Dinu C. Giurescu, un academician în faţa prostiei
UPDATE: ce scrie CNSAS despre relaţiile istoricului Dinu C. Giurescu avute cu Securitatea
Vremuri interesante trăim şi noi, aici, pe malul Dîmboviţei, Fluviul nostru Galben. Vremuri în care sînt puşi la zid oameni al căror trecut nu contează, al căror devotament faţă de valori reale nu contează. Să iubeşti istoria poporului tău şi să o aperi – nu contează. Dinu C. Giurescu, distins academician, este acum pus la zid de către Consiliul Naţional de Studiere a Arhivelor Securităţii, care şi-a făcut datoria patriotică de a-i răspunde unui obscur jurnalist, interesat de trecutul domnului profesor. Aşa se face istoria – la colţul străzii. Dar despre adevăr nu poţi vorbi, fără a deranja o adevărată conspiraţie a tăcerii, aceea care acuză în numele trecutului, fără a vorbi în totalitate despre el.
Doamnele Mirela Corlăţan (care a cerut la CNSAS dosarul istoricului Giurescu) şi Germina Nagâţ (director de investigaţii la CNSAS) ne oferă modelul purităţii. Prima, o ziaristă, veşnic îngrijorată de morala şi moralitatea naţiei. Acum, şi de a Academiei Române – uitîndu-i, de altfel, pe mulţi alţi distinşi, dovediţi drept colaboratori, şi mai întotdeauna pe securiştii care i-au racolat. Cea de-a doua, şefa investigaţiilor de la Consiliul Naţional de Studiere a Arhivelor Securităţii, doamna Nagâţ, care mă turna la UASCR în timpul facultăţii (şi poate nu doar acolo, pentru că nu întîmplător, din dosarul meu de anchetă, mi s-au dat doar nouă pagini, nici măcar propriile declaraţii, ca să nu spun de notele informative ale colegilor), are şi ea marea grijă a domnului profesor Dinu C. Giurescu. De parcă s-ar fi terminat securiştii pe pămînt.
Deconspirarea informatorilor, cu temă, a devenit activitatea predilectă a doamnei Nagâţ, pe care o văd propusă la Premiile GDS, faţă în faţă cu Paul Cornea şi Nicuşor Dan. Dacă aşa stau lucrurile, e clar. Înţeleg în ce rezidă Dialogul Social.
În cazul în care această distinsă activistă – care a reuşit să conducă o instituţie pe care, fără ruşine şi modestie, spun că a creat-o Constantin Ticu Dumitrescu, al cărui asistent mă bucur să fi fost– primeşte Premiul GDS, îmi anunţ public divorţul de această grea moştenire. Care îi toarnă la greu pe turnători şi îi apără cu fermitate pe securiştii care i-au racolat. Cînd vorbeşti la CNSAS despre dosare de cadre ale securiştilor sau despre o anume situaţie (care există, dar e „clasificată“) cu numele securiştilor care apar în dosare, se aşterne o tăcere delicată. Pentru a-şi face cumva treaba, a descoperit doamna Nagâţ soluţia: nume. Cît mai mari şi mai tari. Nu contează că poţi distruge un destin. Din prostie. Din nepricepere. Din rea-voinţă. Din fragmente din dosar, lipite anapoda, ca să dea bine la ziar.
Răspunsul dat în legătură cu profesorul Giurescu este, în fond, corect. Adică, se spune că Dinu C. Giurescu nu a colaborat cu Securitatea, dar pînă să se ajungă la această concluzie, sînt aduse în faţa oamenilor toate prezumpţiile de vinovăţie posibile. Că, la sfîrşit, „nu reiese“, e clar. Dar pînă acolo, ce este?
Cine mai ştie, de pildă, că domnul profesor academician Dinu C. Giurescu (care pe 15 februarie va implini 87 de ani) a fost, practic, unul dintre puţinii oameni de cultură ai României care a protestat cu vehemenţă faţă de distrugerea bisericilor din Bucureşti, a sistematizării satelor? S-a dus peste tot, pe acele şantiere care demolau credinţa în numele Victoriei Socialismului, a adresat proteste „conducerii de stat şi de partid“, poate cu lacrimi în ochi a văzut cum era dinamitată, sub ochii indiferenţi şi abulici, Mănăstirea Mihai-Vodă. Sau mănăstirea Văcăreşti, locuri despre care părintele său, Constantin C. Giurescu, şi el însuşi, au scris pagini de o cutremurătoare frumuseţe. Acum, însă, toate sînt uitate.
