Sile this Millennium

Ce e un om , ori un an ,sau un mileniu? Toate trecătoare luate implacabil de valul timpului și cu valul laolată se vor risipi înghțite câte unul în câte unul în uitarea neagră a orizontului din zare care va fi în briză mării fără tine . D.Sin.

Poreclă Sile this Millennium Pseudonime sile_this_millennium

vineri, 12 martie 2021

Un pedagog valah - Gabriel Liiceanu / 11/03/2021- Sursă: Contributors



http://silethismillennium.blogspot.com2017youtube-broadcast-yourself.html

Un pedagog valah


Gabriel Liiceanu
11/03/2021


   Judecând după nivelul nostru de civilizație la capătul celor treizeci de ani istorici de „tranziție” pe care i-am împlinit, înclin să cred că cel mai mare pedagog valah al României a fost un poet care în tinerețe scria versuri involte.
Când spun „pedagog valah”, am în minte un ins care, în ultimele decenii, a marcat populația românească din Câmpia Dunării (ceea ce ardelenii numesc generic „Sudul”) printr-un model de comportament iradiant, caracterizat prin cultivarea vulgarității, a țopeniei obraznice și infatuate, a cabotinismului lucrativ, a închinării vieții profitului făcut cu prețul unei nerușinări fără margini. Faptul că un asemenea individ a aspirat la rangul de „simbol al revoluției” dă măsura felului în care ceea ce a început în iarna lui ʼ89 ca act de demnitate și sacrificiu a sfârșit, prin contribuția lui, ca prostituare a istoriei. Rar îți e dat să vezi categoriile vieții mai crunt caricaturizate de un singur ins, rar se întâmplă ca „jumătatea funestă” a lumii să scape mai voioasă de sub control. Puțini oameni, în deceniile din urmă, au debilitat atât de mult, prin isprăvile lor, ființa morală a românilor, sădind în ei credința că sunt condamnați să trăiască într-un univers pocit și populat cu oameni scălâmbi.
În preajma lui ʼ90, poetul intră în rolul de disident oficial, dar tot ce face (și mai ales cum face) în zilele revoluției din decembrie și în continuare ne obligă să recurgem la scenarii de culise nedescâlcite nici până în ziua de azi. Cândva se va afla poate că a făcut parte din casting-ul unei cacialmale istorice, că a fost agentul trasformării unui moment sublim într-o farsă. Căci a văzut vreodată cineva un disident care, după ce se presupune că, mânat de virtuți nobile, s-a aruncat în lupta cu Răul, să se lăfăiască apoi într-un comportament de pușlama ordinară?
Odată ajuns „simbol”, surpă tot ce putea deveni reper în noua societate, tot ce se contura public ca valoare, caracter și ținută umană. E drept, disidentul de dinainte nu studiase Calvarul și Golgota, pregătirea obligatorie de care vorbește N. Steinhard pentru cei care vor să învețe „meseria de om în lume”, ci doar Academia de Studii Politice „Ștefan Gheorghiu” de pe lângă Comitetul Central, ai cărei absolvenți, sub Ceaușescu, au umplut rândurile DIE, iar după ʼ90, au dat miniștrii, prim-miniștrii și afaceriștii de top ai României.
Cert e că, în locul personajului nimbat de aura disidentului, la rampă a apărut scandalagiul, vedeta, mitocanul, poftangiul, un claun isteric locuit de patima căpătuielii. Debutează în noul timp al istoriei imaginându-și că totul îi e permis. Prima lui grijă este să schimbe un apartament din Piața Dorobanți pe o ditamai vila de pe Bulevardul Aviatorilor, atribuită cu ani în urmă unei nomenclaturiste din stirpea protejatelor Elenei Ceaușescu. S-a mutat într-o villa damnata, fără să-i pese de „ce va zice lumea” și fără să-i fie silă de aerul pe care urma să-l repire acolo. Apoi, ca proaspăt șef al Uniunii Scriitorilor, a încercat  deturnarea în beneficiu propriu a unei tipografii donate după revoluție de statul german cărturarilor români. Scandalul izbucnit l-a măturat din fruntea Uniunii.
Intrat cu panaș pe scena lumii prin poarta revoluției, a început să împroaște continuu și tenace – găsindu-și discipoli în rândul inteligenților ușor de prostit – figurile celor două doamne (Doina Cornea și Ana Blandiana) care, în februarie 1990, au părăsit Consiliul FSN când a devenit limpede încotro voia acesta să împingă carul istoriei. Ni s-a fixat apoi definitiv în memorie prin felul în care s-a detașat de manifestanții din Piața Universității, sfătuindu-l pe Iliescu să pună tunurile cu apă pe ei și să-i lase „să fiarbă în suc propriu”.
Nu avea pudori. La lansările de carte apărea golănește în compania tarafului de lăutari pe disonanțele căruia chefuise până-n zori. Cu aceeași dezinvoltură, la Cotroceni, îi cerea președintelui să intervină „unde trebuie” pentru ca, pe harta turismului autohton, să figureze și un popas al grupurilor de vizitatori străini la moșia lui de pe malul Dunării.
Senzația pe care ți-o lasă această „silabă imprimată pe dos” din cartea umanității e că s-a născut ca să demonstreze cât de calpă și răstălmăcitoare poate fi gesticulația unui individ pe scena publică. În timp ce o colegă de breaslă făcea „Memorialul Sighet”, el reinventa bucătăria românească, propunându-le oamenilor la televizor să pună suc de portocale în tocănițe și sfeclă în cârnați țărănești.
Pentru că nu știe de existența argumentului rațional, te tabără cu gura, cu datul amplu din mâini, cu ochii pe care ți-i holbează în față de la câțiva centimetri și cu acel stropit aferent pe obraji care însoțește patosul isteric al vorbirii. Rar mi-a fost dat să cunosc o alcătuire cu chip de om care să facă harcea-parcea centrul de greutate al umanului printr-un comportament bezmetic și cupid de o asemenea anvergură.
Are un singur merit: după ʼ90, nu s-a dat niciodată mai mult decât era. Nu a fost „un impostor în strai virtuos”. Și-a asumat pe față postura de derbedeu haios, s-a îmbrăcat ca atare, a vorbit ca atare, s-a purtat ca atare, învârtindu-și brelocul cheii de la mașină pe policar, împroșcând calomnii și sărind cu gura la oricine, disprețuind pe față reguli și legi, conducând mașina cu mâna dreaptă pe sticla de palincă și așternând un covor de semințe scuipate din mers între ambreiaj și accelerator.
În istoria ponosită a acestor ani va rămâne omul care a predat poporului român, cu har și vervă, bădărănia, transformând estetica și morala mahalalei în stil de viață comunitar.

78 COMENTARII

  1. AvatarVictor Platon 11/03/2021 At 19:47

    Excelent articol. Cam așa este realitatea. Poetul în cauză a făcut toate combinațiile posibile să apară cumva la TV. În ultima perioadă a tot apărut la TVR și, peste toate, să facă comentarii politice în favoarea PSD.

    Răspundeți
  2. Avatarvictor L 11/03/2021 At 19:53

    Si pentru ca toate astea trebuiau sa poarte un nume, s-a numit „Mircea, fa-te ca lucrezi!”
    Simplu spus: un articol mult asteptat, si care mi-a alinat dezamagirea.

    Răspundeți
    • AvatarHoria 12/03/2021 At 8:35

      Exact aceste cuvinte mi-au venit in minte cand am citit articolul.

      Răspundeți
  3. Avatarness 11/03/2021 At 19:55

    Trist si adevarat- portretul este o imagine perfecta a fiintei poetului…

    Răspundeți
    • AvatarLeul in iarna 12/03/2021 At 0:44

      Nu, poetul măcar prin niște poezii destule la număr se deosebește radical de OMUL Mircea Dinescu… Tocmai în asta constă o mare tristețe… Poate de aceea, îmbătrânind și dându-și arama pe față, nici nu mai scrie versuri. Sau poate o scrie, dar nu mă mai îndeamnă pe mine nimic să le caut. Chiar mi-e silă de cum și-a bătut joc de talantul care i-a fost dat și pe care l-a îngropat sub un morman de gunoi urât mirositor.

      Răspundeți
      • AvatarSINTEJUDEANU VALERIU 12/03/2021 At 10:38

        Bine spus !!!

        Răspundeți
  4. Avatarbasil 11/03/2021 At 20:02

    de ce de-abia acum domnule Liiceanu ?
    Dinescu exista „depuis toujours”…

    Răspundeți
    • AvatarFarkaș 12/03/2021 At 10:59

      Pentru că erau in aceeași gașcă

      Răspundeți
  5. AvatarValy Greavu 11/03/2021 At 20:24

    Citind articolul mi-au trecut pe rand prin minte, bazându-mă mai mult pe descriere, decât pe faptul istoric mai multe nume: Cumpănașu, Vadim dar cred că mă opresc la Dinescu… sau la oricare al trecător de peste 50+ care a ratat ieșirea la rampă în timp util.

    Răspundeți
  6. AvatarCC 11/03/2021 At 20:25

    O excelentă caracterizare. Din nefericire, mai aveți și dreptate.

    Răspundeți
  7. AvatarAk33 11/03/2021 At 20:28

    Ore e vorba de mircea (cu m mic)dinescu(cu d mic)?

    Răspundeți
  8. AvatarMoch 11/03/2021 At 20:34

    Ce arma puternica e litera. Manuita cum trebuie izbeste ca o bomba. Kudos

    Răspundeți
  9. AvatarDan Cosma 11/03/2021 At 20:37

    Domnule Professor
    Va sant recunoscator pentru acuratetea cu care ati zugravit acest personaj sulfurous si mizerabil a carui impostura, devenita blazon, a murdarit notiunea de intelectual si in general lumea intelectualilor.
    Multa stima!

    Răspundeți
  10. Avatarhrubaru 11/03/2021 At 20:48

    O caracterizare excelenta!

    Răspundeți
  11. AvatarJosef Svejk 11/03/2021 At 21:00

    Să fie vorba de Mircea Dinescu? Stau și ce mă întreb ce o mai fi fluierat și ăsta prin biserica politic corectă de i se dă cu atâta sete la gioale :)

    Fără îndoială că Dinescu e genul miticului iute de mână care nu moare de foame sub niciun regim. O lichea car’ va să zică. Dar măcar o lichea ocazional haioasă.

    La urma umei „lumea culturală” (românească sau de auirea – nu prea e cine știe ce diferență) e constituită aproape integral din lichele – ce se urăsc și invidiază cu pasiune unele pe altele și/sau mizantropi profesioniști. Toți idioții ăștia posaci sunt până la urmă nesărați și fără niciun haz. Deci când vine vorba care din ei o fi mai puțin respingător, parcă licheaua ocazional haioasă are totuși niște puncte avans…

    În rest? Vorba unui mitic (ager de mână și ăsta) coleg de facultate de odinioară: „Noi să fim sănătoși beey, că belelele curge!”

    Răspundeți
    • AvatarLucky 12/03/2021 At 4:23

      Lasa ca nu mi-e rusine nici cu celebritatile hollywoodiene, „mandria” Americii. Fiecare popor isi are scursurile lui…

      Răspundeți
      • AvatarLucky 12/03/2021 At 4:32

        P.S.
        Si de ce era necesara aceasta „demascare” cand toata lumea i-l vedea clar pe individul slinos pus pe chiverniseala? Dupa reactiile comentatorilor deduc ca aveau aceasta parere de multa vreme. Nu merita, mai bine, sa fie ignorat, acoperit de colb si uitat in hruba lui?
        Il mai ridicam acum iar la vederea natiunii si inca printr-o pana care nu ar fi trebuit pangarita cu un asemenea specimen degradat.

        Răspundeți
    • AvatarMihai 12/03/2021 At 5:22

      Vi se pare ca sunteti ,,haios” !? Ma intreb cati ani ati trait pana acum.

      Răspundeți
    • AvatarDan 12/03/2021 At 10:59

      Cel descris mai sus, nici nu se compară cu – de exemplu – un prieten bun al autorului, fost ministru. Împărtășesc în totalitate comentariul dumneavoastră și îmi permit să adaug: intelectualitatea este, paradoxal, veriga slabă a societății.

      Răspundeți
  12. Avatarncristin 11/03/2021 At 21:10

    Maxim mi-a placut. Mult v-a trebuit totusi. Lui Goma (care avea o intuitie incredibila) i-au fost de ajuns 2 vorbe sa-si dea seama ca „disidentul” Dinescu e un porc tradator. Totusi minunat. Mi-ati facut seara :))). Va multumesc

    Răspundeți
  13. AvatarRARA 11/03/2021 At 21:25

    Ați uitat de revista dinesciana Plai cu boi care a ridicat nivelul cultural umoristic ;)

    Răspundeți
    • AvatarMihai 12/03/2021 At 5:25

      Chiar, eu imi amintesc! Pana unde l-a ,,ridicat” si de ce e rau ca a fost uitat!?

      Răspundeți
  14. Avatarcumgranosalis 11/03/2021 At 21:34

    Dureros adevăr în portretul compus de dl Liiceanu dlui Dinescu. Vizibilă cu ochiul liber, constantă, întristătoare a fost degradarea simțului etic și a decenței dlui Dinescu mai ales în ultimul deceniu.

    Răspundeți
    • AvatarLeul in iarna 12/03/2021 At 0:50

      Dacă citiți jurnalele lui Mircea Zaciu și „Soră lume” de Ana Blandiana veți vedea că dădea semne din tinerețe de ticăloșie. Mai estompate atunci de realul talent literar pe care nu i-l neg și de faptul că la sfârșitul anilor optzeci părea să fi comis niște acte de disidență față de regim. Atunci l-am crezut.

      Răspundeți
  15. Avatarzus adrian 11/03/2021 At 21:46

    Elegant si curat dar nemotivat.

    Răspundeți
  16. AvatarD.D. 11/03/2021 At 21:47

    admirabil pamflet.

    Răspundeți
  17. AvatarPetru 11/03/2021 At 21:49

    Aveți dreptate, l-ați uitat pe Ion Cristoiu

    Răspundeți
    • AvatarAdela 12/03/2021 At 11:45

      Mircea Dinescu e o lichea cu talent – Cristoiu e doar o lichea…

      Răspundeți
  18. AvatarCucu 11/03/2021 At 21:59

    Un KGB-ist si nimic mai mult! Asta a fost derbedeul iliescian cu aere de aristocrat dambovitean!

    Răspundeți
  19. AvatarAnca Stăncioiu 11/03/2021 At 22:04

    În sfârșit!!! După 30 de ani, îmi pierdusem orice speranță ca cineva să rostească ODATĂ adevărul despre Mircea Dinescu!!!

    Răspundeți
  20. Avatarserban 11/03/2021 At 22:14

    O caracterizare adecvată a unui poet relativ talentat dublat de un derbedeu slonos si un arivist socio-economic gretos. Genul de om care s-a ridicat contra lui Ceauşescu pentru că nu ii permitea lui si familiei sale să aibă acces la diverse avantaje si bunuri. Cand după revolutie s-a văzut cu sacii in căruţă brusc s-a intors contra rebelilor anti-FSN si Iliescu din Piata Universităţii. A trecut de partea represiunii cu uşurinta si fara remuscari. caracterul abject a facut ca si talentul artistic sa nu ii mai fie luat in considerare. Ma bucur ca dl Liiceanu are curaj sa spuna adevarul despre acest individ.

    Răspundeți
  21. AvatarMihai Alexa 11/03/2021 At 22:26

    Bravo!! De când aşteptam această „analiză”. De câţiva ani bănuiam exact ce spune dl. Liiceanu în articol despre marele revoluţionar. Am urmarit, o vreme, opiniile politice exprimate atât de des la televiziunea naţionala, până când mi s-a făcut scârbă.
    Vă mulţumesc d-le Liiceanu
    Cu deosebit respect, Mihai Alexa

    Răspundeți
    • AvatarRazvan 12/03/2021 At 1:03

      30 de ani după, mai precis.
      Se vedea ce stofa are din cpun.

      Răspundeți
  22. AvatarFlorin 11/03/2021 At 22:36

    Stimate Domnule Gabriel Liiceanu, sunteți prea delicat cu un golan tupeit

    Răspundeți
  23. Avatarc. florea 11/03/2021 At 22:48

    Buna dimineața, domnule Liiceanu!
    Probabil că nemaipomenitele isprăvi ale lui Mircea Dinescu au atins niște culmi ale nerușinării, dacă ați decis că acest obraznic și – trebuie să recunoaștem – talentat versificator merită o reacție. Replica dvs. aduce, însă, în actualitate, „găinării” (mai mici sau mai mari) ale poetului disident petrecute cu ani și ani în urmă. Întrebarea firească este de ce nu ați semnalat mai demult aceste stupefiante comportamente?
    E drept, în „Ușa interzisă” descrieți scena în care îi băga pe gât – vorba vine -lui Iliescu niște canistre cu vin, dar nu credeți că, având în vedere că erați la curent cu fapte mai grave ale disidentului nostru naționale, e cam puțin?
    Și încă ceva: „Valah”, da, dar de ce pedagog? A ajuns, oare, Dinescu un fel de dascăl al neamului? Sau poate vă referiți la apostolatul minciunii și al vulgarității colportate săptămânal în emisiunea lui Ionuț Cristache, România 9?

    Răspundeți
  24. AvatarNick 11/03/2021 At 22:51

    Să nu uităm că a intrat în TVR pe 22.12.1989 și n-a mai ieșit până acum!
    Avea atunci un bilețel cu numele lui Iliescu pe care l-a chemat să conducă țara. De unde îl avea? În 1989 fusese în RDG și la Moscova, deci? Dar cànd a fost dizident? După ce s-a întors de la Moscova?

    Răspundeți
    • AvatarCinicul 12/03/2021 At 2:27

      Tocmai a anunțat ca pleaca la Prima TV cu tot cu emisiunea despre carnați si fotbaliști. Asta după ce s-a publicat ca incasa 15 000 Euro pe luna ca sa-si facă singur reclama.
      A simțit ca vine o noua conducere si si-a luat catrafusele înainte de a fi împins pe scări. Tare ma tem ca noua conducere va aduce noi pedagogi valahi.

      Răspundeți
  25. AvatarXman 12/03/2021 At 0:19

    Puslamaua de dinescu si licheaua de Buscu:talente versificatoare si narrative uriase,insa anulate de pofta lor de capatuire imediata,ambii deveniti pesedei gretosi.Puschea pre limba lor!!

    Răspundeți
  26. AvatarȘtefan 12/03/2021 At 0:30

    Păcăliciul dizident avar după averi. Nebunul regelui ilici.

    Răspundeți
  27. AvatarPe trisor, Razvane! 12/03/2021 At 0:38

    Un prajitor in tigai canceroase de teflon, care de ani de zile face afaceri cu statul, primind gratuit o halca din grila TVR ca sa isi promoveze propriile afaceri. Bleaahhh!

    Răspundeți
  28. AvatarVedeti aceste pasari? Ele zboara. In aer le mai tine, doar dragostea de tara! 12/03/2021 At 2:57

    Un portret cit se poate de fin, pentru asa un caracter grotesc precum cel al „poetului national” – asa cum il titra un documentar frantuzesc indata dupa decembrie 1989.
    Da, domnul Liiceanu ne aminteste iar (insa intr-adevar, cam tirzior…, iar de-i asa, de ce nu au facut-o si altii in tot acest timp?) de un alt ciocoi impostor, un Houdini al intelectualului in „tranzitie”, cu staif, boema si lautari, prietenul noii puteri. Mirciulica e cel ce i-a pus fata umana comunistului Iliescu, prin formula prietenoasa ” n’ea Nelu”. Pururi hazliu, infasurat in pixeli de markrting, poetul a fost un „brand”, ceva mult mai reusit, mai durabil decit Gabita Oprea… Peren. Mereu prezent la TVR, batindu-se pe burta cu toata lumea, mogulas de presa, inginerul nostru de suflet devine astfel director-anestezist de constiinta.
    Mi-a fost sef la CNSAS, cind era membru in Colegiul Consiliului. Omul nu stia ce-i aia condica, totul e informal la el, un amic imi povestea ca-si platea angajatii de la Plai cu boi direct dintr-un sac de gunoi menajer din care angajatii isi suflecau minecile dupa bancnote…
    Ce mai tura-vura, un personaj – ai zice fascinant, din filmele lui Kusturica, dar cu o incredibila rata de conversie, de optimizare a beneficiilor de toate felurile.

    Răspundeți
  29. AvatarCinicul 12/03/2021 At 3:10

    Acest pamflet este o replica la un pamflet publicat de MD in Catavencii:
    https://www.catavencii.ro/editorial/saru-mina-nasica/
    Putem sa-i reproșam multe lui Dinescu dar nu-i lipsește talentul de pamfletar. Si uite asa aflam cum isi spala chilotii in public cumetrii pe bune Mircea Dinescu si Ana Blandiana.
    Mircea Dinescu este o combinație nefericita intre Valahia puturoasa a lui Petre Pandrea, un fel de Coriolan Drăgănescu, cu Levantul lui Panait Istrati si poetii derbedei tip Francois Villon. I se potrivește poate poezia lui Villon: Cârciumarul care toarnă apa-n vin.
    Poeții sunt si ei oameni, sunt supuși valurilor vieții: unii publica poezii închinate lui Lenin pana in 1983 si li se publica opera in tiraje masive si in 1989, apoi devin simboluri ale rezistenței prin cultura, alții dau intreview-uri, dictate zic unii de la Moscova, in Liberation si apoi ajung profitorii tuturor noilor regimuri post decembriste.

    Răspundeți
  30. AvatarEd T. 12/03/2021 At 4:55

    Iata faptele, in ordine cronologica, ca sa se inteleaga contextul:

    1. Cititi in COTIDIANUL punct RO din 28 februarie 2021 textul cu titlul:
    În ultima sa carte, „Soră lume” Ana Blandiana face acuzaţii extrem de dure la adresa lui Mircea Dinescu — de Ion Spânu.

    2. Cititi in CATAVENCII punct RO din 9 martie 2021:
    Săru’ mîna, nășică! — de Mircea Dinescu.

    3. Recititi articolul de mai sus, publicat pe 11 martie 2021.

    Cam asta-i. Doar Oprah mai lipseste din peisaj.

    Apropo de viciile si defectele lui Dinescu, citeva vorbe de la Taki Theodoracopulos despre breasla scriitorimii („Where Has All the Talent Gone?”):

    “Am fost convins dintotdeauna ca misiunea filmelor post-Fred & Ginger a fost sa reduca, atit cit le-a stat in putinta, manierele si moralitatea societatii. Cu mult timp inainte de inventarea camerei de filmat, vechii greci obisnuiau sa ii arunce pe dramaturgi in inchisori pentru coruperea societatii, un obicei care nu a mai fost urmat de generatia noastra pentru ca nu sint suficiente locuri in inchisori in care sa fie cazati toti cei vinovati.

    Intre timp, Cervantes a fost un puscarias cu repetitie din postura de functionar al statului caruia ii cam placeau banii publici, Lope de Vega obisnuia sa vorbeasca despre violuri un pic prea mult, Ben Jonson a comis o crima si a facut puscarie de trei ori, Racine a fost un gigolo pentru Madame de Maintenon, Milton isi batea nevasta si a sfirsit la balamuc, Samuel Johnson avea tot timpul datorii uriase, Voltaire era sistematic expulzat din Paris si din Franta si a facut puscarie la Bastilia, Diderot a furat bani de la un preot, iar minunatul Tennessee Williams a abuzat de bautura si de baieti toata scurta lui viata.”

    Răspundeți
  31. AvatarDANA 12/03/2021 At 6:01

    Este 5.59 am si va multumesc dl. Liiceanu pentru acest panflet.

    Răspundeți
  32. Avatarcoco 12/03/2021 At 6:11

    In volumul „Fata catre fata. Intalniri si portrete” aparut la Humanitas, Andrei Plesu il evoca pe Mircea Dinescu ca pe un prieten devotat. In galeria prietenilor, Plesu ii mai evoca pe Petru Cretia, Wolf Lepenies, Adam Michnik, Dan Setlacec, Dan Slusanschi, Edmund Pollak, Victor Rebengiuc, Johnny Raducanu, Profesorul Cajal, Mihai Botez, si, evident, pe dumneavoastra. Iata ca ati incaput, in inima mare a lui Plasu, alaturi de Dinescu. S-a putut deci. Banuiesc ca v-ati razboit cu Plesu sa i-l scoateti din suflet pe Dinescu. N-ati reusit. Nu banuiesc de fapt, stiu precis ca asa s-au intamplat lucrurile. Aveati deja o parere definitiva despre Dinescu formata cu multi ani in urma. Iata dovada, chipul dumneavoastra incrancenat, cand Plesu vorbeste relaxat despre Dinescu:

    https://www.youtube.com/watch?v=NSkurJ4aIG4

    Răspundeți
  33. Avatarlarry2021 12/03/2021 At 6:40

    uite ca toti parvenitii astia inca au succes din pacate

    Răspundeți
  34. AvatarGeorge Petrineanu 12/03/2021 At 6:53

    Să înteleg că din cauza lui Dinescu nu avem diguralizarea și autostrăzi, școala și medicina sînt praf, ca și poliția, clădirile de patrimoniu la fel ca urbanismul la pămînt, instituțiile statului conduse de analfabeți oficiali păzesc cetățeanul să nu-și primească drepturile, redactarea legilor e făcută de foști paznici de cap, Academia e de rîs la fel ca si ambasadele, cercetare și inovații poți să uiți, se predă religie în școală în draci, 112 e ca să ne fie violate și ucișe copilele… da, îl disprețuiesc pe acest Dinescu!

    Răspundeți
  35. AvatarPaul Barbu 12/03/2021 At 7:57

    L-am intalnit doar odata. La festivalul Dilema Veche in Alba Iulia. Era vanzator la taraba. Vindea in cutii „vinul lu Dinescu” pe carton erau versuri de ale lui. Greu o fi fost lu Masha, nevasta lui, ma gandeam, un om fara nici o limita.

    Răspundeți
    • Avatarcetățenul turmentat 12/03/2021 At 9:52

      Domnule Paul Barbu, aici avem un exemplu clasic despre cum se fac banii. Dinescu, mai fraier și nițel mai troglodit făcea negoț cu vinul casei ambalat în cutii pe care erau tipărite versuri. Domnul Liiceanu, sofisticat, elitist și cu un usage du monde net superior țopîrlanului care vindea cîrnați și molan, îl plimba pe Paulo Cohelo pe la tv și îl tîra prin tot felul de conferințe larg mediatizate pentru că editura sa trebuia să facă bani din vînzarea cărților acestui domn care ne era vîndut drept unul dintre cei mai mari scriitori ai secolului. Succesul nebun printre coafeze, casierițe, domnișoare pasionate de fitness și cariere de model/asistente tv, etc. al acestui remarcabil autor promovat intens de domnul Liiceanu a demonstrat că abordarea unei campanii bazată pe apelul la setea de cultură și satisfacerea nevoilor intelectuale ale boborului duce la profituri mult mai mari decît a scos Dinescu cu vinul lui. Sînt bani netezi și frumos mirositori scoși din cultură, nu parale mototolite și unsuroase îndesate la chimir de pe urma speculării poftei de mici și zaibăr vîndut de tarabagiul Dinescu unui bobor de mitocani și sclavi ai burții. Să hrănim intelectul, nu mațu’, domnilor! Și dacă ne ies niște bani frumușei de aici, cu atît mai bine! Deși, dacă stau să mă gîndesc mai bine, Gălbioara de Potelu rimează nițel cu Paulo Cohelo (mai ales dacă îi spunem numele pă purtughej, sau în limba braziliană, după cum zicea Loredana Groza, o mare ”fană” a scriitorului).

      demonstrat că abordarea

      Răspundeți
      • AvatarDan Galateanu 12/03/2021 At 14:20

        Presupun că erați chiar turmentat când ați făcut comparațiile și sunt convins că preferați oricând o carafă cu Potelu unei lecturi de la Humanitas…

        Răspundeți
  36. AvatarPaul 12/03/2021 At 8:04

    Excelent articol.O alinare pentru toti care asteptau aceasta confirmare.Dar cei care l-au tinut in brate la TVR ani si ani la rand, ei ce fel de oameni or fi ?

    Răspundeți
  37. AvatarSilviu 12/03/2021 At 8:22

    Portretul acesta e valabil pentru foarte multa lume.
    Nu ați pronunțat numele lui Dinescu până la final.
    L-ați sugerat tot timpul.
    Nu așa cum a procedat el, la revoluție și după, s-au purtat majoritatea românilor ?
    Nu au profitat de orice șansă pentru a se căpătui ?
    Dinescu a devenit bogat atunci când și-a vândut acțiunile de la Academia Catavencu. Și cu banii aia s-a apucat de afaceri.
    E mai rău Dinescu decât alții în afaceri ?
    E o blasfemie că pune suc de portocale in tocănițe ?
    Ne obligă Dinescu sa punem suc de portocale in aproape orice mâncare ?
    Dinescu nu are dreptul la părerii aceeași măsură în care are Pleșu sau Liiceanu ?
    A, are alte păreri ….
    Dinescu a fost simpatic cat l-a luat la mișto pe Iliescu. Nu că Divertisul, dar s-a descurcat.
    Când s-a aliat cu nea Stelica și a apărut joia să-l toace pe Băsescu, cum s-a priceput el așa (nu mi s-a părut că Băsescu ar avea un limbaj mai breaz decât al lui Dinescu) hop, basiștii că d-voastră și că mine au zis că poetul s-a dat cu PSD.
    Pe urmă l-a luat la puricat pe Iohannis. Noi, aia anti-psd, am zis că e sluga PSD, nu ?
    Omul e așa de când e el.
    Asta e stilul lui.
    Așa vede el lumea.
    Și el, și Liiceanu, au dreptul la păreri despre scena politică.
    Nici Dinescu, nici Liiceanu nu dețin soluțiile pentru o viață mai bună pentru români.
    Dinescu a găsit o cale de a deveni un mic moșier. Că mulți alții.
    Ca Isărescu spre exemplu.
    Aștept o analiză a d-voastră despre Isărescu. Nemuritorul.
    Tare sunt curios sa vad ce veți spune despre el.
    Îi iau partea lui Dinescu nu pentru că aș fi de acord cu părerile lui, ci pentru că mi se pare o exagerare oribila modul în care este zugrăvit.
    Cunosc o mulțime de alți oameni, fără talent la ceva, care au prosperat după revoluție, care erau niște nimeni, nu și-au riscat viața în nici un fel precum Dinescu, și au averi mult mai mari decât el. Doar pentru că au spirit antreprenorial și un sprijin din partea unui securist.
    Ați putea sa vă ocupați de securiști, domnule Liiceanu. Sa ii analizați pe ei, nu pe prăpăditul asta care s-a străduit să supraviețuiesc după cum s-a priceput el, la fel ca d-voastră sau că mine sau că oricare dintre noi. Și pentru că a reușit mai bine decât alții, trebuie terfelit ….
    Credeți că e un vector ?
    Că lumea de-abia așteaptă să vadă ce mai zice despre cineva printre lăutarii aia ai lui, că sa voteze după cum zice Dinescu ?
    Eu mă îndoiesc.
    Sper că apreciați și altfel de păreri decât cele care va lăuda.
    Multa sănătate va doresc.

    Răspundeți
    • Avatarvictor L 12/03/2021 At 9:29

      Eheee, cu argumentele dvoastra il puteti reabilita chiar pe Paunescu. Ori pe Vadim. Dece nu, chiar pe Iliescu!? Sau, chiar pe securisti, caci si ei s-au descurcat cum s-au priceput. Sau chiar comunismul: o ideologie buna, dar prost aplicata. Nu?
      Dar asta face toti banii: „… nu pe prăpăditul asta care s-a străduit să supraviețuiesc după cum s-a priceput el”.

      Răspundeți
      • AvatarDan Galateanu 12/03/2021 At 14:25

        Scurt și la obiect!

        Răspundeți
    • Avatarnick 12/03/2021 At 11:34

      poți avea încredere în toți cei cu neveste de la Moscova?
      adică aproape tot CC al PCR, apoi Generali din MAPN.
      După 1989 ne-au condus sau influențat în mass-media: Iliescu, Militaru, DINESCU, toți cu neveste de la Moscova

      Răspundeți
  38. AvatarValahul 12/03/2021 At 8:31

    Portret excelent, cu exceptia ultimei fraze. Personajul nu a fost modelul de badaranie al poporului roman, ci o emanatie a poporului badaran din care se trage.

    Răspundeți
    • Avatardecit popica 12/03/2021 At 11:34

      tot rominu ie poet !

      Răspundeți
  39. AvatarHoria 12/03/2021 At 8:39

    Domnule Liiceanu, m-ati facut praf! In viata mea nu m-am gandit ca se poate descrie atat de frumos, uratul.

    Răspundeți
  40. AvatarAghios Oros 12/03/2021 At 8:51

    Eroul asta s-a comportat in ziua de 22.12.1989, la ora 13.00 de parca fusese aduc cu forta la TVRL. Era speriat si disperat ca Ceausescu il va executa (nevinovat) in eventualitatea ca se va fi intors cu helicopterul pe acoperisul CC. De altfel a disparut citeva zile, aparind atunci cind Iliescu l- a asigurat ca totul este sub control, ca a trecut pericolul, iar apoi a urmat ceea ce D-l Liiceanu ne prezinta in articol.

    Răspundeți
  41. AvatarD.D. 12/03/2021 At 8:56

    Jos palaria pentru domnul Liiceanu.Un text scoala,cum rar mi-afost dat sa citesc,despre un mascaricici national,care a adus mahalaua in pseudoteleviziunile „lor”,care siluieste limba romana si care are tupeul sa scrie rautati despre o Doamna a culturii romanesti-Ana Blandiana.!O rusine nationala…

    Răspundeți
  42. AvatarDoina 12/03/2021 At 9:00

    Comentez si eu, ca mai multi inaintea mea, ca acest articol vine cam tarziu. Banuiesc ca d-lui Liiceanu i-a fost greu sa scrie ce a scris (prea e gretos personajul) dar m-am intrebat de mult timp ce i-a retinut pe altii sa remarce impostura marelui dizident desi se putea vedea de pe Luna?

    Răspundeți
  43. AvatarIssima 12/03/2021 At 9:23

    Excelent articol – Mă gândesc câtă impostură a adus Revoluția. Iată un patent al ei

    Răspundeți
  44. AvatarBoros Luca 12/03/2021 At 9:24

    Trist și cutremurător este faptul că acest personaj reprezintă (cu excepțiile de rigoare) un tip de comportament al sudului cu care cei din intra-Carpatic ne-am trezit într-un mariaj de coșmar.

    Răspundeți
  45. AvatarTiberiu 12/03/2021 At 9:33

    Ca bucatar este totusi un impostor (nici macar nu stie sa sparga un ou, iar „retele” lui se vede ca sunt executate de cei din bacataria restaurantului). Deci pana la urma nu are nici un merit.

    Răspundeți
  46. Avatarcoco 12/03/2021 At 10:01

    Scrieti asa: „În preajma lui ʼ90, poetul intră în rolul de disident oficial, dar tot ce face (și mai ales cum face) în zilele revoluției din decembrie și în continuare ne obligă să recurgem la scenarii de culise nedescâlcite nici până în ziua de azi. Cândva se va afla poate că a făcut parte din casting-ul unei cacialmale istorice, că a fost agentul trasformării unui moment sublim într-o farsă.”
    Lucrurile au stat mai simplu. Inainte de revolutie sunt oameni care au avut curajul sa carteasca impotriva regimului si au platit, si oameni, majoritatea, care au tacut. Mircea Dinescu a cartit si a fost arestat la domiciliu. Andrei Plesu a cartit si a fost deportat in Moldova. Ana Blandiana n-a schitat niciun moment de dizidenta. A prosperat si inainte si dupa, iar acum, cand isi cosmetizeaza grosolan biografia, o aparati ca o sabie de lemn. Dumneavoastra nu ati incetat sa taceti si inainte si dupa, acum, cand nici macar nu-i pronuntati numele lui Dinescu.
    Ca de obicei, Plesu limpezeste apele: „Capriciul istoric a făcut să trec, alături de familia ei, prin împrejurări severe, greu de înțeles, în toată aberația lor, de cei care au fost scutiți de experiența unui context politic dictatorial. Casa lui Dinescu era sub permanentă supraveghere, eventualii „oaspeți“ erau, la rîndul lor, „sub control“. Am continuat să mă întîlnesc cu Mircea, urmăriți, la zece pași în urmă, de „experții“ organelor. Pînă într-o zi, cînd o mînă drastică s-a instalat între noi (la propriu) și ni s-a interzis orice contact „peripatetic“. O vreme, am mai frecventat, sub vigilentă popreală, apartamentul din Bitoliei, profitînd de ospitalitatea nealterată a locatarilor lui. Iar în zilele revoluției, Mașa și Mircea s-au mutat la noi, în strada Paris, de teama unor „incidente“ greu de anticipat.” (Masa. Masenka. Masa Dinescu, Dilema veche, nr. 281, nr. 14-20 noiembrie 2019)

    Răspundeți
  47. AvatarAndrei 12/03/2021 At 10:28

    Da, ăștia ne-au fost profesorii de democrație după 1989. Cum se vede astăzi, au fost foarte buni. Iată ce elevi eminenți au absolvit: clasa politică actuală. Cu școli, spitale, adm locală, cultură, loc în Europa, poziția față de Moldova, jurnalism, toate celelalte.

    Răspundeți
  48. Avatarmircea gîndu 12/03/2021 At 10:37

    ..de la revoluționarul slab, palid, având sumanul rupt, la poetul tingirilor unsuroase, care-și etalează nonșalant traiul tihnit, de mic „moșier de stânga”..

    Virulent cu cei care-i deranjează pasager interesele, dar închizând ochii împăciuitor față de marile ticăloșii comise consecvent și cu cinism de unii contemporani..

    Așa e, dincolo de curajul tinereții și doza de nebunie necesară, el știa că legăturile sale de familie cu URSS-ul îl vor proteja..

    În rest, e unul din marii profitori ai schimbării. I se potrivesc mănușă versurile :

    „Banii nu tac, banii se fac
    Totul e in mana lor,
    Banii vorbeeeesc.…”

    Răspundeți
  49. AvatarCris 12/03/2021 At 10:38

    Memorabila diatriba. Ce ma surprinde insa mai mult decat ceea ce reprezinta Dinescu este voiosia si candoarea cu care el a fost prizat ani in sir de catre largi categorii sociale. Eu insumi am fost unul din acei frumosi naivi.
    Se pare ca exista personaje care pot aglutina gusturi, pasiuni si moravuri diverse chiar si in jurul unei charisme discutabile.

    Răspundeți
  50. AvatarIoan Costea 12/03/2021 At 10:43

    Regret, dar dl Dinescu este expresia poporului. Un popor corupt, care în 1990 l-a ales cu 85% pe nemernicul Iliescu și a dat doar 4% pe democratul Rațiu. Nu e neapărat să citești „Republica” lui Platon ca să înțelegi oroarea mineriadelor și a aplauzelor tălîmbe ale acelor bucureșteni. Iar în ce-l privește pe măscăriciul lui Iliescu, nu-l mai urmăresc de atunci.

    Răspundeți
  51. Avatarsile1 12/03/2021 At 11:04

    Dinescu,un individ despre a carui comportament nu am avut niciodata o parere buna,nici inainte de ’89 si nici dupa ( atentie nu vorbesc de talentul lui poeticesc )

    Insistenta cu care a incercat dintotdeauna sa se puna in evidenta ,recurgand la tot felul de smecherii,mi l-au facut antipatic de-a dreptul.

    M-am mirat cand ,dupa ’89, unii l-au considerat o scanteie a „revolutiei „, un simbol al ei.
    Constat ca mai sunt si astazi unii care incearca sa-i justifice comportamentul de lichea.

    Desigur gusturile nu se discuta dar moralitatea unui individ trebuie scoasa in evidenta chiar daca nu place unora !

    Răspundeți
  52. Avatarioan munteanu 12/03/2021 At 11:12

    Pacat! Cu talentul la tumbe si bale, ipochimenul merita, cel putin, un costum de arlechin. I-a fost refuzat in favoarea celui de moderator teleast sau de invitat iconoclast. E, poate singurul specimen despre care se poate spune ca „a fost” si „n-a fost” in aceeasi vreme. In rest, sa ii ierte Dumnezeu si flora, si fauna inconjuratoare, pentru ca insectarul si ierbarul sufletului sau sunt, demult, afumate…

    Răspundeți
  53. AvatarEla 12/03/2021 At 11:16

    Cazul MD este definitoriu de paradoxul cenzurii in RO. A fost ingrozitoare pentru ca ne limita accesul la universalitate si cunoastere, ca ne impunea un modus vivendi stas, dar a fost bun pentru ca ne-a obligat sa ne educam, sa ne controlam pornirile instinctuale, si sa ne comportam decent in public… Educati, needucati, cultivati, necultivati, toata lumea se exprima (scris, vorbit) decent, vulgaritatea sau injuriile publice erau inimaginabile! Ok, era de frica, dar era.
    Astazi, libertatea de exprimare, in contextul unor oameni fara educatie, vulgari, mediocri dar cu tupeu, este cea mai proasta veste pentru eventuala infrumusetare a vietii acesteia prea gri de care ne plangem, calmarea furiei sistematice si a agresivitatii, adica insanatosirea mentalitatii noastre, deja profund paguboase, nu mi se pare iminenta…

    Răspundeți
  54. AvatarMariS 12/03/2021 At 11:16

    Autorul spune : „Are un singur merit: după ʼ90, nu s-a dat niciodată mai mult decât era. Nu a fost „un impostor în strai virtuos”.” ———– Total de acord. Poate si altii ar fi trebuit sa faca la fel. Numa’ zic.

    Răspundeți
  55. AvatarGeorge Petrineanu 12/03/2021 At 11:21

    Articolul descrie cu subtilitate si eleganta metehnele unui personaj cunoscut public. Nu e vorba de o persoana din administratie sau politica, din acelea care hotarasc soarta românilor si a României, ci de un personaj a carui aparitie in public poate deranja.
    In mod normal ma gindesc cam 15 secunde la 5 ani la domnul Dinescu. Deci nu se poate spune ca sint un fan, dar in timpuri vechi, fara sa fi avut multe informatii din culise, parea un personaj simpatic. Dupa cum scrie domnul Liiceanu, se pare ca nu e chiar asa.

    Ceea ce remarc la articol este ca te pune in situatia radicala sa alegi: ori un ,,mascarici”, ori un intelectual rafinat.

    Oare ce nevoie am sa fac asta la recomandarea cuiva? Domnul Dinescu nu mi-a facut niciun rau si ma tem ca nocivitatea lui este cu mult sub o zecime din nocivitatea celor care au luat tara ostatica, stim cine. Spontan l-a prefera in alegerea mea pe domnul Liiceanu, ca sa nu ma fac de ris, mai ales ca, eu fiind o persoana insignifianta, semnez cu numele meu. Daca e sa fac un idol din cineva, il aleg pe domnul Liiceanu.

    Dar imi lasa un gust amar acest eseu pe care il scrie, pentru ca mie imi gusta un pronuntat iz de ad personam la care trebuie musai sa ma raliez si eu, altfel… am mai spus. Daca l-ar fi prins cu mita in sac cu ceva, da, insa altfel domnul Dinescu pare ca face cam ce a facut dintotdeauna.

    As fi preferat sa-i pastrez pe amindoi fiecare cu un locsor al sau. Dar acum nu se mai poate: ori, ori.

    Răspundeți
  56. Avatarcarolla 12/03/2021 At 11:34

    In privința lui Mircea Dinescu cred că v-a reușit, stimate D-le Liiceanu, caracterizarea omului care, după 1989, nesocotindu-si talentul, a făcut „afaceri” in numele acestuia, s-a afișat cu un crez care a stupefiat pe multi.
    Vorbea, chipurile, in glumă, dar intervenea in momente fierbinți pe unde putea să aibă credibilitate, mai ales pe diferite canale de televiziune. De aici să-i vină numele ( confuz – pentru mine) de „pedagog valah” pe care i-l dați?
    Numai că poetul vândut mă preocupă mai puțin, el a lucrat la vedere cum se spune. Curiozitatea mea se îndreaptă, de fapt, către colega sa de breasla (si nașa unuia dintre copiii acestuia?) , Ana Blandiana, care,
    într-o carte de memorii , publicata , de curând, la Editura Humanitas, face referiri nu tocmai onorante despre Mircea Dinescu . Ce proasta inspirație a avut autoarea, ce discutabila acceptare a publicării titlului a avut editorul! Deloc imaculata, poeta va trebui să-si amintească elanul cu care scria, cândva, versuri nedemne ca cele publicate , de pildă, cu doar 6 ani înainte de Revoluție. Autoarea era in voga si atunci, este si astăzi.

    Slava
    Slava fericirii
    Vremii viitoare slava;
    Slava lumii ce se naște
    In aceasta ora gravă,
    Slavă anului acesta
    Ce-a ucis in colb milenii,
    Si de flăcări ca drapelul,
    Slavă veșnică lui Lenin!
    (Almanahul Luceafarul, 1983)

    Si un sfat, D-le Liiceanu: niciodată, dar niciodată, spre bunul dumneavoastră renume, să nu mai alăturați (sau asociați sau cum vreți să spuneți) numele Doamnei Doinei Cornea cu numele Anei Blandiana.Am fost editor
    si știu ce valoare are cuvântul scris pentru posteritate.

    Răspundeți
  57. Avatarsds 12/03/2021 At 13:54

    Are dreptate domnu Gabi. Mai era un nenorocit care vindea bere, sudist si zeflemist la fel ca asta. Am uitat cum il cheama.

    Răspundeți
  58. Avatarmike 12/03/2021 At 14:27

    „Poetul-sub acoperire” a fost probabil un soi de individ format la scoala DIE, un tip specializat in diversiuni care putea sa simuleze orice si oriunde. „Poetul” putea, de asemenea, sa insceneze si o revolutie daca i se cerea. Acesta a fost unul dintre „task-urile” sale in 1989, acela de a mobiliza masele prin prestatia de la televizor. Eu am cunoscut astfel de oameni care aveau un comportament similar si carora nu le era teama de nimic. Astfel de indivizi au avut un mare succes in societatea de dupa ’89 si foarte multi s-au regasit in stilul sau „poetic”. Oricum, in anii ’90 ma amuzam teribil atunci cand aparea pe la vreo emisiune si cand folosea acel limbaj colorat de mahala.

    Răspundeți
  59. AvatarRafael Cobstantinescu 12/03/2021 At 14:36

    In toată bădărănia si invartosenia lui de dinainte și după „revoluție”, nu cred ca este un inocent, un Caligula nascut doar din pofte și doruri poporene: Herder, Revolutie, CNSAS probabil ca nu sunt doar pauze firesti ca atunci când treci de la slănină la zacuscă si dai pe gât un paharel de țuică, ci nevoi bine dichisite intr-o societate unde lustratia nu a fost posibilă…

    Răspundeți


By Sile this Millennium la 12 martie Niciun comentariu:
Trimiteți prin e-mail Postați pe blog!Trimiteți pe XDistribuiți pe FacebookTrimiteți către Pinterest

Gabriel Liiceanu, atac fără precedent la Mircea Dinescu: „Un scandalagiu, un mitocan, un poftangiu. Comportament de pușlama ordinară” - De Petre Dobrescu, Joi, 11 martie 2021, 23:23. Ultimul update Vineri, 12 martie 2021, 13:34 - Sursă : LIBERTATEA

                                            Libertatea > Ştiri > Știri România
http://silethismillennium.blogspot.com2017youtube-broadcast-yourself.html

Citeşte întreaga ştire: 

Gabriel Liiceanu, atac fără precedent la Mircea Dinescu: „Un scandalagiu, un mitocan, un poftangiu. Comportament de pușlama ordinară”

De 

Petre Dobrescu,

 Joi, 11 martie 2021, 23:23. Ultimul update Vineri, 12 martie 2021, 13:34

   După ce Mircea Dinescu a lansat un atac la adresa poetei și scriitoarei Ana Blandiana, iritat de câteva pasaje dintr-o carte publicată recent de aceasta, filosoful, dar și patronul editurii la care a apărut volumul, Gabriel Liiceanu, îl pune la zid pe Dinescu.

.

„



 „Scandalagiul, vedeta, mitocanul, poftangiul, un claun isteric locuit de patima căpătuielii” – sunt câteva din cuvintele în care îl descrie Gabriel Liiceanu pe Mircea Dinescu, într-un text publicat joi pe platforma de opinii Contributors. 

 „Judecând după nivelul nostru de civilizație, la capătul celor treizeci de ani istorici de «tranziție» pe care i-am împlinit, înclin să cred că cel mai mare pedagog valah al României a fost un poet care în tinerețe scria versuri involte. Când spun „pedagog valah”, am în minte un ins care, în ultimele decenii, a marcat populația românească din Câmpia Dunării (ceea ce ardelenii numesc generic «Sudul») printr-un model de comportament iradiant, caracterizat prin cultivarea vulgarității, a țopeniei obraznice și infatuate, a cabotinismului lucrativ, a închinării vieții profitului făcut cu prețul unei nerușinări fără margini”, scrie Liiceanu. 

   Fondatorul Editurii Humanitas își continuă tirul la adresa lui Dinescu: „Faptul că un asemenea individ a aspirat la rangul de «simbol al revoluției» dă măsura felului în care ceea ce a început în iarna lui ʼ89 ca act de demnitate și sacrificiu a sfârșit, prin contribuția lui, ca prostituare a istoriei. Rar îți e dat să vezi categoriile vieții mai crunt caricaturizate de un singur ins, rar se întâmplă ca «jumătatea funestă» a lumii să scape mai voioasă de sub control”. 

  Liiceanu face trimitere și la perioada de disidență a lui Dinescu de dinainte de Revoluție și taxează transformarea acestuia după 1990. 

   „În preajma lui ʼ90, poetul intră în rolul de disident oficial, dar tot ce face (și mai ales cum face) în zilele revoluției din decembrie și în continuare ne obligă să recurgem la scenarii de culise nedescâlcite nici până în ziua de azi. Cândva se va afla poate că a făcut parte din casting-ul unei cacialmale istorice, că a fost agentul transformării unui moment sublim într-o farsă. Căci a văzut vreodată cineva un disident care, după ce se presupune că, mânat de virtuți nobile, s-a aruncat în lupta cu Răul, să se lăfăiască apoi într-un comportament de pușlama ordinară?”. 

  Cert e că, în locul personajului nimbat de aura disidentului, la rampă a apărut scandalagiul, vedeta, mitocanul, poftangiul, un claun isteric locuit de patima căpătuielii. Debutează în noul timp al istoriei imaginându-și că totul îi e permis.  Gabriel Liiceanu, pe Contributors 

„La lansările de carte apărea golănește” 

Iar șirul reproșurilor și caracterizărilor lansate de Liiceanu la adresa lui Dinescu nu se oprește: 

  „Nu avea pudori. La lansările de carte apărea golănește în compania tarafului de lăutari pe disonanțele căruia chefuise până-n zori. Cu aceeași dezinvoltură, la Cotroceni, îi cerea președintelui să intervină „unde trebuie” pentru ca, pe harta turismului autohton, să figureze și un popas al grupurilor de vizitatori străini la moșia lui de pe malul Dunării”.

   „Are un singur merit: după ʼ90, nu s-a dat niciodată mai mult decât era. Nu a fost «un impostor în strai virtuos». Și-a asumat pe față postura de derbedeu haios, s-a îmbrăcat ca atare, a vorbit ca atare, s-a purtat ca atare, învârtindu-și brelocul cheii de la mașină pe policar, împroșcând calomnii și sărind cu gura la oricine, disprețuind pe față reguli și legi, conducând mașina cu mâna dreaptă pe sticla de palincă și așternând un covor de semințe scuipate din mers între ambreiaj și accelerator”, concluzionează Liiceanu. 

  Ce l-a făcut pe Liiceanu să reacționeze 


Reacția filosofului vine la puțin timp după ce Ana Blandiana a scris în cartea „Soră lume”, publicată recent de Editura Humanitas (a lui Gabriel Liiceanu), că poetul Mircea Dinescu i-ar fi numit „Hitlerjungend” („Tineretul lui Hitler”) pe tinerii morţi în fața Hotelului Intercontinental în zilele Revoluţiei, iar Dinescu i-a răspuns poetei susținând că aceasta „suferă de amnezie” şi „continuă să-şi reşapeze trecutul”, potrivit Hotnews. Ana Blandiana nu e singura figură publică cu care Mircea Dinescu a avut un schimb dur de replici. Acesta s-a certat public și cu fostul său prieten, scriitorul Stelian Tănase. Și atunci, de-o parte și de cealaltă, s-au lansat cuvinte grele.

Ana Blandiana Gabriel Liiceanu Mircea Dinescu 

Citeşte întreaga ştire: Gabriel Liiceanu, atac fără precedent la Mircea Dinescu: „Un scandalagiu, un mitocan, un poftangiu. Comportament de pușlama ordinară”

By Sile this Millennium la 12 martie Niciun comentariu:
Trimiteți prin e-mail Postați pe blog!Trimiteți pe XDistribuiți pe FacebookTrimiteți către Pinterest

Doru Bușcu și Cornel Nistorescu la #Romania9

By Sile this Millennium la 12 martie Niciun comentariu:
Trimiteți prin e-mail Postați pe blog!Trimiteți pe XDistribuiți pe FacebookTrimiteți către Pinterest

miercuri, 10 martie 2021

The heat remains on Lincoln Project over financial questions | REPORT - Secretele „Proiectului Lincoln”, fondat de republicani „Niciodată Trump”şi aruncat în aer de un scandal sexual - 10 martie 2021, 11:11 - de - Cristina Ene - Sursș :Adevărul.ro

Proiectul Lincoln

Citeste mai mult: adev.ro/qpqwcz

Secretele „Proiectului Lincoln”, fondat de republicani „Niciodată Trump”şi aruncat în aer de un scandal sexual 

10 martie 2021, 11:11

de

Cristina Ene

Proiectul Lincoln, un comitet de acţiune politică înfiinţat în 2019 de republicani anti-Trump, a avut un imens succes în campania sa de opoziţie faţă de preşedinţia lui Trump şi a aliaţilor săi din Partidul Republican, reuşind să obţină donaţii în valoare de circa 90 de milioane de dolari americani. Dar asta până când un scandal de hărţuire sexuală implicând unul de fondatori l-a zguduit din temelii.

„Proiectul Lincoln” a fost fondat de Steve Schmidt (strateg pentru campaniile politice republicane - George W. Bush, guvernatorul Californiei Arnold Schwarzenegger, John Weaver (consultant politic pentru campaniile prezidenţiale ale senatorului John McCain), George Conway (avocat) şi Rick Wilson (strateg politic, consultant media şi fost membru al Partidului Republican, specializat în publicitate politică) pentru a crea o campanie media potrivit sloganului „Niciodată Trump”.  

 Printre co-fondatori se află Jennifer Horn, fostă preşedinte a sucursalei din New Hampshire şi Reed Galen, consilier politic al senatorului defunct John McCain.   

Înainte de scrutinul prezidenţial din noiembrie, Schmidt prezenta colegilor săi un nou proiect ambiţios, şi anume o companie media, TLP, o întreprindere asupra căreia să aibă un control financiar mai mare decât proiectul lor politic original, relatează New York Times.   

Viitorul aparţine companiilor media de miliarde dolari, arăta Schmidt.   

De fapt, o parte din fondatori deja pregătiseră documentele - iar asta nu a fost singurul aranjament secret dintre ei. Încă de când au creat Proiectul Lincoln, Schmidt, Weaver, Galen şi Wilson s-au înţeles în privat să-şi aloce pentru ei milioane de dolari în onorarii de management, spun surse familiare cu acordul dintre ei.Ei ar fi făcut un contract pe care însă nu l-au semnat formal. Reprezentanţii Proiectului au negat informaţia.   
   Dincolo de obiectivele lor politice, cei patru fondatori au făcut mutări care să le aducă bani, arată New York Times. Aproape o treime din donaţii, circa 27 de milioane de dolari americani, a fost direcţionată către firma de consultanţă a lui Glen - iar ceilalţi din grupul lor de patru şi-ar fi luat partea din această sumă.   

  Proiectul Lincoln a fost conceput ca o maşină de atac continuu la adresa lui Trump - pe cât de creativ, pe atât de nemilos -iar anul trecut profilul său public a crescut puternic, ca şi reputaţia sa reunind oameni ce căutau să împiedice realegerea lui Trump şi controlul acestuia asupra Partidului Republican.  

  În acelaşi timp, un grup de fondatori şi-a dat seama cât de profitabile sunt aceste atacuri în lumea slab reglementată a colectării de fonduri pentru campanii politice.   

Război intern  


  Apoi toată această maşinărie a început să se destrame - un război a pornit între lideri, şi anume între cei ce manevrau iţele pentru câştig, având un acord secret în acest sens, şi ceilalţi care abia aflau ce se întâmplă în culise şi despre ce sume de bani era vorba.   

  Între timp, relatări de hărţuire sexuală vizând unul din membrii de vază ai organizaţiei ieşeau la iveală pregătind un scandal ce avea să arunce în aer Proiectul cu totul. Publicaţii conservatoare scriau despre comportamentul lui Weaver, care trimitea mesaje sexuale provocatoare tinerilor bărbaţi pe Twitter - în final s-a aflat şi că doi interni ai Proiectului au fost vizaţi. In ianuarie, New York Times, a publicat acuzaţii ale unor tineri hărţuiţi de Weaver de-a lungul anilor. Unul dintre ei avea 14 ani când a primit primele mesaje. Nu există însă acuzaţii de contact sexual. Weaver promitea mentorat şi slujbe în schimbul relaţiilor sexuale. 

 Ulterior, acesta şi-a recunoscut vinovăţia şi a prezentat discuţiile drept consensuale, potrivit AP.  

  Organizaţia a demarat o anchetă internă şi a angajat o firmă de avocatură pentru a o conduce, la câteva luni după ce a primit primele înştiinţări despre Weaver. 

  În iunie trecut, un angajat al unei companii contractate de Proiectul Lincoln a avertizat într-un email că plângerile de hărţuire la adresa unuia dintre fondatori ar putea fi „fatale” pentru imaginea organizaţiei.   

  Acţiunile lui Weaver deja dăunau relaţiilor cu unii furnizori, se arăta în emailul trimis unui membru al administraţiei şi care a circulat printre ceilalţi lideri. New York Times a intervievat fondatori, foşti şi actuali contractori, persoane din conducere, interni şi bărbaţi hărţuiţi de Weaver, iar unii au vorbit anonim de teama unor represalii din partea organizaţiei.   

 Criza declanşată de Weaver s-a desfăşurat în paralel şi a fost acutizată de un „război civil”, care a izbucnit la câteva săptămâni după ce Schmidt propunea o nouă viziune asupra viitorului Proiectului - miza era consiliul de administraţie. Au existat ameninţări cu procese şi părăsirea grupului, în timp ce chiar unii dintre fondatori, precum George T. Conway III, au cerut disoluţia organizaţiei.

   Facţiunea lui Schmidt, care a demisionat din consiliu după scandalul cu Weaver, are însă planuri de a merge înainte cu compania media îndreptată către forţele autoritare, dar care să şi monetizeze mişcarea de opoziţie.  

   Înainte de scandal, Proiectul Lincoln avea un număr de 500.000 de donatori- o sumă impresionantă, de 30 de milioane de dolari, fiind strânsă doar din donaţii de sub 200 de dolari.   

  „Schmidt spune că nu este momentul ca proiectul să dispară:„Vreau ca Proiectul Lincoln să fie una din organizaţiile pro-democraţie de primă mărime. ”
Suntem de părere că există o adevărată mişcare autocratică ce ameninţă democraţia şi are o margine de 40 de procente în viitorul scrutin. Iar tabăra pro-democraţie nu se poate situa de partea blândă a dezbaterii”.   

       O ascensiune neaşteptat de rapidă   


Nimeni nu se aştepta iniţial la un succes fulminant al proiectului, dar el a explodat anul trecut în mai, când a difuzat clipul „Doliu în America” (despre răspunsul cu privire la pandemie al lui Donald Trump) - bazat pe o reclamă de pe timpul lui Reagan.  

  Donald Trump a reacţionat furios pe Twitter luându-i în batjocură pe aceşti „republicani doar cu numele” care au pierdut lamentabil cu ani în urmă şi care au fost „bătuţi rău de mine”. „Nişte rataţi cu toţii”, a scris Trump cu majuscule.  

   Izbucnirea publică a lui Trump a revărsat atenţia publică asupra Proiectului Lincoln, stârnind un val de donaţii, unele foarte consistente deodată- 1 milion de dolari de la miliardarul unui fond de investiţii, Stephen Mandel - altele, în mai multe tranşe, de exemplu de la Fundaţia David Geffen din Los Angeles (persoane cu HIV/SIDA, drepturi civile, sănătate).  
 
 Atunci organizaţia a început să angajeze oameni şi să-şi întindă aripile - creând o divizie de comunicare, una politică, podcasturi şi show-uri politice pe site-ul său. De la 10 angajaţi, în mai, a ajuns la peste 60 în iulie.
 Iniţial, organizaţia a operat ca un vas de piraţi, fiind lipsită de o structură internă de conducere. Apoi, doi dintre cei mai mari contractori au primit locuri în consiliul director format din trei membri, o încălcare a practicii obişnuite de management.   

  Structura executivă era una flexibilă - cei doi contractori, Ron Steslow şi Mike Madrid, responsabili de publicitate digitală şi colectare de date despre votanţi, au fost numiţi co-fondatori. La fel, şi Conway şi Jennifer Horn, care s-a implicat pentru a ajunge la votanţi independenţi şi republicani pentru susţinerea lui Joe Biden. Conway, un consilier neremunerat şi care nu a avut vreun rol operaţional important, el demisionând ulterior, a dezvăluit: „Toată treaba era ca o tarabă. Organizaţia a crescut extrem de rapid şi au venit mult mai mulţi bani decât şi-a închipuit cineva că e posibil”.   

  Cei care exercitau controlul erau grupul de fondatori originali, conduşi de Schmidt. Ceilalţi, chiar şi în calitate de directori executivi, nu aveau niciun cuvânt de spus şi nu ştiau ce se întâmplă în culise, spune Sarah Lenti,, un consultant politic republican, care a lucrat la mai multe companii prezidenţiale. Misiunea văzută de liberali ca nobilă avea în frunte patru republicani căliţi, care jucau fără menajamente. Wilson, un strateg republican experimentat, e cunoscut pentru atacurile sale politice - el i-a putut spune unui democrat, care şi-a pierdut ambele picioare şi o mână în războiul din Vietnam ,că nu are curajul să apere America de terorişti.   

    Ceilalţi trei şi-au făcut iniţierea în campaniile prezidenţiale ale senatorului republican McCain. Cunoscut drept Sunny, cum îi zicea senatorul defunct, Weaver a căzut în dizgraţia familiei acestuia. El este şi unul dintre fondatorii cu mari probleme financiare înainte de implicarea în proiect. Fost locotenent al lui Schmidt şi acum partenerul său egal, Galen spunea despre campaniile prezidenţiale:„Nu sunt şcoli Montessori”.  

   Oficialii şi angajaţii Proiectului Lincoln aveau să fie şocaţi de ce onorarii de management curgeau către firma de consultanţă a lui Galen, Summit Strategic Communications - registrele federale arătau o sumă de aproape 27 de milioane de dolari. Oficialii seniori ai organizaţiei nu aveau idee cum erau plăţile împărţite între cei patru sau valoarea lor.   

   Horn spune că nu fost plătită nici pe departe la fel de generos ca alţii şi nici pe aproape cât colegii ei bărbaţi. Schmidt a dezvăluit în presă, după izbucnirea scandalului, că aceasta a cerut un contract de consultanţă de 40.000 de dolari pe lună, scrie AP.   

  Nu este clar dacă grupul a încălcat legislaţia în materie de finanţare a campaniilor folosind firme intermediare. Purtătoarea de cuvânt a organizaţiei a explicat că firma Summit a fost unul din contractorii principali care a manageriat şi s-a ocupat de proiectele de publicitate, plasând reclame şi ţintind votanţi.   

  „Toţi contractorii principali şi subcontractorii au fost remuneraţi conform standardelor industriei”, a spus aceasta. Jan Baran, un avocat în materie de finanţare a campaniilor republicane, a spus că se negociază onorarii în Comitele de Acţiune Politică, însă cazul Proiectului Lincoln e diferit întrucât „consultanţii sunt propriul lor client, aşa că bănuiesc că negocierile n-au fost prea riguroase”.   

Plângeri ignorate   


  Vara trecută, chiar în mijlocul succesul răsunător al campaniei, Ron Steslow, contractor şi membru în administraţie, primea un email de la un angajat despre „comportamentul îngrijorător” al lui Weaver de care s-au plâns mai multe persoane şi care e „potenţial fatal imaginii noastre publice”. Cele mai vechi acuzaţii datau din 2014 - Weaver a încercat să momească un tânăr în camera de hotel după ce l-a invitat să discute despre o ofertă de muncă.   

   Acesta ar fi făcut comentarii cu subînţeles în faţa unor angajaţi ce se ocupau de marketingul pentru noua companie media. Steslow mai primise un email şi în ianuarie. Nu este clar cine ce ştia şi când a aflat despre aceste acuzaţii.   
   
    Schmidt a declarat că era la curent doar cu zvonuri despre faptul că partenerul său ar fi gay, dar nu şi că ar fi avut un comportament nepotrivit.   

    O anchetă internă a fost demarată de avocatul organizaţiei fără a merge în profunzime -s-a discutat doar cu doi dintre bărbaţii care s-au plâns de hărţuire. 
  În mesajele văzute de New York Times, Weaver propunea mentorat în schimbul sexului sau întreba despre înălţime şi greutate şi invita tineri în călătorii sau la un pahar. Weaver şi-a luat concediu medical în august. Dar n-a fost lăsat pe bară şi a fost făcut partener egal în compania media ce prindea contur prin propuneri din partea televiziunilor, reţelelor de podcasting şi publicişti.  

    Vestea a luat prin surprindere stârnind noi tensiuni între fondatori şi co-fondatori precum Horn care oricum erau pe muchie - totuşi ei au fost prezenţi când Schmidt le-a făcut cunoscut noul proiect. Ei nu aveau să fie parteneri egali şi oricum cei patru semnaseră deja între ei un contract pentru TLP Media.   

      După alegeri, relaţiile în grup s-au tensionat şi mai mult după ce Schmidt şi Wilson au vrut să ia controlul asupra consiliului director al Proiectului Lincoln, în locul celorlalţi.   

     Cum n-a avut succes, grupul coalizat în secret şi-au creat propriul Proiect Lincoln 2024 - dar n-au făcut-o oricum, ci transferând milioane de dolari către companiile lor şi ameninţând, în acelaşi timp, cu un proces. Ceilalţi au cerut atunci o examinare a registrelor contabile.   

     Conway a încercat să-i împace spunând că riscă să distrugă organizaţia. Abia atunci s-a aflat despre Weaver şi despre faptul că acesta nu păţise nimic, fiind încă plătit din fondurile organizaţiei.   

  În final, banii transferaţi au ajuns înapoi la Proiectul Lincoln, Schmidt şi Wilson şi-au ocupat locurile în consiliul director, iar doi dintre principalii oponenţi au plecat după ce s-a ajuns la o înţelegere. Restul a părăsit organizaţia după ce scandalul cu Weaver a ajuns public.  

   Organizaţia a fost zguduită din nou când postările pe Twitter ale lui Horn au fost şterse, iar Schmidt a demisionat din consiliul director după ce au ieşit detalii despre istoricul lui Weaver.   

     În prezent, compania încearcă să se reabiliteze, pentru a-şi continua misiunea.   

     Potrivit analizei declaraţiilor financiare efectuată de firma Kantar/CMAG doar circa o treime din cei 90 de milioane de dolari donaţi Proiectului au fost investiţi în reclame la televiziune şi online în timpul campaniei din 2020, relatează Associated Press.

     Restul de bani au acoperit cheltuieli de producţie şi onorarii exorbitante de consultanţă pentru firmele membrilor grupului.   Potrivit documentelor financiare ale campaniei, 27 de milioane de dolari au fost plătiţi firmei lui Galen şi alţi 21 de milioane au ajuns la firma fostului membru Ron Steslow. 

        Proiectul Lincoln a adoptat aceeaşi strategie cu a campaniei Trump, pe care au criticat-o, şi anume de a nu dezvălui sumele cu care sunt plătiţi..     

  Stuart Stevens, un consultant de presă experimentat care a preluat un rol din ce în ce mai proeminent în proiect, a plâns în timpul unui interviu vorbind despre angajamentul său faţă de cauză.   

     „Am ajutat la crearea acestui monstru care este actualul partid republican”, a scris Stevens într-un e-mail. El a numit recentul tumult de la Lincoln Project „câteva săptămâni mai grele”, adăugând: „Acest lucru nu ar trebui să fie uşoare. Suntem oameni. Greşim. Există stres la cel mai înalt nivel. Tot ce putem face este să recunoaştem dificultăţile, să ne asumăm responsabilitatea şi să mergem mai departe. ”     

citeste totul despre: proiectul lincoln partidul republican scandal hartuire sexuala steve schmidt john weaver republicani niciodata trump
Citeste mai mult: adev.ro/qpqwcz

By Sile this Millennium la 10 martie Niciun comentariu:
Trimiteți prin e-mail Postați pe blog!Trimiteți pe XDistribuiți pe FacebookTrimiteți către Pinterest
Postări mai noi Postări mai vechi Pagina de pornire
Abonați-vă la: Postări (Atom)

https://silethismillennium2019.blogspot.com/

ANDREI PLEȘU - RĂSPUNSUL LUI ISUS HRISTOS E UN SCANDAL TEOLOGIC

Wikipedia

Rezultatele căutării

Dicționar explicativ român

Faceți căutări pe acest blog

https://silethismillennium2019.blogspot.com/

  • Pagina de pornire

Arhivă blog

  • ▼  2025 (292)
    • ▼  martie (50)
      • ▼  mar. 11 (13)
        • ANDREI PLEȘU - RĂSPUNSUL LUI ISUS HRISTOS E UN SCA...
        • Agenții haosului putinist: Călin Georgescu, Horați...
        • Prea Mult Banciu - 10 Martie | Călin Georgescu așt...
        • Băsescu infirmă o lovitură de stat: „De ce în cazu...
        • Originea Europenilor * Povestea veche de 50 000 de...
        • BUNĂ, ROMÂNIA! JURNALIȘTII, AGRESAȚI DE MANIFESTAN...
        • România în Direct: Respingerea lui Călin Georgescu...
        • Elon Musk și MAFIA de pe Wall Street !
        • Radu Jude, premiat la Berlin: Inegalitățile între ...
        • Destabilizarea României: Cine câștigă din haos?
        • Veste Grozavă Pentru Zelenski! Ucraina Nu Poate Cr...
        • Zelenskyy oferă NATO o propunere șocantă lumii.
        • Tentativă de Revoluție? Fake News și Manipulare la...
      • ►  mar. 10 (4)
      • ►  mar. 09 (8)
      • ►  mar. 08 (2)
      • ►  mar. 07 (1)
      • ►  mar. 06 (13)
      • ►  mar. 05 (3)
      • ►  mar. 02 (1)
      • ►  mar. 01 (5)
    • ►  februarie (88)
      • ►  feb. 28 (5)
      • ►  feb. 27 (7)
      • ►  feb. 26 (9)
      • ►  feb. 25 (5)
      • ►  feb. 24 (2)
      • ►  feb. 23 (7)
      • ►  feb. 22 (3)
      • ►  feb. 21 (2)
      • ►  feb. 15 (3)
      • ►  feb. 14 (4)
      • ►  feb. 11 (5)
      • ►  feb. 10 (5)
      • ►  feb. 09 (2)
      • ►  feb. 06 (1)
      • ►  feb. 05 (7)
      • ►  feb. 04 (10)
      • ►  feb. 02 (11)
    • ►  ianuarie (154)
      • ►  ian. 31 (6)
      • ►  ian. 30 (2)
      • ►  ian. 27 (3)
      • ►  ian. 26 (3)
      • ►  ian. 25 (7)
      • ►  ian. 24 (9)
      • ►  ian. 23 (9)
      • ►  ian. 22 (2)
      • ►  ian. 21 (5)
      • ►  ian. 20 (12)
      • ►  ian. 19 (3)
      • ►  ian. 18 (6)
      • ►  ian. 17 (3)
      • ►  ian. 16 (11)
      • ►  ian. 15 (9)
      • ►  ian. 14 (7)
      • ►  ian. 13 (9)
      • ►  ian. 12 (5)
      • ►  ian. 11 (7)
      • ►  ian. 10 (7)
      • ►  ian. 09 (3)
      • ►  ian. 08 (5)
      • ►  ian. 07 (4)
      • ►  ian. 06 (4)
      • ►  ian. 05 (1)
      • ►  ian. 04 (9)
      • ►  ian. 02 (1)
      • ►  ian. 01 (2)
  • ►  2024 (1631)
    • ►  decembrie (50)
      • ►  dec. 31 (5)
      • ►  dec. 29 (2)
      • ►  dec. 28 (3)
      • ►  dec. 27 (1)
      • ►  dec. 16 (7)
      • ►  dec. 15 (5)
      • ►  dec. 14 (7)
      • ►  dec. 13 (1)
      • ►  dec. 08 (7)
      • ►  dec. 06 (3)
      • ►  dec. 04 (1)
      • ►  dec. 03 (2)
      • ►  dec. 02 (3)
      • ►  dec. 01 (3)
    • ►  noiembrie (144)
      • ►  nov. 29 (3)
      • ►  nov. 26 (3)
      • ►  nov. 25 (4)
      • ►  nov. 24 (5)
      • ►  nov. 23 (6)
      • ►  nov. 22 (2)
      • ►  nov. 21 (7)
      • ►  nov. 20 (2)
      • ►  nov. 19 (9)
      • ►  nov. 18 (5)
      • ►  nov. 17 (7)
      • ►  nov. 16 (9)
      • ►  nov. 14 (9)
      • ►  nov. 13 (6)
      • ►  nov. 12 (10)
      • ►  nov. 11 (2)
      • ►  nov. 10 (6)
      • ►  nov. 09 (4)
      • ►  nov. 08 (12)
      • ►  nov. 07 (12)
      • ►  nov. 06 (7)
      • ►  nov. 05 (5)
      • ►  nov. 04 (8)
      • ►  nov. 01 (1)
    • ►  octombrie (202)
      • ►  oct. 31 (9)
      • ►  oct. 30 (10)
      • ►  oct. 29 (6)
      • ►  oct. 28 (9)
      • ►  oct. 27 (6)
      • ►  oct. 26 (2)
      • ►  oct. 25 (12)
      • ►  oct. 24 (8)
      • ►  oct. 23 (1)
      • ►  oct. 22 (9)
      • ►  oct. 21 (11)
      • ►  oct. 20 (9)
      • ►  oct. 19 (10)
      • ►  oct. 18 (1)
      • ►  oct. 17 (13)
      • ►  oct. 16 (2)
      • ►  oct. 15 (7)
      • ►  oct. 14 (6)
      • ►  oct. 13 (5)
      • ►  oct. 12 (6)
      • ►  oct. 11 (2)
      • ►  oct. 10 (4)
      • ►  oct. 09 (6)
      • ►  oct. 08 (7)
      • ►  oct. 07 (6)
      • ►  oct. 06 (5)
      • ►  oct. 05 (9)
      • ►  oct. 04 (4)
      • ►  oct. 03 (5)
      • ►  oct. 02 (5)
      • ►  oct. 01 (7)
    • ►  septembrie (211)
      • ►  sept. 30 (8)
      • ►  sept. 29 (8)
      • ►  sept. 28 (5)
      • ►  sept. 27 (17)
      • ►  sept. 26 (7)
      • ►  sept. 25 (10)
      • ►  sept. 24 (11)
      • ►  sept. 23 (1)
      • ►  sept. 22 (12)
      • ►  sept. 21 (8)
      • ►  sept. 20 (3)
      • ►  sept. 19 (4)
      • ►  sept. 18 (4)
      • ►  sept. 17 (9)
      • ►  sept. 16 (3)
      • ►  sept. 15 (11)
      • ►  sept. 14 (13)
      • ►  sept. 13 (6)
      • ►  sept. 12 (2)
      • ►  sept. 11 (16)
      • ►  sept. 10 (2)
      • ►  sept. 09 (7)
      • ►  sept. 08 (1)
      • ►  sept. 07 (6)
      • ►  sept. 06 (6)
      • ►  sept. 05 (4)
      • ►  sept. 04 (8)
      • ►  sept. 03 (3)
      • ►  sept. 02 (6)
      • ►  sept. 01 (10)
    • ►  august (136)
      • ►  aug. 31 (2)
      • ►  aug. 30 (9)
      • ►  aug. 29 (6)
      • ►  aug. 28 (9)
      • ►  aug. 27 (4)
      • ►  aug. 26 (3)
      • ►  aug. 25 (8)
      • ►  aug. 24 (2)
      • ►  aug. 23 (1)
      • ►  aug. 22 (8)
      • ►  aug. 21 (3)
      • ►  aug. 20 (3)
      • ►  aug. 19 (2)
      • ►  aug. 18 (4)
      • ►  aug. 17 (5)
      • ►  aug. 16 (6)
      • ►  aug. 15 (5)
      • ►  aug. 14 (8)
      • ►  aug. 13 (1)
      • ►  aug. 12 (2)
      • ►  aug. 11 (6)
      • ►  aug. 10 (1)
      • ►  aug. 09 (4)
      • ►  aug. 08 (3)
      • ►  aug. 07 (1)
      • ►  aug. 06 (5)
      • ►  aug. 05 (7)
      • ►  aug. 04 (4)
      • ►  aug. 03 (4)
      • ►  aug. 02 (6)
      • ►  aug. 01 (4)
    • ►  iulie (122)
      • ►  iul. 31 (6)
      • ►  iul. 30 (4)
      • ►  iul. 29 (7)
      • ►  iul. 28 (3)
      • ►  iul. 27 (4)
      • ►  iul. 26 (8)
      • ►  iul. 18 (5)
      • ►  iul. 17 (5)
      • ►  iul. 16 (3)
      • ►  iul. 14 (12)
      • ►  iul. 13 (4)
      • ►  iul. 12 (2)
      • ►  iul. 11 (6)
      • ►  iul. 10 (7)
      • ►  iul. 09 (3)
      • ►  iul. 08 (7)
      • ►  iul. 07 (4)
      • ►  iul. 06 (4)
      • ►  iul. 05 (3)
      • ►  iul. 04 (9)
      • ►  iul. 03 (6)
      • ►  iul. 02 (6)
      • ►  iul. 01 (4)
    • ►  iunie (156)
      • ►  iun. 30 (6)
      • ►  iun. 29 (4)
      • ►  iun. 28 (4)
      • ►  iun. 27 (5)
      • ►  iun. 26 (5)
      • ►  iun. 25 (5)
      • ►  iun. 24 (4)
      • ►  iun. 23 (2)
      • ►  iun. 22 (4)
      • ►  iun. 21 (9)
      • ►  iun. 20 (8)
      • ►  iun. 19 (2)
      • ►  iun. 18 (10)
      • ►  iun. 17 (6)
      • ►  iun. 16 (5)
      • ►  iun. 15 (8)
      • ►  iun. 13 (10)
      • ►  iun. 11 (7)
      • ►  iun. 10 (5)
      • ►  iun. 09 (3)
      • ►  iun. 07 (3)
      • ►  iun. 06 (10)
      • ►  iun. 05 (1)
      • ►  iun. 04 (14)
      • ►  iun. 03 (5)
      • ►  iun. 02 (5)
      • ►  iun. 01 (6)
    • ►  mai (126)
      • ►  mai 30 (16)
      • ►  mai 29 (3)
      • ►  mai 28 (5)
      • ►  mai 27 (6)
      • ►  mai 26 (2)
      • ►  mai 25 (1)
      • ►  mai 24 (9)
      • ►  mai 23 (4)
      • ►  mai 22 (4)
      • ►  mai 21 (6)
      • ►  mai 20 (5)
      • ►  mai 19 (2)
      • ►  mai 18 (2)
      • ►  mai 17 (3)
      • ►  mai 16 (7)
      • ►  mai 15 (3)
      • ►  mai 14 (4)
      • ►  mai 13 (6)
      • ►  mai 12 (5)
      • ►  mai 10 (4)
      • ►  mai 09 (3)
      • ►  mai 08 (7)
      • ►  mai 07 (4)
      • ►  mai 06 (4)
      • ►  mai 04 (5)
      • ►  mai 03 (3)
      • ►  mai 01 (3)
    • ►  aprilie (83)
      • ►  apr. 29 (3)
      • ►  apr. 28 (4)
      • ►  apr. 27 (2)
      • ►  apr. 25 (7)
      • ►  apr. 24 (3)
      • ►  apr. 23 (3)
      • ►  apr. 22 (2)
      • ►  apr. 21 (8)
      • ►  apr. 20 (4)
      • ►  apr. 19 (6)
      • ►  apr. 17 (4)
      • ►  apr. 16 (10)
      • ►  apr. 15 (2)
      • ►  apr. 13 (3)
      • ►  apr. 11 (3)
      • ►  apr. 10 (1)
      • ►  apr. 07 (5)
      • ►  apr. 06 (1)
      • ►  apr. 05 (1)
      • ►  apr. 04 (9)
      • ►  apr. 02 (2)
    • ►  martie (159)
      • ►  mar. 31 (1)
      • ►  mar. 30 (2)
      • ►  mar. 29 (6)
      • ►  mar. 28 (8)
      • ►  mar. 27 (2)
      • ►  mar. 26 (4)
      • ►  mar. 25 (3)
      • ►  mar. 24 (5)
      • ►  mar. 23 (9)
      • ►  mar. 22 (1)
      • ►  mar. 21 (7)
      • ►  mar. 20 (2)
      • ►  mar. 19 (4)
      • ►  mar. 18 (8)
      • ►  mar. 17 (2)
      • ►  mar. 16 (6)
      • ►  mar. 15 (8)
      • ►  mar. 13 (6)
      • ►  mar. 12 (10)
      • ►  mar. 11 (7)
      • ►  mar. 10 (5)
      • ►  mar. 09 (4)
      • ►  mar. 08 (6)
      • ►  mar. 07 (11)
      • ►  mar. 06 (7)
      • ►  mar. 05 (5)
      • ►  mar. 04 (6)
      • ►  mar. 03 (5)
      • ►  mar. 02 (2)
      • ►  mar. 01 (7)
    • ►  februarie (114)
      • ►  feb. 29 (7)
      • ►  feb. 28 (4)
      • ►  feb. 27 (4)
      • ►  feb. 26 (6)
      • ►  feb. 25 (5)
      • ►  feb. 24 (2)
      • ►  feb. 23 (4)
      • ►  feb. 22 (7)
      • ►  feb. 20 (9)
      • ►  feb. 19 (7)
      • ►  feb. 18 (2)
      • ►  feb. 17 (5)
      • ►  feb. 16 (3)
      • ►  feb. 15 (7)
      • ►  feb. 14 (2)
      • ►  feb. 13 (5)
      • ►  feb. 12 (4)
      • ►  feb. 11 (2)
      • ►  feb. 10 (5)
      • ►  feb. 09 (1)
      • ►  feb. 06 (5)
      • ►  feb. 04 (3)
      • ►  feb. 03 (6)
      • ►  feb. 02 (5)
      • ►  feb. 01 (4)
    • ►  ianuarie (128)
      • ►  ian. 31 (4)
      • ►  ian. 30 (11)
      • ►  ian. 29 (4)
      • ►  ian. 28 (9)
      • ►  ian. 27 (2)
      • ►  ian. 26 (2)
      • ►  ian. 25 (7)
      • ►  ian. 24 (8)
      • ►  ian. 23 (8)
      • ►  ian. 22 (5)
      • ►  ian. 21 (5)
      • ►  ian. 20 (1)
      • ►  ian. 19 (6)
      • ►  ian. 18 (6)
      • ►  ian. 17 (2)
      • ►  ian. 16 (10)
      • ►  ian. 14 (2)
      • ►  ian. 12 (1)
      • ►  ian. 11 (9)
      • ►  ian. 09 (2)
      • ►  ian. 08 (7)
      • ►  ian. 06 (4)
      • ►  ian. 05 (7)
      • ►  ian. 04 (4)
      • ►  ian. 03 (2)
  • ►  2023 (2126)
    • ►  decembrie (88)
      • ►  dec. 31 (4)
      • ►  dec. 30 (2)
      • ►  dec. 29 (3)
      • ►  dec. 26 (1)
      • ►  dec. 25 (5)
      • ►  dec. 24 (3)
      • ►  dec. 23 (2)
      • ►  dec. 22 (7)
      • ►  dec. 21 (2)
      • ►  dec. 20 (4)
      • ►  dec. 18 (7)
      • ►  dec. 17 (9)
      • ►  dec. 16 (3)
      • ►  dec. 15 (2)
      • ►  dec. 14 (2)
      • ►  dec. 11 (4)
      • ►  dec. 08 (1)
      • ►  dec. 07 (3)
      • ►  dec. 06 (3)
      • ►  dec. 05 (5)
      • ►  dec. 04 (1)
      • ►  dec. 02 (5)
      • ►  dec. 01 (10)
    • ►  noiembrie (228)
      • ►  nov. 30 (18)
      • ►  nov. 29 (4)
      • ►  nov. 28 (10)
      • ►  nov. 27 (13)
      • ►  nov. 26 (6)
      • ►  nov. 25 (4)
      • ►  nov. 24 (5)
      • ►  nov. 23 (8)
      • ►  nov. 22 (4)
      • ►  nov. 21 (10)
      • ►  nov. 20 (3)
      • ►  nov. 19 (6)
      • ►  nov. 18 (7)
      • ►  nov. 17 (5)
      • ►  nov. 16 (16)
      • ►  nov. 15 (1)
      • ►  nov. 14 (8)
      • ►  nov. 13 (5)
      • ►  nov. 12 (13)
      • ►  nov. 11 (11)
      • ►  nov. 10 (3)
      • ►  nov. 09 (8)
      • ►  nov. 08 (9)
      • ►  nov. 07 (16)
      • ►  nov. 06 (1)
      • ►  nov. 05 (13)
      • ►  nov. 04 (5)
      • ►  nov. 03 (4)
      • ►  nov. 02 (4)
      • ►  nov. 01 (8)
    • ►  octombrie (184)
      • ►  oct. 31 (1)
      • ►  oct. 30 (11)
      • ►  oct. 29 (3)
      • ►  oct. 28 (2)
      • ►  oct. 27 (10)
      • ►  oct. 25 (10)
      • ►  oct. 24 (11)
      • ►  oct. 23 (5)
      • ►  oct. 22 (8)
      • ►  oct. 21 (8)
      • ►  oct. 20 (10)
      • ►  oct. 19 (9)
      • ►  oct. 18 (1)
      • ►  oct. 17 (6)
      • ►  oct. 16 (7)
      • ►  oct. 15 (5)
      • ►  oct. 13 (12)
      • ►  oct. 12 (3)
      • ►  oct. 11 (7)
      • ►  oct. 10 (10)
      • ►  oct. 07 (10)
      • ►  oct. 06 (10)
      • ►  oct. 05 (7)
      • ►  oct. 04 (1)
      • ►  oct. 03 (12)
      • ►  oct. 02 (5)
    • ►  septembrie (153)
      • ►  sept. 30 (10)
      • ►  sept. 29 (2)
      • ►  sept. 28 (3)
      • ►  sept. 27 (8)
      • ►  sept. 26 (5)
      • ►  sept. 25 (8)
      • ►  sept. 24 (2)
      • ►  sept. 23 (7)
      • ►  sept. 22 (1)
      • ►  sept. 21 (11)
      • ►  sept. 19 (13)
      • ►  sept. 18 (4)
      • ►  sept. 17 (4)
      • ►  sept. 16 (8)
      • ►  sept. 15 (5)
      • ►  sept. 14 (6)
      • ►  sept. 13 (4)
      • ►  sept. 12 (8)
      • ►  sept. 11 (1)
      • ►  sept. 09 (8)
      • ►  sept. 08 (4)
      • ►  sept. 07 (5)
      • ►  sept. 06 (3)
      • ►  sept. 05 (6)
      • ►  sept. 04 (9)
      • ►  sept. 03 (1)
      • ►  sept. 02 (7)
    • ►  august (194)
      • ►  aug. 31 (6)
      • ►  aug. 29 (8)
      • ►  aug. 28 (8)
      • ►  aug. 27 (10)
      • ►  aug. 26 (2)
      • ►  aug. 25 (9)
      • ►  aug. 24 (6)
      • ►  aug. 23 (5)
      • ►  aug. 22 (11)
      • ►  aug. 21 (1)
      • ►  aug. 20 (14)
      • ►  aug. 19 (3)
      • ►  aug. 18 (13)
      • ►  aug. 17 (6)
      • ►  aug. 16 (11)
      • ►  aug. 15 (6)
      • ►  aug. 14 (3)
      • ►  aug. 13 (5)
      • ►  aug. 12 (4)
      • ►  aug. 11 (4)
      • ►  aug. 10 (6)
      • ►  aug. 09 (2)
      • ►  aug. 08 (7)
      • ►  aug. 07 (8)
      • ►  aug. 06 (11)
      • ►  aug. 05 (2)
      • ►  aug. 04 (3)
      • ►  aug. 03 (12)
      • ►  aug. 02 (5)
      • ►  aug. 01 (3)
    • ►  iulie (81)
      • ►  iul. 31 (7)
      • ►  iul. 30 (3)
      • ►  iul. 29 (6)
      • ►  iul. 28 (11)
      • ►  iul. 27 (5)
      • ►  iul. 26 (4)
      • ►  iul. 25 (9)
      • ►  iul. 24 (2)
      • ►  iul. 23 (3)
      • ►  iul. 22 (4)
      • ►  iul. 18 (3)
      • ►  iul. 17 (1)
      • ►  iul. 16 (4)
      • ►  iul. 15 (2)
      • ►  iul. 12 (5)
      • ►  iul. 11 (9)
      • ►  iul. 10 (3)
    • ►  iunie (128)
      • ►  iun. 30 (12)
      • ►  iun. 27 (2)
      • ►  iun. 24 (6)
      • ►  iun. 23 (1)
      • ►  iun. 22 (4)
      • ►  iun. 21 (8)
      • ►  iun. 20 (8)
      • ►  iun. 19 (6)
      • ►  iun. 18 (9)
      • ►  iun. 17 (8)
      • ►  iun. 16 (8)
      • ►  iun. 15 (1)
      • ►  iun. 14 (10)
      • ►  iun. 12 (4)
      • ►  iun. 10 (1)
      • ►  iun. 08 (11)
      • ►  iun. 07 (3)
      • ►  iun. 06 (2)
      • ►  iun. 02 (3)
      • ►  iun. 01 (21)
    • ►  mai (208)
      • ►  mai 31 (5)
      • ►  mai 30 (7)
      • ►  mai 29 (5)
      • ►  mai 28 (7)
      • ►  mai 27 (8)
      • ►  mai 26 (8)
      • ►  mai 25 (9)
      • ►  mai 24 (7)
      • ►  mai 23 (5)
      • ►  mai 22 (12)
      • ►  mai 21 (5)
      • ►  mai 20 (7)
      • ►  mai 19 (9)
      • ►  mai 18 (17)
      • ►  mai 17 (1)
      • ►  mai 16 (12)
      • ►  mai 14 (5)
      • ►  mai 13 (4)
      • ►  mai 12 (7)
      • ►  mai 11 (4)
      • ►  mai 10 (7)
      • ►  mai 09 (8)
      • ►  mai 08 (2)
      • ►  mai 07 (3)
      • ►  mai 06 (9)
      • ►  mai 05 (3)
      • ►  mai 04 (15)
      • ►  mai 03 (2)
      • ►  mai 02 (10)
      • ►  mai 01 (5)
    • ►  aprilie (162)
      • ►  apr. 29 (10)
      • ►  apr. 27 (5)
      • ►  apr. 26 (4)
      • ►  apr. 25 (9)
      • ►  apr. 21 (8)
      • ►  apr. 19 (3)
      • ►  apr. 18 (1)
      • ►  apr. 16 (9)
      • ►  apr. 15 (3)
      • ►  apr. 14 (9)
      • ►  apr. 13 (5)
      • ►  apr. 12 (11)
      • ►  apr. 11 (13)
      • ►  apr. 10 (7)
      • ►  apr. 09 (5)
      • ►  apr. 08 (8)
      • ►  apr. 07 (7)
      • ►  apr. 06 (8)
      • ►  apr. 05 (8)
      • ►  apr. 04 (4)
      • ►  apr. 03 (9)
      • ►  apr. 02 (8)
      • ►  apr. 01 (8)
    • ►  martie (209)
      • ►  mar. 31 (2)
      • ►  mar. 30 (15)
      • ►  mar. 29 (14)
      • ►  mar. 28 (1)
      • ►  mar. 27 (12)
      • ►  mar. 26 (5)
      • ►  mar. 25 (2)
      • ►  mar. 24 (5)
      • ►  mar. 23 (4)
      • ►  mar. 22 (6)
      • ►  mar. 21 (7)
      • ►  mar. 19 (8)
      • ►  mar. 18 (9)
      • ►  mar. 17 (1)
      • ►  mar. 16 (10)
      • ►  mar. 15 (11)
      • ►  mar. 14 (7)
      • ►  mar. 13 (2)
      • ►  mar. 12 (12)
      • ►  mar. 11 (4)
      • ►  mar. 10 (7)
      • ►  mar. 09 (2)
      • ►  mar. 08 (6)
      • ►  mar. 07 (8)
      • ►  mar. 06 (8)
      • ►  mar. 05 (4)
      • ►  mar. 04 (11)
      • ►  mar. 03 (9)
      • ►  mar. 02 (8)
      • ►  mar. 01 (9)
    • ►  februarie (218)
      • ►  feb. 28 (4)
      • ►  feb. 27 (3)
      • ►  feb. 26 (10)
      • ►  feb. 25 (5)
      • ►  feb. 24 (10)
      • ►  feb. 23 (5)
      • ►  feb. 22 (8)
      • ►  feb. 21 (10)
      • ►  feb. 20 (6)
      • ►  feb. 19 (7)
      • ►  feb. 18 (2)
      • ►  feb. 17 (13)
      • ►  feb. 16 (6)
      • ►  feb. 15 (9)
      • ►  feb. 14 (11)
      • ►  feb. 13 (4)
      • ►  feb. 12 (6)
      • ►  feb. 11 (8)
      • ►  feb. 10 (2)
      • ►  feb. 09 (18)
      • ►  feb. 08 (10)
      • ►  feb. 07 (7)
      • ►  feb. 06 (7)
      • ►  feb. 05 (11)
      • ►  feb. 04 (7)
      • ►  feb. 03 (6)
      • ►  feb. 02 (11)
      • ►  feb. 01 (12)
    • ►  ianuarie (273)
      • ►  ian. 31 (12)
      • ►  ian. 30 (4)
      • ►  ian. 29 (9)
      • ►  ian. 28 (5)
      • ►  ian. 27 (10)
      • ►  ian. 26 (16)
      • ►  ian. 25 (5)
      • ►  ian. 24 (1)
      • ►  ian. 23 (10)
      • ►  ian. 22 (12)
      • ►  ian. 21 (4)
      • ►  ian. 20 (16)
      • ►  ian. 19 (11)
      • ►  ian. 18 (13)
      • ►  ian. 17 (8)
      • ►  ian. 16 (2)
      • ►  ian. 15 (7)
      • ►  ian. 14 (15)
      • ►  ian. 13 (3)
      • ►  ian. 12 (12)
      • ►  ian. 11 (7)
      • ►  ian. 10 (9)
      • ►  ian. 09 (8)
      • ►  ian. 08 (5)
      • ►  ian. 07 (6)
      • ►  ian. 06 (9)
      • ►  ian. 05 (15)
      • ►  ian. 04 (12)
      • ►  ian. 03 (8)
      • ►  ian. 02 (16)
      • ►  ian. 01 (3)
  • ►  2022 (1765)
    • ►  decembrie (255)
      • ►  dec. 31 (8)
      • ►  dec. 30 (9)
      • ►  dec. 29 (3)
      • ►  dec. 28 (13)
      • ►  dec. 27 (6)
      • ►  dec. 26 (12)
      • ►  dec. 25 (3)
      • ►  dec. 24 (8)
      • ►  dec. 23 (18)
      • ►  dec. 22 (2)
      • ►  dec. 21 (13)
      • ►  dec. 20 (8)
      • ►  dec. 19 (11)
      • ►  dec. 18 (4)
      • ►  dec. 17 (12)
      • ►  dec. 16 (11)
      • ►  dec. 15 (6)
      • ►  dec. 14 (4)
      • ►  dec. 13 (9)
      • ►  dec. 12 (1)
      • ►  dec. 11 (8)
      • ►  dec. 10 (22)
      • ►  dec. 09 (1)
      • ►  dec. 08 (9)
      • ►  dec. 07 (8)
      • ►  dec. 06 (5)
      • ►  dec. 04 (9)
      • ►  dec. 03 (12)
      • ►  dec. 02 (6)
      • ►  dec. 01 (14)
    • ►  noiembrie (232)
      • ►  nov. 30 (9)
      • ►  nov. 29 (7)
      • ►  nov. 28 (13)
      • ►  nov. 27 (7)
      • ►  nov. 26 (9)
      • ►  nov. 25 (6)
      • ►  nov. 24 (12)
      • ►  nov. 23 (9)
      • ►  nov. 22 (1)
      • ►  nov. 21 (10)
      • ►  nov. 20 (11)
      • ►  nov. 19 (11)
      • ►  nov. 18 (5)
      • ►  nov. 17 (6)
      • ►  nov. 16 (12)
      • ►  nov. 15 (6)
      • ►  nov. 14 (6)
      • ►  nov. 13 (8)
      • ►  nov. 12 (3)
      • ►  nov. 11 (12)
      • ►  nov. 10 (8)
      • ►  nov. 09 (12)
      • ►  nov. 08 (6)
      • ►  nov. 07 (3)
      • ►  nov. 06 (2)
      • ►  nov. 05 (12)
      • ►  nov. 04 (7)
      • ►  nov. 03 (4)
      • ►  nov. 02 (8)
      • ►  nov. 01 (7)
    • ►  octombrie (182)
      • ►  oct. 31 (8)
      • ►  oct. 30 (5)
      • ►  oct. 29 (6)
      • ►  oct. 28 (6)
      • ►  oct. 27 (11)
      • ►  oct. 26 (5)
      • ►  oct. 25 (6)
      • ►  oct. 24 (4)
      • ►  oct. 23 (13)
      • ►  oct. 22 (4)
      • ►  oct. 21 (5)
      • ►  oct. 20 (6)
      • ►  oct. 19 (7)
      • ►  oct. 18 (4)
      • ►  oct. 15 (2)
      • ►  oct. 14 (6)
      • ►  oct. 13 (6)
      • ►  oct. 12 (1)
      • ►  oct. 11 (13)
      • ►  oct. 10 (6)
      • ►  oct. 09 (5)
      • ►  oct. 08 (1)
      • ►  oct. 07 (8)
      • ►  oct. 06 (12)
      • ►  oct. 05 (8)
      • ►  oct. 04 (6)
      • ►  oct. 03 (7)
      • ►  oct. 02 (1)
      • ►  oct. 01 (10)
    • ►  septembrie (186)
      • ►  sept. 30 (4)
      • ►  sept. 29 (14)
      • ►  sept. 28 (5)
      • ►  sept. 27 (2)
      • ►  sept. 26 (7)
      • ►  sept. 25 (5)
      • ►  sept. 24 (7)
      • ►  sept. 23 (2)
      • ►  sept. 22 (10)
      • ►  sept. 21 (5)
      • ►  sept. 20 (5)
      • ►  sept. 19 (6)
      • ►  sept. 18 (5)
      • ►  sept. 17 (1)
      • ►  sept. 16 (12)
      • ►  sept. 15 (8)
      • ►  sept. 14 (7)
      • ►  sept. 13 (6)
      • ►  sept. 12 (5)
      • ►  sept. 11 (7)
      • ►  sept. 10 (2)
      • ►  sept. 09 (11)
      • ►  sept. 08 (7)
      • ►  sept. 07 (3)
      • ►  sept. 06 (11)
      • ►  sept. 05 (3)
      • ►  sept. 04 (9)
      • ►  sept. 03 (6)
      • ►  sept. 02 (6)
      • ►  sept. 01 (5)
    • ►  august (98)
      • ►  aug. 31 (4)
      • ►  aug. 30 (4)
      • ►  aug. 29 (3)
      • ►  aug. 28 (6)
      • ►  aug. 27 (5)
      • ►  aug. 26 (2)
      • ►  aug. 25 (10)
      • ►  aug. 24 (3)
      • ►  aug. 23 (8)
      • ►  aug. 22 (1)
      • ►  aug. 21 (6)
      • ►  aug. 20 (2)
      • ►  aug. 19 (1)
      • ►  aug. 18 (3)
      • ►  aug. 17 (1)
      • ►  aug. 16 (1)
      • ►  aug. 15 (1)
      • ►  aug. 14 (1)
      • ►  aug. 13 (1)
      • ►  aug. 12 (4)
      • ►  aug. 11 (3)
      • ►  aug. 10 (4)
      • ►  aug. 09 (2)
      • ►  aug. 08 (3)
      • ►  aug. 06 (4)
      • ►  aug. 05 (5)
      • ►  aug. 04 (2)
      • ►  aug. 03 (2)
      • ►  aug. 02 (4)
      • ►  aug. 01 (2)
    • ►  iulie (141)
      • ►  iul. 31 (4)
      • ►  iul. 30 (2)
      • ►  iul. 29 (2)
      • ►  iul. 27 (4)
      • ►  iul. 26 (5)
      • ►  iul. 25 (5)
      • ►  iul. 24 (1)
      • ►  iul. 23 (7)
      • ►  iul. 22 (4)
      • ►  iul. 21 (1)
      • ►  iul. 20 (9)
      • ►  iul. 19 (6)
      • ►  iul. 18 (7)
      • ►  iul. 17 (4)
      • ►  iul. 16 (4)
      • ►  iul. 15 (5)
      • ►  iul. 14 (7)
      • ►  iul. 13 (5)
      • ►  iul. 12 (4)
      • ►  iul. 11 (5)
      • ►  iul. 10 (5)
      • ►  iul. 09 (7)
      • ►  iul. 07 (8)
      • ►  iul. 06 (4)
      • ►  iul. 05 (7)
      • ►  iul. 04 (6)
      • ►  iul. 03 (2)
      • ►  iul. 02 (7)
      • ►  iul. 01 (4)
    • ►  iunie (129)
      • ►  iun. 30 (7)
      • ►  iun. 29 (3)
      • ►  iun. 28 (7)
      • ►  iun. 27 (5)
      • ►  iun. 26 (2)
      • ►  iun. 25 (4)
      • ►  iun. 24 (6)
      • ►  iun. 23 (5)
      • ►  iun. 22 (4)
      • ►  iun. 21 (6)
      • ►  iun. 20 (7)
      • ►  iun. 19 (1)
      • ►  iun. 18 (4)
      • ►  iun. 17 (3)
      • ►  iun. 16 (6)
      • ►  iun. 15 (4)
      • ►  iun. 14 (7)
      • ►  iun. 13 (6)
      • ►  iun. 12 (4)
      • ►  iun. 11 (3)
      • ►  iun. 10 (2)
      • ►  iun. 09 (3)
      • ►  iun. 08 (5)
      • ►  iun. 07 (7)
      • ►  iun. 06 (4)
      • ►  iun. 05 (4)
      • ►  iun. 04 (4)
      • ►  iun. 03 (2)
      • ►  iun. 01 (4)
    • ►  mai (95)
      • ►  mai 30 (2)
      • ►  mai 29 (5)
      • ►  mai 27 (9)
      • ►  mai 26 (4)
      • ►  mai 25 (3)
      • ►  mai 24 (5)
      • ►  mai 22 (4)
      • ►  mai 20 (3)
      • ►  mai 19 (6)
      • ►  mai 18 (3)
      • ►  mai 17 (2)
      • ►  mai 16 (2)
      • ►  mai 14 (6)
      • ►  mai 13 (3)
      • ►  mai 12 (4)
      • ►  mai 11 (6)
      • ►  mai 10 (3)
      • ►  mai 09 (5)
      • ►  mai 08 (1)
      • ►  mai 07 (2)
      • ►  mai 06 (1)
      • ►  mai 05 (4)
      • ►  mai 04 (1)
      • ►  mai 03 (6)
      • ►  mai 02 (3)
      • ►  mai 01 (2)
    • ►  aprilie (86)
      • ►  apr. 30 (2)
      • ►  apr. 29 (4)
      • ►  apr. 28 (3)
      • ►  apr. 27 (3)
      • ►  apr. 26 (4)
      • ►  apr. 25 (3)
      • ►  apr. 24 (2)
      • ►  apr. 23 (4)
      • ►  apr. 22 (6)
      • ►  apr. 21 (1)
      • ►  apr. 20 (1)
      • ►  apr. 19 (4)
      • ►  apr. 18 (3)
      • ►  apr. 17 (4)
      • ►  apr. 16 (3)
      • ►  apr. 15 (2)
      • ►  apr. 14 (2)
      • ►  apr. 13 (2)
      • ►  apr. 12 (3)
      • ►  apr. 11 (3)
      • ►  apr. 10 (6)
      • ►  apr. 09 (4)
      • ►  apr. 08 (4)
      • ►  apr. 07 (2)
      • ►  apr. 06 (3)
      • ►  apr. 04 (2)
      • ►  apr. 03 (2)
      • ►  apr. 02 (3)
      • ►  apr. 01 (1)
    • ►  martie (135)
      • ►  mar. 31 (3)
      • ►  mar. 30 (1)
      • ►  mar. 29 (7)
      • ►  mar. 28 (5)
      • ►  mar. 27 (4)
      • ►  mar. 26 (6)
      • ►  mar. 25 (2)
      • ►  mar. 24 (7)
      • ►  mar. 23 (3)
      • ►  mar. 22 (3)
      • ►  mar. 21 (3)
      • ►  mar. 20 (5)
      • ►  mar. 19 (12)
      • ►  mar. 18 (8)
      • ►  mar. 17 (3)
      • ►  mar. 16 (3)
      • ►  mar. 15 (2)
      • ►  mar. 14 (1)
      • ►  mar. 13 (7)
      • ►  mar. 12 (6)
      • ►  mar. 11 (3)
      • ►  mar. 10 (8)
      • ►  mar. 09 (10)
      • ►  mar. 08 (1)
      • ►  mar. 07 (8)
      • ►  mar. 06 (4)
      • ►  mar. 04 (2)
      • ►  mar. 03 (6)
      • ►  mar. 02 (2)
    • ►  februarie (129)
      • ►  feb. 27 (6)
      • ►  feb. 26 (3)
      • ►  feb. 25 (6)
      • ►  feb. 24 (2)
      • ►  feb. 23 (8)
      • ►  feb. 22 (15)
      • ►  feb. 21 (6)
      • ►  feb. 20 (2)
      • ►  feb. 19 (5)
      • ►  feb. 18 (4)
      • ►  feb. 17 (1)
      • ►  feb. 16 (7)
      • ►  feb. 15 (10)
      • ►  feb. 14 (8)
      • ►  feb. 13 (6)
      • ►  feb. 12 (8)
      • ►  feb. 11 (3)
      • ►  feb. 10 (5)
      • ►  feb. 09 (3)
      • ►  feb. 08 (3)
      • ►  feb. 07 (4)
      • ►  feb. 06 (2)
      • ►  feb. 05 (2)
      • ►  feb. 04 (2)
      • ►  feb. 03 (1)
      • ►  feb. 02 (5)
      • ►  feb. 01 (2)
    • ►  ianuarie (97)
      • ►  ian. 31 (9)
      • ►  ian. 30 (3)
      • ►  ian. 29 (6)
      • ►  ian. 28 (4)
      • ►  ian. 27 (2)
      • ►  ian. 26 (5)
      • ►  ian. 25 (1)
      • ►  ian. 24 (3)
      • ►  ian. 23 (4)
      • ►  ian. 22 (3)
      • ►  ian. 21 (4)
      • ►  ian. 20 (6)
      • ►  ian. 19 (6)
      • ►  ian. 18 (1)
      • ►  ian. 17 (3)
      • ►  ian. 16 (4)
      • ►  ian. 15 (2)
      • ►  ian. 14 (1)
      • ►  ian. 13 (2)
      • ►  ian. 12 (1)
      • ►  ian. 11 (4)
      • ►  ian. 09 (2)
      • ►  ian. 08 (3)
      • ►  ian. 07 (4)
      • ►  ian. 06 (3)
      • ►  ian. 05 (2)
      • ►  ian. 04 (1)
      • ►  ian. 03 (3)
      • ►  ian. 02 (3)
      • ►  ian. 01 (2)
  • ►  2021 (660)
    • ►  decembrie (65)
      • ►  dec. 31 (3)
      • ►  dec. 29 (1)
      • ►  dec. 26 (12)
      • ►  dec. 25 (1)
      • ►  dec. 24 (8)
      • ►  dec. 23 (8)
      • ►  dec. 21 (1)
      • ►  dec. 19 (2)
      • ►  dec. 18 (2)
      • ►  dec. 16 (1)
      • ►  dec. 14 (1)
      • ►  dec. 13 (2)
      • ►  dec. 12 (2)
      • ►  dec. 10 (2)
      • ►  dec. 09 (2)
      • ►  dec. 08 (1)
      • ►  dec. 07 (2)
      • ►  dec. 06 (2)
      • ►  dec. 05 (1)
      • ►  dec. 04 (2)
      • ►  dec. 03 (3)
      • ►  dec. 02 (1)
      • ►  dec. 01 (5)
    • ►  noiembrie (65)
      • ►  nov. 30 (1)
      • ►  nov. 29 (5)
      • ►  nov. 28 (4)
      • ►  nov. 27 (5)
      • ►  nov. 26 (2)
      • ►  nov. 20 (2)
      • ►  nov. 18 (2)
      • ►  nov. 17 (3)
      • ►  nov. 16 (2)
      • ►  nov. 15 (3)
      • ►  nov. 13 (1)
      • ►  nov. 12 (1)
      • ►  nov. 10 (3)
      • ►  nov. 09 (2)
      • ►  nov. 08 (4)
      • ►  nov. 07 (3)
      • ►  nov. 06 (4)
      • ►  nov. 05 (5)
      • ►  nov. 04 (3)
      • ►  nov. 03 (2)
      • ►  nov. 02 (4)
      • ►  nov. 01 (4)
    • ►  octombrie (37)
      • ►  oct. 31 (1)
      • ►  oct. 29 (3)
      • ►  oct. 28 (3)
      • ►  oct. 27 (2)
      • ►  oct. 25 (3)
      • ►  oct. 24 (3)
      • ►  oct. 22 (1)
      • ►  oct. 21 (5)
      • ►  oct. 14 (5)
      • ►  oct. 11 (1)
      • ►  oct. 08 (2)
      • ►  oct. 06 (2)
      • ►  oct. 05 (2)
      • ►  oct. 04 (2)
      • ►  oct. 03 (2)
    • ►  septembrie (17)
      • ►  sept. 23 (1)
      • ►  sept. 17 (3)
      • ►  sept. 16 (5)
      • ►  sept. 13 (1)
      • ►  sept. 12 (6)
      • ►  sept. 10 (1)
    • ►  august (2)
      • ►  aug. 21 (1)
      • ►  aug. 02 (1)
    • ►  iulie (3)
      • ►  iul. 04 (2)
      • ►  iul. 03 (1)
    • ►  iunie (16)
      • ►  iun. 22 (1)
      • ►  iun. 15 (2)
      • ►  iun. 14 (1)
      • ►  iun. 13 (4)
      • ►  iun. 09 (1)
      • ►  iun. 07 (3)
      • ►  iun. 05 (1)
      • ►  iun. 04 (1)
      • ►  iun. 01 (2)
    • ►  mai (40)
      • ►  mai 31 (1)
      • ►  mai 20 (2)
      • ►  mai 19 (1)
      • ►  mai 18 (10)
      • ►  mai 17 (3)
      • ►  mai 16 (2)
      • ►  mai 15 (1)
      • ►  mai 14 (1)
      • ►  mai 12 (1)
      • ►  mai 09 (2)
      • ►  mai 08 (8)
      • ►  mai 07 (1)
      • ►  mai 06 (1)
      • ►  mai 04 (2)
      • ►  mai 03 (3)
      • ►  mai 01 (1)
    • ►  aprilie (22)
      • ►  apr. 30 (2)
      • ►  apr. 28 (1)
      • ►  apr. 23 (2)
      • ►  apr. 19 (1)
      • ►  apr. 16 (3)
      • ►  apr. 13 (1)
      • ►  apr. 12 (2)
      • ►  apr. 06 (2)
      • ►  apr. 05 (2)
      • ►  apr. 03 (5)
      • ►  apr. 02 (1)
    • ►  martie (125)
      • ►  mar. 30 (4)
      • ►  mar. 29 (5)
      • ►  mar. 28 (1)
      • ►  mar. 27 (12)
      • ►  mar. 26 (1)
      • ►  mar. 24 (3)
      • ►  mar. 23 (7)
      • ►  mar. 22 (4)
      • ►  mar. 21 (3)
      • ►  mar. 20 (3)
      • ►  mar. 19 (6)
      • ►  mar. 18 (4)
      • ►  mar. 17 (5)
      • ►  mar. 16 (2)
      • ►  mar. 15 (3)
      • ►  mar. 13 (3)
      • ►  mar. 12 (4)
      • ►  mar. 10 (4)
      • ►  mar. 09 (22)
      • ►  mar. 07 (4)
      • ►  mar. 05 (6)
      • ►  mar. 04 (1)
      • ►  mar. 03 (3)
      • ►  mar. 02 (10)
      • ►  mar. 01 (5)
    • ►  februarie (107)
      • ►  feb. 28 (6)
      • ►  feb. 27 (2)
      • ►  feb. 25 (4)
      • ►  feb. 23 (4)
      • ►  feb. 22 (8)
      • ►  feb. 21 (2)
      • ►  feb. 20 (7)
      • ►  feb. 19 (3)
      • ►  feb. 18 (14)
      • ►  feb. 17 (2)
      • ►  feb. 16 (8)
      • ►  feb. 14 (9)
      • ►  feb. 13 (6)
      • ►  feb. 12 (1)
      • ►  feb. 11 (1)
      • ►  feb. 10 (1)
      • ►  feb. 07 (4)
      • ►  feb. 06 (4)
      • ►  feb. 05 (1)
      • ►  feb. 04 (1)
      • ►  feb. 03 (5)
      • ►  feb. 02 (7)
      • ►  feb. 01 (7)
    • ►  ianuarie (161)
      • ►  ian. 31 (3)
      • ►  ian. 29 (3)
      • ►  ian. 28 (7)
      • ►  ian. 27 (5)
      • ►  ian. 26 (5)
      • ►  ian. 25 (3)
      • ►  ian. 24 (1)
      • ►  ian. 23 (4)
      • ►  ian. 22 (3)
      • ►  ian. 21 (17)
      • ►  ian. 20 (15)
      • ►  ian. 19 (4)
      • ►  ian. 18 (9)
      • ►  ian. 17 (3)
      • ►  ian. 15 (6)
      • ►  ian. 14 (14)
      • ►  ian. 12 (11)
      • ►  ian. 11 (8)
      • ►  ian. 10 (11)
      • ►  ian. 09 (11)
      • ►  ian. 08 (11)
      • ►  ian. 06 (1)
      • ►  ian. 05 (5)
      • ►  ian. 03 (1)
  • ►  2020 (766)
    • ►  decembrie (128)
      • ►  dec. 31 (7)
      • ►  dec. 30 (6)
      • ►  dec. 28 (3)
      • ►  dec. 27 (3)
      • ►  dec. 25 (1)
      • ►  dec. 24 (4)
      • ►  dec. 23 (5)
      • ►  dec. 21 (3)
      • ►  dec. 20 (7)
      • ►  dec. 14 (17)
      • ►  dec. 12 (4)
      • ►  dec. 11 (15)
      • ►  dec. 10 (21)
      • ►  dec. 09 (3)
      • ►  dec. 08 (27)
      • ►  dec. 05 (1)
      • ►  dec. 03 (1)
    • ►  noiembrie (13)
      • ►  nov. 29 (1)
      • ►  nov. 25 (1)
      • ►  nov. 22 (1)
      • ►  nov. 21 (2)
      • ►  nov. 15 (1)
      • ►  nov. 12 (1)
      • ►  nov. 10 (1)
      • ►  nov. 08 (1)
      • ►  nov. 06 (2)
      • ►  nov. 05 (1)
      • ►  nov. 03 (1)
    • ►  octombrie (8)
      • ►  oct. 31 (1)
      • ►  oct. 28 (4)
      • ►  oct. 19 (1)
      • ►  oct. 18 (2)
    • ►  septembrie (7)
      • ►  sept. 23 (2)
      • ►  sept. 17 (3)
      • ►  sept. 15 (1)
      • ►  sept. 08 (1)
    • ►  august (2)
      • ►  aug. 23 (1)
      • ►  aug. 10 (1)
    • ►  iulie (52)
      • ►  iul. 29 (7)
      • ►  iul. 22 (1)
      • ►  iul. 21 (3)
      • ►  iul. 17 (6)
      • ►  iul. 15 (2)
      • ►  iul. 13 (4)
      • ►  iul. 12 (3)
      • ►  iul. 11 (8)
      • ►  iul. 10 (4)
      • ►  iul. 08 (4)
      • ►  iul. 06 (1)
      • ►  iul. 05 (2)
      • ►  iul. 04 (2)
      • ►  iul. 03 (2)
      • ►  iul. 02 (2)
      • ►  iul. 01 (1)
    • ►  iunie (49)
      • ►  iun. 30 (6)
      • ►  iun. 25 (2)
      • ►  iun. 23 (1)
      • ►  iun. 18 (1)
      • ►  iun. 17 (9)
      • ►  iun. 11 (15)
      • ►  iun. 06 (1)
      • ►  iun. 04 (3)
      • ►  iun. 02 (9)
      • ►  iun. 01 (2)
    • ►  mai (86)
      • ►  mai 31 (2)
      • ►  mai 29 (2)
      • ►  mai 28 (1)
      • ►  mai 27 (3)
      • ►  mai 25 (4)
      • ►  mai 24 (1)
      • ►  mai 23 (1)
      • ►  mai 21 (9)
      • ►  mai 20 (2)
      • ►  mai 13 (2)
      • ►  mai 12 (8)
      • ►  mai 09 (2)
      • ►  mai 07 (2)
      • ►  mai 06 (5)
      • ►  mai 05 (2)
      • ►  mai 04 (5)
      • ►  mai 03 (17)
      • ►  mai 02 (15)
      • ►  mai 01 (3)
    • ►  aprilie (174)
      • ►  apr. 30 (6)
      • ►  apr. 29 (1)
      • ►  apr. 28 (2)
      • ►  apr. 27 (1)
      • ►  apr. 25 (2)
      • ►  apr. 24 (2)
      • ►  apr. 23 (5)
      • ►  apr. 22 (3)
      • ►  apr. 21 (2)
      • ►  apr. 19 (1)
      • ►  apr. 18 (6)
      • ►  apr. 17 (8)
      • ►  apr. 16 (6)
      • ►  apr. 14 (13)
      • ►  apr. 13 (8)
      • ►  apr. 12 (1)
      • ►  apr. 11 (7)
      • ►  apr. 10 (6)
      • ►  apr. 09 (14)
      • ►  apr. 08 (11)
      • ►  apr. 07 (4)
      • ►  apr. 06 (2)
      • ►  apr. 03 (4)
      • ►  apr. 02 (26)
      • ►  apr. 01 (33)
    • ►  martie (98)
      • ►  mar. 31 (23)
      • ►  mar. 30 (5)
      • ►  mar. 29 (10)
      • ►  mar. 28 (2)
      • ►  mar. 27 (3)
      • ►  mar. 26 (6)
      • ►  mar. 25 (13)
      • ►  mar. 23 (1)
      • ►  mar. 20 (9)
      • ►  mar. 18 (2)
      • ►  mar. 17 (1)
      • ►  mar. 13 (2)
      • ►  mar. 12 (3)
      • ►  mar. 11 (1)
      • ►  mar. 10 (6)
      • ►  mar. 07 (1)
      • ►  mar. 06 (1)
      • ►  mar. 03 (2)
      • ►  mar. 01 (7)
    • ►  februarie (65)
      • ►  feb. 26 (3)
      • ►  feb. 25 (1)
      • ►  feb. 23 (2)
      • ►  feb. 22 (2)
      • ►  feb. 21 (3)
      • ►  feb. 18 (1)
      • ►  feb. 14 (3)
      • ►  feb. 13 (2)
      • ►  feb. 12 (2)
      • ►  feb. 11 (6)
      • ►  feb. 10 (12)
      • ►  feb. 09 (1)
      • ►  feb. 08 (3)
      • ►  feb. 07 (1)
      • ►  feb. 06 (7)
      • ►  feb. 04 (2)
      • ►  feb. 03 (6)
      • ►  feb. 02 (8)
    • ►  ianuarie (84)
      • ►  ian. 31 (4)
      • ►  ian. 30 (8)
      • ►  ian. 29 (1)
      • ►  ian. 28 (4)
      • ►  ian. 27 (1)
      • ►  ian. 26 (1)
      • ►  ian. 25 (4)
      • ►  ian. 24 (1)
      • ►  ian. 23 (3)
      • ►  ian. 22 (1)
      • ►  ian. 21 (4)
      • ►  ian. 20 (4)
      • ►  ian. 19 (2)
      • ►  ian. 17 (4)
      • ►  ian. 16 (5)
      • ►  ian. 14 (7)
      • ►  ian. 12 (1)
      • ►  ian. 10 (3)
      • ►  ian. 09 (2)
      • ►  ian. 08 (5)
      • ►  ian. 07 (6)
      • ►  ian. 06 (7)
      • ►  ian. 03 (1)
      • ►  ian. 02 (4)
      • ►  ian. 01 (1)
  • ►  2019 (372)
    • ►  decembrie (68)
      • ►  dec. 31 (1)
      • ►  dec. 30 (3)
      • ►  dec. 24 (1)
      • ►  dec. 20 (2)
      • ►  dec. 19 (6)
      • ►  dec. 18 (1)
      • ►  dec. 17 (3)
      • ►  dec. 15 (1)
      • ►  dec. 14 (4)
      • ►  dec. 13 (4)
      • ►  dec. 12 (7)
      • ►  dec. 11 (1)
      • ►  dec. 10 (5)
      • ►  dec. 09 (1)
      • ►  dec. 07 (7)
      • ►  dec. 06 (8)
      • ►  dec. 05 (4)
      • ►  dec. 04 (6)
      • ►  dec. 02 (3)
    • ►  noiembrie (52)
      • ►  nov. 30 (1)
      • ►  nov. 29 (2)
      • ►  nov. 28 (3)
      • ►  nov. 27 (1)
      • ►  nov. 26 (6)
      • ►  nov. 24 (2)
      • ►  nov. 21 (2)
      • ►  nov. 20 (4)
      • ►  nov. 17 (1)
      • ►  nov. 15 (1)
      • ►  nov. 12 (6)
      • ►  nov. 11 (2)
      • ►  nov. 10 (1)
      • ►  nov. 08 (4)
      • ►  nov. 07 (2)
      • ►  nov. 06 (2)
      • ►  nov. 05 (5)
      • ►  nov. 04 (2)
      • ►  nov. 02 (2)
      • ►  nov. 01 (3)
    • ►  octombrie (63)
      • ►  oct. 31 (3)
      • ►  oct. 30 (3)
      • ►  oct. 28 (1)
      • ►  oct. 26 (4)
      • ►  oct. 24 (3)
      • ►  oct. 23 (4)
      • ►  oct. 21 (4)
      • ►  oct. 20 (2)
      • ►  oct. 18 (4)
      • ►  oct. 14 (1)
      • ►  oct. 09 (6)
      • ►  oct. 08 (1)
      • ►  oct. 07 (5)
      • ►  oct. 06 (5)
      • ►  oct. 05 (1)
      • ►  oct. 04 (9)
      • ►  oct. 03 (5)
      • ►  oct. 01 (2)
    • ►  septembrie (4)
      • ►  sept. 29 (1)
      • ►  sept. 27 (2)
      • ►  sept. 06 (1)
    • ►  iulie (4)
      • ►  iul. 02 (2)
      • ►  iul. 01 (2)
    • ►  iunie (3)
      • ►  iun. 27 (1)
      • ►  iun. 26 (1)
      • ►  iun. 10 (1)
    • ►  mai (40)
      • ►  mai 27 (1)
      • ►  mai 24 (3)
      • ►  mai 23 (3)
      • ►  mai 22 (1)
      • ►  mai 21 (1)
      • ►  mai 20 (1)
      • ►  mai 16 (1)
      • ►  mai 15 (7)
      • ►  mai 14 (1)
      • ►  mai 13 (1)
      • ►  mai 11 (1)
      • ►  mai 10 (6)
      • ►  mai 09 (7)
      • ►  mai 08 (5)
      • ►  mai 04 (1)
    • ►  aprilie (16)
      • ►  apr. 26 (2)
      • ►  apr. 25 (2)
      • ►  apr. 20 (1)
      • ►  apr. 19 (1)
      • ►  apr. 18 (1)
      • ►  apr. 17 (3)
      • ►  apr. 16 (2)
      • ►  apr. 15 (1)
      • ►  apr. 14 (1)
      • ►  apr. 11 (1)
      • ►  apr. 03 (1)
    • ►  martie (53)
      • ►  mar. 28 (1)
      • ►  mar. 27 (4)
      • ►  mar. 24 (5)
      • ►  mar. 23 (1)
      • ►  mar. 22 (1)
      • ►  mar. 21 (5)
      • ►  mar. 20 (7)
      • ►  mar. 19 (2)
      • ►  mar. 17 (8)
      • ►  mar. 15 (2)
      • ►  mar. 13 (6)
      • ►  mar. 12 (1)
      • ►  mar. 11 (1)
      • ►  mar. 08 (5)
      • ►  mar. 05 (3)
      • ►  mar. 01 (1)
    • ►  februarie (29)
      • ►  feb. 28 (1)
      • ►  feb. 27 (2)
      • ►  feb. 26 (6)
      • ►  feb. 25 (1)
      • ►  feb. 24 (3)
      • ►  feb. 21 (3)
      • ►  feb. 16 (4)
      • ►  feb. 14 (2)
      • ►  feb. 13 (2)
      • ►  feb. 07 (3)
      • ►  feb. 03 (1)
      • ►  feb. 02 (1)
    • ►  ianuarie (40)
      • ►  ian. 31 (2)
      • ►  ian. 26 (1)
      • ►  ian. 21 (2)
      • ►  ian. 20 (4)
      • ►  ian. 19 (1)
      • ►  ian. 15 (1)
      • ►  ian. 13 (11)
      • ►  ian. 12 (2)
      • ►  ian. 11 (9)
      • ►  ian. 10 (2)
      • ►  ian. 09 (3)
      • ►  ian. 08 (2)
  • ►  2018 (318)
    • ►  decembrie (119)
      • ►  dec. 31 (1)
      • ►  dec. 28 (1)
      • ►  dec. 27 (2)
      • ►  dec. 26 (2)
      • ►  dec. 25 (8)
      • ►  dec. 24 (1)
      • ►  dec. 21 (5)
      • ►  dec. 19 (1)
      • ►  dec. 18 (6)
      • ►  dec. 17 (9)
      • ►  dec. 14 (3)
      • ►  dec. 12 (4)
      • ►  dec. 11 (7)
      • ►  dec. 10 (1)
      • ►  dec. 09 (7)
      • ►  dec. 08 (2)
      • ►  dec. 07 (5)
      • ►  dec. 05 (1)
      • ►  dec. 04 (12)
      • ►  dec. 03 (12)
      • ►  dec. 01 (29)
    • ►  noiembrie (76)
      • ►  nov. 30 (9)
      • ►  nov. 27 (5)
      • ►  nov. 26 (26)
      • ►  nov. 23 (9)
      • ►  nov. 22 (2)
      • ►  nov. 19 (3)
      • ►  nov. 18 (1)
      • ►  nov. 17 (1)
      • ►  nov. 16 (10)
      • ►  nov. 15 (1)
      • ►  nov. 12 (3)
      • ►  nov. 11 (2)
      • ►  nov. 09 (1)
      • ►  nov. 08 (1)
      • ►  nov. 04 (1)
      • ►  nov. 03 (1)
    • ►  octombrie (17)
      • ►  oct. 26 (1)
      • ►  oct. 25 (2)
      • ►  oct. 20 (1)
      • ►  oct. 19 (3)
      • ►  oct. 09 (1)
      • ►  oct. 05 (1)
      • ►  oct. 04 (6)
      • ►  oct. 02 (2)
    • ►  septembrie (5)
      • ►  sept. 28 (1)
      • ►  sept. 19 (2)
      • ►  sept. 18 (1)
      • ►  sept. 04 (1)
    • ►  iulie (14)
      • ►  iul. 27 (1)
      • ►  iul. 25 (3)
      • ►  iul. 24 (2)
      • ►  iul. 23 (1)
      • ►  iul. 20 (1)
      • ►  iul. 15 (1)
      • ►  iul. 13 (2)
      • ►  iul. 05 (1)
      • ►  iul. 03 (1)
      • ►  iul. 02 (1)
    • ►  iunie (8)
      • ►  iun. 21 (1)
      • ►  iun. 18 (2)
      • ►  iun. 17 (2)
      • ►  iun. 14 (1)
      • ►  iun. 11 (1)
      • ►  iun. 05 (1)
    • ►  mai (29)
      • ►  mai 30 (1)
      • ►  mai 29 (1)
      • ►  mai 28 (1)
      • ►  mai 27 (1)
      • ►  mai 26 (2)
      • ►  mai 24 (3)
      • ►  mai 22 (2)
      • ►  mai 20 (1)
      • ►  mai 19 (1)
      • ►  mai 18 (10)
      • ►  mai 17 (4)
      • ►  mai 14 (1)
      • ►  mai 05 (1)
    • ►  aprilie (10)
      • ►  apr. 17 (3)
      • ►  apr. 16 (1)
      • ►  apr. 15 (2)
      • ►  apr. 14 (1)
      • ►  apr. 12 (1)
      • ►  apr. 07 (1)
      • ►  apr. 04 (1)
    • ►  martie (11)
      • ►  mar. 31 (1)
      • ►  mar. 30 (2)
      • ►  mar. 28 (1)
      • ►  mar. 26 (1)
      • ►  mar. 23 (2)
      • ►  mar. 13 (1)
      • ►  mar. 11 (1)
      • ►  mar. 02 (2)
    • ►  februarie (7)
      • ►  feb. 20 (1)
      • ►  feb. 19 (1)
      • ►  feb. 07 (2)
      • ►  feb. 03 (1)
      • ►  feb. 02 (1)
      • ►  feb. 01 (1)
    • ►  ianuarie (22)
      • ►  ian. 31 (1)
      • ►  ian. 30 (5)
      • ►  ian. 28 (1)
      • ►  ian. 26 (1)
      • ►  ian. 24 (1)
      • ►  ian. 23 (3)
      • ►  ian. 22 (3)
      • ►  ian. 16 (3)
      • ►  ian. 13 (2)
      • ►  ian. 01 (2)
  • ►  2017 (143)
    • ►  decembrie (8)
      • ►  dec. 31 (3)
      • ►  dec. 25 (1)
      • ►  dec. 20 (1)
      • ►  dec. 16 (1)
      • ►  dec. 12 (1)
      • ►  dec. 10 (1)
    • ►  noiembrie (15)
      • ►  nov. 28 (1)
      • ►  nov. 22 (2)
      • ►  nov. 18 (1)
      • ►  nov. 15 (1)
      • ►  nov. 14 (1)
      • ►  nov. 13 (1)
      • ►  nov. 11 (2)
      • ►  nov. 09 (1)
      • ►  nov. 06 (1)
      • ►  nov. 02 (3)
      • ►  nov. 01 (1)
    • ►  octombrie (38)
      • ►  oct. 31 (3)
      • ►  oct. 30 (3)
      • ►  oct. 29 (1)
      • ►  oct. 27 (2)
      • ►  oct. 23 (2)
      • ►  oct. 22 (3)
      • ►  oct. 17 (1)
      • ►  oct. 15 (4)
      • ►  oct. 11 (6)
      • ►  oct. 09 (2)
      • ►  oct. 07 (3)
      • ►  oct. 06 (1)
      • ►  oct. 05 (5)
      • ►  oct. 03 (1)
      • ►  oct. 02 (1)
    • ►  septembrie (8)
      • ►  sept. 24 (5)
      • ►  sept. 20 (2)
      • ►  sept. 12 (1)
    • ►  august (6)
      • ►  aug. 30 (1)
      • ►  aug. 23 (1)
      • ►  aug. 14 (1)
      • ►  aug. 09 (1)
      • ►  aug. 04 (2)
    • ►  iulie (6)
      • ►  iul. 28 (1)
      • ►  iul. 21 (1)
      • ►  iul. 20 (1)
      • ►  iul. 14 (1)
      • ►  iul. 13 (1)
      • ►  iul. 03 (1)
    • ►  iunie (1)
      • ►  iun. 10 (1)
    • ►  aprilie (1)
      • ►  apr. 22 (1)
    • ►  martie (9)
      • ►  mar. 08 (4)
      • ►  mar. 01 (5)
    • ►  februarie (11)
      • ►  feb. 21 (2)
      • ►  feb. 19 (1)
      • ►  feb. 16 (2)
      • ►  feb. 14 (2)
      • ►  feb. 09 (2)
      • ►  feb. 02 (1)
      • ►  feb. 01 (1)
    • ►  ianuarie (40)
      • ►  ian. 30 (1)
      • ►  ian. 28 (2)
      • ►  ian. 27 (1)
      • ►  ian. 26 (1)
      • ►  ian. 24 (1)
      • ►  ian. 23 (1)
      • ►  ian. 20 (2)
      • ►  ian. 19 (1)
      • ►  ian. 18 (2)
      • ►  ian. 16 (3)
      • ►  ian. 14 (1)
      • ►  ian. 13 (2)
      • ►  ian. 12 (6)
      • ►  ian. 11 (1)
      • ►  ian. 10 (13)
      • ►  ian. 08 (2)
  • ►  2016 (1662)
    • ►  decembrie (14)
      • ►  dec. 29 (2)
      • ►  dec. 20 (1)
      • ►  dec. 19 (1)
      • ►  dec. 18 (2)
      • ►  dec. 17 (2)
      • ►  dec. 15 (1)
      • ►  dec. 11 (1)
      • ►  dec. 08 (1)
      • ►  dec. 02 (3)
    • ►  noiembrie (30)
      • ►  nov. 30 (1)
      • ►  nov. 29 (1)
      • ►  nov. 26 (3)
      • ►  nov. 24 (4)
      • ►  nov. 23 (4)
      • ►  nov. 21 (2)
      • ►  nov. 16 (1)
      • ►  nov. 15 (1)
      • ►  nov. 11 (1)
      • ►  nov. 10 (3)
      • ►  nov. 07 (1)
      • ►  nov. 04 (3)
      • ►  nov. 03 (1)
      • ►  nov. 01 (4)
    • ►  octombrie (7)
      • ►  oct. 30 (1)
      • ►  oct. 17 (1)
      • ►  oct. 09 (4)
      • ►  oct. 07 (1)
    • ►  septembrie (15)
      • ►  sept. 28 (1)
      • ►  sept. 26 (1)
      • ►  sept. 25 (6)
      • ►  sept. 24 (1)
      • ►  sept. 23 (1)
      • ►  sept. 22 (1)
      • ►  sept. 19 (1)
      • ►  sept. 08 (2)
      • ►  sept. 03 (1)
    • ►  august (63)
      • ►  aug. 31 (6)
      • ►  aug. 24 (3)
      • ►  aug. 22 (1)
      • ►  aug. 21 (6)
      • ►  aug. 20 (2)
      • ►  aug. 16 (1)
      • ►  aug. 13 (1)
      • ►  aug. 12 (5)
      • ►  aug. 10 (7)
      • ►  aug. 09 (1)
      • ►  aug. 08 (3)
      • ►  aug. 07 (4)
      • ►  aug. 06 (9)
      • ►  aug. 05 (4)
      • ►  aug. 04 (2)
      • ►  aug. 03 (2)
      • ►  aug. 02 (4)
      • ►  aug. 01 (2)
    • ►  iulie (62)
      • ►  iul. 31 (4)
      • ►  iul. 29 (1)
      • ►  iul. 27 (2)
      • ►  iul. 26 (1)
      • ►  iul. 25 (3)
      • ►  iul. 24 (1)
      • ►  iul. 21 (2)
      • ►  iul. 20 (9)
      • ►  iul. 19 (2)
      • ►  iul. 16 (3)
      • ►  iul. 14 (3)
      • ►  iul. 11 (2)
      • ►  iul. 10 (12)
      • ►  iul. 09 (2)
      • ►  iul. 06 (2)
      • ►  iul. 05 (1)
      • ►  iul. 04 (1)
      • ►  iul. 03 (3)
      • ►  iul. 02 (7)
      • ►  iul. 01 (1)
    • ►  iunie (61)
      • ►  iun. 30 (1)
      • ►  iun. 29 (2)
      • ►  iun. 28 (4)
      • ►  iun. 27 (2)
      • ►  iun. 26 (2)
      • ►  iun. 25 (7)
      • ►  iun. 24 (6)
      • ►  iun. 23 (1)
      • ►  iun. 22 (8)
      • ►  iun. 20 (3)
      • ►  iun. 19 (1)
      • ►  iun. 18 (2)
      • ►  iun. 17 (1)
      • ►  iun. 16 (1)
      • ►  iun. 14 (2)
      • ►  iun. 13 (4)
      • ►  iun. 09 (3)
      • ►  iun. 08 (8)
      • ►  iun. 07 (3)
    • ►  mai (10)
      • ►  mai 30 (3)
      • ►  mai 29 (1)
      • ►  mai 20 (3)
      • ►  mai 15 (2)
      • ►  mai 04 (1)
    • ►  aprilie (4)
      • ►  apr. 14 (1)
      • ►  apr. 11 (1)
      • ►  apr. 07 (2)
    • ►  martie (23)
      • ►  mar. 02 (11)
      • ►  mar. 01 (12)
    • ►  februarie (781)
      • ►  feb. 29 (16)
      • ►  feb. 28 (15)
      • ►  feb. 27 (2)
      • ►  feb. 26 (23)
      • ►  feb. 25 (25)
      • ►  feb. 24 (21)
      • ►  feb. 23 (32)
      • ►  feb. 22 (24)
      • ►  feb. 21 (13)
      • ►  feb. 20 (28)
      • ►  feb. 19 (40)
      • ►  feb. 18 (25)
      • ►  feb. 16 (41)
      • ►  feb. 15 (28)
      • ►  feb. 14 (17)
      • ►  feb. 13 (24)
      • ►  feb. 12 (26)
      • ►  feb. 11 (48)
      • ►  feb. 10 (24)
      • ►  feb. 09 (40)
      • ►  feb. 08 (22)
      • ►  feb. 07 (55)
      • ►  feb. 06 (40)
      • ►  feb. 05 (36)
      • ►  feb. 04 (43)
      • ►  feb. 03 (27)
      • ►  feb. 02 (27)
      • ►  feb. 01 (19)
    • ►  ianuarie (592)
      • ►  ian. 31 (28)
      • ►  ian. 30 (30)
      • ►  ian. 29 (48)
      • ►  ian. 28 (27)
      • ►  ian. 27 (15)
      • ►  ian. 26 (38)
      • ►  ian. 25 (33)
      • ►  ian. 24 (32)
      • ►  ian. 23 (18)
      • ►  ian. 22 (17)
      • ►  ian. 21 (19)
      • ►  ian. 20 (17)
      • ►  ian. 19 (27)
      • ►  ian. 18 (27)
      • ►  ian. 16 (23)
      • ►  ian. 15 (12)
      • ►  ian. 14 (11)
      • ►  ian. 13 (32)
      • ►  ian. 12 (15)
      • ►  ian. 11 (12)
      • ►  ian. 10 (9)
      • ►  ian. 09 (14)
      • ►  ian. 08 (14)
      • ►  ian. 07 (13)
      • ►  ian. 06 (17)
      • ►  ian. 05 (15)
      • ►  ian. 03 (5)
      • ►  ian. 02 (14)
      • ►  ian. 01 (10)
  • ►  2015 (1782)
    • ►  decembrie (482)
      • ►  dec. 31 (15)
      • ►  dec. 30 (19)
      • ►  dec. 29 (8)
      • ►  dec. 28 (1)
      • ►  dec. 27 (8)
      • ►  dec. 26 (3)
      • ►  dec. 25 (3)
      • ►  dec. 24 (6)
      • ►  dec. 22 (10)
      • ►  dec. 21 (14)
      • ►  dec. 20 (9)
      • ►  dec. 19 (8)
      • ►  dec. 18 (25)
      • ►  dec. 17 (13)
      • ►  dec. 16 (37)
      • ►  dec. 15 (22)
      • ►  dec. 14 (31)
      • ►  dec. 13 (27)
      • ►  dec. 12 (32)
      • ►  dec. 11 (15)
      • ►  dec. 10 (42)
      • ►  dec. 09 (15)
      • ►  dec. 08 (21)
      • ►  dec. 07 (19)
      • ►  dec. 06 (17)
      • ►  dec. 05 (33)
      • ►  dec. 03 (20)
      • ►  dec. 02 (6)
      • ►  dec. 01 (3)
    • ►  noiembrie (500)
      • ►  nov. 30 (14)
      • ►  nov. 29 (1)
      • ►  nov. 28 (19)
      • ►  nov. 27 (19)
      • ►  nov. 26 (18)
      • ►  nov. 24 (22)
      • ►  nov. 23 (13)
      • ►  nov. 22 (7)
      • ►  nov. 21 (14)
      • ►  nov. 20 (12)
      • ►  nov. 19 (10)
      • ►  nov. 18 (30)
      • ►  nov. 17 (19)
      • ►  nov. 16 (26)
      • ►  nov. 15 (10)
      • ►  nov. 14 (40)
      • ►  nov. 13 (5)
      • ►  nov. 12 (7)
      • ►  nov. 11 (14)
      • ►  nov. 10 (17)
      • ►  nov. 09 (23)
      • ►  nov. 08 (22)
      • ►  nov. 07 (18)
      • ►  nov. 06 (32)
      • ►  nov. 05 (29)
      • ►  nov. 04 (7)
      • ►  nov. 03 (23)
      • ►  nov. 02 (17)
      • ►  nov. 01 (12)
    • ►  octombrie (189)
      • ►  oct. 31 (13)
      • ►  oct. 30 (4)
      • ►  oct. 29 (17)
      • ►  oct. 27 (9)
      • ►  oct. 26 (6)
      • ►  oct. 25 (6)
      • ►  oct. 24 (7)
      • ►  oct. 23 (6)
      • ►  oct. 22 (6)
      • ►  oct. 21 (7)
      • ►  oct. 19 (5)
      • ►  oct. 17 (1)
      • ►  oct. 16 (5)
      • ►  oct. 15 (6)
      • ►  oct. 14 (3)
      • ►  oct. 13 (2)
      • ►  oct. 12 (7)
      • ►  oct. 11 (2)
      • ►  oct. 10 (9)
      • ►  oct. 09 (4)
      • ►  oct. 08 (8)
      • ►  oct. 07 (6)
      • ►  oct. 06 (9)
      • ►  oct. 05 (6)
      • ►  oct. 04 (10)
      • ►  oct. 03 (7)
      • ►  oct. 02 (8)
      • ►  oct. 01 (10)
    • ►  septembrie (122)
      • ►  sept. 30 (14)
      • ►  sept. 29 (13)
      • ►  sept. 28 (6)
      • ►  sept. 27 (10)
      • ►  sept. 26 (5)
      • ►  sept. 25 (7)
      • ►  sept. 24 (5)
      • ►  sept. 23 (4)
      • ►  sept. 22 (4)
      • ►  sept. 21 (3)
      • ►  sept. 20 (4)
      • ►  sept. 19 (2)
      • ►  sept. 18 (1)
      • ►  sept. 17 (5)
      • ►  sept. 13 (3)
      • ►  sept. 11 (5)
      • ►  sept. 10 (1)
      • ►  sept. 06 (7)
      • ►  sept. 05 (2)
      • ►  sept. 04 (8)
      • ►  sept. 03 (5)
      • ►  sept. 02 (2)
      • ►  sept. 01 (6)
    • ►  august (96)
      • ►  aug. 31 (5)
      • ►  aug. 30 (1)
      • ►  aug. 29 (3)
      • ►  aug. 28 (6)
      • ►  aug. 27 (7)
      • ►  aug. 25 (4)
      • ►  aug. 24 (6)
      • ►  aug. 23 (1)
      • ►  aug. 22 (7)
      • ►  aug. 21 (5)
      • ►  aug. 20 (5)
      • ►  aug. 18 (3)
      • ►  aug. 17 (2)
      • ►  aug. 13 (6)
      • ►  aug. 12 (7)
      • ►  aug. 11 (3)
      • ►  aug. 10 (2)
      • ►  aug. 09 (7)
      • ►  aug. 08 (3)
      • ►  aug. 07 (2)
      • ►  aug. 05 (3)
      • ►  aug. 04 (1)
      • ►  aug. 03 (3)
      • ►  aug. 02 (3)
      • ►  aug. 01 (1)
    • ►  iulie (130)
      • ►  iul. 31 (5)
      • ►  iul. 30 (6)
      • ►  iul. 29 (1)
      • ►  iul. 28 (9)
      • ►  iul. 27 (5)
      • ►  iul. 26 (4)
      • ►  iul. 25 (7)
      • ►  iul. 23 (6)
      • ►  iul. 21 (1)
      • ►  iul. 20 (3)
      • ►  iul. 19 (4)
      • ►  iul. 18 (8)
      • ►  iul. 17 (2)
      • ►  iul. 16 (5)
      • ►  iul. 15 (1)
      • ►  iul. 14 (1)
      • ►  iul. 13 (3)
      • ►  iul. 12 (7)
      • ►  iul. 11 (4)
      • ►  iul. 10 (3)
      • ►  iul. 09 (9)
      • ►  iul. 08 (14)
      • ►  iul. 07 (3)
      • ►  iul. 06 (3)
      • ►  iul. 05 (2)
      • ►  iul. 04 (3)
      • ►  iul. 03 (4)
      • ►  iul. 02 (7)
    • ►  iunie (88)
      • ►  iun. 30 (6)
      • ►  iun. 29 (2)
      • ►  iun. 28 (1)
      • ►  iun. 27 (4)
      • ►  iun. 26 (9)
      • ►  iun. 25 (4)
      • ►  iun. 24 (4)
      • ►  iun. 23 (8)
      • ►  iun. 22 (5)
      • ►  iun. 21 (8)
      • ►  iun. 19 (1)
      • ►  iun. 18 (4)
      • ►  iun. 16 (1)
      • ►  iun. 14 (1)
      • ►  iun. 13 (2)
      • ►  iun. 12 (3)
      • ►  iun. 11 (5)
      • ►  iun. 10 (1)
      • ►  iun. 08 (2)
      • ►  iun. 07 (1)
      • ►  iun. 06 (4)
      • ►  iun. 05 (2)
      • ►  iun. 03 (1)
      • ►  iun. 02 (7)
      • ►  iun. 01 (2)
    • ►  mai (137)
      • ►  mai 31 (6)
      • ►  mai 30 (10)
      • ►  mai 29 (4)
      • ►  mai 28 (6)
      • ►  mai 27 (6)
      • ►  mai 26 (10)
      • ►  mai 25 (13)
      • ►  mai 24 (5)
      • ►  mai 23 (4)
      • ►  mai 22 (1)
      • ►  mai 21 (1)
      • ►  mai 19 (2)
      • ►  mai 18 (3)
      • ►  mai 17 (2)
      • ►  mai 16 (6)
      • ►  mai 14 (4)
      • ►  mai 13 (4)
      • ►  mai 12 (3)
      • ►  mai 11 (5)
      • ►  mai 10 (2)
      • ►  mai 09 (5)
      • ►  mai 08 (10)
      • ►  mai 07 (6)
      • ►  mai 05 (3)
      • ►  mai 04 (4)
      • ►  mai 03 (4)
      • ►  mai 02 (6)
      • ►  mai 01 (2)
    • ►  aprilie (23)
      • ►  apr. 30 (1)
      • ►  apr. 27 (1)
      • ►  apr. 26 (1)
      • ►  apr. 25 (2)
      • ►  apr. 24 (2)
      • ►  apr. 22 (1)
      • ►  apr. 17 (1)
      • ►  apr. 16 (3)
      • ►  apr. 14 (1)
      • ►  apr. 13 (1)
      • ►  apr. 11 (3)
      • ►  apr. 09 (1)
      • ►  apr. 02 (3)
      • ►  apr. 01 (2)
    • ►  martie (6)
      • ►  mar. 26 (1)
      • ►  mar. 24 (1)
      • ►  mar. 11 (1)
      • ►  mar. 04 (1)
      • ►  mar. 02 (1)
      • ►  mar. 01 (1)
    • ►  februarie (3)
      • ►  feb. 26 (1)
      • ►  feb. 09 (1)
      • ►  feb. 03 (1)
    • ►  ianuarie (6)
      • ►  ian. 29 (1)
      • ►  ian. 21 (3)
      • ►  ian. 19 (1)
      • ►  ian. 18 (1)
  • ►  2012 (99)
    • ►  septembrie (7)
      • ►  sept. 28 (1)
      • ►  sept. 25 (1)
      • ►  sept. 24 (1)
      • ►  sept. 15 (1)
      • ►  sept. 06 (2)
      • ►  sept. 02 (1)
    • ►  august (7)
      • ►  aug. 31 (1)
      • ►  aug. 28 (1)
      • ►  aug. 25 (1)
      • ►  aug. 22 (1)
      • ►  aug. 20 (1)
      • ►  aug. 11 (1)
      • ►  aug. 05 (1)
    • ►  iulie (5)
      • ►  iul. 22 (2)
      • ►  iul. 20 (2)
      • ►  iul. 15 (1)
    • ►  iunie (2)
      • ►  iun. 30 (1)
      • ►  iun. 07 (1)
    • ►  mai (2)
      • ►  mai 18 (1)
      • ►  mai 07 (1)
    • ►  aprilie (2)
      • ►  apr. 01 (2)
    • ►  martie (23)
      • ►  mar. 25 (1)
      • ►  mar. 24 (1)
      • ►  mar. 23 (1)
      • ►  mar. 18 (1)
      • ►  mar. 16 (1)
      • ►  mar. 11 (2)
      • ►  mar. 10 (1)
      • ►  mar. 09 (5)
      • ►  mar. 07 (1)
      • ►  mar. 06 (1)
      • ►  mar. 05 (1)
      • ►  mar. 04 (2)
      • ►  mar. 03 (1)
      • ►  mar. 02 (4)
    • ►  februarie (16)
      • ►  feb. 28 (1)
      • ►  feb. 26 (1)
      • ►  feb. 24 (1)
      • ►  feb. 12 (1)
      • ►  feb. 11 (2)
      • ►  feb. 10 (2)
      • ►  feb. 09 (2)
      • ►  feb. 08 (1)
      • ►  feb. 07 (1)
      • ►  feb. 05 (2)
      • ►  feb. 03 (1)
      • ►  feb. 01 (1)
    • ►  ianuarie (35)
      • ►  ian. 31 (4)
      • ►  ian. 29 (2)
      • ►  ian. 28 (1)
      • ►  ian. 24 (1)
      • ►  ian. 21 (1)
      • ►  ian. 20 (2)
      • ►  ian. 19 (2)
      • ►  ian. 18 (5)
      • ►  ian. 16 (1)
      • ►  ian. 12 (1)
      • ►  ian. 11 (1)
      • ►  ian. 10 (2)
      • ►  ian. 09 (3)
      • ►  ian. 08 (4)
      • ►  ian. 07 (1)
      • ►  ian. 06 (3)
      • ►  ian. 02 (1)
  • ►  2011 (79)
    • ►  decembrie (9)
      • ►  dec. 28 (1)
      • ►  dec. 27 (2)
      • ►  dec. 22 (1)
      • ►  dec. 03 (4)
      • ►  dec. 02 (1)
    • ►  noiembrie (1)
      • ►  nov. 16 (1)
    • ►  septembrie (1)
      • ►  sept. 30 (1)
    • ►  august (1)
      • ►  aug. 08 (1)
    • ►  iulie (2)
      • ►  iul. 11 (1)
      • ►  iul. 06 (1)
    • ►  iunie (1)
      • ►  iun. 15 (1)
    • ►  mai (4)
      • ►  mai 26 (1)
      • ►  mai 24 (1)
      • ►  mai 01 (2)
    • ►  aprilie (5)
      • ►  apr. 08 (1)
      • ►  apr. 05 (1)
      • ►  apr. 04 (2)
      • ►  apr. 03 (1)
    • ►  martie (5)
      • ►  mar. 28 (1)
      • ►  mar. 08 (1)
      • ►  mar. 07 (2)
      • ►  mar. 05 (1)
    • ►  februarie (4)
      • ►  feb. 24 (1)
      • ►  feb. 03 (1)
      • ►  feb. 02 (2)
    • ►  ianuarie (46)
      • ►  ian. 31 (2)
      • ►  ian. 30 (1)
      • ►  ian. 29 (1)
      • ►  ian. 28 (1)
      • ►  ian. 26 (1)
      • ►  ian. 25 (2)
      • ►  ian. 24 (1)
      • ►  ian. 21 (3)
      • ►  ian. 18 (2)
      • ►  ian. 17 (1)
      • ►  ian. 16 (4)
      • ►  ian. 14 (2)
      • ►  ian. 13 (2)
      • ►  ian. 12 (3)
      • ►  ian. 11 (8)
      • ►  ian. 10 (1)
      • ►  ian. 09 (6)
      • ►  ian. 07 (1)
      • ►  ian. 06 (3)
      • ►  ian. 05 (1)
  • ►  2010 (316)
    • ►  decembrie (25)
      • ►  dec. 31 (2)
      • ►  dec. 28 (2)
      • ►  dec. 25 (1)
      • ►  dec. 24 (1)
      • ►  dec. 22 (1)
      • ►  dec. 21 (2)
      • ►  dec. 20 (1)
      • ►  dec. 18 (1)
      • ►  dec. 16 (2)
      • ►  dec. 15 (1)
      • ►  dec. 14 (1)
      • ►  dec. 13 (1)
      • ►  dec. 10 (1)
      • ►  dec. 09 (1)
      • ►  dec. 05 (2)
      • ►  dec. 03 (4)
      • ►  dec. 01 (1)
    • ►  noiembrie (7)
      • ►  nov. 27 (1)
      • ►  nov. 26 (2)
      • ►  nov. 21 (1)
      • ►  nov. 11 (1)
      • ►  nov. 09 (1)
      • ►  nov. 08 (1)
    • ►  octombrie (23)
      • ►  oct. 21 (3)
      • ►  oct. 19 (2)
      • ►  oct. 17 (1)
      • ►  oct. 16 (3)
      • ►  oct. 15 (1)
      • ►  oct. 11 (4)
      • ►  oct. 10 (1)
      • ►  oct. 09 (1)
      • ►  oct. 08 (1)
      • ►  oct. 07 (3)
      • ►  oct. 06 (2)
      • ►  oct. 03 (1)
    • ►  septembrie (38)
      • ►  sept. 27 (6)
      • ►  sept. 26 (1)
      • ►  sept. 25 (1)
      • ►  sept. 24 (1)
      • ►  sept. 21 (2)
      • ►  sept. 20 (1)
      • ►  sept. 19 (5)
      • ►  sept. 17 (2)
      • ►  sept. 16 (1)
      • ►  sept. 14 (1)
      • ►  sept. 13 (2)
      • ►  sept. 12 (1)
      • ►  sept. 11 (2)
      • ►  sept. 10 (2)
      • ►  sept. 09 (3)
      • ►  sept. 08 (1)
      • ►  sept. 07 (1)
      • ►  sept. 05 (1)
      • ►  sept. 04 (3)
      • ►  sept. 01 (1)
    • ►  august (26)
      • ►  aug. 31 (1)
      • ►  aug. 29 (2)
      • ►  aug. 28 (1)
      • ►  aug. 27 (2)
      • ►  aug. 24 (2)
      • ►  aug. 23 (1)
      • ►  aug. 22 (1)
      • ►  aug. 17 (3)
      • ►  aug. 13 (2)
      • ►  aug. 11 (4)
      • ►  aug. 10 (1)
      • ►  aug. 07 (1)
      • ►  aug. 04 (2)
      • ►  aug. 03 (2)
      • ►  aug. 02 (1)
    • ►  iulie (64)
      • ►  iul. 31 (4)
      • ►  iul. 28 (1)
      • ►  iul. 27 (2)
      • ►  iul. 24 (3)
      • ►  iul. 22 (4)
      • ►  iul. 21 (5)
      • ►  iul. 20 (3)
      • ►  iul. 19 (2)
      • ►  iul. 18 (1)
      • ►  iul. 16 (4)
      • ►  iul. 15 (3)
      • ►  iul. 14 (6)
      • ►  iul. 13 (5)
      • ►  iul. 12 (5)
      • ►  iul. 11 (2)
      • ►  iul. 10 (2)
      • ►  iul. 08 (1)
      • ►  iul. 06 (2)
      • ►  iul. 05 (2)
      • ►  iul. 04 (1)
      • ►  iul. 02 (5)
      • ►  iul. 01 (1)
    • ►  iunie (35)
      • ►  iun. 27 (3)
      • ►  iun. 26 (3)
      • ►  iun. 25 (2)
      • ►  iun. 24 (1)
      • ►  iun. 23 (1)
      • ►  iun. 22 (1)
      • ►  iun. 21 (1)
      • ►  iun. 20 (1)
      • ►  iun. 19 (2)
      • ►  iun. 18 (2)
      • ►  iun. 15 (1)
      • ►  iun. 13 (3)
      • ►  iun. 12 (3)
      • ►  iun. 10 (2)
      • ►  iun. 09 (3)
      • ►  iun. 06 (2)
      • ►  iun. 05 (1)
      • ►  iun. 04 (1)
      • ►  iun. 01 (2)
    • ►  mai (2)
      • ►  mai 28 (2)
    • ►  aprilie (8)
      • ►  apr. 26 (1)
      • ►  apr. 24 (3)
      • ►  apr. 16 (1)
      • ►  apr. 12 (1)
      • ►  apr. 10 (2)
    • ►  martie (10)
      • ►  mar. 16 (1)
      • ►  mar. 14 (1)
      • ►  mar. 08 (2)
      • ►  mar. 06 (1)
      • ►  mar. 05 (1)
      • ►  mar. 04 (3)
      • ►  mar. 03 (1)
    • ►  februarie (32)
      • ►  feb. 28 (2)
      • ►  feb. 26 (1)
      • ►  feb. 24 (1)
      • ►  feb. 22 (7)
      • ►  feb. 21 (2)
      • ►  feb. 19 (1)
      • ►  feb. 18 (1)
      • ►  feb. 12 (3)
      • ►  feb. 10 (1)
      • ►  feb. 09 (1)
      • ►  feb. 08 (1)
      • ►  feb. 06 (2)
      • ►  feb. 05 (1)
      • ►  feb. 04 (4)
      • ►  feb. 03 (1)
      • ►  feb. 01 (3)
    • ►  ianuarie (46)
      • ►  ian. 30 (1)
      • ►  ian. 24 (1)
      • ►  ian. 23 (1)
      • ►  ian. 22 (1)
      • ►  ian. 20 (2)
      • ►  ian. 19 (2)
      • ►  ian. 18 (3)
      • ►  ian. 17 (6)
      • ►  ian. 16 (11)
      • ►  ian. 15 (5)
      • ►  ian. 11 (1)
      • ►  ian. 10 (1)
      • ►  ian. 09 (3)
      • ►  ian. 08 (1)
      • ►  ian. 04 (3)
      • ►  ian. 03 (3)
      • ►  ian. 01 (1)
  • ►  2009 (378)
    • ►  decembrie (46)
      • ►  dec. 30 (1)
      • ►  dec. 28 (2)
      • ►  dec. 26 (3)
      • ►  dec. 25 (2)
      • ►  dec. 24 (3)
      • ►  dec. 22 (1)
      • ►  dec. 20 (5)
      • ►  dec. 18 (3)
      • ►  dec. 17 (1)
      • ►  dec. 15 (1)
      • ►  dec. 14 (1)
      • ►  dec. 13 (1)
      • ►  dec. 12 (1)
      • ►  dec. 11 (1)
      • ►  dec. 10 (1)
      • ►  dec. 09 (2)
      • ►  dec. 08 (3)
      • ►  dec. 07 (1)
      • ►  dec. 04 (5)
      • ►  dec. 02 (4)
      • ►  dec. 01 (4)
    • ►  noiembrie (67)
      • ►  nov. 30 (5)
      • ►  nov. 29 (2)
      • ►  nov. 28 (3)
      • ►  nov. 27 (2)
      • ►  nov. 26 (2)
      • ►  nov. 25 (1)
      • ►  nov. 24 (2)
      • ►  nov. 23 (1)
      • ►  nov. 22 (2)
      • ►  nov. 21 (3)
      • ►  nov. 20 (1)
      • ►  nov. 19 (6)
      • ►  nov. 18 (5)
      • ►  nov. 17 (3)
      • ►  nov. 16 (1)
      • ►  nov. 15 (1)
      • ►  nov. 14 (4)
      • ►  nov. 13 (2)
      • ►  nov. 12 (3)
      • ►  nov. 11 (2)
      • ►  nov. 10 (2)
      • ►  nov. 09 (4)
      • ►  nov. 08 (1)
      • ►  nov. 07 (2)
      • ►  nov. 06 (1)
      • ►  nov. 05 (1)
      • ►  nov. 04 (2)
      • ►  nov. 03 (1)
      • ►  nov. 02 (2)
    • ►  octombrie (67)
      • ►  oct. 31 (3)
      • ►  oct. 30 (2)
      • ►  oct. 29 (1)
      • ►  oct. 28 (1)
      • ►  oct. 27 (3)
      • ►  oct. 26 (2)
      • ►  oct. 25 (2)
      • ►  oct. 23 (6)
      • ►  oct. 22 (3)
      • ►  oct. 21 (1)
      • ►  oct. 20 (2)
      • ►  oct. 19 (3)
      • ►  oct. 18 (2)
      • ►  oct. 17 (4)
      • ►  oct. 16 (1)
      • ►  oct. 14 (1)
      • ►  oct. 12 (1)
      • ►  oct. 11 (2)
      • ►  oct. 10 (1)
      • ►  oct. 09 (3)
      • ►  oct. 08 (2)
      • ►  oct. 07 (4)
      • ►  oct. 06 (2)
      • ►  oct. 05 (1)
      • ►  oct. 04 (3)
      • ►  oct. 03 (8)
      • ►  oct. 01 (3)
    • ►  septembrie (82)
      • ►  sept. 30 (2)
      • ►  sept. 29 (4)
      • ►  sept. 28 (3)
      • ►  sept. 27 (2)
      • ►  sept. 26 (6)
      • ►  sept. 25 (10)
      • ►  sept. 24 (2)
      • ►  sept. 23 (3)
      • ►  sept. 22 (2)
      • ►  sept. 21 (3)
      • ►  sept. 20 (3)
      • ►  sept. 19 (3)
      • ►  sept. 18 (3)
      • ►  sept. 15 (6)
      • ►  sept. 14 (3)
      • ►  sept. 13 (2)
      • ►  sept. 12 (3)
      • ►  sept. 11 (4)
      • ►  sept. 10 (2)
      • ►  sept. 08 (1)
      • ►  sept. 06 (4)
      • ►  sept. 04 (1)
      • ►  sept. 03 (4)
      • ►  sept. 02 (2)
      • ►  sept. 01 (4)
    • ►  august (24)
      • ►  aug. 31 (1)
      • ►  aug. 30 (5)
      • ►  aug. 29 (3)
      • ►  aug. 28 (3)
      • ►  aug. 26 (1)
      • ►  aug. 24 (1)
      • ►  aug. 23 (1)
      • ►  aug. 22 (2)
      • ►  aug. 19 (1)
      • ►  aug. 18 (1)
      • ►  aug. 11 (2)
      • ►  aug. 10 (1)
      • ►  aug. 06 (1)
      • ►  aug. 01 (1)
    • ►  iulie (27)
      • ►  iul. 31 (2)
      • ►  iul. 30 (8)
      • ►  iul. 29 (2)
      • ►  iul. 27 (1)
      • ►  iul. 25 (1)
      • ►  iul. 24 (1)
      • ►  iul. 21 (2)
      • ►  iul. 20 (1)
      • ►  iul. 19 (1)
      • ►  iul. 10 (1)
      • ►  iul. 09 (2)
      • ►  iul. 05 (2)
      • ►  iul. 04 (1)
      • ►  iul. 03 (1)
      • ►  iul. 02 (1)
    • ►  iunie (26)
      • ►  iun. 28 (2)
      • ►  iun. 27 (1)
      • ►  iun. 26 (1)
      • ►  iun. 25 (1)
      • ►  iun. 22 (2)
      • ►  iun. 21 (3)
      • ►  iun. 20 (3)
      • ►  iun. 19 (2)
      • ►  iun. 18 (2)
      • ►  iun. 14 (1)
      • ►  iun. 13 (2)
      • ►  iun. 12 (3)
      • ►  iun. 10 (1)
      • ►  iun. 08 (1)
      • ►  iun. 03 (1)
    • ►  mai (13)
      • ►  mai 31 (1)
      • ►  mai 23 (1)
      • ►  mai 15 (3)
      • ►  mai 13 (3)
      • ►  mai 09 (1)
      • ►  mai 07 (1)
      • ►  mai 06 (1)
      • ►  mai 02 (1)
      • ►  mai 01 (1)
    • ►  aprilie (7)
      • ►  apr. 24 (1)
      • ►  apr. 22 (1)
      • ►  apr. 20 (1)
      • ►  apr. 19 (1)
      • ►  apr. 18 (1)
      • ►  apr. 09 (1)
      • ►  apr. 08 (1)
    • ►  martie (11)
      • ►  mar. 15 (2)
      • ►  mar. 14 (1)
      • ►  mar. 10 (1)
      • ►  mar. 09 (1)
      • ►  mar. 07 (2)
      • ►  mar. 06 (1)
      • ►  mar. 01 (3)
    • ►  februarie (2)
      • ►  feb. 09 (1)
      • ►  feb. 05 (1)
    • ►  ianuarie (6)
      • ►  ian. 18 (1)
      • ►  ian. 16 (1)
      • ►  ian. 11 (2)
      • ►  ian. 01 (2)
  • ►  2008 (145)
    • ►  decembrie (15)
      • ►  dec. 28 (1)
      • ►  dec. 25 (1)
      • ►  dec. 23 (1)
      • ►  dec. 21 (1)
      • ►  dec. 11 (2)
      • ►  dec. 09 (3)
      • ►  dec. 06 (2)
      • ►  dec. 05 (1)
      • ►  dec. 04 (2)
      • ►  dec. 01 (1)
    • ►  noiembrie (9)
      • ►  nov. 29 (1)
      • ►  nov. 20 (2)
      • ►  nov. 19 (1)
      • ►  nov. 14 (1)
      • ►  nov. 13 (1)
      • ►  nov. 12 (1)
      • ►  nov. 02 (1)
      • ►  nov. 01 (1)
    • ►  octombrie (3)
      • ►  oct. 23 (1)
      • ►  oct. 14 (1)
      • ►  oct. 03 (1)
    • ►  septembrie (1)
      • ►  sept. 14 (1)
    • ►  august (16)
      • ►  aug. 24 (4)
      • ►  aug. 20 (1)
      • ►  aug. 17 (1)
      • ►  aug. 15 (3)
      • ►  aug. 14 (1)
      • ►  aug. 11 (1)
      • ►  aug. 10 (1)
      • ►  aug. 06 (1)
      • ►  aug. 05 (1)
      • ►  aug. 02 (1)
      • ►  aug. 01 (1)
    • ►  iulie (22)
      • ►  iul. 31 (1)
      • ►  iul. 30 (1)
      • ►  iul. 29 (1)
      • ►  iul. 28 (1)
      • ►  iul. 27 (1)
      • ►  iul. 24 (1)
      • ►  iul. 23 (1)
      • ►  iul. 22 (1)
      • ►  iul. 21 (1)
      • ►  iul. 20 (2)
      • ►  iul. 19 (2)
      • ►  iul. 18 (1)
      • ►  iul. 16 (2)
      • ►  iul. 15 (1)
      • ►  iul. 14 (1)
      • ►  iul. 13 (2)
      • ►  iul. 10 (1)
      • ►  iul. 04 (1)
    • ►  iunie (12)
      • ►  iun. 30 (1)
      • ►  iun. 22 (1)
      • ►  iun. 14 (3)
      • ►  iun. 11 (2)
      • ►  iun. 07 (1)
      • ►  iun. 06 (1)
      • ►  iun. 05 (1)
      • ►  iun. 03 (1)
      • ►  iun. 02 (1)
    • ►  mai (15)
      • ►  mai 30 (1)
      • ►  mai 25 (3)
      • ►  mai 24 (1)
      • ►  mai 23 (2)
      • ►  mai 22 (2)
      • ►  mai 21 (1)
      • ►  mai 14 (1)
      • ►  mai 06 (2)
      • ►  mai 04 (2)
    • ►  aprilie (7)
      • ►  apr. 26 (2)
      • ►  apr. 25 (1)
      • ►  apr. 24 (1)
      • ►  apr. 22 (1)
      • ►  apr. 18 (2)
    • ►  martie (4)
      • ►  mar. 22 (1)
      • ►  mar. 15 (2)
      • ►  mar. 08 (1)
    • ►  februarie (7)
      • ►  feb. 28 (1)
      • ►  feb. 12 (1)
      • ►  feb. 10 (1)
      • ►  feb. 09 (1)
      • ►  feb. 07 (1)
      • ►  feb. 06 (2)
    • ►  ianuarie (34)
      • ►  ian. 26 (2)
      • ►  ian. 25 (2)
      • ►  ian. 23 (1)
      • ►  ian. 21 (1)
      • ►  ian. 20 (4)
      • ►  ian. 17 (2)
      • ►  ian. 11 (2)
      • ►  ian. 08 (1)
      • ►  ian. 07 (2)
      • ►  ian. 06 (5)
      • ►  ian. 05 (2)
      • ►  ian. 04 (1)
      • ►  ian. 03 (5)
      • ►  ian. 02 (2)
      • ►  ian. 01 (2)
  • ►  2007 (180)
    • ►  decembrie (27)
      • ►  dec. 31 (2)
      • ►  dec. 30 (3)
      • ►  dec. 29 (5)
      • ►  dec. 26 (1)
      • ►  dec. 22 (2)
      • ►  dec. 17 (1)
      • ►  dec. 14 (4)
      • ►  dec. 11 (1)
      • ►  dec. 07 (2)
      • ►  dec. 06 (4)
      • ►  dec. 02 (2)
    • ►  noiembrie (130)
      • ►  nov. 30 (6)
      • ►  nov. 29 (2)
      • ►  nov. 28 (3)
      • ►  nov. 27 (2)
      • ►  nov. 25 (2)
      • ►  nov. 23 (3)
      • ►  nov. 22 (3)
      • ►  nov. 20 (2)
      • ►  nov. 19 (4)
      • ►  nov. 18 (3)
      • ►  nov. 17 (9)
      • ►  nov. 16 (4)
      • ►  nov. 14 (5)
      • ►  nov. 13 (7)
      • ►  nov. 12 (4)
      • ►  nov. 11 (7)
      • ►  nov. 10 (3)
      • ►  nov. 09 (4)
      • ►  nov. 08 (6)
      • ►  nov. 07 (4)
      • ►  nov. 06 (15)
      • ►  nov. 05 (7)
      • ►  nov. 04 (10)
      • ►  nov. 03 (5)
      • ►  nov. 02 (4)
      • ►  nov. 01 (6)
    • ►  octombrie (23)
      • ►  oct. 31 (2)
      • ►  oct. 30 (5)
      • ►  oct. 29 (7)
      • ►  oct. 28 (8)
      • ►  oct. 15 (1)

Etichete

  • --Măi animalule--document
  • -COLAGGE ALEPH
  • :Mother of OBAMA
  • ...ne împânzeşte ruşinea
  • " În 2007
  • " La Târgovişte s-a dezvăluit adevăratul Ceauşescu " Autor: Ion Cristoiu
  • "Adam with Eva and The Snake"
  • "Cădem pe rînd ca nişte poame coapte din „raiul satului natal ” in praful „iadului din satul global”
  • „Despre Cazino a scris şi Eminescu“
  • "implicate" în planul de exterminare a populației lumii
  • “Protocoalele de la Toronto” şi moartea “camuflată” a unui jurnalist (prima parte)
  • „talibanii românofobi“
  • "The Long Journey
  • "un melanj penibil"
  • (Colaj :din ciclul RUINELE CONSTANŢEI - Sile this Millennium)
  • (colaj SALVAŢI PENINSULA)
  • (Colaj)
  • (dezvaluiri postelectorale)
  • [Joke] Afise
  • [The Colagges of Christmas by Sile this Millennium]
  • #pman
  • 000 Bloguri TorrentFreak
  • 000 Dolphins Every Year in Japan
  • 1-2
  • 1/Puneti-i steaua galbenă Guzganului Rozaliu
  • 10 More Conspiracy Theories
  • 19 protesters reported dead in Tehran
  • 1Martie
  • 2 - Iran's Neda
  • 2/Berlusconi-Camorra
  • 2/Mambo Siria
  • 2/Presa din intreaga lume scrie despre Radu Mazare
  • 2009
  • 2012 la Constanţa
  • 2012:
  • 20de ani de la REVOLUTIA DIN DECEMBRIE
  • 3 -invite your friends :Xineann from Stumble
  • 3/Presa din intreaga lume scrie despre Radu Mazare
  • 30 de păsări moarte
  • 322pigs -WALL-STREET News
  • 4 iulie - Statele Unite serbeaza Ziua Independentei
  • 4- Monica
  • 49sin's Blog colaj de criză
  • 60th Years
  • A community for SGI Members
  • A History of Joe Biden Photobombs
  • a Independenta Liberala-F.I.L
  • A murit Madalina Manole
  • A MURIT ULTIMUL SULTAN OTOMAN
  • ACADEMIA CAŢAVENCU
  • ACTA – tratatul care ar putea schimba fundamental lumea în care trăim
  • adăpostul distins al colecţiilor de artă
  • Adevarata mama a lui Vladimir Putin
  • ADEVĂRATA FAŢĂ A MITINGULUI DE LA TEHERAN
  • Adrian Paunescu
  • agenţi de influenţă
  • Ahhh Russia
  • Albert Einstein
  • Am ales Basescu domnule Ion Coja
  • America islmica
  • ANA soţia masonului Manole doineşte-n zid balada Faraonului
  • anecdotica unor steaguri
  • Animation
  • Anime
  • ANL - urile DIN Poarta 6
  • Anonymous a dezlantuit cel mai mare atac: mii de hackeri au blocat site-urile
  • Anonymous: „V-aţi alăturat
  • Anti-communist protest 2010 from USA Embassy
  • apitalismului rosu Don Patriciu " cel milos "Colaje electorale Sile this Millennium
  • Aplauze pentru Dinică nu pentru Dinescu...
  • Apropos de "cosmarul cu rame in baia lui Marat" actorul revolutionar si liberal M.Diaconua facut "un rol "in teatrul sovietic Dnestr?
  • Ar trebui rescrisă Biblia? - Sursă : "Liberatea"
  • Arhi­man­dritul Justin Pârvu
  • Arts
  • Asta nu e Romania NOASTRA
  • At Last-Etta James
  • ATITUDINE si SPERANTA:-F.I.L
  • ATITUDINE si SPERANTA:Forta Independenta Liberala-F.I.L
  • ATITUDINE si SPERANTA:Fotra Independenta Liberala-F.I.L
  • Au aparut primele stenograme ale convorbirilor cu Nicolae Popa
  • Au fost odată ca niciodată
  • Autor: DAN PURIC
  • Autorităţile SUA Shut Down Wordpress gazdă cu 73
  • AVATARURI
  • avem două cu două sigle CONSERVATOARE
  • Azi
  • azi :Fabulator Temporis
  • badoo.com/dumitrusin
  • Baiatul din inregistrare face dezvaluiri -Alegeri prezidentiale noiembrie 2009
  • Banias l-a pus pe Bogatu director in port de capul lui
  • Barack Obama 2012
  • Basescu si Geoana merg in turul doi
  • Basescu...
  • BAZINUL ELECTORAL seca...
  • Băsescu şi Bloggerii...
  • BELLUSIRA
  • Benjamin Zander
  • Berlusconi-Camorra
  • BIGGER BROTHER: O țară din Europa se pregătește să-și spioneze locuitorii la modul TOTAL
  • bluza românească
  • Bobby Mcferrin improvisation with Richard Bona and other
  • BOICOT 2010
  • Boris Golovin
  • BRICUL MIRCEA
  • Brigăzile civile ale coaliţiei GRIVCO atacă ziariştii care au demascat şantajul la şeful ANI
  • BRUCE BLACK MUSIC
  • Bruxelles
  • Buddha
  • Burghezia rosie din Romania clasa conducatoare in Romania capitalista multilateral dezvoltata
  • Burghezia roşie se distrează în NOUA RUSIE- RUSIA OLIGARHILOR
  • ca înternaut
  • Calendarul Maya - Sfarsitul lumii in 2012
  • Campanie murdara la Constanta
  • Cancao do Mar
  • Cantarea Sfintei Cruci
  • Carmen Prelude
  • Carmina Burana
  • Casa cu lei
  • Catastrofă la nivel înalt (episodul 5)
  • Catedrala
  • catre seful statului: Va fac premier cand ajung presedinte
  • caută
  • Cazul Arpagic:motanul Arpagic un Havel de România
  • CAZUL MARIAN COSMA
  • Cădem pe rînd ca nişte poame coapte din
  • Cădem pe rînd ca nişte poame…
  • Ce
  • ce religie va fi în sec 21
  • ce se intampla acum in Romania.
  • cea mai mare fabrică de diplome
  • cei mai constiinciosi cetateni
  • celtic red cross
  • Cezar Ivănescu
  • Chats and Forums
  • chelnerite sau servitoare
  • Cheresig paradisul din sertar
  • Chiar dacă ar fi trăit astăzi
  • Chinese Proverbvs
  • chipul nostru virtual
  • cimitirul vesel
  • Cine pe cine batjocoreste mai mult
  • CITITOR DE PROZA
  • Cîrpă de praf
  • CLUBUL ESEISTILOR
  • Codrut
  • Codul lui Teodosie
  • colaj :CORIFEII ALIANŢEI DREPTATE ŞI ADEVĂR PUŞI ÎN FAŢA ISTORIEI DE O JURNALISTĂ
  • colaj de articole scrise violet acum
  • Colaj din ciclul Salvaţi Peninsula salvaţi Tomisul -Sile this Millennium
  • colaj SALVAŢI PENINSULA -Sile this Millennium
  • Colaje electorale Sile this Millennium
  • Colaje A ÎNCEPUT GLOBALIZAREA by Sile this Millennium
  • Colaje de Craciun
  • COLAJE ELECTORALE - Sile this Millennium
  • colaje foto premonitive din 13Iulie de Sile this Millennium
  • colaje post electorale Sile this Millennium
  • COLLAGE : With ones photo from Stumble
  • collage of Christmas
  • com
  • Comic
  • COMMAN ALIEN
  • Complotul Antinational
  • comunismul subzistă otrăvind societatea
  • CONCLUZIA ANULUI 2009 DESPRE REVOLUŢIA DIN `89
  • confruntarea Basescu-Geoana-Antonescu
  • Confucius
  • Consiliul Judeţean refuză să predea Teatrul --Oleg Danovski- Ministerului Culturii
  • conspiratia
  • constanta cocheta
  • Constanta lui Mazare inventeaza afacerea cetatean de onoare:Moisoiu
  • Constanţa
  • copilul democrației
  • Corespondenţă Mihai Eminescu
  • CORNELIU CODREANU: PREZENT
  • Country of Eminescu
  • CRĂCIUN FERICIT -LA MULŢI ANI -MERRY X-MAS and HAPPY NEW YEAR- 2009- MISTER GOOGLE HOLIDAY DOODLE
  • Crăciun fericit şi pace 2010 -2011
  • Creatie monumentală version stilul Rivierei franceze
  • crestinii din Valea Nilului
  • CRIMA DE A MANIPULA
  • Crin Antonescu a început să pupe în c...r patronii de presă
  • Cristian Preda se teme pentru PDL Constanta
  • CRIZA
  • criza de presedinti
  • criza noastră cea de toate zilele ca o scroafă distrofică - colaj de criză
  • cu ocazia celei de-a 12-a aniversar
  • Cuget Liber - Mihaela
  • Cum a filmat Maia Morgenstern goală-puşcă scene care au inflamat România
  • Cum atacă românii ACTA
  • Cum sa devii Hacker
  • cum va arăta în 2014 viitorul preşedinte ales pe intrnet
  • Cutuma
  • Dan Diaconescu
  • De cine se teme Radu Mazăre
  • DE LA BLOG LA BLOG :”INTERNAŢIONALA TERMOPANELOR”
  • De la Ceylonul vazut la Katyn -ul descoperit sau un punct de vedere autodidact [Din ciclul eS-eu-rile lui Sin ]
  • de la DUMITRU ...la escu
  • de vorba cu Angelina Jolie
  • DELFINII
  • Delfinul Mark va avea statuie
  • DESFRUNZEŞTE-TE
  • despre care presa a scris ca ar fi ex-ofiter GRU.
  • Dezvaluiri postelectorale
  • DEZVĂLUIRI şi CONTRADEZVĂLUIRI
  • dhragostea mea…
  • Diaconescu devine "noua stea a politicii" din Sistemul ticalosit "desavirsit ca stat mafiot in EPOCA BASESECU.
  • Digi 24
  • DILEMA VOTANTULUI :votez diplomatul
  • Dimitrio
  • din apelul Academiei Române către clasa politică
  • Din ciclul colaje electorale
  • din ciclul colaje electorale Sile this Millennium
  • Din ciclul eS-eu-rile lui Sin
  • Din cilclul" MANIPULATORII"
  • Din nou protocronistii
  • Din postările mele cenzurate temporar de Jurnalul Naţional
  • DINESCU
  • dinozaurii
  • DOCUMENTAR COLAJE : MAESTRUL COLAJELOR
  • Documente diplomatice despre foametea din URSS
  • DOINA - EMINESCU-1decembrie ROMANIA-CONSTANŢA
  • doina pauleanu
  • Domnul Mircea Geoana trebuie sa dea explicatii romanilor...dar si UE
  • Domnule Vadim Tudor
  • Doua CCJ-uri”: Scandal la Consiliul de Coordonare Judetean al PDL
  • Dulce Pontes
  • Economia chineza ii pandeste la coltul crizei pe americani
  • Eforie Sud Mal surpat
  • election collage Sile this Millennium
  • Eminescu ar fi fost ce este un "eurosceptic" - Cititor de Proză
  • emisiuni si reportaje pozitive despre primaria Constanta.
  • Esti gata pentru a curăţa viaţa ta
  • eu va trebui să umblu singur
  • EVA de ce ne-ai născut
  • expressioniste
  • F.I.L-ATITUDINE si SPERANTA -FORTA INDEPENDENTA LIBERALA
  • F.I.L-ATITUDINE si SPERANTA -FORTZA INDEPENDENTA LIBERALA
  • F.I.L-ATITUDINE şi SPERANŢĂ
  • Facebook
  • Familia del Sol
  • Fandom
  • farfuridis
  • Farfurishilor : I wish you all a very Merry Christmas/Hanukkah and a Happy New Year.
  • Feb. 08th - Happy Birthday to me at 2009
  • file de istorie Ce mai fac cei ce au alcătuit primul Front al Salvării Naţionale din Constanţa
  • filn romanesc :MAGNATUL
  • Florian Constantin Zoom23 mar 2012
  • fost homeless
  • foto colaj by Sile this Millennium
  • fotografii
  • France24: Presa romaneasca
  • francmasonii
  • Fred Flinstone un pretext pentru o incursiune imaginară cu ajutorul calculatorului Dino pînă la urmaşul lui Adam
  • FROM THE SKY OF CONSTANTZA : HAPPY NEWS YEAR
  • FSN nu poate deveni alternativă la FSN
  • Funeraliile unui extraterestru
  • Funeraliile unui extraterestru = Drakula Park 3- ET-CT
  • Funeraliile_unui_extraterestru.ISO
  • Fw: Anunt de la Electrica
  • Fwd:"morminte"
  • Gallery of the Week-ELLE's Belles
  • gasita in Georgia
  • găsite între blocurile din zona Far
  • găsiţi în zona Far
  • Gâlceava intelectualilor seria a 3-a
  • GELU VLASIN
  • Geoană fură banii de campanie şi-i duce la soacră-sa
  • Geoană riscă puşcăria şi confiscarea averii
  • Gionel la Constanţa către PSD- Fasolică
  • Government
  • Graurii morţi
  • GRIPA PE NET
  • Grupul Bilderberg
  • Happy 4th of July
  • Happy Birthday Madiba
  • Happy Orthodoxies Easter to everybody in This Great Magic Night
  • have a nice day
  • Herta Muller
  • Hi
  • Hi .HH
  • Hotel Palace
  • http://beautyphotos.blog.dada.net/permalink/678144.html
  • http://dumitrusin.ning.com
  • http://tagged.com/sinadam
  • http://youtu.be/8CdKq8U3wuI
  • http://youtu.be/jSD21zp89z
  • I cannot live without you
  • Iata ca “miorita” nu este doar un diminutiv
  • Image viewer:
  • IMAGINI TRUCATE
  • in 1883:
  • in Dobrogea
  • In memoriam ADRIAN BOLDAN
  • In timp ce Palaz sustine ca lucrarile sunt prost facute
  • inapoi la comunism
  • inapoi la smoala
  • Indignari saptamanale
  • Insula Serpilor este puternic afectata de eroziune si risca sa se divizeze
  • Intifada lui Arafat
  • involutie
  • ION BARLADEANU
  • Ion Coja şi Nicolae Ceauşescu
  • IONESCU-SIN GHEORGHE - Peisaj citadin
  • Iran now
  • Iran's Neda
  • ironia soartei
  • Ironia unei contestari muribunde
  • ISLAM ON CAPITOL HILL
  • istorie
  • Iuda
  • î
  • în
  • în aventura realismului socialist capitalist
  • în pericol de surpare
  • În vizită la alte bloguri
  • ÎnaltPreaÎnvinuitul Teodosie
  • Înapoi la Creaţionism vs Evoluţionism în New Age Discuţii
  • într-un final
  • Între jurnalistul mediocru Iulian Leca şi profesionista Ioana Ene
  • Japan
  • JAZZ
  • Jazz.
  • Jewish Provers
  • Jos mainile de pe Timisoara
  • Keep Walking Elena
  • la
  • la Constanţa Cavalerii Ospitalieri
  • LA MULTI ANI
  • La Multi Ani 2012
  • LA MULTI ANI IONA
  • La mulţi ani Google
  • LA MULŢI ANI ZEIŢELOR IUBITOARE ALE CUVÎNTULUI DE AUR
  • la un pas de bătaie
  • la-cur-ba-si-ni-le-tros-nesc-acum-vi-o-la-ceu
  • Latin Provervs
  • Laurenţiu Mironescu şi Ioan Bălan se reunesc în SC Euro Shipping Services SRL
  • legaturi cu KGB-ul
  • LIBERALII :MOARTEA PE PLATFORMĂ
  • liberalii şi spiritul masonic Demnitatea Pontică la Constanţa
  • Libertatea de exprimare pe net
  • lideri politici expiraţi
  • LIGA TICALOSILOR
  • Location: DACIA AETERNA
  • Love story any time any place..
  • Lupoaca Romei si Maidanezul românesc - Sile this Millennium
  • luptei globale pentru o viaţă mai bună”
  • Madonna şi bulagarii ...
  • Maestrul colajelor :ION BARLADEANU
  • Mai e mult pînă la pensie
  • Mambo Siria
  • Mambo Siria si stiri despre Iran...
  • manager proiect ziare
  • Manga
  • Manuela Mitrea aşteaptă ca Geoană să-şi prezinte demisia
  • Map of Romania -Flag Counter Romania
  • Marea Neagra LAC RUSESC
  • martie
  • MASONERIA
  • MASONERIA ŞI ROMÂNIA
  • Masonerie la Constanta
  • mastile aceluiasi diavol
  • Mazare trebuie sa plece in Brazilia
  • Me young man.......1967
  • means
  • Medvedev at G-8... too much vodka
  • Memorable Days
  • Memories of chaos
  • Michael Jackson - the face transformation
  • Michael Moore iubeste de fapt capitalismul
  • Mihai Eminescu
  • mihail şi gavril
  • Millen
  • Mircea Banias
  • Mircea Geoana e tradus in rusa si expediat in cosmos. Dorel il trimite pe Traian Basescu pe mare
  • Mircea Geoana un krampus inainte de Santa Klaus (colaje post electorale )
  • Mircea Iustian
  • MISS REFORMA PNL/PLD/PD
  • Misterele masoneriei
  • MOARTEA A IEŞIT LA CUMPĂRĂTURI ÎN SISTEMUL TICĂLOŞIT
  • Most Idiotic Tattoos
  • MOŞ CRĂCIUN ADUCE GUVERNUL
  • Moştenitorul lui Constantin Nicolescu
  • Muftiu Murat Yusuf
  • multumim Tie Doamne
  • My love
  • my wife birthday
  • MyBlogLog
  • name
  • Napoleon în Rusia: Salvator sau Anticrist?
  • Nati Meir îţi pute gura a serviciu secret
  • NAZISMUL a fost o manifestare schizoidă de tip morbid
  • NCURSIUNI ÎN SISTEMUL TICĂLOŞIT
  • neştire
  • Netul
  • Nietzsche and other
  • Noi
  • NOII GOLANI
  • nora iuga
  • nostradamus
  • NOU Varsta de pensionare …..DINESCU
  • Noua ordine mondiala a impartit deja lumea in 5 regiuni
  • Noua ordine mondială
  • Noutati de la Ion Coja
  • Nu ACTA
  • nu erau bolnavi
  • O tempora o mores
  • O altfel de politică « Alexandru Marin
  • O cronică a secolului al XX-lea - ESEU - Observatorcultural.ro
  • O LECTIE DE PATRIOTISM
  • O mucuoasa aceasta EBA -POP
  • O nouă pilulă pentru creier ar putea repara memoria ca prin magie
  • O nouă pilulă pentru creier ar putea repara memoria ca prin magie 2
  • o-Feriti POSTA din calea VANTULUI
  • Oare ce poate fi mai idiot şi mai absurd
  • Obama aduce modernismul la Casa Albă
  • ober-cacialmist
  • OBICEIURI ROMÂNEŞTI MAI PUŢIN CUNOSCUTE
  • om de afaceri cu interese in domeniul energetic din Romania
  • Omar Sharif
  • Online Alarm Clock
  • oogle a lansat o aplicaţie ce permite citirea articolelor
  • opera de proporţii a arhitectului Ion Mincu colaj SALVEAZA PENINSUL
  • Optimistically Poetry in The Time of Red Plague
  • OTELLO ŞI DESDEMONA (pamphlet)
  • other.....
  • padurea baciului
  • PARALELI .....coborîtori de succes pe toboganul CULTURII
  • PARANIV
  • Patriciu şi Voiculescu
  • PAUL GOMA :LRP_JURNAL_2010_ian-sep
  • PD-E ~DEMOCRAT PARTY of exclude each other
  • PDL - aripa penală
  • PDL - aripa penală | Romania Libera
  • Pe culmile gloriei: Artistul Ion Barladeanu
  • Pe ei ii intereseaza ce este dincolo de fundul marii
  • pe pămînt
  • Pe strada din Viflaim colind
  • peninsula
  • pentru
  • Pentru Adrian Boldan - drum bun
  • Pericolele nebanuite ale telefonului mobil
  • Petition End the Brutal Killing of More Than 20
  • Philadelphia Eagles
  • PHOTO SIN : REVELLION OF THE POOR
  • photo-dumitrusin-my-computer-room
  • PHOTO-ZIARE.COM
  • PLD. CONSTANTA vs PD-L. CONSTANTA
  • Ploua cu pasari moarte la Constanta
  • Plouă cu păsări moarte şi în România
  • politia pe pe Twitter si Facebook
  • politic
  • Politicienii
  • Postarea unui alegător dezamăgit
  • povestea lui Pasvante Chioru
  • Presa de azi: Secretele din dosarul arestarii lui Vintu sau un exemplu eronat de a practica azi jurnalismul
  • Preţul marii trădări naţionale
  • Privatizarea în România – un jaf naţional
  • Profetiile oamenilor de stiinta pentru anul 2011
  • proiectul cititor de proză biblioteca
  • Proiectul soselei de coasta se impiedica in vilele din Faleza Nord
  • protestez dl.Gelu Vlasin
  • Protestul magistratilor derapeaza spre lovitura de stat
  • PROVINCIALII MILENIULUI 3
  • PSD a votat pentru ieşirea de la guvernare dacă ministrul Nica nu este menţinut în funcţie
  • PSD a votat pentru ieşirea de la guvernare dacă ministrul Nica nu este menţinut în funcţie....Hahahahahahahahahahahaaha
  • Publius Ovidius Naso
  • Pupi
  • Pupi se întoarce
  • Puterea absoluta corupe absolut
  • Radu Mazare plateste 1.000 euro pe minut pentru stiri
  • Radu Mazăre şi Crin Antonescu
  • RAEL
  • rael-ziare.com
  • rainbows is sweet of God
  • raiul satului natal in praful din iadul satului global….
  • Ramas bun - la ultimul ziar din Sarindar
  • răsăritul în spaţiu
  • Răspunsuri calde de la Sile this Millennium
  • Răstimp jos
  • Reader`s Digest
  • rebirth 5 years after Katrina
  • Rechinul SOV
  • Red
  • reforma invatamantului si circulatiei
  • refuzul pentru înfiinţare şi afaceristul Giuglea
  • REMEBERLING MICHAEL 1958-2009
  • Remember : Mihail Eminescu "Doina"
  • Republica Mazăre
  • retinut pentru 24 de ore
  • ro.wikipedia.org/wiki/Columna_lui_Traian - 20k
  • ROADS
  • ROLUL RECHINILOR ALBI SANITARII MĂRILOR ŞI OCEANELOR
  • Romania
  • Romania a aderat la Codex Alimentarius
  • Romania a implinit 1 an de criza
  • Romania fata marinarului peţită de un neamţ
  • Romania Spune NU - ACTA
  • Romanian artist was tramp on the streets of Bucharest (6 pictures)
  • Romanian National Security- R.N.S - BRAVO Hackerilor romani
  • ROMÂNI ANTI PSD
  • România deţine arma cutremurului
  • românii
  • rose
  • Roş ha Şana 5770 - Anul Nou evreesc
  • Roşca Stănescu şi Bogdan Chirieac - şantaj la şeful ANI
  • S.O.S. istro-romanii
  • sa nu-i lasam
  • Sa penalizam mogulii pe ritmuri spaniole
  • Sa-ti fie rusine Patriciu
  • Salcie la mal - Colaj -Sile this Millennium
  • Santaj tipic rusesc energie contra pace ruseasca
  • sarpele glikon
  • scorul este foarte strans
  • Scrisoare deschisa adresata Presedintelui Romaniei domnului Traian Basescu
  • SCRISOARE DESCHISĂ - CAZUL CEZAR IVĂNESCU
  • Seeds of Light
  • Sexron
  • sezizare cablu online
  • sezizare poliţia Cta
  • Sfanta Maria Mare - Ziua Marinei Române
  • Shakespeare
  • Shakespeare's true identity
  • ShareThis
  • Sibiul vechi
  • Sicofantul ceausist S. R. Stanescu
  • siguranta nationala si riscul dictaturii
  • Sile this Millennium
  • Sile this Millennium - My Space Blog
  • Sille this Millennium
  • Siloviki: Rusia o autocraţie Cosa Nostra
  • simply surprising/ZIARE.com
  • sin
  • Singurul protestatar din Baia de Aries
  • sistemul ticalosit
  • SOARELE APARE CLONA LUI ILICI RĂSARE
  • Sorin Ovidiu Vintu
  • SOV sau Pinocchio :colaj Sile this Millennium
  • Special
  • SQUASHED PHILOSOPHERS
  • Stalingrad
  • Statele Nationale sunt moarte: spune un şef UE
  • Stavrositu: „Centrul sa-si asume cu Banias guvernarea locala“
  • Stephen Hawking Pune Intrebari îndrăzneţe Despre Univers
  • Stiri calde : Cioclu Roşu
  • stiri calde Sile this Millennium
  • STIRI DIN ISRAEL
  • Stiri online Social Istoria ciuruită a Constanţei ziarul Cuget Liber de Constanta Online
  • Stoica si Dobre
  • Stroe
  • studiu de caz : un naş român numit vîntu
  • Sub zodia cetatilor
  • Subprefectul Mircea Iustian va fi înlocuit
  • subprefectul pedelist Mircea Iustian
  • subrefect decorativ
  • Sunteti interesati de schimb de linkuri
  • Supertalent 2009
  • Sustine Proliteratura
  • Şantajul Chirieac-Roşca la şeful ANI
  • Şantajul lui Roşca
  • şef de trib în Africa (partea a doua ) de Dumitru G. Sin
  • Ştim foarte precis cum a plecat Omar Hayssam din România
  • Ştire de ştire : Sile this Millennium
  • ştiri
  • Ştiri calde Sile this Millennium
  • Ştiri din groapa istoriei de la Coclu Roşu 1
  • ta Independenta Liberala-F.I.L
  • Tabloul din sufragerie
  • Taierea capului Sfantului Ioan Botezatorul
  • tarfe-spion
  • Templu Masonic la Constanta
  • Teoria Conspiraţiei pe AlterMedia
  • TEORIA CONSPIRAȚIEI: Companiile farmaceutice
  • The Friends of Mr. Cairo
  • The Funerary for Aliens
  • The Google Timeline in Video – Brilliant
  • The Jesus Film (Romanian Version)
  • THE MISFORTUNATED ONES
  • THE MISFORTUNATED ONES : ROMANIAN JOURNALIST FERI PREDESCU
  • THE MISFORTUNATED ONES : ROMANIAN JOURNALIST FERI PREDESCU
  • The Virtual Global`s hamlet
  • Third Roma last step
  • Third ROMA the last step
  • Third Roma the last step -be you
  • Time again to talk about aliens
  • To be joy
  • Tovarăşe Vladimir (Volodea)Tismăneanu cain /kgb /cia
  • TRAIAN BASESCU A INVINS PRESA MOGULILOR DECI MEDIA SISTEMULUI TICALOSIT
  • Traian Băsescu susţine că anii 2007 şi 2008 au reprezentat un rateu în mandatul său
  • traitor to one`s country
  • TRILATERALA ....CFR
  • TRILATERALA-CFR
  • Twitter Revolutiaon
  • Ţara mea din cer ....România
  • ţările naţionale care au credinţa pot supravieţui singure se înşală traducere spontană de maşina Google
  • U` ZU COLA con LUPARA
  • Ultima sansa a PD-L
  • un
  • Un -om fără însuşiri- al oraşului C-ta
  • Un autodidact despre atemporalitate şi despre sens în istoria concretă [eseu escatologic ]
  • Un Miciurin american
  • un popor de oi
  • UN RĂSPUNS LA" CRIMA DE A TĂCEA "A LUI AUGUSTIN BUZURA UN SCRIITOR ROMÂN DE BEST - SELLER
  • UN TEST NESUFERIT si niste BANCURI INCURAJATOARE
  • Unfriend
  • Untitled Document
  • utopian communist
  • va evacuez * Vadim
  • val al fascismului in UE
  • Valentin Coman
  • vă jur
  • Verişorii noştri francezi
  • VIDEO DOCUMENTAR: Secretele Vaticanului
  • Visible from space: The wall of dust marching across the Australian
  • Vot uninominal
  • Vote Obama
  • voteaza cu FRATELE TAU
  • votez l i n i s t e a votez m o a r t e a
  • votez linistea
  • votez marea valtoare...]
  • votez marinarul
  • votez pentru mine
  • VOTUL NEHOTĂRÎŢILOR VA ALEGE GUVERNUL DE CRIZĂ DIN 2009
  • voyeurismul funebru la romani
  • vremuri biblice
  • What if Matrix was shot in the silent films of era
  • WikiLeaks
  • Without the power of the Frankmasons
  • world of bloggers
  • www.prefecturagorj.ro/images/brincusi2.jpg
  • www.TraimBine.ro :
  • Yigru-Zeltil-Dulcea-de-stele
  • You are now a member of Special Subjects 1 minute ago
  • young man Sile this Millennium
  • Zece biserici unice
  • Zeitgeist Moving Forward
  • Ziare.com //the_losers_of_elections_party//PARTIDUL ALEGĂTORILOR PĂCĂLIŢI -2008
  • Ziarul Cuget Liber Constanta - Două blocuri de pe strada Traian s-ar putea prăbuşi
  • ΧΡΙΣΤΟΣ ΑΝΕΣΤΗ
  • नुम दे कोड अर्दे पिसिचा

Raportați un abuz

Facebook Badge

Dumitru G Sin

Create Your Badge

Facebook Badge

Dumitru G Sin

Create Your Badge

Facebook Badge

Dumitru G Sin

Create Your Badge

pamphlet49sin's Blog (:http://49sin.wordpress.com/ )


Adauga blog - adauga articole
încerc un tablou virtual al prezentului cu o schiţă de structurare pe subiecte politice versus etică...se construieşte aici bibliografia viitorului PAMFLET care VA FI !............... Cu încîntare şi prietenie Sile this Millennium

Facebook Badge

<- Facebook insigna START ! - > Dumitru G Sin
< / a>
Creaţi ! < dvs. Insigna / a >Dumitru G Sin

Create Your Badge

MyBlogLog - Sile this Millennium

  • BBC News | News Front Page | World Edition
    Trump back on the golf course for day two of Scottish visit - The US president will again play a round at Turnberry before meeting the EU Commission president for trade talks.
    Acum 31 de minute
  • Slashdot
    'Serious Delays' Hit Satellite Mega-Constellations of China's Starlink Rivals - "A Chinese mega-constellation of communications satellites is facing serious delays," reports the South China Morning Post, "that could jeopardise its ambi...
    Acum 2 ore
  • ESPN.com
    Zayas, 22, becomes youngest current world champ - On Saturday night in New York City, Xander Zayas, 22, became the youngest current world champion by capturing the vacant WBO junior middleweight title with...
    Acum 3 ore
  • Marginal Revolution
    From the comments, on language preferences - Those wanting good, efficient government are not doing so well this century. That is from Paco. The rest of the comment is a bit more specific: In Spain...
    Acum 4 ore
  • Top Stories - Google News
    6 victims from mass stabbing at Traverse City Walmart in critical condition - The Detroit News - 1. 6 victims from mass stabbing at Traverse City Walmart in critical condition The Detroit News 2. Walmart stabbing in Michigan leaves 11 inj...
    Acum 6 ore
  • Small Business Trends
    Creating an Effective Training Plan for New Employees - Discover the ultimate training plan for new employees to ensure a smooth onboarding process. This comprehensive guide covers essential steps, best practice...
    Acum 7 ore
  • Quotes of the Day
    Helen Keller - "To me a lush carpet of pine needles or spongy grass is more welcome than the most luxurious Persian rug."
    Acum 9 ore
  • languagehat.com
    Lunch. - Lauren Collins is a good writer (which is why the New Yorker pays her), but also a supremely irritating one: her articles are frequently random riffs on so...
    Acum 14 ore
  • Autoblog
    Lamborghini Revuelto Recalled Again, This Time for Doors - The Lamborghini Revuelto represents a major shift for the Italian marque. Replacing the long-running Aventador, it is Lamborghini’s new flagship hypercar –...
    Acum 16 ore
  • MarketWatch.com - Top Stories
    Tesla needs a blockbuster EV to break a sales slump. Can a stripped-down Model Y do the job? - A pared-down Model Y might do little to lift Tesla sales. To really get people excited about the brand again, Tesla needs “actual new vehicle models,” one ...
    Acum 20 de ore
  • Lifehacker
    Coros Watches Just Got a Bunch of New Features I've Wanted for a While - You can finally edit your reps in a strength workout!
    Acum o zi
  • The Official Google Blog
    Our first step into long-duration energy storage with Energy Dome - Through a new long-term partnership with Energy Dome, we plan to support multiple commercial projects globally to deploy their LDES technology.
    Acum 2 zile
  • kottke.org - AideRSS (Best)
    “Alto turns your Apple Notes into a website.”... - “Alto turns your Apple Notes into a website.” 💬 Join the discussion on kottke.org →
    Acum 2 zile
  • Small Business Marketing Blog from Duct Tape Marketing
    The Long-Haul Leader with Chris Ducker - The Long-Haul Leader with Chris Ducker written by John Jantsch read more at Duct Tape Marketing Listen to the full episode: Overview In this episode of t...
    Acum 2 zile
  • RealClimate
    National Climate Assessment links - For some reason, it has become hard to locate the various National Climate Assessments (NCAs) that have been produced by the USGCRP over the decades (and...
    Acum 5 zile
  • PopSugar
    The Fight For Smaller Boobs Isn’t Easy - but It's Worth the Weight - [image: Woman sitting on ground in black underwear.] My breasts sprouted to 34DDs when I was just 14 and were *enormous* compared to the rest of my body,...
    Acum 2 săptămâni
  • Engadget
    Tesla's 'Robotaxi' brand might be too generic to trademark - The US Patent and Trademark Office has refused one of Tesla's initial attempts to trademark the term "Robotaxi" because it believes the name is generic a...
    Acum 2 luni
  • Jalopnik
    At $54,999, Is This 1991 Acura NSX A High-Mileage Hero? - Today’s Nice Price or No Dice NSX is offered through a restoration shop for one of its clients. That’s probably a good relationship to have given the car...
    Acum 5 luni
  • TechCrunch
    Top 10 AI Tools That Will Transform Your Content Creation in 2025 - [image: Top 10 AI Tools That Will Transform Your Content Creation in 2025] Looking to level up your content creation game in 2025? You're in the right pla...
    Acum 6 luni
  • The Onion
    Pregnant Women Turned Away From ERs Despite Federal Law - An Associated Press analysis of federal hospital investigations found that more than 100 pregnant women in medical distress who sought help from emergenc...
    Acum 11 luni
  • Wired Top Stories
    Trump–Biden Debate Conspiracies Have Already Flooded the Internet - Republican lawmakers, right-wing media outlets and influencers, and Trump himself are pushing conspiracies about Biden’s health and the debate in general.
    Acum un an
  • Cosmic Variance
    เว็บสล็อตที่ดีที่สุด เกมสล็อตส่งตรงจากต่างประเทศ เข้าเล่นได้ง่าย สมัครฟรี - คุณสามารถ เข้ามาใช้บริการ เว็บสล็อตที่ดีที่สุด ที่ดีที่สุด ของเรา ได้ง่ายๆ เลยในตอนนี้ด้วย รูปแบบการเข้าถึงที่ง่ายด้วย ระบบที่มีความมั่นคงที่สุด ในตอนนี้...
    Acum un an
  • Seth's Blog
    The paradox of insular language - We often develop slang or codewords to keep the others from understanding what we’re saying. Here’s an example (thanks BK) of the lengths that some are goi...
    Acum un an
  • Cool Tools
    Pimple Stars/Bird Sounds/AI Art - Recomendo: issue no. 332
    Acum 2 ani
  • The Truth About Cars
    Porsche’s Next Flagship Will Be an EV Crossover - Despite hardcore motorsport enthusiasts collectively proclaiming the 911 as Porsche’s greatest model of all time, it’s presently being outsold by the all...
    Acum 3 ani
  • Penny Arcade
    News Post: Underground Tour - Tycho: When I was pulling up our Gran Turismo 7 video to link it, I ended up skipping through a few parts of it to appreciate just how otherworldly some as...
    Acum 3 ani
  • Hot Air TV
    White House: Here come the tax hikes -
    Acum 4 ani
  • Christian Science Monitor | Top Stories
    Before history devolves into mythology: 2020’s best books on World War II - Historians grapple with the grimmest, toughest questions surrounding the war, about culpability, morality, and demagoguery during a fraught time.
    Acum 4 ani
  • Chocolate & Zucchini
    Yogurt Cake Recipe - Buy Clotilde's latest book, The French Market Cookbook! Gâteau au yaourt Maxence is a big advocate of the adage “if it ain’t broke don’t fix it”. In othe...
    Acum 4 ani
  • NPR: 7AM ET News Summary Podcast
    NPR News: 03-20-2020 3PM ET -
    Acum 5 ani
  • This I Believe
    Emily Echols: Baking by Sense and Memory - With each pecan pie and batch of molasses cookies, Emily Echols hones the baking skills she learned from her elders. Ms. Echols believes baking is an exp...
    Acum 5 ani
  • National Geographic News
    How the pursuit of one European peak gave rise to modern mountaineering - Climbers reached the Matterhorn's summit in 1865—then tragedy struck.
    Acum 5 ani
  • PVRblog
    The complete oral history of TiVo and TiVo's core problem - A couple weeks ago, I did an hour long interview with the writer of "The Definitive Oral History of TiVo" and he used a few quotes of mine in the storytell...
    Acum 6 ani
  • Celebrity gossip juicy celebrity rumors Hollywood gossip blog from Perez Hilton
    Listen To This: Eyes On You! - This is so cool!! And unexpected! NVDES start their song May and June off as a French-inspired indie pop song and finish it off by giving us lounge and lei...
    Acum 6 ani
  • John Battelle's Searchblog
    Do We Want A Society Built On The Architecture of Dumb Terminals? - The post Do We Want A Society Built On The Architecture of Dumb Terminals? appeared first on John Battelle's Search Blog. God, “innovation.” First banali...
    Acum 7 ani
  • Scientific American
    Needed: Info on Biodiversity Change Over Time - Understanding an ecosystem means following changes in the abundances and identities of the species present as the clock ticks. The BioTIME database should ...
    Acum 7 ani
  • News at Nature - Articles published Today
    Gravity signals could speedily warn of big quakes and save lives - The trick lies in capturing the weak gravitational shifts in the ground.
    Acum 7 ani
  • Cognitive Daily
    Go On Till You Come to the End; Then Stop - Go On Till You Come to the End; Then Stop ScienceBlogs is coming to an end. I don't know that there was ever a really official announcement of this, but t...
    Acum 7 ani
  • Photojojo
    Ten Times a Backup Power Bank Will Really Save the Day - *Warning*: preg_replace(): The /e modifier is no longer supported, use preg_replace_callback instead in */home/forge/content.photojojo.com/content.photojo...
    Acum 7 ani
  • Gizmodo
    Everything You Need to Know About 'Cleganebowl,' Game of Thrones' Most Hyped Fan Theory - Fan theories and the vast works of *A Song and Ice and Fire* go hand in hand, and *Game of Thrones* has spent the last couple of years bringing a few of ...
    Acum 8 ani
  • Gawker
    How Things Work - Gawker.com is shutting down today, Monday 22nd August, 2016, some 13 years after it began and two days before the end of my forties. It is the end of an ...
    Acum 8 ani
  • digg.com: Stories / Popular
    12 Umbrellas That Do Suck - These umbrellas are so cool, so creative, so batshit crazy that you may actually get pumped for a rainy-day forecast. (Maybe.)
    Acum 9 ani
  • Google Sightseeing
    Groundhog Day - Today is Groundhog Day, a North American festival which reckons that "if a groundhog emerges from its burrow on this day and fails to see its shadow becaus...
    Acum 9 ani
  • Gawker: Defamer
    R.I.P. Defamer, 2004-2015 - Here lies Defamer, a Hollywood gossip site launched by Gawker Media in 2004 and maintained, with varying degrees of effort and resources, until 2015. Its...
    Acum 9 ani
  • The Food Section
    Coming Soon: Eatymology: The Dictionary of Modern Gastronomy - It's been a very long time since I've updated this site. But, I do have some news to share. After going down the rabbit hole that was Ruth Bourdain and a s...
    Acum 10 ani
  • Ask A Ninja - iPod
    NINJOKES: The Broken Heart - NINJOKES: The Broken Heart The Ninja glass punches, ankle kicks and hair flips his way through the best bad jokes you've ever heard. Thanks to https://w...
    Acum 10 ani
  • Tiki Bar TV
    Episode 40 - Drinkbot vs Robot Box - Red hot boxing.
    Acum 10 ani
  • HELLO
    Floating - [image: floaty.jpg]
    Acum 11 ani
  • [daily dose of imagery]
    To the Sea - The Beaches in Toronto. This is it. Ten years worth of daily images is over. I don't know how to thank you for supporting me over the years. It's been a ch...
    Acum 12 ani
  • Official Google Reader Blog
    A final farewell - Thank you for stopping by. Today, we powered down Google Reader. We understand you may not agree with this decision, but we hope you'll come to love thes...
    Acum 12 ani
  • Purple Liquid: a wine and food diary
    The Annapolis Winery, just a few miles away from the Sonoma Coast - Last month, we rented a beach house at Sea Ranch on the Sonoma Coast for a couple of days. The private road leading to the house was just on the opposite s...
    Acum 12 ani
  • the show with zefrank
    zefrank :: replay :: 03-17-07 - wiki transcript: 03-17-07 buy shirts! replay commentary! buy the songs
    Acum 13 ani
  • Google Blogoscoped
    The Emperor's Garden - The Emperor instructed the gardener to set up the new court's garden. "I want you to plant five trees growing the Crataan fruit," the Emperor said, "Becaus...
    Acum 13 ani
  • FILE Magazine
    Dennis in his Flight Costume - [image: Dennis in his Flight Costume] photo ©2010 freya najade
    Acum 15 ani
  • gladwell.com
    My greatest triumph! - Sorry. I can't resist. John Carson, a fellow runner from Canada, unearthed this photo from the archives of the Toronto Star. It's the finals of the 1500 me...
    Acum 15 ani
  • The Amateur Gourmet
    Chicken Cooked in a Pig's Bladder (Chef Eric Frechon at Daniel) - Maybe I'm crass, but when I think bladder, I think pee. When the bladder comes up in conversation, it's usually in the context of "my bladder is going to e...
    Acum 15 ani
  • Chris Baggott's Email Marketing Best Practices
    Email and Social Media Marketers Helping Haiti - What’s this about. We all know of the unprecedented tragedy in Haiti. Often in situations like this we feel helpless to know what to do or who to trust whe...
    Acum 15 ani
  • Cars! Cars! Cars!
    Screen Door Factory Gets a New Neighbor! - There's gonna be a new car company in Delaware? Next to the screen door factory? Seriously, this is where we'da rather seen the car bailout money go -- to ...
    Acum 15 ani
  • PopularMechanics.com - Blogs: Automotive News
    2010 Suzuki Kizashi Test Drive: Is This Sporty Midsize Sedan the Best Suzuki Ever? - Suzuki clearly has lofty expectations for its new Kizashi sedan, which we recently drove on the roads around the Washington/Oregon border, as well as on Po...
    Acum 15 ani
  • photoflavor
    Siena Grace - [image: Siena Grace] Our beautiful little girl was born on 09.29.09 -- a month early... weighing 4 pounds, 15 ounces. She is the sweetest, most amazing bab...
    Acum 15 ani
  • The Superficial - Because You're Ugly
    Angelina Jolie is leggy - Brad Pitt and Angelina Jolie attended the 14th Annual Critics Choice Award last night where they were nominated for various categories and basically lost ...
    Acum 16 ani
  • Language Log
    Please redirect this feed - Language Log has changed servers -- please switch this feed to http://languagelog.ldc.upenn.edu/nll/?feed=rss2...
    Acum 17 ani
  • Google Video - Hot videos
    -
  • TED | TEDBlog
    -
  • vitrine en illumina
    -
  • Salon
    -
  • The Entrepreneurial Mind
    -
  • Megnut
    -
  • Rocketboom
    -
  • Church of the Customer Blog
    -
  • Google Blog Search: „Cand ati fost premier n-ati facut nimic, acum ce mai vreti?”
    -
  • All Greyscalegorilla
    -
  • Business Pundit
    -
  • Diner's Journal
    -
  • News: Digital Photography Review (dpreview.com)
    -
  • A Walk Through Durham Township, Pennsylvania
    -
  • youtube :: most viewed videos - today
    -
  • MAKE Magazine
    -
  • Daily Show Videos
    -
  • MyBlogLog - Sile this Millennium : New in my neighborhood
    -
  • Colbert Report Videos
    -

Persoane interesate

Adam & Eva and The Snake

Adam & Eva and The Snake
Din pozele mele

Sile this Millennium

Ce e un om , ori un an ,sau un mileniu? Toate trecătoare luate implacabil de valul timpului și cu valul laolată se vor risipi înghțite câte unul în câte unul în uitarea neagră a orizontului din zare care va fi în briză mării fără tine . D.Sin.

Powered By Blogger

Faceți căutări pe acest blog

Arhivă blog

  • ▼  2025 (292)
    • ▼  martie (50)
      • ▼  mar. 11 (13)
        • ANDREI PLEȘU - RĂSPUNSUL LUI ISUS HRISTOS E UN SCA...
        • Agenții haosului putinist: Călin Georgescu, Horați...
        • Prea Mult Banciu - 10 Martie | Călin Georgescu așt...
        • Băsescu infirmă o lovitură de stat: „De ce în cazu...
        • Originea Europenilor * Povestea veche de 50 000 de...
        • BUNĂ, ROMÂNIA! JURNALIȘTII, AGRESAȚI DE MANIFESTAN...
        • România în Direct: Respingerea lui Călin Georgescu...
        • Elon Musk și MAFIA de pe Wall Street !
        • Radu Jude, premiat la Berlin: Inegalitățile între ...
        • Destabilizarea României: Cine câștigă din haos?
        • Veste Grozavă Pentru Zelenski! Ucraina Nu Poate Cr...
        • Zelenskyy oferă NATO o propunere șocantă lumii.
        • Tentativă de Revoluție? Fake News și Manipulare la...
      • ►  mar. 10 (4)
      • ►  mar. 09 (8)
      • ►  mar. 08 (2)
      • ►  mar. 07 (1)
      • ►  mar. 06 (13)
      • ►  mar. 05 (3)
      • ►  mar. 02 (1)
      • ►  mar. 01 (5)
    • ►  februarie (88)
      • ►  feb. 28 (5)
      • ►  feb. 27 (7)
      • ►  feb. 26 (9)
      • ►  feb. 25 (5)
      • ►  feb. 24 (2)
      • ►  feb. 23 (7)
      • ►  feb. 22 (3)
      • ►  feb. 21 (2)
      • ►  feb. 15 (3)
      • ►  feb. 14 (4)
      • ►  feb. 11 (5)
      • ►  feb. 10 (5)
      • ►  feb. 09 (2)
      • ►  feb. 06 (1)
      • ►  feb. 05 (7)
      • ►  feb. 04 (10)
      • ►  feb. 02 (11)
    • ►  ianuarie (154)
      • ►  ian. 31 (6)
      • ►  ian. 30 (2)
      • ►  ian. 27 (3)
      • ►  ian. 26 (3)
      • ►  ian. 25 (7)
      • ►  ian. 24 (9)
      • ►  ian. 23 (9)
      • ►  ian. 22 (2)
      • ►  ian. 21 (5)
      • ►  ian. 20 (12)
      • ►  ian. 19 (3)
      • ►  ian. 18 (6)
      • ►  ian. 17 (3)
      • ►  ian. 16 (11)
      • ►  ian. 15 (9)
      • ►  ian. 14 (7)
      • ►  ian. 13 (9)
      • ►  ian. 12 (5)
      • ►  ian. 11 (7)
      • ►  ian. 10 (7)
      • ►  ian. 09 (3)
      • ►  ian. 08 (5)
      • ►  ian. 07 (4)
      • ►  ian. 06 (4)
      • ►  ian. 05 (1)
      • ►  ian. 04 (9)
      • ►  ian. 02 (1)
      • ►  ian. 01 (2)
  • ►  2024 (1631)
    • ►  decembrie (50)
      • ►  dec. 31 (5)
      • ►  dec. 29 (2)
      • ►  dec. 28 (3)
      • ►  dec. 27 (1)
      • ►  dec. 16 (7)
      • ►  dec. 15 (5)
      • ►  dec. 14 (7)
      • ►  dec. 13 (1)
      • ►  dec. 08 (7)
      • ►  dec. 06 (3)
      • ►  dec. 04 (1)
      • ►  dec. 03 (2)
      • ►  dec. 02 (3)
      • ►  dec. 01 (3)
    • ►  noiembrie (144)
      • ►  nov. 29 (3)
      • ►  nov. 26 (3)
      • ►  nov. 25 (4)
      • ►  nov. 24 (5)
      • ►  nov. 23 (6)
      • ►  nov. 22 (2)
      • ►  nov. 21 (7)
      • ►  nov. 20 (2)
      • ►  nov. 19 (9)
      • ►  nov. 18 (5)
      • ►  nov. 17 (7)
      • ►  nov. 16 (9)
      • ►  nov. 14 (9)
      • ►  nov. 13 (6)
      • ►  nov. 12 (10)
      • ►  nov. 11 (2)
      • ►  nov. 10 (6)
      • ►  nov. 09 (4)
      • ►  nov. 08 (12)
      • ►  nov. 07 (12)
      • ►  nov. 06 (7)
      • ►  nov. 05 (5)
      • ►  nov. 04 (8)
      • ►  nov. 01 (1)
    • ►  octombrie (202)
      • ►  oct. 31 (9)
      • ►  oct. 30 (10)
      • ►  oct. 29 (6)
      • ►  oct. 28 (9)
      • ►  oct. 27 (6)
      • ►  oct. 26 (2)
      • ►  oct. 25 (12)
      • ►  oct. 24 (8)
      • ►  oct. 23 (1)
      • ►  oct. 22 (9)
      • ►  oct. 21 (11)
      • ►  oct. 20 (9)
      • ►  oct. 19 (10)
      • ►  oct. 18 (1)
      • ►  oct. 17 (13)
      • ►  oct. 16 (2)
      • ►  oct. 15 (7)
      • ►  oct. 14 (6)
      • ►  oct. 13 (5)
      • ►  oct. 12 (6)
      • ►  oct. 11 (2)
      • ►  oct. 10 (4)
      • ►  oct. 09 (6)
      • ►  oct. 08 (7)
      • ►  oct. 07 (6)
      • ►  oct. 06 (5)
      • ►  oct. 05 (9)
      • ►  oct. 04 (4)
      • ►  oct. 03 (5)
      • ►  oct. 02 (5)
      • ►  oct. 01 (7)
    • ►  septembrie (211)
      • ►  sept. 30 (8)
      • ►  sept. 29 (8)
      • ►  sept. 28 (5)
      • ►  sept. 27 (17)
      • ►  sept. 26 (7)
      • ►  sept. 25 (10)
      • ►  sept. 24 (11)
      • ►  sept. 23 (1)
      • ►  sept. 22 (12)
      • ►  sept. 21 (8)
      • ►  sept. 20 (3)
      • ►  sept. 19 (4)
      • ►  sept. 18 (4)
      • ►  sept. 17 (9)
      • ►  sept. 16 (3)
      • ►  sept. 15 (11)
      • ►  sept. 14 (13)
      • ►  sept. 13 (6)
      • ►  sept. 12 (2)
      • ►  sept. 11 (16)
      • ►  sept. 10 (2)
      • ►  sept. 09 (7)
      • ►  sept. 08 (1)
      • ►  sept. 07 (6)
      • ►  sept. 06 (6)
      • ►  sept. 05 (4)
      • ►  sept. 04 (8)
      • ►  sept. 03 (3)
      • ►  sept. 02 (6)
      • ►  sept. 01 (10)
    • ►  august (136)
      • ►  aug. 31 (2)
      • ►  aug. 30 (9)
      • ►  aug. 29 (6)
      • ►  aug. 28 (9)
      • ►  aug. 27 (4)
      • ►  aug. 26 (3)
      • ►  aug. 25 (8)
      • ►  aug. 24 (2)
      • ►  aug. 23 (1)
      • ►  aug. 22 (8)
      • ►  aug. 21 (3)
      • ►  aug. 20 (3)
      • ►  aug. 19 (2)
      • ►  aug. 18 (4)
      • ►  aug. 17 (5)
      • ►  aug. 16 (6)
      • ►  aug. 15 (5)
      • ►  aug. 14 (8)
      • ►  aug. 13 (1)
      • ►  aug. 12 (2)
      • ►  aug. 11 (6)
      • ►  aug. 10 (1)
      • ►  aug. 09 (4)
      • ►  aug. 08 (3)
      • ►  aug. 07 (1)
      • ►  aug. 06 (5)
      • ►  aug. 05 (7)
      • ►  aug. 04 (4)
      • ►  aug. 03 (4)
      • ►  aug. 02 (6)
      • ►  aug. 01 (4)
    • ►  iulie (122)
      • ►  iul. 31 (6)
      • ►  iul. 30 (4)
      • ►  iul. 29 (7)
      • ►  iul. 28 (3)
      • ►  iul. 27 (4)
      • ►  iul. 26 (8)
      • ►  iul. 18 (5)
      • ►  iul. 17 (5)
      • ►  iul. 16 (3)
      • ►  iul. 14 (12)
      • ►  iul. 13 (4)
      • ►  iul. 12 (2)
      • ►  iul. 11 (6)
      • ►  iul. 10 (7)
      • ►  iul. 09 (3)
      • ►  iul. 08 (7)
      • ►  iul. 07 (4)
      • ►  iul. 06 (4)
      • ►  iul. 05 (3)
      • ►  iul. 04 (9)
      • ►  iul. 03 (6)
      • ►  iul. 02 (6)
      • ►  iul. 01 (4)
    • ►  iunie (156)
      • ►  iun. 30 (6)
      • ►  iun. 29 (4)
      • ►  iun. 28 (4)
      • ►  iun. 27 (5)
      • ►  iun. 26 (5)
      • ►  iun. 25 (5)
      • ►  iun. 24 (4)
      • ►  iun. 23 (2)
      • ►  iun. 22 (4)
      • ►  iun. 21 (9)
      • ►  iun. 20 (8)
      • ►  iun. 19 (2)
      • ►  iun. 18 (10)
      • ►  iun. 17 (6)
      • ►  iun. 16 (5)
      • ►  iun. 15 (8)
      • ►  iun. 13 (10)
      • ►  iun. 11 (7)
      • ►  iun. 10 (5)
      • ►  iun. 09 (3)
      • ►  iun. 07 (3)
      • ►  iun. 06 (10)
      • ►  iun. 05 (1)
      • ►  iun. 04 (14)
      • ►  iun. 03 (5)
      • ►  iun. 02 (5)
      • ►  iun. 01 (6)
    • ►  mai (126)
      • ►  mai 30 (16)
      • ►  mai 29 (3)
      • ►  mai 28 (5)
      • ►  mai 27 (6)
      • ►  mai 26 (2)
      • ►  mai 25 (1)
      • ►  mai 24 (9)
      • ►  mai 23 (4)
      • ►  mai 22 (4)
      • ►  mai 21 (6)
      • ►  mai 20 (5)
      • ►  mai 19 (2)
      • ►  mai 18 (2)
      • ►  mai 17 (3)
      • ►  mai 16 (7)
      • ►  mai 15 (3)
      • ►  mai 14 (4)
      • ►  mai 13 (6)
      • ►  mai 12 (5)
      • ►  mai 10 (4)
      • ►  mai 09 (3)
      • ►  mai 08 (7)
      • ►  mai 07 (4)
      • ►  mai 06 (4)
      • ►  mai 04 (5)
      • ►  mai 03 (3)
      • ►  mai 01 (3)
    • ►  aprilie (83)
      • ►  apr. 29 (3)
      • ►  apr. 28 (4)
      • ►  apr. 27 (2)
      • ►  apr. 25 (7)
      • ►  apr. 24 (3)
      • ►  apr. 23 (3)
      • ►  apr. 22 (2)
      • ►  apr. 21 (8)
      • ►  apr. 20 (4)
      • ►  apr. 19 (6)
      • ►  apr. 17 (4)
      • ►  apr. 16 (10)
      • ►  apr. 15 (2)
      • ►  apr. 13 (3)
      • ►  apr. 11 (3)
      • ►  apr. 10 (1)
      • ►  apr. 07 (5)
      • ►  apr. 06 (1)
      • ►  apr. 05 (1)
      • ►  apr. 04 (9)
      • ►  apr. 02 (2)
    • ►  martie (159)
      • ►  mar. 31 (1)
      • ►  mar. 30 (2)
      • ►  mar. 29 (6)
      • ►  mar. 28 (8)
      • ►  mar. 27 (2)
      • ►  mar. 26 (4)
      • ►  mar. 25 (3)
      • ►  mar. 24 (5)
      • ►  mar. 23 (9)
      • ►  mar. 22 (1)
      • ►  mar. 21 (7)
      • ►  mar. 20 (2)
      • ►  mar. 19 (4)
      • ►  mar. 18 (8)
      • ►  mar. 17 (2)
      • ►  mar. 16 (6)
      • ►  mar. 15 (8)
      • ►  mar. 13 (6)
      • ►  mar. 12 (10)
      • ►  mar. 11 (7)
      • ►  mar. 10 (5)
      • ►  mar. 09 (4)
      • ►  mar. 08 (6)
      • ►  mar. 07 (11)
      • ►  mar. 06 (7)
      • ►  mar. 05 (5)
      • ►  mar. 04 (6)
      • ►  mar. 03 (5)
      • ►  mar. 02 (2)
      • ►  mar. 01 (7)
    • ►  februarie (114)
      • ►  feb. 29 (7)
      • ►  feb. 28 (4)
      • ►  feb. 27 (4)
      • ►  feb. 26 (6)
      • ►  feb. 25 (5)
      • ►  feb. 24 (2)
      • ►  feb. 23 (4)
      • ►  feb. 22 (7)
      • ►  feb. 20 (9)
      • ►  feb. 19 (7)
      • ►  feb. 18 (2)
      • ►  feb. 17 (5)
      • ►  feb. 16 (3)
      • ►  feb. 15 (7)
      • ►  feb. 14 (2)
      • ►  feb. 13 (5)
      • ►  feb. 12 (4)
      • ►  feb. 11 (2)
      • ►  feb. 10 (5)
      • ►  feb. 09 (1)
      • ►  feb. 06 (5)
      • ►  feb. 04 (3)
      • ►  feb. 03 (6)
      • ►  feb. 02 (5)
      • ►  feb. 01 (4)
    • ►  ianuarie (128)
      • ►  ian. 31 (4)
      • ►  ian. 30 (11)
      • ►  ian. 29 (4)
      • ►  ian. 28 (9)
      • ►  ian. 27 (2)
      • ►  ian. 26 (2)
      • ►  ian. 25 (7)
      • ►  ian. 24 (8)
      • ►  ian. 23 (8)
      • ►  ian. 22 (5)
      • ►  ian. 21 (5)
      • ►  ian. 20 (1)
      • ►  ian. 19 (6)
      • ►  ian. 18 (6)
      • ►  ian. 17 (2)
      • ►  ian. 16 (10)
      • ►  ian. 14 (2)
      • ►  ian. 12 (1)
      • ►  ian. 11 (9)
      • ►  ian. 09 (2)
      • ►  ian. 08 (7)
      • ►  ian. 06 (4)
      • ►  ian. 05 (7)
      • ►  ian. 04 (4)
      • ►  ian. 03 (2)
  • ►  2023 (2126)
    • ►  decembrie (88)
      • ►  dec. 31 (4)
      • ►  dec. 30 (2)
      • ►  dec. 29 (3)
      • ►  dec. 26 (1)
      • ►  dec. 25 (5)
      • ►  dec. 24 (3)
      • ►  dec. 23 (2)
      • ►  dec. 22 (7)
      • ►  dec. 21 (2)
      • ►  dec. 20 (4)
      • ►  dec. 18 (7)
      • ►  dec. 17 (9)
      • ►  dec. 16 (3)
      • ►  dec. 15 (2)
      • ►  dec. 14 (2)
      • ►  dec. 11 (4)
      • ►  dec. 08 (1)
      • ►  dec. 07 (3)
      • ►  dec. 06 (3)
      • ►  dec. 05 (5)
      • ►  dec. 04 (1)
      • ►  dec. 02 (5)
      • ►  dec. 01 (10)
    • ►  noiembrie (228)
      • ►  nov. 30 (18)
      • ►  nov. 29 (4)
      • ►  nov. 28 (10)
      • ►  nov. 27 (13)
      • ►  nov. 26 (6)
      • ►  nov. 25 (4)
      • ►  nov. 24 (5)
      • ►  nov. 23 (8)
      • ►  nov. 22 (4)
      • ►  nov. 21 (10)
      • ►  nov. 20 (3)
      • ►  nov. 19 (6)
      • ►  nov. 18 (7)
      • ►  nov. 17 (5)
      • ►  nov. 16 (16)
      • ►  nov. 15 (1)
      • ►  nov. 14 (8)
      • ►  nov. 13 (5)
      • ►  nov. 12 (13)
      • ►  nov. 11 (11)
      • ►  nov. 10 (3)
      • ►  nov. 09 (8)
      • ►  nov. 08 (9)
      • ►  nov. 07 (16)
      • ►  nov. 06 (1)
      • ►  nov. 05 (13)
      • ►  nov. 04 (5)
      • ►  nov. 03 (4)
      • ►  nov. 02 (4)
      • ►  nov. 01 (8)
    • ►  octombrie (184)
      • ►  oct. 31 (1)
      • ►  oct. 30 (11)
      • ►  oct. 29 (3)
      • ►  oct. 28 (2)
      • ►  oct. 27 (10)
      • ►  oct. 25 (10)
      • ►  oct. 24 (11)
      • ►  oct. 23 (5)
      • ►  oct. 22 (8)
      • ►  oct. 21 (8)
      • ►  oct. 20 (10)
      • ►  oct. 19 (9)
      • ►  oct. 18 (1)
      • ►  oct. 17 (6)
      • ►  oct. 16 (7)
      • ►  oct. 15 (5)
      • ►  oct. 13 (12)
      • ►  oct. 12 (3)
      • ►  oct. 11 (7)
      • ►  oct. 10 (10)
      • ►  oct. 07 (10)
      • ►  oct. 06 (10)
      • ►  oct. 05 (7)
      • ►  oct. 04 (1)
      • ►  oct. 03 (12)
      • ►  oct. 02 (5)
    • ►  septembrie (153)
      • ►  sept. 30 (10)
      • ►  sept. 29 (2)
      • ►  sept. 28 (3)
      • ►  sept. 27 (8)
      • ►  sept. 26 (5)
      • ►  sept. 25 (8)
      • ►  sept. 24 (2)
      • ►  sept. 23 (7)
      • ►  sept. 22 (1)
      • ►  sept. 21 (11)
      • ►  sept. 19 (13)
      • ►  sept. 18 (4)
      • ►  sept. 17 (4)
      • ►  sept. 16 (8)
      • ►  sept. 15 (5)
      • ►  sept. 14 (6)
      • ►  sept. 13 (4)
      • ►  sept. 12 (8)
      • ►  sept. 11 (1)
      • ►  sept. 09 (8)
      • ►  sept. 08 (4)
      • ►  sept. 07 (5)
      • ►  sept. 06 (3)
      • ►  sept. 05 (6)
      • ►  sept. 04 (9)
      • ►  sept. 03 (1)
      • ►  sept. 02 (7)
    • ►  august (194)
      • ►  aug. 31 (6)
      • ►  aug. 29 (8)
      • ►  aug. 28 (8)
      • ►  aug. 27 (10)
      • ►  aug. 26 (2)
      • ►  aug. 25 (9)
      • ►  aug. 24 (6)
      • ►  aug. 23 (5)
      • ►  aug. 22 (11)
      • ►  aug. 21 (1)
      • ►  aug. 20 (14)
      • ►  aug. 19 (3)
      • ►  aug. 18 (13)
      • ►  aug. 17 (6)
      • ►  aug. 16 (11)
      • ►  aug. 15 (6)
      • ►  aug. 14 (3)
      • ►  aug. 13 (5)
      • ►  aug. 12 (4)
      • ►  aug. 11 (4)
      • ►  aug. 10 (6)
      • ►  aug. 09 (2)
      • ►  aug. 08 (7)
      • ►  aug. 07 (8)
      • ►  aug. 06 (11)
      • ►  aug. 05 (2)
      • ►  aug. 04 (3)
      • ►  aug. 03 (12)
      • ►  aug. 02 (5)
      • ►  aug. 01 (3)
    • ►  iulie (81)
      • ►  iul. 31 (7)
      • ►  iul. 30 (3)
      • ►  iul. 29 (6)
      • ►  iul. 28 (11)
      • ►  iul. 27 (5)
      • ►  iul. 26 (4)
      • ►  iul. 25 (9)
      • ►  iul. 24 (2)
      • ►  iul. 23 (3)
      • ►  iul. 22 (4)
      • ►  iul. 18 (3)
      • ►  iul. 17 (1)
      • ►  iul. 16 (4)
      • ►  iul. 15 (2)
      • ►  iul. 12 (5)
      • ►  iul. 11 (9)
      • ►  iul. 10 (3)
    • ►  iunie (128)
      • ►  iun. 30 (12)
      • ►  iun. 27 (2)
      • ►  iun. 24 (6)
      • ►  iun. 23 (1)
      • ►  iun. 22 (4)
      • ►  iun. 21 (8)
      • ►  iun. 20 (8)
      • ►  iun. 19 (6)
      • ►  iun. 18 (9)
      • ►  iun. 17 (8)
      • ►  iun. 16 (8)
      • ►  iun. 15 (1)
      • ►  iun. 14 (10)
      • ►  iun. 12 (4)
      • ►  iun. 10 (1)
      • ►  iun. 08 (11)
      • ►  iun. 07 (3)
      • ►  iun. 06 (2)
      • ►  iun. 02 (3)
      • ►  iun. 01 (21)
    • ►  mai (208)
      • ►  mai 31 (5)
      • ►  mai 30 (7)
      • ►  mai 29 (5)
      • ►  mai 28 (7)
      • ►  mai 27 (8)
      • ►  mai 26 (8)
      • ►  mai 25 (9)
      • ►  mai 24 (7)
      • ►  mai 23 (5)
      • ►  mai 22 (12)
      • ►  mai 21 (5)
      • ►  mai 20 (7)
      • ►  mai 19 (9)
      • ►  mai 18 (17)
      • ►  mai 17 (1)
      • ►  mai 16 (12)
      • ►  mai 14 (5)
      • ►  mai 13 (4)
      • ►  mai 12 (7)
      • ►  mai 11 (4)
      • ►  mai 10 (7)
      • ►  mai 09 (8)
      • ►  mai 08 (2)
      • ►  mai 07 (3)
      • ►  mai 06 (9)
      • ►  mai 05 (3)
      • ►  mai 04 (15)
      • ►  mai 03 (2)
      • ►  mai 02 (10)
      • ►  mai 01 (5)
    • ►  aprilie (162)
      • ►  apr. 29 (10)
      • ►  apr. 27 (5)
      • ►  apr. 26 (4)
      • ►  apr. 25 (9)
      • ►  apr. 21 (8)
      • ►  apr. 19 (3)
      • ►  apr. 18 (1)
      • ►  apr. 16 (9)
      • ►  apr. 15 (3)
      • ►  apr. 14 (9)
      • ►  apr. 13 (5)
      • ►  apr. 12 (11)
      • ►  apr. 11 (13)
      • ►  apr. 10 (7)
      • ►  apr. 09 (5)
      • ►  apr. 08 (8)
      • ►  apr. 07 (7)
      • ►  apr. 06 (8)
      • ►  apr. 05 (8)
      • ►  apr. 04 (4)
      • ►  apr. 03 (9)
      • ►  apr. 02 (8)
      • ►  apr. 01 (8)
    • ►  martie (209)
      • ►  mar. 31 (2)
      • ►  mar. 30 (15)
      • ►  mar. 29 (14)
      • ►  mar. 28 (1)
      • ►  mar. 27 (12)
      • ►  mar. 26 (5)
      • ►  mar. 25 (2)
      • ►  mar. 24 (5)
      • ►  mar. 23 (4)
      • ►  mar. 22 (6)
      • ►  mar. 21 (7)
      • ►  mar. 19 (8)
      • ►  mar. 18 (9)
      • ►  mar. 17 (1)
      • ►  mar. 16 (10)
      • ►  mar. 15 (11)
      • ►  mar. 14 (7)
      • ►  mar. 13 (2)
      • ►  mar. 12 (12)
      • ►  mar. 11 (4)
      • ►  mar. 10 (7)
      • ►  mar. 09 (2)
      • ►  mar. 08 (6)
      • ►  mar. 07 (8)
      • ►  mar. 06 (8)
      • ►  mar. 05 (4)
      • ►  mar. 04 (11)
      • ►  mar. 03 (9)
      • ►  mar. 02 (8)
      • ►  mar. 01 (9)
    • ►  februarie (218)
      • ►  feb. 28 (4)
      • ►  feb. 27 (3)
      • ►  feb. 26 (10)
      • ►  feb. 25 (5)
      • ►  feb. 24 (10)
      • ►  feb. 23 (5)
      • ►  feb. 22 (8)
      • ►  feb. 21 (10)
      • ►  feb. 20 (6)
      • ►  feb. 19 (7)
      • ►  feb. 18 (2)
      • ►  feb. 17 (13)
      • ►  feb. 16 (6)
      • ►  feb. 15 (9)
      • ►  feb. 14 (11)
      • ►  feb. 13 (4)
      • ►  feb. 12 (6)
      • ►  feb. 11 (8)
      • ►  feb. 10 (2)
      • ►  feb. 09 (18)
      • ►  feb. 08 (10)
      • ►  feb. 07 (7)
      • ►  feb. 06 (7)
      • ►  feb. 05 (11)
      • ►  feb. 04 (7)
      • ►  feb. 03 (6)
      • ►  feb. 02 (11)
      • ►  feb. 01 (12)
    • ►  ianuarie (273)
      • ►  ian. 31 (12)
      • ►  ian. 30 (4)
      • ►  ian. 29 (9)
      • ►  ian. 28 (5)
      • ►  ian. 27 (10)
      • ►  ian. 26 (16)
      • ►  ian. 25 (5)
      • ►  ian. 24 (1)
      • ►  ian. 23 (10)
      • ►  ian. 22 (12)
      • ►  ian. 21 (4)
      • ►  ian. 20 (16)
      • ►  ian. 19 (11)
      • ►  ian. 18 (13)
      • ►  ian. 17 (8)
      • ►  ian. 16 (2)
      • ►  ian. 15 (7)
      • ►  ian. 14 (15)
      • ►  ian. 13 (3)
      • ►  ian. 12 (12)
      • ►  ian. 11 (7)
      • ►  ian. 10 (9)
      • ►  ian. 09 (8)
      • ►  ian. 08 (5)
      • ►  ian. 07 (6)
      • ►  ian. 06 (9)
      • ►  ian. 05 (15)
      • ►  ian. 04 (12)
      • ►  ian. 03 (8)
      • ►  ian. 02 (16)
      • ►  ian. 01 (3)
  • ►  2022 (1765)
    • ►  decembrie (255)
      • ►  dec. 31 (8)
      • ►  dec. 30 (9)
      • ►  dec. 29 (3)
      • ►  dec. 28 (13)
      • ►  dec. 27 (6)
      • ►  dec. 26 (12)
      • ►  dec. 25 (3)
      • ►  dec. 24 (8)
      • ►  dec. 23 (18)
      • ►  dec. 22 (2)
      • ►  dec. 21 (13)
      • ►  dec. 20 (8)
      • ►  dec. 19 (11)
      • ►  dec. 18 (4)
      • ►  dec. 17 (12)
      • ►  dec. 16 (11)
      • ►  dec. 15 (6)
      • ►  dec. 14 (4)
      • ►  dec. 13 (9)
      • ►  dec. 12 (1)
      • ►  dec. 11 (8)
      • ►  dec. 10 (22)
      • ►  dec. 09 (1)
      • ►  dec. 08 (9)
      • ►  dec. 07 (8)
      • ►  dec. 06 (5)
      • ►  dec. 04 (9)
      • ►  dec. 03 (12)
      • ►  dec. 02 (6)
      • ►  dec. 01 (14)
    • ►  noiembrie (232)
      • ►  nov. 30 (9)
      • ►  nov. 29 (7)
      • ►  nov. 28 (13)
      • ►  nov. 27 (7)
      • ►  nov. 26 (9)
      • ►  nov. 25 (6)
      • ►  nov. 24 (12)
      • ►  nov. 23 (9)
      • ►  nov. 22 (1)
      • ►  nov. 21 (10)
      • ►  nov. 20 (11)
      • ►  nov. 19 (11)
      • ►  nov. 18 (5)
      • ►  nov. 17 (6)
      • ►  nov. 16 (12)
      • ►  nov. 15 (6)
      • ►  nov. 14 (6)
      • ►  nov. 13 (8)
      • ►  nov. 12 (3)
      • ►  nov. 11 (12)
      • ►  nov. 10 (8)
      • ►  nov. 09 (12)
      • ►  nov. 08 (6)
      • ►  nov. 07 (3)
      • ►  nov. 06 (2)
      • ►  nov. 05 (12)
      • ►  nov. 04 (7)
      • ►  nov. 03 (4)
      • ►  nov. 02 (8)
      • ►  nov. 01 (7)
    • ►  octombrie (182)
      • ►  oct. 31 (8)
      • ►  oct. 30 (5)
      • ►  oct. 29 (6)
      • ►  oct. 28 (6)
      • ►  oct. 27 (11)
      • ►  oct. 26 (5)
      • ►  oct. 25 (6)
      • ►  oct. 24 (4)
      • ►  oct. 23 (13)
      • ►  oct. 22 (4)
      • ►  oct. 21 (5)
      • ►  oct. 20 (6)
      • ►  oct. 19 (7)
      • ►  oct. 18 (4)
      • ►  oct. 15 (2)
      • ►  oct. 14 (6)
      • ►  oct. 13 (6)
      • ►  oct. 12 (1)
      • ►  oct. 11 (13)
      • ►  oct. 10 (6)
      • ►  oct. 09 (5)
      • ►  oct. 08 (1)
      • ►  oct. 07 (8)
      • ►  oct. 06 (12)
      • ►  oct. 05 (8)
      • ►  oct. 04 (6)
      • ►  oct. 03 (7)
      • ►  oct. 02 (1)
      • ►  oct. 01 (10)
    • ►  septembrie (186)
      • ►  sept. 30 (4)
      • ►  sept. 29 (14)
      • ►  sept. 28 (5)
      • ►  sept. 27 (2)
      • ►  sept. 26 (7)
      • ►  sept. 25 (5)
      • ►  sept. 24 (7)
      • ►  sept. 23 (2)
      • ►  sept. 22 (10)
      • ►  sept. 21 (5)
      • ►  sept. 20 (5)
      • ►  sept. 19 (6)
      • ►  sept. 18 (5)
      • ►  sept. 17 (1)
      • ►  sept. 16 (12)
      • ►  sept. 15 (8)
      • ►  sept. 14 (7)
      • ►  sept. 13 (6)
      • ►  sept. 12 (5)
      • ►  sept. 11 (7)
      • ►  sept. 10 (2)
      • ►  sept. 09 (11)
      • ►  sept. 08 (7)
      • ►  sept. 07 (3)
      • ►  sept. 06 (11)
      • ►  sept. 05 (3)
      • ►  sept. 04 (9)
      • ►  sept. 03 (6)
      • ►  sept. 02 (6)
      • ►  sept. 01 (5)
    • ►  august (98)
      • ►  aug. 31 (4)
      • ►  aug. 30 (4)
      • ►  aug. 29 (3)
      • ►  aug. 28 (6)
      • ►  aug. 27 (5)
      • ►  aug. 26 (2)
      • ►  aug. 25 (10)
      • ►  aug. 24 (3)
      • ►  aug. 23 (8)
      • ►  aug. 22 (1)
      • ►  aug. 21 (6)
      • ►  aug. 20 (2)
      • ►  aug. 19 (1)
      • ►  aug. 18 (3)
      • ►  aug. 17 (1)
      • ►  aug. 16 (1)
      • ►  aug. 15 (1)
      • ►  aug. 14 (1)
      • ►  aug. 13 (1)
      • ►  aug. 12 (4)
      • ►  aug. 11 (3)
      • ►  aug. 10 (4)
      • ►  aug. 09 (2)
      • ►  aug. 08 (3)
      • ►  aug. 06 (4)
      • ►  aug. 05 (5)
      • ►  aug. 04 (2)
      • ►  aug. 03 (2)
      • ►  aug. 02 (4)
      • ►  aug. 01 (2)
    • ►  iulie (141)
      • ►  iul. 31 (4)
      • ►  iul. 30 (2)
      • ►  iul. 29 (2)
      • ►  iul. 27 (4)
      • ►  iul. 26 (5)
      • ►  iul. 25 (5)
      • ►  iul. 24 (1)
      • ►  iul. 23 (7)
      • ►  iul. 22 (4)
      • ►  iul. 21 (1)
      • ►  iul. 20 (9)
      • ►  iul. 19 (6)
      • ►  iul. 18 (7)
      • ►  iul. 17 (4)
      • ►  iul. 16 (4)
      • ►  iul. 15 (5)
      • ►  iul. 14 (7)
      • ►  iul. 13 (5)
      • ►  iul. 12 (4)
      • ►  iul. 11 (5)
      • ►  iul. 10 (5)
      • ►  iul. 09 (7)
      • ►  iul. 07 (8)
      • ►  iul. 06 (4)
      • ►  iul. 05 (7)
      • ►  iul. 04 (6)
      • ►  iul. 03 (2)
      • ►  iul. 02 (7)
      • ►  iul. 01 (4)
    • ►  iunie (129)
      • ►  iun. 30 (7)
      • ►  iun. 29 (3)
      • ►  iun. 28 (7)
      • ►  iun. 27 (5)
      • ►  iun. 26 (2)
      • ►  iun. 25 (4)
      • ►  iun. 24 (6)
      • ►  iun. 23 (5)
      • ►  iun. 22 (4)
      • ►  iun. 21 (6)
      • ►  iun. 20 (7)
      • ►  iun. 19 (1)
      • ►  iun. 18 (4)
      • ►  iun. 17 (3)
      • ►  iun. 16 (6)
      • ►  iun. 15 (4)
      • ►  iun. 14 (7)
      • ►  iun. 13 (6)
      • ►  iun. 12 (4)
      • ►  iun. 11 (3)
      • ►  iun. 10 (2)
      • ►  iun. 09 (3)
      • ►  iun. 08 (5)
      • ►  iun. 07 (7)
      • ►  iun. 06 (4)
      • ►  iun. 05 (4)
      • ►  iun. 04 (4)
      • ►  iun. 03 (2)
      • ►  iun. 01 (4)
    • ►  mai (95)
      • ►  mai 30 (2)
      • ►  mai 29 (5)
      • ►  mai 27 (9)
      • ►  mai 26 (4)
      • ►  mai 25 (3)
      • ►  mai 24 (5)
      • ►  mai 22 (4)
      • ►  mai 20 (3)
      • ►  mai 19 (6)
      • ►  mai 18 (3)
      • ►  mai 17 (2)
      • ►  mai 16 (2)
      • ►  mai 14 (6)
      • ►  mai 13 (3)
      • ►  mai 12 (4)
      • ►  mai 11 (6)
      • ►  mai 10 (3)
      • ►  mai 09 (5)
      • ►  mai 08 (1)
      • ►  mai 07 (2)
      • ►  mai 06 (1)
      • ►  mai 05 (4)
      • ►  mai 04 (1)
      • ►  mai 03 (6)
      • ►  mai 02 (3)
      • ►  mai 01 (2)
    • ►  aprilie (86)
      • ►  apr. 30 (2)
      • ►  apr. 29 (4)
      • ►  apr. 28 (3)
      • ►  apr. 27 (3)
      • ►  apr. 26 (4)
      • ►  apr. 25 (3)
      • ►  apr. 24 (2)
      • ►  apr. 23 (4)
      • ►  apr. 22 (6)
      • ►  apr. 21 (1)
      • ►  apr. 20 (1)
      • ►  apr. 19 (4)
      • ►  apr. 18 (3)
      • ►  apr. 17 (4)
      • ►  apr. 16 (3)
      • ►  apr. 15 (2)
      • ►  apr. 14 (2)
      • ►  apr. 13 (2)
      • ►  apr. 12 (3)
      • ►  apr. 11 (3)
      • ►  apr. 10 (6)
      • ►  apr. 09 (4)
      • ►  apr. 08 (4)
      • ►  apr. 07 (2)
      • ►  apr. 06 (3)
      • ►  apr. 04 (2)
      • ►  apr. 03 (2)
      • ►  apr. 02 (3)
      • ►  apr. 01 (1)
    • ►  martie (135)
      • ►  mar. 31 (3)
      • ►  mar. 30 (1)
      • ►  mar. 29 (7)
      • ►  mar. 28 (5)
      • ►  mar. 27 (4)
      • ►  mar. 26 (6)
      • ►  mar. 25 (2)
      • ►  mar. 24 (7)
      • ►  mar. 23 (3)
      • ►  mar. 22 (3)
      • ►  mar. 21 (3)
      • ►  mar. 20 (5)
      • ►  mar. 19 (12)
      • ►  mar. 18 (8)
      • ►  mar. 17 (3)
      • ►  mar. 16 (3)
      • ►  mar. 15 (2)
      • ►  mar. 14 (1)
      • ►  mar. 13 (7)
      • ►  mar. 12 (6)
      • ►  mar. 11 (3)
      • ►  mar. 10 (8)
      • ►  mar. 09 (10)
      • ►  mar. 08 (1)
      • ►  mar. 07 (8)
      • ►  mar. 06 (4)
      • ►  mar. 04 (2)
      • ►  mar. 03 (6)
      • ►  mar. 02 (2)
    • ►  februarie (129)
      • ►  feb. 27 (6)
      • ►  feb. 26 (3)
      • ►  feb. 25 (6)
      • ►  feb. 24 (2)
      • ►  feb. 23 (8)
      • ►  feb. 22 (15)
      • ►  feb. 21 (6)
      • ►  feb. 20 (2)
      • ►  feb. 19 (5)
      • ►  feb. 18 (4)
      • ►  feb. 17 (1)
      • ►  feb. 16 (7)
      • ►  feb. 15 (10)
      • ►  feb. 14 (8)
      • ►  feb. 13 (6)
      • ►  feb. 12 (8)
      • ►  feb. 11 (3)
      • ►  feb. 10 (5)
      • ►  feb. 09 (3)
      • ►  feb. 08 (3)
      • ►  feb. 07 (4)
      • ►  feb. 06 (2)
      • ►  feb. 05 (2)
      • ►  feb. 04 (2)
      • ►  feb. 03 (1)
      • ►  feb. 02 (5)
      • ►  feb. 01 (2)
    • ►  ianuarie (97)
      • ►  ian. 31 (9)
      • ►  ian. 30 (3)
      • ►  ian. 29 (6)
      • ►  ian. 28 (4)
      • ►  ian. 27 (2)
      • ►  ian. 26 (5)
      • ►  ian. 25 (1)
      • ►  ian. 24 (3)
      • ►  ian. 23 (4)
      • ►  ian. 22 (3)
      • ►  ian. 21 (4)
      • ►  ian. 20 (6)
      • ►  ian. 19 (6)
      • ►  ian. 18 (1)
      • ►  ian. 17 (3)
      • ►  ian. 16 (4)
      • ►  ian. 15 (2)
      • ►  ian. 14 (1)
      • ►  ian. 13 (2)
      • ►  ian. 12 (1)
      • ►  ian. 11 (4)
      • ►  ian. 09 (2)
      • ►  ian. 08 (3)
      • ►  ian. 07 (4)
      • ►  ian. 06 (3)
      • ►  ian. 05 (2)
      • ►  ian. 04 (1)
      • ►  ian. 03 (3)
      • ►  ian. 02 (3)
      • ►  ian. 01 (2)
  • ►  2021 (660)
    • ►  decembrie (65)
      • ►  dec. 31 (3)
      • ►  dec. 29 (1)
      • ►  dec. 26 (12)
      • ►  dec. 25 (1)
      • ►  dec. 24 (8)
      • ►  dec. 23 (8)
      • ►  dec. 21 (1)
      • ►  dec. 19 (2)
      • ►  dec. 18 (2)
      • ►  dec. 16 (1)
      • ►  dec. 14 (1)
      • ►  dec. 13 (2)
      • ►  dec. 12 (2)
      • ►  dec. 10 (2)
      • ►  dec. 09 (2)
      • ►  dec. 08 (1)
      • ►  dec. 07 (2)
      • ►  dec. 06 (2)
      • ►  dec. 05 (1)
      • ►  dec. 04 (2)
      • ►  dec. 03 (3)
      • ►  dec. 02 (1)
      • ►  dec. 01 (5)
    • ►  noiembrie (65)
      • ►  nov. 30 (1)
      • ►  nov. 29 (5)
      • ►  nov. 28 (4)
      • ►  nov. 27 (5)
      • ►  nov. 26 (2)
      • ►  nov. 20 (2)
      • ►  nov. 18 (2)
      • ►  nov. 17 (3)
      • ►  nov. 16 (2)
      • ►  nov. 15 (3)
      • ►  nov. 13 (1)
      • ►  nov. 12 (1)
      • ►  nov. 10 (3)
      • ►  nov. 09 (2)
      • ►  nov. 08 (4)
      • ►  nov. 07 (3)
      • ►  nov. 06 (4)
      • ►  nov. 05 (5)
      • ►  nov. 04 (3)
      • ►  nov. 03 (2)
      • ►  nov. 02 (4)
      • ►  nov. 01 (4)
    • ►  octombrie (37)
      • ►  oct. 31 (1)
      • ►  oct. 29 (3)
      • ►  oct. 28 (3)
      • ►  oct. 27 (2)
      • ►  oct. 25 (3)
      • ►  oct. 24 (3)
      • ►  oct. 22 (1)
      • ►  oct. 21 (5)
      • ►  oct. 14 (5)
      • ►  oct. 11 (1)
      • ►  oct. 08 (2)
      • ►  oct. 06 (2)
      • ►  oct. 05 (2)
      • ►  oct. 04 (2)
      • ►  oct. 03 (2)
    • ►  septembrie (17)
      • ►  sept. 23 (1)
      • ►  sept. 17 (3)
      • ►  sept. 16 (5)
      • ►  sept. 13 (1)
      • ►  sept. 12 (6)
      • ►  sept. 10 (1)
    • ►  august (2)
      • ►  aug. 21 (1)
      • ►  aug. 02 (1)
    • ►  iulie (3)
      • ►  iul. 04 (2)
      • ►  iul. 03 (1)
    • ►  iunie (16)
      • ►  iun. 22 (1)
      • ►  iun. 15 (2)
      • ►  iun. 14 (1)
      • ►  iun. 13 (4)
      • ►  iun. 09 (1)
      • ►  iun. 07 (3)
      • ►  iun. 05 (1)
      • ►  iun. 04 (1)
      • ►  iun. 01 (2)
    • ►  mai (40)
      • ►  mai 31 (1)
      • ►  mai 20 (2)
      • ►  mai 19 (1)
      • ►  mai 18 (10)
      • ►  mai 17 (3)
      • ►  mai 16 (2)
      • ►  mai 15 (1)
      • ►  mai 14 (1)
      • ►  mai 12 (1)
      • ►  mai 09 (2)
      • ►  mai 08 (8)
      • ►  mai 07 (1)
      • ►  mai 06 (1)
      • ►  mai 04 (2)
      • ►  mai 03 (3)
      • ►  mai 01 (1)
    • ►  aprilie (22)
      • ►  apr. 30 (2)
      • ►  apr. 28 (1)
      • ►  apr. 23 (2)
      • ►  apr. 19 (1)
      • ►  apr. 16 (3)
      • ►  apr. 13 (1)
      • ►  apr. 12 (2)
      • ►  apr. 06 (2)
      • ►  apr. 05 (2)
      • ►  apr. 03 (5)
      • ►  apr. 02 (1)
    • ►  martie (125)
      • ►  mar. 30 (4)
      • ►  mar. 29 (5)
      • ►  mar. 28 (1)
      • ►  mar. 27 (12)
      • ►  mar. 26 (1)
      • ►  mar. 24 (3)
      • ►  mar. 23 (7)
      • ►  mar. 22 (4)
      • ►  mar. 21 (3)
      • ►  mar. 20 (3)
      • ►  mar. 19 (6)
      • ►  mar. 18 (4)
      • ►  mar. 17 (5)
      • ►  mar. 16 (2)
      • ►  mar. 15 (3)
      • ►  mar. 13 (3)
      • ►  mar. 12 (4)
      • ►  mar. 10 (4)
      • ►  mar. 09 (22)
      • ►  mar. 07 (4)
      • ►  mar. 05 (6)
      • ►  mar. 04 (1)
      • ►  mar. 03 (3)
      • ►  mar. 02 (10)
      • ►  mar. 01 (5)
    • ►  februarie (107)
      • ►  feb. 28 (6)
      • ►  feb. 27 (2)
      • ►  feb. 25 (4)
      • ►  feb. 23 (4)
      • ►  feb. 22 (8)
      • ►  feb. 21 (2)
      • ►  feb. 20 (7)
      • ►  feb. 19 (3)
      • ►  feb. 18 (14)
      • ►  feb. 17 (2)
      • ►  feb. 16 (8)
      • ►  feb. 14 (9)
      • ►  feb. 13 (6)
      • ►  feb. 12 (1)
      • ►  feb. 11 (1)
      • ►  feb. 10 (1)
      • ►  feb. 07 (4)
      • ►  feb. 06 (4)
      • ►  feb. 05 (1)
      • ►  feb. 04 (1)
      • ►  feb. 03 (5)
      • ►  feb. 02 (7)
      • ►  feb. 01 (7)
    • ►  ianuarie (161)
      • ►  ian. 31 (3)
      • ►  ian. 29 (3)
      • ►  ian. 28 (7)
      • ►  ian. 27 (5)
      • ►  ian. 26 (5)
      • ►  ian. 25 (3)
      • ►  ian. 24 (1)
      • ►  ian. 23 (4)
      • ►  ian. 22 (3)
      • ►  ian. 21 (17)
      • ►  ian. 20 (15)
      • ►  ian. 19 (4)
      • ►  ian. 18 (9)
      • ►  ian. 17 (3)
      • ►  ian. 15 (6)
      • ►  ian. 14 (14)
      • ►  ian. 12 (11)
      • ►  ian. 11 (8)
      • ►  ian. 10 (11)
      • ►  ian. 09 (11)
      • ►  ian. 08 (11)
      • ►  ian. 06 (1)
      • ►  ian. 05 (5)
      • ►  ian. 03 (1)
  • ►  2020 (766)
    • ►  decembrie (128)
      • ►  dec. 31 (7)
      • ►  dec. 30 (6)
      • ►  dec. 28 (3)
      • ►  dec. 27 (3)
      • ►  dec. 25 (1)
      • ►  dec. 24 (4)
      • ►  dec. 23 (5)
      • ►  dec. 21 (3)
      • ►  dec. 20 (7)
      • ►  dec. 14 (17)
      • ►  dec. 12 (4)
      • ►  dec. 11 (15)
      • ►  dec. 10 (21)
      • ►  dec. 09 (3)
      • ►  dec. 08 (27)
      • ►  dec. 05 (1)
      • ►  dec. 03 (1)
    • ►  noiembrie (13)
      • ►  nov. 29 (1)
      • ►  nov. 25 (1)
      • ►  nov. 22 (1)
      • ►  nov. 21 (2)
      • ►  nov. 15 (1)
      • ►  nov. 12 (1)
      • ►  nov. 10 (1)
      • ►  nov. 08 (1)
      • ►  nov. 06 (2)
      • ►  nov. 05 (1)
      • ►  nov. 03 (1)
    • ►  octombrie (8)
      • ►  oct. 31 (1)
      • ►  oct. 28 (4)
      • ►  oct. 19 (1)
      • ►  oct. 18 (2)
    • ►  septembrie (7)
      • ►  sept. 23 (2)
      • ►  sept. 17 (3)
      • ►  sept. 15 (1)
      • ►  sept. 08 (1)
    • ►  august (2)
      • ►  aug. 23 (1)
      • ►  aug. 10 (1)
    • ►  iulie (52)
      • ►  iul. 29 (7)
      • ►  iul. 22 (1)
      • ►  iul. 21 (3)
      • ►  iul. 17 (6)
      • ►  iul. 15 (2)
      • ►  iul. 13 (4)
      • ►  iul. 12 (3)
      • ►  iul. 11 (8)
      • ►  iul. 10 (4)
      • ►  iul. 08 (4)
      • ►  iul. 06 (1)
      • ►  iul. 05 (2)
      • ►  iul. 04 (2)
      • ►  iul. 03 (2)
      • ►  iul. 02 (2)
      • ►  iul. 01 (1)
    • ►  iunie (49)
      • ►  iun. 30 (6)
      • ►  iun. 25 (2)
      • ►  iun. 23 (1)
      • ►  iun. 18 (1)
      • ►  iun. 17 (9)
      • ►  iun. 11 (15)
      • ►  iun. 06 (1)
      • ►  iun. 04 (3)
      • ►  iun. 02 (9)
      • ►  iun. 01 (2)
    • ►  mai (86)
      • ►  mai 31 (2)
      • ►  mai 29 (2)
      • ►  mai 28 (1)
      • ►  mai 27 (3)
      • ►  mai 25 (4)
      • ►  mai 24 (1)
      • ►  mai 23 (1)
      • ►  mai 21 (9)
      • ►  mai 20 (2)
      • ►  mai 13 (2)
      • ►  mai 12 (8)
      • ►  mai 09 (2)
      • ►  mai 07 (2)
      • ►  mai 06 (5)
      • ►  mai 05 (2)
      • ►  mai 04 (5)
      • ►  mai 03 (17)
      • ►  mai 02 (15)
      • ►  mai 01 (3)
    • ►  aprilie (174)
      • ►  apr. 30 (6)
      • ►  apr. 29 (1)
      • ►  apr. 28 (2)
      • ►  apr. 27 (1)
      • ►  apr. 25 (2)
      • ►  apr. 24 (2)
      • ►  apr. 23 (5)
      • ►  apr. 22 (3)
      • ►  apr. 21 (2)
      • ►  apr. 19 (1)
      • ►  apr. 18 (6)
      • ►  apr. 17 (8)
      • ►  apr. 16 (6)
      • ►  apr. 14 (13)
      • ►  apr. 13 (8)
      • ►  apr. 12 (1)
      • ►  apr. 11 (7)
      • ►  apr. 10 (6)
      • ►  apr. 09 (14)
      • ►  apr. 08 (11)
      • ►  apr. 07 (4)
      • ►  apr. 06 (2)
      • ►  apr. 03 (4)
      • ►  apr. 02 (26)
      • ►  apr. 01 (33)
    • ►  martie (98)
      • ►  mar. 31 (23)
      • ►  mar. 30 (5)
      • ►  mar. 29 (10)
      • ►  mar. 28 (2)
      • ►  mar. 27 (3)
      • ►  mar. 26 (6)
      • ►  mar. 25 (13)
      • ►  mar. 23 (1)
      • ►  mar. 20 (9)
      • ►  mar. 18 (2)
      • ►  mar. 17 (1)
      • ►  mar. 13 (2)
      • ►  mar. 12 (3)
      • ►  mar. 11 (1)
      • ►  mar. 10 (6)
      • ►  mar. 07 (1)
      • ►  mar. 06 (1)
      • ►  mar. 03 (2)
      • ►  mar. 01 (7)
    • ►  februarie (65)
      • ►  feb. 26 (3)
      • ►  feb. 25 (1)
      • ►  feb. 23 (2)
      • ►  feb. 22 (2)
      • ►  feb. 21 (3)
      • ►  feb. 18 (1)
      • ►  feb. 14 (3)
      • ►  feb. 13 (2)
      • ►  feb. 12 (2)
      • ►  feb. 11 (6)
      • ►  feb. 10 (12)
      • ►  feb. 09 (1)
      • ►  feb. 08 (3)
      • ►  feb. 07 (1)
      • ►  feb. 06 (7)
      • ►  feb. 04 (2)
      • ►  feb. 03 (6)
      • ►  feb. 02 (8)
    • ►  ianuarie (84)
      • ►  ian. 31 (4)
      • ►  ian. 30 (8)
      • ►  ian. 29 (1)
      • ►  ian. 28 (4)
      • ►  ian. 27 (1)
      • ►  ian. 26 (1)
      • ►  ian. 25 (4)
      • ►  ian. 24 (1)
      • ►  ian. 23 (3)
      • ►  ian. 22 (1)
      • ►  ian. 21 (4)
      • ►  ian. 20 (4)
      • ►  ian. 19 (2)
      • ►  ian. 17 (4)
      • ►  ian. 16 (5)
      • ►  ian. 14 (7)
      • ►  ian. 12 (1)
      • ►  ian. 10 (3)
      • ►  ian. 09 (2)
      • ►  ian. 08 (5)
      • ►  ian. 07 (6)
      • ►  ian. 06 (7)
      • ►  ian. 03 (1)
      • ►  ian. 02 (4)
      • ►  ian. 01 (1)
  • ►  2019 (372)
    • ►  decembrie (68)
      • ►  dec. 31 (1)
      • ►  dec. 30 (3)
      • ►  dec. 24 (1)
      • ►  dec. 20 (2)
      • ►  dec. 19 (6)
      • ►  dec. 18 (1)
      • ►  dec. 17 (3)
      • ►  dec. 15 (1)
      • ►  dec. 14 (4)
      • ►  dec. 13 (4)
      • ►  dec. 12 (7)
      • ►  dec. 11 (1)
      • ►  dec. 10 (5)
      • ►  dec. 09 (1)
      • ►  dec. 07 (7)
      • ►  dec. 06 (8)
      • ►  dec. 05 (4)
      • ►  dec. 04 (6)
      • ►  dec. 02 (3)
    • ►  noiembrie (52)
      • ►  nov. 30 (1)
      • ►  nov. 29 (2)
      • ►  nov. 28 (3)
      • ►  nov. 27 (1)
      • ►  nov. 26 (6)
      • ►  nov. 24 (2)
      • ►  nov. 21 (2)
      • ►  nov. 20 (4)
      • ►  nov. 17 (1)
      • ►  nov. 15 (1)
      • ►  nov. 12 (6)
      • ►  nov. 11 (2)
      • ►  nov. 10 (1)
      • ►  nov. 08 (4)
      • ►  nov. 07 (2)
      • ►  nov. 06 (2)
      • ►  nov. 05 (5)
      • ►  nov. 04 (2)
      • ►  nov. 02 (2)
      • ►  nov. 01 (3)
    • ►  octombrie (63)
      • ►  oct. 31 (3)
      • ►  oct. 30 (3)
      • ►  oct. 28 (1)
      • ►  oct. 26 (4)
      • ►  oct. 24 (3)
      • ►  oct. 23 (4)
      • ►  oct. 21 (4)
      • ►  oct. 20 (2)
      • ►  oct. 18 (4)
      • ►  oct. 14 (1)
      • ►  oct. 09 (6)
      • ►  oct. 08 (1)
      • ►  oct. 07 (5)
      • ►  oct. 06 (5)
      • ►  oct. 05 (1)
      • ►  oct. 04 (9)
      • ►  oct. 03 (5)
      • ►  oct. 01 (2)
    • ►  septembrie (4)
      • ►  sept. 29 (1)
      • ►  sept. 27 (2)
      • ►  sept. 06 (1)
    • ►  iulie (4)
      • ►  iul. 02 (2)
      • ►  iul. 01 (2)
    • ►  iunie (3)
      • ►  iun. 27 (1)
      • ►  iun. 26 (1)
      • ►  iun. 10 (1)
    • ►  mai (40)
      • ►  mai 27 (1)
      • ►  mai 24 (3)
      • ►  mai 23 (3)
      • ►  mai 22 (1)
      • ►  mai 21 (1)
      • ►  mai 20 (1)
      • ►  mai 16 (1)
      • ►  mai 15 (7)
      • ►  mai 14 (1)
      • ►  mai 13 (1)
      • ►  mai 11 (1)
      • ►  mai 10 (6)
      • ►  mai 09 (7)
      • ►  mai 08 (5)
      • ►  mai 04 (1)
    • ►  aprilie (16)
      • ►  apr. 26 (2)
      • ►  apr. 25 (2)
      • ►  apr. 20 (1)
      • ►  apr. 19 (1)
      • ►  apr. 18 (1)
      • ►  apr. 17 (3)
      • ►  apr. 16 (2)
      • ►  apr. 15 (1)
      • ►  apr. 14 (1)
      • ►  apr. 11 (1)
      • ►  apr. 03 (1)
    • ►  martie (53)
      • ►  mar. 28 (1)
      • ►  mar. 27 (4)
      • ►  mar. 24 (5)
      • ►  mar. 23 (1)
      • ►  mar. 22 (1)
      • ►  mar. 21 (5)
      • ►  mar. 20 (7)
      • ►  mar. 19 (2)
      • ►  mar. 17 (8)
      • ►  mar. 15 (2)
      • ►  mar. 13 (6)
      • ►  mar. 12 (1)
      • ►  mar. 11 (1)
      • ►  mar. 08 (5)
      • ►  mar. 05 (3)
      • ►  mar. 01 (1)
    • ►  februarie (29)
      • ►  feb. 28 (1)
      • ►  feb. 27 (2)
      • ►  feb. 26 (6)
      • ►  feb. 25 (1)
      • ►  feb. 24 (3)
      • ►  feb. 21 (3)
      • ►  feb. 16 (4)
      • ►  feb. 14 (2)
      • ►  feb. 13 (2)
      • ►  feb. 07 (3)
      • ►  feb. 03 (1)
      • ►  feb. 02 (1)
    • ►  ianuarie (40)
      • ►  ian. 31 (2)
      • ►  ian. 26 (1)
      • ►  ian. 21 (2)
      • ►  ian. 20 (4)
      • ►  ian. 19 (1)
      • ►  ian. 15 (1)
      • ►  ian. 13 (11)
      • ►  ian. 12 (2)
      • ►  ian. 11 (9)
      • ►  ian. 10 (2)
      • ►  ian. 09 (3)
      • ►  ian. 08 (2)
  • ►  2018 (318)
    • ►  decembrie (119)
      • ►  dec. 31 (1)
      • ►  dec. 28 (1)
      • ►  dec. 27 (2)
      • ►  dec. 26 (2)
      • ►  dec. 25 (8)
      • ►  dec. 24 (1)
      • ►  dec. 21 (5)
      • ►  dec. 19 (1)
      • ►  dec. 18 (6)
      • ►  dec. 17 (9)
      • ►  dec. 14 (3)
      • ►  dec. 12 (4)
      • ►  dec. 11 (7)
      • ►  dec. 10 (1)
      • ►  dec. 09 (7)
      • ►  dec. 08 (2)
      • ►  dec. 07 (5)
      • ►  dec. 05 (1)
      • ►  dec. 04 (12)
      • ►  dec. 03 (12)
      • ►  dec. 01 (29)
    • ►  noiembrie (76)
      • ►  nov. 30 (9)
      • ►  nov. 27 (5)
      • ►  nov. 26 (26)
      • ►  nov. 23 (9)
      • ►  nov. 22 (2)
      • ►  nov. 19 (3)
      • ►  nov. 18 (1)
      • ►  nov. 17 (1)
      • ►  nov. 16 (10)
      • ►  nov. 15 (1)
      • ►  nov. 12 (3)
      • ►  nov. 11 (2)
      • ►  nov. 09 (1)
      • ►  nov. 08 (1)
      • ►  nov. 04 (1)
      • ►  nov. 03 (1)
    • ►  octombrie (17)
      • ►  oct. 26 (1)
      • ►  oct. 25 (2)
      • ►  oct. 20 (1)
      • ►  oct. 19 (3)
      • ►  oct. 09 (1)
      • ►  oct. 05 (1)
      • ►  oct. 04 (6)
      • ►  oct. 02 (2)
    • ►  septembrie (5)
      • ►  sept. 28 (1)
      • ►  sept. 19 (2)
      • ►  sept. 18 (1)
      • ►  sept. 04 (1)
    • ►  iulie (14)
      • ►  iul. 27 (1)
      • ►  iul. 25 (3)
      • ►  iul. 24 (2)
      • ►  iul. 23 (1)
      • ►  iul. 20 (1)
      • ►  iul. 15 (1)
      • ►  iul. 13 (2)
      • ►  iul. 05 (1)
      • ►  iul. 03 (1)
      • ►  iul. 02 (1)
    • ►  iunie (8)
      • ►  iun. 21 (1)
      • ►  iun. 18 (2)
      • ►  iun. 17 (2)
      • ►  iun. 14 (1)
      • ►  iun. 11 (1)
      • ►  iun. 05 (1)
    • ►  mai (29)
      • ►  mai 30 (1)
      • ►  mai 29 (1)
      • ►  mai 28 (1)
      • ►  mai 27 (1)
      • ►  mai 26 (2)
      • ►  mai 24 (3)
      • ►  mai 22 (2)
      • ►  mai 20 (1)
      • ►  mai 19 (1)
      • ►  mai 18 (10)
      • ►  mai 17 (4)
      • ►  mai 14 (1)
      • ►  mai 05 (1)
    • ►  aprilie (10)
      • ►  apr. 17 (3)
      • ►  apr. 16 (1)
      • ►  apr. 15 (2)
      • ►  apr. 14 (1)
      • ►  apr. 12 (1)
      • ►  apr. 07 (1)
      • ►  apr. 04 (1)
    • ►  martie (11)
      • ►  mar. 31 (1)
      • ►  mar. 30 (2)
      • ►  mar. 28 (1)
      • ►  mar. 26 (1)
      • ►  mar. 23 (2)
      • ►  mar. 13 (1)
      • ►  mar. 11 (1)
      • ►  mar. 02 (2)
    • ►  februarie (7)
      • ►  feb. 20 (1)
      • ►  feb. 19 (1)
      • ►  feb. 07 (2)
      • ►  feb. 03 (1)
      • ►  feb. 02 (1)
      • ►  feb. 01 (1)
    • ►  ianuarie (22)
      • ►  ian. 31 (1)
      • ►  ian. 30 (5)
      • ►  ian. 28 (1)
      • ►  ian. 26 (1)
      • ►  ian. 24 (1)
      • ►  ian. 23 (3)
      • ►  ian. 22 (3)
      • ►  ian. 16 (3)
      • ►  ian. 13 (2)
      • ►  ian. 01 (2)
  • ►  2017 (143)
    • ►  decembrie (8)
      • ►  dec. 31 (3)
      • ►  dec. 25 (1)
      • ►  dec. 20 (1)
      • ►  dec. 16 (1)
      • ►  dec. 12 (1)
      • ►  dec. 10 (1)
    • ►  noiembrie (15)
      • ►  nov. 28 (1)
      • ►  nov. 22 (2)
      • ►  nov. 18 (1)
      • ►  nov. 15 (1)
      • ►  nov. 14 (1)
      • ►  nov. 13 (1)
      • ►  nov. 11 (2)
      • ►  nov. 09 (1)
      • ►  nov. 06 (1)
      • ►  nov. 02 (3)
      • ►  nov. 01 (1)
    • ►  octombrie (38)
      • ►  oct. 31 (3)
      • ►  oct. 30 (3)
      • ►  oct. 29 (1)
      • ►  oct. 27 (2)
      • ►  oct. 23 (2)
      • ►  oct. 22 (3)
      • ►  oct. 17 (1)
      • ►  oct. 15 (4)
      • ►  oct. 11 (6)
      • ►  oct. 09 (2)
      • ►  oct. 07 (3)
      • ►  oct. 06 (1)
      • ►  oct. 05 (5)
      • ►  oct. 03 (1)
      • ►  oct. 02 (1)
    • ►  septembrie (8)
      • ►  sept. 24 (5)
      • ►  sept. 20 (2)
      • ►  sept. 12 (1)
    • ►  august (6)
      • ►  aug. 30 (1)
      • ►  aug. 23 (1)
      • ►  aug. 14 (1)
      • ►  aug. 09 (1)
      • ►  aug. 04 (2)
    • ►  iulie (6)
      • ►  iul. 28 (1)
      • ►  iul. 21 (1)
      • ►  iul. 20 (1)
      • ►  iul. 14 (1)
      • ►  iul. 13 (1)
      • ►  iul. 03 (1)
    • ►  iunie (1)
      • ►  iun. 10 (1)
    • ►  aprilie (1)
      • ►  apr. 22 (1)
    • ►  martie (9)
      • ►  mar. 08 (4)
      • ►  mar. 01 (5)
    • ►  februarie (11)
      • ►  feb. 21 (2)
      • ►  feb. 19 (1)
      • ►  feb. 16 (2)
      • ►  feb. 14 (2)
      • ►  feb. 09 (2)
      • ►  feb. 02 (1)
      • ►  feb. 01 (1)
    • ►  ianuarie (40)
      • ►  ian. 30 (1)
      • ►  ian. 28 (2)
      • ►  ian. 27 (1)
      • ►  ian. 26 (1)
      • ►  ian. 24 (1)
      • ►  ian. 23 (1)
      • ►  ian. 20 (2)
      • ►  ian. 19 (1)
      • ►  ian. 18 (2)
      • ►  ian. 16 (3)
      • ►  ian. 14 (1)
      • ►  ian. 13 (2)
      • ►  ian. 12 (6)
      • ►  ian. 11 (1)
      • ►  ian. 10 (13)
      • ►  ian. 08 (2)
  • ►  2016 (1662)
    • ►  decembrie (14)
      • ►  dec. 29 (2)
      • ►  dec. 20 (1)
      • ►  dec. 19 (1)
      • ►  dec. 18 (2)
      • ►  dec. 17 (2)
      • ►  dec. 15 (1)
      • ►  dec. 11 (1)
      • ►  dec. 08 (1)
      • ►  dec. 02 (3)
    • ►  noiembrie (30)
      • ►  nov. 30 (1)
      • ►  nov. 29 (1)
      • ►  nov. 26 (3)
      • ►  nov. 24 (4)
      • ►  nov. 23 (4)
      • ►  nov. 21 (2)
      • ►  nov. 16 (1)
      • ►  nov. 15 (1)
      • ►  nov. 11 (1)
      • ►  nov. 10 (3)
      • ►  nov. 07 (1)
      • ►  nov. 04 (3)
      • ►  nov. 03 (1)
      • ►  nov. 01 (4)
    • ►  octombrie (7)
      • ►  oct. 30 (1)
      • ►  oct. 17 (1)
      • ►  oct. 09 (4)
      • ►  oct. 07 (1)
    • ►  septembrie (15)
      • ►  sept. 28 (1)
      • ►  sept. 26 (1)
      • ►  sept. 25 (6)
      • ►  sept. 24 (1)
      • ►  sept. 23 (1)
      • ►  sept. 22 (1)
      • ►  sept. 19 (1)
      • ►  sept. 08 (2)
      • ►  sept. 03 (1)
    • ►  august (63)
      • ►  aug. 31 (6)
      • ►  aug. 24 (3)
      • ►  aug. 22 (1)
      • ►  aug. 21 (6)
      • ►  aug. 20 (2)
      • ►  aug. 16 (1)
      • ►  aug. 13 (1)
      • ►  aug. 12 (5)
      • ►  aug. 10 (7)
      • ►  aug. 09 (1)
      • ►  aug. 08 (3)
      • ►  aug. 07 (4)
      • ►  aug. 06 (9)
      • ►  aug. 05 (4)
      • ►  aug. 04 (2)
      • ►  aug. 03 (2)
      • ►  aug. 02 (4)
      • ►  aug. 01 (2)
    • ►  iulie (62)
      • ►  iul. 31 (4)
      • ►  iul. 29 (1)
      • ►  iul. 27 (2)
      • ►  iul. 26 (1)
      • ►  iul. 25 (3)
      • ►  iul. 24 (1)
      • ►  iul. 21 (2)
      • ►  iul. 20 (9)
      • ►  iul. 19 (2)
      • ►  iul. 16 (3)
      • ►  iul. 14 (3)
      • ►  iul. 11 (2)
      • ►  iul. 10 (12)
      • ►  iul. 09 (2)
      • ►  iul. 06 (2)
      • ►  iul. 05 (1)
      • ►  iul. 04 (1)
      • ►  iul. 03 (3)
      • ►  iul. 02 (7)
      • ►  iul. 01 (1)
    • ►  iunie (61)
      • ►  iun. 30 (1)
      • ►  iun. 29 (2)
      • ►  iun. 28 (4)
      • ►  iun. 27 (2)
      • ►  iun. 26 (2)
      • ►  iun. 25 (7)
      • ►  iun. 24 (6)
      • ►  iun. 23 (1)
      • ►  iun. 22 (8)
      • ►  iun. 20 (3)
      • ►  iun. 19 (1)
      • ►  iun. 18 (2)
      • ►  iun. 17 (1)
      • ►  iun. 16 (1)
      • ►  iun. 14 (2)
      • ►  iun. 13 (4)
      • ►  iun. 09 (3)
      • ►  iun. 08 (8)
      • ►  iun. 07 (3)
    • ►  mai (10)
      • ►  mai 30 (3)
      • ►  mai 29 (1)
      • ►  mai 20 (3)
      • ►  mai 15 (2)
      • ►  mai 04 (1)
    • ►  aprilie (4)
      • ►  apr. 14 (1)
      • ►  apr. 11 (1)
      • ►  apr. 07 (2)
    • ►  martie (23)
      • ►  mar. 02 (11)
      • ►  mar. 01 (12)
    • ►  februarie (781)
      • ►  feb. 29 (16)
      • ►  feb. 28 (15)
      • ►  feb. 27 (2)
      • ►  feb. 26 (23)
      • ►  feb. 25 (25)
      • ►  feb. 24 (21)
      • ►  feb. 23 (32)
      • ►  feb. 22 (24)
      • ►  feb. 21 (13)
      • ►  feb. 20 (28)
      • ►  feb. 19 (40)
      • ►  feb. 18 (25)
      • ►  feb. 16 (41)
      • ►  feb. 15 (28)
      • ►  feb. 14 (17)
      • ►  feb. 13 (24)
      • ►  feb. 12 (26)
      • ►  feb. 11 (48)
      • ►  feb. 10 (24)
      • ►  feb. 09 (40)
      • ►  feb. 08 (22)
      • ►  feb. 07 (55)
      • ►  feb. 06 (40)
      • ►  feb. 05 (36)
      • ►  feb. 04 (43)
      • ►  feb. 03 (27)
      • ►  feb. 02 (27)
      • ►  feb. 01 (19)
    • ►  ianuarie (592)
      • ►  ian. 31 (28)
      • ►  ian. 30 (30)
      • ►  ian. 29 (48)
      • ►  ian. 28 (27)
      • ►  ian. 27 (15)
      • ►  ian. 26 (38)
      • ►  ian. 25 (33)
      • ►  ian. 24 (32)
      • ►  ian. 23 (18)
      • ►  ian. 22 (17)
      • ►  ian. 21 (19)
      • ►  ian. 20 (17)
      • ►  ian. 19 (27)
      • ►  ian. 18 (27)
      • ►  ian. 16 (23)
      • ►  ian. 15 (12)
      • ►  ian. 14 (11)
      • ►  ian. 13 (32)
      • ►  ian. 12 (15)
      • ►  ian. 11 (12)
      • ►  ian. 10 (9)
      • ►  ian. 09 (14)
      • ►  ian. 08 (14)
      • ►  ian. 07 (13)
      • ►  ian. 06 (17)
      • ►  ian. 05 (15)
      • ►  ian. 03 (5)
      • ►  ian. 02 (14)
      • ►  ian. 01 (10)
  • ►  2015 (1782)
    • ►  decembrie (482)
      • ►  dec. 31 (15)
      • ►  dec. 30 (19)
      • ►  dec. 29 (8)
      • ►  dec. 28 (1)
      • ►  dec. 27 (8)
      • ►  dec. 26 (3)
      • ►  dec. 25 (3)
      • ►  dec. 24 (6)
      • ►  dec. 22 (10)
      • ►  dec. 21 (14)
      • ►  dec. 20 (9)
      • ►  dec. 19 (8)
      • ►  dec. 18 (25)
      • ►  dec. 17 (13)
      • ►  dec. 16 (37)
      • ►  dec. 15 (22)
      • ►  dec. 14 (31)
      • ►  dec. 13 (27)
      • ►  dec. 12 (32)
      • ►  dec. 11 (15)
      • ►  dec. 10 (42)
      • ►  dec. 09 (15)
      • ►  dec. 08 (21)
      • ►  dec. 07 (19)
      • ►  dec. 06 (17)
      • ►  dec. 05 (33)
      • ►  dec. 03 (20)
      • ►  dec. 02 (6)
      • ►  dec. 01 (3)
    • ►  noiembrie (500)
      • ►  nov. 30 (14)
      • ►  nov. 29 (1)
      • ►  nov. 28 (19)
      • ►  nov. 27 (19)
      • ►  nov. 26 (18)
      • ►  nov. 24 (22)
      • ►  nov. 23 (13)
      • ►  nov. 22 (7)
      • ►  nov. 21 (14)
      • ►  nov. 20 (12)
      • ►  nov. 19 (10)
      • ►  nov. 18 (30)
      • ►  nov. 17 (19)
      • ►  nov. 16 (26)
      • ►  nov. 15 (10)
      • ►  nov. 14 (40)
      • ►  nov. 13 (5)
      • ►  nov. 12 (7)
      • ►  nov. 11 (14)
      • ►  nov. 10 (17)
      • ►  nov. 09 (23)
      • ►  nov. 08 (22)
      • ►  nov. 07 (18)
      • ►  nov. 06 (32)
      • ►  nov. 05 (29)
      • ►  nov. 04 (7)
      • ►  nov. 03 (23)
      • ►  nov. 02 (17)
      • ►  nov. 01 (12)
    • ►  octombrie (189)
      • ►  oct. 31 (13)
      • ►  oct. 30 (4)
      • ►  oct. 29 (17)
      • ►  oct. 27 (9)
      • ►  oct. 26 (6)
      • ►  oct. 25 (6)
      • ►  oct. 24 (7)
      • ►  oct. 23 (6)
      • ►  oct. 22 (6)
      • ►  oct. 21 (7)
      • ►  oct. 19 (5)
      • ►  oct. 17 (1)
      • ►  oct. 16 (5)
      • ►  oct. 15 (6)
      • ►  oct. 14 (3)
      • ►  oct. 13 (2)
      • ►  oct. 12 (7)
      • ►  oct. 11 (2)
      • ►  oct. 10 (9)
      • ►  oct. 09 (4)
      • ►  oct. 08 (8)
      • ►  oct. 07 (6)
      • ►  oct. 06 (9)
      • ►  oct. 05 (6)
      • ►  oct. 04 (10)
      • ►  oct. 03 (7)
      • ►  oct. 02 (8)
      • ►  oct. 01 (10)
    • ►  septembrie (122)
      • ►  sept. 30 (14)
      • ►  sept. 29 (13)
      • ►  sept. 28 (6)
      • ►  sept. 27 (10)
      • ►  sept. 26 (5)
      • ►  sept. 25 (7)
      • ►  sept. 24 (5)
      • ►  sept. 23 (4)
      • ►  sept. 22 (4)
      • ►  sept. 21 (3)
      • ►  sept. 20 (4)
      • ►  sept. 19 (2)
      • ►  sept. 18 (1)
      • ►  sept. 17 (5)
      • ►  sept. 13 (3)
      • ►  sept. 11 (5)
      • ►  sept. 10 (1)
      • ►  sept. 06 (7)
      • ►  sept. 05 (2)
      • ►  sept. 04 (8)
      • ►  sept. 03 (5)
      • ►  sept. 02 (2)
      • ►  sept. 01 (6)
    • ►  august (96)
      • ►  aug. 31 (5)
      • ►  aug. 30 (1)
      • ►  aug. 29 (3)
      • ►  aug. 28 (6)
      • ►  aug. 27 (7)
      • ►  aug. 25 (4)
      • ►  aug. 24 (6)
      • ►  aug. 23 (1)
      • ►  aug. 22 (7)
      • ►  aug. 21 (5)
      • ►  aug. 20 (5)
      • ►  aug. 18 (3)
      • ►  aug. 17 (2)
      • ►  aug. 13 (6)
      • ►  aug. 12 (7)
      • ►  aug. 11 (3)
      • ►  aug. 10 (2)
      • ►  aug. 09 (7)
      • ►  aug. 08 (3)
      • ►  aug. 07 (2)
      • ►  aug. 05 (3)
      • ►  aug. 04 (1)
      • ►  aug. 03 (3)
      • ►  aug. 02 (3)
      • ►  aug. 01 (1)
    • ►  iulie (130)
      • ►  iul. 31 (5)
      • ►  iul. 30 (6)
      • ►  iul. 29 (1)
      • ►  iul. 28 (9)
      • ►  iul. 27 (5)
      • ►  iul. 26 (4)
      • ►  iul. 25 (7)
      • ►  iul. 23 (6)
      • ►  iul. 21 (1)
      • ►  iul. 20 (3)
      • ►  iul. 19 (4)
      • ►  iul. 18 (8)
      • ►  iul. 17 (2)
      • ►  iul. 16 (5)
      • ►  iul. 15 (1)
      • ►  iul. 14 (1)
      • ►  iul. 13 (3)
      • ►  iul. 12 (7)
      • ►  iul. 11 (4)
      • ►  iul. 10 (3)
      • ►  iul. 09 (9)
      • ►  iul. 08 (14)
      • ►  iul. 07 (3)
      • ►  iul. 06 (3)
      • ►  iul. 05 (2)
      • ►  iul. 04 (3)
      • ►  iul. 03 (4)
      • ►  iul. 02 (7)
    • ►  iunie (88)
      • ►  iun. 30 (6)
      • ►  iun. 29 (2)
      • ►  iun. 28 (1)
      • ►  iun. 27 (4)
      • ►  iun. 26 (9)
      • ►  iun. 25 (4)
      • ►  iun. 24 (4)
      • ►  iun. 23 (8)
      • ►  iun. 22 (5)
      • ►  iun. 21 (8)
      • ►  iun. 19 (1)
      • ►  iun. 18 (4)
      • ►  iun. 16 (1)
      • ►  iun. 14 (1)
      • ►  iun. 13 (2)
      • ►  iun. 12 (3)
      • ►  iun. 11 (5)
      • ►  iun. 10 (1)
      • ►  iun. 08 (2)
      • ►  iun. 07 (1)
      • ►  iun. 06 (4)
      • ►  iun. 05 (2)
      • ►  iun. 03 (1)
      • ►  iun. 02 (7)
      • ►  iun. 01 (2)
    • ►  mai (137)
      • ►  mai 31 (6)
      • ►  mai 30 (10)
      • ►  mai 29 (4)
      • ►  mai 28 (6)
      • ►  mai 27 (6)
      • ►  mai 26 (10)
      • ►  mai 25 (13)
      • ►  mai 24 (5)
      • ►  mai 23 (4)
      • ►  mai 22 (1)
      • ►  mai 21 (1)
      • ►  mai 19 (2)
      • ►  mai 18 (3)
      • ►  mai 17 (2)
      • ►  mai 16 (6)
      • ►  mai 14 (4)
      • ►  mai 13 (4)
      • ►  mai 12 (3)
      • ►  mai 11 (5)
      • ►  mai 10 (2)
      • ►  mai 09 (5)
      • ►  mai 08 (10)
      • ►  mai 07 (6)
      • ►  mai 05 (3)
      • ►  mai 04 (4)
      • ►  mai 03 (4)
      • ►  mai 02 (6)
      • ►  mai 01 (2)
    • ►  aprilie (23)
      • ►  apr. 30 (1)
      • ►  apr. 27 (1)
      • ►  apr. 26 (1)
      • ►  apr. 25 (2)
      • ►  apr. 24 (2)
      • ►  apr. 22 (1)
      • ►  apr. 17 (1)
      • ►  apr. 16 (3)
      • ►  apr. 14 (1)
      • ►  apr. 13 (1)
      • ►  apr. 11 (3)
      • ►  apr. 09 (1)
      • ►  apr. 02 (3)
      • ►  apr. 01 (2)
    • ►  martie (6)
      • ►  mar. 26 (1)
      • ►  mar. 24 (1)
      • ►  mar. 11 (1)
      • ►  mar. 04 (1)
      • ►  mar. 02 (1)
      • ►  mar. 01 (1)
    • ►  februarie (3)
      • ►  feb. 26 (1)
      • ►  feb. 09 (1)
      • ►  feb. 03 (1)
    • ►  ianuarie (6)
      • ►  ian. 29 (1)
      • ►  ian. 21 (3)
      • ►  ian. 19 (1)
      • ►  ian. 18 (1)
  • ►  2012 (99)
    • ►  septembrie (7)
      • ►  sept. 28 (1)
      • ►  sept. 25 (1)
      • ►  sept. 24 (1)
      • ►  sept. 15 (1)
      • ►  sept. 06 (2)
      • ►  sept. 02 (1)
    • ►  august (7)
      • ►  aug. 31 (1)
      • ►  aug. 28 (1)
      • ►  aug. 25 (1)
      • ►  aug. 22 (1)
      • ►  aug. 20 (1)
      • ►  aug. 11 (1)
      • ►  aug. 05 (1)
    • ►  iulie (5)
      • ►  iul. 22 (2)
      • ►  iul. 20 (2)
      • ►  iul. 15 (1)
    • ►  iunie (2)
      • ►  iun. 30 (1)
      • ►  iun. 07 (1)
    • ►  mai (2)
      • ►  mai 18 (1)
      • ►  mai 07 (1)
    • ►  aprilie (2)
      • ►  apr. 01 (2)
    • ►  martie (23)
      • ►  mar. 25 (1)
      • ►  mar. 24 (1)
      • ►  mar. 23 (1)
      • ►  mar. 18 (1)
      • ►  mar. 16 (1)
      • ►  mar. 11 (2)
      • ►  mar. 10 (1)
      • ►  mar. 09 (5)
      • ►  mar. 07 (1)
      • ►  mar. 06 (1)
      • ►  mar. 05 (1)
      • ►  mar. 04 (2)
      • ►  mar. 03 (1)
      • ►  mar. 02 (4)
    • ►  februarie (16)
      • ►  feb. 28 (1)
      • ►  feb. 26 (1)
      • ►  feb. 24 (1)
      • ►  feb. 12 (1)
      • ►  feb. 11 (2)
      • ►  feb. 10 (2)
      • ►  feb. 09 (2)
      • ►  feb. 08 (1)
      • ►  feb. 07 (1)
      • ►  feb. 05 (2)
      • ►  feb. 03 (1)
      • ►  feb. 01 (1)
    • ►  ianuarie (35)
      • ►  ian. 31 (4)
      • ►  ian. 29 (2)
      • ►  ian. 28 (1)
      • ►  ian. 24 (1)
      • ►  ian. 21 (1)
      • ►  ian. 20 (2)
      • ►  ian. 19 (2)
      • ►  ian. 18 (5)
      • ►  ian. 16 (1)
      • ►  ian. 12 (1)
      • ►  ian. 11 (1)
      • ►  ian. 10 (2)
      • ►  ian. 09 (3)
      • ►  ian. 08 (4)
      • ►  ian. 07 (1)
      • ►  ian. 06 (3)
      • ►  ian. 02 (1)
  • ►  2011 (79)
    • ►  decembrie (9)
      • ►  dec. 28 (1)
      • ►  dec. 27 (2)
      • ►  dec. 22 (1)
      • ►  dec. 03 (4)
      • ►  dec. 02 (1)
    • ►  noiembrie (1)
      • ►  nov. 16 (1)
    • ►  septembrie (1)
      • ►  sept. 30 (1)
    • ►  august (1)
      • ►  aug. 08 (1)
    • ►  iulie (2)
      • ►  iul. 11 (1)
      • ►  iul. 06 (1)
    • ►  iunie (1)
      • ►  iun. 15 (1)
    • ►  mai (4)
      • ►  mai 26 (1)
      • ►  mai 24 (1)
      • ►  mai 01 (2)
    • ►  aprilie (5)
      • ►  apr. 08 (1)
      • ►  apr. 05 (1)
      • ►  apr. 04 (2)
      • ►  apr. 03 (1)
    • ►  martie (5)
      • ►  mar. 28 (1)
      • ►  mar. 08 (1)
      • ►  mar. 07 (2)
      • ►  mar. 05 (1)
    • ►  februarie (4)
      • ►  feb. 24 (1)
      • ►  feb. 03 (1)
      • ►  feb. 02 (2)
    • ►  ianuarie (46)
      • ►  ian. 31 (2)
      • ►  ian. 30 (1)
      • ►  ian. 29 (1)
      • ►  ian. 28 (1)
      • ►  ian. 26 (1)
      • ►  ian. 25 (2)
      • ►  ian. 24 (1)
      • ►  ian. 21 (3)
      • ►  ian. 18 (2)
      • ►  ian. 17 (1)
      • ►  ian. 16 (4)
      • ►  ian. 14 (2)
      • ►  ian. 13 (2)
      • ►  ian. 12 (3)
      • ►  ian. 11 (8)
      • ►  ian. 10 (1)
      • ►  ian. 09 (6)
      • ►  ian. 07 (1)
      • ►  ian. 06 (3)
      • ►  ian. 05 (1)
  • ►  2010 (316)
    • ►  decembrie (25)
      • ►  dec. 31 (2)
      • ►  dec. 28 (2)
      • ►  dec. 25 (1)
      • ►  dec. 24 (1)
      • ►  dec. 22 (1)
      • ►  dec. 21 (2)
      • ►  dec. 20 (1)
      • ►  dec. 18 (1)
      • ►  dec. 16 (2)
      • ►  dec. 15 (1)
      • ►  dec. 14 (1)
      • ►  dec. 13 (1)
      • ►  dec. 10 (1)
      • ►  dec. 09 (1)
      • ►  dec. 05 (2)
      • ►  dec. 03 (4)
      • ►  dec. 01 (1)
    • ►  noiembrie (7)
      • ►  nov. 27 (1)
      • ►  nov. 26 (2)
      • ►  nov. 21 (1)
      • ►  nov. 11 (1)
      • ►  nov. 09 (1)
      • ►  nov. 08 (1)
    • ►  octombrie (23)
      • ►  oct. 21 (3)
      • ►  oct. 19 (2)
      • ►  oct. 17 (1)
      • ►  oct. 16 (3)
      • ►  oct. 15 (1)
      • ►  oct. 11 (4)
      • ►  oct. 10 (1)
      • ►  oct. 09 (1)
      • ►  oct. 08 (1)
      • ►  oct. 07 (3)
      • ►  oct. 06 (2)
      • ►  oct. 03 (1)
    • ►  septembrie (38)
      • ►  sept. 27 (6)
      • ►  sept. 26 (1)
      • ►  sept. 25 (1)
      • ►  sept. 24 (1)
      • ►  sept. 21 (2)
      • ►  sept. 20 (1)
      • ►  sept. 19 (5)
      • ►  sept. 17 (2)
      • ►  sept. 16 (1)
      • ►  sept. 14 (1)
      • ►  sept. 13 (2)
      • ►  sept. 12 (1)
      • ►  sept. 11 (2)
      • ►  sept. 10 (2)
      • ►  sept. 09 (3)
      • ►  sept. 08 (1)
      • ►  sept. 07 (1)
      • ►  sept. 05 (1)
      • ►  sept. 04 (3)
      • ►  sept. 01 (1)
    • ►  august (26)
      • ►  aug. 31 (1)
      • ►  aug. 29 (2)
      • ►  aug. 28 (1)
      • ►  aug. 27 (2)
      • ►  aug. 24 (2)
      • ►  aug. 23 (1)
      • ►  aug. 22 (1)
      • ►  aug. 17 (3)
      • ►  aug. 13 (2)
      • ►  aug. 11 (4)
      • ►  aug. 10 (1)
      • ►  aug. 07 (1)
      • ►  aug. 04 (2)
      • ►  aug. 03 (2)
      • ►  aug. 02 (1)
    • ►  iulie (64)
      • ►  iul. 31 (4)
      • ►  iul. 28 (1)
      • ►  iul. 27 (2)
      • ►  iul. 24 (3)
      • ►  iul. 22 (4)
      • ►  iul. 21 (5)
      • ►  iul. 20 (3)
      • ►  iul. 19 (2)
      • ►  iul. 18 (1)
      • ►  iul. 16 (4)
      • ►  iul. 15 (3)
      • ►  iul. 14 (6)
      • ►  iul. 13 (5)
      • ►  iul. 12 (5)
      • ►  iul. 11 (2)
      • ►  iul. 10 (2)
      • ►  iul. 08 (1)
      • ►  iul. 06 (2)
      • ►  iul. 05 (2)
      • ►  iul. 04 (1)
      • ►  iul. 02 (5)
      • ►  iul. 01 (1)
    • ►  iunie (35)
      • ►  iun. 27 (3)
      • ►  iun. 26 (3)
      • ►  iun. 25 (2)
      • ►  iun. 24 (1)
      • ►  iun. 23 (1)
      • ►  iun. 22 (1)
      • ►  iun. 21 (1)
      • ►  iun. 20 (1)
      • ►  iun. 19 (2)
      • ►  iun. 18 (2)
      • ►  iun. 15 (1)
      • ►  iun. 13 (3)
      • ►  iun. 12 (3)
      • ►  iun. 10 (2)
      • ►  iun. 09 (3)
      • ►  iun. 06 (2)
      • ►  iun. 05 (1)
      • ►  iun. 04 (1)
      • ►  iun. 01 (2)
    • ►  mai (2)
      • ►  mai 28 (2)
    • ►  aprilie (8)
      • ►  apr. 26 (1)
      • ►  apr. 24 (3)
      • ►  apr. 16 (1)
      • ►  apr. 12 (1)
      • ►  apr. 10 (2)
    • ►  martie (10)
      • ►  mar. 16 (1)
      • ►  mar. 14 (1)
      • ►  mar. 08 (2)
      • ►  mar. 06 (1)
      • ►  mar. 05 (1)
      • ►  mar. 04 (3)
      • ►  mar. 03 (1)
    • ►  februarie (32)
      • ►  feb. 28 (2)
      • ►  feb. 26 (1)
      • ►  feb. 24 (1)
      • ►  feb. 22 (7)
      • ►  feb. 21 (2)
      • ►  feb. 19 (1)
      • ►  feb. 18 (1)
      • ►  feb. 12 (3)
      • ►  feb. 10 (1)
      • ►  feb. 09 (1)
      • ►  feb. 08 (1)
      • ►  feb. 06 (2)
      • ►  feb. 05 (1)
      • ►  feb. 04 (4)
      • ►  feb. 03 (1)
      • ►  feb. 01 (3)
    • ►  ianuarie (46)
      • ►  ian. 30 (1)
      • ►  ian. 24 (1)
      • ►  ian. 23 (1)
      • ►  ian. 22 (1)
      • ►  ian. 20 (2)
      • ►  ian. 19 (2)
      • ►  ian. 18 (3)
      • ►  ian. 17 (6)
      • ►  ian. 16 (11)
      • ►  ian. 15 (5)
      • ►  ian. 11 (1)
      • ►  ian. 10 (1)
      • ►  ian. 09 (3)
      • ►  ian. 08 (1)
      • ►  ian. 04 (3)
      • ►  ian. 03 (3)
      • ►  ian. 01 (1)
  • ►  2009 (378)
    • ►  decembrie (46)
      • ►  dec. 30 (1)
      • ►  dec. 28 (2)
      • ►  dec. 26 (3)
      • ►  dec. 25 (2)
      • ►  dec. 24 (3)
      • ►  dec. 22 (1)
      • ►  dec. 20 (5)
      • ►  dec. 18 (3)
      • ►  dec. 17 (1)
      • ►  dec. 15 (1)
      • ►  dec. 14 (1)
      • ►  dec. 13 (1)
      • ►  dec. 12 (1)
      • ►  dec. 11 (1)
      • ►  dec. 10 (1)
      • ►  dec. 09 (2)
      • ►  dec. 08 (3)
      • ►  dec. 07 (1)
      • ►  dec. 04 (5)
      • ►  dec. 02 (4)
      • ►  dec. 01 (4)
    • ►  noiembrie (67)
      • ►  nov. 30 (5)
      • ►  nov. 29 (2)
      • ►  nov. 28 (3)
      • ►  nov. 27 (2)
      • ►  nov. 26 (2)
      • ►  nov. 25 (1)
      • ►  nov. 24 (2)
      • ►  nov. 23 (1)
      • ►  nov. 22 (2)
      • ►  nov. 21 (3)
      • ►  nov. 20 (1)
      • ►  nov. 19 (6)
      • ►  nov. 18 (5)
      • ►  nov. 17 (3)
      • ►  nov. 16 (1)
      • ►  nov. 15 (1)
      • ►  nov. 14 (4)
      • ►  nov. 13 (2)
      • ►  nov. 12 (3)
      • ►  nov. 11 (2)
      • ►  nov. 10 (2)
      • ►  nov. 09 (4)
      • ►  nov. 08 (1)
      • ►  nov. 07 (2)
      • ►  nov. 06 (1)
      • ►  nov. 05 (1)
      • ►  nov. 04 (2)
      • ►  nov. 03 (1)
      • ►  nov. 02 (2)
    • ►  octombrie (67)
      • ►  oct. 31 (3)
      • ►  oct. 30 (2)
      • ►  oct. 29 (1)
      • ►  oct. 28 (1)
      • ►  oct. 27 (3)
      • ►  oct. 26 (2)
      • ►  oct. 25 (2)
      • ►  oct. 23 (6)
      • ►  oct. 22 (3)
      • ►  oct. 21 (1)
      • ►  oct. 20 (2)
      • ►  oct. 19 (3)
      • ►  oct. 18 (2)
      • ►  oct. 17 (4)
      • ►  oct. 16 (1)
      • ►  oct. 14 (1)
      • ►  oct. 12 (1)
      • ►  oct. 11 (2)
      • ►  oct. 10 (1)
      • ►  oct. 09 (3)
      • ►  oct. 08 (2)
      • ►  oct. 07 (4)
      • ►  oct. 06 (2)
      • ►  oct. 05 (1)
      • ►  oct. 04 (3)
      • ►  oct. 03 (8)
      • ►  oct. 01 (3)
    • ►  septembrie (82)
      • ►  sept. 30 (2)
      • ►  sept. 29 (4)
      • ►  sept. 28 (3)
      • ►  sept. 27 (2)
      • ►  sept. 26 (6)
      • ►  sept. 25 (10)
      • ►  sept. 24 (2)
      • ►  sept. 23 (3)
      • ►  sept. 22 (2)
      • ►  sept. 21 (3)
      • ►  sept. 20 (3)
      • ►  sept. 19 (3)
      • ►  sept. 18 (3)
      • ►  sept. 15 (6)
      • ►  sept. 14 (3)
      • ►  sept. 13 (2)
      • ►  sept. 12 (3)
      • ►  sept. 11 (4)
      • ►  sept. 10 (2)
      • ►  sept. 08 (1)
      • ►  sept. 06 (4)
      • ►  sept. 04 (1)
      • ►  sept. 03 (4)
      • ►  sept. 02 (2)
      • ►  sept. 01 (4)
    • ►  august (24)
      • ►  aug. 31 (1)
      • ►  aug. 30 (5)
      • ►  aug. 29 (3)
      • ►  aug. 28 (3)
      • ►  aug. 26 (1)
      • ►  aug. 24 (1)
      • ►  aug. 23 (1)
      • ►  aug. 22 (2)
      • ►  aug. 19 (1)
      • ►  aug. 18 (1)
      • ►  aug. 11 (2)
      • ►  aug. 10 (1)
      • ►  aug. 06 (1)
      • ►  aug. 01 (1)
    • ►  iulie (27)
      • ►  iul. 31 (2)
      • ►  iul. 30 (8)
      • ►  iul. 29 (2)
      • ►  iul. 27 (1)
      • ►  iul. 25 (1)
      • ►  iul. 24 (1)
      • ►  iul. 21 (2)
      • ►  iul. 20 (1)
      • ►  iul. 19 (1)
      • ►  iul. 10 (1)
      • ►  iul. 09 (2)
      • ►  iul. 05 (2)
      • ►  iul. 04 (1)
      • ►  iul. 03 (1)
      • ►  iul. 02 (1)
    • ►  iunie (26)
      • ►  iun. 28 (2)
      • ►  iun. 27 (1)
      • ►  iun. 26 (1)
      • ►  iun. 25 (1)
      • ►  iun. 22 (2)
      • ►  iun. 21 (3)
      • ►  iun. 20 (3)
      • ►  iun. 19 (2)
      • ►  iun. 18 (2)
      • ►  iun. 14 (1)
      • ►  iun. 13 (2)
      • ►  iun. 12 (3)
      • ►  iun. 10 (1)
      • ►  iun. 08 (1)
      • ►  iun. 03 (1)
    • ►  mai (13)
      • ►  mai 31 (1)
      • ►  mai 23 (1)
      • ►  mai 15 (3)
      • ►  mai 13 (3)
      • ►  mai 09 (1)
      • ►  mai 07 (1)
      • ►  mai 06 (1)
      • ►  mai 02 (1)
      • ►  mai 01 (1)
    • ►  aprilie (7)
      • ►  apr. 24 (1)
      • ►  apr. 22 (1)
      • ►  apr. 20 (1)
      • ►  apr. 19 (1)
      • ►  apr. 18 (1)
      • ►  apr. 09 (1)
      • ►  apr. 08 (1)
    • ►  martie (11)
      • ►  mar. 15 (2)
      • ►  mar. 14 (1)
      • ►  mar. 10 (1)
      • ►  mar. 09 (1)
      • ►  mar. 07 (2)
      • ►  mar. 06 (1)
      • ►  mar. 01 (3)
    • ►  februarie (2)
      • ►  feb. 09 (1)
      • ►  feb. 05 (1)
    • ►  ianuarie (6)
      • ►  ian. 18 (1)
      • ►  ian. 16 (1)
      • ►  ian. 11 (2)
      • ►  ian. 01 (2)
  • ►  2008 (145)
    • ►  decembrie (15)
      • ►  dec. 28 (1)
      • ►  dec. 25 (1)
      • ►  dec. 23 (1)
      • ►  dec. 21 (1)
      • ►  dec. 11 (2)
      • ►  dec. 09 (3)
      • ►  dec. 06 (2)
      • ►  dec. 05 (1)
      • ►  dec. 04 (2)
      • ►  dec. 01 (1)
    • ►  noiembrie (9)
      • ►  nov. 29 (1)
      • ►  nov. 20 (2)
      • ►  nov. 19 (1)
      • ►  nov. 14 (1)
      • ►  nov. 13 (1)
      • ►  nov. 12 (1)
      • ►  nov. 02 (1)
      • ►  nov. 01 (1)
    • ►  octombrie (3)
      • ►  oct. 23 (1)
      • ►  oct. 14 (1)
      • ►  oct. 03 (1)
    • ►  septembrie (1)
      • ►  sept. 14 (1)
    • ►  august (16)
      • ►  aug. 24 (4)
      • ►  aug. 20 (1)
      • ►  aug. 17 (1)
      • ►  aug. 15 (3)
      • ►  aug. 14 (1)
      • ►  aug. 11 (1)
      • ►  aug. 10 (1)
      • ►  aug. 06 (1)
      • ►  aug. 05 (1)
      • ►  aug. 02 (1)
      • ►  aug. 01 (1)
    • ►  iulie (22)
      • ►  iul. 31 (1)
      • ►  iul. 30 (1)
      • ►  iul. 29 (1)
      • ►  iul. 28 (1)
      • ►  iul. 27 (1)
      • ►  iul. 24 (1)
      • ►  iul. 23 (1)
      • ►  iul. 22 (1)
      • ►  iul. 21 (1)
      • ►  iul. 20 (2)
      • ►  iul. 19 (2)
      • ►  iul. 18 (1)
      • ►  iul. 16 (2)
      • ►  iul. 15 (1)
      • ►  iul. 14 (1)
      • ►  iul. 13 (2)
      • ►  iul. 10 (1)
      • ►  iul. 04 (1)
    • ►  iunie (12)
      • ►  iun. 30 (1)
      • ►  iun. 22 (1)
      • ►  iun. 14 (3)
      • ►  iun. 11 (2)
      • ►  iun. 07 (1)
      • ►  iun. 06 (1)
      • ►  iun. 05 (1)
      • ►  iun. 03 (1)
      • ►  iun. 02 (1)
    • ►  mai (15)
      • ►  mai 30 (1)
      • ►  mai 25 (3)
      • ►  mai 24 (1)
      • ►  mai 23 (2)
      • ►  mai 22 (2)
      • ►  mai 21 (1)
      • ►  mai 14 (1)
      • ►  mai 06 (2)
      • ►  mai 04 (2)
    • ►  aprilie (7)
      • ►  apr. 26 (2)
      • ►  apr. 25 (1)
      • ►  apr. 24 (1)
      • ►  apr. 22 (1)
      • ►  apr. 18 (2)
    • ►  martie (4)
      • ►  mar. 22 (1)
      • ►  mar. 15 (2)
      • ►  mar. 08 (1)
    • ►  februarie (7)
      • ►  feb. 28 (1)
      • ►  feb. 12 (1)
      • ►  feb. 10 (1)
      • ►  feb. 09 (1)
      • ►  feb. 07 (1)
      • ►  feb. 06 (2)
    • ►  ianuarie (34)
      • ►  ian. 26 (2)
      • ►  ian. 25 (2)
      • ►  ian. 23 (1)
      • ►  ian. 21 (1)
      • ►  ian. 20 (4)
      • ►  ian. 17 (2)
      • ►  ian. 11 (2)
      • ►  ian. 08 (1)
      • ►  ian. 07 (2)
      • ►  ian. 06 (5)
      • ►  ian. 05 (2)
      • ►  ian. 04 (1)
      • ►  ian. 03 (5)
      • ►  ian. 02 (2)
      • ►  ian. 01 (2)
  • ►  2007 (180)
    • ►  decembrie (27)
      • ►  dec. 31 (2)
      • ►  dec. 30 (3)
      • ►  dec. 29 (5)
      • ►  dec. 26 (1)
      • ►  dec. 22 (2)
      • ►  dec. 17 (1)
      • ►  dec. 14 (4)
      • ►  dec. 11 (1)
      • ►  dec. 07 (2)
      • ►  dec. 06 (4)
      • ►  dec. 02 (2)
    • ►  noiembrie (130)
      • ►  nov. 30 (6)
      • ►  nov. 29 (2)
      • ►  nov. 28 (3)
      • ►  nov. 27 (2)
      • ►  nov. 25 (2)
      • ►  nov. 23 (3)
      • ►  nov. 22 (3)
      • ►  nov. 20 (2)
      • ►  nov. 19 (4)
      • ►  nov. 18 (3)
      • ►  nov. 17 (9)
      • ►  nov. 16 (4)
      • ►  nov. 14 (5)
      • ►  nov. 13 (7)
      • ►  nov. 12 (4)
      • ►  nov. 11 (7)
      • ►  nov. 10 (3)
      • ►  nov. 09 (4)
      • ►  nov. 08 (6)
      • ►  nov. 07 (4)
      • ►  nov. 06 (15)
      • ►  nov. 05 (7)
      • ►  nov. 04 (10)
      • ►  nov. 03 (5)
      • ►  nov. 02 (4)
      • ►  nov. 01 (6)
    • ►  octombrie (23)
      • ►  oct. 31 (2)
      • ►  oct. 30 (5)
      • ►  oct. 29 (7)
      • ►  oct. 28 (8)
      • ►  oct. 15 (1)
Dumitru - G . Sin din Constanța - Ro - UE. Tema Fereastră de fotografii. Un produs Blogger.