miercuri, 17 martie 2021

Radacinile vrajbei dintre Dinescu si Blandiana - Liiceanu: o nota a Securitatii, scrisorile intelectualilor si puciul USL - de Daniela Ratiu, Senior EditorLuni, 15 Martie 2021, ora 18:38-Sursă: Ziare.com

Ana Blandiana la Memorialul Victimelor Comunismului

http://silethismillennium.blogspot.com2017youtube-broadcast-yourself.html

Radacinile vrajbei dintre Dinescu si Blandiana - Liiceanu: o nota a Securitatii, scrisorile intelectualilor si puciul USL

Dinescu, Ana Blandiana si Liiceanu

In istoria ultimilor ani sunt o serie de momente care au creat falii in zona culturala, in cea denumita a intelectualilor publici. In cronologia despartirii apelor probabil anul 2012 este anul in care are loc un adevarat cutremur.

Spatiul public, si in special zona culturala, era impartit intre sustinatorii presedintelui de atunci Traian Basescu si opozantii acestuia. Era anul in care se incerca demiterea lui Traian Basescu, anul in care spatiul public era un teritoriu minat politic. In 2011 se infiintase USL, alianta dintre PNL si PSD, o alianta in razboi deschis cu PDL, partidul presedintelui. In vara lui 2012, avem puciul parlamentar PSD - PNL esuat, trecerea ICR in subordinea Senatului, fapt care va duce la demisia intregii conduceri in frunte cu Horia Roman Patapievici. Aceasta demisie si trecerea ICR la Senat va accentua si mai tare rupturile dintre intelectualii publici, intre zonele culturale, care s-au accentuat si mai puternic de atunci.

Scrisorile catre Bruxelles

Tot in acel an avem scrisorile trimise catre Bruxelles ale taberelor diferite de intelectuali, cei din tabara "Basescu" care trageau un semnal de alarma in ceea ce priveste atacurile asupra Statului de drept pe care USL, prin Parlament si Guvern, le instrumenta, si pe de alta parte scrisoarea intelectualilor din tabara USL adresata Uniunii Europene, in care acestia respingeau acuzatiile potrivit carora Parlamentul si Guvernul Romaniei subminau statul de drept si independenta justiei in incercarea de a-l demite pe presedintele Traian Basescu. Anul urmator, ICR, condus deja de Andrei Marga, organiza Salonul de la Paris la care Andrei Plesu, Gabriel Liiceanu, Mircea Cartarescu, Neagu Djiuvara declinand participarea la evenimentul la care Romania era invitata de onoare.

In anii care au trecut, desi situatia politica s-a schimbat, iar Traian Basescu i-a dezamagit pe intelectualii publici care il sustineau, ca urmare a miscarile politice ale presedintelui, diferendele dintre intelectualii publici s-au dovedit si sunt insurmontabile.

Ana Blandiana, Mircea Dinescu si Gabriel Liiceanu

Ultimul scandal din zona la care ne referim este cel al tirului pamfletelor vitriolante intre Gabriel Liiceanu si Mircea Dinescu. "Razboiul" a pornit de la un pasaj din ultima carte a Anei Blandiana, "Sora lume", publicat de editura Humanitas in luna noiembrie a anului trecut, si anume evocarea unui moment din anii 90 in legatura cu o declaratie a lui Mircea Dinescu despre tinerii morti la Intercontinental, declaratie facuta cu prilejul unei intalniri oficiale la care participase atat Blandiana cat si Dinescu, unde erau si oficiali francezi, iar Mircea Dinescu, referindu-se la acei tineri ar fi spus: "Hilterjungen. A fost o secunda de stupoare, dupa care cu totii, uitand ca trebuie sa vorbim frantuzeste, ii ceream in romana autorului textului din "Liberation" sa se explice. Iar el a explicat - tradus cu reticenta de sotie - ca nu trebuie sa li se exagereze importanta, este vorba de niste utecisti care cu putine zile in urma scandasera sloganuri pro-comuniste".

"Am oroare de polemici si scandaluri"

Intr-un interviu pe care Ana Blandiana l-a acordat Ziare.com anul trecut, inainte de aparatia cartii, la intrebarea referitoare la pasajul in care apare declaratia referitoare la Dinescu, scriitoarea a raspuns ca "Mi-am facut mari probleme din a da sau nu nume proprii. Am oroare de polemici si scandaluri si am riscat doar acolo unde mi se parea ca spunerea adevarului pana la capat servea sublinierii unor adevaruri importante dincolo de persoanele in discutie.

In ceea ce priveste tensiunile si neintelegerile dintre partidele din Conventia Democratica, le-am descris pentru ca ma obseda lipsa lor de intelepciune si chiar de inteligenta, si ma obsedeaza inca si acum. Este deprimant sa vezi cum nimeni nu invata nimic din istorie si toate greselile se repeta".

Razboiul pamfletelor

Mai precis, razboiul a pornit de la postarea lui Mircea Dinescu, saptamana trecuta, text care l-a determinat pe Gabriel Liiceanu sa publice un text pamfletar in Contributors in care, desi nu a precizat numele lui Dinescu, era evident pentru toata lumea ca poetul este subiectul textului. Sarjele dintre cei doi au dus la inflamarea spatiului public, la reactii si texte, la pozitionari de partea unuia sau altuia.

Textului lui Gabriel Liiceanu i-a urmat un alt text-pamflet postat de Mircea Dinescu pe pagina sa de facebook. De la pasajul lui Gabriel Liiceanu descriindu-l pe Mircea Dinescu drept "model de comportament iradiant, caracterizat prin cultivarea vulgaritatii, a topeniei obraznice si infatuate, a cabotinismului lucrativ, a inchinarii vietii profitului facut cu pretul unei nerusinari fara margini", pana la descrierea facuta de Dinescu lui Liiceanu drept "un contopist al abjectiei, un filosof cu manecute de contabil care-si scoate creionul de dupa ureche", la Gabriel Liiceanu calificandu-l pe Dinescu drept "un disident care se lafaie intr-un comportament de puslama ordinara", "scandalagiu, vedeta, mitocan, poftangiu, un claun isteric locuit de patima capatuielii", acuzele intre cei doi sunt de o violenta care amintesc de anii '90 cand razboaiele pamfletare erau la ordinea zilei.

Nota de la Securitate - intalnirea de la domiciliul lui Dinescu

Dincolo de pasajul legat de un eveniment din 1990 la care Mircea Dinescu facea acele declaratii legate de "Hitlerjungen", cauza razboiului declaratiilor, miezul scandalului dintre cei doi intelectuali, Gabriel Liiceanu si Mircea Dinescu, este legat mai degraba de anii de dinaintea evenimentelor din decembrie 1989 care au dus la caderea regimului Ceausescu sau de anii '90. Istoricul Mihai Demetriade exemplifica pe pagina sa de facebook, referindu-se la "recentul razboi mediatic" ca episodul relevant pentru "starea de fapt" fiind intalnirea si o discutie la domiciulul lui Mircea Dinescu, intalnire evocata si de cei doi, "consemnata in amanunt de Securitate prin intermediul tehnicii operative instalate la domiciliu. Continutul acestei intalniri il gasim intr-o nota din 11 octombrie 1988 destinata Directiei a I-a a Securitatii, personal "tovarasului colonel Gheorghe Ratiu" (seful Directiei)".

Demetriade precizeaza ca "La aceasta discutie au luat parte Andrei Plesu, Octavian Paler, Gabriel Dimisianu, Al. Paleologu, Dan Desliu, Gabriel Liiceanu, Aurel Dragos Munteanu si Mircea Iorgulescu. Motivul intalnirii era dat de redactarea si semnarea unei scrisori de protest privind cenzura agresiva din presa, demolarea satelor, "spectacolul jalnic al scrisului obedient", izolarea culturala a Romaniei, fata de ceea ce Aurel Dragos Munteanu a numit in discutie "paralizia tuturor institutiilor", "atacul la fiinta nationala", "situatia dezastruoasa a culturii" sau - cum formuleaza Paleologu: "aceasta daramare a satelor si a monumentelor si a atestatelor de continuitate a populatiei [care] dispar, nu mai putem invoca nimic in apararea tezelor noastre de continuitate, dispar toate. Asta e o masura de consemnat", dar si - indirect - interdictia de semnatura sub care fusese pusa Ana Blandiana.
Intentia lui Dinescu era ca scrisoarea de protest sa fie intai de toate adresata pentru "inceput la tovarasul", "pe urma, la comitete, pe urma ne gandeam noi, pentru oamenii de bine", "catre Marea Adunare Nationala a R.S.R., Consiliului de Ministri si C.C. al P.C.R.".

In legatura cu adresantul acestei note de protest, initial lucrurile nu pareau deloc clare convorbitorilor: "Dinescu face mentiunea ca inca nu s-au decis cui anume este adresata scrisoarea. Cei prezenti dau o serie de sugestii, Paleologu propune sa fie adresata Marii Adunari Nationale, Desliu mentioneaza Consiliul de Stat, Dinescu, ironic, afirma ca o va duce personal lui Nicolae Dragos, la << Scanteia >>; este mentionata agentia << Agerpres >>, Paler face trimitere la presedintele Uniunii Scriitorilor. Paleologu subliniaza faptul ca este vorba de luarea unei atitudini si ca textul, prin natura lui, indica oarecum cui trebuie adresat".

Citeste mai multe despre Gabriel Liiceanu Mircea Dinescu Ana Blandiana Securitatea Traian Basescu presedinte ICR USL suspendare Basescu

Sursa: Ziare.com

.
20 comentarii
Marti, 26 Noiembrie 2013, ora 14:34

Mircea Dinescu, audiat in dosarul Revolutiei: E treaba mea ce stiu despre Iliescu (Video)

Mircea Dinescu / CNSAS
Mircea Dinescu s-a prezentat, marti, la Parchetul General pentru a discuta cu procurorii despre evenimentele din decembrie 1989. La iesire, poetul a declarat ca nu a acceptat sa dea declaratii. El le-a spus jurnalistilor ca a stat la povesti vanatoresti cu procurorii, care i-au propus sa fie martor in dosarul Revolutiei, lucru pe care nu l-a acceptat. Dinescu a comentat situatia citand un...
21 comentarii
Sambata, 03 August 2013, ora 12:33

Mosia lui Mircea Dinescu, pradata din nou de hoti

Mircea Dinescu / stiri Mircea Dinescu
Daca acum cativa ani hotii l-au lasat pe Mircea Dinescu fara capre, acum mosia pe care poetul o detine in judetul Dolj a fost din nou pradata. De data aceasta, consatenii sai mai putin onesti l-au lasat fara 350 de bare metalice de sustinere a viei, dar au fost prinsi de politisti la scurt timp, transmite Romania TV. Hotii l-au lasat pe Mircea Dinescu fara capre Mircea Dinescu are...
3 comentarii
Sambata, 13 Octombrie 2012, ora 21:05

Dinescu: Vintu a dorit sa cumpere Gandul, CTP s-a impotrivit

Mircea Dinescu / afaceri
Mircea Dinescu a dezvaluit, sambata seara, ca Sorin Ovidiu Vintu a incercat sa cumpere ziarul Gandul, insa Cristian Tudor Popescu nu a fost de acord. "Vintu a vrut sa cumpere Gandul, insa Cristian Tudor Popescu nu a vrut, ca 'uite ce se zice de Vintu', spunea", a povestit Mircea Dinescu, sambata, la Realitatea TV. Acesta a marturisit ca ar fi dorit sa-i vanda publicatia lui Vintu, pentru...
7 comentarii
Vineri, 11 Mai 2012, ora 19:19

Dinescu: Se incearca contestarea verdictelor CNSAS - Rodica Stanoiu, data exemplu

Mircea Dinescu / CNSAS
O posibila miza a verdictului Inaltei Curti de Casatie, prin care s-a admis recursul ANI in dosarul de incompatibilitate al lui Mircea Dinescu, ar putea i crearea unei portite legislative pentru cei care ar dori sa conteste certificatele de colaboratori emise de CNSAS in urma cu cativa ani, sustine Mircea Dinescu. Afirmatia a fost facuta in contextul in care, decizia ICCJ survine intr-un...
2 comentarii
Vezi toate stirile
Te invitam sa fii primul care furnizeaza informatii pentru pagina personala de pe Ziare.com pentru Mircea Dinescu, scriindu-ne la adresa redactia@ziare.com.

Mircea Dinescu

13 martie la 21:09
Cum am decis eu să-mi deschid un barber shop
Numai dracul și-ar fi închipuit prin anii ’90, când în România Mare eram acuzat că împreună cu Andrei Pleșu am ciordit la revoluție sculele de bărbierit și capacele de aur ale closetelor lui Nea Nicu din Primăverii, că Gabriel Liiceanu nutrindu-se pe ascuns din hoitul lui Vadim, va regurgita la bătrânețe perlele urît mirositoare pe care sconcsul peremist le cultiva în colonia de scoici din haznaua partidului. Adevărat îi că domnul Liiceanu nu are talentul grobianisim al Tribunului, fiind mai degrabă un conțopist al abjecției, un filosof cu mînecuțe de contabil care-și scoate creionul de după ureche spre a face, meticulos, inventarul obiceiurilor bicisnice și al deșertăciunilor cu care m-a pedepsit Dumnezeu.
O singură dată în viață l-am făcut pe Gabriel Liiceanu să plîngă și văd că nu m-a iertat nici pînă în ziua de astăzi pentru acel afront.
În 18 martie 1989, la o zi după ce interviul meu din Libération fusese citit la Europa Liberă, pe holul întunecat al Casei Scriitorilor, am dat nas în nas cu umbra filosofului care, tumefiat și cu figura ușor răvășită, mi-a șoptit la ureche: „Dragul meu, aseară am ascultat vorbele tale cutremurătoare și am plîns în hohote. Suntem niște lași, suntem niște lași...”, după care, năluca suferindă s-a topit ca fumul, ca să o reîntîlnesc după un an, purtînd cu dezinvoltură în cîrcă, Editura Partidului Comunist.
În Cartea albă a Securității există înregistrarea unei gărgărițe plantate în casa socrilor mei, ce redă scena în care subsemnatul încerca să adune sub un text vitriolant semnăturile cîtorva scriitori de seamă. Vorbeam acolo despre dictatura cuplului prezidențial, despre dărîmarea satelor, despre cenzură, despre foamea și frigul din România. Împreună cu Andrei Pleșu eram gata să plasăm bomba la Ambasada Olandei, unde amicul nostru Coen Stork aștepta să o detoneze în întreaga lume. Nici n-am apucat să-mi termin bine recitalul, că Octavian Paler a sărit ca ars zicînd că el îl știe bine pe Ceaușescu și că stilul meu pamfletar o să-l scoată din minți. „Gîndiți-vă că aveți copii la școală!” a exclamat Paler. „Tocmai d’aia ar trebui să ne spălăm de rușinea de a tăcea ca lașii!”, i-a întors-o Alexandru Paleologu. Cel mai îngrozit dintre toți s-a dovedit a fi Gabriel Liiceanu care a afirmat că el nu semnează, ca să nu-i omoare securiștii copilul, lăsîndu-i doar pe copilașii mei în ghearele lor. Pînă la urmă, din pricina timpului nefavorabil, revoluțiunea s-a amînat pentru altădată. Astfel și-a mîncat Gabriel Liiceanu covrigul aurei de disident pe care, uscat și sfoiegit, a încercat să și-l tragă pe cap după căderea comunismului.
Mult mai tîrziu, Andrei Pleșu mi-a mărturisit că pe la începutul verii lui ’89, cu o zi înainte de a pleca în exil la Tescani, a fost vizitat acasă de Gabriel Liiceanu, care, destul de opărit, i-a reproșat gafa de a se fi solidarizat cu mine: „Andrei, imaginează-ți că noi doi ședeam liniștiți la tine în curte și convorbeam despre lucrul în sine, iar tu te ridici, mă lași baltă și fugi după golanul de Dinescu care strigă ca un țigan prin fața casei tale spoitingiri!”
Trecut-au anii și golanul de atunci s-a metamorfozat într-un soi de Rasputin altoit pe Mărgelatu, un monstru al societății de consum, cu o mînă pe volan și cu o alta pe sticla de palincă, scuipînd cojile bomboanelor agricole în ochii trecătorilor de pe Calea Victoriei.
Făcînd o comparație între noi doi, sigur că în vreme ce subsemnatul clămpănea din limba de lemn a Facultății de Ziaristică de la Ștefan Gheorghiu, Liiceanu trăgea cu nesaț pe nări iarba idealismului. Că nu oricine își putea permite, în epoca lui Pericle, cum frumos a denumit-o mătușa domnului Liiceanu, Zoe Dumitrescu Bușulenga, să-și plimbe cu atîta candoare cămila ființei prin oaza de libertate a Facultății de Filosofie, unde Karl Marx era adus în lanțuri la cursuri. Și în timp ce Constantin Noica îl imobiliza pe bărbos, ca junele Liiceanu să-l lovească cu vergeaua peste degetele cu care scrisese Manifestul Partidului Comunist, domnul Hegel, cu picioarele pe catedră, le vorbea studenților despre civilizația untului care l-a marcat atît de mult pe patronul Editurii Humanitas, încît i-a lăsat dîre adînci de alifie pe trupu-i de efeb.
Stau și mă întreb ce copită de măgar l-a lovit în falcă pe Gabriel Liiceanu, de a revărsat asupra poetului atîtea zoaie?! Poate copita mea de acum un an, cînd am descoperit că în dosul cremelor unsuroase se ascunde un criminal în serie care s-a deconspirat inainte de a-mi deschide un barber shop, pe Facebook, unde i-am luat scalpul lui CTP, l-am bărbierit pe Stelică și i-am pus părul pe moațe Anei Blandiana, adică mușteriilor care au tăbărît pe mine din senin.
𝐒𝐞𝐜𝐫𝐞𝐭𝐮𝐥 𝐥𝐮𝐢 𝐁𝐚𝐜𝐡𝐮𝐬, 𝐜𝐮 𝐆𝐚𝐛𝐫𝐢𝐞𝐥 𝐋𝐢𝐢𝐜𝐞𝐚𝐧𝐮 𝐢̂𝐧 𝐫𝐨𝐥𝐮𝐥 𝐩𝐫𝐢𝐧𝐜𝐢𝐩𝐚𝐥
După o lamentabilă carieră de criminal în serie, Gabriel Liiceanu se desparte de membrii Grupului pentru Dialog Social cu aerul preotului indignat că păcătoșii cărora le-a servit ultima împărtășanie se simt din ce în ce mai bine în lazaretul cu leproși.
În șiragul strălucitor al despărțirilor post-goetheene, mărgica vineție pe care Liiceanu o poartă ca găina babei în cioc e adumbrită de complexul actului ratat al asasinului ce nu mai suportă să-și vadă victimele rămase în viață.
Aidoma unui Fidel Castro cu ideologia întoarsă pe dos, antimarxistul de operetă se visează a fi ținta unor nesfîrșite atentate puse la cale de garda pretoriană a lui Ion Iliescu, pe care le dezvăluie într-o teribilă confesiune de martir al comunismului care a sărit pîrleazul spre capitalism cu pielea iepurelui încă nedezlipită de spinare.
Tîrît de Andrei Pleșu în bîrlogul lui Virgil Măgureanu imediat după mineriada din ’90, Gabriel Liiceanu retrăiește parcă în fața unui pahar cu Coca-Cola angoasa episcopilor nevoiți să sărute inelul otrăvitor al Papei Borgia. Ca la o ruletă rusească, are flerul de-a învîrti cu dibăcie paharele și de a-l sorbi pe cel din fața lui Măgureanu, dejucînd astfel intenția malefică a directorului SRI.
La cîteva zile după atentatul eșuat se trezește la ușă cu mesagerul diavolului, care îi pune în brațe drept plocon o lădiță cu șase sticle de catran învechit în beciurile instituției.
Așa cum vitriolul Miței Baston se preschimbă pînă la urmă în cerneală violetă, licoarea primită cadou de la alunecosul generalisim, pe care n-a îndrăznit a o bea, ajunge pe masa Grupului pentru Dialog Social, unde Gabriel Liiceanu, ca un savant ce se joacă cu viețile oamenilor de dragul unui experiment științific, așteaptă să vadă efectul devastator al Saricăi Niculițel asupra șoriceilor dalbi din laboratorul societății civile.
Numai că, în loc să strige „Evrica!”, filosoful e nevoit să exclame iohannicește „Ghinion!”. Căci, plini de recunoștință, cobaii chercheliți păreau a-i cerși din priviri încă o butelcuță.
Dacă membrii Grupului ar fi căzut lați în ziua aceea, România și-ar fi sporit zestrea de eroi ai neamului, care n-ar mai fi apucat să-și fractureze conștiința cu ocazia premierii unui procuror abject pe care însuși domnul Liiceanu l-a pupat acolo unde-i temelia mai moale fără teama de-a colecta un stafilococ.
În locul cartofului străpuns de-o țepușă am fi avut astăzi în Piața Revoluției un grup statuar în care Gabriel Liiceanu, desfigurat de durere aidoma Țarului Ivan cel Groaznic din tabloul lui Ilia Repin, își strînge la piept pisoiașii pe care el însuși i-a omorît.
Dacă pare de necrezut, iată mărturia originală a lui Gabriel Liiceanu:
“Și totuși, starea de alertă în privința directorului proaspăt înființatului SRI nu mi-a dispărut. La cîteva zile după vizita pe care o făcusem, un tip sună la ușa apartamentului meu din Intrarea Lucaci și îmi lasă, «din partea domnului director», o lădiță cu șase sticle de vin alb. M-am tot învîrtit în jurul lădiței cîteva zile și am terminat prin a trage concluzia că n-ar fi fost nici o problemă să se fi introdus ceva prin dopul sticlelor cu o seringă, de pildă. Era mai prudent să nu le deschid. Dar ce să fac cu ele? Dacă n-aveau nimic, ar fi fost păcat să le arunc. Apoi mi-a venit ideea salvatoare: la prima întîlnire a Grupului, le-am dus la sediul GDS din Calea Victoriei. Bineînțeles, n-am deconspirat proveniența. Au fost primite – și băute pe loc – cu mare bucurie. În ce mă privește, învățasem din vizita la domnul Măgureanu ceva: paharul din fața mea a rămas toată seara neatins. Apoi au trecut zilele și am constatat că toată lumea era bine: numărul membrilor Grupului nu scăzuse nici măcar cu unul. Am oftat ușurat. Pleșu avusese dreptate: eram paranoic.”
Damian Spiridon, Ioan Dochita şi alţi 3,5 K
495 comentarii
875 distribuiri
Îmi place
Comentează
Distribuie

Radacinile vrajbei dintre Dinescu si Blandiana. Liiceanu: o nota a Securitatii, scrisorile intelectualilor si puciul USL

(Ziare.com)

In istoria ultimilor ani sunt o serie de momente care au creat falii in zona culturala, in cea denumita a intelectualilor publici. Probabil 2012 este anul in care are loc un adevarat cutremur.

Ana Blandiana la Memorialul Victimelor Comunismului

Spatiul public, si in special zona culturala, era impartit intre sustinatorii presedintelui de atunci Traian Basescu si opozantii acestuia. Era anul in care se incerca demiterea lui Traian Basescu, anul in care spatiul public era un teritoriu minat politic. In 2011 se infiintase USL, alianta dintre PNL si PSD, o alianta in razboi deschis cu PDL, partidul presedintelui. In vara lui 2012, avem puciul parlamentar PSD - PNL esuat, trecerea ICR in subordinea Senatului, fapt care va duce la demisia intregii conduceri in frunte cu Horia Roman Patapievici. Aceasta demisie si trecerea ICR la Senat va accentua si mai tare rupturile dintre intelectualii publici, intre zonele culturale, care s-au accentuat si mai puternic de atunci.

Scrisorile catre Bruxelles

Tot in acel an avem scrisorile trimise catre Bruxelles ale taberelor diferite de intelectuali, cei din tabara "Basescu" care trageau un semnal de alarma in ceea ce priveste atacurile asupra Statului de drept pe care USL, prin Parlament si Guvern, le instrumenta, si pe de alta parte scrisoarea intelectualilor din tabara USL adresata Uniunii Europene, in care acestia respingeau acuzatiile potrivit carora Parlamentul si Guvernul Romaniei subminau statul de drept si independenta justiei in incercarea de a-l demite pe presedintele Traian Basescu. Anul urmator, ICR, condus deja de Andrei Marga, organiza Salonul de la Paris la care Andrei Plesu, Gabriel Liiceanu, Mircea Cartarescu, Neagu Djiuvara declinau participarea la evenimentul la care Romania era invitata de onoare.

In anii care au trecut, desi situatia politica s-a schimbat, iar Traian Basescu i-a dezamagit pe intelectualii publici care il sustineau, ca urmare a miscarile politice ale presedintelui, diferendele dintre intelectualii publici s-au dovedit si sunt insurmontabile.

Ana Blandiana, Mircea Dinescu si Gabriel Liiceanu

"Am oroare de polemici si scandaluri"

In ceea ce priveste tensiunile si neintelegerile dintre partidele din Conventia Democratica, le-am descris pentru ca ma obseda lipsa lor de intelepciune si chiar de inteligenta, si ma obsedeaza inca si acum. Este deprimant sa vezi cum nimeni nu invata nimic din istorie si toate greselile se repeta".

Citiți articolul integral AICI.

VĂ MAI RECOMANDĂM

Ana Blandiana: Ascultam DW ca să ştiu pe ce lume sunt

AUDIO ŞI VIDEO PE ACEEAŞI TEMĂ

Mircea Cărtărescu: Griji pentru Europa, griji pentru România

Data 17.03.2021
Cuvinte cheie Ana Blandiana, Mircea Dinescu, Gabriel Liiceanu, intelectuali, Traian Băsescu
Feedback: Părerea Dvs.
Imprimaţi Imprimaţi pagina
Permalink https://p.dw.com/p/3qjoJ

Teroarea dinăuntrul Terorii. Rusia, imperiul genocidar al poliției secrete. Chipurile represiunii politice, de la Lenin la Stalin și Putin - Externe | Podul Memoriei Răzvan Gheorghe Mar 15, 2021 16:29 - 1667

http://silethismillennium.blogspot.com2017youtube-broadcast-yourself.html

Teroarea dinăuntrul Terorii. Rusia, imperiul genocidar al poliției secrete. Chipurile represiunii politice, de la Lenin la Stalin și Putin

Externe | Podul Memoriei

Răzvan Gheorghe
Mar 15, 2021 16:29

1667

Scriitorul și cercetătorul britanic Martyn Whittock dezvăluie o serie de aspecte inedite referitoare la imperiul poliției secrete rusești, pe care-l analizează începând cu 1917 și până acum, în epoca lui Putin, în lucrarea ”O istorie secretă: Statul polițienesc al Rusiei sovietice” (Editura Publisol 2020).

Studiul începe, cum altfel, cu băile de sânge organizate de CEKA, sub directa îndrumare a lui Lenin, încă din perioda puciului prezentat drept ”revoluție” și apoi de-a lungul Războiului Civil și a terorii leniniste, moment în care dictatura proletariatului și-a arătat adevărata față genocidară. A se remarca faptul că cekiștii se îmbrăcau la fel ca ”legionarii” din filmele lui Sergiu Nicolaescu – haine de piele, scurte sau lungi, principalul motiv al acestei preferințe vestimentare fiind că păduchii nu-și puteau face cuib și agenții ar fi fost mai feriți de tifos.

Lucrarea explică modul în care Stalin a dus la paroxism imperiul poliției secrete sovietice, analizând epurările din anii lui Iagoda și acordând un interes special, firește, așa-numitei ejovchina, când Marea Teroare stalinistă a atins culmi îngrozitoare ale genocidului și cruzimii.

Un spațiu larg este acordat și crimelor în masă pe care poliția secretă a Kremlinului le-a săvârșit de-a lungul celui de-Al Doilea Război Mondial, psihopatul Beria numărându-se printre principalii satrapi – abominabila hecatombă consumată la Katyn este întoarsă pe toate fațetele, laolaltă cu masacrele pe care securiștii sovietici le comiteau printre combatanții Armatei Roșii suspectați de colaboraționism, spionaj, lașitate ș.a.m.d..

Deosebit de interesantă este și perioada de după război până la sucombarea lui Stalin, când la manetele terorii se aflau Beria și Abakumov (anterior șef al SMERȘ – acronim de la ”Moarte Spionilor”), unul dintre cei mai brutali agenți ai poliției secrete. De altfel, Abakumov era notoriu pentru faptul că prefera să își tortureze personal victimele, purtând un șorț lung de măcelar pentru a nu își păta hainele cu sângele osândiților. De notat că aceeași apucătură o avea comandantul anchetelor de la Uranus, criminalul Gheorghe Enoiu, supranumit ”Măcelarul de la Interne” pentru că se înfășura cu un cearșeaf când își tortura victimele, din aceleași considerente ca Abakumov.

Deși conspirativitatea absolută în care Securitatea a organizat și a coordonat așa-numitul Experiment Pitești a făcut ca, până acum, să nu fie găsite documente care să facă legătura între ordinele puse în aplicare în România – via agenții NKVD Alexandru Nicolschi, Mișu Dulgheru și Tudor Sepeanu, primii trei șefi ai Securității genocidare – și sediul poliției secrete sovietice de la Lubianka, e de-a dreptul imposibil ca Beria, Abakumov și alți criminali ai Kremlinului să nu fi fost la curent cu barbaria pusă în scenă la Pitești.

Podul.ro publică o cronologie a ”travestirilor” operate de poliția secretă a Rusiei din 1917 și până în prezent, așa cum o prezintă Martyn Whittock în introducerea studiului citat:

”Începând cu 1917, în Rusia, apoi în URSS, apoi din nou în Rusia, Securitatea Internă s-a aflat în responsabilitatea mai multor agenții de poliție secretă. Prezentăm mai jos o versiune simplificată a felului în care aceasta s-a schimbat de-a lungul timpului. Inițialele/acronimele sunt cele uzitate de regulă în lucrările de istorie.

1917: Înființarea CEKA sau VChK (Comisia Extraordinară pentru Întreaga Rusie de Combaterea Contrarevoluției și a Sabotajului).

1922: CEKA devine GPU (Direcția Publică de Stat), departament în cadrul NKVD-ului (Comisariatul Poporului pentru Afaceri Interne).

1923: GPU se desprinde de NKVD și devine OGPU al întregii Uniuni, în cadrul Consiliului URSS al Comisarilor Poporului.

1934: OGPU devine GUGB (Direcția Generală pentru Securitatea Statului), în cadrul NKVD-ului întregii Uniuni. Poliția obișnuită și poliția secretă au format împreună un imens imperiu polițienesc.

1941: GUGB din cadrul NKVD-ului devine, pentru o scurtă perioadă, NKGB (Comisariatul Poporului pentru Securitatea Statului), un serviciu independent, cu puțin timp înainte de invazia germană... fuzionează în: GUGB al NKVD (din nou), în urma invaziei germane... și apoi, în 1943, se separă din nou în NKGB, pe măsură ce sovieticii încep să-și extindă influența în Europa de Est. În ciuda pierderii majorității unităților operaționale în fața NKGB-ului, NKVD-ul rămâne responsabil de: ordinea publică în URSS, lagărele din Gulag și lagărele de prizonieri de război.

1943: Este înființat SMERȘ (acronim de la ‹Moarte spionilor›), acesta având în responsabilitate: contraspionajul militar, eliminarea ‹elementelor antisovietice› din Armata Roșie, prelucrarea personalului militar și civil întors din captivitate. A funcționat până în 1946, când atribuțiile i-au fost transferate MGB-ului.

1946: Toate comisariatele poporului au fost redenumite ministere. MGB (Ministerul Securității Statului) a avut în responsabilitate, până în 1953, funcțiile poliției secrete și a moștenit funcțiile NKGB-ului. A pus noile state-satelit din Estul Europei sub control sovietic. MVD-ul (Ministerul Afacerilor Interne) a moștenit responsabilitățile NKVD-ului (restructurat).

1953: MVD și MGB au fuzionat într-un singur mare serviciu: MVD.

1954: Activitățile poliției secrete se desfășoară din nou separat, în cadrul KGB-ului (Comitetul pentru Securitatea Statului); MVD-ul pierde atribuțiile de poliție secretă. Acest ‹MVD unional› a fost desființat în 1960, funcțiile sale fiind transferate republicilor sovietice.

Brejnev l-a recreat în 1960, ca Minister al Uniunii pentru Asigurarea Ordinii Publice. Și-a recâștigat titulatura inițială (MVD) în 1968, având rolul extins de combatere a criminalității economice. Unitățile sale de miliție (de poliție judiciară) au căpătat, până la căderea URSS, o reputație de corupție și de indisciplină. În cadrul KGB-ului, FCD (Direcția Generală 1) a fost însărcinată cu operațiunile din străinătate și cu colectarea de informații din afara URSS-ului.

1991: Este desființat KGB-ul. Din acel moment, atribuțiile de securitate în statul rus modern au fost îndeplinite de FSB (Serviciul Federal de Securitate al Federației Ruse), care se ocupă în principal de problemele interne.

SVR RF (Serviciul de Informații Externe al Federației Ruse), care se ocupă în special de informațiile civile și de activitățile de spionaj în afara Federației Ruse, moștenind funcțiile vechiului FCD.

FSO (Serviciul Federal de Protecție) apără anumiți oficiali de rang înalt și anumite proprietăți.

GRU (Direcția Principală de Informații) acționează ca agenție de informații militare externe a Statului Major al Forțelor Armate Ruse. GRU este cea mai mare agenție de informații străine din Rusia (mai mare decât SVR RF). Include, de asemenea, unități Spetsnaz (forțe speciale). Există însă unele unități Spetsnaz și în cadrul FSB-ului, așa cum anterior au existat și în cadrul KGB-ului.

În 2010, GRU a devenit oficial GU (Direcția Generală a Statului Major General al Forțelor Armate ale Federației Ruse), dar, în presă, este numit de obicei GRU”.

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.

Acest articol este proprietatea Podul.ro și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a continutului se poate face DOAR cu citarea sursei și cu LINK ACTIV către pagina acestui articol.

Poreclă Sile this Millennium Pseudonime sile_this_millennium

miercuri, 17 martie 2021