de doi indivizi care-l urmăreau de ceva vreme şi se prefăceau că beau o cafea în bufetul din hol. Mai mult, cei de la hotel i-au cerut să se înregistreze ca “vizitator”, deşi nu intenţiona să urce în cameră. Ca urmare, Andrei Pleşu m-a sfătuit să părăsesc hotelul şi să rămân într-o cameră din sediul NEC. La precedentele veniri în ţară, aproape în fiecare an, nu am avut incidente, dar acum problemele au reînceput şi nu înţeleg ce vor de la mine. Lucrurile îmi reamintesc de persecuţiile Securităţii, din anii ’80. Consider că, într-o ţară liberă, SRI-ul nu are ce căuta în hoteluri sau alte instituţii, care ţin de viaţa privată.
Tata a luptat în SS
Ce vrea să spună titlul metaforic al conferinţei? Ce s-a întâmplat de fapt după război? Cât de departe poate fi dusă comparaţia între experienţa deportării şi cea a imigrării în RFG?
Titlul porneşte de la expresia germană “zăpada de ieri”, care se referă la lucruri devenite inactuale, care s-au dus. Mama mea spunea mereu, când am plecat, în ’87, “este aceeaşi zăpadă”, iar eu îi spuneam “nu, este acelaşi nea, acelaşi neică” (omonimia nea – zăpadă / nea, neică – apelativul românesc). Mai târziu, anchetatorii din serviciile secrete germane au folosit, la interogatorii, aceeaşi expresie, “zăpada de ieri”.
În ianuarie 1945, ruşii (în înţelegere cu statul român) au decis să deporteze în lagăre de muncă în URSS, pentru reconstrucţie, persoane de etnie germană, conform premisei de “vină colectivă”, chiar dacă nu fuseseră în război. Au fost luaţi şi evrei, şi antifascişti, nu conta decât numele german, chiar dacă fuseseră împotriva nazismului. Mama avea 17 ani şi iniţial s-a ascuns, dar, venind zăpada, bunica n-a mai putut să-i ducă mâncare şi a trebuit să se predea. Timp de cinci ani, a lucrat în lagărele de muncă forţată, supravegheate militar, din zonele Donbas, Dnepropetrovsk, Doneţk, în condiţii îngrozitoare, în care o treime din oameni mureau de subnutriţie şi boli.
Tatăl meu a fost încorporat în SS (conform unei înţelegeri cu statul român, etnicii germani au făcut războiul fie în Wehrmacht, fie în SS) şi a luptat pe frontul de Vest. La sfârşitul războiului, a căzut prizonier, în Olanda, la englezi. Niciodată nu a povestit despre război, ştiu doar că s-a întors cu un pardesiu bleumarin. După întoarcerea mamei, ei, fiind din acelaşi sat, s-au îndrăgostit şi s-au căsătorit. Tatăl meu nu a fost arestat, a fost obligat să lucreze pe câmp, apoi a devenit şofer.
Bunicul meu era negustor de cereale şi a fost expropriat după război, ca toţi ceilalalţi. Mie, mai târziu, în anchetele Securităţii, mi se spunea, însă, că “mănânci pâine românească” şi “să mă duc la fasciştii mei”.
Regimul comunist a folosit aceste lucruri împotriva minorităţilor, care erau socotite singurele vinovate. Statele fasciste erau doar Germania şi Ungaria, de parcă România lui Antonescu nu ar fi fost tot de partea Germaniei. De aceea, consider că adevărul istoric, despre represiunea antisemită din România, trebuie discutat acum, fiindcă acest lucru nu s-a întâmplat până în prezent.
Sigur că, între anchetatorii români şi cei vestgermani, nu se poate face comparaţie. Nu este acelaşi lucru, sunt alte personaje, un alt moment istoric, altă individualitate; motivele, metodele, scopul sunt altele. Ei doreau doar să afle informaţii despre serviciile secrete dintr-o ţară inamică. Nu m-am aşteptat însă la interogatorii, iar întrebările nu corespundeau cu realitatea mea interioară. Mi se cerea să descriu securiştii: unghiile, urechile, or mie îmi era frică, numai la astfel de detalii nu fusesem atentă. La întrebarea lor dacă “am vrut să răstorn guvernul”, am răspuns că am vrut să schimb ţara şi să rămân integră, dar nu cred că ofiţerul german a priceput.
Ce anume vă adusese în vizorul Securităţii: prietenia cu membrii Aktionsgruppe Banat, căsătoria cu Richard Wagner, originea “nesănătoasă”?
Da, toate acestea. Ei deja erau în vizor şi fuseseră chiar arestaţi, iar eu eram “una de-a lor”. Mai târziu, în fabrică, mi s-a solicitat colaborarea tot pentru a ajunge la ei; am aflat, din arhivele STASI, că era o metodă tipică.
Cum aţi reuşit, în anii ’80, să scoateţi din ţară articolele apărute în presa occidentală şi cărţile editate la Berlin?
Nu spun, poate voi mai avea nevoie... Prin persoane din diplomaţie, care foloseau curierul diplomatic; am trimis şi ştiri pentru Amnesty International.
Tema îi alege pe scriitori
Sunteţi mulţumită de ecranizarea lui Stere Gulea, “Vulpe vânător”? Aveţi în idee alte ecranizări după cărţile dvs.?
Nu, deloc. Fiindcă nu m-am înţeles cu el, m-am retras şi l-am lăsat să-şi facă treaba. El a luat lucrurile complicate şi le-a clişeizat. De aceea, am transformat ulterior scenariul, scris de mine împreună cu soţul meu, într-un roman.
Cea mai mare parte din opera dvs. adânceşte experienţele biografice traumatizante şi defineşte natura totalitarismului. Cum vă definiţi în raport cu alţi mari creatori din Est care abordează, mai ales, tema cotidianului în totalitarism (modelul Kundera, să zicem)? Consideraţi că aţi spus tot ce trebuia spus, prin cărţile pe care le-aţi scris, despre aceste lucruri sau ele necesită o continuă abordare, o reamintire permanentă?
Unii scriitori se aleg cu o tematică de care nu scapă toată viaţa. Nu ei îşi aleg tema, ci tema îi alege pe ei. Greutăţile mari din viaţă aleg temele. A scrie este un lucruinterior şi o responsabilitate: cine să scrie despre dictatură? A scrie mă obligă să intru în amănunt, în profunzime.
Nu mă preocupă Premiul Nobel
În 1999 aţi fost nominalizată din partea Germaniei la Premiul Nobel pentru literatură şi sunteţi permanent cu o cotă la bursa acestor premii literare. Ce înseamnă mai exact această candidatură? Credeţi că acordarea distincţiei, în ultimul deceniu, scriitorilor Elfriede Jelinek şi Günter Grass restrânge şansele, în viitorul apropiat, pentru un alt scriitor/scriitoare de expresie germană?
Nu ştiu cine m-a propus, nici ce caut pe acele liste. Acum câţiva ani mi s-a spus, în ziua anunţării premiilor, să stau acasă, lângă telefon, dar nici acest lucru nu l-am făcut. M-aş simţi caraghios dacă aş aştepta aşa ceva, nu mă preocupă Premiul Nobel; nu pentru asta scriu.
Eu cred în neutralitatea omului, de aceea nici cu un simplu critic literar nu vreau să fiu prea prietenă, pentru a nu-l influenţa în meserie. Nu fac nimic pentru Premiul Nobel, m-aş compromite în propriii mei ochi.
Care sunt următoarele cărţi care trebuie să vă apară în limba română?
Acum lucrez la o nouă carte şi, dacă va interesa pe cititorii români, voi răspunde ofertelor editurilor, nu eu mă ocup de aceste lucruri.
România nu este o ţară liberă
Care consideraţi că este “prima identitate” a scriitoarei Herta Müller: cea germană, cea românească sau cea de etnic german din Banat? Care dintre acestea vă este mai aproape?
Este un amestec, am din fiecare ceva. M-am născut din părinţi germani, dar am fost socializată la Timişoara, într-un mediu românesc. Până la urmă, m-am educat singură.
Dar cei 20 de ani petrecuţi în Germania?
Sigur că m-au schimbat, trebuie să trăiesc şi acolo. Pe de altă parte, dacă n-aş fi plecat, n-aş fi avut atâţia nervi să rezist aici! Numai când mă gândesc la contactul zilnic cu realitatea românească, îmi dau seama că aş înnebuni a doua oară dacă ar trebui să trăiesc în România de azi. Este atâta indiferenţă în ţara asta, de vină pentru tot ce se întâmplă este şi indiferenţa populaţiei. O cunoscută scriitoare mă întreba, revoltată: când o să pot să scriu despre parfum, când terminăm o dată cu dictatura? Răspunsul meu e: nici n-aţi început ca lumea. Una nu o împiedică pe cealaltă, oricum.
N-aş fi putut să rezist să văd zilnic că, în toate locurile importante, sunt aceiaşi oameni ca înainte, sau care au aceeaşi mentalitate. Practic nu s-a schimbat nimic. A fost săptămâna trecută aici summitul NATO, or NATO este pactul lumii libere, nu ar avea ce să caute aici. Peste tot sunt steguleţele NATO şi UE, dar România nu este o ţară liberă, nu are nici o legătură cu aceste lucruri.
CENZURĂ
Persecutată de Securitate
Herta Müller s-a născut pe 17 august 1953, în satul Niţchidorf din Banat, într-o familie de şvabi. Prietenia cu membrii Aktionsgruppe Banat (grup dizident, format din studenţi şi scriitori de etnie germană) o aduce în atenţia Securităţii, cu care refuză să colaboreze. Prima ei carte, “Niederungen” (“Şesuri”), apare în 1982, mutilată de cenzură. În 1987, este obligată să emigreze în RFG. Temele recurente în poezia şi proza autoarei sunt: despărţirea, emigrarea, părăsirea unui loc fără a ajunge la vreo destinaţie. Opera sa a fost distinsă cu numeroase premii. În prezent, Herta Müller trăieşte şi creează la Berlin.