Poreclă Sile this Millennium Pseudonime sile_this_millennium

sâmbătă, 15 iulie 2023

Jurnalistul Ovidiu Vanghele, despre demisia Gabrielei Firea din Guvern ș...

„Vilnius a fost un duș rece pentru elita de la Kiev” – interviu cu analistul Armand Goșu Contributors.ro 13/07/2023

 

 

 

http://silethismillennium.blogspot.com2017youtube-broadcast-yourself.html

 

„Vilnius a fost un duș rece pentru elita de la Kiev” – interviu cu analistul Armand Goșu


Birocrația NATO n-a găsit o formulă care să exprime inevitabilitatea aderării Ucrainei la Alianța Nord-Atlantică. SUA, cel puțin, dar și Germania, Franța, Italia și alți aliați din NATO, se tem că o victorie a Ucrainei ar putea fi o lovitură prea dură pentru Rusia, o lovitură care ar declanșa procese greu de prevăzut și controlat.
Mulți analiști compară summitul de la Vilnius cu cel de la Bucuresti, cand ucrainenilor li s-au facut promisiuni vagi de intrare în Alianță, care nu au mai fost ținute. In Ucraina există o mare dezamăgire față de rezultatele Summit-ului. Profesorul Armand Goșu explică motivele acestei dezamăgirii și câștigurile reale obținute de Ucraina la Vilnius.

Cum apreciați rezultatele pentru Ucraina ale summit-ului NATO de la Vilnius?

Sub așteptări, dar poate că așteptările erau nerealiste. Kievului i se promite că nu va mai fi necesar Membership Action Plan, că procedura de aderare va fi simplificată. S-a înființat un Consiliu NATO-Ucraina, a cărui primă ședință a avut loc la Vilnius, cu participarea președintelui Vladimir Zelenski. Înainte de asta exista un comitet NATO-Ucraina, ale cărui lucrări erau blocate de mulți ani de Ungaria. Noutatea ar fi că acum Ungaria nu mai poate bloca sesiunile Consiliului NATO-Ucraina. Dar, nu uitați că există și un Consiliu NATO-Rusia, înființat în 2002, care formal nu și-a încetat existența. Ultima lui ședință a avut loc în ianuarie 2022, cu o lună înaintea invadării Ucrainei.

La Vinius Ucraina a fost totuși „vedeta balului”, toată presa internațională a alergat după Zelenski, iar Lituania, după cum au relatat televiziunile,  era plină de steaguri galben-albastru. În comunicatul final, Ucraina e menționată de 45 de ori. Pe de altă parte, de acum câteva săptămâni devenise clar că Ucraina nu va fi invitată să adere la NATO. Adică, nu aveam cine-știe-ce așteptări. Și totuși, dvs îmi spuneați că presa de la Kiev vede în rezultatele summit-ului un eșec și compară Vilnius cu un alt summit NATO de la București, din aprilie 2008. Cum se explică asta?

Ucrainenii credeau că și-au plătit cu sânge dreptul de a fi parte a lumii euro-atlantice, că occidentalii vor aprecia acest lucru, iar Ucraina va adera la UE și NATO. În fond, în ce altă capitală s-a murit pentru UE, în afară de Kiev. Amintiți-vă de Revoluția Demnității care a izbucnit tocmai pentru că președintele Ianukovici a decis să nu semneze, tot la Vilnius, la summit-ul Parteneriatului Estic, Acordul de Asociere. Iar pe Maidan, în centrul Kievului, s-a fluturat steagul UE, nu cel a Rusiei.

După începerea agresiunii Rusiei, în iunie anul trecut, Ucraina a devenit țară candidată la aderarea la UE. Cu tot sprijinul entuziast al Poloniei și Țărilor Baltice, procedurile vor dura mult timp și vor fi greoaie. UE e o uriașă mașină birocratică, lipsită de emoție și empatie. Dacă astăzi, când Ucraina se bucură de simpatie în opinia publică occidentală, nu se pun în mișcare mecanismele de negociere care să conducă la aderarea Ucrainei într-un viitor rezonabil, 2030-2035, mă tem că proiectul extinderii spre est a UE va fi pentru o altă generație. Dacă va mai fi. Nu sunt convins că președinția spaniolă la UE se va încheia cu un summit la care se va decide începerea negocierilor cu Ucraina. În cazul aderării la NATO lucrurile stau mai rău, chiar. Cel puțin asta indică deciziile adoptate la recentul summit de la Vilnius. La nivelul celor 31 de state membre nu există consens pentru aderarea Ucrainei. Formal, 23 de state membre ar susține aderarea, însă cele mai importante state membre NATO, SUA și Germania sunt împotrivă. Faptul că Ucraina este menționată de multe ori în cele 90 de puncte al comunicatului final nu înseamnă că va adera vreodată la NATO. Analizată în contextul istoric în care s-a desfășurat summit-ul de la Vilnius, decizia pare să indice, mai degrabă, că șansele Ucrainei de a adera într-un viitor chiar și mai îndepărtat sunt reduse.

Dar ce ar fi dorit să obțină Ucraina la summit? Si de unde această idee, acest comentariu al unor analiști că Vilnius este un București 2.0?

Era greu de imaginat că în vreme de război cu Rusia, Ucraina putea fi invitată să adere la NATO. Nu pentru că asta ar fi dus la izbucnirea celui de-al treilea război mondial, cum afirmă unii comentatori occidentali. Sau pentru că ar fi dus la escaladarea războiului, cum spun alții. Ce n-au înțeles aceștia era importanța transmiterii unui mesaj solid atât pentru poporul ucrainean cât și pentru Kremlin. Or, asta au ratat liderii NATO la Vilnius. Când zic liderii NATO mă refer, înainte de toate, la președintele Biden, la cancelarul Scholtz, la președintele Macron. Restul contează mai puțin sau deloc.

Birocrația NATO n-a găsit o formulă care să exprime inevitabilitatea aderării Ucrainei la Alianța Nord-Atlantică. Și n-a găsit pentru că SUA, cel puțin, dar și Germania, Franța, Italia și alți aliați din NATO, se tem că o victorie a Ucrainei ar putea fi o lovitură prea dură pentru Rusia, o lovitură care ar declanșa procese greu de prevăzut și controlat. SUA care e principal beneficiar al prăbușirii Uniunii Sovietice, deci al ordinii mondiale apărute după Războiul Rece, vrea menținerea status-quo-ului pe arena internațională. Hegemonii sunt conservatori. Acum, Washington-ul se teme de schimbări care odată declanșate ar putea să ducă la pierderea poziției lui de hegemon. Nu uitați că SUA a sprijinit până în ultimul moment Uniunea Sovietică și pe Mihail Gorbaciov, chiar dacă era evident că prin prăbușirea URSS, Statele Unite vor rămâne puterea dominantă. Paradoxal, Washington-ul se teme mai mult de victoria Ucrainei, decât de cea a Rusiei. O victorie a Rusiei n-ar face decât să consolideze ordinea mondială și poziția SUA. Pe când o victorie a Ucrainei poate genera un seism geopolitic în spațiul euro-asiatic, cu dispariția Federației Ruse, și produce schimbări tectonice chiar în centrul continentului european. Ceea ce nu convine Germaniei, Franței, Italiei iar acum e clar că nici Statelor Unite, care rămâne loială axei Washington-Berlin.

Deci SUA nu poate să ofere promisiunea, chiar și vagă, a aderării Ucrainei la Alianță, pentru că elita care conduce la Washington se teme de un scenariu negativ în Rusia. Am înțeles bine?

Da, corect. Dar nu pentru că americanii au ceva împotriva Kievului. Sau pentru că nu doresc sincer ca Ucraina să reziste în fața agresiunii Rusiei. Cred că elita democrată care domină la Washington ar putea fi de acord cu aderarea Ucrainei, însă se teme ca nu cumva evoluțiile din Rusia să devină o amenințare la adresa securității Americii și statutului ei de hegemon. Americanii au mai multe obiective. Primul și cel mai important este să nu se prăbușească Rusia, fapt care ar putea crea haos în spațiul euro-asiatic și ar amenința major securitatea mondială. Al doilea, Ucraina să reziste presiunilor Rusiei.

Dar pentru ca Ucraina să reziste este nevoie ca Occidentul să trimită mai multe și mai sofisticate arme și mai multă muniție. Victoria nu poate fi câștigată doar cu armele și muniția mobilizate de administrația de la Washington, este nevoie să pună umărul și Germania, Marea Britanie, Franța, Italia, Spania, Polonia, de ce nu și România. Baza industrială a acestor țări, însă, rămâne calibrată pentru perioadă de pace, nicidecum de război. La nivelul UE asistăm la bâlbâieli de-a dreptul jenante în tentativa de a articula un plan de producție a muniției pentru ca Ucraina să poată continua războiul. De vreme ce americanii se concentrează pe Pacific, nu-și vor transfera militari, muniție și armament modern în Europa Centrală. Principalul obiectiv al americanilor este deci mobilizarea UE, Marii Britanii, Canadei, chiar și Australiei pentru a susține efortul de război al Ucrainei. Dar pentru a obține mobilizarea cât mai multor parteneri este nevoie de unitatea NATO, iar proiectul invitării Ucrainei în Alianță arunca în aer această unitate.

De când a venit la Casa Alba, Biden și-a făcut un titlu de glorie din faptul că a refăcut unitatea Occidentului, zdruncinată de Donald Trump, rivalul său politic. Deci, pentru elita democrată, dacă aderarea Ucrainei amenință unitatea NATO, ea trebuie abandonată sau cel puțin amânată.  

Spuneați că asta ar fi opțiunea elitei democrate. Dar republicanii sau birocrația din Departamentul de Stat și Pentagon nu ar putea împinge evoluția într-o direcția favorabilă Ucrainei?

Republicanii sunt împărțiți în două tabere. Cel puțin deocamdată. Iar la Washington aparatul birocratic e bine controlat politic, deci cu siguranță nu. Depinde de gruparea democrată coagulată în jurul lui Biden, oameni formați intelectual și care au debutat profesional în vremea Războiului Rece, care au între 60 și 75 de ani, cu nostalgii din vremea Gorbaciov.

Șeful diplomației, Antony Blinkin, nu e dintr-o altă generație, mai tânăr?

Dar când a contat Blinkin în deciziile de politică externă? Și apoi are peste 60 de ani și el. Singurul mai tânăr de acolo este Jack Sullivan, 47 ani, consilierul pe securitate națională. Însă el n-are o cunoaștere aprofundată a Rusiei, decât cea obținută din lunga sa experiență birocratică. Nu uitați că a fost director de policy planning la Departamentul de Stat, poziție extrem de importantă în administrație, creată de George Kennan. În același timp, Sullivan este un om de partid, face parte din elita democrată, va ocupa poziții importante și în viitor. El reflectă noua orientare a democraților spre China, spre Pacific. Însă, cred că deciziile cele mai importante privind Ucraina se iau direct de către președinte. Biden are o experiență de aproape cinci decenii în relația cu URSS apoi cu Rusia. Și cred că se sfătuiește pe Rusia cu oameni mai apropiați de vârsta lui, cu experiențe similare cu a lui. Iar Biden merge pe o variantă minimalistă. Așa funcționează lucrurile pentru a păstra unitatea NATO, se tinde spre cel mai mic numitor comun.

În curând începe campania electorală în Statele Unite. Ucraina va fi o temă de campanie, americanii se plictisesc repede, susținerea pe termen lung nu este garantată. Președintele Biden are nevoie de o victorie a Ucrainei pe front, în campania pentru realegerea sa. Și pentru ca să fie un succes, ofensiva ar trebui să mobilizeze resurse militare pe care Ucraina nu le are, iar Occidentul nu se grăbește să i le pună la dispoziție. O victorie ucraineană în războiul de uzură în care am intrat din toamna 2022 presupune o cu totul altă magnitudine a ajutorului militar occidental. Or, nu văd semnele unei astfel de schimbări.

V-aș contrazice puțin pesimismul, cu documentele de la summitul NATO de la Vilnius în față. Vreau să ne uităm pe declarația finală de la Vilnius. Are 90 puncte, iar Ucraina este menționată de 45 de ori…

Nu e vorba de pesimism. Cred că NATO putea mai mult, dar ar fi fost un miracol…. Or, miracolele sunt fenomene foarte rare.

Acum pe document… Punctele din declarația finală sunt corecte, dar lucrurile acestea au mai fost spuse și cu alte ocazii. E bine că au fost adunate și aici. Care sunt cele mai importante: Rusia trebuie condamnată de instituțiile internaționale și trasă la răspundere pentru agresiunea împotriva Ucrainei; NATO condamnă încălcările dreptului internațional, nu recunoaște anexarea ilegală a unor teritorii de către Rusia, și aici este menționată explicit Crimeea. Militarii ruși vor fi pedepsiți pentru crimele de război și atacurile împotriva civililor. Sunt menționate deportarea forțată a copiilor și violența sexuală dar și distrugerea barajului de la Kahovka. La punctul 9, NATO susține propunerile de pace avansate de președintele Zelenski, adică o pace care să respecte integritatea teritorială, suveranitatea și independența Ucrainei. Doar în felul acesta se poate obține o pace justă și durabilă. La punctul 10, NATO promite că va susține Ucraina „as long as it takes” pentru a-și apăra independența și integritatea teritorială.

Cred că punctele 11, 12 și 13 sunt importante și aici așteptările lui Zelenski erau mai mari. De unde și celebra postare pe Twitter, făcută pe drumul spre Vilnius, care a iritat administrația americană, și, se pare, că și pe britanică, dacă judecăm după reacția ministrului Apărării din Regatul Unit, care i-a transmis că NATO nu e un fel de Amazon, de unde comanzi diverse mărfuri. Și că așteaptă mai multă recunoștință, „gratitude” din partea Kievului.

Armand Goșu

Ce semnificație are mesajul de pe Twitter al lui Zelenski?

În ultimele luni, Zelenski și-a condiționat prezența la summit de angajamente mai clare ale Alianței, un parcurs ceva mai clar, cu termen precise, pe drumul aderării Ucrainei la NATO. A revenit acum câteva zile și a spus că din respect pentru aliați, va fi prezent. S-au negociat între aliați până în ultimul moment tocmai aceste puncte, 11, 12, 13, care creionează viitorul relației NATO-Ucraina. Zelenski a reproșat faptul că se discută aceste formulări fără Ucraina (ceea ce era normal, discutau statele membre între ele) și a cerut un termen pentru a fi invitată țara sa în Alianță. Adică, vrea ceva concret, nu lucruri generale. Nu spune că Ucraina trebuie acum, în vremea războiului invitată. Și mai conține un reproș, nu mai puțin important, vrea să știe care sunt condițiile, pentru că se vorbea de condiții pe care Ucraina trebuie să le îndeplinească pentru a deveni membră. Asta l-a făcut să ajungă la concluzia că NATO nu e pregătită să invite Ucraina, ceea ce ar permite Occidentului să negocieze cu Rusia aderarea la NATO a Ucrainei. Iar asta ar motiva Rusia să continuă războiul.

I s-a reproșat că încearcă să pună presiune pe aliați prin această postare, că Vestul a sprijinit cât a putut efortul de război al Ucrainei care, iată, este nerecunoscătoare. Urmărind stilul lui Zelenski de a face politică, este vorba mai degrabă de un mesaj emoțional. El este un fel de cutie de rezonanță a opiniei publice din țara sa. Nu poți să le reproșezi milioanelor de ucraineni că nu sunt suficient de recunoscători. Ei sunt cei bombardați cu rachete și drone noapte de noapte, de peste 500 de zile. E destul de cinic să bați obrazul lui Zelenski de la Londra și Washington când în fiecare dimineața, ucrainenii fac inventarul victimelor civile și distrugerilor materiale din noaptea precedentă. Chiar dacă nu-ți convin reproșurile lui Zelenski, un exercițiu de empatie față de drama ucrainenilor n-ar strica. Zelenski n-a fost prezent la Vilnius ca persoană fizică, nu face acele postări în nume personal, nu reflectă frustrarea lui în fața liderilor occidentali. Aici e vorba de crime cumplite, pe care Rusia le comite, împotriva unei țări vecine, căreia – de pildă – SUA și Marea Britanie s-au angajat să-i apere suveranitatea și integritatea teritorială prin memorandumul de la Budapesta. Așa că livrând arme și sprijinind efortul de război al Ucrainei, Washington-ul și Londra nu fac gesturi de binefacere, ci ele încearcă să-și respecte angajamentele asumate. Dacă Ucraina ar fi avut arme nucleare, Rusia nu cred că ar fi atacat-o. Cine a pus presiune pe Kiev să renunțe la arsenalul nuclear? Washington, Londra, Paris… Dacă nu poți ține angajamente privind apărarea securității și integrității teritoriale ale unui stat, mai bine nu ți le asuma.

Asta cred că ține cumva de istorie contrafactuală, ce-ar fi fost dacă?! Să revenim la declarația de la Vilnius. Ce a obținut aici Ucraina?

Susținerea („fully support”) pentru dreptul Ucrainei de a-și alege alianțele („own security arrangements”). Viitorul Ucrainei este în NATO, mențiune importantă. Reafirmarea angajamentelor NATO asumate la București, cu un upgrade important, anume faptul că Ucraina nu mai are nevoie de Membership Action Plan, deci printr-o procedură simplificată, cum a fost cazul Finlandei și Suediei. Dar, NATO va continua să sprijine reformele democratice și ale sectorului de securitate. Chiar dacă se renunță la Planul de acțiune, miniștrii de Externe NATO vor evalua anula progresele făcute de Ucraina în aceste domenii. Și, se încheie acest punct 11, cu o afirmație foarte importantă, cheia înțelegerii faptului că drumul spre NATO al Ucrainei nu va fi deloc simplu: invitația pentru a adera la Alianța Nord Atlantică va veni atunci când toți „allies agree and conditions are met”.

Ce ar putea să însemne când aliații vor fi de acord și vor fi îndeplinite condițiile? Timp de mulți ani comitetul NATO-Ucraina nu s-a întrunit din cauza Ungariei, deci orice țară, nu doar Ungaria, poate bloca procesul.

Absolut corect, poate bloca fără ca nimeni să poată face ceva. La cum arată lucrurile în acest moment, concluziile optimiste ale unora că Ucraina e mai aproape de NATO, că se termină războiul… și Ucraina va fi invitată să adere sunt fluturate pentru a salva obrazul Vestului și a-i ține pe ucraineni în tranșee ca să continue războiul. Acum, să recunoaștem, ei ar fi făcut asta și fără acest balet retoric. De asta cred că Vilnius a fost un duș rece pentru elita de la Kiev și pentru ucraineni în general. Chiar dacă acum președintele Zelenski încearcă să creeze iluzia unor câștiguri substanțiale obținute de Ucraina. Vox populi  – interviuri cu oamenii de pe stradă -difuzate după publicarea deciziilor NATO de diferite posturi de televiziune și radio au surprins tocmai dezamăgirea populației (din marile orașe) și slăbirea încrederii în Occident. Ceea ce e foarte grav. Războiul pentru mințile oamenilor e la fel de important ca cel din tranșee.

Dar, acum să fim obiectivi, e vina NATO că ucrainenii au avut așteptări atât de mari, să spunem așteptări nerealiste?

Sunt și victima propagandei NATO. În ultimii ani, NATO a investit mult în promovarea Alianței, în familiarizarea ucrainenilor cu specificul ei. Tocmai pentru a câștiga opinia publică în favoarea Alianței Nord Atlantice și a combate propaganda rusească. Iar puterea de la Kiev pentru a-și consolida poziția în negocierile cu NATO, a avut nevoie de o susținere populară cât mai largă. Iar acum trebuie să convingă publicul de acasă, că Vilnius este un succes pentru Ucraina și că s-au obținut acolo angajamente solide din partea Occidentului.

La plecarea de la Vilnius, Zelenski a postat un mesaj foarte optimist. Ucraina n-a fost invitată să adere la NATO, dar spune că G7 a acordat garanții de securitate care pregătesc țara sa pentru Alianța Nord Atlantică. Că la Vilnius s-a decis că Ucraina va fi în NATO. Dar formal asta se va întâmpla după ce Ucraina va obține victoria în fața Rusiei.

Mesajele lui Zelenski reflectă deciziile NATO. Sunt acolo în declarație două puncte care vorbesc despre sprijin  și cooperare, despre furnizarea de asistență militară, despre reconstrucția sectorului de apărare și adoptarea deplină a standardelor NATO. Aici fac un rezumat, e mult rumeguș acolo, limbă de limbă.

Ce înseamnă garanțiile G7 pentru Ucraina?

Deocamdată este doar o declarație, prin care statele G7 afirmă că obiectivul lor strategic este o Ucraină liberă, democratică, independentă în frontierele sale recunoscute internațional. Urmează negocieri cu fiecare membru G7 în parte pentru a fixa în tratate bilaterale sprijinul de durată pentru Ucraina, pentru a se apăra în fața agresiunii Rusiei, „as long as it takes”. Prin aceste negocieri, puterile G7 vor urmări constituirea unei forțe solide capabile să apere Ucraina și să descurajeze orice agresiune rusească în viitor, oferind echipamente militare moderne, mai ales pentru apărarea aeriană. Statele dezvoltate promit sprijin pentru crearea unei industrii de apărare, pentru antrenarea forțelor armate, promit schimb de informații și cooperare între serviciile secrete. Membrele G7 vor sprijini și reformele interne, astfel încât Ucraina să se apropie de standardele comunității euro-atlantice, așa cum dorește. Reafirmă angajamentul de a sprijini Ucraina pentru trage a răspunde Rusia pentru agresiunea neprovocată, pentru crime de război, atacuri asupra populației civile, prin susținerea Curții Penale Internaționale, subliniind faptul că nu există impunitate pentru crimele de război.

Ultima parte a documentului prevede și obligațiile Ucrainei: să pună în aplicare reformele din justiție și din domeniul securității și administrației, să consolideze lupta împotriva corupției, statul de drept, respectarea drepturilor omului și libertatea presei. Să facă progrese în domeniul controlului civil al armatei.

Dar cea mai interesantă prevedere, nu știu cum se va reflecta în documentele bilaterale pe care le va negocia Ucraina, se referă la cazul în care Ucraina este atacată din nou de Rusia. Nu mi-e clar dacă se referă la actualul război sau la unul viitor. În acest caz, membrii G7 promit asistență rapidă în materie de securitate și apărare, asistență economică etc. Deci, ca Ucraina să se poată autoapăra („self-defense”), statele cele mai dezvoltate promit un pachet de acorduri de securitate care-i vor permite să se apere singură. Cam astea ar fi garanțiile promise în documentul intitulat Joint declaration of support for Ukraine.

Aici sunt chestiuni generale, care vor fi adâncite în negocierile punctuale purtate de Ucraina cu membrii G7. Presupun că vor fi destul de diferite documentele, într-un fel va arăta cel negociat cu SUA, în alt fel cel cu Italia sau Japonia. Important este că tratatele bilaterale vor trece prin parlamente, vor fi discutate și votate, deci asumate de țările respective, nu de un om politic care mâine poate să piardă alegerile. Va fi un proces complicat, fără îndoială.

Liderii occidentali, dar și Zelenski, vor intra în campanii electorale peste puțin timp. Nu cred că este ușor pentru Biden să mențină acest interes pentru Ucraina pe termen lung. Opinia publică la un moment dat obosește, se plictisește. Pe asta se bazează și Putin. Că Occidentul va obosi și va renunța să mai susțină Ucraina. De asta sunt importante aceste garanții din partea G7 pentru ca Ucraina să poate continua să se apere singură și, în felul acesta, să ne apere pe noi toți, de amenințările rusești. Mai ales pe noi, cei din Europa Centrală și de Est. Deci, și pentru partenerii estici ai Ucrainei, care nu sunt membri G7, documentul prevede că se pot alătura eforturilor celor mai bogate țări și încheia tratate bilaterale cu Ucraina.

România s-ar putea alătura și ea?

Desigur. Și este în interesul României ca Ucraina să câștige acest război. Știu că pe la serviciile secrete și la MAE domină sentimentele anti-ucrainene. Însă, la nivel politic, unde există contacte directe cu partenerii României, cu americanii, britanicii, polonezii, lucrurile sunt mai bine înțelese. De asemenea, e în interesul Republicii Moldova ca Ucraina să iasă învingătoare. Nu-mi pot imagina un viitor european pentru Moldova, dacă Rusia câștigă războiul. Deci, securitatea României depinde de felul în care se sfârșește acest război. Ar trebui să fim conștienți de acest lucru și să ajutăm, cu ce putem și noi, Ucraina.

România și-a atins obiectivele la Vilnius? Deși nu sunt sigur că știm ce și-a propus.

Apare menționată Marea Neagră în declarația finală, undeva spre sfârșitul ei, dar e bine că este acolo. Dar punctul respectiv nu aduce nimic nou, se reafirma importanța strategică a Mării Negre pentru NATO, ceva cu monitorizarea situației din regiune, cu atenție deosebită. Din păcate, nimic important. Dar, repet, e bine că este acolo, punct în declarația finală.

Vilnius a fost un moment bun pentru aliații occidentali ai Ucrainei să anunțe trimiterea de arme performante și muniție. A fost aglomerație mare, francezi, britanici, norvegieni, finlandezi etc. Totuși, Zelenski n-a reușit să-l convingă pe Biden pentru ATACMS, cu o rază de circa 300 km, care are potențialul să schimbe evoluțiile pe front. Cu F14 așteptările au fost confirmate, în august ar trebui deschise cursurile pentru piloții ucraineni în România. În cel mai bun caz, la începutul anului viitor, undeva prin martie, ar putea să zboare avioane F16 în teatrele de război.

Distribuie acest articol

https://silethismillennium2019.blogspot.com/

Filmul vieții și viața filmului. Cu Cristian Tudor Popescu