Ce e un om , ori un an ,sau un mileniu? Toate trecătoare luate implacabil de valul timpului și cu valul laolată se vor risipi înghțite câte unul în câte unul în uitarea neagră a orizontului din zare care va fi în briză mării fără tine . D.Sin.
marți, 24 mai 2022
duminică, 22 mai 2022
Klaus Iohannis, încă două mandate? Semnele - Ioana Ene Dogioiu - 22.05.2022, ora 00:09 - Sursă : :https://spotmedia.ro/
Klaus Iohannis, încă două mandate? Semnele
http://silethismillennium.blogspot.com2017youtube-broadcast-yourself.html
Klaus Iohannis, încă două mandate? Semnele
Actuala Constituție are nevoie de revizuire. Contrar multor opinii, la momentul elaborării ei nu a fost o lege proastă, dimpotrivă, însă evoluția societății, involuția clasei politice și ieșirea CCR din rolul constituțional (ceea ce a fost posibil ca urmare a revizuirii din 2003) au generat situații pe care prevederile nu le-au putut acoperi. Ceea ce a sporit derapajul CCR, care s-a simțit și obligată și îndreptățită la legiferare.
Dar oricum ar fi ea, actuala Constituție are toate șansele să fie mai bună decât ceea ce ar putea genera demersul de revizuire intenționat de actuala coaliție.
Argumentul principal este capacitatea extrem de modestă de legiferare eficientă și consistentă a acestei majorități, dovedită de numeroasele legi inepte și greșite, dar și de înclinația fără precedent spre populism. Să nu uităm că revizuirea ar urma să se producă în perioada preelectorală. Dar și unele probabile interese personale.
Există deja un subiect asupra căruia majoritatea pare să fi ajuns la consens – trecerea la republica parlamentară, adică un președinte care să fie ales de Parlament, nu de popor. PSD și UDMR susțin deschis subiectul.
Social democrații știu că au șanse minime să cucerească reduta și că mereu trimit la sacrificiu un lider. Marcel Ciolacu nu vrea să fie acela, dar nici să riște ca printr-un neașteptat succes să creeze un alt pol de putere în partid.
În schimb, ca principal partid parlamentar, cum a tot fost PSD, sub diferitele sale denumiri, în ultimii 30 de ani, ar putea să fie factorul decisiv pentru alegerea președintelui în Parlament.
Socoteala este asemănătoare și în cazul UDMR, care mereu ar avea poziția de balama. Kelemen Hunor s-a pronunțat de altfel deschis pentru modificare.
PNL evită subiectul, dar a grăit Klaus Iohannis care nu a exclus soluția, pronunțându-se pentru o clarificare: „Vrem președinte ales de popor cu puteri multe sau vrem președinte ales de Parlament, care are o poziție mai degrabă protocolară? Sunt argumente pro și contra pentru ambele”. Care a fi argumentele pro președinte ales de Parlament în opinia președintelui ales?
Clarificarea e necesară pe fond, dar pusă în mâna actualului Parlament nu e nicio surpriză în ce direcție se va duce. Tocmai de aceea, nu ar fi fost de așteptat ca președintele în funcție să o apere, să se lupte pentru legitimitatea ei electorală, pentru legătura directă dintre popor și președinte?
Soluția pare să fie a unui președinte cu aceleași atribuții ca acum, dar numit de Parlament. Ceea ce e un dezechilibru invers celui actual. Dacă acum atribuțiile au devenit, după numeroase ciuntiri, prea puține în raport cu legitimitatea electorală maximă, în sistemul propus, ele ar fi prea multe pentru un președinte ne-ales.
Cu alte cuvinte, vor trece la Parlament, în mod indirect, deci fără raspunderea politică aferentă, toate atribuțiile actuale ale președintelui, care va fi un produs al majorității.
Sigur că, indiferent de voința clasei politice, revizuirea Constituției trebuie să fie votată de popor prin referendum. Atenție, însă, cel mai probabil nu se va vota articol cu articol. Nici nu ar fi fezabil, dacă vor fi multe modificări. Nu îi poți pune cetățeanului în brațe o carte de ștampilat, cu care să stea în cabină câte o jumătate de oră.
Proiectul se votează bloc, DA sau NU pentru tot. Și, atunci, alături de această schimbare fundamentală privind alegerea președintelui, vor fi introduse tot felul de bomboane pentru diferite categorii. Cum va vota electoratul USR dacă revizuirea va include, după cum sugerează Kelemen Hunor, și „fără penali în funcții publice”?
Poate va fi inclusă familia tradițională ca să vină în galop și electoratul naționalist conservator, nu doar al AUR, inhibat data trecută de Dragnea. Și cine știe ce alte populisme.
În plus, prăbușirea credibilității și încrederii în funcția prezidențială în mandatul lui Klaus Iohannis ar putea să slăbească rezistența celor care până acum nu ar fi conceput să nu își aleagă președintele.
De ce avem nevoie tocmai de acest demers când cade economia pe noi?
Pentru că, după toate semnele și informațiile, dl Iohannis nu vrea să plece la pensie în 2024. Unii au estimat că vrea să devină premier. E prea leneș pentru asta. Alții l-au văzut în diverse funcții externe. Se pare că nu are anvergura necesară.
Și atunci ce-i rămâne? Să rămână președinte al României încă un mandat, poate chiar două. O nouă Constituție, cu modificări de substanță ale funcției, ar însemna, așa cum a fost și cazul lui Ion Iliescu în 1992, reluarea de la zero a numărătorii mandatelor.
Va păstra controlul asupra PNL, incapabil deocamdată oricum să genereze alt lider și prezidențiabil, își va păstra atribuțiile care-i convin, va păstra privilegiile care dau dependență, dar va scăpa de grija de a fi pe placul prostimii care nu va mai conta în alegerea sa.
Și cum dupa 2024 se anunță tot o majoritate PSD-PNL, treaba va fi ușoară. Unul va da premierul, celălalt președintele.
De ce (nu) ne place Maia Sandu - Autor: Magda Grădinaru - 21.05.2022, ora 19:06 - Sursă :https://spotmedia.ro/
ECHIPA TA de jurnaliști
Autor: Magda Grădinaru
http://silethismillennium.blogspot.com2017youtube-broadcast-yourself.html
De ce (nu) ne place Maia Sandu
La fel ca Republica Moldova astăzi, și România ar fi putut fi acea poveste de succes de care Europa avea nevoie, mai întâi în 1990, odată cu prăbușirea unui totalitarism pe care Vestul l-a tolerat nepermis de mult, apoi în anii din urmă, după îndepărtarea regimului controlat de Liviu Dragnea.
Șansa pe care politicienii de la București au ratat-o pentru țară e acum în mâinile Maiei Sandu, pentru Republica Moldova.
Asta înțeleg românii care au stat în stradă luni de zile, pentru a opri o grupare cleptocratică să pună mâna pe toate instituțiile din țară și să legifereze în interes personal și de clan. Pentru că asta a făcut societatea, nu politicienii, nu instituțiile, nu președintele Klaus Iohannis.
Imediat după dispariția lui Liviu Dragnea, însă, Puterea s-a regrupat și societatea a înțeles că a fost doar unul dintre momentele de neisprăvire, un cuvânt care i-a obsedat pe cei care au scris, de-a lungul timpului, despre felul României de a trece prin istorie (Drăghicescu, Ralea, Cioran).
E principalul motiv pentru care românii văd în Maia Sandu politicianul pe care România nu l-a avut exact atunci când avea cea mai mare nevoie.
Nu un lider providențial, nu unul sprijinit de sistem - „ca să poată face treabă”, președintele are nevoie de un guvern al lui, nu-i așa? – nu unul dintre noi, cei mulți, nu un prinț descălecat la București, ci doar un lider politic consecvent, ale cărui acțiuni și cuvinte să fie pe măsura educației pe care o are și a contractului de reprezentare politică, deopotrivă.
Odată cu pantofii sport ai Maiei Sandu, românii au revăzut paltonul aruncat al lui Klaus Iohannis.
În fotografiile de la Bruxelles, cu președinta de la Chișinău îmbrăcată la fel de natural, a apărut umbra unui președinte în costum alb de golf, când medicii erau abandonați în spitale, să facă față unei pandemii pe care autoritățile au gestionat-o minimal și sacrificând exact ce nu se sacrifică: educația și categoriile sociale vulnerabile.
În discursul clar pe care președinta Republicii Moldova l-a ținut în Parlamentul European, românii au auzit cum sună absența președintelui României, chiar și atunci când comunicatele oficiale înșiră discurs după discurs.
Politica este despre reprezentare, simboluri și ritualuri care reamintesc valoarea contractului încheiat între cetățeni și politicienii de la putere.
Poate tușele sunt groase, dar când se întâmplă asta, ele scot la iveală ruptura cronică dintre națiune și cei care o reprezintă politic, în virtutea unui contract de reprezentare, încheiat prin votul pe care oamenii îl dau.
Votul înseamnă că renunț la o parte din puterea mea de cetățean și îl împuternicesc pe cel votat să ia decizii pentru binele public, pentru ca eu să-mi pot vedea de treabă în profesia pe care o am, cât mai bine și în același folos al binelui general, din care derivă și binele meu.
Asta e definiția pe care Noica o dădea patriotismului. Nimic pompos, nu o ie purtată într-o zi națională, nu un mic mâncat popular, nu o fotografie la schi.
Felul în care Maia Sandu a umplut funcția prezidențială, în pofida unui context geopolitic și intern cu o dificultate pe care nu am experimentat-o niciodată, ca țară, se vede idealizat de la București, prin contrast.
Nu e vorba așadar despre o statuie ridicată peste noapte, așa cum critică cei iritați de admirația pe care românii o afișează față de președinta de la Chișinău, ci despre șansa pe care politicienii români au ratat-o pentru România, privilegiind mediocritatea și impostura.
După Revoluția din 1989, România a fost țara privită cu admirație dinspre Vest. Aici se murise pentru libertate și democrație. Am avut însă prea puțin timp pentru a ne ridica o societate solidă și instituții care să reziste uzurpărilor, iar acolo unde părea că vom reuși, au fost trimiși minerii cu bâtele lor.
După înfrângerea regimului Dragnea, România a devenit iarăși o poveste care ar fi putut reuși. Liderii europeni au stat alături de societatea românească nu doar din admirație, ci și pentru că fotografia ieșea bine, aici se ieșise în stradă pentru democrație și stat de drept.
Dar societatea nu a avut nici acum timp să se consolideze și avem astăzi un guvern struțo-cămilesc, liberalo-pesedist, submediocru, dar instalat în cel mai oportun moment pentru el: cel al unei apatii sociale generalizate.
Dar măcar România nu e în cazul Ungariei, nu pune probleme Bruxelles-ului, s-ar fi putut și mai rău, nu-i așa? Și iată-ne blocați iar în răul-cel-mai-mic, într-o eternă consolare națională.
De fapt, tot rea este și situația în care România nu contează prea mult politic, chiar dacă geopolitic e întărită de partenerii din NATO și UE.
Faptul că Maia Sandu face acum figură bună nu înseamnă că Republica Moldova a ajuns la liman. Integrarea în Uniunea Europeană are de parcurs un drum complicat și, în pofida entuziasmului de primă poză, nici Ucraina, nici Republica Moldova nu vor beneficia de etape arse.
Dar Maia Sandu a avut consecvența și puterea de a-și forma o echipă de guvernare cu care a știut să nu rateze oportunitatea și să ia parte la istorie.
Toate astea apar în fotografiile cu pantofi sport albi, în fundal.
