Ce e un om , ori un an ,sau un mileniu?
Toate trecătoare luate implacabil de valul timpului
și cu valul laolată se vor risipi
înghțite câte unul în câte unul în uitarea neagră a orizontului din zare care va fi în briză mării fără tine .
D.Sin.
Poreclă Sile this Millennium Pseudonime sile_this_millennium
Pensiile din România se schimbă din temelii! Klaus Iohannis a făcut anunțul chiar acum
Klaus
Iohannis a declarat marți, 28 martie, că pensionarii trebuie să
primească ce li se cuvine, după o viață de muncă. Potrivit
președintelui, echitatea și sustenabilitatea trebuie să stea la baza
reformei sistemului de pensii.
Așadar, președintele Klaus Iohannis
a primit recent o întrebare despre raportul favorabil dat de comisiile
de specialitate din Senat la proiectul de lege iniţiat de Guvern pentru
modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de
serviciu.
În acest context, șeful statului a subliniat că nu
comentează o lege care se află în parcursul parlamentar. Totuși, acesta a
venit cu asigurări și a spus că pensiile reprezintă un subiect foarte
important pentru politicieni.
Klaus Iohannis vine cu asigurări pentru pensionari
„Ştiţi
că nu comentez legi care sunt în parcursul parlamentar. Acolo lucrurile
sunt discutate, sunt analizate. Eu mă exprim atunci când ajunge legea
pe masa mea, dar pot să vă confirm ceea ce am spus şi ultima dată când
am avut o întrebare pe această temă la Bruxelles: pensiile sunt o temă
foarte, foarte serioasă şi nu numai pentru pensionari, ci şi pentru
politicieni”, a declarat Klaus Iohannis, după întâlnirea cu premierul polonez, Mateusz Morawiecki, care efectuează o vizită la Bucureşti.
De asemenea, președintele a spus și că echitatea și sustenabilitatea trebuie să stea la baza reformei sistemului de pensii, iar politicienii trebuie să aibă foarte mare grijă.
„Noi trebuie să avem grijă să reformăm sistemul de pensii în aşa fel încât să fie echitabil şi să fie sustenabil, adică pensionarii
să primească real ce li se cuvine după o viaţă de muncă, dar trebuie să
ne asigurăm că sistemul este foarte solid şi că aceste pensii pot fi
plătite şi peste zece, peste 20 şi peste 30 de ani, despre asta vorbim,
restul sunt discuţii pe detalii de care se ocupă Parlamentul şi când
ajunge la mine o să vă spun dacă o consider suficientă sau dacă trebuie
să mai lucreze o dată”, a mai spus Klaus Iohannis.
Proiectul urmează să intre miercuri în dezbaterea plenului Senatului
Amintim
că declarația președintelui a venit după ce comisiile de specialitate
din Senat au dat marţi, 28 martie, raport comun favorabil cu amendamente
admise şi respinse proiectului de lege iniţiat de Guvern pentru
modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de
serviciu.
Majoritatea
voturilor exprimate au fost „pentru”, înregistrându-se şi nouă voturi
împotrivă şi abţineri. Totodată, proiectul urmează să intre miercuri, 29
martie, în dezbaterea plenului Senatului, prima Cameră sesizată.
Senatoarea
Diana Iovanovici Șoșoacă, intrată în Parlament pe listele AUR, acum
președintele formațiunii SOS, a depus un proiect de lege prin care cere
„denunțarea Tratatul de buna vecinătate și cooperare dintre România și
Ucraina”, ratificat prin Legea nr. 129/1997. Prin denunțarea Tratatului,
Șoșoacă cere ca România să anexeze teritoriile aflate cândva în
componența României interbelice, proces ce ar putea fi posibil doar
printr-o declarație de război din partea României.
Fosta
senatoare AUR continuă propaganda anti-ucraineană, de acestă dată, la
nivel legislativ. Aceasta a depus proiectul de lege în circuitul
legislativ. Prin inițiativa sa, Șoșoacă susține public discursul
fostului președinte al Rusiei, Dimitri Medvedev, care declara încă în vara anului trecut că România și-ar dori să anexeze teritorii din Ucraina.
De altfel, Șoșoacă este un bun prieten al ambasadorului Rusiei la București,
ale cărui invitații le-a onorat de fiecare dată. În ultima vizită la
reprezentanța Kremlinului la București, senatoarea ex-AUR a mers pentru a
sărbători "rezultatele operațiunii speciale" în Ucraina.
Inițiativa
legislativă se înscrie în liniile oficiale ale discursului Moscovei
care a încercat, după declanșarea războiului, să convingă opinia
internațională că și alte state vecine Ucrainei și-ar dori începerea
unui conflict cu aceasta pentru recuperarea teritoriilor care au fost,
în trecut, în componența lor.
Astfel, modificările aduse
Tratatului cu privire la relațiile de bună veicinătate și cooperare
dintre România și Ucraina, prevăd clar situția în care Ucraina ar trebui
să deschidă un nou front.
La articolul 3 din proiectul de
modificare a Legii 129/1997, Șoșoacă scrie: „România anexează
teritoriile istorice care i-au aparținut, respectiv Nordul Bucovinei,
Herța, Bugeacul (Cahul, Bolgrad, Ismail), Maramureșul istoric și Insula
Șerpilor”.
Șoșoacă și-a argumentat inițiativa legislativă spunând că: „Prin
acest demers dorim să recuperăm identitatea culturală, tradițiile,
obiceiurile și religia populației românești estimată la aproximativ 1
milion de români, inclusiv familii mixte. Argumentul că prin semnarea
acestui tratat se realiza integrarea țării noastre în NATO este fals,
întrucât polonezii au aderat la NATO înaintea noastră, în 1999, fara sa
semneze vreun document de recunoaștere a Pactului Ribbentrop Molotov.
Din păcate, frații noștri români din Ucraina nu au dreptul să învețe în
limba maternă, existând riscul pierderii identității culturale.”
Acest argument al Senatoarei ex-AUR și-a pierdut validitatea, după ce chiar la începutul acestui an, a fost semnată declarația de la Kiev,
între UE și Ucraina prin care cea din urmă s-a angajat să consulte atât
minoritățile naționale de pe teritoriul său, cât și Comisia de la
Veneția în chestiuni care privesc drepturile și legea minorităților.
Promisiunea este cuprinsă în declarația adoptată la summitul UE -
Ucraina de la Kiev și a fost introdusă în document ca urmare a
demersurilor României, după cum declarau surse oficiale pentru
digi24.ro.
Un
alt motiv invocat de senatoarea Șoșoacă ține de ajutorul dat de către
România Ucrainei și refugiaților ucraineni, odată cu începerea
războiului declanșat de Putin.
„Având în vedere conflictul din
Ucraina și faptul că statul român finanțează Ucraina cu tehnică
militară și armament prin intermediul NATO, precum și faptul că prin
România au trecut aproximativ 3 milioane de ucraineni, cerem Ucrainei să
ne dea ținuturile locuite de frații noștri români.”
România a
ajutat independent și prin intermediul structurilor ONU refugiații
ucraineni, fiind printre țările cu cel mai mare număr de refugiați care
au tranzitat teritoriul național sau care s-au stabilit în țară, după
începerea războiului. Oficialii români au avut același discurs ca
liderii UE, NATO și ONU și au declarat de fiecare dată că România va ajuta Ucraina atâta timp cât va fi nevoie.