Ce e un om , ori un an ,sau un mileniu?
Toate trecătoare luate implacabil de valul timpului
și cu valul laolată se vor risipi
înghțite câte unul în câte unul în uitarea neagră a orizontului din zare care va fi în briză mării fără tine .
D.Sin.
Poreclă Sile this Millennium Pseudonime sile_this_millennium
Un nou război stă să izbucnească. De data asta, în America de Sud.
De
peste un secol, aici există o dispută teritorială asupra regiunii
Essequibo, bogată în petrol, care este administrată oficial de Guyana,
dar revendicată și de Venezuela. Aceasta din urmă vrea acum să aducă
regiunea sub suveranitatea sa.
În
consecinţă, Statele Unite au anunțat, joi, exerciții militare comune de
zbor în Guyana, iar Consiliul de Securitate al ONU a decis să convoace o
întâlnire urgentă pe această temă, scrie France24.
”În
colaborare cu Forţele Apărării din Guyana (GDF), Comandamentul de Sud
al Statelor Unite (USSOUTHCOM) va efectua operaţiuni aeriene în Guyana
la 7 decembrie”, anunţă ambasada americană, care vorbeşte despre un exerciţiu ”de rutină”.
Un elicopter dispărut
Încă de ieri un elicopter militar din Guyana a fost dat dispărut în zona de frontieră cu Venezuela.
”Aeronava
se afla în drum către frontiera noastră (...). Am pierdut contactul”, a
anunţat şeful Statului Major, Omar Khan, citat de DW.
Elicopterul a dispărut într-o zonă situată la 45 de kilometri de frontieră, în Essequibo, pe condiţii meteo nefavorabile.
Brazilia: Nu vrem război în America de Sud
În acest context tensionat, preşedintele brazilian Luiz Inacio Lula da Silva spune: ”noi nu vrem război în America de Sud”.
”N-avem
nevoie de un conflict. Trebuie să construim pacea”, a subliniat Lula,
la un summit la Rio de Janeiro cu şefi de stat din ţările care fac parte
din blocul latino-american MERCOSUR.
Venezuela revendică de zeci
de ani regiunea Essequibo, denumită şi Guayana Esequiba, un teritoriu cu
o suprafaţă de 160.000 kmp, care reprezintă peste două treimi din
Guyana şi în care locuiesc 125.000 de persoane, adică o cincime din
populaţie.
Caracasul
susține că regiunea aparține Venezuelei cel puțin din 1777, când țara
era sub stăpânire spaniolă, care a început în 1522 și s-a încheiat în
1811. Georgetown spune însă că granița corectă a fost definită de
arbitraj internațional în 1899.
Mai ales din 2015, când ExxonMobil a găsit aici mult petrol, Venezuela a insistat că este teritoriul său.
Guyana
poate să devină un El Dorado al aurului negru, cu cele mai mari rezerve
din lume pe cap de locuitor, mai ales graţie recentelor descoperiri din
Esequibo.
Un litigiu se judecă în fața Curții Internaționale de
Justiție de la Haga cu privire la locul în care ar trebui să se afle
granițele regiunii.
Referendum de anexare
În
cadrul unui referendum controversat de duminică, oamenii din Venezuela
au susținut pretențiile președintelui Nicolas Maduro de suveranitate
asupra regiunii Essequibo. Marți, Maduro a spus că va aproba licențe de
operare pentru explorare și exploatare în regiune.
Miercuri,
Venezuela a acuzat statul vecin şi pe preşedintele Guyanei, Irfaan Ali,
că a dat ”într-un mod iresponsabil undă verde” instalării unor baze
militare americane în Essequibo.
Departamentul de Stat al SUA a
declarat că secretarul Antony Blinken a reafirmat sprijinul neclintit al
Washingtonului pentru suveranitatea Guyanei.
Potrivit programului
oficial, Consiliul de Securitate al ONU se va reuni vineri pentru a
discuta despre tensiunile crescânde de la granița dintre Guyana și
Venezuela, în urma unei solicitări “urgente” din partea Guyanei.
Corespondență// Gaza, Charlie Hebdo și definiția genocidului
Publicat ·18 minute de citit
Auzim tot mai des, de la adversarii Israelului, că statul
evreu se face vinovat de „genocid” în Gaza. Acuzația este gravă și,
pentru asta, merită examinat sensul termenului.
Faimoasa
revistă săptămânală politico-satirică franceză Charlie Hebdo scrie
următoarele în numărul său de astăzi (editorial semnat de Riss,
redactorul șef și un supraviețuitor al masacrului comis de niște
islamiști în ianuarie 2015)
«Ce ne-ar putea face să fim optimiști în această săptămână? Cuvântul
„genocid”? Sa încercăm. Acest cuvânt n-a fost niciodată atât de la modă
cum e azi. Genocidul pare a fi crima supremă. Dar nu este atât de comun
pe cât credem. Nu orice conflict violent duce la genocid. “Genocidul” e
confundat adesea cu crimele de război, epurarea etnică, crimele
împotriva umanității și, de îndată ce televiziunea arată numeroase
cadavre de civili, unii scot artileria cea mare și încep să strige că e
genocid. Dar genocidul, cel real, este de fapt rar, deoarece
caracteristicile sale sunt foarte restrictive.
În primul rând, este nevoie de un plan, adică de o organizație menită
să implementeze exterminarea. Bombardarea unor clădiri nu este
suficientă pentru constitui acuzația de genocid. Apoi, acel plan trebuie
să aibă ca obiectiv distrugerea totală sau parțială a unui popor.
Câteva mii de morți în timpul unui război nu constituie un genocid.
Definiția genocidului este încă dezbătută pentru că unii și-ar dori să
fie restrictivă, în timp ce alții, dimpotrivă, ar dori să fie mai
amplă.»
Ce este așadar genocidul?
Genocidul se definește prin intenție, iar nu prin rezultat.
Altfel zis, nu numărul de morți califică un genocid. Nu există un
algoritm, o balanță macabră sau niște categorii numerice în care să poți
înscrie o oroare comisă sistematic și voit și pe scară largă și să poți
spune: „hm, asta ar fi aproape genocid, dar lipsesc niște procente, așa
că nu se încadrează”.
Genocidul armean
Genocidul evreilor comis de germanii naziști și de aliații lor este
primul fapt incontestabil care a justificat definirea termenului: Shoah,
Holocaustul.
Au existat însă și alte tipuri de genocid: cel armean, de pildă, comis de turci.
Astfel, Joe Biden a devenit în aprilie 2021 primul președinte
american care a numit uciderea armenilor în perioada 1915 - 1923, pe
teritoriul Imperiului Otoman, drept „genocid”, un gest pe care toți
predecesorii săi au evitat să-l facă, pentru a nu supăra Turcia, prețios
aliat al Occidentului în NATO.
Documentele epocii arată că între 800.000 și 1.500.000 de armeni au
fost deportați și uciși de guvernul Junilor Turci în perioada 1915-1923,
același guvern care avea să ducă la modernizarea Turciei devenită
republică naționalistă.
Turcia modernă admite că între 300.000 și 500.000 de armeni au murit
atunci, însă îi consideră victime ale războiului și neagă acuzația de
premeditare și de derulare a unei campanii de exterminare.
În Europa, genocidul armean fusese deja recunoscut oficial de țări
precum Franța sau Belgia. În Franța, negarea lui este chiar un delict
penal, precum este și negarea Holocaustului.
Cu toate astea, mulți continuă să pună întrebarea: ce este acela un genocid?
Uneori, de pildă - dar acelea sunt cazuri rare - campania de
exterminare se încheie cu dispariția totală a unei populații. E ceea ce
s-a întâmplat în urma ocupării Caucazului de nord de către Rusia țaristă
în sec. XIX, care s-a încheiat cu dispariția definitivă a populației
ubîh. Alteori, însă, polemic, întreținută artificial, disputa continuă
macabru și după tragedie și se duce, obscen, în jurul cifrelor.
Sau, termenul „genocid” e folosit în scopuri politice, precum în
2016, când Camera inferioară a Parlamentul polonez, Sejmul, a votat o
rezoluție prin care crimele și masacrele comise de naționaliști
ucraineni în al Doilea Război Mondial asupra civililor polonezi erau
numite “genocid". Este evident că era vorba doar de o armă ideologică.
Adevărul e că atât partizanii ucraineni, cât și cei polonezi, luptau
atât împotriva naziștilor cât și a sovieticilor, dar se și lichidau
între ei, în masacre încrucișate.
„Genocidul teilor din parc” și negaționismul
Știm cu toții în jurul nostru arătări hâde moral, mai bătrâni și mai
tineri, inculți, conspiraționiști obsedați, deloc umblați prin arhive
germane, nevorbitori de multe limbi, dar care neagă realitatea
Holocaustului.
Sufletul lor e atât de sărac afectiv, încât ei argumentează
matematic, spunând, din vidul lor moral, cu simulacrul lor de
inteligență, că n-au putut muri șase milioane ci “doar", sau „numai”,
atâția… și aici ei vin cu cifre de la câteva sute de mii la (haide,
bine!) la unul sau două milioane. „Dar șase nu se poate, frate, uite,
hai să-ți demonstrez matematic”.
Acești inculți și superficiali infirmi la suflet nu pricep că
definiția genocidului se bazează pe intenția exterminării, nu pe
eficacitatea mecanismului. Cifrele sunt irelevante. Uneori tentativa
eșuează, dar ea tot genocid va fi etichetată. La Srebrenica, forțele
sârbe au exterminat în două zile “doar" opt mii de musulmani, însă
intenția era de a aplica asta la scara întregii Bosnii.
La fel, cifrele în morți ale genocidului armean condus de
republicanii turci sunt neimportante, chiar disputate. Intenția de
exterminare este însă suficient documentată.
În sfârșit, se mai înscrie la categoria „genocid” și deportarea în
totalitate a unei populații, cum a făcut Stalin în timpul războiului cu
unele populații caucaziene (printre care cecenii) și cu tătarii din
Crimeea.
În termeni politici, nu toată lumea e mulțumită de multiplicarea
faptelor din trecut calificate drept „genocid”. De la Holocaust și
genocidul armean, trecând prin cel rwandez și masacrul de la Srebrenica,
există teama că se va ajunge la o banalizare a termenului, teamă
justificată, dacă ne gândim că în România niște ziariști au putut scrie
despre „genocidul”… teilor din Iași. Ba chiar, în 2012, o asociație
pentru apărarea câinilor vagabonzi, Cuțu-Cuțu, se lamenta într-un
comunicat: „câinii nu sunt evrei ca să fie duși la Auschwitz”.
Negaționiștii „soft”
Există apoi categoria negaționiștilor „soft”, precum „istoricul”
David Irving, sau cum a fost în România Petre Țuțea, care pot spune:
Hitler a masacrat, într-adevăr evrei, dar nu șase milioane, ci poate
vreo juma de milion. Este, evident, șocantă absența de empatie
elementară pentru victime în acest joc cu cifrele, ca un dozaj la
farmacie, de parcă și jumătate de milion ar fi un mizilic. Acești
întârziați, complici contemporani ai crimei trecute, nu pricep că, din
nou: genocidul nu este definit prin oroarea cifrelor, ci prin intenția
exterminării.
Acești complici contemporani ai crimelor trecute, nu pricep că, din
nou: genocidul nu este definit prin oroarea cifrelor, ci prin intenția
exterminării. Or asta, evident, nu se poate aplica în cazul
israelienilor, care caută doar să facă să dispară definitiv o grupare
teroristă, al cărei scop final este într-adevăr genocidar: dispariția
Israelului.
