Costi Rogozanu
Costi
Rogozanu (n. 1977) lucrează în presă de 21 de ani. Este critic literar
și eseist. A publicat ”Agresiuni, digresiuni” (Polirom, 2006), ”Carte de
muncă” și ”Epoca de mijloc” (Editura Tact, 2013, 2019) și fost coautor
al unor antologii precum ”Epoca Traian Băsescu” (Tact, 2014) sau ”Iluzia
anticomunismului” (Cartier, 2008). Din 2021 este și profesor de limba
română în Ciorăști, județul Vrancea.
http://silethismillennium.blogspot.com2017youtube-broadcast-yourself.html
Duminică, 20 noiembrie 2022, 08:30 . Ultimul update Duminică, 20
noiembrie 2022, 09:31
Salvează articol Articol salvat
Începe Cupa Mondială și, mai mult ca niciodată, avem o contradicție cât
casa între realități și principiile „lumii de bine” (SUA, UE, Australia
etc.). Mii de muncitori morți pe șantiere, drepturile omului
nerespectate, alături de lux, glam și voluptatea fotbalului.
6.751 de muncitori morți pe șantiere, decese documentate de mai multe
ziare importante ale lumii (numărul e estimat de The Guardian), dar doar
câteva zeci recunoscute oficial de FIFA și Qatar. Ziariști serioși care
și-au petrecut ani intervievând incognito muncitori, Sebastian
Castelier și Quentin Muller ne spun că sunt mult mai multe victime. În
primul rând, avem o slabă evidență a victimelor care provin din Africa.
În al doilea rând, spun ziariștii, știm foarte puține despre cei care au
murit acasă după ce au lucrat într-un adevărat infern, în condiții de
sclavie.
Am ascultat cu mare interes un interviu cu cei doi ziariști despre ce au
descoperit în Qatar. Documente confiscate, patroni care îi iau practic
pe muncitori ca pe niște vite, îi țin în condiții insalubre, îi plătesc
cum vor ei, totul pentru a construi minunățiile cu care se va lăuda
Qatarul la Cupa Mondială. Ne vom uita la meciuri sau nu, rămâne
uimitoare cantitatea de corupție și de impostură atinsă de conducătorii
FIFA, în dorința lor de expansiune.
Munca unor astfel de ziariști sau mărturiile extraordinare ale unor
activiști precum Macolm Bidali (lucrător în serviciul de pază care a
dezvăluit multe despre abuzurile din Qatar) n-ar trebui să fie un
condiment presărat asupra sentimentului de superioritate al lumii bune a
globului.
Deja vu
Citind problema muncitorilor din Qatar, mi-am amintit de sute, mii de
articole, de povești auzite la prima mână sau citite despre aventurile
muncitorilor români în Vest. Și acesta este adevăratul gust amar. Că
multe situații seamănă. Că am strâns povești asemănătoare despre
exploatare și în UE, și cu cetățeni europeni (români, bulgari), și cu
imigranți veniți din Africa sau Asia.
Sigur, vor începe unii să spună că nu e sclavie ca-n Qatar, că acolo a
fost mai dur. Și nu contest, sclaviile sunt diferite, sunt și
semisclavii, sunt și exploatare de secol XIX etc. Așa că la cules de
sparanghel sau de căpșuni o fi fiind mai ușor decât în construcții în
Qatar. Pe mine mă interesează tiparul, care se reproduce: armate de
muncitori ținute bine ascunse, fără drepturi, fără voce, care apar doar
când mai face presa mainstrem câte o „crizuță sufletească”.
Europenii sunt maeștri la băgat gunoiul sub preș. Milioane de lucrători
exploatați nu sunt corect recunoscuți de UE, sunt văzuți doar ca efecte
normale ale deschiderii granițelor. Oricum, în România era mai rău, ăsta
e singurul argument. E un argument bun. Nici nepalezii sau pakistanezii
din Doha n-au fugit de bine de acasă. E suficient?
Dacă tot o să privim meciuri cu un nod în gât, e bine totuși să medităm
la faptul că acest tip de abuz și aceste feluri de mușamalizări au fost
mult mai răspândite și sunt mult mai specifice inclusiv lumii bune
vestice decât vrem să recunoaștem. Qatar e doar o formă și mai brutală a
rețetei noastre secrete de prosperitate.
Uber-ipocrizia
Deci, da, reținerea actelor, șantajul cu salariile neplătite, ture fără
pauză, săptămâni fără zi liberă, am mai auzit din astea și în însoritul
nostru continent. Evident că în Qatar, oroarea s-a dublat, s-a triplat.
Și, evident că nu au exercițiul democratic al ignorării inocente a
evidențelor. Ei nu recunosc că și-au construit lux cu exploatare
inadmisibilă așa cum un cetățean vestic nu va recunoaște că are multe
sectoare sociale sau agricole funcționale datorită spinărilor
est-europene sau africane. În Qatar n-au chef de mușamalizare finuță,
bagă pumnul în gură așa cum o făcea acel paznic cu un reporter danez
zilele trecute.
Dacă înțelegem asta, înțelegem și de ce se întâmplă în ultima vreme,
înainte de fiecare mare competiție care nu se întâmplă la noi, în lumea
bună, o revoltă mediatică uriașă, mai mult de formă, care nu schimbă
nimic. Că doar meciurile vor fi acolo, sponsorii tot acolo. Lumea
noastră, europeană, americană, lumea de prim-rang și sateliții ei, oferă
de fapt un soi de show de deschidere moralist în care ni se amintește
în ce lume bună trăim și ce infern e dincolo de granițele teritoriilor
de prima mână.
Campionatul Mondial de Fotbal începe
astăzi cu mai multe controverse ca niciodată
Muncitori imigranți la Stadionul Lusail, unul dintre stadioanele Cupei
Mondiale din 2022.
Foto: Profimedia
Jocurile Olimpice din Brazilia, Cupa Mondială din Rusia, Jocurile
Olimpice din China, toate au debutat cu scandaluri, mai ales în ce
privește drepturile omului. (În cazul Braziliei, aveam revolte de stradă
pornite de la scandaluri de corupție. Ce-a urmat? Bolsonaro! O soluție
mult mai proastă decât orice regim corupt, adică un regim și corupt și
fascistoid.).
De data asta, în centru stau nu doar drepturile minorităților, nu doar
corupția, ci și drepturile muncitorilor. Foarte frumos, e clar că trăim
în cea mai bună dintre lumile posibile, numai că avem crize de
luciditate cam demonstrative. Nu e ca-n Qatar, dar oare să fie așa bine?
Supremația europeană
Cheia în care putem citi această criză de morală și bune intenții ale
presei vestice ne-o oferea acum câteva săptămâni Joseph Borell,
responsabilul Uniunii cu politica externă, care declara: „Europa e o
grădină. Este cea mai bună combinație de libertate politică,
prosperitate economică și coeziune socială pe care umanitatea a fost
capabilă să o construiască. Restul lumii nu este tocmai o grădină. Cea
mai mare parte a restului lumii este o junglă, iar jungla ar putea
invada grădina. Grădinarii ar trebui să aibă grijă de asta”.
Nu e o declarație de iubire a Europei, cum pare. E o declarație
ignorantă și arogantă a supremației europene, băgând sub preș o istorie
sângeroasă care a construit grădina.
Însă depistez în unele critici la adresa Qatarului același mesaj
subliminal tipic: „Ziceți mersi că trăiți într-o lume așa bună!”. Nu
găsesc dorință politică suplimentară de a elimina orice urmă de „qatar”
din grădina noastră perfectă.
Îi facem de râs ca să ne mai ridicăm o dată în slăvi și atât. La asta se
rezumă critica problemelor uriașe din Qatar. Uităm că problema a pornit
tot de la europeni corupți de prin FIFA, uităm că sclipiciul și
glamourul s-a mai construit și pe la noi cu armate de rezervă cazate
prin containere, uităm că serviciile sociale minunate vestice stau
uneori pe umerii unei armate de badante.
Deci, cumva, dacă tot e să avem un gust sălciu de la amestecul de
arhitectură, trilioane cheltuite, sânge de muncitor asiatic și african,
lux de prin Doha, eu zic să adăugăm niște amăreală și observând acest
reflex al nostru, al cetățenilor de rang pământesc superior, de a ne
umfla în pene plângând pe umerii lucrătorilor. E bine că se întâmplă,
însă această criză subită de moralitate are în spate un reflex moral și
politic puțin dubios.
Foto: Profimedia
concurs libertatea
Citeşte şi: