Ce e un om , ori un an ,sau un mileniu? Toate trecătoare luate implacabil de valul timpului și cu valul laolată se vor risipi înghțite câte unul în câte unul în uitarea neagră a orizontului din zare care va fi în briză mării fără tine . D.Sin.
duminică, 28 octombrie 2007
Subject : "Din FANTANA CU INTZELEPCIUNE!" nr. 1
"Din FANTANA CU INTZELEPCIUNE!"
Nota:
AM PRIMIT DE PE INTERNET O FRUMOASA POVESTIOARA CARE CIRCULA SUB FORMA DE AUTOR NECUNOSCUT.
Am ramas surprins deoarece aceasta povestioara care circula sub numele de "Cioplitorul de stele" in realitate se numeste de fapt "FETITA CIOPLITORULUI DE STELE" iar autoarea ei se numeste LIDIA BIRSAN. O cunoasteti, NU?
Lidia Birsan a scris pana acum doua frumoase carti cu povesti care se adreseaza copilului din noi. De fapt sunt cele mai frumoase carti cu povesti scrise vreodata pana acum pentru copilul din noi (calificative acordate de catre persoane autorizate).
Prima carte se numeste " MUNTELE MARII TAINE " si contine 10 povesti initiatice, iar cea de a doua carte se numeste " Fetita cioplitorului de stele ".
Ambele carti fac parte din "Colectia Basme Initiatice" si au fost tiparite sub ingrijirea Editurii Kogaion.
Dupa corectia de rigoare, pe care am facut-o, va las sa cititi si sa apreciati singuri valoarea si frumusetea acestei carti.
Mai jos sunt redate cateva pasaje din cele 5 capitole ale cartii:
"FETITA CIOPLITORULUI DE STELE"
"Se spune ca departe, incit si gindului ii era greu sa ajunga
pina acolo, traia un cioplitor de stele. Numele lui era AIN. Lui i se daruise la nastere un har fara de seaman: sa ciopleasca ca nimeni altul.
Si, pentru ca miinile lui ii erau atit de maiestre s-a
hotarit ca el sa ciopleasca stele. De mii de ani, Ain cioplea
si faurea stele asa cum sufletul ii soptea si, tot ce miinile
atingeau, era neasemuit.
Iar stelele nu erau facute nici din marmura, nici din
pietrele pretioase cunoscute pe pamint. Stelele erau cioplite
de Ain din Lumina. Cerul devenea pe zi ce trece tot mai
frumos - asemeni unei gradini inflorite.
Fiecare stea cioplita de Ain avea un sunet. Bolta Cerului
devenise o simfonie divina si fiecare stea avea parfumul ei.
Asa ca cine se plimba pe cararile Cerului, devenea pe
nesimtite mai bun, mai iubitor si mai drept, pentru ca
frumusetea - care il inconjura din toate partile - ii
transforma inima.
Ain isi avea atelierul pe o stea care stralucea ca o
nestemata si al carui izvor se afla in mina Creatorului.
Fiecare zi care trecea era o bucurie pentru el, pentru ca in
fiecare zi miinile lui modelau Lumina, dindu-i forma unei
stele.
Dar veni o zi in care miinile lui nu mai cioplira nimic si
Ain se simti trist si singur. Ii lipsea ceva? Degeaba
incercara stelele sa-l incinte. Ain ii privea pe toti cu
iubire, dar ochii ii erau tot mai tristi, iar miinile ii erau
neputincioase. Intr-o noapte, a fost trezit de o melodie cum
nu mai auzise. Isi duse mina la piept, unde simtea o arsura
si-si dadu seama ca inima ii era cea care murmura melodia
aceea nemaiauzita.
O caldura nedefinita se zbatea in adincul fiintei sale.
Nelinistit, lua dalta si se apuca de lucru.
Alese cu atentie Lumina cea mai stravezie si incepu sa
ciopleasca o stea. Dar lucrul nu-l multumea. Nu reusea sa
faca ce sufletul lui tinjea. Simti ca inima il doare atit de
tare, incit isi duse miinile acolo, incercind sa-si aline
durerea. Causul palmelor i se umplu de o Lumina mai
scinteietoare decit roua soarelui. Ain se trezi ca tine in
mina o bucatica din inima lui. Miinile se grabira sa
ciopleasca Lumina aceea vie, tulburatoare. Dar, ciudat! In
loc sa ciopleasca o stea, asa cum le invatase Ain, miinile
cioplira? o fata, cu ochii migdalati si parul numai inele! O
fata cum numai dorul inimii lui putea naste.
Ain o privea tulburat si ochii i se umplura de lacrimi cind
o simti vie. Era facuta din sufletul lui! Si un cer inflori
in el cind ii auzi glasul.
-E bine aici la tine!
-Vei ramine cu mine?
-Desigur, doar sint o parte din tine si dorul tau m-a
chemat! Dar, pentru inceput trebuie sa-mi dai un nume.
-Un nume? O sa-ti spun AMENA!
-Amena! Spuse ea, luindu-l de mina. De acum vom fi mereu
impreuna, hotari ea. Din clipa aceea, pentru Ain, viata
incepu sa curga ca un riu de munte. Fiecare zi care incepea
devenea un dans al zinelor. Nimic nu i se parea mai frumos ca
glasul fetei, ca zimbetul ei. Mergeau peste tot impreuna, el
invatind-o potecile Cerului, unde puteau asculta muzica
cerului si puteau sta de vorba cu sufletele lor.
-Priveste! De ce curcubeul are atitea culori?
-Sint doar sapte, Amena. Si fiecare culoare e de fapt o
poarta catre o alta lume.
Pentru citeva clipe raminea tacua, adincindu-se in privirea
lui nesfirsita. De unde sa stie ea ca fiecare culoare a
curcubeului era un alt univers, care la rindul lui era o
treapta care te aducea mai aproape de Lumina Luminilor, dupa
care oricare suflet era insetat?
Ain era fericit, iar lucrul miinilor sale se desavirsea pe
masura negraitei sale fericiri. Impreuna au mers si in
Gradina Ingerilor, unde aleile erau pavate cu pietre
pretioase, care mai de care mai sclipitoare. Toti ingerii
venisera sa o vada si sa se bucure de zimbetul ei. Chiar
Ingerul Blindetii i-a daruit un mugure de floare, iar Ingerul
Frumusetii i-a sarutat ochii ? sa-i straluceasca mereu. Si,
pina la urma, ingerii ii tesura o rochie din fir de stea, cum
nu se mai vazuse niciodata. Amena mai invata sa impleteasca
prima ei coroana din flori celeste. Iar ca bucuria sa-i fie
deplina, ingerii o lasara sa faca doua bratari din cele mai
frumoase flori: una si-o puse pe mina ei, iar cealalta o
prinse pe mina cioplitorului.
-Acum nu o sa ne pierdem niciodata. Bratarile noastre surori
au sa ne tina mereu impreuna!
Ain zimbise, imbratisind-o: cum s-ar putea pierde, cind nu
se desparteau niciodata? Pina noaptea tirziu, Amena ii
povesti tot ce vorbise cu ingerii, tot ce o invatasera si ii
aratasera.
-Ingerii stiu atit de multe! M-au invatat frumusetea din
orice lucru. M-au suit in virful pomului cu fructe de aur si
am putut vedea cele doua poteci de taina: poteca binelui si
poteca raului. Acum stiu sa le deosebesc! Iar Ingerul
Nevinovatiei mi-a spus?
-Ce ti-a spus, Amena? Dar ea adormise ostenita de atitea
intimplari.
Privirea ii aluneca pe bratara impletita din flori celeste.
Ar putea-o pierde vreodata? O singura primejdie ar fi fost?
Groapa Neagra! De fapt nimeni nu stia ce se putea intimpla
daca te inghitea gura ei. Dar in mod sigur ceva
inspaimintator, caci nici unul din cei care cazusera acolo nu
se mai intorsesera.
Dar, de ceea ce se temea, se intimpla. Intr-una din zile, pe
cind hoinarea singura, prinsa de vraja norilor stralucitori,
Amena nu lua seama ca se indepartase si ca era pe un drum pe
care Ain nu o dusese niciodata. Si, tocmai cind se lasase
prinsa de imbratisarea norilor, calca chiar in virtejul negru
al Gropii, care o inghiti intr-o clipa.
Cuprinsa de bezna ce o purta tot mai adinc, Amena incerca sa
ceara ajutor, strigindu-l pe Ain, insa nimeni nu o putea
auzi. Striga pina cind isi pierdu constiinta. Se trezi intr-un
loc ciudat, dar negrait de frumos.
POMUL CU O MIE SI UNA DE REGINE
Amena ajunsese pe Pamint, in Tara Negraita, despre care se
auzise si in cerurile inalte, atit de frumoasa era!
Frumusetea ei nu putea fi cuprinsa in cuvinte; si mai avea o
melodie a ei, un Cintec al Slavei, pe care cine il auzea o
data nu il mai putea uita nicicind.
Amena se ridica in picioare si nu apuca sa faca doi pasi,
cind auzi doi vulturi:
-Priviti, a cazut din stele! Vino cu noi la Stinca Soimului,
la adunarea Reginei!
Linga stinca se inalta un pom semet, in care se aflau o mie
si una de regine, micute, cit sa le prinzi in palma, cu
rochite fosnitoare si coronite scinteind de nestemate si
avind fiecare in mina cite un sceptru de argint. In mijlocul
lor statea Marea Regina.
Cu toti o priveau curiosi pe Amena, care le povestise tot
ce i se intimplase de cind miinile lui Ain o cioplise din
sufletul sau si pina cind cazuse in Groapa Neagra. Au hotarit
sa ramina in Tara Negraita si sa invete legile Mamei Pamint
ca sa poata fi acceptata in Imparatia Lupului Alb. Caci Lupul
Alb era singurul care putea deschide Poarta prin care fetita
s-ar putea intoarce in lumea stelelor.
Acolo, in mijlocul padurilor nesfirsite, alaturi de micile
zine, Amena invata despre originea cereasca a sufletului,
invata sa simta respiratia pietrei si sa-i pretuiasca truda
ei de a creste. Dar, cel mai mult ii placea sa-l asculte pe
Ram, batrinul intelept, ce-o invata taina tamaduitoare a
plantelor, a cuvintului, a focului?
-Priveste, Amena, nu exista planta pe Pamint care sa nu fi
primit harul tamaduirii. Cel care le cunoaste taina poate
face mult bine.
-Cuvintul poate cladi lumi si poate narui imparatii. El este
viata daca tisneste din inima Adevarului. De aceea
pretuieste-l ca pe un dar sfint, pentru ca el sustine
Creatia.
Iar Amena invata de la Ram cum sa pastreze cuvintul in
Tacere pina se umple cu putere si apoi sa vindece sufletul
celui in suferinta si, vindecindu-se sufletul, trupul pe data
se intareste.
Seara tirziu, cind incepea dansul stelelor, Amena privea
nesfirsirea boltii tulburata de dorul de cioplitor. Oare Ain
o cauta ? Atunci simtea mina lui Ram mingiind-o, Ram care
veghea neobosit asupra ei?
-Rabdare! Aici, pe Pamint, fiecare trebuie sa invete sa
astepte.
Cindva drumul tau se va impleti din nou cu drumul lui Ain.
Calauza, nu uita, iti va fi intotdeauna IUBIREA!
Amena mai avea un prieten de care rar se despartea:
Berbecul cu Lina de Aur din pestera lui Ram, care vorbea cu
glas omenesc si care avea darul de a vedea prin oglinda
viitorului. De la el afla ca, in zilele de miine ale
timpului, intr-un tinut insorit in care traieste un Cerb
Instelat, il va intilni pe cioplitor.
Si iata ca veni clipa despartirii. Era noaptea sfinta, cind
poporul astepta nasterea anului. Amena era insasi frumusetea,
iar mintea sa inflorise asemenea unei flori celeste, udata de
roua fara de asemuire a invataturilor primite.
-E noaptea de vraja a lumii, Amena - spuse Marea Regina. Ai
dreptul la indeplinirea unei dorinte. Te ascultam!
- As vrea sa ajung la Ain ! As vrea sa fim din nou impreuna,
acolo unde se nasc stelele. Lasati-ma sa plec spre Imparatia
Lupului Alb!
-Credeam ca vei uita, ca vei ramine cu noi! Cu totii te-am
indragit! Dar ai dreptate, Amena. Cum ar putea Iubirea sa
uite inceputul ei? ?
-Vino, se auzi glasul abia murmurat al Inteleptului Ram. Si
numai ce mina lui ii atinse umarul, ca se si trezira amindoi
in interiorul pesterii vii, in fata unei oglinzi de clestar.
-A sosit Timpul! Drumul spre Imparatia Lupului Alb se afla
in fata ta. Oglinda este usa prin care vei intra in
labirintul pesterii. Nimeni nu te va insoti in intunericul
pesterii. Foloseste fiecare cuvint pe care ti l-am spus si,
mai ales, nu te lasa cuprinsa de frica. Daca esti gata intra
acum in oglinda din fata ta, gaseste Calea si fii fericita!
Totul sta in puterea si credinta ta!
Amena, respirind adinc, pasi in clestarul straveziu al
oglinzii si fu inconjurata de bezna. Nimic care sa-i arate
drumul? Incepu sa paseasca pipaind peretii cu miinile. De
sute de ori fu nevoita sa se intoarca din cotloanele
infundate. De sute de ori isi simti picioarele alunecindu-i
in gol. Citeodata avea impresia ca se misca in cerc. Se lupta
cu disperarea, cu deznadejdea care-i ingrozea sufletul.
Atunci il auzea pe Ram: Nu te lasa prada lor, altfel or
sa-ti secatuiasca puterile. Fii mereu tu insati!? Fata se
oprea, respira adinc si pornea mai departe.
-Doamne! Cit este de intuneric!
Intunericul este o alta forma a luminii, Amena? ii
raspundea din amintire vocea blinda a lui Ram.
Lacrimi fierbinti spalara ochii Amenei. Cum sa transforma
bezna in lumina? Cum?
-Cauta Lumina in tine, Amena, nu in afara ta, daca vrei cu
adevarat sa o vezi si sa nu o pierzi niciodata?
Si atunci Amena se retrase in fiinta ei, asteptind miracolul
regasirii luminii. Rabdarea ii fu pusa la grea incercare.
Parea a fi pierduta definitiv in bezna. Se ghemui din ce in
ce mai adinc in ea, fara gind, ostenita. Dar iata ca ceva tainic incepu a se desface in interiorul sufletului ei, trudindu-se sa iasa afara. Si munca
era atit de zvircolitoare, iar acel ceva atit de frumos,
incit pe obrajii fetei incepura sa curga lacrimi si, deodata?
vazu Lumina! Lumina fusese mereu cu ea, dar ochii ei nu
reusisera sa o vada pina acum. Intre ea si Lumina statuse
spaima, descurajarea. Abia acum isi dadu seama Amena ca
propria ei fiinta era purtatoarea de Lumina, pentru ca din
aceasta Lumina fara seaman fusese facuta. Lumina dinlauntrul
ei se revarsa in cascade vii, triumfatoare, alungind spaima
si, odata cu ea, intunericul. Iar cel care isi vede Lumina
zidita in propria inima nu poate fi infrint de nimic! Si
peretii labirintului se luminau, iar calea se deschidea in
fata ei fara obstacole. Strabatu pe rind sapte sali scinteind
de podoabe. Si fiecare sala o impodobea pe Amena cu o noua
minune, sporindu-i frumusetea si intelepciunea.
AZIZOS, FIUL PASTORULUI
In vremea aceasta Ain o cauta cu disperare pe Amena.
Deznadejdea ii cuprinse inima. Nimic parca nu mai avea rost
in viata lui. Bucuria care ii umpluse casa odata se stinse,
asa cum lumina se stinge cind apune soarele. Casa devenise
pustie ca un cring fara pasari. Ceva in fiinta lui disparuse
fara veste si el isi simtea sufletul golit de putere.
--Ar putea vorbi cu Universul, susotira doua stelute.
-Numai el l-ar putea ajuta.
Ain ridica ochii spre ele, in timp ce un licar de speranta
se aprinse in inima lui. Si, fara sa stea pe ginduri, o lua
la fuga catre Palatul de Foc al Universului. Nu se opri decit
in fata lui. Acesta il privi cu bunatate si intelegere.
-Stiu ce vint napraznic te-a purtat pina la mine, rosti abia
soptit. Imi pare rau, dar fetita a cazut in Groapa Neagra.
-Dumnezeule! Am pierdut-o pentru totdeauna!?
-Ain, Amena nu a murit, ci doar a ajuns pe Pamint.
-Pe Pamint? Acolo unde se nasc sufletele ca sa invete Legea?
-Da, cioplitorule. Groapa Neagra este o Poarta prin care
trebuie sa treaca cei care vor sa creasca.
Fiecare nastere este doar o treapta pe care o urca catre
Lumina.
-Si ea, Amena, a uitat totul, asemeni muritorilor?
-Nu, Ain! Amena nu poate cunoaste uitarea pe care sufletele
o capata doar in pintecele mamei pamintene. Atita doar ca ii
va fi foarte greu, nespus de greu sa gaseasca drumul inapoi.
S-ar putea sa rataceasca mii de ani?
-Invata-ma cum sa ajung pe Pamint! Trebuie sa o gasesc pe
Amena, cu orice pret!
-Greu lucru imi ceri? Ca sa ajungi pe Pamint va trebui sa
inveti sa te nasti si sa mori; sa inveti sa alegi intre
realitate si iluzie; sa inveti cum sa treci printre doua
porti ale nasterii si ale mortii, pentru ca altfel vei ramine
pe tarimul umbrelor, asemeni multora. Dar, cel mai cumplit
lucru, este uitarea. Va trebui sa uiti: sa uiti cine esti, de
unde vii, sa uiti de ce ai coborit pe Pamint. Vei uita lumea
noastra, chiar si pe Amena. Pentru ca te nasti minat de
dorinta vei uita Imparatia si va trebui sa ti-o reamintesti,
singur, fara alt ajutor. Iar lucrul acesta este cel mai greu.
Nu vezi cit trudesc oamenii, cite vieti irosesc pina reusesc
sa intrezareasca scinteia aprinsa in propria lor fiinta,
unica realitate? Ai putea accepta toate acestea, Ain?
-Da, pot! Fara Amena viata mea nu-si mai are rostul. Pe ea
am cioplit-o din lumina sufletului meu. Dorul meu de ceva mai
frumos decit Frumusetea insasi a adus-o la viata! Ajuta-ma sa
ma nasc pe Pamint!
-Fie, Ain! Exista o cale, dar la nasterea ta vei uita totul?
Vei primi o saminta de trup pe care va trebui sa o cresti
dupa legile vietii pamintene? Va trebui sa-ti reamintesti
singur, cum sa respiri, cum sa mergi, cum sa te inalti? Daca
te incumeti? platesti pretul?
-Pretul? Care pret? Orice, cere-mi orice!!
-Ain, trebuie sa-mi dai harul tau de a ciopli ca nimeni
altul!
-Darul dintii? Darul destinului? Privirea lui Ain se adinci
in abis cind hotari: daca acesta este pretul, ma invoiesc!
Universul intinse mina dreapta spre el si o spirala argintie
de lumina il cuprinse pe Ain, rotindu-se in jurul lui, luind
cu ea darul de pret al flacaului. Ain simti ca se scufunda in
bezna tuturor beznelor, dupa care uita totul.
Soarta te-a nascut,
Prunc nemaivazut,
Si te-a chemat
Si te-a imbaiat
In izvor de munte
Cu plete carunte,
Pruncule-nstelat
Sa te faci barbat
Si sa cresti la Soare
Turma de mioare?
Fii binecuvintat! Ai primit Solia
Sa ne aperi cintul
Sa respecti Cuvintul
Neamului de Soarta
Ca sa-l treci prin Poarta
Mingiiat de stele
Nesupus la rele,
Neatins de tina,
Neamului de lumina?
Pruncu-le astepta,
Trecura ani si ani, iar pruncul crestea, se facea tot mai
frumos, mai puternic si mai intelept. Glasul ii era
mingiietor ca o raza de soare, bratele lui faceau dreptate
fara sa raneasca, iar ochii cind te priveau, se transformau
in doua izvoare de iubire nesfirsita.
Citeodata insa, seara tirziu, flacaul devenea tacut, tacut
ca stincile, tacut si trist. Simtea un dor sfisietor, ca o
arsura, o sete de ceva care nu-l putea numi. O neimplinire ii
lacrima ochii, dar deslusit nu putea spune ce-i lipseste. Isi
mingiia atunci bratara impletita din flori nemuritoare cu
care se nascuse. Ar fi trebuit sa fie fericit, dar nu era.
Tinutul in care se nascuse Ain era tinutul Cerbului
Instelat, tinut in care putea vedea dansind spiridusi si zine
cind zorii se nasteau. Se spunea ca Cerbul pazea o Imparatie
de taina in care nu putea intra oricine, caci acolo,
povesteau batrinii, s-ar afla Poarta care duce la Nemurire.
Pe cerb insa nu l-a vazut nimeni. Cindva, in vremuri aproape
uitate, cind sufletele oamenilor erau ca bobul de roua, Cerbul
se arata nemuritorilor. Cei care l-au vazut, povestira ca
frumusetea lui intrecea orice inchipuire! O singura privire a
Cerbului te putea face sa intelegi sensul vietii, putea opri
roata Timpului si putea sa-ti dezvaluie taina Adevarului.
Intr-o zi, o intimplare ciudata il purta pe baiat pe niste
locuri pe care nu le mai calcase niciodata.
Intr-o noapte, pe cind facea de straja, un urs reusi sa fure
o mioara. Flacaul se luase dupa urs si alerga dupa el pina
rasari soarele. Ursul lasa mioara nevatamata si-l privea pe
baiat rugator, parca cerindu-i ajutor. Atunci vazu ca totul
in jur era scaldat in aburi de lumina albastra, iar iarba,
florile si copacii aveau culori ciudate, fumurii. Il urma pe
urs pina la o pestera, unde zacea pe un pat de ierburi uscate,
un barbat cu barba carunta, care gemea incetisor. Baiatul
incepu sa-l maseze asa cum il invatasera batrinii, alungind
boala din corpul barbatului. Apoi scoase de la briu un saculet
cu ierburi de leac, din care facuse o fiertura aromata din
care ii dadu sa bea. Se scursera citeva ore bune pina cind
barbatul deschise ochii: trecuse primejdia focului.
-Iti multumesc, flacaule! Dar de unde esti? Pe la mine rar
urca cineva!
-Sint de jos, din Vale. Daca nu ma aducea ursul, nici eu
n-as fi ajuns prin aceste locuri.
-Putini oameni se incumeta sa urce la Stinca Dorului ! Eu
sint cioplitor de icoane.
-Un cioplitor de icoane?!
-Da, nu ai vazut niciodata cum se ciopleste lemnul?
-Nu? si o amintire i se zbatea in suflet, ca o parere si il
durea ca nu o poate aduce la lumina.
Mosu lua o bardita si o bucata de lemn. Miinile lui pareau
ca vrajite; mingiiau cu dalta lemnul si, incetul cu incetul,
lucrul se desavirsi.
-Hai, incearca!
Flacaul isi simtea palmele transpirind de emotie! Dar, ce
ciudat! In clipa in care incepu sa lucreze, i se paru ca isi
aduce aminte? Doamne! De ce nu poate da voalul la o parte,
sa-si poata atinge taina ce-i plinge in suflet. Miinile i-o
luara inainte. Ciopleau cu dibacie, cu maiestrie, de parca
dintotdeauna numai asta facusera.
Batrinul il privea uluit. Chipul daltuit de baiat parea
coborit din ceruri, parea facuta din Lumina.
-Icoana ta intrece orice frumusete, toate icoanele din
Palatul Cerbului!
-Al Cerbului Instelat? L-ai vazut pe Cerb?
-Eu ii cioplesc icoanele cu care isi impodobeste Palatul.
-Deci Cerbul exista? si ochii i se umezira.
-Cum sa nu existe? Doar el este sufletul neamului Omenesc!
De vrei sa-l vezi iti voi arata unde obisnuieste sa vina.
Daruieste-i icoana pe care ai cioplit-o si el iti va
indeplini o dorinta.
O sa poata sa vada Cerbul. O sa-i poata vorbi! Il va putea
ruga orice!?
-Cere-i Palosul Strabunilor!? auzi Glasul Inimii?Palosul
Vrajit? Acela care il are, nu va putea fi invins.
Flacaul lua in miini icoana si se lasa purtat de batrin spre
locul unde va urma sa vina Cerbul.
Deodata, aerul isi schimba culoarea. Ceva viu si luminos il
umplea, hranindu-l, in timp ce o pace infinita cuprinse
totul, ca o imbratisare. Nu dupa multa vreme aparu si Cerbul.
Era aidoma cum il visau batrinii pastori: mindru, cu coarne
instelate. Cind Cerbul il cerceta cu ochii, simti ca o putere
fara margini il cuprinse si-i toarna tarie in trup. Fara sa
rosteasca vreun cuvint, flacaul aseza la picioarele Cerbului
icoana.
-Iti multumesc, fiu al pastorului, pentru darul miinilor
tale
-Ma cunosti?
-Te stiu de cind ciopleai Lumina si mai de demult chiar. Iti
stiu ziua de miine si cele care vor urma.
Ai dreptul la indeplinirea unei dorinte, orice vrei. Cere-mi
un singur lucru si acela va fi al tau?
-Ai vrea sa-mi dai Palosul Strabunilor?
-Bine ai ales, al tau sa fie si nu uita: harul de pret al
Palosului, nu in tais sta ci in Iubire? si Cerbul disparu
intr-o clipa.
Daca la picioarele lui nu ar fi stralucit Palosul dorit ar
fi putut spune ca totul nu a fost decit un vis frumos.
Viata barbatului isi urma cursul stiut, dar cu singura
deosebire ca acum cel mai mult ii placea sa ciopleasca
icoane. Il mai incerca si acum dorul ascuns in inima, setea
aceea de ceva nedeslusit, doar ca de la o vreme, i se parea
ca alinarea ii este pe aproape. Tot inima care-l durea de dor
ii soptea in taina ca ziua aceea nu-i departe.
De la o vreme ii placea baiatului sa-si poarte oile la
Stinca Salamandrelor, unde obisnuiau sa vina sa se rasfete
salamandrele stropite cu smaralde si topaz. Flacaului ii
placea sa le asculte povestile adevarate din lumea lor cu
zine si spiridusi. Si astfel afla ca, undeva, dincolo de
Valea Cerbului Instelat, s-ar afla Imparatia Lupului Alb,
imparatie a Pacii si a Iubirii, in care cel care e vrednic sa
intre cunoaste desavirsirea. Si tot acolo, povestise o
salamandra aurie, ar fi venit din stele o fata frumoasa ca un
cintec, pe care Lupul o invata Legea, Legea care te face
liber si nemuritor.
Cind auzise despre fata inima ii tresarise tulburata si, de
atunci, dorinta de-a vedea macar o clipa fata, ii rapi
linistea noptilor.
IMPARATIA LUPULUI ALB
Stinca pe care se afla Amena domina piscurile din jur. Cita
deosebire intre Tara Marii Regine si aceste locuri! Doar
munti, munti nesupusi decit departarilor. Simteai, respirind
aerul lor, cum devii o parte a maretiei lor, ca acolo iti
sint radacinile si ca poti sorbi liber din izvorul vietii.
Amena privea cu nesat umplindu-si sufletul cu ceva pe care
nu-l putea defini, dar care era mai presus de frumusete si
forta. In fata ei statea, privind-o cu blindete, un Lup cu
blana alba, stralucitoare:
-Bine-ai venit la noi, Amena! Vulturii, soli ai Marii
Regine, mi-au povestit despre tine si dorul tau. Asculta cu
atentie, Amena! Tara aceasta s-a nascut din impreunarea
Luminii cu Pamintul. Oamenii sint pastratorii tainelor lumii,
ursitorii semintiilor care alcatuiesc omenirea; ei se nasc
Calauze si stiu sa poarte sufletele insetate catre Fintina cu
Apa Vie; ei stiu sa umble pe Poteca Fulgerului, asa cum mergi
pe oricare poteca de munte. Din trupul acestei tari s-a nascut
izvorul alb si luminos al Iubirii, cu care este alaptat intreg
neamul omenesc? Si este Leaganul Pamintului pentru ca este
de-a pururi nascatoare de pace? de frumusete? de bucurie. Ca
sa fii acceptata va trebui sa te joci cu tainele acestui
Pamint si sa-l convingi pe Cerb sa-ti dea Cheile Curcubeului?
Iar cind va veni timpul, eu insumi iti voi deschide drumul
catre stele.
-Cheile Curcubeului ai spus? Cheile celor sapte Imparatii?
-Da, Amena. Stiai despre ele?
-De la Ain, de la cel care m-a cioplit din cintecul inimii lui?
-Ai sa-l gasesti pe cioplitorul de stele asa cum izvorul nu
poate fi despartit de apa pe care-o daruie lumii, tot asa nu
pot fi despartiti cei care se iubesc? Dar, pentru inceput ai
sa stai la Moara Timpului, acolo unde se macina clipele ca
niste boabe de griu.
Si fata ucenici la Batrinul Morar, invatind cum sa
foloseasca saminta timpului, ca aceasta sa dea rod bogat, sa
adune orele intr-o singura respiratie si sa teasa din ele
vesmintele eternitatii; sa incremeneasca clipa si sa supuna
zvicnirea timpului fara sa schimbe armonia lumii.
Legea acelui loc ii da dreptul celui sirguincios la
indeplinirea unei dorinte si, cind sosi clipa sa plece de la
moara, Lupul o invata pe Amena sa ceara Scutul Fermecat, care
te apara de duhuri, de amagiri, de bezne necunoscute. Morarul
se bucura de alegerea fetei, dar pentru aceasta trebuia sa-l
ia singura. Scutul era pazit de cei doi colti de piatra care
sprijina cerul din fata Morii si care nu se opresc niciodata.
O singura secunda ii era ingaduit ca sa se strecoare si sa-si
ia darul fagaduit. Mina Amenei decupa aerul fulgerind spre
nemiscare. Cei doi colti de piatra se oprira si fata ridica
fara teama Scutul Fermecat.
Un sunet cristalin se insuruba in aer si fata se trezi in
fata Sfatului Batrinilor. De la cei 12 batrini afla despre
libertatea sufletului:
-Nu uita! E liber doar cel care face binele. Binele se afla
sadit in fiece fiinta. Trebuie numai sa-l lasi sa dea roade
si sa-l imparti cu ceilalti, asa cum izvorul imparte tuturor
apa curata.
Iar de la Baba Mare, desfacatoarea de farmece, invata
Descintecul de Lumina, cu care se dezleaga orice vraja. In
lumea in care te afli, Amena, umbra insoteste lumina, noaptea
se plimba in urma zilei, noroiul traieste ca sa hraneasca
floarea. Lumea e o continua devenire, de aceea trebuie sa
inveti sa eliberezi ce este curat din capcana care intineaza,
sa redai zborul pasarii inlantuite.
Descintecul schimba fata lucrurilor, folosind forta vicleana
a Raului o intoarce catre Bine, prefacind intr-o clipa orice
legatura intunecata in libertate.
Dar o intimplare schimba ordinea zilelor.
In noaptea nasterii Noului An o groaznica nenorocire se
abatu asupra Imparatiei: paznicii hotarelor au adormit iar
Intunecatul navali, sperind sa puna stapinire pe Tara.
Lupul Alb se straduia din rasputeri sa-i tina piept:
-Amena, am fost prinsi nepregatiti? si nu stiu care va fi
soarta bataliei. Vreau sa-ti deschid Poarta, asa cum ti-am
promis? Sa nu uiti niciodata ce-ai invatat la noi! Pamintul
este oglinda Cerului. Legea e aceeasi oriunde te-ai afla. Sa
ne grabim! Caci, dupa ce vei trece voi inchide Poarta pentru
totdeauna, pentru ca hotii de soare sa nu poata urca in cer.
Sufletele pamintenilor nu vor mai gasi niciodata drumul care
duce la Inima Universului.
Amena tresari. Clipa pe care o visase ani de-a rindul, clipa
intoarcerii la Ain, sosise. Dar pretul i se parea prea mare?
Nu putea parasi Tara care o crescuse cu rabdare si iubire
acum cind Intunericul era gata sa o supuna si sa o
inrobeasca:
-Opreste-te! Ramin si lupt alaturi de tine, pina vom birui!
De la voi am invatat sa schimb cumpana sortii!
-S-ar putea sa nu biruim si atunci vei ramine pentru
totdeauna pe Pamint.
-Spune-mi ce trebuie sa fac pentru a invinge?
-Mai este o scapare. La Stinca Salamandrelor isi aduce oile
un pastor care a primit in dar Palosul Strabunilor. Cel care
are Palosul, greu va fi invins in lupta dreapta. Alearga si
roaga-l pe pastor sa ne ajute.
ROUA INGERILOR
Ca vintul ce mina furtuna din urma alerga fata sa aduca
ajutor Tarii care o ocrotise si ii daruise tainele ei. In fata
ei, Stinca Salamandrelor isi usca muschiul verde in caldura
soarelui. Pe pajistea din jurul stincii, pasteau mioare albe,
pazite de un ciine. Un fir de melodie catifelata o atrase
spre intrarea unei grote. Acolo, linga un foc, fata zari un
flacau care cinta din fluier. Privirea lui parea adincita,
departe de parca ar fi vrut sa desluseasca o taina. Amena se
opri ca fulgerata. Inima incepu sa-i bata nebuneste, de parca
ar fi vrut sa iasa din piept si sa alerge in bratele celui
care o privea incremenit.
Ain! Ain cioplitorul de stele!! Striga sufletul ei.
Ani de-a rindul privise stelele, cautind-o pe aceea care o
cioplise Ain, din inima lui, chemind-o la viata. Noapte de
noapte adormise, sperind ca, intr-o zi, Ain o va stringe la
pieptul lui ca odinioara, regasind-o. Si iata ca minunea
intilnirii lor se intimpla acum pe acest Pamint al florilor
si al izvoarelor curate. Simtea cum totul se invirte in jurul
ei, in timp ce o fericire ii umplea sufletul. Ca sa ajunga
pina la Ain invatase sa fie libera si sa iubeasca Adevarul mai
presus de orice.
Dar ce face Ain in grota aceasta? De ce o priveste de parca
ar vede-o pentru prima data?
-Cine esti tu, fata frumoasa ca zorile si ce urgie te
urmareste si-ti inspaiminta privirea?
Ochii Amenei se umplura de lacrimi. Era cu putinta ca Ain sa
nu o recunoasca? Isi aminti de Lupul Alb care se lupta cu
Intunericul, sus pe creste. Nu era timp de intrebari. In
citeva cuvinte ii spuse pastorului despre pericolul care
ameninta Imparatia Lupului Alb, rugindu-l sa-i vina in ajutor.
Fara sa stea pe ginduri, flacaul lua Palosul Strabunilor si
alerga urmat de Amena catre locul infruntarii. Acolo lupta era
apriga. Lupul Alb abia se mai zarea de naluci care se nasteau
pretutindeni.
Palosul voinicului se pravali ca un traznet peste cetele
dusmane, risipindu-le in cele patru zari.
Alaturi de el Amena ridica Scutul Fermecat, aparindu-l pe
Ain de atacuri miselesti. Ea mai invatase de la Batrinul Ram
taina sacra a Pamintului, a transformarii raului in bine:
Priveste Amena si ia aminte la bunatatea fara margini a
Pamintului? Din tot ce e putred, face un lucru folositor? In
adincul lui binecuvintat, raul este transformat in seva
hranitoare, vreascul in fruct aromat, frunzele cazute in forta
care sustine padurea. Priveste si invata! Si, ori de cite ori
vrajmasul se napustea asupra ei, il preschimba in porumbel alb
si-l trimitea in lume sa poarte pacea.
Asa cum luptau alaturi, Lupul, Amena si Ain pareau a fi o
singura radacina a unui neam. Una cite una nalucile se topeau
in vazduh, asa cum ceata se topeste in miezul fierbinte al
zilei. Daca vazu ca ii scad puterile si nu-i poate dovedi in
lupta dreapta, Intunecatul, crezind ca forta le vine de la
Soare, se gindi sa-i acopere fata luminoasa. O bezna rea
invalui Pamintul si cumpana bataliei se apleca spre intuneric.
Trei nopti grele ca un pacat, trei nopti cumplite incercara sa
zdruncine credinta Pamintului in forta Luminii. Trei nopti
nesfirsite ca foamea, Lupul Alb, Amena si Ain luptara fara sa
vada, incercind sa-i biruie vrajmasia.
Dar in viltoarea luptei, flacaul izbi cu Palosul Scutul pe
care fata il tinea in mina ridicata. Din izbitura tisni
flacara unui fulger si, la lumina ei, voinicul zari bratara de
la mina Amenei. Bratara sora geamana a lui!
Si atunci se intimpla minunea deplina a regasirii celor doi.
Flacaul isi aminti! Cine este si de ce isi dorise sa se nasca
pe Pamint! Isi aminti clipa in care o cioplise pe fata, de
ziua in care o pierduse. Isi aminti ca este fiul Cerului si ca
poarta in sine Lumina! Ain isi regasi natura sa divina si
bezna incepu sa se retraga.
O singura secunda le-a fost de ajuns ca sa se regaseasca. Se
priveau
-Amena de atita timp te caut!
-Si eu Ain, te astept de atita vreme!
-Ai trecut si ultima proba, Amena! Se auzi glasul Lupului
Alb. Cel care mai presus de sine pune binele tuturor, acela
este vrednic sa deschida Poarta care duce catre adevarata
Imparatie!
-Asadar, lupta a fost doar o proba?!
-O proba si inca o invatatura. Printii Noptii sint
slujitorii Luminii. Ei apar atunci cind fiinta este pregatita
sa vada. Caci intotdeauna acolo unde apare o umbra, exista in
mod sigur si o mare lumina. Leacul se afla in inima Raului si
fiecare batalie te face mai puternic!
Din curmatura muntilor aparu Cerbul Instelat.
-Sint Sufletul Neamului Omenesc! Impreuna cu Lupul Alb
calauzim omenirea catre desavirsire.
O singura taina ti-a mai ramas ascunsa: taina trecerii prin
Poarta dincolo de care se afla Eternitatea.
Cerbul batu cu copita in pamint? Din radacina muntelui pe
care se aflau se ridica spre Cer o coloana de lumina.
Axa Lumilor!!
-Da, cioplitorule de stele. Este puntea pe care trec
sufletele trezite, spuse Lupul Alb. Iar acestea sint cele
sapte chei ale curcubeului, cu care veti putea deschide
pecetile portii. Trebuie sa stii, Amena, ca Poarta are sapte
peceti, care se deschid cu cele sapte chei pe care le tii in
mina. Iar fiecare pecete reprezinta un gind al Universului, o
virtute, fara de care nimeni nu poate atinge Imparatia
Cereasca.
Prima este Ordinea, care mentine frumusetea lumilor. A doua
Vointa, fara de care nu exista realizare.
A treia este Intelepciunea, fundamentul pe care se inalta
Universul. A patra este virtutea Intelegerii, a cincea este
Rabdarea, a sasea este Adevarul, unicul scop al devenirii,
iar cea de-a saptea pecete este Miluirea, coroana celor
puternici. Cind vei deschide ultima pecete, Pazitorul Pragului
va va cere cuvintul de trecere.
-Si care este acest cuvint?
-Fata mea, ca si lumina, acest cuvint este in tine!
-Il stiu. Cuvintul de trecere este Iubirea!
Si numai ce rosti fata cuvintul ca totul in jur isi schimba
infatisarea.
-Aceasta este forta iubirii! rosti Cerbul. Cine i-ar putea
rezista? Este cea care vindeca, rodeste, inalta! Este telul
si Calauza deopotriva!
-Mergeti cu bine! le mai striga Lupul, in timp ce tinerii
deschideau pecetile portii.
Dar, povestea Amenei si a lui Ain nu se incheie aici. Cind
au ajuns in cerul impodobit cu riuri de luceferi, cei de
acolo s-au bucurat atit de tare, incit le-au sarbatorit
intoarcerea o mie de zile si o mie de nopti. Lacrimile
ingerilor s-au transformat in Roua de lumina care a cazut pe
pamint transformindu-se in nestemate.
SFARSIT
pentru un nou inceput
Autor, asa zis, necunoscut ( LIDIA BIRSAN )
Ce ne spune Lidia pe coperta a IV-a a cartii ei:
Viata este cea mai frumoasa poveste care ni se intampla. Sufletul nostru copil recunoasteaceasta si cartea mea de povesti, lui I se adreseaza. Bucuria noastra si tineretea fara de sfarsit depind de inima copilului din noi. Fara batatia ei de smarald, am putea oare simti parfumul inegalabil al primaverii? Atunci cand Invatatorul launtric mi-a spus ca pot transmite invatatura strabunilor nostri, tot el mi-a aratat calea cea mai directa catre intelegerea oricarei varste: miracolul povestii si al incantarii... Si asa cum marturiseam in prima carte a acestei colectii de basme initiatice, Muntele Marii Taine, fiecare poveste pe care am scris-o, este adevarata: Ain si Amena exista. Lupul Alb pazeste si acum hotarele acestei tari, iar Cerbul Instelat aduce si astazi daruri de lumina copiilor ei ...
Lidia Birsan
Daca v-a placut, trimite-ti povestea mai departe, prietenilor vostri.
Cu iubire infinita, "
********************************************
curierul a fost : Sile this Millennium
********************************************
REMEMBER:
- Rasul profund aduce lacrimi de fericire!
- Daca eu sunt, TU esti, EL este!
- Noi suntem creatorii propriului nostru UNIVERS!
- OMUL devine ceea ce GANDESTE!!
- Soare in suflet si in zambet!
- Bucura-te de viata ta!
.......................................................
VIZITATI :
- www.radiantkogaion.ro
- www.infoterapii.ro
- www.universulinterior.ro
- Grupul Romania Radianta:
http://health.groups.yahoo.com/group/romania radianta/
**********************************************
Nota:
AM PRIMIT DE PE INTERNET O FRUMOASA POVESTIOARA CARE CIRCULA SUB FORMA DE AUTOR NECUNOSCUT.
Am ramas surprins deoarece aceasta povestioara care circula sub numele de "Cioplitorul de stele" in realitate se numeste de fapt "FETITA CIOPLITORULUI DE STELE" iar autoarea ei se numeste LIDIA BIRSAN. O cunoasteti, NU?
Lidia Birsan a scris pana acum doua frumoase carti cu povesti care se adreseaza copilului din noi. De fapt sunt cele mai frumoase carti cu povesti scrise vreodata pana acum pentru copilul din noi (calificative acordate de catre persoane autorizate).
Prima carte se numeste " MUNTELE MARII TAINE " si contine 10 povesti initiatice, iar cea de a doua carte se numeste " Fetita cioplitorului de stele ".
Ambele carti fac parte din "Colectia Basme Initiatice" si au fost tiparite sub ingrijirea Editurii Kogaion.
Dupa corectia de rigoare, pe care am facut-o, va las sa cititi si sa apreciati singuri valoarea si frumusetea acestei carti.
Mai jos sunt redate cateva pasaje din cele 5 capitole ale cartii:
"FETITA CIOPLITORULUI DE STELE"
"Se spune ca departe, incit si gindului ii era greu sa ajunga
pina acolo, traia un cioplitor de stele. Numele lui era AIN. Lui i se daruise la nastere un har fara de seaman: sa ciopleasca ca nimeni altul.
Si, pentru ca miinile lui ii erau atit de maiestre s-a
hotarit ca el sa ciopleasca stele. De mii de ani, Ain cioplea
si faurea stele asa cum sufletul ii soptea si, tot ce miinile
atingeau, era neasemuit.
Iar stelele nu erau facute nici din marmura, nici din
pietrele pretioase cunoscute pe pamint. Stelele erau cioplite
de Ain din Lumina. Cerul devenea pe zi ce trece tot mai
frumos - asemeni unei gradini inflorite.
Fiecare stea cioplita de Ain avea un sunet. Bolta Cerului
devenise o simfonie divina si fiecare stea avea parfumul ei.
Asa ca cine se plimba pe cararile Cerului, devenea pe
nesimtite mai bun, mai iubitor si mai drept, pentru ca
frumusetea - care il inconjura din toate partile - ii
transforma inima.
Ain isi avea atelierul pe o stea care stralucea ca o
nestemata si al carui izvor se afla in mina Creatorului.
Fiecare zi care trecea era o bucurie pentru el, pentru ca in
fiecare zi miinile lui modelau Lumina, dindu-i forma unei
stele.
Dar veni o zi in care miinile lui nu mai cioplira nimic si
Ain se simti trist si singur. Ii lipsea ceva? Degeaba
incercara stelele sa-l incinte. Ain ii privea pe toti cu
iubire, dar ochii ii erau tot mai tristi, iar miinile ii erau
neputincioase. Intr-o noapte, a fost trezit de o melodie cum
nu mai auzise. Isi duse mina la piept, unde simtea o arsura
si-si dadu seama ca inima ii era cea care murmura melodia
aceea nemaiauzita.
O caldura nedefinita se zbatea in adincul fiintei sale.
Nelinistit, lua dalta si se apuca de lucru.
Alese cu atentie Lumina cea mai stravezie si incepu sa
ciopleasca o stea. Dar lucrul nu-l multumea. Nu reusea sa
faca ce sufletul lui tinjea. Simti ca inima il doare atit de
tare, incit isi duse miinile acolo, incercind sa-si aline
durerea. Causul palmelor i se umplu de o Lumina mai
scinteietoare decit roua soarelui. Ain se trezi ca tine in
mina o bucatica din inima lui. Miinile se grabira sa
ciopleasca Lumina aceea vie, tulburatoare. Dar, ciudat! In
loc sa ciopleasca o stea, asa cum le invatase Ain, miinile
cioplira? o fata, cu ochii migdalati si parul numai inele! O
fata cum numai dorul inimii lui putea naste.
Ain o privea tulburat si ochii i se umplura de lacrimi cind
o simti vie. Era facuta din sufletul lui! Si un cer inflori
in el cind ii auzi glasul.
-E bine aici la tine!
-Vei ramine cu mine?
-Desigur, doar sint o parte din tine si dorul tau m-a
chemat! Dar, pentru inceput trebuie sa-mi dai un nume.
-Un nume? O sa-ti spun AMENA!
-Amena! Spuse ea, luindu-l de mina. De acum vom fi mereu
impreuna, hotari ea. Din clipa aceea, pentru Ain, viata
incepu sa curga ca un riu de munte. Fiecare zi care incepea
devenea un dans al zinelor. Nimic nu i se parea mai frumos ca
glasul fetei, ca zimbetul ei. Mergeau peste tot impreuna, el
invatind-o potecile Cerului, unde puteau asculta muzica
cerului si puteau sta de vorba cu sufletele lor.
-Priveste! De ce curcubeul are atitea culori?
-Sint doar sapte, Amena. Si fiecare culoare e de fapt o
poarta catre o alta lume.
Pentru citeva clipe raminea tacua, adincindu-se in privirea
lui nesfirsita. De unde sa stie ea ca fiecare culoare a
curcubeului era un alt univers, care la rindul lui era o
treapta care te aducea mai aproape de Lumina Luminilor, dupa
care oricare suflet era insetat?
Ain era fericit, iar lucrul miinilor sale se desavirsea pe
masura negraitei sale fericiri. Impreuna au mers si in
Gradina Ingerilor, unde aleile erau pavate cu pietre
pretioase, care mai de care mai sclipitoare. Toti ingerii
venisera sa o vada si sa se bucure de zimbetul ei. Chiar
Ingerul Blindetii i-a daruit un mugure de floare, iar Ingerul
Frumusetii i-a sarutat ochii ? sa-i straluceasca mereu. Si,
pina la urma, ingerii ii tesura o rochie din fir de stea, cum
nu se mai vazuse niciodata. Amena mai invata sa impleteasca
prima ei coroana din flori celeste. Iar ca bucuria sa-i fie
deplina, ingerii o lasara sa faca doua bratari din cele mai
frumoase flori: una si-o puse pe mina ei, iar cealalta o
prinse pe mina cioplitorului.
-Acum nu o sa ne pierdem niciodata. Bratarile noastre surori
au sa ne tina mereu impreuna!
Ain zimbise, imbratisind-o: cum s-ar putea pierde, cind nu
se desparteau niciodata? Pina noaptea tirziu, Amena ii
povesti tot ce vorbise cu ingerii, tot ce o invatasera si ii
aratasera.
-Ingerii stiu atit de multe! M-au invatat frumusetea din
orice lucru. M-au suit in virful pomului cu fructe de aur si
am putut vedea cele doua poteci de taina: poteca binelui si
poteca raului. Acum stiu sa le deosebesc! Iar Ingerul
Nevinovatiei mi-a spus?
-Ce ti-a spus, Amena? Dar ea adormise ostenita de atitea
intimplari.
Privirea ii aluneca pe bratara impletita din flori celeste.
Ar putea-o pierde vreodata? O singura primejdie ar fi fost?
Groapa Neagra! De fapt nimeni nu stia ce se putea intimpla
daca te inghitea gura ei. Dar in mod sigur ceva
inspaimintator, caci nici unul din cei care cazusera acolo nu
se mai intorsesera.
Dar, de ceea ce se temea, se intimpla. Intr-una din zile, pe
cind hoinarea singura, prinsa de vraja norilor stralucitori,
Amena nu lua seama ca se indepartase si ca era pe un drum pe
care Ain nu o dusese niciodata. Si, tocmai cind se lasase
prinsa de imbratisarea norilor, calca chiar in virtejul negru
al Gropii, care o inghiti intr-o clipa.
Cuprinsa de bezna ce o purta tot mai adinc, Amena incerca sa
ceara ajutor, strigindu-l pe Ain, insa nimeni nu o putea
auzi. Striga pina cind isi pierdu constiinta. Se trezi intr-un
loc ciudat, dar negrait de frumos.
POMUL CU O MIE SI UNA DE REGINE
Amena ajunsese pe Pamint, in Tara Negraita, despre care se
auzise si in cerurile inalte, atit de frumoasa era!
Frumusetea ei nu putea fi cuprinsa in cuvinte; si mai avea o
melodie a ei, un Cintec al Slavei, pe care cine il auzea o
data nu il mai putea uita nicicind.
Amena se ridica in picioare si nu apuca sa faca doi pasi,
cind auzi doi vulturi:
-Priviti, a cazut din stele! Vino cu noi la Stinca Soimului,
la adunarea Reginei!
Linga stinca se inalta un pom semet, in care se aflau o mie
si una de regine, micute, cit sa le prinzi in palma, cu
rochite fosnitoare si coronite scinteind de nestemate si
avind fiecare in mina cite un sceptru de argint. In mijlocul
lor statea Marea Regina.
Cu toti o priveau curiosi pe Amena, care le povestise tot
ce i se intimplase de cind miinile lui Ain o cioplise din
sufletul sau si pina cind cazuse in Groapa Neagra. Au hotarit
sa ramina in Tara Negraita si sa invete legile Mamei Pamint
ca sa poata fi acceptata in Imparatia Lupului Alb. Caci Lupul
Alb era singurul care putea deschide Poarta prin care fetita
s-ar putea intoarce in lumea stelelor.
Acolo, in mijlocul padurilor nesfirsite, alaturi de micile
zine, Amena invata despre originea cereasca a sufletului,
invata sa simta respiratia pietrei si sa-i pretuiasca truda
ei de a creste. Dar, cel mai mult ii placea sa-l asculte pe
Ram, batrinul intelept, ce-o invata taina tamaduitoare a
plantelor, a cuvintului, a focului?
-Priveste, Amena, nu exista planta pe Pamint care sa nu fi
primit harul tamaduirii. Cel care le cunoaste taina poate
face mult bine.
-Cuvintul poate cladi lumi si poate narui imparatii. El este
viata daca tisneste din inima Adevarului. De aceea
pretuieste-l ca pe un dar sfint, pentru ca el sustine
Creatia.
Iar Amena invata de la Ram cum sa pastreze cuvintul in
Tacere pina se umple cu putere si apoi sa vindece sufletul
celui in suferinta si, vindecindu-se sufletul, trupul pe data
se intareste.
Seara tirziu, cind incepea dansul stelelor, Amena privea
nesfirsirea boltii tulburata de dorul de cioplitor. Oare Ain
o cauta ? Atunci simtea mina lui Ram mingiind-o, Ram care
veghea neobosit asupra ei?
-Rabdare! Aici, pe Pamint, fiecare trebuie sa invete sa
astepte.
Cindva drumul tau se va impleti din nou cu drumul lui Ain.
Calauza, nu uita, iti va fi intotdeauna IUBIREA!
Amena mai avea un prieten de care rar se despartea:
Berbecul cu Lina de Aur din pestera lui Ram, care vorbea cu
glas omenesc si care avea darul de a vedea prin oglinda
viitorului. De la el afla ca, in zilele de miine ale
timpului, intr-un tinut insorit in care traieste un Cerb
Instelat, il va intilni pe cioplitor.
Si iata ca veni clipa despartirii. Era noaptea sfinta, cind
poporul astepta nasterea anului. Amena era insasi frumusetea,
iar mintea sa inflorise asemenea unei flori celeste, udata de
roua fara de asemuire a invataturilor primite.
-E noaptea de vraja a lumii, Amena - spuse Marea Regina. Ai
dreptul la indeplinirea unei dorinte. Te ascultam!
- As vrea sa ajung la Ain ! As vrea sa fim din nou impreuna,
acolo unde se nasc stelele. Lasati-ma sa plec spre Imparatia
Lupului Alb!
-Credeam ca vei uita, ca vei ramine cu noi! Cu totii te-am
indragit! Dar ai dreptate, Amena. Cum ar putea Iubirea sa
uite inceputul ei? ?
-Vino, se auzi glasul abia murmurat al Inteleptului Ram. Si
numai ce mina lui ii atinse umarul, ca se si trezira amindoi
in interiorul pesterii vii, in fata unei oglinzi de clestar.
-A sosit Timpul! Drumul spre Imparatia Lupului Alb se afla
in fata ta. Oglinda este usa prin care vei intra in
labirintul pesterii. Nimeni nu te va insoti in intunericul
pesterii. Foloseste fiecare cuvint pe care ti l-am spus si,
mai ales, nu te lasa cuprinsa de frica. Daca esti gata intra
acum in oglinda din fata ta, gaseste Calea si fii fericita!
Totul sta in puterea si credinta ta!
Amena, respirind adinc, pasi in clestarul straveziu al
oglinzii si fu inconjurata de bezna. Nimic care sa-i arate
drumul? Incepu sa paseasca pipaind peretii cu miinile. De
sute de ori fu nevoita sa se intoarca din cotloanele
infundate. De sute de ori isi simti picioarele alunecindu-i
in gol. Citeodata avea impresia ca se misca in cerc. Se lupta
cu disperarea, cu deznadejdea care-i ingrozea sufletul.
Atunci il auzea pe Ram: Nu te lasa prada lor, altfel or
sa-ti secatuiasca puterile. Fii mereu tu insati!? Fata se
oprea, respira adinc si pornea mai departe.
-Doamne! Cit este de intuneric!
Intunericul este o alta forma a luminii, Amena? ii
raspundea din amintire vocea blinda a lui Ram.
Lacrimi fierbinti spalara ochii Amenei. Cum sa transforma
bezna in lumina? Cum?
-Cauta Lumina in tine, Amena, nu in afara ta, daca vrei cu
adevarat sa o vezi si sa nu o pierzi niciodata?
Si atunci Amena se retrase in fiinta ei, asteptind miracolul
regasirii luminii. Rabdarea ii fu pusa la grea incercare.
Parea a fi pierduta definitiv in bezna. Se ghemui din ce in
ce mai adinc in ea, fara gind, ostenita. Dar iata ca ceva tainic incepu a se desface in interiorul sufletului ei, trudindu-se sa iasa afara. Si munca
era atit de zvircolitoare, iar acel ceva atit de frumos,
incit pe obrajii fetei incepura sa curga lacrimi si, deodata?
vazu Lumina! Lumina fusese mereu cu ea, dar ochii ei nu
reusisera sa o vada pina acum. Intre ea si Lumina statuse
spaima, descurajarea. Abia acum isi dadu seama Amena ca
propria ei fiinta era purtatoarea de Lumina, pentru ca din
aceasta Lumina fara seaman fusese facuta. Lumina dinlauntrul
ei se revarsa in cascade vii, triumfatoare, alungind spaima
si, odata cu ea, intunericul. Iar cel care isi vede Lumina
zidita in propria inima nu poate fi infrint de nimic! Si
peretii labirintului se luminau, iar calea se deschidea in
fata ei fara obstacole. Strabatu pe rind sapte sali scinteind
de podoabe. Si fiecare sala o impodobea pe Amena cu o noua
minune, sporindu-i frumusetea si intelepciunea.
AZIZOS, FIUL PASTORULUI
In vremea aceasta Ain o cauta cu disperare pe Amena.
Deznadejdea ii cuprinse inima. Nimic parca nu mai avea rost
in viata lui. Bucuria care ii umpluse casa odata se stinse,
asa cum lumina se stinge cind apune soarele. Casa devenise
pustie ca un cring fara pasari. Ceva in fiinta lui disparuse
fara veste si el isi simtea sufletul golit de putere.
--Ar putea vorbi cu Universul, susotira doua stelute.
-Numai el l-ar putea ajuta.
Ain ridica ochii spre ele, in timp ce un licar de speranta
se aprinse in inima lui. Si, fara sa stea pe ginduri, o lua
la fuga catre Palatul de Foc al Universului. Nu se opri decit
in fata lui. Acesta il privi cu bunatate si intelegere.
-Stiu ce vint napraznic te-a purtat pina la mine, rosti abia
soptit. Imi pare rau, dar fetita a cazut in Groapa Neagra.
-Dumnezeule! Am pierdut-o pentru totdeauna!?
-Ain, Amena nu a murit, ci doar a ajuns pe Pamint.
-Pe Pamint? Acolo unde se nasc sufletele ca sa invete Legea?
-Da, cioplitorule. Groapa Neagra este o Poarta prin care
trebuie sa treaca cei care vor sa creasca.
Fiecare nastere este doar o treapta pe care o urca catre
Lumina.
-Si ea, Amena, a uitat totul, asemeni muritorilor?
-Nu, Ain! Amena nu poate cunoaste uitarea pe care sufletele
o capata doar in pintecele mamei pamintene. Atita doar ca ii
va fi foarte greu, nespus de greu sa gaseasca drumul inapoi.
S-ar putea sa rataceasca mii de ani?
-Invata-ma cum sa ajung pe Pamint! Trebuie sa o gasesc pe
Amena, cu orice pret!
-Greu lucru imi ceri? Ca sa ajungi pe Pamint va trebui sa
inveti sa te nasti si sa mori; sa inveti sa alegi intre
realitate si iluzie; sa inveti cum sa treci printre doua
porti ale nasterii si ale mortii, pentru ca altfel vei ramine
pe tarimul umbrelor, asemeni multora. Dar, cel mai cumplit
lucru, este uitarea. Va trebui sa uiti: sa uiti cine esti, de
unde vii, sa uiti de ce ai coborit pe Pamint. Vei uita lumea
noastra, chiar si pe Amena. Pentru ca te nasti minat de
dorinta vei uita Imparatia si va trebui sa ti-o reamintesti,
singur, fara alt ajutor. Iar lucrul acesta este cel mai greu.
Nu vezi cit trudesc oamenii, cite vieti irosesc pina reusesc
sa intrezareasca scinteia aprinsa in propria lor fiinta,
unica realitate? Ai putea accepta toate acestea, Ain?
-Da, pot! Fara Amena viata mea nu-si mai are rostul. Pe ea
am cioplit-o din lumina sufletului meu. Dorul meu de ceva mai
frumos decit Frumusetea insasi a adus-o la viata! Ajuta-ma sa
ma nasc pe Pamint!
-Fie, Ain! Exista o cale, dar la nasterea ta vei uita totul?
Vei primi o saminta de trup pe care va trebui sa o cresti
dupa legile vietii pamintene? Va trebui sa-ti reamintesti
singur, cum sa respiri, cum sa mergi, cum sa te inalti? Daca
te incumeti? platesti pretul?
-Pretul? Care pret? Orice, cere-mi orice!!
-Ain, trebuie sa-mi dai harul tau de a ciopli ca nimeni
altul!
-Darul dintii? Darul destinului? Privirea lui Ain se adinci
in abis cind hotari: daca acesta este pretul, ma invoiesc!
Universul intinse mina dreapta spre el si o spirala argintie
de lumina il cuprinse pe Ain, rotindu-se in jurul lui, luind
cu ea darul de pret al flacaului. Ain simti ca se scufunda in
bezna tuturor beznelor, dupa care uita totul.
Soarta te-a nascut,
Prunc nemaivazut,
Si te-a chemat
Si te-a imbaiat
In izvor de munte
Cu plete carunte,
Pruncule-nstelat
Sa te faci barbat
Si sa cresti la Soare
Turma de mioare?
Fii binecuvintat! Ai primit Solia
Sa ne aperi cintul
Sa respecti Cuvintul
Neamului de Soarta
Ca sa-l treci prin Poarta
Mingiiat de stele
Nesupus la rele,
Neatins de tina,
Neamului de lumina?
Pruncu-le astepta,
Trecura ani si ani, iar pruncul crestea, se facea tot mai
frumos, mai puternic si mai intelept. Glasul ii era
mingiietor ca o raza de soare, bratele lui faceau dreptate
fara sa raneasca, iar ochii cind te priveau, se transformau
in doua izvoare de iubire nesfirsita.
Citeodata insa, seara tirziu, flacaul devenea tacut, tacut
ca stincile, tacut si trist. Simtea un dor sfisietor, ca o
arsura, o sete de ceva care nu-l putea numi. O neimplinire ii
lacrima ochii, dar deslusit nu putea spune ce-i lipseste. Isi
mingiia atunci bratara impletita din flori nemuritoare cu
care se nascuse. Ar fi trebuit sa fie fericit, dar nu era.
Tinutul in care se nascuse Ain era tinutul Cerbului
Instelat, tinut in care putea vedea dansind spiridusi si zine
cind zorii se nasteau. Se spunea ca Cerbul pazea o Imparatie
de taina in care nu putea intra oricine, caci acolo,
povesteau batrinii, s-ar afla Poarta care duce la Nemurire.
Pe cerb insa nu l-a vazut nimeni. Cindva, in vremuri aproape
uitate, cind sufletele oamenilor erau ca bobul de roua, Cerbul
se arata nemuritorilor. Cei care l-au vazut, povestira ca
frumusetea lui intrecea orice inchipuire! O singura privire a
Cerbului te putea face sa intelegi sensul vietii, putea opri
roata Timpului si putea sa-ti dezvaluie taina Adevarului.
Intr-o zi, o intimplare ciudata il purta pe baiat pe niste
locuri pe care nu le mai calcase niciodata.
Intr-o noapte, pe cind facea de straja, un urs reusi sa fure
o mioara. Flacaul se luase dupa urs si alerga dupa el pina
rasari soarele. Ursul lasa mioara nevatamata si-l privea pe
baiat rugator, parca cerindu-i ajutor. Atunci vazu ca totul
in jur era scaldat in aburi de lumina albastra, iar iarba,
florile si copacii aveau culori ciudate, fumurii. Il urma pe
urs pina la o pestera, unde zacea pe un pat de ierburi uscate,
un barbat cu barba carunta, care gemea incetisor. Baiatul
incepu sa-l maseze asa cum il invatasera batrinii, alungind
boala din corpul barbatului. Apoi scoase de la briu un saculet
cu ierburi de leac, din care facuse o fiertura aromata din
care ii dadu sa bea. Se scursera citeva ore bune pina cind
barbatul deschise ochii: trecuse primejdia focului.
-Iti multumesc, flacaule! Dar de unde esti? Pe la mine rar
urca cineva!
-Sint de jos, din Vale. Daca nu ma aducea ursul, nici eu
n-as fi ajuns prin aceste locuri.
-Putini oameni se incumeta sa urce la Stinca Dorului ! Eu
sint cioplitor de icoane.
-Un cioplitor de icoane?!
-Da, nu ai vazut niciodata cum se ciopleste lemnul?
-Nu? si o amintire i se zbatea in suflet, ca o parere si il
durea ca nu o poate aduce la lumina.
Mosu lua o bardita si o bucata de lemn. Miinile lui pareau
ca vrajite; mingiiau cu dalta lemnul si, incetul cu incetul,
lucrul se desavirsi.
-Hai, incearca!
Flacaul isi simtea palmele transpirind de emotie! Dar, ce
ciudat! In clipa in care incepu sa lucreze, i se paru ca isi
aduce aminte? Doamne! De ce nu poate da voalul la o parte,
sa-si poata atinge taina ce-i plinge in suflet. Miinile i-o
luara inainte. Ciopleau cu dibacie, cu maiestrie, de parca
dintotdeauna numai asta facusera.
Batrinul il privea uluit. Chipul daltuit de baiat parea
coborit din ceruri, parea facuta din Lumina.
-Icoana ta intrece orice frumusete, toate icoanele din
Palatul Cerbului!
-Al Cerbului Instelat? L-ai vazut pe Cerb?
-Eu ii cioplesc icoanele cu care isi impodobeste Palatul.
-Deci Cerbul exista? si ochii i se umezira.
-Cum sa nu existe? Doar el este sufletul neamului Omenesc!
De vrei sa-l vezi iti voi arata unde obisnuieste sa vina.
Daruieste-i icoana pe care ai cioplit-o si el iti va
indeplini o dorinta.
O sa poata sa vada Cerbul. O sa-i poata vorbi! Il va putea
ruga orice!?
-Cere-i Palosul Strabunilor!? auzi Glasul Inimii?Palosul
Vrajit? Acela care il are, nu va putea fi invins.
Flacaul lua in miini icoana si se lasa purtat de batrin spre
locul unde va urma sa vina Cerbul.
Deodata, aerul isi schimba culoarea. Ceva viu si luminos il
umplea, hranindu-l, in timp ce o pace infinita cuprinse
totul, ca o imbratisare. Nu dupa multa vreme aparu si Cerbul.
Era aidoma cum il visau batrinii pastori: mindru, cu coarne
instelate. Cind Cerbul il cerceta cu ochii, simti ca o putere
fara margini il cuprinse si-i toarna tarie in trup. Fara sa
rosteasca vreun cuvint, flacaul aseza la picioarele Cerbului
icoana.
-Iti multumesc, fiu al pastorului, pentru darul miinilor
tale
-Ma cunosti?
-Te stiu de cind ciopleai Lumina si mai de demult chiar. Iti
stiu ziua de miine si cele care vor urma.
Ai dreptul la indeplinirea unei dorinte, orice vrei. Cere-mi
un singur lucru si acela va fi al tau?
-Ai vrea sa-mi dai Palosul Strabunilor?
-Bine ai ales, al tau sa fie si nu uita: harul de pret al
Palosului, nu in tais sta ci in Iubire? si Cerbul disparu
intr-o clipa.
Daca la picioarele lui nu ar fi stralucit Palosul dorit ar
fi putut spune ca totul nu a fost decit un vis frumos.
Viata barbatului isi urma cursul stiut, dar cu singura
deosebire ca acum cel mai mult ii placea sa ciopleasca
icoane. Il mai incerca si acum dorul ascuns in inima, setea
aceea de ceva nedeslusit, doar ca de la o vreme, i se parea
ca alinarea ii este pe aproape. Tot inima care-l durea de dor
ii soptea in taina ca ziua aceea nu-i departe.
De la o vreme ii placea baiatului sa-si poarte oile la
Stinca Salamandrelor, unde obisnuiau sa vina sa se rasfete
salamandrele stropite cu smaralde si topaz. Flacaului ii
placea sa le asculte povestile adevarate din lumea lor cu
zine si spiridusi. Si astfel afla ca, undeva, dincolo de
Valea Cerbului Instelat, s-ar afla Imparatia Lupului Alb,
imparatie a Pacii si a Iubirii, in care cel care e vrednic sa
intre cunoaste desavirsirea. Si tot acolo, povestise o
salamandra aurie, ar fi venit din stele o fata frumoasa ca un
cintec, pe care Lupul o invata Legea, Legea care te face
liber si nemuritor.
Cind auzise despre fata inima ii tresarise tulburata si, de
atunci, dorinta de-a vedea macar o clipa fata, ii rapi
linistea noptilor.
IMPARATIA LUPULUI ALB
Stinca pe care se afla Amena domina piscurile din jur. Cita
deosebire intre Tara Marii Regine si aceste locuri! Doar
munti, munti nesupusi decit departarilor. Simteai, respirind
aerul lor, cum devii o parte a maretiei lor, ca acolo iti
sint radacinile si ca poti sorbi liber din izvorul vietii.
Amena privea cu nesat umplindu-si sufletul cu ceva pe care
nu-l putea defini, dar care era mai presus de frumusete si
forta. In fata ei statea, privind-o cu blindete, un Lup cu
blana alba, stralucitoare:
-Bine-ai venit la noi, Amena! Vulturii, soli ai Marii
Regine, mi-au povestit despre tine si dorul tau. Asculta cu
atentie, Amena! Tara aceasta s-a nascut din impreunarea
Luminii cu Pamintul. Oamenii sint pastratorii tainelor lumii,
ursitorii semintiilor care alcatuiesc omenirea; ei se nasc
Calauze si stiu sa poarte sufletele insetate catre Fintina cu
Apa Vie; ei stiu sa umble pe Poteca Fulgerului, asa cum mergi
pe oricare poteca de munte. Din trupul acestei tari s-a nascut
izvorul alb si luminos al Iubirii, cu care este alaptat intreg
neamul omenesc? Si este Leaganul Pamintului pentru ca este
de-a pururi nascatoare de pace? de frumusete? de bucurie. Ca
sa fii acceptata va trebui sa te joci cu tainele acestui
Pamint si sa-l convingi pe Cerb sa-ti dea Cheile Curcubeului?
Iar cind va veni timpul, eu insumi iti voi deschide drumul
catre stele.
-Cheile Curcubeului ai spus? Cheile celor sapte Imparatii?
-Da, Amena. Stiai despre ele?
-De la Ain, de la cel care m-a cioplit din cintecul inimii lui?
-Ai sa-l gasesti pe cioplitorul de stele asa cum izvorul nu
poate fi despartit de apa pe care-o daruie lumii, tot asa nu
pot fi despartiti cei care se iubesc? Dar, pentru inceput ai
sa stai la Moara Timpului, acolo unde se macina clipele ca
niste boabe de griu.
Si fata ucenici la Batrinul Morar, invatind cum sa
foloseasca saminta timpului, ca aceasta sa dea rod bogat, sa
adune orele intr-o singura respiratie si sa teasa din ele
vesmintele eternitatii; sa incremeneasca clipa si sa supuna
zvicnirea timpului fara sa schimbe armonia lumii.
Legea acelui loc ii da dreptul celui sirguincios la
indeplinirea unei dorinte si, cind sosi clipa sa plece de la
moara, Lupul o invata pe Amena sa ceara Scutul Fermecat, care
te apara de duhuri, de amagiri, de bezne necunoscute. Morarul
se bucura de alegerea fetei, dar pentru aceasta trebuia sa-l
ia singura. Scutul era pazit de cei doi colti de piatra care
sprijina cerul din fata Morii si care nu se opresc niciodata.
O singura secunda ii era ingaduit ca sa se strecoare si sa-si
ia darul fagaduit. Mina Amenei decupa aerul fulgerind spre
nemiscare. Cei doi colti de piatra se oprira si fata ridica
fara teama Scutul Fermecat.
Un sunet cristalin se insuruba in aer si fata se trezi in
fata Sfatului Batrinilor. De la cei 12 batrini afla despre
libertatea sufletului:
-Nu uita! E liber doar cel care face binele. Binele se afla
sadit in fiece fiinta. Trebuie numai sa-l lasi sa dea roade
si sa-l imparti cu ceilalti, asa cum izvorul imparte tuturor
apa curata.
Iar de la Baba Mare, desfacatoarea de farmece, invata
Descintecul de Lumina, cu care se dezleaga orice vraja. In
lumea in care te afli, Amena, umbra insoteste lumina, noaptea
se plimba in urma zilei, noroiul traieste ca sa hraneasca
floarea. Lumea e o continua devenire, de aceea trebuie sa
inveti sa eliberezi ce este curat din capcana care intineaza,
sa redai zborul pasarii inlantuite.
Descintecul schimba fata lucrurilor, folosind forta vicleana
a Raului o intoarce catre Bine, prefacind intr-o clipa orice
legatura intunecata in libertate.
Dar o intimplare schimba ordinea zilelor.
In noaptea nasterii Noului An o groaznica nenorocire se
abatu asupra Imparatiei: paznicii hotarelor au adormit iar
Intunecatul navali, sperind sa puna stapinire pe Tara.
Lupul Alb se straduia din rasputeri sa-i tina piept:
-Amena, am fost prinsi nepregatiti? si nu stiu care va fi
soarta bataliei. Vreau sa-ti deschid Poarta, asa cum ti-am
promis? Sa nu uiti niciodata ce-ai invatat la noi! Pamintul
este oglinda Cerului. Legea e aceeasi oriunde te-ai afla. Sa
ne grabim! Caci, dupa ce vei trece voi inchide Poarta pentru
totdeauna, pentru ca hotii de soare sa nu poata urca in cer.
Sufletele pamintenilor nu vor mai gasi niciodata drumul care
duce la Inima Universului.
Amena tresari. Clipa pe care o visase ani de-a rindul, clipa
intoarcerii la Ain, sosise. Dar pretul i se parea prea mare?
Nu putea parasi Tara care o crescuse cu rabdare si iubire
acum cind Intunericul era gata sa o supuna si sa o
inrobeasca:
-Opreste-te! Ramin si lupt alaturi de tine, pina vom birui!
De la voi am invatat sa schimb cumpana sortii!
-S-ar putea sa nu biruim si atunci vei ramine pentru
totdeauna pe Pamint.
-Spune-mi ce trebuie sa fac pentru a invinge?
-Mai este o scapare. La Stinca Salamandrelor isi aduce oile
un pastor care a primit in dar Palosul Strabunilor. Cel care
are Palosul, greu va fi invins in lupta dreapta. Alearga si
roaga-l pe pastor sa ne ajute.
ROUA INGERILOR
Ca vintul ce mina furtuna din urma alerga fata sa aduca
ajutor Tarii care o ocrotise si ii daruise tainele ei. In fata
ei, Stinca Salamandrelor isi usca muschiul verde in caldura
soarelui. Pe pajistea din jurul stincii, pasteau mioare albe,
pazite de un ciine. Un fir de melodie catifelata o atrase
spre intrarea unei grote. Acolo, linga un foc, fata zari un
flacau care cinta din fluier. Privirea lui parea adincita,
departe de parca ar fi vrut sa desluseasca o taina. Amena se
opri ca fulgerata. Inima incepu sa-i bata nebuneste, de parca
ar fi vrut sa iasa din piept si sa alerge in bratele celui
care o privea incremenit.
Ain! Ain cioplitorul de stele!! Striga sufletul ei.
Ani de-a rindul privise stelele, cautind-o pe aceea care o
cioplise Ain, din inima lui, chemind-o la viata. Noapte de
noapte adormise, sperind ca, intr-o zi, Ain o va stringe la
pieptul lui ca odinioara, regasind-o. Si iata ca minunea
intilnirii lor se intimpla acum pe acest Pamint al florilor
si al izvoarelor curate. Simtea cum totul se invirte in jurul
ei, in timp ce o fericire ii umplea sufletul. Ca sa ajunga
pina la Ain invatase sa fie libera si sa iubeasca Adevarul mai
presus de orice.
Dar ce face Ain in grota aceasta? De ce o priveste de parca
ar vede-o pentru prima data?
-Cine esti tu, fata frumoasa ca zorile si ce urgie te
urmareste si-ti inspaiminta privirea?
Ochii Amenei se umplura de lacrimi. Era cu putinta ca Ain sa
nu o recunoasca? Isi aminti de Lupul Alb care se lupta cu
Intunericul, sus pe creste. Nu era timp de intrebari. In
citeva cuvinte ii spuse pastorului despre pericolul care
ameninta Imparatia Lupului Alb, rugindu-l sa-i vina in ajutor.
Fara sa stea pe ginduri, flacaul lua Palosul Strabunilor si
alerga urmat de Amena catre locul infruntarii. Acolo lupta era
apriga. Lupul Alb abia se mai zarea de naluci care se nasteau
pretutindeni.
Palosul voinicului se pravali ca un traznet peste cetele
dusmane, risipindu-le in cele patru zari.
Alaturi de el Amena ridica Scutul Fermecat, aparindu-l pe
Ain de atacuri miselesti. Ea mai invatase de la Batrinul Ram
taina sacra a Pamintului, a transformarii raului in bine:
Priveste Amena si ia aminte la bunatatea fara margini a
Pamintului? Din tot ce e putred, face un lucru folositor? In
adincul lui binecuvintat, raul este transformat in seva
hranitoare, vreascul in fruct aromat, frunzele cazute in forta
care sustine padurea. Priveste si invata! Si, ori de cite ori
vrajmasul se napustea asupra ei, il preschimba in porumbel alb
si-l trimitea in lume sa poarte pacea.
Asa cum luptau alaturi, Lupul, Amena si Ain pareau a fi o
singura radacina a unui neam. Una cite una nalucile se topeau
in vazduh, asa cum ceata se topeste in miezul fierbinte al
zilei. Daca vazu ca ii scad puterile si nu-i poate dovedi in
lupta dreapta, Intunecatul, crezind ca forta le vine de la
Soare, se gindi sa-i acopere fata luminoasa. O bezna rea
invalui Pamintul si cumpana bataliei se apleca spre intuneric.
Trei nopti grele ca un pacat, trei nopti cumplite incercara sa
zdruncine credinta Pamintului in forta Luminii. Trei nopti
nesfirsite ca foamea, Lupul Alb, Amena si Ain luptara fara sa
vada, incercind sa-i biruie vrajmasia.
Dar in viltoarea luptei, flacaul izbi cu Palosul Scutul pe
care fata il tinea in mina ridicata. Din izbitura tisni
flacara unui fulger si, la lumina ei, voinicul zari bratara de
la mina Amenei. Bratara sora geamana a lui!
Si atunci se intimpla minunea deplina a regasirii celor doi.
Flacaul isi aminti! Cine este si de ce isi dorise sa se nasca
pe Pamint! Isi aminti clipa in care o cioplise pe fata, de
ziua in care o pierduse. Isi aminti ca este fiul Cerului si ca
poarta in sine Lumina! Ain isi regasi natura sa divina si
bezna incepu sa se retraga.
O singura secunda le-a fost de ajuns ca sa se regaseasca. Se
priveau
-Amena de atita timp te caut!
-Si eu Ain, te astept de atita vreme!
-Ai trecut si ultima proba, Amena! Se auzi glasul Lupului
Alb. Cel care mai presus de sine pune binele tuturor, acela
este vrednic sa deschida Poarta care duce catre adevarata
Imparatie!
-Asadar, lupta a fost doar o proba?!
-O proba si inca o invatatura. Printii Noptii sint
slujitorii Luminii. Ei apar atunci cind fiinta este pregatita
sa vada. Caci intotdeauna acolo unde apare o umbra, exista in
mod sigur si o mare lumina. Leacul se afla in inima Raului si
fiecare batalie te face mai puternic!
Din curmatura muntilor aparu Cerbul Instelat.
-Sint Sufletul Neamului Omenesc! Impreuna cu Lupul Alb
calauzim omenirea catre desavirsire.
O singura taina ti-a mai ramas ascunsa: taina trecerii prin
Poarta dincolo de care se afla Eternitatea.
Cerbul batu cu copita in pamint? Din radacina muntelui pe
care se aflau se ridica spre Cer o coloana de lumina.
Axa Lumilor!!
-Da, cioplitorule de stele. Este puntea pe care trec
sufletele trezite, spuse Lupul Alb. Iar acestea sint cele
sapte chei ale curcubeului, cu care veti putea deschide
pecetile portii. Trebuie sa stii, Amena, ca Poarta are sapte
peceti, care se deschid cu cele sapte chei pe care le tii in
mina. Iar fiecare pecete reprezinta un gind al Universului, o
virtute, fara de care nimeni nu poate atinge Imparatia
Cereasca.
Prima este Ordinea, care mentine frumusetea lumilor. A doua
Vointa, fara de care nu exista realizare.
A treia este Intelepciunea, fundamentul pe care se inalta
Universul. A patra este virtutea Intelegerii, a cincea este
Rabdarea, a sasea este Adevarul, unicul scop al devenirii,
iar cea de-a saptea pecete este Miluirea, coroana celor
puternici. Cind vei deschide ultima pecete, Pazitorul Pragului
va va cere cuvintul de trecere.
-Si care este acest cuvint?
-Fata mea, ca si lumina, acest cuvint este in tine!
-Il stiu. Cuvintul de trecere este Iubirea!
Si numai ce rosti fata cuvintul ca totul in jur isi schimba
infatisarea.
-Aceasta este forta iubirii! rosti Cerbul. Cine i-ar putea
rezista? Este cea care vindeca, rodeste, inalta! Este telul
si Calauza deopotriva!
-Mergeti cu bine! le mai striga Lupul, in timp ce tinerii
deschideau pecetile portii.
Dar, povestea Amenei si a lui Ain nu se incheie aici. Cind
au ajuns in cerul impodobit cu riuri de luceferi, cei de
acolo s-au bucurat atit de tare, incit le-au sarbatorit
intoarcerea o mie de zile si o mie de nopti. Lacrimile
ingerilor s-au transformat in Roua de lumina care a cazut pe
pamint transformindu-se in nestemate.
SFARSIT
pentru un nou inceput
Autor, asa zis, necunoscut ( LIDIA BIRSAN )
Ce ne spune Lidia pe coperta a IV-a a cartii ei:
Viata este cea mai frumoasa poveste care ni se intampla. Sufletul nostru copil recunoasteaceasta si cartea mea de povesti, lui I se adreseaza. Bucuria noastra si tineretea fara de sfarsit depind de inima copilului din noi. Fara batatia ei de smarald, am putea oare simti parfumul inegalabil al primaverii? Atunci cand Invatatorul launtric mi-a spus ca pot transmite invatatura strabunilor nostri, tot el mi-a aratat calea cea mai directa catre intelegerea oricarei varste: miracolul povestii si al incantarii... Si asa cum marturiseam in prima carte a acestei colectii de basme initiatice, Muntele Marii Taine, fiecare poveste pe care am scris-o, este adevarata: Ain si Amena exista. Lupul Alb pazeste si acum hotarele acestei tari, iar Cerbul Instelat aduce si astazi daruri de lumina copiilor ei ...
Lidia Birsan
Daca v-a placut, trimite-ti povestea mai departe, prietenilor vostri.
Cu iubire infinita, "
********************************************
curierul a fost : Sile this Millennium
********************************************
REMEMBER:
- Rasul profund aduce lacrimi de fericire!
- Daca eu sunt, TU esti, EL este!
- Noi suntem creatorii propriului nostru UNIVERS!
- OMUL devine ceea ce GANDESTE!!
- Soare in suflet si in zambet!
- Bucura-te de viata ta!
.......................................................
VIZITATI :
- www.radiantkogaion.ro
- www.infoterapii.ro
- www.universulinterior.ro
- Grupul Romania Radianta:
http://health.groups.yahoo.com/group/romania radianta/
**********************************************
Fundraising - Wikimedia Foundation
Fundraising - Wikimedia Foundation: "Fundraising From the Wikimedia Foundation Jump to: navigation, search Fundraising | Appeal from Board Chair | Press Release | FAQ | Donor Privacy Policy | Tax-deductibility of donations | Gift Policy | Planned Spending 'Free Access To All Human Knowledge' – A Video Appeal From Wikipedia Founder Jimmy Wales Donate today, and help us with our wish list… If you and 99 other people donate .. * $200 – We can make Wikipedia available in developing countries through DVDs, books and pamphlets. * $100 – We can pay for two Wikipedia Academy events in Africa. * $60 – We can send three students to our annual Wikimania conference. * $40 – We can deliver 100 million pageviews of free information! How much are you willing to give?** ** Feel free to donate any amount you like; these are just suggestions. The amounts here are approximate, and donations of these amounts will not be restricted to the activities described, but will be put into the general Wikimedia operating fund. Wikimedia Foundation logo PayPal / Credit Card Donate securely online with PayPal. You do not need an account to donate with a credit card. You can send donations in any of the currencies below without having to pay a currency conversion fee. O"
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
