Ce e un om , ori un an ,sau un mileniu?
Toate trecătoare luate implacabil de valul timpului
și cu valul laolată se vor risipi
înghțite câte unul în câte unul în uitarea neagră a orizontului din zare care va fi în briză mării fără tine .
D.Sin.
Poreclă Sile this Millennium Pseudonime sile_this_millennium
Minoritățile naționale, inclusiv cea română, tind să cadă victima acestui proces de construcție națională a Ucrainei. Este o lege de război Interviu video cu istoricul Cosmin Popa (I)
Minoritățile naționale, inclusiv cea română, tind să cadă victima acestui proces de construcție națională a Ucrainei. Este o lege de război Interviu video cu istoricul Cosmin Popa (I)
Minoritățile naționale tind să cadă victima acestui proces de construcție națională a Ucrainei, în care Kievul dorește public să se distanțeze de trecutul comunist, de trecutul sovietic. Însă în anumite direcții acționează la fel cum a acționat și Rusia privitor la ucraineni, atrage atenția istoricul Cosmin Popa, specializat în istoria URSS și a Rusiei, precum și în istoria Europei Centrale și de Sud-Est.
Faptul că Ucraina a întârziat, ca urmare a interacțiunii și a istoriei comune cu Rusia, în construcția sa națională,nu înseamnă că istoria poate fi dată înapoi, spune acesta, într-un interviu acordat Spotmedia.ro.
Ce se întâmplă cu minoritatea română din Ucraina
Noua lege a minorităților naționale adoptată în Ucraina a stârnit reacții critice din partea autorităților de la București. Sunt ele justificate? E un moment oportun să vorbim despre drepturile minorității românești din Ucraina, când aceasta este atacată atât de atroce de Rusia? Care e miza acestei legi?
Această chestiune a fost readusă pe agenda acută a României nu de către autoritățile de la București, ci de către cele de la Kiev. Sunt două observații pe care aș vrea să le fac.
Prima și cea mai importantă dintre ele este că, deși Ucraina încearcă să se desprindă net de Rusia, civilizațional și politic, politicienii ucraineni și chiar ucrainenii păstrează multe dintre reflexele specifice perioadei sovietice, iar unul dintre aceste reflexe este raportarea la minorității.
Pe fond, minoritățile naționale din Ucraina riscă în momentul de față să fie victimele procesului de construcție națională ucrainean, pentru că această lege despre care vorbim, care a fost promovată în interiorul Ucrainei, în sistemul politic ucrainean ca fiind o urgență dictată de necesitățile integrării europene, este practic o lege de război.
Ea nu este o lege care reglementează relațiile dintre minorități și statul ucrainean și populația majoritară. Ea este o lege de război, care în primul rând este adresată cu precădere rusofonilor din Ucraina. Este o lege care reglementează mai mult folosirea limbii decât tratamentul minorității.
De ce este o lege de război? Pentru că, de fapt, conține prevederi specifice referitoare la limba rusă și celelalte minorități. Practic, celelalte minorități sunt expediate în notele de subsol ale acestei legi, iar ucrainenii o comunică în interior într-o manieră specifică țărilor din Europa Orientală, și anume ca fiind o cerere a Uniunii Europene, care de fapt justifică această lege.
În realitate, ea este o lege menită să ofere o perspectivă culturală rușilor din Crimeea, în perspectiva eliberării peninsulei, specificând practic statutul special al limbii ruse în Crimeea, alături de celelalte limbi folosite în zonă.
Apoi, când vorbeam despre reflexele sovietice pe care ucrainenii încă le mai păstrează, de multe ori îi vedem acționând conform tiparelor specifice perioadei sovietice. Iar unul dintre aceste reflexe este cel referitor la tratamentul minorității românești.
În primul rând, pot să înțeleg de ce ar păstra în uz atât termenul moldovean, cât și român, dacă legea s-ar referi la statul de proveniență al acestor minoritari de pe teritoriul Ucrainei.
Însă, în cazul de față legea, textul legii ucrainene vorbește despre limba moldovenească și limba română. Eu cred că nici măcar în Rusia nimeni nu mai crede serios în existența unei limbi moldovenești separate de cea română, iar legiuitorul ucrainean ar face bine să se uite și în documentele legale aflate în Republica Moldova, nu numai în România, referitoare la inexistența celor două limbi separate.
Deci, din acest punct de vedere, este exact ceea ce spuneam la început. Minoritățile naționale tind să cadă victima acestui proces de construcție națională a Ucrainei, în care Ucraina dorește public să se distanțeze de trecutul comunist, de trecutul sovietic. Însă în anumite direcții acționează la fel cum a acționat și Rusia privitor la ucraineni.
Or, aceasta ne arată că noi avem o mare problemă de adecvare politică și civilizațională a Ucrainei cu spațiul european și cred că cel mai bun lucru care se poate face în momentul de față ar fi amânarea reglementării acestor chestiuni până după încheierea războiului.
Războiul nu este un moment propice pentru a reglementa relațiile dintre minoritate și majoritate, mai ales când în cauză se află o minoritate rusofonă compactă, cu niște aspirații politice în anumite segmente destul de diferite de cele ale ucrainenilor, care se raportează mai mult la partea de vest a țării și așa mai departe.
Deci disputa nu a fost creată de către partea română, a fost creată de către partea ucraineană și este evident că Kievul are totuși nevoie să i se atragă atenția asupra faptului că se află pe un traseu de coliziune cu o parte din vecinii săi și aici includ nu numai Ungaria și România, dar și Polonia, dacă va continua să își afirme în această manieră, aș spune netă, identitatea națională.
Încă o chestiune legată de legea minorităților.
Ea păstrează foarte mult din spiritul legal sovietic, în sensul în care stipulează ca și constituția sovietică, la fel ca și constituția Federației Ruse, stipulează principii foarte generoase, fără a-și asuma nicio obligație concretă.
Această lege, chiar și teoretic cum este ea formulată, este limitată de acțiunea altor legi aflate în uz în Ucraina. Iar dacă vorbim despre uzul limbilor minoritare, cred că trebuie să ne referim în mod automat și la legea care își propune promovarea folosirii limbii ucrainene ca limbă de stat, care restrânge foarte mult câmpul de manifestare a limbilor minoritare în Ucraina, nu numai a limbii ruse.
Deci iată o serie de factori care practic pledează pentru apariția unui conflict politic între Ucraina și vecinii săi, atâta vreme cât Kievul nu își schimbă atitudinea cu privire la această chestiune, care este mult mai bine să fie reglementată în condiții de pace.
Ucraina nu va intra în Uniunea Europeană în timpul războiului pe care îl duce cu Rusia.
Deci o încercare de reglementare a acestei chestiuni nu poate duce decât la conflict cu vecinii, pentru că trebuie să admită și Ucraina că prezența acelor minorități pe teritoriul ei este rezultatul politicii teritoriale duse de Uniunea Sovietică, țara care a lipit părți consistente din teritoriul vecinilor Ucrainei la Republica Socialistă Sovietică Ucraineană, tocmai pentru a consolida rămânerea Ucrainei în interiorul URSS. Aceasta este o realitate de care Ucraina trebuie să țină seama.
Ce instrumente are România pentru a întări, să spun așa, cultural, comunitatea românească din Ucraina? Vedem că Ungaria finanțează foarte multe școli private în limba maghiară în Ucraina. E asta o soluție?
Sigur că este o soluție de menținere a acelor comunități naționale. Cred că nu este lipsită de finalitate și nici lipsită de raționalitate atitudinea Ungariei față de propria minoritate. Modul în care leagă situația minoritarilor maghiari din Ucraina de atitudinea politică Budapestei față de războiul din Ucraina însă este o problemă. Dar faptul că încearcă să mențină existența comunităților maghiare compacte în Transcarpatia, chiar și în Bucovina, este o chestiune absolut rațională, pe care și România o poate practica.
Problema României este că ea însăși, în filosofia sa politică, datorează foarte multe experienței sovietice, chiar dacă este o țară membră a Uniunii Europene, membră NATO și așa mai departe și chiar dacă este o țară care s-a modernizat.
În realitate, elitele politice românești gândesc în parametri foarte asemănători cu cei din Federația Rusă, în sensul în care numai deținătorii puterii politice și administrative sunt cei capabili să pună în practică politici de stat sau relevanță națională.
Atâta vreme cât România va încerca să obțină progrese din partea Ucrainei, apelând doar la mecanismele politice clasice, care se bazează pe dialogul politic și instituțional, eu nu mă aștept la rezultate spectaculoase. De altfel, interpretez declarațiile Ministerului de Externe și ale președinției mai degrabă ca pe o încercare de a bifa subiectul decât de a obține progrese în felul în care Ucraina se raportează la minoritatea română de acolo.
Această trimitere permanentă la Comisia de la Veneția, care se presupune că ar putea îmbunătăți această lege, este ea însăși un eșec, pentru că nicio modificare nu poate îmbunătăți o lege care în esență este formulată prost.
Așa cum e această lege a uzului limbilor minoritare în Ucraina, ea este contrară spiritului politic european, pentru că ea reglementează practic uzul limbii ruse și al celorlalte limbi. Ori tratezi problema minorităților, ori faci o lege specială pentru minoritatea rusofonă și o altă lege pentru celelalte minorități care, cred eu, și-au dovedit din plin loialitatea față de statul ucrainean.
Problema este că în bună măsură Ucraina tratează războiul ca pe oportunitate de ucrainizare a minorităților în această țară, ceea ce arată un substrat politic problematic.
E e un travaliu de construcție identitară, spuneți, o construcție națională în care practic sunt ucrainizate, pe modelul statului francez.
Sigur că da, pe modelul statului francez, numai că suntem la o diferență de 200 și ceva de ani de acest model.
Normele în momentul de față sunt foarte diferite, iar legislația europeană și practica europeană sunt foarte permisive în această direcție, practic se pot acorda drepturi acestor minorități fără ca presupusul caracter național al unui stat să fie pus în pericol.
Sigur că trebuie tratată separat problema rusofonilor de problema celorlalte minorități din Ucraina. Asta trebuie să se înțeleagă inclusiv la Bruxelles, trebuie să se înțeleagă și la București, trebuie să se înțeleagă și la Budapesta și la Varșovia, deși Varșovia are o minoritate redusă în comparație cu Ungaria și România, ca urmare a schimbului de populație de după cel de-Al Doilea Război Mondial, dar și ca urmare a pogromurilor anti-poloneze din Ucraina organizate în perioada celei de-Al Doilea Război Mondial de către patrioții ucraineni.
Nu poate fi aplicat în momentul de față modelul napoleonian în Ucraina.
Am toată simpatia pentru cauza ucraineană, dar faptul că Ucraina a întârziat, ca urmare a interacțiunii și a istoriei comune cu Rusia, în construcția sa națională, nu înseamnă că istoria poate fi dată înapoi. Ucraina trebuie să găsească uneltele, principiile, mijloacele moderne de construcție națională, astfel încât ea să rămână compatibilă cu spațiul politic spre care aspiră.
Nu poți fi o țară profund sovietică în model, în structură și să aspiri la un spațiu cum este cel european al toleranței și al compromisului.
Armand Goșu despre partea pro-rusă din statul român: „Mă tem mai puțin de Silviu Predoiu și de rezerviști, ci mai mult de colegii activi din serviciile de informații”
Imaginea lui Vladimir Putin a fost șifonată puternic în Rusia de ofensiva ucraineană în Kursk, FOTO: SOPA Images Limited / Alamy / Profimedia Images
Silviu Predoiu, fostul șef SIE, a spus că incursiunea din Kursk este o provocare a ucrainenilor riscantă și pentru aliați, pentru că poate trezi demonii de dincolo de „linia roșie” a Rusiei. Istoricul Armand Goșu declară, într-un interviu acordat pentru Contributors, că „Premisa de la care a plecat fostul șef al SIE este falsă. Putin s-a jucat prea mult cu „liniile roșii”ca să mai fie luat în serios”. Goșu se referă la cei care „produc mesaje pro-rusești”.
În opinia analistului, odată cu incursiunea Ucrainei în Kursk foarte importantă este relansarea războiului de manevră, care a fost abandonat în toamna lui 2022, după eliberarea Herson, și ieșirea din paradigma războiului de uzură, în care Rusia este greu de învins pentru că are mai multe resurse.
Armand Goșu, care predă Istoria politică și diplomatică a Imperiului Rus și a Uniunii Sovietice la Facultatea de Științe Politice, Universitatea din București, consideră că succesul acestei operațiuni lansate de Ucraina în Rusia în 6 august consolidează prestigiul generalului Oleksandr Sîrski, comandantul trupelor ucrainene, care îl învinge a doua oară pe generalul Aleksandr Lapin, comandantul grupului nord de armate, după ofensiva spectaculoasă din regiunea Harkov, din septembrie 2022.
Comentând politica externă a României, Armand Goșu spune că în zilele dinaintea declanșării invaziei în Ucraina în niciun document oficial, public, românesc nu era menționată Rusia: „Comunicatele MAE, chiar și cele de la mijlocul lunii februarie, avertizau asupra situației de securitate. De exemplu, MAE a ridicat nivelul de alertă pentru Ucraina, a luat măsuri de repatriere a membrilor familiilor personalului diplomatic și consular al României și a recomandart evitarea deplasărilor”.
„E importantă această victorie a Ucrainei pentru moralul armatei și încrederea în comandantul ei”
Redăm pentru cititorii HotNews.ro o parte a interviului acordat de Armand Goșu:
–Contributors: Cum a comentat presa rusă declarația fostului director operativ al SIE Silviu Predoiu, în care-l critică pe președintele Zelenski, care ar fi creat riscul unui atac nuclear pentru că a pornit incursiunea în regiunea provincia Kursk? A fost depășită „linia roșie”, spune Predoiu. Zelenski și-a asumat riscul unui „atac nuclear” și – mai spune fostul șef al spionilor români, „l-a asumat în numele nostru”. –Armand Goșu: A fost o depeșă TASS de la București, care conținea pasaje din intervenția domnului Predoiu, traduse în limba rusă. Și RIA Novosti, o altă agenție de presă, a dat știrea. Și am mai găsit un articol, ceva mai elaborat în publicația electronică gazeta.ru. Declarația a fost preluată de presa rusească, era previzibil asta. În titluri care variau de la o publicație la alta, apărea cuvintele „expert” și „șeful spionilor României”, „linia roșie”.
–Contributors: Incursiunea în regiunea Kursk a fost un fel de complot al lui Zelenski care a prins pe picior greșit America, spune Predoiu. Chiar așa să fie? Chiar nu știau occidentalii că Ucraina pregătește această ofensivă? Și care au fost obiectivele acestei manevre? –Armand Goșu: N-am informații, dar este puțin probabil să nu fi știut. Aliații occidentali relevanți probabil că știau, deși neagă.
Mai important este însă faptul că nu cunoaștem obiectivele Kievului. Nu știm care au fost resursele implicate de Ucraina în această operațiune. Nu sunt militar, cunoștințele mele de istorie militară sunt limitate, dar cred că această ofensivă care a intrat în a treia săptămână și armata ucraineană încă avansează, este un succes. Comandantul trupelor americane din Europa a afirmat asta, nenumărați analiști militari occidentali au spus că această operațiune va intra în manuale și va fi predată în școlile de război, prefer să-i creditez pe aceștia.
Trupele ucrainene, în doar câteva zile, au preluat controlul unui teritoriu mai mare decât cel ocupat de trupele rusești în Donbass de la începutul anului și până astăzi.
Dacă punem în balanță pierderile suferite de cele două părți, Ucraina iese cu mult mai bine. Succesele operaționale sunt evidente. Succesele tactice sunt ceva mai modeste. Presupun că obiectivul tactic primordial era scăderea presiunii în Donbass, în zona Pokrovsk, în primul rând, unde trupele rusești au avansat la 10-12 km de oraș. Pokrovsk este un oraș mare, circa 50.000 de locuitori și un nod rutier și feroviar important.
Chiar dacă vedem că populația este evacuată, este probabil ca armata ucraineană să reziste acolo multe săptămâni și să crească prețul plătit de ruși. Și nu este deloc sigur că Putin va reuși să ocupe Pokrovsk până în noiembrie, la alegerile americane. Deci, Putin a ales, pentru el este mai important ca să cucerească întreaga regiunea Donețk, decât să respingă ofensiva ucraineană din Kursk.
Referitor la campania aceasta de presă, că dacă pică Pokrovsk, va fi o tragedie. Nu va fi nici o tragedie, vă asigur. Așa s-a spus și la Bahmut, la Avdiivka și nu s-a întâmplat nimic. Ucrainenii s-au așezat pe un nou aliniament pe care l-au apărat. Pentru acest an, armata rusă și-a epuizat resursele, va mai forța câteva zile, poate săptămâni, în direcția Pokrovsk, după care va încerca să înghețe linia frontului.
Succesul ofensivei ucrainene a confirmat faptul că Rusia nu are o rezervă operațională, nu are trupe pregătite să intervină, că militarii din rezervă sunt în majoritate recruți, care nu sunt pregătiți nici mental, nici tactic pentru a lupta, predându-se în număr mare. De altfel, obținerea unui număr mare de prizonieri care să fie schimbați cu militarii ucraineni a fost unul dintre obiectivele asumate public de Zelenski.
Foarte importantă mi se pare relansarea războiului de manevră, care a fost abandonat în toamna 2022, după eliberarea Herson, și ieșirea din paradigma războiului de uzură, în care Rusia este greu de învins pentru că are mai multe resurse.
Succesul acestei operațiuni consolidează prestigiul generalului Oleksandr Sîrski, comandantul trupelor ucrainene, care-l învinge a doua oară pe generalul Aleksandr Lapin, comandantul grupului nord de armate, după ofensiva spectaculoasă din regiunea Harkov, din septembrie 2022. E importantă această victorie pentru moralul armatei și încrederea în comandantul ei.
Armand Goșu participă la Salonul Internațional de Carte Bookfest 2022, în București, duminică 5 iunie 2022. Inquam Photos / George Călin
„Dacă rușii ar fortifica și ar îngropa în beton toate țintele posibile și ar adapta apărarea anti-aeriană, eficiența dronelor ar fi mai scăzută”
– Contributors: Și speranțele Ucrainei se leagă de acest „buzunar” în regiunea Kursk cum îi spuneți dvs? –Armand Goșu: Sunt și alte tactici de succes ale ucrainenilor. Această strategie a loviturilor în adâncime pare extrem de eficientă.
Înainte de discuția noastră, am făcut un inventar al loviturilor din ultimele săptămâni și mă declar impresionat. În fiecare noapte, drone ucrainene au lovit și distrus obiective militare (baze, depozite, aeroporturi, posturi de comandă) și obiective civile cu întrebuințare militară, cum sunt rafinăriile, rezervoarele de combustibil etc. Sunt drone cu rază lungă de acțiune, pe care ucrainenii le construiesc în mod independent, cu care au lovit ținte la mii de kilometri distanță. Sigur că aceste drone transportă o încărcătură explozivă limitată.
Dar, din fericire pentru ucraineni, rușii nu și-au betonat bazele aeriene, depozitele, centrele de comandă, așa că dronele produc pagube serioase. E o strategie inspirată din războaiele punice sau din războiul peloponesiac. Dar e o strategie care poate fi contracarată. Dacă rușii ar fortifica și ar îngropa în beton toate țintele posibile și ar adapta apărarea anti-aeriană, eficiența dronelor ar fi mai scăzută.
„Riscul ca numărul incursiunilor să crească este tot mai mare”
–Contributors: Ofensiva de la Kursk va obliga Rusia să-și poziționeze trupe bine pregătite nu doar în zona Donbass, ci de-a lungul întregii frontiere, punând problema unei noi mobilizări. –Armand Goșu: După câteva zile de blocaj, Putin a arătat că se teme mai mult de reacțiile interne la mobilizare decât de perspectiva ca armata ucraineană să ocupe părți din teritoriul Rusiei. După prima mobilizare parțială, din septembrie 2022, decretată în urma ofensivei ucrainene din Harkov, când în cinci zile trupele conduse de generalul Sîrski au eliberat peste 10.000 km pătrați, Putin a făcut tot posibilul ca să evite o nouă mobilizare. Se pare că să n-o mai poate evita, iar până la finalul anului să fie obligat să mai facă o mobilizare.
În ultimele luni s-a văzut că, în ciuda creșterii sumei de bani pentru cei care semnează contract și merg la război, numărul doritorilor este tot mai mic. Chiar acum câteva ore ascultam comentariul unui analist care afirma că regiunile reusești vor să trimită doar o treime din cât li se cere, deși guvernatorii aruncă cu milioane de ruble în dreapta și-n stânga. În condițiile în care pierderile din Donbass sunt mari, o parte din unitățile din Harkov și Zaporojie au fost transferate în Kursk, pentru a opri ofensiva ucraineană, riscul ca numărul incursiunilor să crească este tot mai mare. Mai ales în condițiile în care succesul din Kursk a ridicat serios moralul armatei ucrainene și populației. Și a reconfirmat cancelariilor occidentale faptul că Putin poate să fie înfrânt.
„Putin s-a jucat prea mult cu „liniile roșii”ca să mai fie luat în serios” –Contributors: Nu există teama că Putin se va răzbuna pentru atacarea regiunii Kursk? Și că pe termen lung Ucraina și-a făcut mai mult rău prin această ofensivă?
–Armand Goșu: Sigur că va încerca să se răzbune. El are psihologia bătăușului din spatele blocului, ca să-ți menții poziția de lider în lumea infractorilor trebuie să te răzbuni. Nu știu ce formă va îmbrăca răzbunarea, cucerirea Pokrovsk, dar asta mai durează, amenințare cu o bombă tactică nucleară. Sau va ridica miza, cum a făcut de mai multe ori de la începutul războiului. Problema lui Putin e că nu mai are prea multe instrumente la îndemână. Succesul ofensivei de la Kursk l-a pus în dificultate pe Putin. Evoluțiile de pe front păreau să fie în favoarea sa. Sancțiunile economice n-au reușit să gripeze prea tare mașina de război. În SUA, se contura victoria lui Trump, de care Putin își leagă speranțele. În sensul că odată ajuns președinte, Trump va negocia cu Putin o nouă reîmpărțire a sferelor de influență, un fel de Teheran, Ialta, Postdam 2.0. Nu vor împărți doar Ucraina, ci Putin dorește o reorganizare a întregii lumi, cu un nou sistem de securitate global, cu Rusia într-o poziție dominantă. Asta e principalul obiectiv strategic al Moscovei.
”Premisa de la care a plecat fostul șef al SIE este falsă”
–Contributors: Dar „linia roșie” pe care o invocă Silviu Predoiu există. Nu de puține ori Putin a spus că un atac asupra teritoriului Rusiei va provoca o ripostă nucleară. Asta prevede și doctrina de securitate a Rusiei. -Armand Goșu: Putin s-a jucat prea mult cu „liniile roșii” ca să mai fie luat în serios. Nu uitați că potrivit modificării Constituției și cele patru regiuni din Ucraina anexate în septembrie 2022, precum și Crimeea anexată în martie 2014, sunt teritoriu al Federației Ruse. Iar Putin nici măcar nu controlează integral aceste regiuni, armata rusă încă n-a ieșit la granițele administrative și va dura multă vreme până se va întâmpla asta, ani buni, dacă păstrează acest ritm.
În cazul pe care-l discutăm noi, premisa de la care a plecat fostul șef al SIE este falsă pentru că aici Ucraina este victima, ea a fost atacă de Rusia. În sistemul militarizat românesc, competența este adesea confundată cu cinismul.
Acești „experți” produc mesaje pro-rusești. Am observat asta la unii rezerviști din serviciile armatei, SRI, SIE, foști diplomați care de la începutul războiului ies public cu mesaje pro-rusești, în presa scrisă, pe rețelele sociale, la radio, la televiziune. Unii cântau fericiți victoria Rusiei în iunie 2022 și cerea ucrainenilor să se predea, sub pretextul „scurtării suferinței”. Sincer să fiu, mă tem mai puțin de ei, cât de cei activi, de colegii foștii lor care încă sunt în serviciile de informații.
„Nu uitați că SIE a profesat mulți ani o linie anti-ucraineană”
–Contributors: Îmi povesteați în vara 2022, la puține luni de la începerea războiului, că declarațiile pro-ruse ale fostului șef al SIE stârniseră atenția unor reprezentanți ai partenerilor strategici ai României. –Armand Goșu: Îmi amintesc de un interviu al fostului șef SIE, de la sfârșitul lunii iunie, în care era promovat narativul rusesc, încă înainte ca acesta să fie formulat oficial de Kremlin. Ceea ce, recunoașteți, e o performanță. Ideea centrală a interviului fiind aceea că ticăloșii de lideri occidentali le-au dat arme ucrainenilor, încurajându-i să continue războiul cu Rusia, în loc ca Ucraina să-și cedeze teritoriile lui Putin. Din cauza asta, mai spune generalul SIE în interviu, poziția ucrainenilor s-a radicalizat, de la o zi la alta. Și era dezamăgit generalul că România susține Ucraina pentru că așa-i cere Occidentul și n-are politicieni cu viziune. Regreta că României nu e un fel de Ungarie, iar Iohannis un Viktor Orban 2.0.
–Contributors: Cum explicați pozițiile acestea pro-rusești care sunt formulate în spațiul public? –Armand Goșu: Depinde de la om la om. Nu sunt pentru generalizări. În cazul generalului Predoiu nu trebuie să uitați că și-a început cariera în Securitate, înainte de 1989. I-a lipsit contactul cu zonele culturale relevante, mai ales cu lumea occidentală în perioada formării profesionale, culturale, intelectuale. La asta se adaugă eșecurile profesionale, nu uitați că SIE a profesat mulți ani o linie anti-ucraineană. Acest lucru a fost observat în cancelariile aliaților României și a ridicat întrebări privind capacitatea Bucureștiului de a citi corect evoluțiile din spațiul ex-sovietic. Sigur, nici Kievul n-a făcut nimic pentru detensionarea relației. Însă, în cazul generalului Predoiu sunt și lucruri personale, un prieten a trebuit să fie retras în grabă de la un consulat …. Niște afaceri cu pașapoarte au fost deranjate de ucraineni. În fine, e complicat cu serviciile, s-a adunat multă frustrare.
Nu știu dacă este momentul unei discuții. Poate după război. Deci, pe lângă unele cauze obiective, pe lângă prostie și incompetență, sunt și tulburări mentale care sunt deseori întâlnite la oameni care conduc astfel de structurile militare și încep să se creadă infailibili, niște dumnezei coborâți în pădurea de la Băneasa.
Și mai este o problemă de cultură instituțională aici. Ceva ce începe prost nu se poate transforma într-o poveste de succes. Nu uitați că primul director al SIE a fost Mihai Caraman.
„Când a început agresiunea Rusiei, Bucureștiul avea alte obsesii”
–Contributors: Singurul ofițer român de Securitate decorat de KGB. Această atitudine este răspândită în toate serviciile secrete din observațiile dvs? Sau doar în SIE? –Armand Goșu: Obsesii anti-ucrainene și idei conspiraționiste anti-occidentale sunt în mod democratic răspândite la toate serviciile secrete, nu doar la cele din România, le găsiți și în alte țări. Ghinionul, ca să spun așa, este că la noi este mai vizibilă obsesia asta, pentru că intră în politică, scriu la gazete, fac analize pe la televizor. Legea românească nu le limitează accesul în spațiul public pentru măcar cinci ani celor care se retrag din activitatea de spionaj sau contra-spionaj. S-ar mai răcori, odată ieșiți la pensie, ar vedea că lumea nu funcționează după regulile serviciilor secrete, iar dacă vrei să înțelegi ce se întâmplă e mai bine să citești cărți, să nu te limitezi la rapoarte care-ți pun la un loc detalii, care nu te ajută să înțelegi ce se întâmplă.
–Contributors: Astfel de poziții publice contrastează cu linia oficială a României. Pentru că în relațiile româno-ucrainene s-a produs o revoluție, cred că dvs spuneați asta. Oferirea unui sistem Patriot pentru a apăra cerul Ucrainei confirmă acest uriaș salt în relațiile dintre București și Kiev. –Armand Goșu: Da, pare o revoluție. Dar, elita politico-militară românească are o uriașă capacitate de a se adapta, de a mima, de a lua forma oricărui vas. Ceea ce nu este neapărat rău.
Comentatorii reproșează executivului de la București că nu are o poziție solidă, că nu e un jucător într-un context regional extrem de favorabil României, că nu are proiecte și viziune, că e incapabil să obțină câștiguri pe care țara le-ar merita. Păi, nu are cum să aibă. Nu înțelege ce se întâmplă la Est de Prut. Așa că e mai indicat să stea cuminte, ca să nu facă prostii.
Principalul proiect al elitei politico-militare este să descopere încotro bate vântul, ca să se poziționeze în consecință. Dar nu cred că trebuie criticată pentru asta. Din contră, mi se pare extraordinară această capacitate de supraviețuire. Când a început agresiunea Rusiei, Bucureștiul avea alte obsesii.
„În zilele dinaintea declanșării invaziei, n-o să găsiți în documentele oficiale românești menționată Rusia”
–Contributors: Acum, trebuie să le spunem cititorilor că ați venit cu un dosar și e plină masa de hârtii. –Armand Goșu: Pentru rigoare, am adus cu mine notițele, cu extrase din comunicatele MAE, interviuri, privind relația cu Ucraina, așa cum mi-ați cerut. O discuție pe care am tot amânat-o despre România și războiul din Ucraina.
În zilele dinaintea declanșării invaziei, n-o să găsiți în documentele oficiale românești menționată Rusia. Comunicatele MAE, chiar și cele de la mijlocul lunii februarie, avertizează asupra situației de securitate. De exemplu, MAE ridică nivelul de alertă pentru Ucraina, ia măsuri de repatriere a membrilor familiilor personalului diplomatic și consular al României, recomandă evitarea deplasărilor.
Textul seamănă cu comunicatele din Liban, Orientul Mijlociu. Poți să te gândești că e război civil în Ucraina. Comparați cu comunicatele altor ministere de externe din regiunea noastră.
Cu cinci zile înainte de invazie, la Munchen, unde se desfășura Conferința de Securitate, s-au întâlnit miniștrii de Externe. Peste două zile, la 21 februarie 2022, s-au întâlnit din nou, la Bruxelles, la Consiliul Afacerilor Externe al UE, unde Kuleba a fost invitat. Evident,dacă citești comunicatul de pe site-ul MAE, în care – desigur – nu apare Rusia, poți să crezi că marțienii se pregătesc să atace Ucraina. Peste câteva zeci de ore, Rusia a atacat Ucraina. MAE are altă treabă, cere intensificarea dialogului – o secundă, să vă citesc din document – pentru soluționarea problemei drepturilor identitare și … formularea este genială: recunoașterea inexistenței așa – zisei limbi moldovenești. MAE al Ucrainei nici n-a dat comunicat, a înțeles că e total inadecvat ministrul român de externe.
Contributors: Când a apărut tema „limbii moldovenești”? Armand Goșu: O găsiți în comunicatele MAE din 2021. La 23 aprilie 2021, în cadrul trilateralei România-Polonia-Turcia de la București, ministrul român de externe a cerut omologului polonez „să recunoască inexistența” limbii moldovenești, iar Kuleba a aratat deschidere pentru „soluționarea graduală” a problemei. La 19 iunie 2021, solicitarea a fost repetată, în marja unui forum de la Antalya. Bucureștiul dorea ca „inexistența limbii moldovenești” să rămână o afacere între România și Ucraina, în vreme ce Kievul cerea ca și Moldova să fie implicată, pentru că nu dorea să-și tensioneze relațiile cu Chișinăul.
Despre subiectul „inexistenței limbii”…. am auzit de prin 2019, în mediile diplomatice din București, care nu înțelegeau despre ce este vorba. Inițial am crezut că e un subiect inventat ca să acopere tema legii învățământului, unde MAE și-a săpat singur groapa alimentând o campanie de presă și acum nu mai putea face nimic, pentru că risca să se poziționeze alături de Budapesta. Miza reală era următoarea: Bucureștiul flutura perspectiva existenței unei mari comunități etnice, 150 de mii români plus 250 de mii moldoveni…. ar rezulta a treia etnie ca pondere în Ucraina, după ucraineni și ruși. Deci, mari oportunități de etno-business pentru diverse instituții sau persoane particulare, de la MAE, SIE… până la diverși profesori și așa-ziși experți care cu o mână flutură tricolorul cu alta-i caută la buzunare.
„Recunoașterea…. inexistenței limbii moldovenești”
– Contributors: Intervin cu precizarea că și din cauza distribuirii pașapoartelor românești în fostele republici sovietice, unor oameni care sunt arestați pentru activități criminale în diverse țări occidentale, noi avem probleme cu admiterea în Schengen și în Visa Waiver, ceea ce i s-a transmis Bucureștiului. Mai mult, americanii au cerut repetat modificarea legislației. – Armand Goșu:Exact asta spuneam, sunt afaceri ciudate, cu firme obscure, tot felul de personaje sulfuroase. Deci, este un etno-business care este conectat și la rețelele de partid dar și la rețele criminale. Curat patrioți!
Am în fața comunicatul Președinției, de la 1 februarie 2022. Are loc convorbire telefonică Iohannis – Zelenski. În acel moment, deci când de peste patru luni cancelariile lumii, presa internațională vorbeau despre iminenta invazie rusească. În comunicatul Cotroceniului, nu e amintită Rusia, dar ne-am obișnuit cu asta. Circa 80% din comunicat se referă la interesul lui Iohannis pentru problemele legate de drepturile minorității române, păstrarea identității lingvistice, și evident „limba moldovenească” a cărei „inexistență” a fost recunoscută oficial de Ucraina în aprilie 2021. Comunicatul mai menționează faptul că Zelenski înțelege preocupările părții române. Găsiți comunicatul integral pe site-ul președinției României.
Dimineața de 24 februarie, la ora 5, începe atacul Rusiei. Sunt mai multe postări ale președintelui Iohannis în acea zi. O să mă refer la prima: România condamnă ferm, cere respectarea principiilor… și, la sfârșit, îi asigură pe toți cetățenii români de pe teritoriul Ucrainei că misiunile diplomatice și consulare sunt pregătite să ofere asistență consulară necesară. E prima dată, când un șef al statului român, recunoaște într-o postare pe o rețea de socializare, că Bucureștiul acordă cetățenie românească ucrainenilor care au interzisă prin Constituție dubla cetățenie. Mesajul este că doar cei cu pașapoarte românești pot beneficia de sprijinul instituțiilor românești. După șase ore, o nouă postare, pentru care n-am o explicație: „ultimii revizioniști ai istoriei trebuie să știe că lumea pe care vor să o reînvie a apus demult”.
