Vizita lui Josep Borrell la Moscova, de la 5 februarie, a fost prima a unui Înalt Reprezentant pentru Politică Externă și Securitate al Uniunii Europene, după aproape patru ani. Acolo, Borrell a purtat discuții în spatele ușilor închise cu ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, cu care a continuat mai apoi conversația la un prânz de lucru. Vizita s-a încheiat cu o conferință de presă comună. Ce s-a întâmplat în spatele ușilor închise și la prânz e greu de verificat. Însă, partea publică, adică din conferința de presă, a fost apreciată la unison de presa europeană drept un dezastru, o umilință, o rușine, un coșmar…
Trei au fost principalele reproșuri:
Data vizitei a fost prost aleasă, vineri 5 februarie având loc prima înfățișare a lui Aleksei Navalnîi într-un alt proces pilotat de Kremlin, sub acuzația de calomniere a veteranilor celui de-al Doilea Război Mondial.
N-a reacționat adecvat la expulzarea a trei diplomați din state membre UE, Suedia, Polonia și Germania, sub pretextul că diplomații acestor țări ar fi participat la demonstrațiile ilegale din Moscova și Petersburg de la 23 ianuarie.
A criticat politica SUA față de Cuba, făcând jocul propagandei rusești, care punea semn de egalitate între sancțiunile occidentale față de Rusia din cauza agresiunilor rusești împotriva Ucrainei, cu sancțiunile SUA împotriva Cubei.
A mai fost un set de critici, unele adevărate atacuri la persoană. Multă emoție, nervi, fugă după like-uri. Ele se rezumă la următoarele:
Borrell e socialist, deci prieten al Moscovei, dacă ar fi fost cineva de dreapta. cu totul altfel s-ar fi desfășurat vizita la Moscova, iar Lavrov ar fi suferit o înfrângere usturătoare;
Borrell e spaniol, adică de la celălalt capăt al continentului, abia știe unde e Rusia pe hartă, n-are nici cunoașterea Rusiei și nici nu înțelege sensibilitățile est-europenilor.
Borrell nu și-a pregătit bine vizita, n-a citit punctajele, n-are colaboratori competenți.
Doar cei mai leneși jurnaliști, comentatori sau pur și simplu persoane publice nu l-au criticat pe Înaltul Reprezentat al UE.
Parlamentul European a fost de îndată convocat, iar la 9 februarie Borrell a trebuit să-și apere în plenul său vizita la Moscova. Nici acum n-a fost mai convingător. 80 de deputați, în mare parte din Centrul și Estul Europei, au semnat o petiție în care cer demiterea lui Borrell, considerat mult prea incompetent pentru funcția ocupată.
Admit că e greu de apărat prestația șefului diplomației europene la Moscova. Poate că multora le-a părut o adevărată umilire a Occidentului din partea Rusiei. Discuția despre Borrell este o diversiune, pentru că politica externă a UE ar trebui analizată și nu prestația Înaltului Reprezentant. Dar această discuție nu convine nici măcar hiper-vocalelor Țări Baltice și Poloniei, altfel foarte critice cu Borrell.
Merkel și Macron aveau nevoie de susținerea socialiștilor pilotați de premierul spaniol Sanchez pentru a trece Comisia în frunte cu Ursula von der Leyen. Pentru acele voturi, Sanchez a primit poziția de Înalt Reprezentant în care a numit un important lider socialist, fost ministru de externe al Spaniei, Borrell. Sanchez l-a desemnat pe Borrell. Socialiștii spanioli au dat și primul Înalt Reprezentant, pe Javier Solana, cel care a ocupat vreme de un deceniu această poziție. Borrell (73 de ani) este din aceeași generație de lideri socialiști spanioli cu Solana (78 de ani). Solana știa ceva despre Rusia pentru că fusese mai înainte și secretar general al NATO. Borrell a fost interesat de America de Sud și de Africa, mai precis, de problema subdezvoltării.
Lui Borrell nu i se cere expertiză, ci doar capacitatea politică de a negocia consensul celor 27 de state membre. Lucru foarte dificil, dacă nu imposibil. Rusia a fost mereu un dosar complicat, la nivelul UE. În vreme ce esticii, polonezii, balticii militează mereu pentru o linie mai dură, Budapesta, Berlinul, Roma, Parisul insistă pe dialog pragmatic și promovarea afacerilor.
Statele membre UE nu doar că n-au introdus sancțiuni după otrăvirea lui Navalnîi, dar n-au fost în stare să adopte măcar o declarație comună pe această temă. Când nu blochează germanii din culise, ies ciprioții, tot mai apropiați de Rusia, sau, în cazul cu Navalnîi, Viktor Orban. Macron caută orice pretext să mai sune la Kremlin, iar Merkel s-a grăbit să reînceapă lucrările la Nord Stream 2.
Nu poți să ceri diplomației europene să facă mai mult. Pentru Rusia ea nu există, iar dacă există trebuie ucisă, pentru că Moscova preferă să discute individual cu fiecare membru UE în parte. Dar asta fac și Statele Unite și China. Nu poți să-l critici pe Lavrov pentru asta.
Borrell are atâta putere câtă sunt dispuse să-i acorde statele membre, adică foarte puțină. Acum, la întoarcerea de la Moscova, șeful diplomației europene a promis că va promova sancțiuni împotriva Rusiei. Are dreptul s-o facă din poziția de Înalt Reprezentant.
Întâlnirea miniștrilor de externe ai statelor membre UE de la 22 februarie se va dovedi decisivă. Oare cine va bloca de această dată adoptarea de sancțiuni împotriva Rusiei? //
